REGULAMENT din 15 februarie 2021de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial
EMITENT
  • MINISTERUL CULTURII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 25 februarie 2021 Notă
    Aprobat prin ORDINUL Nr. 2.617 din 15 februarie 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190 din 25 februarie 2021.


    Articolul 1
    (1) Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial este o structură fără personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii, denumită în continuare Comisia, și are atribuții de coordonare a activităților de protejare și promovare a patrimoniului cultural imaterial, desfășurate în baza politicilor culturale ale Ministerului Culturii.(2) Comisia este constituită din 21 de membri și funcționează în conformitate cu prezentul regulament de organizare și funcționare.(3) Membrii Comisiei au obligația exercitării mandatului cu respectarea următoarelor principii:
    a) respectarea și aplicarea corectă a legii;
    b) prioritatea interesului public;
    c) asigurarea egalității de tratament a cetățenilor prin aplicarea aceluiași regim juridic în situații identice sau similare;
    d) profesionalismul, prin îndeplinirea mandatului cu responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine și conștiinciozitate;
    e) imparțialitatea și independența, care obligă la o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură în exercitarea mandatului;
    f) integritatea morală.
    (4) Comisia se constituie din personalități, specialiști din domeniul patrimoniului cultural imaterial, numiți prin ordin al ministrului culturii, pentru un mandat de doi ani, care poate fi reînnoit consecutiv o singură dată.(5) Membrii Comisiei sunt numiți la propunerea:
    a) Academiei Române - 5 membri;
    b) universităților de profil - 5 membri;
    c) muzeelor etnografice - 5 membri;
    d) Ministerului Culturii - 4 membri;
    e) Institutului Național al Patrimoniului - 2 membri.
    (6) Comisia este condusă de un președinte, numit prin ordin al ministrului culturii din cei 21 de membri. Președintele asigură legătura Comisiei cu Ministerul Culturii și reprezintă Comisia pe plan național și internațional. (7) Secretariatul Comisiei este format dintr-un reprezentant al direcției de specialitate și un reprezentant din structura care asigură relația cu UNESCO din cadrul Ministerului Culturii și este numit prin ordin al ministrului culturii.(8) Componența Comisiei se publică pe paginile de internet ale Ministerului Culturii și ale serviciilor publice deconcentrate ale acestuia.(9) Membrii Comisiei au obligația să semneze, cel târziu la prima ședință la care participă, declarația privind confidențialitatea și imparțialitatea, potrivit modelului cuprins în anexa la prezentul regulament.(10) Nedepunerea declarației prevăzute la alin. (9) atrage revocarea imediată a mandatului de membru al Comisiei, prin ordin al ministrului culturii.


    Articolul 2

    Comisia are următoarele atribuții:
    a) coordonează activitățile de protejare și promovare a patrimoniului cultural imaterial, în baza politicilor culturale ale Ministerului Culturii;
    b) elaborează Programul național de salvgardare, protejare și punere în valoare a patrimoniului cultural imaterial;
    c) emite puncte de vedere de specialitate asupra dosarelor de candidatură pentru Listele de patrimoniu cultural imaterial recunoscute de către UNESCO, respectiv Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității și Lista elementelor patrimoniului cultural imaterial aflate în pericol de dispariție;
    d) la solicitarea Ministerului Culturii, elaborează puncte de vedere de specialitate privind inițiativele legislative sau alte instrumente, documente, demersuri cu impact în domeniul patrimoniului cultural imaterial, iar observațiile, recomandările sau punctele de vedere ale Comisiei cu privire la acestea vor fi transmise cu sprijinul secretariatului Comisiei;
    e) propune și analizează inițiativele privind elementele de patrimoniu cultural imaterial în vederea includerii acestora în Registrul național al patrimoniului cultural imaterial;
    f) alcătuiește listele patrimoniului cultural imaterial, care se constituie în Registrul național al patrimoniului cultural imaterial, conform prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial;
    g) analizează dosarele de candidatură și conferă titlul de Tezaur uman viu persoanelor prevăzute la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial;
    h) recomandă, în scris, Institutului Național al Patrimoniului acordarea mărcii tradiționale distinctive, conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial;
    i) elaborează și propune Ministerului Culturii strategii de salvgardare a elementelor de patrimoniu cultural imaterial;
    j) propune criterii de identificare și evaluare, standarde de conservare și procedee de punere în valoare a manifestărilor culturale ale comunităților;
    k) propune Ministerului Culturii inițierea unor proiecte editoriale, respectiv volume, broșuri, antologii, cataloage, în domeniile patrimoniului cultural imaterial.


