ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 197 din 22 decembrie 2005
pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiilor anuale care decurg din calitatea României de membru al Europae Archaeologiae Consilium (EAC), al Federaţiei Internaţionale a Consiliilor Artelor şi a Agenţiilor Culturale (IFACCA) şi al Agenţiei Internaţionale ISBN
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.179 din 28 decembrie 2005



    În considerarea necesităţii participării României la lucrările Europae Archaeologiae Consilium în scopul alinierii la standardele europene şi în condiţiile perioadei de preaderare la Uniunea Europeană, având în vedere faptul că proiecte de amenajare a teritoriului de mari dimensiuni urmează să fie puse în practică şi ţinând seama că în calitate de membru al acestui forum România trebuie să achite o cotizaţie anuală,
    ţinând seama de importanţa Federaţiei Internaţionale a Consiliilor Artelor şi a Agenţiilor Culturale (IFACCA), prima reţea mondială a organismelor de finanţare a artelor, şi de importanţa participării României la lucrările acestei organizaţii, în perspectiva integrării europene,
    având în vedere necesitatea achitării de către România a cotizaţiei aferente dobândirii de către Biblioteca Naţională a României - Centrul Naţional ISBN-ISSN-CIP a calităţii de membru al Agenţiei Internaţionale ISBN de la Londra, luând în considerare faptul că plata cotizaţiei aferente trebuie efectuată până la sfârşitul anului 2005 şi ţinând seama de faptul că neplata contribuţiei financiare ar putea duce la disfuncţionalităţi cu implicaţii negative pe plan internaţional şi naţional în sistemul editării, inventarierii şi difuzării cărţii,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La punctul II "Organizaţiile internaţionale guvernamentale la care România a aderat în baza aprobărilor date de conducerea ministerelor şi a altor instituţii centrale" din anexa nr. 1, după poziţia 48 se introduc două noi poziţii, poziţiile 49 şi 50, cu următorul cuprins:
                   
      Nr. crt.Denumirea organizaţieiSediulAnul înfiinţăriiAnul aderării RomânieiInstituţia română care coordonează relaţiile cu organizaţia internaţională respectivăExplicaţii
      "49.Europae Archaeologiae Consilium (EAC)1040 Bruxelles, rue Champ du Roi 3719992002Ministerul Culturii şi CultelorRomânia participă din anul 2002
      50.Federaţia Internaţională a Consiliilor Artelor şi a Agenţiilor Culturale (IFACCA)372 Elizabeth St., Surry Hills, Sydney, Australia20002005Ministerul Culturii şi Cultelor, Administraţia Fondului Cultural NaţionalRomânia participă din anul 2005"

    2. La punctul III "Organizaţii internaţionale guvernamentale la care România a aderat în baza aprobărilor conducerii Academiei Române sau a altor instituţii centrale" din anexa nr. 1, după poziţia 11 se introduce o nouă poziţie, poziţia 11^1, cu următorul cuprins:
                   
      Nr. crt.Denumirea organizaţieiSediulAnul înfiinţăriiAnul aderării RomânieiInstituţia română care coordonează relaţiile cu organizaţia internaţională respectivăExplicaţii
      "111.Agenţia Internaţională ISBNLondra20052005Biblioteca Naţională a României - Centrul Naţional ISBN-ISSN-CIPRomânia participă din anul 2005"


    Articolul II

    (1) Se aprobă plata cotizaţiei pentru anul 2006, ce decurge din calitatea României de membru al Europae Archaeologiae Consilium, în echivalentul în lei al sumei de 415 euro, precum şi plata cotizaţiei anuale pentru anii următori în care România va avea calitatea de membru al Europae Archaeologiae Consilium.
    (2) Se aprobă plata cotizaţiei pentru anul 2006, ce decurge din calitatea României de membru al Federaţiei Internaţionale a Consiliilor Artelor şi a Agenţiilor Culturale, în echivalentul în lei al sumei de 635 euro, precum şi plata cotizaţiei anuale pentru anii următori în care România va avea calitatea de membru al Federaţiei Internaţionale a Consiliilor Artelor şi a Agenţiilor Culturale.
    (3) Se aprobă plata cotizaţiei pentru anul 2006, ce decurge din calitatea României de membru al Agenţiei Internaţionale ISBN de la Londra, în echivalentul în lei al sumei de 250 euro, precum şi plata cotizaţiei anuale pentru anii următori în care România va avea calitatea de membru al Agenţiei Internaţionale ISBN de la Londra.
    (4) Echivalentul în lei al sumelor prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) se va calcula pe baza raportului de schimb leu/euro în vigoare la data efectuării plăţii.
    (5) Plata cotizaţiilor anuale prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul culturii şi cultelor,
    Adrian Iorgulescu
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 22 decembrie 2005.
    Nr. 197.
    -------------