LEGE nr. 509 din 29 decembrie 2006
privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 11 ianuarie 2007



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    (1) Se acordă gratuit pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi confesionale cu program normal de 4 ore, precum şi pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional miere de albine în limita unei cantităţi de 60 g/copil/săptămână.
    (2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă începând cu anul şcolar 2007-2008, din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, din capitolul special prevăzut în buget.
    (3) Cantitatea de 60 g miere de albine/copil/săptămână poate fi distribuită, în funcţie de modul de ambalare, de două sau de trei ori pe săptămână.
    (4) Normele de aplicare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 2

    Produsul miere de albine se acordă numai preşcolarilor şi elevilor care frecventează cursurile.


    Articolul 3

    Încălcarea şi/sau nerespectarea prevederilor prezentei legi atrag răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală, în funcţie de gravitatea faptei, conform legislaţiei în vigoare.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    BOGDAN OLTEANU
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TĂRĂCILĂ
    Bucureşti, 29 decembrie 2006.
    Nr. 509.
    --------