REGULAMENT-CADRU din 31 august 2017de organizare și funcționare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv în unitățile de învățământ preuniversitar
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 22 septembrie 2017 Notă
    Conținut de ORDINUL nr. 4.797 din 31 august 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 759 din 22 septembrie 2017.


    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Toate unitățile de învățământ preuniversitar din România pot diversifica și extinde studiul limbilor moderne, atât al limbii moderne 1, cât și al limbii moderne 2, prin folosirea resurselor de care dispun și prin atragerea altora noi.(2) În unitățile de învățământ preuniversitar pot funcționa clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.


    Articolul 2
    (1) Prin clasă cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv se înțelege acea clasă din învățământul preuniversitar în care o limbă modernă se studiază într-un număr mai mare cu cel puțin 2 ore față de numărul de ore prevăzut în trunchiul comun prin Planul-cadru de învățământ, ore care pot fi de tip extindere, curriculum diferențiat sau opțional (CDȘ) la nivelul disciplinei.(2) Studiul limbii moderne la clasele cu predare în regim intensiv se realizează pe grupe, o grupă fiind constituită din maximum 16 elevi.(3) Grupele pot studia fie aceeași limbă modernă, fie două limbi moderne diferite în regim intensiv.


    Articolul 3
    (1) Prin clasă cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv se înțelege acea clasă din învățământul preuniversitar în care o limbă modernă se studiază într-un număr mai mare cu cel puțin 3 ore față de numărul de ore prevăzut în trunchiul comun prin Planul-cadru de învățământ, ore care pot fi de tip extindere, curriculum diferențiat sau opțional (CDȘ) la nivelul disciplinei.(2) La clasele cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv se studiază cel puțin o disciplină nonlingvistică în limba modernă respectivă.(3) Studiul unei limbi moderne în regim bilingv se realizează pe grupe, o grupă fiind constituită din maximum 16 elevi.(4) Grupele pot studia fie aceeași limbă modernă, fie două limbi moderne diferite în regim de predare bilingv.


    Articolul 4

    Unitățile de învățământ preuniversitar pot organiza clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, pentru oricare dintre limbile moderne studiate în școală, indiferent de nivelul de competență lingvistică a elevilor (începători sau avansați), în condițiile existenței resurselor umane și materiale necesare, răspunzând astfel intereselor de cunoaștere ale elevilor și nevoilor comunității locale.


    Articolul 5
    (1) În învățământul gimnazial, la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, pentru orele alocate din trunchiul comun se susține lucrare scrisă semestrială la limba modernă respectivă, începând din clasa a VII-a.(2) În învățământul liceal, la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, indiferent de filieră, profil sau specializare, pentru orele alocate din trunchiul comun se susține lucrare scrisă semestrială la limba modernă respectivă.(3) Prin excepție de la prevederile alin (1), la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, în sistem modular, din cadrul unităților de învățământ liceal - filiera tehnologică, se susține lucrare scrisă anuală la limba modernă respectivă.


    Capitolul II Înscrierea la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv/bilingv

    Articolul 6
    (1) În unitățile de învățământ preuniversitar în care se organizează clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, înscrierea se face pe baza opțiunilor exprimate, în scris, de către candidați/părinții/tutorii legal instituiți ai elevilor.(2) În învățământul gimnazial, respectiv liceal, în cazul în care numărul opțiunilor este mai mare decât numărul de locuri alocate prin planul de școlarizare, se organizează un test/o probă de competență lingvistică conform Cadrului european comun de referință pentru limbi (CECRL).(3) Testarea/Proba se organizează la nivelul unității de învățământ preuniversitar/al inspectoratului școlar județean/al municipiului București.


    Articolul 6^1
    (1) La nivelul inspectoratului școlar se organizează, prin decizie a inspectorului școlar general, Comisia județeană/a municipiului București de organizare și evaluare a testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională, alcătuită din: președinte, secretar și 2-8 membri. Președintele comisiei este inspectorul școlar de limbi moderne, secretarul comisiei este un cadru didactic metodist cu specialitatea limbă modernă, care va fi studiată în regim intensiv, iar membrii comisiei sunt profesorii cu specialitatea limbă modernă, care va fi studiată în regim intensiv.(2) Nu pot fi desemnați membri ai comisiei profesorii care au rude sau elevi printre candidați, fiecare membru al comisiei semnând o declarație scrisă în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la regulament.(3) Atribuțiile Comisiei județene/a municipiului București de organizare și evaluare a testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională sunt:
    a) elaborează procedura de organizare și desfășurare a testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a Va cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională;
    b) stabilește graficul de organizare și desfășurare a testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională;
    c) elaborează subiectele și baremele de evaluare și de notare pentru testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională, în baza structurii prevăzute în anexa nr. 2;
    d) monitorizează organizarea și desfășurarea testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională în unitățile de învățământ care organizează testul de competențe lingvistice.