    Articolul 3
    (1) Comisia se reunește la convocarea secretariatului acesteia, ședințele fiind conduse de către președinte.(2) În absența președintelui, Comisia va alege, prin vot, un membru care să îi exercite atribuțiile în cadrul ședinței respective.(3) Ședințele Comisiei sunt legal constituite în prezența a jumătate plus unu din numărul total de membri, iar în cazul neîntrunirii cvorumului, ședința se va reprograma în cel mai scurt timp posibil.(4) Deciziile Comisiei se iau prin vot, cu majoritatea simplă, la vedere sau cu vot secret, în funcție de tema supusă analizării, iar în caz de balotaj, votul președintelui este decisiv. Cazurile în care se utilizează votul secret se stabilesc la începutul ședinței, cu votul majorității simple.(5) În situația în care, pentru soluționarea unor aspecte specifice atribuțiilor sale, Comisia consideră necesar sprijinul altor specialiști, poate propune formarea unor grupuri de lucru, a căror componență și atribuții urmează a fi stabilite prin ordin al ministrului culturii. (6) Calitatea de membru al Comisiei încetează în următoarele situații:
    a) încheierea valabilității mandatului;
    b) revocare, în cazul încălcării prevederilor legale și/sau a prezentului regulament;
    c) demisie;
    d) absentare nemotivată de la 3 ședințe consecutive ale Comisiei sau de la 4 ședințe ale Comisiei în 12 luni, cu excepția absentării în situații legate de starea de sănătate sau în cazul imposibilității participării, ca urmare a îndeplinirii unor sarcini de serviciu urgente;
    e) deces;
    f) refuzul de a analiza și de a formula puncte de vedere cu privire la subiectele aflate pe ordinea de zi;
    g) când în urma unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile este condamnat pentru una dintre faptele prevăzute și sancționate în legătură cu exercitarea profesiei;
    h) retragerea motivată a mandatului membrului de către instituția care l-a desemnat;
    i) constatarea nerespectării angajamentelor cuprinse în declarația privind confidențialitatea și imparțialitatea;
    j) alte situații prevăzute de lege.
    (7) Semnalarea situațiilor prevăzute la alin. (6) lit. b) și i) poate fi făcută în scris ministrului culturii de către membrii sau de către secretariatul comisiei, precum și de către orice persoană fizică sau juridică interesată.(8) Încetarea calității de membru, în situațiile prevăzute la alin. (6), se dispune prin ordin al ministrului culturii.(9) În cazul în care unul dintre membrii Comisiei pierde această calitate, în condițiile prevăzute la alin. (6), ministrul culturii numește prin ordin un nou membru, conform prevederilor art. 1 alin. (5).(10) Comisia elaborează și înaintează conducerii Ministerului Culturii un raport anual de activitate, precum și la încetarea mandatului, care să conțină prezentarea activității, precum și propuneri și observații pentru îmbunătățirea funcționării comisiei. Raportul se publică pe pagina de internet a Ministerului Culturii.(11) La ședințele Comisiei pot participa, în calitate de invitați cu caracter permanent, reprezentanți ai Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și/sau ai Direcției patrimoniu cultural și cultură tradițională din cadrul Institutului Național al Patrimoniului, pe baza invitației comunicate de către secretariatul Comisiei. (12) Secretariatul Comisiei poate invita la ședințele Comisiei, cu caracter temporar, orice alte persoane relevante pentru subiecte care vizează activitatea Comisiei, în baza aprobării conducerii direcției de specialitate.(13) În funcție de disponibilitățile tehnice, ședințele se pot desfășura fără participarea fizică, în același spațiu, a tuturor membrilor Comisiei și a invitaților, cu asigurarea dezbaterilor prin telefon sau videoconferință.


