DECIZIA nr. 627 din 22 septembrie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, ale art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, și ale art. 42 alin. (1) și art. 43 din această ordonanță, în special, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 6 ianuarie 2021

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Cristian Deliorga

    - judecător

    Marian Enache

    - judecător

    Daniel Marius Morar

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Gheorghe Stan

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Elena-Simina Tănăsescu

    - judecător

    Varga Attila

    - judecător

    Patricia Marilena Ionea

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, ale art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele și pentru membrii Cristian Ababei și alții în Dosarul nr. 35.180/3/2017 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 413D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 580D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, ale art. 42 alin. (1) și art. 43 din această ordonanță, în special, și ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele și pentru membrii Florian Amoasei și alții în Dosarul nr. 34.223/3/2017 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 768D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele membrilor Vasile Burlui și alții în Dosarul nr. 35.181/3/2017 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal. 6. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepției domnul avocat Ovidiu Preoteșescu cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. 7. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 969D/2018 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele membrilor Liviu Piscanu și alții în Dosarul nr. 34.018/3/2017 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.8. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 9. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.133D/2018 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, și ale art. 42 alin. (1) și art. 43 din această ordonanță, în special, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele membrilor Mihai Cosmin Anghelache și alții în Dosarul nr. 34.021/3/2017 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal. 10. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 11. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.228D/2018 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, și ale art. 42 alin. (1) și art. 43 din această ordonanță, în special, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele membrilor Ovidiu Apostoaei și alții în Dosarul nr. 34.224/3/2017 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal. 12. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepției domnul avocat Ovidiu Preoteșescu cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.13. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.320D/2018 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele membrilor Adi Iulian Andriuc și alții în Dosarul nr. 35.735/3/2017 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal. 14. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.15. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul autorilor excepției în dosarele nr. 768D/2018 și nr. 1.228D/2018 și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 580D/2018, nr. 768D/2018, nr. 969D/2018, nr. 1.133D/2018, nr. 1.228D/2018 și nr. 1.320D/2018 la Dosarul nr. 413D/2018, care este primul înregistrat.16. Cauza fiind în stare de judecată, Președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care precizează că pune accent pe critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 și ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016. Prin această decizie a instanței supreme s-a făcut o adăugire la lege, întrucât se stabilește că ordonator de credit este Ministerul Afacerilor Interne. Arată că dosarele în cadrul cărora s-a invocat excepția de neconstituționalitate nu au fost soluționate încă, astfel că există interesul ca interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 să fie declarată neconstituțională. Mai arată că acțiunile formulate în justiție privesc drepturi salariale, iar inspectoratul de poliție județean a arătat că aceste drepturi se stabilesc potrivit Ordonanței Guvernului nr. 38/2003, care prevede că salariile polițiștilor se calculează în funcție de 2 elemente: salariul de funcție și sumele compensatorii tranzitorii. Pentru stabilirea salariilor de funcție se au în vedere coeficienții de funcție la care se adaugă o valoare de referință de 197,3 lei. Această valoare nu s-a modificat din anul 2003. Consideră că aceste elemente ce vizează salariul unui funcționar nu pot fi stabilite printr-o ordonanță. Mai mult, arată că în anul 2010 această ordonanță a fost abrogată, aceasta continuând să se aplice însă în mod retroactiv. Critica vizează și dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 care introduc în sumele compensatorii toate drepturile suplimentare și sporurile cuvenite polițiștilor. De la apariția Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 autorii excepției au susținut că salariul trebuie calculat în funcție de salariul minim pe economie, fără a fi introduse aceste sume compensatorii, pentru că atunci salariul nu ar fi modificat.17. Reprezentatul Ministerului Public arată că unele aspecte invocate vizează modul de aplicare și interpretare a legii și nu sunt de competența Curții Constituționale. Totodată consideră că prin cele statuate de instanța supremă prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 aceasta nu și-a depășit atribuțiile, iar interpretarea