ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 26 din 18 martie 2022pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 21 martie 2022
    Ținând cont de competențele Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, exercitate în calitatea sa de organ de specialitate al administrației publice centrale care stabilește, la nivel național, politica în domeniul transporturilor și infrastructurii de transport și care elaborează strategia și reglementările specifice de dezvoltare și de armonizare ale activităților în cadrul politicii generale a Guvernului, pe domeniile coordonate, și îndeplinește rolul de autoritate de stat, în domeniul său de activitate,
    luând în considerare faptul că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este autoritatea publică centrală responsabilă cu implementarea politicilor de transport și infrastructură de transport, adoptate la nivelul Uniunii Europene și al organismelor internaționale,
    având în vedere rolul decisiv pe care Ministerul Transporturilor și Infrastructurii îl exercită în pregătirea, execuția și implementarea acestor proiecte de infrastructură care vizează interesul public general și care constituie investiții publice de importanță strategică pentru România,
    luând în considerare obiectivul trasat prin Programul național de redresare și reziliență - PNRR pentru domeniul transporturilor de interes național, respectiv de a dezvolta o infrastructură de transport durabilă și ecologică, cu standarde de siguranță adecvate, care să contribuie la finalizarea rețelelor transeuropene de transport - TEN-T și la descongestionarea nodurilor urbane, stimulând în același timp tranziția către un transport sustenabil la nivel național, fiind vizate acțiuni orientate către dezvoltarea de măsuri „environmental friendly“ pe noile sectoare de transport de mare viteză, asigurarea elementelor de protecție a mediului, precum și a sistemelor inteligente de transport - ITS și a măsurilor de siguranță rutieră,
    ținând cont de contribuția majoră pe care sectorul transporturilor o are la reziliența unei economii, fiind nu numai un pilon de sprijin pentru alte sectoare, ci și o bază solidă pentru o redresare accelerată în cazul unor crize prelungite cu impact negativ semnificativ asupra societății în ansamblul ei,
    având în vedere faptul că pentru atingerea obiectivului propus și pentru generarea impactului preconizat sunt necesare o serie de reforme și investiții,
    luând în considerare faptul că accesul la coridoarele din Europa de Vest, precum și la coridoarele din Europa de Est și de Sud este dificil și limitat de capacitatea de trafic și de calitatea scăzută a infrastructurii de transport din România, limitând astfel libera circulație a mărfurilor și a persoanelor care tranzitează teritoriul național, constituind, astfel, unul dintre principalele dezavantaje ale sectorului de transport rutier, respectiv accesul insuficient al regiunilor la rețeaua centrală sau globală de transport pentru a permite mobilitatea populației, mărfurilor sau extinderea mediului de afaceri,
    ținând cont că pentru proiectele de transport de interes național propuse cuantumul total al finanțării din PNRR este 12,7 miliarde euro,
    luând în considerare faptul că prin PNRR s-a stabilit drept termen de finalizare a proiectelor anul 2026, iar ca termen pentru semnarea contractelor de lucrări este anul 2023, neîncadrarea în aceste termene atrăgând blocarea finanțării pentru toate proiectele din componenta de transport a PNRR,
    ținând cont de faptul că pentru atingerea obiectivelor asumate prin PNRR este necesară aprobarea unor măsuri legislative care să conducă la implementarea mai rapidă a proiectelor de infrastructură de transport de interes național,
    având în vedere faptul că pentru lucrările de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru proiectele de infrastructură finanțate din fonduri europene implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în prezent sunt alocate circa 10 miliarde euro din fonduri europene în cadrul programelor operaționale și al programului de reziliență,
    luând în considerare faptul că pentru asigurarea atingerii obiectivelor și a atragerii fondurilor europene este necesară aprobarea unor măsuri legislative care să conducă la implementarea mai rapidă a proiectelor de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru proiectele de infrastructură finanțate din fonduri europene implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
    deoarece starea de fapt, independentă de voința Guvernului, a situației extraordinare este determinată de necesitatea aprobării unor măsuri urgente prin care legislația actuală în domeniul achizițiilor publice, dar și cea conexă implementării unui proiect de infrastructură de interes național, dar și proiectelor de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să fie amendată astfel încât să permită realizarea proiectelor propuse a fi finanțate din PNRR, în termenele asumate,
    având în vedere că starea de fapt cuantificabilă a situației extraordinare este determinată de faptul că neimplementarea în regim de urgență a propunerilor pentru modificarea/completarea prevederilor legislative poate conduce la întârzieri în implementarea proiectelor de infrastructură de transport de interes național, dar și a proiectelor de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și a proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, finanțate din PNRR sau în cadrul programelor operaționale, neîncadrarea în termenele asumate și în consecință pierderea finanțării pentru proiectele respective,
    în același context al pierderilor financiare apreciabile ca urmare a neadoptării, în regim de urgență, a măsurilor propuse se înscrie întreaga finanțare propusă din PNRR, respectiv suma de 12,7 miliarde euro, pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, și, respectiv, suma de circa 10 miliarde euro, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru proiectele de infrastructură finanțate din fonduri europene implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, finanțare care poate fi afectată de neîncadrarea în aceste termene asumate, care atrage blocarea finanțării pentru toate proiectele din componenta de transport a PNRR, dar și pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și proiectele de infrastructură finanțate din fonduri europene implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, finanțate în cadrul programelor operaționale și al programului de reziliență,
    ținând cont de faptul că prezenta ordonanță de urgență privește un interes public general, deoarece implementarea măsurilor propuse conduce la realizarea într-un termen mai scurt a proiectelor de infrastructură rutieră, dar și a proiectelor de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și a proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin reducerea timpilor necesari obținerii avizelor tehnice aferente,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul I

    Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 martie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 104 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) ca o măsură absolut necesară, atunci când, din motive de extremă urgență, determinate de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă, termenele pentru procedurile de licitație deschisă, licitație restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată nu pot fi respectate. Situațiile invocate pentru a justifica extrema urgență nu trebuie în niciun caz să fie atribuibile autorității contractante.
    2. La articolul 104, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili în documentele achiziției durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face față situației neprevăzute care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.3. La articolul 104, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), pentru proiectele de infrastructură de transport prevăzute la art. 235 alin. (1), autoritatea contractantă are dreptul de a stabili, în documentele achiziției, în mod justificat, durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face față situației neprevăzute.4. La articolul 196, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Înainte de atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu excepția situației contractelor subsecvente atribuite în executarea unui acord-cadru, autoritatea contractantă, în termen de o zi lucrătoare de la momentul stabilirii ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, respectiv in termen de o zi lucrătoare de la emiterea avizului conform, în situația în care documentația este supusă controlului ex-ante conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 186/2018, cu modificările și completările ulterioare, solicită acestuia să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, cu excepția procedurilor desfășurate în mai multe etape, când documentele justificative sunt solicitate înainte de transmiterea invitațiilor pentru etapa a doua către candidații selectați, acordând ofertantului/candidatului un termen de până la 7 zile lucrătoare pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a ofertantului/ candidatului, cu cel mult 3 zile lucrătoare.5. La articolul 196, alineatul (2^1) se abrogă.6. La articolul 218, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Dispozițiile alin. (1) se pot aplica, în mod corespunzător, și pentru furnizori și/sau subcontractanții subcontractanților și/sau orice alți operatori economici, cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentele achiziției.“ 7. La articolul 221, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:(9) În situația prevăzută la alin. (1) lit. f), în cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, valoarea modificărilor se va determina pe baza valorii nete cumulate a modificărilor succesive realizate numai în baza lit. f), fără a se lua în calcul și modificările care nu conduc la majorarea prețului contractului și fără a se aduce atingere caracterului general al contractului/acordului-cadru.


    Articolul II

    Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 117 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
    d) ca o măsură absolut necesară, atunci când, din motive de extremă urgență, determinate de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către entitatea contractantă, termenele pentru procedurile de licitație deschisă, licitație restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată nu pot fi respectate. Situațiile invocate pentru a justifica extrema urgență nu trebuie în niciun caz să fie atribuibile entității contractante.
    2. La articolul 117, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), entitatea contractantă nu are dreptul de a stabili în documentele achiziției durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face față situației neprevăzute care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.3. La articolul 117, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:(6^1) Prin excepție de la prevederile alin. (6), pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, entitatea contractantă are dreptul de a stabili, în mod justificat, în documentele achiziției, durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face față situației neprevăzute.4. La articolul 205, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Înainte de atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru, cu excepția situației contractelor subsecvente atribuite în executarea unui acord-cadru, entitatea contractantă, în termen de o zi lucrătoare de la momentul stabilirii ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, respectiv în termen de o zi lucrătoare de la emiterea avizului conform, în situația în care documentația este supusă controlului ex-ante conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, solicită acestuia să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, cu excepția procedurilor desfășurate în mai multe etape, când documentele justificative sunt solicitate înainte de transmiterea invitațiilor pentru etapa a doua către candidații selectați, acordând ofertantului/candidatului un termen de până la 7 zile lucrătoare pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a ofertantului/candidatului, cu cel mult 3 zile lucrătoare.5. La articolul 205, alineatul (2^1) se abrogă.6. La articolul 232, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Dispozițiile alin. (1) se pot aplică, în mod corespunzător, și pentru furnizori și/sau subcontractanții subcontractanților și/sau orice alți operatori economici, cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentele achiziției.7. La articolul 241, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În situația prevăzută la alin. (1), în cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, valoarea modificărilor se va determina pe baza valorii nete cumulate a modificărilor succesive realizate numai în baza alin. (1), fără a se lua în calcul eventualele modificări care nu conduc la majorarea valorii contractului și fără a se aduce atingere caracterului general al contractului/acordului-cadru.


