ORDONANTA nr. 70 din 26 august 1999
privind măsurile necesare pentru accesibilizarea fondului forestier prin construirea de drumuri forestiere în perioada 2000-2010
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 30 august 1999



    În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. L pct. 2 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României emite următoarea ordonanţa:

    Articolul 1

    Regia Naţionala a Pădurilor, aflată sub autoritatea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, va lua măsurile necesare pentru construirea de drumuri forestiere în perioada 2000-2010 în fondul forestier proprietate publică a statului pe care îl administrează, în vederea accesibilizarii acestuia.


    Articolul 2

    (1) În vederea construirii acestor drumuri se constituie fondul extrabugetar pentru construirea de drumuri forestiere, gestionat de Regia Naţionala a Pădurilor, din următoarele surse:
    a) valoarea integrală a volumului de masa lemnoasă pe picior destinat pentru construirea de drumuri forestiere, care este prevăzut în hotărârea Guvernului privind aprobarea volumului maxim de lemn ce se poate recolta anual din fondul forestier;
    b) chiria şi contravaloarea pierderilor de creştere determinate de exploatarea arborilor înainte de vârsta exploatabilitatii, pentru terenurile scoase temporar din fondul forestier în condiţiile prevăzute la art. 58 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic.
    (2) Sursele de finanţare prevăzute la alin. (1) se vor constitui în cont separat. Sumele care alimentează aceste surse sunt deductibile la calculul impozitului pe profit şi nu vor fi utilizate în alte scopuri decât proiectarea şi construirea drumurilor forestiere.


    Articolul 3

    Volumul total de lemn pe picior exploatabil din zonele forestiere inaccesibile, care poate fi exploatat în perioada 2000-2010 ca urmare a executării drumurilor forestiere, este de 20,9 milioane metri cubi, conform datelor din amenajamentele silvice; structura şi amplasamentul masei lemnoase inaccesibile vor fi publicate anual în Monitorul Oficial al României.


    Articolul 4

    Regia Naţionala a Pădurilor este imputernicita sa contracteze construirea de drumuri forestiere cu agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea potrivit legislaţiei române. Selectarea acestora se va face prin licitaţie publică.


    Articolul 5

    Regia Naţionala a Pădurilor este abilitata sa încheie contracte pe mai mulţi ani cu agenţi economici care construiesc drumuri forestiere în contrapartida cu masa lemnoasă pe picior. Masa lemnoasă va fi valorificată la preţul pieţei la data recoltarii ei. Termenul limita de valabilitate a acestor contracte nu poate depăşi anul 2010, iar volumul de exploatat în unităţile de producţie prevăzute în contract nu poate depăşi posibilitatea prevăzută în amenajamentele silvice.
    PRIM-MINISTRU
    RADU VASILE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul apelor, pădurilor
    şi protecţiei mediului,
    Romica Tomescu
    Ministrul industriei şi comerţului,
    Radu Berceanu
    Ministrul finanţelor,
    Decebal Traian Remes
    --------