nu este neconstituțională. Prin urmare, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:18. Prin Încheierea din 14 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 35.180/3/2017, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele și pentru membrii Cristian Ababei și alții cu prilejul soluționării unei cauze privind funcționari publici.19. Prin Încheierea din 7 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 34.223/3/2017, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, ale art. 42 alin. (1) și art. 43 din această ordonanță, în special, și ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele membrilor Florian Amoasei și alții în cadrul unui litigiu privind funcționarii publici.20. Prin Încheierea din 19 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 35.181/3/2017, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul in interesul legii, ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele membrilor Vasile Burlui și alții cu prilejul soluționării unei cauze privind funcționari publici.21. Prin Încheierea din 27 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 34.018/3/2017, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele membrilor Liviu Piscanu și alții în cadrul unei acțiuni privind drepturi salariale.22. Prin Încheierea din 6 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 34.021/3/2017, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, și ale art. 42 alin. (1) și art. 43 din această ordonanță, în special, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele membrilor Mihai Cosmin Anghelache și alții în cadrul unui litigiu privind funcționarii publici.23. Prin Încheierea din 2 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 34.224/3/2017, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, și ale art. 42 alin. (1) și art. 43 din această ordonanță, în special, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele membrilor Ovidiu Apostoaei și alții în cadrul unui litigiu privind funcționarii publici.24. Prin Sentința civilă nr. 1.248 din 1 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 35.735/3/2017, Tribunalul București - Secția a IIa contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele membrilor Adi Iulian Andriuc și alții în cadrul unui litigiu privind funcționarii publici.25. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 și ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 contravin art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1) și art. 126 alin. (3) din Constituție. În acest sens, arată că interpretarea pe care instanța supremă a dat-o dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 reprezintă, în fapt, o modificare a substanței reglementării, întrucât se referă la Ministerul Afacerilor Interne în calitate de „ordonator principal de credite“ și nu la ministrul afacerilor interne, așa cum reiese din textul de lege. Astfel, se încalcă principiul separației puterilor în stat și principiul securității raporturilor juridice. Autorii excepției susțin că Înalta Curte de Casație și Justiție era obligată să realizeze o interpretare sistematică a textului supus analizei sale, însă există norme pe care le-a ignorat, așa cum sunt: art. 224 din Codul civil, care consacră, ca regulă, răspunderea subsidiară a statului și a instituțiilor de drept public de nivel superior pentru faptele instituțiilor publice subordonate, art. 20 din Legea nr. 500/2002 care prevede că miniștrii sunt ordonatori principali de credite, art. 2 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, care consacră Ministerul Afacerilor Interne ca manager al resurselor umane și financiare ale statului în domeniul de activitate al ministerului, art. 17 alin. (1) din aceeași ordonanță, care prevede componența personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, art. 2 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 291/2011, care definește termenii de „angajator“ și „lucrător“, dispozițiile din Legea nr. 62/2011 care definesc „angajatul“ și „angajatorul“, art. 7, art. 12 și art. 16 din Legea nr. 218/2002 și art. 12 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007. Mai arată că, urmare a soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, Ministerul Afacerilor Interne nu mai poate fi tras la răspundere pentru faptele culpabile sau pentru faptele organelor aflate în subordinea, coordonarea și controlul său.26. Referitor la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, autorii excepției arată că aceasta încalcă art. 73 alin. (3) lit. j) și art. 115 alin. (1) din Constituție, întrucât reglementează într-un domeniu rezervat legii organice, respectiv stabilirea funcțiilor de poliție, precum și salarizarea funcționarilor publici. Precizează că această ordonanță stă, chiar și în prezent, la baza sistemului de salarizare al reclamanților, în condițiile în care Legile-cadru nr. 330/2009 și nr. 284/2010 nu s-au aplicat decât parțial, fiind menținute până în prezent valorile coeficienților de ierarhizare ai funcțiilor de poliție și valoarea de referință sectorială din anexa la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003. Legea-cadru nr. 153/2017 a preluat, la rândul ei, până la 31 decembrie 2017, salariile polițiștilor așa cum sunt determinate pe baza prevederilor abrogate din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003.27. Cât privește critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. 