    Articolul III

    Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 50, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (6^1) și (6^2), cu următorul cuprins:(6^1) Prin excepție de la prevederile alin. (6), termenul de depunere a întâmpinării în cazul litigiilor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică, precum și al celor care privesc documentele constatatoare emise de către autoritatea/entitatea contractantă referitoare la executarea contractului este de 15 zile de la data comunicării de către instanța de judecată a cererii de chemare în judecată către pârât.
    (la 06-04-2023, Alineatul (6^1) din Articolul 50, Punctul 1., Articolul III a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    (6^2) În situația prevăzută la alin. (6^1), termenul prevăzut la alin. (4) se modifică în mod corespunzător, durata întregii proceduri neputând depăși 55 de zile de la data sesizării instanței.
    2. La articolul 53, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1^1) Litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul.
    (la 06-04-2023, Alineatul (1^1) din Articolul 53, Punctul 2., Articolul III a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    3. La articolul 53, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Procedura ordonanței președințiale nu este admisibilă în materia suspendării rezilierii, rezoluțiunii, denunțării unilaterale sau încetării anticipate a contractelor de achiziție publică.4. La articolul 53, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8) Termenul de introducere a acțiunii este de 1 an de la nașterea dreptului pentru acțiunile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, respectiv de 3 ani de la nașterea dreptului pentru acțiunile privind executarea, anularea, nulitatea contractelor, dacă prin legi speciale nu se prevăd alte termene de prescripție a dreptului material la acțiune raportat la obligațiile legale sau contractuale încălcate.5. La articolul 53, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:(9) Termenul de introducere a acțiunii este de 30 de zile de la nașterea dreptului pentru acțiunile care decurg din rezoluțiunea, rezilierea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică, dacă prin legi speciale nu se prevăd alte termene de prescripție a dreptului material la acțiune raportat la obligațiile legale sau contractuale încălcate.5^1. La articolul 55, alineatele (3) și (3^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă și este soluționat de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.(3^1) Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor care privesc documentele constatatoare emise de către autoritatea/entitatea contractantă, referitoare la executarea contractului, poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă. Instanța ierarhic superioară soluționează recursul de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.
    (la 06-04-2023, Articolul III a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    6. La articolul 61^1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:(5^1) În situația în care autoritatea contractantă câștigă în mod definitiv contestația depusă în cadrul procedurii de achiziție publică, aceasta are obligația de a efectua demersurile necesare pentru reținerea cauțiunii constituite la Consiliu de către operatorul economic care a depus contestația, în vederea și în limita acoperirii prejudiciilor create de întârzierile înregistrate în finalizarea procedurii de atribuire.


    Articolul IV

    La articolul 25 din Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (7) se introduc patru noi alineate, alineatele (8)-(11), cu următorul cuprins:(8) Prin derogare de la prevederile art. 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la dispozițiile art. 2 alin. (2) și anexa nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la alin. (5), pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în scopul implementării acestor proiecte se conferă beneficiarilor proiectelor un drept legal de administrare temporară asupra terenurilor din domeniul public al apelor, fără a face anterior dovada deținerii terenului, exclusiv pe durata implementării proiectelor.(9) Dreptul legal de administrare temporară se consemnează în avizul de gospodărire a apelor și încetează la data recepției la terminarea lucrărilor aferente proiectelor prevăzute la alin. (8).(10) După recepția la terminarea lucrărilor aferente proiectelor prevăzute la alin. (8), bunurile imobile reprezentând terenuri afectate de drepturile prevăzute la alin. (8) și (9), inclusiv noua albie, noua linie de apărare contra inundațiilor și noile lucrări hidrotehnice de natura administrării exclusive a Administrației Naționale «Apele Române», realizate conform studiului de fezabilitate și proiectului, se dau în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor - Administrația Națională «Apele Române». Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Administrația Națională «Apele Române» și ministerele de resort operează modificările în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările și completările ulterioare.(11) Ministerele de resort, prin unitățile aflate sub autoritate, respectiv beneficiarii lucrărilor aferente proiectelor prevăzute la alin. (8), răspund pentru remedierea oricăror vicii care apar pe perioada de garanție, până la recepția finală a lucrărilor, cu excepția viciilor rezultate din exploatarea necorespunzătoare a construcției.


    Articolul V

    După articolul 43^2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 43^3, cu următorul cuprins:

    Articolul 43^3

    Prin excepție de la prevederile art. 8 alin. (2), ca urmare a emiterii autorizației de construire aferente infrastructurii de transport de interes național, potrivit art. 43 lit. b) pentru construcțiile aflate pe terenurile situate pe coridorul de expropriere, nu mai este necesară emiterea autorizației de desființare.