    (la 29-04-2022, Capitolul II a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 3.609 din 20 aprilie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 29 aprilie 2022 )


    Capitolul III Admiterea la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv/bilingv

    Articolul 7

    Elevii care, anterior înscrierii în clasa a V-a, la clasele cu predare în regim intensiv a unei limbi moderne de circulație internațională, au promovat examene de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională, la un nivel de competență egal sau superior nivelului A1 din CECRL, sunt admiși fără a mai susține proba de competențe lingvistice la limba modernă respectivă, numai dacă numărul total al elevilor care optează pentru acest tip de clase este egal cu numărul de locuri aprobat pentru clasele cu predare în regim intensiv a unei limbi de circulație internațională. În cazul în care numărul total al elevilor care optează pentru clasele cu predare în regim intensiv a unei limbi de circulație internațională este mai mare decât numărul de locuri aprobat pentru acest tip de clase, toți elevii susțin testul pentru evaluarea nivelului de competență lingvistică.


    Articolul 8
    (1) La nivelul unității de învățământ care are inclusă/incluse în planul de școlarizare clasă/clase a V-a cu predare în regim intensiv a unei limbi moderne de circulație internațională se constituie, prin decizie internă, Comisia pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională, alcătuită din: președinte, secretar și 2-4 membri. Președintele comisiei este directorul/directorul adjunct al unității de învățământ; secretariatul comisiei este asigurat de secretarul unității de învățământ, iar membrii comisiei sunt profesorii din catedra de limbă modernă care va fi studiată în regim intensiv.(2) Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu predare în regim intensiv al unei limbi moderne de circulație internațională se realizează conform unei proceduri specifice fiecărei limbi moderne studiate în regim intensiv, emisă de către inspectoratul școlar județean/al municipiului București.
    (la 29-04-2022, Alineatul (2) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 3.609 din 20 aprilie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 29 aprilie 2022 )
    (3) În anul școlar 2020-2021, prin derogare de la prevederile alin. (2), procedura privind organizarea și desfășurarea testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională se elaborează la nivelul unității de învățământ care organizează testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională și este avizată de inspectoratul școlar județean/al municipiului București.
    (la 28-04-2021, Articolul 8 din Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 3.691 din 19 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 28 aprilie 2021 )


    Articolul 9
    (1) La nivelul unității de învățământ care are inclusă/incluse în planul de școlarizare clasă/clase a V-a cu program intensiv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională se constituie, prin decizie internă, Comisia de organizare și evaluare a testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională, denumită în continuare Comisia de organizare și evaluare, alcătuită din: președinte, secretar și 2-8 membri. Președintele comisiei este directorul/directorul adjunct al unității de învățământ; secretariatul comisiei este asigurat de secretarul unității de învățământ, iar membrii comisiei sunt profesorii din catedra de limbă modernă care va fi studiată în regim intensiv.(2) În cazul în care unitatea de învățământ nu își poate constitui comisia în acest mod, se solicită sprijinul inspectoratului școlar pentru desemnarea în comisie a unor cadre didactice de specialitate din alte unități de învățământ preuniversitar.(3) Nu pot fi desemnați membri ai comisiei profesorii care au rude sau elevi printre candidați, fiecare membru al comisiei semnând o declarație scrisă în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.(4) Testul se organizează la nivelul unității de învățământ, până la finalul celui de-al doilea semestru al anului școlar sau după încheierea acestuia, pentru elevii clasei a IV-a, conform graficului stabilit de către Comisia județeană/a municipiului București de organizare și evaluare a testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională. În cazul în care testul se organizează până la finalul celui de-al doilea semestru al anului școlar, lista rezultatelor obținute de absolvenții clasei a IV-a se afișează după încheierea semestrului al II-lea.
    (la 29-04-2022, Alineatul (4) din Articolul 9 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 3.609 din 20 aprilie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 29 aprilie 2022 )
    (5) Președintele comisiei prevăzute la alin. (1) nominalizează, din rândul membrilor comisiei, alți profesori evaluatori în etapa de soluționare a contestațiilor.
    (la 29-04-2022, Alineatul (5) din Articolul 9 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 3.609 din 20 aprilie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 29 aprilie 2022 )
    (6) În cazul în care președintele comisiei prevăzute la alin. (1) nu poate aplica prevederile alin. (5), acesta solicită sprijinul Comisiei județene/a municipiului București de organizare și evaluare a testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională pentru desemnarea, în comisie, a unor cadre didactice de specialitate din alte unități de învățământ preuniversitar.
    (la 29-04-2022, Alineatul (6) din Articolul 9 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 3.609 din 20 aprilie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 29 aprilie 2022 )