42 alin. (1) și art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, autorii excepției susțin că acestea aduc atingere art. 1 alin. (5), art. 73 alin. (3) lit. j) și art. 115 alin. (1) din Constituție. În acest sens, arată că din prevederile art. 43 rezultă că salariile polițiștilor se stabilesc „în raport“ cu coeficienții de ierarhizare, iar din prevederile art. 42 rezultă că valoarea coeficienților de ierarhizare se stabilește „în raport“ cu „valoarea de referință sectorială“, stabilită prin anexa la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 la valoarea de 197,33 lei. Or, normele de lege criticate și Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, în ansamblul său, nu prevăd precis care sunt acele operațiuni/relații matematice prin care se stabilește valoarea corespunzătoare coeficienților de ierarhizare din ordonanță, „în raport“ cu valoarea de referință sectorială și, pe baza valorii coeficienților, valoarea salariului lunar.28. Autorii excepției susțin și că dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 sunt contrare principiului securității raporturilor juridice, principiului supremației legii și principiului tempus regit actum, întrucât trimit, pentru completare, la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, abrogată prin Legea-cadru nr. 284/2010 și respinsă prin Legea nr. 30/2012. În sprijinul acestei critici invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, potrivit cărora „prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziție legală care nu mai este în vigoare se încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la claritatea și previzibilitatea actelor normative“.29. Autorii excepției susțin și că Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 este contrară art. 73 alin. (3) lit. j), art. 115 alin. (1) și art. 154 din Constituție, întrucât reglementează în domeniul legii organice.30. În sfârșit, referitor la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, arată că acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 16, art. 41 alin. (2) și art. 47, precum și pe cele ale art. 20 coroborate cu art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care se interpretează că art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 ar permite stabilirea salariului de funcție al polițiștilor sub nivelul salariului minim de bază garantat pe economie. În susținerea acestei critici, arată că „în perioada 1 februarie până în prezent reclamanții au primit de la pârâte un salariu de funcție calculat fără alte sporuri și adaosuri incluse în acesta, aflat sub limita salariului minim pe economie, așa cum a fost acesta stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2017, la valoarea de 1.450 lei. Mai precis, reclamanții agenți de politie au primit sume de maxim 600 lei lunar, iar reclamanții ofițeri, de maxim 1.000 lei lunar.“ Mai precizează că doar la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a corectat această imperfecțiune legislativă, prin dispozițiile art. 7 lit. b) din acest act normativ.31. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 35.180/3/2017, arată că excepția de neconstituționalitate este admisibilă. În Dosarul nr. 34.018/3/2017, aceeași instanță apreciază că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 nu contravin textelor constituționale invocate, întrucât cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date nu au regimul juridic al unor drepturi câștigate. În Dosarul nr. 34.224/3/2017, tribunalul apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, fără a-și motiva opinia. În Dosarul nr. 35.735/3/2017, Dosarul nr. 34.223/3/2017 și Dosarul nr. 34.021/3/2017, instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În sfârșit, în Dosarul nr. 35.181/3/2017, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, referindu-se la excepția de neconstituționalitate a art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, reține că, din conținutul acestor dispoziții nu rezultă că salariul brut al unui polițist ar putea fi stabilit la un nivel sub salariul minim brut pe țară, pentru a se considera că au fost încălcate dispozițiile art. 41 alin. (2), art. 47 și art. 16 din Constituție. De asemenea, consideră că nu au fost încălcate dispozițiile art. 20 din Constituție coroborate cu cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să-l înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp. Referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 și art. 21 din Legea nr. 500/2002, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, tribunalul apreciază că nu au fost încălcate principiul separației puterilor în stat, principiul supremației legii ori dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție, întrucât decizia pronunțată în recursul în interesul legii doar stabilește interpretarea corectă a unor dispoziții legale, atunci când în practica instanțelor există interpretări diferite, decizia instanței supreme neavând ca efect modificarea dispozițiilor legale, ceea ce este în concordanță cu dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, tribunalul apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (5) și art. 78 din Constituție, deoarece trimiterea făcută la dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 are doar rolul de a explica elementele și modul de calcul al salariului de bază, indemnizației de încadrare brute lunare, respectiv al soldei/salariului de funcție pe baza dispozițiilor legale în materia salarizării aplicate în anul anterior, fără ca respectivele dispoziții să fie repuse în vigoare. Exprimându-și opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 și a Ordonanței Guvernului nr. 19/2006, tribunalul invocă jurisprudența Curții Constituționale prin Decizia nr. 289 din 7 iunie 2005.32. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.33. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,