    Articolul VI

    Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:– La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 1
    (1) Prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru luarea măsurilor necesare executării: lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a drumurilor de interes național, județean și local, lucrărilor de construcție, reabilitare și extindere a infrastructurii feroviare publice, lucrărilor necesare dezvoltării rețelei de transport cu metroul și de modernizare a rețelei existente, lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, precum și a infrastructurii de transport naval, lucrărilor de construcție, modernizare și extindere a obiectivelor cu caracter militar, lucrărilor de construire - construcții și infrastructură - reabilitare, modernizare, reconversie funcțională pentru construcții administrative necesare funcționării administrației publice centrale și locale, lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a obiectivelor prevăzute în proiectele de investiții strategice, inclusiv cele realizate în parteneriat public-privat, lucrărilor de construire, reabilitare, modernizare, reconversie funcțională pentru proiecte de dezvoltare și regenerare urbană inițiate de autoritățile publice centrale și locale, lucrărilor din domeniul gospodăririi apelor, respectiv construcțiile hidrotehnice și lucrările anexe, acumulările de apă permanente și nepermanente, cantoanele de exploatare, digurile de apărare împotriva inundațiilor, construcțiile și instalațiile hidrometrice, instalațiile de determinare automată a calității apei, lucrările de amenajare, regularizare sau consolidare a albiilor, canalelor și derivațiilor hidrotehnice, stațiile de pompare, precum și alte construcții hidrotehnice realizate pe ape, lucrări de renaturare, reabilitare zone umede și de asigurare a conectivității laterale, lucrărilor de construcție, reabilitare, modernizare și dezvoltare a stațiunilor turistice de interes național, lucrărilor de construcție, reabilitare, modernizare, dezvoltare și ecologizare a zonei litorale a Mării Negre, lucrărilor de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, cu instalațiile de transport pe cablu aferente, cu lucrările de amenajare, instalațiile și echipamentele de producere a zăpezii și gheții artificiale și de întreținere a pârtiilor, instalațiile pentru iluminatul pârtiilor de schi și alte echipamente necesare dezvoltării domeniului schiului, amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă - biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină -, a patinoarelor și echiparea cu instalații și echipamente corespunzătoare, cuprinse în Programul național de dezvoltare a turismului «Schi în România», aprobat prin Legea nr. 526/2003, cu modificările și completările ulterioare, lucrărilor de interes național pentru realizarea, dezvoltarea producerii, transportului și distribuției de energie electrică, transportului și distribuției de gaze naturale, de extracție a gazelor naturale, lucrărilor de dezvoltare, modernizare și reabilitare a Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, etanului, condensatului și gazelor naturale și lucrărilor miniere de interes național pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licențe de exploatare, lucrărilor pentru realizarea Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție, precum și pentru împădurirea terenurilor degradate, lucrărilor de interes public de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, aducțiuni, inclusiv a stațiilor de captare și tratare, a infrastructurii de apă uzată și lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a stațiilor de epurare, lucrărilor de interes public național de construcție, reabilitare, modernizare și reconversie funcțională pentru construcții administrative necesare funcționării sistemului judiciar, lucrărilor de interes public național, regional, interjudețean, județean și local de construcție, reabilitare și modernizare necesare funcționării sistemului de sănătate, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora, lucrărilor de interes public local de construcție, reabilitare, modernizare și reconversie funcțională pentru construcții administrative, sociale, culturale, de învățământ și sport, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora, lucrărilor de conservare sau de amenajare a spațiilor verzi, lucrărilor de regenerare urbană, lucrărilor de protecție și de restaurare a clădirilor de patrimoniu, lucrărilor de interes public local de amenajare a teritoriului și de urbanism, de dezvoltare sau regenerare urbană, conform proiectului de strategie de dezvoltare urbană și teritorială prevăzut de Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, sau studiului de fezabilitate propus și aprobat prin hotărâre a consiliului local, după caz, în domeniile reglementate de prezentul articol, precum și cele prevăzute la art. 286 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, lucrărilor de închidere și ecologizare a depozitelor de deșeuri, efectuate de stat prin autoritățile publice centrale, ca urmare a stabilirii în sarcina acestuia de măsuri în baza unor hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, lucrărilor realizate în cadrul sistemelor de gestionare a deșeurilor efectuate de stat și unitățile administrativ-teritoriale, lucrărilor de interes național pentru administrarea, exploatarea, întreținerea și dezvoltarea rețelei naționale de supraveghere meteorologică și lucrărilor de interes național pentru administrarea, exploatarea, întreținerea și dezvoltarea telecomunicațiilor speciale, inclusiv a infrastructurii necesare funcționării acestora.

    (la 06-04-2023, Articolul VI a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    – La articolul 2, după litera d^1) a alineatului (1) se introduc două noi litere, literele d^2) și d^3), cu următorul cuprins:
    d^2) lucrări de interes național pentru administrarea, exploatarea, întreținerea și dezvoltarea rețelei naționale de supraveghere meteorologică;
    d^3) lucrări de interes național pentru administrarea, exploatarea, întreținerea și dezvoltarea telecomunicațiilor speciale, inclusiv a infrastructurii necesare funcționării acestora;

    (la 06-04-2023, Articolul VI a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    – La articolul 2, litera a) a alineatului (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., precum și prin Compania Națională de Investiții Rutiere - S.A., pentru toate lucrările de construcție de drumuri de interes național, prin Compania Națională de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A., pentru lucrările de construcție, reabilitare și extindere a infrastructurii feroviare publice, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul București «Metrorex» - S.A. pentru lucrările necesare dezvoltării rețelei de transport cu metroul și de modernizare a rețelei existente sau prin municipiul Cluj-Napoca pentru implementarea proiectului de infrastructură de transport «Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida - etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj», prin aeroporturile de interes național, pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare proprii, precum și pentru lucrările derulate în perimetrul de dezvoltare a aeroporturilor privind construcția de drumuri, de infrastructură feroviară publică, prin administrațiile portuare și/sau de căi navigabile, precum și instituțiile publice din domeniul de activitate al transporturilor navale, pentru lucrările de construcție, reabilitare și extindere a infrastructurii de transport naval, precum și pentru lucrările portuare de transport feroviar și rutier;

