LEGE nr. 277 din 12 noiembrie 2015
pentru completarea art. 10 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 15 noiembrie 2015



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul UNIC

    La articolul 10 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) La solicitarea scrisă a proprietarului, preşedintele şi administratorul asociaţiei de proprietari au obligaţia să elibereze în scris o adeverinţă prin care să prezinte situaţia cheltuielilor privind întreţinerea, defalcate pe datoria de bază şi penalităţi, precum şi modalitatea de calcul al penalităţilor."

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

    VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

    PREŞEDINTELE SENATULUI

    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    Bucureşti, 12 noiembrie 2015.
    Nr. 277.
    ----