    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorilor excepției și ale procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:34. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.35. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002 și ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016. De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, ale Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, în ansamblul său, și ale art. 42 alin. (1) și art. 43 din această ordonanță, în special, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 30 ianuarie 2006.36. Curtea constată că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, precum și cele ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 nu mai sunt în vigoare, aceste acte normative fiind abrogate, în ansamblul lor, prin art. 44 alin. (1) pct. 9 și pct. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, Curtea observă că, în ceea ce privește dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 38/2003, în vigoare la data sesizării Curții Constituționale nu mai erau decât art. 1, art. 29 alin. (2) și (3), art. 37, art. 38, art. 52, art. 55-58, precum și unele prevederi ale anexelor nr. 4 și 5. Având în vedere însă cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt incidente în cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate al art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, al art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, precum și al dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 38/2003.
    Textele de lege criticate au următorul conținut:– Art. 21 din Legea nr. 500/2002: (1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale.(3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.(4) Ordonatorii terțiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.(5) Pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele de angajament și creditele bugetare după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora.(6) Fac excepție de la prevederile alin. (5) următoarele:
    a) cheltuielile de personal, inclusiv cheltuielile de personal care se regăsesc în structura altor subdiviziuni ale clasificației bugetare;
    b) cheltuielile acordate în bani, de natura asistenței sociale și asigurărilor sociale, precum și a contribuțiilor de asigurări sociale aferente, cheltuielile cu bursele acordate din fonduri publice, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
    c) cheltuielile cu datoria publică;
    d) cheltuielile care decurg din obligații internaționale;
    e) sumele alocate ordonatorilor principali de credite din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, care vor fi repartizate integral.
    (7) Repartizarea sumelor reținute în proporție de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a raportului semestrial privind situația economică și bugetară și a opiniei Consiliului Fiscal cu privire la acesta.(8) Ordonatorii de credite prevăzuți la alin. (1) și (3) au obligația de a fundamenta, justifica și utiliza, în condiții de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituțiilor subordonate și altor beneficiari ai acestor fonduri.;
    – Art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007: „(3) Ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite.“;– Art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010: „(1) Salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea salariatului.“;– Art. 42 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003: „(1) Valoarea corespunzătoare coeficienților de ierarhizare din prezenta ordonanță se stabilește în raport cu valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa nr. 1 lit. D.“;– Art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003: „Salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar.“;– Art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010: „(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.“
    37. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (4) și (5) privind separația puterilor în stat, respectiv obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. j) prin care se arată că statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică, art. 78 referitor la intrarea în vigoare a legii, art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă, art. 126 alin. (3) referitor la atribuțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și art. 154 referitor la conflictul temporal de legi.38. Examinând excepția de neconstituționalitate sub aspectul criticii formulate în raport cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 și ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 așa cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, Curtea observă că, în cauzele în care a fost invocată această critică, autorii excepției au formulat acțiuni în care calitatea de pârât o avea și Ministerul Afacerilor Interne. Prin decizia mai sus amintită, instanța supremă a decis că „Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.“ Motivând această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că „În măsura în care pretențiile deduse judecății vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuție atribuțiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze. Interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății. O obligație de garanție sau de despăgubire nu se reflectă nici în dispozițiile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, care instituie obligația ordonatorului principal de credite, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun, în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii“ (Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, paragrafele 49-51).39. Autorii excepției susțin că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite și nu Ministerul Afacerilor Interne, iar calitatea în care a fost chemat acest minister ca pârât derivă din calitatea de angajator a acestui minister. și nu din aceea de ordonator de credite. 