    Articolul 10
    (1) Admiterea în clasa a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, respectiv intensiv se face pe baza Metodologiei privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar în curs.(2) Elevii care, anterior înscrierii în clasa a IX-a, la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, au promovat examene de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională sunt admiși fără a mai susține proba de competențe lingvistice la limba modernă respectivă.(3) Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasa a IX-a cu program intensiv, respectiv bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională se fac dacă certificatul obținut/diploma obținută validează un nivel de competență lingvistică egal sau superior nivelului A2 corespunzător CECRL.


    Articolul 11

    Unitățile de învățământ preuniversitar pot opta și pentru organizarea de clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, începând cu clasa a IX-a, pentru elevi care nu au studiat anterior limba modernă respectivă. În cazul acesta, înscrierea la clasa cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv se va face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunii exprimate în scris de către candidați/părinții/tutorii legal instituiți ai elevilor.


    Capitolul IV Încheierea studiilor

    Articolul 12
    (1) În ultimul an de liceu, elevii din clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv susțin proba pentru obținerea atestatului profesional la limba modernă studiată, pe baza unei tematici aprobate de comisia metodică a profesorilor de limbă modernă din unitatea de învățământ, conform prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea atestatului lingvistic de către absolvenții claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv și bilingv pentru anul școlar în curs.(2) Organizarea, structura probei și baremul de evaluare sunt prevăzute în Metodologia de organizare și desfășurare a examenului pentru obținerea atestatului de competență lingvistică pentru absolvenții claselor cu studiu intensiv și bilingv al unei limbi străine și pentru absolvenții claselor cu predare în limbile minorităților, precum și a atestatului pentru predarea unei limbi străine la clasele I-IV de către absolvenții claselor cu profil pedagogic, specializarea învățători - educatoare.


    Capitolul V Resurse umane și materiale

    Articolul 13
    (1) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București avizează organizarea claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, în unități de învățământ care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
    a) să aibă în încadrare personal calificat, titular, pentru asigurarea continuității (minimum o clasă sau o grupă pe nivel de învățământ);
    b) să dețină spațiul corespunzător pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ de calitate, prin scindarea claselor pe grupe, atât la nivel gimnazial, cât și la cel liceal;
    c) să aibă echipamente audiovideo și conexiune la internet;
    d) să achiziționeze material didactic, cărți, reviste și alte auxiliare curriculare pentru uzul profesorilor și al elevilor;
    e) să dețină/să înființeze o bibliotecă cu dotarea aferentă/un centru de documentare și informare;
    f) să se încadreze în numărul de posturi maxim aprobat și în bugetul alocat, calculat conform costului standard per elev.
    (2) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București, printr-o adresă de înaintare, înștiințează direcția de resort din cadrul MEN cu privire la înființarea claselor menționate la alin. (1).


    Articolul 14
    (1) Cadrele didactice care vor preda limba modernă la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv vor trebui să fie titulare în învățământ și să aibă cel puțin gradul didactic definitiv.(2) Cadrele didactice care solicită titularizarea, transferul pentru restrângere de activitate, pretransferul consimțit între unități de învățământ, detașarea în interesul învățământului sau detașarea la cerere prin concurs specific pe un post didactic/o catedră în unități de învățământ având clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv susțin o probă practică/orală eliminatorie, în profilul postului didactic solicitat, conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar în curs. Fac excepție cadrele didactice titulare transferate/ pretransferate/detașate de pe posturi didactice/catedre similare.(3) Cadrele didactice care vor preda disciplinele nonlingvistice într-o limbă modernă la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv vor face dovada deținerii unui atestat de competențe lingvistice, cel puțin la nivelul B2, corespunzător CECRL.