    (la 06-04-2023, Articolul VI a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    – La articolul 2, după litera d^9) a alineatului (3) se introduc două noi litere, literele d^10) și d^11), cu următorul cuprins:
    d^10) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională de Meteorologie, pentru lucrările de interes național pentru administrarea, exploatarea, întreținerea și dezvoltarea rețelei naționale de supraveghere meteorologică;
    d^11) Serviciul de Telecomunicații Speciale, pentru lucrări de interes național pentru administrarea, exploatarea, întreținerea și dezvoltarea telecomunicațiilor speciale, inclusiv a infrastructurii necesare funcționării acestora;

    (la 06-04-2023, Articolul VI a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    – La articolul 2, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) La solicitarea ministerelor abilitate să efectueze exproprierea, conform prevederilor alin. (1), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sau autoritățile administrației publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială se realizează lucrările de utilitate publică pot efectua exproprierea în numele statului român, în condițiile prezentei legi.
    (la 06-04-2023, Articolul VI a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    1. La articolul 5, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Pentru realizarea lucrărilor de utilitate publică de interes național prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) se aprobă, după caz, și lista imobilelor proprietate publică a statului, precum și lista imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere.
    (la 06-04-2023, Alineatul (1^1) din Articolul 5, Punctul 1., Articolul VI a fost modificat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    1^1. La articolul 5, după alineatul (1^1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^2) și (1^3), cu următorulcuprins:(1^2) Prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) se poate aproba schimbarea titularului dreptului de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului, în favoarea reprezentantului expropriatorului, cu respectarea dreptului comun.(1^3) Prin excepție de la prevederile alin. (1^2) și prin derogare de la art. 299 și 300 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, în cazul imobilelor proprietate publică a statului înscrise în inventarul centralizat al bunurilor proprietate publică a statului, care nu sunt înscrise în cartea funciară și care nu au valoare de inventar, schimbarea titularului dreptului de administrare în favoarea reprezentantului expropriatorului se poate face și în lipsa acestor date.
    (la 06-04-2023, Articolul VI a fost completat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    2. La articolul 5, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Pentru realizarea lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare de drumuri și parcări de interes județean și local prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), precum și pentru realizarea lucrărilor de utilitate publică prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) și h), în baza proiectului tehnic pentru relocare utilități avizat de expropriator, în termen de 6 luni de la data punerii la dispoziție a terenurilor necesare, deținătorii de utilități care au rețele amplasate în zona unde se vor desfășura lucrările de execuție procedează la eliberarea amplasamentului prin devierea/protejarea rețelelor pe care le dețin. Contravaloarea execuției lucrărilor aferente eliberării amplasamentelor va fi suportată de către expropriator.3. La articolul 5, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (5^1) și (5^2), cu următorul cuprins:(5^1) Pentru realizarea lucrărilor de utilitate publică de interes național prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), eliberarea amplasamentului prin devierea/protejarea rețelelor amplasate în zona unde se vor desfășura lucrările de execuție se realizează de către expropriator, în regie proprie sau prin antreprenorul din contractul de execuție a lucrării de utilitate publică, în baza proiectului tehnic pentru relocare utilități avizat de deținătorul de utilități.(5^2) Deținătorul de utilități prevăzut la alin. (5^1) are obligația de emitere a avizului pentru proiectul tehnic pentru relocare utilități, în termen de 10 zile calendaristice de la data depunerii acestuia de către expropriator.4. La articolul 11, după alineatul (6^10) se introduce un nou alineat, alineatul (6^11), cu următorul cuprins:(6^11) Pentru realizarea lucrărilor de utilitate publică de interes național prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), termenul aferent procedurii prevăzute la alin. (6^3) este de 90 de zile.5. La articolul 12, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Pentru lucrările de utilitate publică de interes național prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), terenurile necesare gropilor de împrumut pot fi expropriate și se supun prevederilor prezentei legi. După finalizarea lucrărilor, terenurile expropriate pentru asigurarea gropilor de împrumut se transmit potrivit legii, la cerere, unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se situează.6. La articolul 14, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 14
    (1) Scoaterea terenurilor din circuitul agricol, precum și scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național, necesare realizării obiectivelor de interes național, județean sau local, se realizează prin derogare de la prevederile art. 35 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, a taxelor și a celorlalte obligații datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 37 alin. (3), art. 41 și 42 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 06-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 14 , Punctul 6. , Articolul VI a fost modificat de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    7. La articolul 14, după alineatul (3) se introduc șase noi alineate, alineatele (4)-(9), cu următorul cuprins:(4) Masa lemnoasă de pe terenurile forestiere proprietate publică a statului, situate pe coridorul de expropriere al lucrărilor de utilitate publică prevăzute la art. 2 alin. (1), pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă/ocupare temporară, revine administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, iar exploatarea și valorificarea acesteia se realizează de către ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 06-04-2023, Alineatul (4) din Articolul 14, Punctul 7., Articolul VI a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    (5) Masa lemnoasă de pe terenurile forestiere proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, situate pe coridorul de expropriere al lucrărilor de utilitate publică prevăzute la art. 2 alin. (1), pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă/ocupare temporară, revine unității administrativ-teritoriale respective, iar exploatarea și valorificarea masei lemnoase se realizează prin ocoalele silvice prevăzute la art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 06-04-2023, Alineatul (5) din Articolul 14, Punctul 7., Articolul VI a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    (6) Masa lemnoasă de pe terenurile forestiere proprietate publică rezultate în urma exproprierii, situate pe coridorul de expropriere al lucrărilor de utilitate publică prevăzute la art. 2 alin. (1), pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă/ocupare temporară, revine expropriatorului, prin derogare de la prevederile art. 44 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 06-04-2023, Alineatul (6) din Articolul 14, Punctul 7., Articolul VI a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    (7) Despăgubirea pentru terenurile forestiere proprietate privată, situate pe coridorul de expropriere al lucrărilor de utilitate publică prevăzute la art. 2 alin. (1), cuprinde valoarea aferentă terenurilor forestiere, precum și valoarea masei lemnoase existente.
    (la 06-04-2023, Alineatul (7) din Articolul 14, Punctul 7., Articolul VI a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    (8) În cuprinsul hotărârii prevăzute la art. 5 alin. (1) și al deciziei de expropriere, despăgubirea prevăzută la alin. (7) pentru terenul forestier se evidențiază distinct față de despăgubirea pentru masa lemnoasă existentă.
    (la 06-04-2023, Alineatul (8) din Articolul 14, Punctul 7., Articolul VI a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    (9) Valoarea masei lemnoase pe picior de pe terenurile forestiere proprietate privată se determină de către un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, prin raportare la volumul masei lemnoase inventariate pe suprafața imobilelor supuse exproprierii, identificate și materializate în teren prin grija expropriatorului la întocmirea studiului de fezabilitate varianta finală sau a documentației topocadastrale.
    (la 06-04-2023, Alineatul (9) din Articolul 14, Punctul 7., Articolul VI a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    7^1. La articolul 14, după alineatul (9) se introduc opt noi alineate, alineatele (10)-(17), cu următorul cuprins:(10) Pentru determinarea valorii masei lemnoase prevăzute la alin. (9), experții evaluatori utilizează, după caz:
    a) prețul mediu de adjudecare (lei/mc), rezultat la licitațiile de vânzare a masei lemnoase pe picior, pe direcții silvice, provenită din fondul forestier proprietate publică a statului, publicat lunar, pe site-ul propriu, de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, preț afișat la data întocmirii raportului de evaluare;
    b) prețul mediu de adjudecare (lei/mc), rezultat ca medie a ultimelor trei licitații publice de vânzare a masei lemnoase pe picior, organizate de administratorul fondului forestier proprietate publică, în zona expropriată sau cât mai apropiată acesteia, în condiții similare, comunicat de administratorul fondului forestier proprietate publică, la solicitarea expertului evaluator.
    (11) Inventarierea și calculul volumului masei lemnoase, întocmirea actelor de punere în valoare, autorizarea și predarea spre exploatare a parchetelor se fac de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice, după caz, la solicitarea expropriatorului.(12) Pentru terenurile forestiere proprietate privată pentru care nu este/sunt asigurată/asigurate administrarea/serviciile silvice, iar proprietarul nu se poate identifica sau al căror proprietar a decedat și nu s-a realizat dezbaterea succesorală, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, se vor aplica prevederile art. 16 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(13) Exploatarea masei lemnoase se realizează prin operatori economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră. Costurile de exploatare și de valorificare a masei lemnoase, precum și cele de prestări servicii silvice pe terenurile prevăzute la alin. (6) se suportă de către expropriator, prin reprezentantul acestuia.(14) Valorificarea masei lemnoase de pe terenurile forestiere prevăzute la alin. (4)-(6) se face în condițiile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, inclusiv de către reprezentantul expropriatorului.(15) Prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier proprietate publică prevăzute la alin. (1), necesare realizării obiectivelor de interes național, județean și local, se aprobă, potrivit art. 40 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata solicitată de reprezentantul expropriatorului.(16) Ocuparea temporară a terenurilor forestiere pentru executarea lucrărilor de foraje geotehnice, puțuri deschise/de vizitare, alte investigații geotehnice de acest fel, inclusiv pentru căile de acces și platformele de lucru provizorii, necesare realizării lucrărilor de utilitate publică prevăzute la art. 2 alin. (1), se face fără plata taxelor și a celorlalte obligații datorate potrivit art. 42 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și fără obținerea vreunui aviz de mediu ori a actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului.(17) Prin derogare de la prevederile art. 40 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul terenurilor necesare obiectivelor de interes național prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 666/2016 pentru aprobarea documentului strategic Master Planul General de Transport al României, cu modificările ulterioare, a căror suprafață depășește suprafața de 10 ha, solicitările de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier național, în condițiile prevăzute la art. 36-39 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, cu avizul structurii de specialitate.

    (la 06-04-2023, Articolul VI a fost completat de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 31 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 03 aprilie 2023 )
    8. La articolul 28, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 28
    (1) Bunurile imobile, proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor în termen de 15 de zile de la înștiințarea unității administrativ-teritoriale. Expropriatorul poate da bunurile imobile expropriate în administrare/concesiune operatorului serviciului public. Fac excepție de la prevederile prezentului alineat lucrările de construcție de drumuri de interes județean și cele aferente dezvoltării aeroporturilor de interes local.