    Articolul 4

    Președintele Comisiei are următoarele responsabilități:
    a) conduce ședințele Comisiei;
    b) răspunde în fața ministrului culturii de activitatea Comisiei;
    c) semnează procesul-verbal al fiecărei ședințe;
    d) reprezintă Comisia în raport cu ministerul, precum și în raport cu alte entități, în baza aprobării de către Ministerul Culturii și în limitele mandatului dat de către acesta;
    e) înaintează ministrului culturii un raport referitor la activitatea Comisiei la sfârșitul fiecărui an de mandat, acesta urmând a se publica pe pagina de internet a Ministerului Culturii;
    f) informează membrii Comisiei atât direct, cât și prin mijloace electronice cu privire la orice demers, acțiune, decizie sau altele asemenea, care vizează domeniul de activitate, activitatea efectivă și atribuțiile Comisiei sau ale membrilor acesteia.


    Articolul 5

    Secretariatul Comisiei îndeplinește următoarele atribuții:
    a) întocmește procesul-verbal al fiecărei ședințe, care va fi semnat de către președinte și de către secretariatul Comisiei;
    b) întocmește ordinea de zi a ședințelor Comisiei;
    c) întocmește și pregătește documentele necesare desfășurării ședințelor Comisiei;
    d) convoacă membrii Comisiei;
    e) înștiințează conducerea Ministerului Culturii cu privire la activitatea și deciziile Comisiei;
    f) transmite Direcției economice din cadrul Ministerului Culturii lista de prezență și procesul-verbal al fiecărei ședințe, pentru plata indemnizației membrilor pentru activitatea prestată în lunile în care Comisia se întrunește și a decontării cheltuielilor de transport și cazare, după caz;
    g) constată situațiile prevăzute la art. 3 alin. (6), pe care le aduce la cunoștința ministrului culturii, în cel mai scurt timp posibil;
    h) înregistrează și arhivează procesele-verbale ale ședințelor Comisiei.


    Articolul 6
    (1) Indemnizația lunară cuvenită fiecărui membru al Comisiei este stabilită prin ordin al ministrului culturii, se acordă pentru activitatea prestată în lunile în care comisiile se întrunesc și nu poate depăși 10% din indemnizația lunară a unui secretar de stat, la care se adaugă decontarea cheltuielilor de participare la lucrările Comisiei.(2) Ședințele Comisiei se desfășoară la sediul Ministerului Culturii sau online, iar desfășurarea ședințelor în altă localitate se va realiza doar cu aprobarea prealabilă a ministrului culturii.(3) Membrii Comisiei beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport și cazare, în condițiile stabilite pentru salariații instituțiilor publice, în cazul în care ședințele Comisiei se desfășoară în altă localitate decât cea de domiciliu.(4) Decontarea cheltuielilor de transport și cazare se face pe baza documentelor justificative depuse la Direcția economică.(5) Membrii Comisiei își desfășoară activitatea pe baza încheierii unor contracte civile cu Ministerul Culturii, în condițiile legii.


    ANEXĂ

    la regulament
    DECLARAȚIE
    privind confidențialitatea și imparțialitatea

    Subsemnatul(a), ......................................., membru(ă) în Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, declar pe propria răspundere, sub sancțiunea falsului în declarații, prevăzut de art. 326 din Codul penal, următoarele:
    a) pe durata mandatului, în calitate de membru, nu voi asista la dezbaterile și nu voi participa la votul Comisiei, referitor la documentații la a căror pregătire/elaborare/verificare am participat sau particip și care sunt supuse analizării și avizării sau la a căror pregătire/elaborare/verificare au participat/ participă soțul sau soția, rudele de gradul I, precum și în cazul în care aș avea relații contractuale cu persoane fizice ori juridice care au calitatea de elaborator/comanditar/beneficiar al respectivelor documentații;
    b) nu am niciun interes de natură să afecteze imparțialitatea mea pe parcursul procesului de deliberare în cadrul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.
    Mă angajez să păstrez confidențialitatea informațiilor și datelor cu caracter personal și a celor care intră sub incidența protecției date de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, pe care le voi obține sau le voi afla ca efect al calității de membru al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, pe toată durata mandatului și după încetarea acestuia, potrivit prevederilor legale.
    Mă angajez ca, în situația în care aș descoperi, pe durata exercitării mandatului, că mă aflu în una dintre situațiile arătate sau în afara angajamentelor de mai sus, voi declara imediat acest lucru și nu voi participa la etapa dezbaterilor interne ale Comisiei, inclusiv la vot.
    Declar că am luat cunoștință de prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

    Semnătură,
    Prenume, nume
    Data

    ----