LEGE nr. 56 din 22 martie 2012
privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 26 martie 2012



    Parlamentul României adoptă prezenta lege

    Capitolul I Dispoziţii general


    Articolul 1

    (1) Academia de Ştiinţe Militare, denumită în continuare ASM, se înfiinţează ca instituţie publică de interes naţional în domeniul cercetării ştiinţifice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, de consacrare academică, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.
    (2) ASM are personalitate juridică şi reprezintă în justiţie interesele proprii. ASM poate fi reprezentată în justiţie şi de organele de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, după caz.
    (3) Sediul ASM se află în municipiul Bucureşti, şos. Panduri nr. 68 - 72, sectorul 5.


    Articolul 2

    ASM are ca obiect de activitate:
    a) dezvoltarea ştiinţelor din sistemul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, în scopul alinierii la cerinţele NATO şi ale Uniunii Europene;
    b) promovarea pe plan naţional şi internaţional a cercetărilor ştiinţifice din sistemul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
    c) coordonarea activităţii de cercetare ştiinţifică din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
    d) fundamentarea necesarului de resurse de finanţare a activităţilor de cercetare-dezvoltare pe termen mediu şi lung din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
    e) crearea cadrului legal pentru introducerea continuă a progresului tehnic în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.


    Articolul 3

    ASM recunoaşte Academia Română ca fiind cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală.


    Articolul 4

    În realizarea obiectului său de activitate, ASM colaborează cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Academia Română, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi academiile de ramură, instituţiile de învăţământ superior, precum şi cu alte ministere, instituţii şi unităţi de profil.


    Capitolul II Organizarea şi funcţionarea ASM


    Secţiunea 1 Organizarea, funcţionarea şi finanţarea ASM


    Articolul 5

    ASM se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi şi statutului propriu, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.


    Articolul 6

    (1) În vederea realizării obiectului său de activitate, ASM are următoarele atribuţii:
    a) participă la elaborarea strategiei naţionale a activităţii de cercetare ştiinţifică din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în vederea respectării angajamentelor în domeniul capacităţilor asumate faţă de NATO şi Uniunea Europeană;
    b) contribuie la valorificarea cercetării ştiinţifice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
    c) elaborează programe de cercetare ştiinţifică în domeniile de interes pentru Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii, precum şi pentru alte organe ale administraţiei publice;
    d) colaborează la programele de cooperare ştiinţifică internaţională ale colectivelor de cercetare din instituţiile de învăţământ superior cu profil militar şi civil;
    e) participă la elaborarea programelor de cercetare ştiinţifică ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ale Academiei Române şi ale altor ministere şi instituţii interesate;
    f) iniţiază şi dezvoltă relaţii de colaborare cu instituţii de cercetare ştiinţifică şi de învăţământ din ţară şi din străinătate, precum şi cu organizaţii naţionale şi internaţionale;
    g) acordă, în condiţiile legii, distincţii şi premii pentru contribuţii deosebite în activitatea de cercetare ştiinţifică;
    h) organizează, în nume propriu sau în colaborare cu alte instituţii din ţară şi din străinătate, manifestări ştiinţifice, congrese, seminare, ateliere de lucru şi simpozioane pe problemele cercetării din domeniul său de activitate;
    i) participă, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cu alte instituţii abilitate, la evaluarea şi atestarea capacităţii instituţiilor care desfăşoară activităţi de cercetare în domeniul cercetării ştiinţifice, în condiţiile legii, potrivit ariei sale de responsabilitate;
    j) formulează puncte de vedere în legătură cu înfiinţarea sau desfiinţarea de institute, centre şi unităţi de cercetare din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
    k) conduce programe de cercetare ştiinţifică din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, atribuite de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, pe bază de criterii de capabilitate, în sistem competiţional sau în mod direct;
    l) coordonează şi evaluează activitatea de cercetare ştiinţifică din structurile proprii;
    m) propune autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare constituirea, pe perioade determinate, în condiţiile legii, de centre sau colective mixte de specialişti pentru realizarea unor obiective specifice domeniului său de activitate;
    n) formulează propuneri în domeniul dezvoltării cercetării şi învăţământului din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
    o) contribuie la fundamentarea, argumentarea şi expertizarea ştiinţifică a opţiunilor şi deciziilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
    (2) ASM îndeplineşte şi alte atribuţii din domeniul său de activitate, stabilite prin lege sau prin statutul său.