40. Or, Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a avut în vedere doar ipoteza în care Ministerul Afacerilor Interne a fost chemat ca ordonator principal de credite, și nu ca angajator, instanța supremă nedezvoltând în considerentele deciziei pronunțate și această ipoteză, întrucât aceasta nu a constituit obiectul supus analizei sale. Prin urmare, Curtea apreciază că, în realitate, aspectele invocate de autorii excepției privesc probleme de aplicare a legii, care excedează controlului exercitat de instanța de contencios constituțional, astfel că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 și ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, așa cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, este inadmisibilă.41. În continuare, examinând critica de neconstituționalitate vizând Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, în ansamblul său, Curtea reține că aceasta vizează încălcarea prevederilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. j) referitoare la adoptarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici, precum și pe cele ale art. 115 alin. (1) care se referă la abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legii organice. Cu privire la această critică Curtea reține că, așa cum în mod constant a statuat în jurisprudența sa, statutul juridic al funcționarului public cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, funcționarul public este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. De aceea, aspectele esențiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul acestuia, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24 și Decizia nr. 90 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 4 mai 2018, paragraful 16). De asemenea, Curtea a reținut că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispozițiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă (Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragrafele 19 și 21). Astfel, „regulile esențiale privind ocuparea posturilor de conducere țin de statutul funcționarului public, mai exact de exercitarea raportului de serviciu care se realizează de la nașterea până la încetarea acestuia. Prin urmare, deoarece vizează modificarea raporturilor de muncă, aceste reguli esențiale trebuie reglementate prin lege organică“. În mod asemănător, având în vedere că statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, și ținând cont de faptul că aspectele esențiale privind ocuparea posturilor de execuție țin de nașterea raportului de serviciu, Curtea constată că aceste aspecte esențiale - cum sunt, spre exemplu, condițiile generale de participare la examen/concurs, condițiile de vechime necesară participării la examen/concurs, tipul probelor de examen/concurs, condițiile în care candidații sunt declarați „admiși“ și posibilitatea de contestare - trebuie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice procedurii de ocupare a funcțiilor de execuție să fie explicate și detaliate prin ordin al ministrului de resort (Decizia nr. 306 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018, paragraful 24). De asemenea, „răspunderea disciplinară, ținând de statutul polițistului, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, prin lege organică, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, lege specială în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii“ (Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, precitată, paragraful 18). Totodată, „aspectele esențiale referitoare la evaluarea activității polițistului, cum sunt, spre exemplu, criteriile de evaluare a activității și conduitei polițistului, comunicarea rezultatului evaluării și posibilitatea de contestare a acestuia, trebuie să fie reglementate prin lege organică“ (Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, precitată, paragraful 32). 42. În ceea ce privește reglementarea tuturor acestor aspecte în cazul polițiștilor, Curtea constată că acestea constituie obiectul reglementării Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare. Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, supusă controlului de constituționalitate, a avut ca obiect de reglementare însă, așa cum reiese din însuși titlul său, salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Or, Curtea, analizând constituționalitatea dispozițiilor art. 6, 7, 9 și ale art. 45 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 în raport cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, a statuat că „sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăsește printre domeniile strict și limitativ, care, conform art. 73 alin. (3) din Constituție, fac obiectul de reglementare al legii organice (Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 21 decembrie 2005). Aprobarea, prin lege ordinară, a unei ordonanțe de urgență ce privește materii ce excedează domeniului rezervat legii organice este în deplină concordanță cu prevederile constituționale ale art. 73 alin. (3) și ale art. 76 alin. (2).“ Raportându-se la reglementările analizate în speța respectivă, Curtea a mai reținut că „Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici nu conține reglementări privind sistemul de salarizare a acestora în funcție de clasele, gradele și categoria în care se încadrează, aceste aspecte găsindu-și reglementarea în alte acte normative. Prin urmare, dispozițiile art. 45 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 nu abrogă prevederi cuprinse într-o lege organică, respectiv Legea nr. 188/1999, ci se referă la acte normative care, datorită domeniului de reglementare - drepturi de natură salarială -, se încadrează în categoria legilor ordinare.“43. Curtea apreciază că cele reținute prin Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, precitată, sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză în raport cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 în ansamblul său, impunându-se respingerea acestora ca neîntemeiate.44. Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța Guvernului nr. 19/2006.45. Cât privește critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. 