LEGE nr. 526 din 11 decembrie 2003
pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului montan "Superschi în Carpaţi"
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 901 din 16 decembrie 2003



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    Se aprobă Programul naţional de dezvoltare a turismului montan "Superschi în Carpaţi", ca program de interes naţional pentru dezvoltarea turismului montan, cu componenta principală "turism pentru practicarea schiului şi a altor sporturi de iarnă", denumit în continuare program.


    Articolul 2

    (1) Programul se va aplica în etape potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta lege.
    (2) La solicitarea justificată a autorităţilor administraţiei publice locale, etapele de aplicare a programului se pot modifica prin hotărâre a Guvernului pentru obiectivele turistice cuprinse în zonele din anexă.


    Articolul 3

    Acţiunile care se vor desfăşura pentru fiecare etapă din cadrul programului au în vedere următoarele:
    a) realizarea unui studiu integrat privind dezvoltarea turismului montan pentru practicarea schiului şi a altor sporturi de iarnă în zonele şi localităţile prevăzute în anexă; studiul va fi realizat de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, în colaborare cu societăţi de proiectare şi consultanţă în domeniu, a căror desemnare se va face în condiţiile legii;
    b) stabilirea terenurilor care vor fi incluse pentru practicarea schiului şi a sporturilor de iarnă;
    c) elaborarea planului de amenajare a teritoriului şi de urbanism pentru zonele cuprinse în program, care vor fi avizate şi aprobate conform legii;
    d) amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea infrastructurii generale: căi de acces, alimentări cu apă, gaze, curent electric, canalizări, staţii de pompare şi staţii de epurare a apelor uzate, parcări, drumuri forestiere şi alte utilităţi necesare;
    e) amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor de schi, cu instalaţiile de transport pe cablu aferente, instalaţiile şi echipamentele de producere a zăpezii artificiale şi de întreţinere a pârtiilor şi instalaţiile pentru iluminatul pârtiilor de schi;
    f) amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă: biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină, a patinoarelor şi echiparea cu instalaţiile şi echipamentele corespunzătoare;
    g) construirea, dezvoltarea sau reabilitarea structurilor de primire turistică.


    Articolul 4

    (1) Terenurile prevăzute la art. 3 lit. b) vor trece, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, din proprietatea publică sau privată a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale respective şi în administrarea consiliilor locale pe raza cărora se află. Aceste terenuri vor fi exceptate de la plata taxelor pentru scoaterea definitivă din fondul forestier.
    (2) Schimbarea destinaţiei păşunilor şi fâneţelor care vor fi incluse în program, potrivit studiului integrat, va fi exceptată de la plata taxelor aferente.
    (3) Terenurile prevăzute la alin. (1) şi (2), aflate în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi instalaţiile de transport pe cablu sunt declarate de utilitate publică şi vor fi exploatate în conformitate cu legislaţia în vigoare.


    Articolul 5

    (1) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va supune spre aprobare Guvernului studiul privind implementarea programului.
    (2) Studiul prevăzut la alin. (1) va fi supus în prealabil spre avizare autorităţilor administraţiei publice centrale interesate, Academiei Române şi autorităţilor administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se află zonele înscrise în anexă.
    (3) Studiul se finanţează de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului din sumele alocate derulării programelor de cercetare de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Agenţia Naţională pentru Sport. Autorităţile administraţiei publice locale implicate în program pot hotărî, în condiţiile legii, participarea cu resurse financiare din bugetele proprii.


    Articolul 6

    Implementarea programului pe etape va fi coordonată de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi cu Agenţia Naţională pentru Sport şi se va realiza pentru fiecare etapă de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale în parteneriat public-privat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


    Articolul 7

    Sursele de finanţare pentru realizarea programului se constituie, după caz, din:
    a) sume alocate de la bugetul de stat şi bugetele locale, în limita creditelor bugetare aprobate anual cu această destinaţie;
    b) credite interne sau externe;
    c) ajutoare financiare interne sau externe nerambursabile;
    d) resurse ale sectorului privat;
    e) alte surse atrase.


    Articolul 8

    Programul devine program de importanţă zonală pentru autorităţile administraţiei publice locale implicate, beneficiind de prioritate la finanţarea din bugetele locale.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 25 noiembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    Bucureşti, 11 decembrie 2003.
    Nr. 526.


    Anexa
    ETAPELE
    Programului naţional de dezvoltare a turismului montan
    "Superschi în Carpaţi"
    Etapa I cuprinde staţiunile din zona Valea Prahovei cu localităţile: Sinaia, Buşteni, Azuga, zona Predeal-Râşnov, staţiunea Poiana Braşov, zona Padina-Peştera-Valea Ialomiţei, zona Valea Superioară a Teleajenului - staţiunea Cheia, zona Bran-Moeciu.
    Etapa a II-a cuprinde staţiunile şi localităţile turistice: Izvoarele, Borşa, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Tihuţa, Harghita-Băi, Harghita Mădăraş, Izvorul Mureşului, Lacu Roşu, Lepşa, Covasna, Comandău, Şugaş-Băi, Cheia, Bâlea-Lac, Păltiniş, Parâng, Straja-Pasul Vulcan, Râuşor, Muntele Mic, Semenic-Crivaia, Stâna de Vale, Arieşeni, Băişoara, Fântânele-Beliş, zona Leaota, zona Valea Doftanei.
    Etapa a III-a cuprinde noi staţiuni sau centre turistice pe amplasamente noi, situate în vecinătatea unor localităţi sau susţinute în prezent numai de o cabană, şi anume: Luna Şes, Valea Vaserului, Ţibleş (Fiad), Puzdrele, Valea Vinului, Cârlibaba, Leşu, Valea Putnei, Chiril (Zugreni), Broşteni, Borca, Valea Haitii, Colibiţa, Lăpuşna, Ardeluţa, Durău, Slănic-Moldova, Vetreşti-Herăstrău, Valea Dâmboviţei (Pecineagu), Iezer, Piscul Negru, Moliviş, Lotrioara, Mălaia, Obârşia Lotrului, Vidra, Gâtu Berbecului, Poarta Raiului (Şureanu), Petrimanu, Câmpuşel, Baleia, Râul Şes (Godeanu), Gura Zlata, Olteana (Ţarcu), Rogojel (Vlădeasa), Lunca Vişagului (Vlădeasa), Steaua (Someşul Rece), Valea Ierii, Mogoşa, Cavnic.
    -------