ORDONANTA nr. 15 din 30 ianuarie 2003
pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţuluiPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 61 din 1 februarie 2003
În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 1 pct. III.10 din Legea nr. 680/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.
Articolul UNIC
Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se completeza după cum urmează:
- După alineatul (1) al articolului 39 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) În cazul în care se solicita înmatricularea unei firme care prin cuvintele sau sintagmele folosite, precum <<naţional>>, <<român>>, <<institut>>, este de natura sa imprime persoanei juridice respective caracterul de instituţie publică ori de interes public, naţional sau local, este necesar acordul pentru folosirea denumirii din partea autorităţii administraţiei publice centrale în a carei sfera de competenţa îşi desfăşoară activitatea. Autoritatea competenţa este obligată sa răspundă în termen de 3 zile de la primirea solicitării."
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
---------------
Ministrul delegat la
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
pentru activitatea de cercetare,
Şerban Constantin Valeca
Ministrul justiţiei,
Rodica Mihaela Stanoiu
Bucureşti, 30 ianuarie 2003.
Nr. 15.
-----------