42 alin. (1) și art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, Curtea reține că aceasta vizează, în esență, lipsa de claritate a reglementării, întrucât sintagma „în raport cu“ nu clarifică operațiunea matematică prin care valoarea corespunzătoare coeficienților de ierarhizare se stabilește având în vedere valoarea de referință sectorială. Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). În același sens, Curtea a reținut că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).46. În ceea ce privește textele de lege criticate, Curtea constată că, așa cum indică autorii excepției, acestea nu precizează operațiunea matematică în care valoarea corespunzătoare coeficienților de ierarhizare din prezenta ordonanță se stabilește în raport cu valoarea de referință sectorială, însă observă că prevederile anexei nr. 1 lit. D la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 au stabilit valoarea de referință sectorială, iar prevederile aceleiași anexe, precum și ale anexei nr. 2 stabilesc valoarea coeficienților de ierarhizare. Termenul „coeficient“ are, între alte semnificații, și pe aceea de „element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă“. Așa fiind, Curtea apreciază că dispozițiile de lege criticate nu sunt lipsite de claritate în ceea ce privește modul de stabilire a valorii coeficientului de ierarhizare. De altfel, susținerea autorilor excepției potrivit căreia este vorba de o operațiune matematică de înmulțire nu este contestată nici de pârâți, nici de instanțele de judecată, astfel că nu se poate reține existența unei situații neclare, incerte în ceea ce privește aplicarea legii. 47. Prin urmare, Curtea constată că susținerile referitoare la neconstituționalitatea prevederilor art. 42 alin. (1) și art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 sunt lipsite de temei. 48. În continuare, analizând critica adusă dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, Curtea reține că, prin alineatul (1) al aceluiași articol de lege s-a dispus că „Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.“ Textul de lege supus controlului de constituționalitate stabilește elementele care sunt cuprinse în salariul de bază, în indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010. Astfel sunt avute în vedere sporurile, indemnizațiile, care, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar. Curtea constată că atât dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009, cât și cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 au fost abrogate prin art. 39 lit. w) și x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, aceeași dată la care a fost publicată și Legea nr. 285/2010. Prin urmare, dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 fac trimitere la acte normative care nu mai sunt în vigoare. 49. Autorii excepției de neconstituționalitate amintesc că, așa cum Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, paragraful 42, „prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziție legală care nu mai este în vigoare se încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la claritatea și previzibilitatea actelor normative“. 50. Curtea apreciază însă că situația analizată prin decizia mai sus amintită este diferită de situația textului de lege analizat în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, instanța de contencios constituțional a sancționat ca fiind neconstituțional un text de lege care făcea trimitere, în scop completator, la un alt text de lege inexistent, abrogat. Însă, în ceea ce privește dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, Curtea constată că acestea clarifică pentru viitor, respectiv de la intrarea în vigoare a acestei legi, situația unor drepturi salariale prevăzute de reglementările anterioare, ceea ce impune, în mod firesc, identificarea acestor reglementări, fără a avea semnificația că acestea sunt repuse în vigoare. Prin urmare, Curtea apreciază că, prin indicarea actelor normative anterioare, abrogate, care au prevăzut drepturi salariale a căror situație este clarificată prin reglementările în vigoare, legiuitorul normează un conținut clar și predictibil, care întrunește condițiile prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, astfel că argumentul vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 apare ca fiind lipsit de susținere. 51. În sfârșit, referitor la critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea reține că autorii acesteia arată că aceste dispoziții de lege încalcă prevederile constituționale ale art. 16, art. 41 alin. (2) și art. 47, precum și pe cele ale art. 20 coroborate cu art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care se interpretează că ar permite stabilirea salariului de funcție al polițiștilor sub nivelul salariului minim de bază garantat pe economie. Or, Curtea apreciază că aceste critici nu vizează, în realitate, veritabile probleme de constituționalitate de competența Curții Constituționale, ci modul de aplicare a legii, art. 47 alin. (2) din Constituție consacrând în mod expres salariul minim brut pe țară între măsurile de protecție socială la care au dreptul angajații, iar potrivit art. 1 alin. (5) din același act normativ fundamental, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Așa fiind, Curtea apreciază că această critică de neconstituționalitate este inadmisibilă.52. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, precum și ale art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul“ în numele și pentru membrii săi în dosarele nr. 35.180/3/2017, nr. 34.223/3/2017, nr. 35.181/3/2017, nr. 34.018/3/2017, nr. 34.021/3/2017, nr. 34.224/3/2017 și nr. 35.735/3/2017 ale Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în aceleași dosare ale aceleiași instanțe și constată că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în ansamblul său, ale art. 42 alin. (1) și art. 43 din această ordonanță, în special, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 22 septembrie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Patricia Marilena Ionea

    -----