    Articolul VII

    După articolul 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2020 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 26 iunie 2020, se introduce un nou articol, articolul 25^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 25^1

    Dispozițiile art. 12, 13 și 25 nu se aplică pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național.


    Articolul VIII

    Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 30 septembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 10, alineatul (2) va avea următorul cuprins:(2) Reglementările tehnice cuprind prevederi privind proiectarea și execuția construcțiilor, eficiența energetică în clădiri, inspecția tehnică în exploatare a echipamentelor și utilajelor tehnologice, precum și a instalațiilor pentru construcții, cerințe și nivele de performanță la produse pentru construcții, exploatarea și intervenții în exploatare la construcții existente, precum și postutilizarea construcțiilor, a căror aplicare este obligatorie în vederea asigurării cerințelor fundamentale aplicabile construcțiilor. Aceste reglementări se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția reglementărilor tehnice specifice privind construcțiile inginerești pentru infrastructura de transport de interes național, care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, cu respectarea regimului general al sistemului calității în construcții.2. Articolul 34 va avea următorul cuprins:

    Articolul 34

    Prin excepție de la prevederile art. 33, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și Serviciul de Protecție și Pază exercită controlul statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității construcțiilor, în toate etapele și componentele sistemului calității în construcții, constată contravențiile, aplică sancțiunile prevăzute de lege și, după caz, dispun oprirea lucrărilor realizate necorespunzător, pentru construcțiile, amenajările și instalațiile aferente obiectivelor militare și speciale din cadrul acestora, prin structurile proprii de control, al căror mod de organizare și funcționare se stabilește prin ordine ale conducătorilor instituțiilor respective.