    Articolul 7

    (1) ASM reuneşte personalităţi de o deosebită valoare ştiinţifică şi profesională din domeniile cercetării ştiinţifice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
    (2) ASM are în componenţa sa membri titulari, membri corespondenţi, membri de onoare şi membri asociaţi. Numărul maxim al membrilor titulari şi al membrilor corespondenţi este 100, din care 50 membri titulari. Numărul membrilor de onoare şi numărul membrilor asociaţi se stabilesc prin statut.
    (3) Membrii titulari şi membrii corespondenţi sunt cetăţeni români, aleşi dintre personalităţile ştiinţifice de prestigiu din domeniile prevăzute la alin. (1).
    (4) Membrii de onoare sunt cetăţeni români şi străini care s-au remarcat prin realizările şi contribuţiile lor la dezvoltarea ştiinţelor din domeniul militar.
    (5) Membrii asociaţi pot fi doar persoane juridice.


    Articolul 8

    ASM poate acorda şi titlul de membru post-mortem.


    Articolul 9

    Criteriile şi procedura de alegere şi de excludere a membrilor ASM se stabilesc prin Statutul ASM.


    Articolul 10

    (1) Membrii titulari ai ASM beneficiază de o indemnizaţie lunară viageră egală cu salariul mediu pe economie, în limita fondurilor disponibile.
    (2) Membrii corespondenţi ai ASM beneficiază de o indemnizaţie lunară viageră egală cu 50% din valoarea salariului mediu pe economie, în limita fondurilor disponibile.
    (3) Membrii titulari şi membrii corespondenţi ai ASM care sunt şi membri ai altor academii optează pentru o singură indemnizaţie.


    Articolul 11

    ASM poate să organizeze, în filialele teritoriale, unităţi fără personalitate juridică.


    Articolul 12

    Pentru buna desfăşurare a activităţii ASM, în structura acesteia se organizează secţii ştiinţifice.


    Articolul 13

    Atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale filialelor teritoriale şi ale secţiilor ştiinţifice se stabilesc prin Statutul ASM.


    Articolul 14

    (1) Finanţarea ASM se asigură din venituri proprii.
    (2) ASM poate beneficia de donaţii, sponsorizări şi alte surse de finanţare, potrivit legii.


    Articolul 15

    Patrimoniul ASM este alcătuit din bunuri mobile şi imobile, proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale atribuite în administrare sau în folosinţă, dobândite potrivit legii.


    Secţiunea a 2-a Conducerea ASM


    Articolul 16

    (1) Organele de conducere ale ASM sunt:
    a) adunarea generală;
    b) consiliul ştiinţific;
    c) biroul executiv al consiliului ştiinţific.
    (2) Funcţiile de conducere ale ASM sunt:
    a) preşedinte;
    b) vicepreşedinte;
    c) secretar general.


    Articolul 17

    (1) Conducerea ASM se exercită de către adunarea generală, forul suprem de conducere. Adunarea generală este alcătuită din membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare.
    (2) Numai membrii titulari şi membrii corespondenţi au drept de vot.


    Articolul 18

    Adunarea generală a membrilor ASM are următoarele atribuţii:
    a) adoptă Statutul ASM, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii;
    b) aprobă darea de seamă asupra activităţii desfăşurate între două sesiuni ale adunării generale, precum şi programele de activitate ştiinţifică anuală şi de perspectivă;
    c) aprobă programe pentru valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice;
    d) alege, prin vot secret, noii membri ai ASM;
    e) alege, prin vot secret, preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul general ai ASM. Mandatul acestora este de 4 ani, având dreptul de a fi realeşi pentru încă un mandat.