    Articolul 15

    O parte dintre orele de limbă modernă la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv sau una din disciplinele nonlingvistice care se predau obligatoriu în limba modernă studiată poate fi predată și de cadre didactice native, în baza acordurilor culturale dintre România și țările ale căror limbi moderne se studiază în unitatea de învățământ și a prevederilor legale privind încadrarea acestora sau a acordurilor de colaborare încheiate de MEN cu instituții educaționale guvernamentale/neguvernamentale.


    Capitolul VI Schimburi culturale

    Articolul 16

    Conducerile unităților de învățământ care organizează clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv sunt sprijinite de către inspectoratele școlare județene/al municipiului București și de Ministerul Educației Naționale în stabilirea de contacte culturale și educaționale și de parteneriate cu unități de învățământ preuniversitar din alte țări, în realizarea schimburilor de elevi, în obținerea de burse de perfecționare pentru cadre didactice și elevi, în vederea îmbunătățirii competențelor lingvistice și a lărgirii orizontului cultural al elevilor, precum și a asigurării unei mai ușoare și rapide integrări în structurile educaționale și economice internaționale.


    Capitolul VII Dispoziții finale

    Articolul 17

    Clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv, existente la dată intrării în vigoare a prezentului regulament, vor funcționa în conformitate cu prevederile legale care au stat la baza constituirii lor.


    Articolul 18

    Prezentul regulament intră în vigoare începând din anul școlar 2017-2018.


    Articolul 19

    Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.


    Anexa nr. 1

    la regulament
    Model de declarație
    DECLARAȚIE

    Subsemnatul(a), ………………………..., profesor de …..………. la ………, în calitate de…….. în Comisia de organizare și evaluare a testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională, declar pe propria răspundere că nu am elevi/rude printre participanți.
    Prin prezenta declarație mă angajez că voi păstra confidențialitatea tuturor subiectelor, a baremelor, a modalităților de rezolvare a subiectelor și a informațiilor cu caracter intern, până la afișarea/comunicarea publică oficială a acestora, și că nu voi întreprinde nicio acțiune care să pună la îndoială corectitudinea examenului.
    Data ……………....
    Semnătura
    …………………….


    Anexa nr. 2

    la regulament
    STRUCTURA
    subiectelor aferente testului de competență lingvistică
    pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de
    studiu al unei limbi moderne de circulație internațională

    Testul de competență lingvistică pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională vizează competențele și cunoștințele acumulate în clasele a IIIa și a IV-a și constă într-o probă orală și o probă scrisă.
    Proba orală
    a) Etapa I - lecturarea cu voce tare a unui text în limba modernă. Textul înscris pe biletul de testare trebuie să fie selectat din unul dintre manualele alternative pentru clasele a III-a și a IV-a.
    Lecturarea textului este urmată de formularea de răspunsuri la 2-3 întrebări înscrise pe biletul de testare, răspunsuri care să dovedească înțelegerea globală și detaliată a textului.

    b) Etapa a II-a - realizarea unui dialog interactiv (elev-elev) pe o temă dată, având unul dintre membrii comisiei drept moderator.
    Biletele necesare pentru proba orală vor fi elaborate astfel:– pentru etapa I - un set de bilete (grupate conform manualelor alternative aprobate de Ministerul Educației Naționale) conținând fiecare un text de 50-75 de cuvinte și 2-3 întrebări de verificare a înțelegerii globale și detaliate a textului respectiv. Elevul extrage un bilet din setul de bilete care corespunde manualului studiat la clasă sau, dacă dorește, din setul care corespunde altui manual;– pentru etapa a II-a - un set de bilete conținând subiecte de interacțiune verbală în conformitate cu programa școlară pentru clasele a III-a și a IV-a. Elevii (în perechi numite de comisie) extrag un bilet pentru fiecare pereche, pregătesc interacțiunea verbală timp de 3-5 minute și apoi revin în fața comisiei pentru a prezenta conversația.

    Proba scrisă - timp de lucru - 1 oră
    Proba scrisă presupune redactarea unui text de 50-75 de cuvinte pe o temă dată și care să demonstreze capacitatea de exprimare în scris și însușirea principalelor funcții/acte de limbaj, conform nivelului A1 prevăzut de programele școlare pentru clasele a III-a și a IV-a.
    Notă
    Articolul II din ORDINUL nr. 3.691 din 19 aprilie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 28 aprilie 2021, prevede ca, prin derogare de la prevederile anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv în unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.797/2017, pentru anul școlar 2020-2021, testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională constă într-o probă scrisă, cu durata de 50 de minute.