LEGE nr. 12 din 28 februarie 2014
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2013 privind declanşarea procedurii insolvenţei la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu SeverinPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 4 martie 2014
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85 din 4 septembrie 2013 privind declanşarea procedurii insolvenţei la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 10 septembrie 2013, cu următoarea completare:
- La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Pe toată perioada insolvenţei, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin beneficiază de prevederile legale existente privind posibilitatea scoaterii de la rezerva de stat, cu titlu de împrumut, a cantităţilor de cărbune şi de păcură necesare trecerii vârfului de iarnă, prin derogare de la prevederile art. 5 din Legea nr. 82/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU
Bucureşti, 28 februarie 2014.
Nr. 12.
---------