    Articolul IX
    (1) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public definite potrivit legii a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin derogare de la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile competente pentru emiterea certificatelor de urbanism au obligația eliberării certificatelor în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor.
    (la 12-12-2022, Alineatul (1) din Articolul IX a fost modificat de Punctul 1, Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 171 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1193 din 12 decembrie 2022 )
    (2) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public definite potrivit legii finanțate din fonduri externe nerambursabile, entitățile care emit avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv cele referitoare la relocările de utilități, cu excepția autorităților competente pentru protecția mediului, au obligația eliberării avizelor în 10 zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor.
    (la 12-12-2022, Alineatul (2) din Articolul IX a fost modificat de Punctul 1, Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 171 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1193 din 12 decembrie 2022 )
    (2^1) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, finanțate din fonduri externe nerambursabile, certificatele de urbanism și avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, emise la faza de studiu de fezabilitate, își păstrează valabilitatea, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora, până la finalizarea executării lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală.
    (la 12-12-2022, Articolul IX a fost completat de Punctul 2, Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 171 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1193 din 12 decembrie 2022 )
    (2^2) Pentru contractele de implementare, încheiate în condițiile art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2022 privind unele măsuri pentru proiectele de infrastructură de apă și apă uzată finanțate din fonduri europene și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, certificatele de urbanism și avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, emise la faza de studiu de fezabilitate în numele operatorilor regionali de apă și apă uzată, își păstrează valabilitatea, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora, până la finalizarea executării lucrărilor corespunzătoare pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală corespunzător.
    (la 12-12-2022, Articolul IX a fost completat de Punctul 2, Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 171 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1193 din 12 decembrie 2022 )
    (3) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin derogare de la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire au obligația eliberării autorizației în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor.
    (la 12-12-2022, Alineatul (3) din Articolul IX a fost modificat de Punctul 3, Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 171 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1193 din 12 decembrie 2022 )
    (4) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, autoritatea competentă pentru protecția mediului are obligația de emitere a actului de reglementare în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data la care s-a finalizat dezbaterea publică prevăzută la art. 19 din anexa nr. 5 la Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.
    (la 12-12-2022, Alineatul (4) din Articolul IX a fost modificat de Punctul 3, Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 171 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1193 din 12 decembrie 2022 )
    (5) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin certificatul de urbanism sunt solicitate avizele/acordurile care se referă strict la tipul de lucrări necesare pentru realizarea proiectului de infrastructură, fiind interzisă solicitarea de avize/acorduri care nu au temei tehnic și legal în raport cu obiectul proiectului. Proiectele de infrastructură prevăzute la alin. (1) sunt scutite de la plata oricăror taxe sau tarife solicitate prin certificatele de urbanism și stabilite prin hotărârile consiliilor locale sau județene.
    (la 12-12-2022, Alineatul (5) din Articolul IX a fost modificat de Punctul 3, Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 171 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1193 din 12 decembrie 2022 )
    (6) Constituie contravenție neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la alin. (1), precum și solicitarea prin certificatul de urbanism a unor avize/acorduri care nu au temei tehnic și legal în raport cu obiectul proiectului și se sancționează cu amendă în cuantumul prevăzut la art. 63^1 lit. d) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare. Inspectoratul de Stat în Construcții constată contravențiile și aplică sancțiunile potrivit prezentului alineat.(7) În termenul prevăzut la alin. (2), entitățile care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism emit, o singură dată, avizele condiționate, motivate temeinic din punct de vedere tehnic și economic, după caz. Prin condiționări nu se impun alte soluții tehnice decât cele prevăzute în avizul de principiu acordat la etapa studiului de fezabilitate, conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și exclud procedurile interne de aprobare ale entităților emitente. (8) În situația prevăzută la alin. (7), beneficiarul lucrărilor prevăzute la alin. (2) transmite entităților care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism clarificările/ completările/modificările, după caz, asupra condiționărilor impuse, în termen de 30 de zile de la data emiterii avizului condiționat. După transmiterea de către beneficiarul lucrărilor a clarificărilor/completărilor/modificărilor, entitățile care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism au obligația de emitere a avizului în termen de 5 zile de la depunerea de către beneficiarul lucrărilor a clarificărilor/completărilor/modificărilor, după caz, asupra condiționărilor impuse.(9) În situația în care entitățile competente pentru emiterea avizelor solicitate prin certificatul de urbanism nu emit avizele în termenele prevăzute la alin. (2) sau (7), documentația depusă de către beneficiarul lucrării este asimilată ca fiind completă.(10) În cazurile prevăzute la alin. (9), entitățile care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism au obligația de a emite avizele în termen de 5 zile calendaristice de la epuizarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (7). (11) Pentru proiectele prevăzute la alin. (2) a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, în situația în care avizele nu sunt emise în condițiile alin. (10), acestea se consideră a fi acordate, iar beneficiarii proiectelor au obligația de a începe execuția lucrărilor, după emiterea autorizației de construire.
    (la 12-12-2022, Alineatul (11) din Articolul IX a fost modificat de Punctul 3, Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 171 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1193 din 12 decembrie 2022 )
    (12) Dispozițiile alin. (2) și (7)-(11) se aplică în mod corespunzător pentru utilitățile identificate suplimentar față de cele prevăzute în acordul/avizul de principiu emis, la etapa studiului de fezabilitate, de către entitățile competente pentru emiterea acordurilor/avizelor solicitate prin certificatul de urbanism.(13) În situația în care, în urma analizei documentației depuse la autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire, se constată faptul că aceasta este incompletă, necesită clarificări tehnice sau modificări, acest lucru se notifică, o singură dată, în scris, beneficiarului lucrărilor prevăzute la alin. (3), în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor, cu menționarea tuturor elementelor necesare în vederea completării/modificării acesteia, în interiorul termenului prevăzut la alin. (3).(14) În situația în care autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire nu emit autorizațiile de construire în termenul prevăzut la alin. (3), documentația depusă de către beneficiarul lucrării este asimilată ca fiind completă.(15) În cazul prevăzut la alin. (14), autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire au obligația de a emite autorizațiile de construire în termen de 5 zile calendaristice de la epuizarea termenului prevăzut la alin. (3). (16) În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările și completările ulterioare, autorizațiile de construire a căror emitere intră în competența Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se consideră acordate dacă acestea nu au fost emise în termenul prevăzut la alin. (15). În cazul aprobării tacite a autorizației de construire, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este obligat să emită documentul oficial în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării tacite.(17) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, în situația în care nu sunt emise autorizațiile de construire, în condițiile alin. (15), de către autoritățile competente, altele decât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, autorizația de construire se emite de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în condițiile prevăzute de prezentul articol.


    Articolul X
    (1) Contravențiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(2) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. IX alin. (6) intră în vigoare la 10 zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul XI
    (1) Prevederile art. I și II se aplică procedurilor de atribuire inițiate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (2) Procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse legislației în vigoare la data inițierii acestora. Prin procedură de atribuire în curs de desfășurare se înțelege orice procedură pentru care s-a transmis un anunț de participare, un anunț de participare simplificat, sau, după caz, o invitație de participare până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(3) Prevederile art. I și II din prezenta ordonanță de urgență se aplică contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru încheiate de la data intrării în vigoare, iar la contractele aflate în derulare doar pentru situații juridice născute de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(4) Prevederile art. III din prezenta ordonanță de urgență se aplică numai contestațiilor, cererilor sau plângerilor formulate, respectiv termenelor de introducere a acțiunii începute de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(5) Contestațiile, procesele și cererile aflate în curs de soluționare în fața Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor sau, după caz, a instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se judecă potrivit regulilor prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost înregistrate. (6) Prevederile art. IV și V din prezenta ordonanță de urgență se aplică și pentru cererile depuse și nesoluționate, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(7) Prevederile art. VI pct. 1-7, art. VII-IX din prezenta ordonanță de urgență se aplică după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(8) Prevederile art. VI pct. 8 din prezenta ordonanță de urgență nu se aplică înștiințărilor comunicate unităților administrativ-teritoriale, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii,
    Sorin Mihai Grindeanu
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
    Cseke Attila-Zoltán
    p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
    Corvin Nedelcu,
    secretar general
    Ministrul energiei,
    Virgil-Daniel Popescu
    Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Dan Vîlceanu
    Secretarul general al Guvernului,
    Marian Neacșu

    București, 18 martie 2022.
    Nr. 26.
    -----