    Articolul 19

    Adunarea generală a membrilor ASM este legal constituită în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi ia hotărâri valabile cu votul majorităţii simple a celor prezenţi. Dacă la prima convocare nu este întrunit numărul legal de două treimi din numărul membrilor se convoacă, în termen de maximum 30 de zile, o nouă adunare, care se consideră legal constituită în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul total de membri. În cazul în care nici la a doua convocare nu este întrunit numărul legal de membri se convoacă, în termen de maximum 10 zile, o nouă adunare, care se consideră legal constituită cu numărul membrilor prezenţi.


    Articolul 20

    Adunarea generală se întruneşte în sesiune ordinară o dată pe an şi, în sesiune extraordinară, ori de câte ori este nevoie, la solicitarea consiliului ştiinţific sau a jumătate plus unu din numărul membrilor.


    Articolul 21

    Consiliul ştiinţific asigură conducerea ASM între sesiunile adunării generale.


    Articolul 22

    (1) Consiliul ştiinţific este format din preşedintele, vicepreşedintele, secretarul general ai ASM, preşedinţii secţiilor ştiinţifice, precum şi preşedinţii filialelor teritoriale.
    (2) Biroul executiv al consiliului ştiinţific este format din preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul general ai ASM şi asigură conducerea operativă.


    Articolul 23

    (1) Preşedintele ASM este preşedintele consiliului ştiinţific şi al biroului executiv al consiliului ştiinţific.
    (2) Preşedintele reprezintă ASM în relaţiile cu terţii şi este ordonator secundar de credite.
    (3) Atribuţiile consiliului ştiinţific, ale biroului executiv al consiliului ştiinţific, ale preşedintelui şi modul de lucru al acestora se stabilesc prin Statutul ASM.
    (4) În cazul în care preşedintele nu îşi poate exercita prerogativele pe o perioadă mai mare de 30 de zile, acestea vor fi preluate de către vicepreşedinte.
    (5) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii.


    Secţiunea a 3-a Aparatul de lucru al ASM


    Articolul 24

    Structura organizatorică şi numărul maxim de posturi ale ASM se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.


    Articolul 25

    Salarizarea personalului din aparatul de lucru propriu al ASM se face potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar, în limita fondurilor disponibile.


    Articolul 26

    ASM are în dotare un parc auto propriu.


    Capitolul III Structurile de cercetare care îşi desfăşoară activitatea în coordonarea ştiinţifică a ASM


    Articolul 27

    (1) Cercetarea ştiinţifică din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională cuprinde:
    a) cercetarea fundamentală;
    b) cercetarea aplicativă.
    (2) Următoarele structuri de cercetare îşi pot desfăşura activitatea în coordonarea ştiinţifică a ASM:
    a) nuclee;
    b) colective;
    c) laboratoare;
    d) secţii;
    e) departamente;
    f) instituţii în care se desfăşoară activitatea de învăţământ şi cercetare ştiinţifică şi instituţii în care se desfăşoară numai activitate de cercetare ştiinţifică, cu personalitate juridică;
    g) instituţii fără personalitate juridică, în care se desfăşoară activitate de cercetare ştiinţifică.


    Articolul 28

    Structurile de cercetare prevăzute la art. 27 alin. (2) care încheie contracte de cercetare ştiinţifică informează direct ASM asupra rezultatelor cercetărilor pentru care au fost finanţate.


    Capitolul IV Dispoziţii finale


    Articolul 29

    Sintagma "Academia de Ştiinţe Militare" nu poate fi folosită de nicio altă instituţie publică sau privată în cuprinsul denumirii acesteia.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    IOAN OLTEAN
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    VASILE BLAGA
    Bucureşti, 22 martie 2012.
    Nr. 56.
    -------