ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 8 din 22 aprilie 2015
pentru modificarea și completarea unor acte normativePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 28 aprilie 2015
Pentru eliminarea apariției unor interpretări eronate cu privire la proveniența sumelor încasate cu titlu de bacșiș, ca fiind sume provenite din comercializarea de bunuri sau prestări de servicii pentru care nu s-au emis bonuri fiscale și aplicarea în consecință a unor sancțiuni contravenționale nejustificate care implică și închiderea activității operatorilor economici, pentru o perioadă de la o lună la trei luni, indiferent de cuantumul sumei neînregistrate, chiar de la prima abatere, fapt care conduce implicit și la pierderi însemnate de locuri de muncă,
având în vedere necesitatea introducerii unor prevederi legale cu privire la definirea sumelor încasate în plus sub formă de bacșiș, în vederea evidențierii acestui tip de venit pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestuia de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populație și asigurării fiscalizării acestuia potrivit Codului fiscal,
pentru asigurarea protejării mediului de afaceri, prin asigurarea unui cadru legislativ stimulativ, simplu, transparent și echilibrat din punctul de vedere al sancționării contravenționale,
pentru instituirea unor pârghii care să conducă la creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare și la diminuarea evaziunii fiscale în domeniu,
pentru întărirea supravegherii și controlului acestor activități,
pentru a genera și menține ritmuri ridicate de creștere economică pe termen lung sunt necesare eforturi susținute pentru dezvoltarea unei economii competitive prin diminuarea economiei subterane prin reducerea componentei de nedeclarare a veniturilor realizate în domeniul comerțului cu amănuntul și prestărilor de servicii către populație.
Pentru stimularea competitivității și reducerea evaziunii fiscale, cu scopul creșterii capacității previzionale a autorităților în perspectiva aplicării bugetării multianuale, pentru crearea premiselor pentru fiscalizarea economiei informale, precum și pentru creșterea veniturilor încasate din TVA,
având în vedere necesitatea implementării complete și la timp a Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la București la 27 ianuarie 2006 și prelungit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.133/2010, Hotărârea Guvernului nr. 109/2013 și Hotărârea Guvernului nr. 225/2015 până în 31 martie 2017, data-limită de finalizare a Proiectului,
pentru faptul că Proiectul este finanțat din două surse: (i) împrumutul în valoare totală de 110 milioane euro; și (ii) contribuția României de 32 milioane euro, asigurată de la bugetul de stat, conform art. 3 din Legea de ratificare a Acordului de împrumut nr. 205/2006,
structura Proiectul menționat cuprinde patru componente, după cum urmează:
1. Componenta I - Reabilitarea infrastructurii instanțelor
2. Componenta II - Consolidarea capacității administrative a instanțelor
3. Componenta III - Realizarea unui sistem integrat de management al resurselor în cadrul sistemului judiciar
4. Componenta IV - Dezvoltarea instituțională a instituțiilor sistemului judiciar.
Pentru faptul că în cadrul primei componente se urmăresc reabilitarea, construirea și dotarea a cca 19 sedii de instanțe de judecată, prin furnizarea de lucrări, servicii și bunuri, din care: (i) 14 sedii au fost finalizate în perioada 2010-2014; (ii) altele 3 sunt în curs de execuție și vor fi finalizate din valoarea totală a împrumutului (110 milioane euro); și (iii) ultimele 2 au fost începute în cadrul Proiectului, dar nu pot fi finalizate prin finanțarea acestora integral din Acordul de împrumut;
având în vedere necesitatea și urgența identificării unei soluții de finanțare care să permită și finalizarea celor 2 obiective de investiții anterior menționate în cel mai scurt timp posibil (dar nu mai târziu de 31 martie 2017 - data-limită a Acordului de împrumut), pentru a evita deteriorarea fizică a acestora și întârzieri suplimentare în punerea la dispoziția justițiabililor arondați acestor instanțe, a unor sedii adecvate, construite la standarde europene, care să faciliteze accesul cetățenilor la justiție,
având în vedere consecințele negative evidente rezultate din nefinalizarea în cel mai scurt timp posibil a celor 2 obiective de investiții menționate, generându-se astfel costuri suplimentare cauzate de deteriorarea fizică continuă a celor 2 sedii de instanță, în condițiile în care activitatea instanțelor nu se desfășoară în condiții adecvate, având în vedere că spațiul pus la dispoziția justițiabililor este insuficient,
având în vedere că dreptul de a utiliza ca surse de finanțare restul rămas disponibil din cadrul Acordului de împrumut (32,4 milioane Euro) și din contribuția României la finanțarea acestuia (26,8 milioane euro) poate fi exercitat numai până la data de 31 martie 2017, data-limită a Acordului de împrumut și, respectiv, a Legii nr. 205/2006 de ratificare a acestuia, având în vedere că obiectivele de investiții cuprinse în cadrul Proiectului răspund obiectivelor asumate de Ministerul Justiției în Strategia de reformă a sistemului judiciar - "Consolidarea capacității administrative a instanțelor și parchetelor", principiul consacrat în acest capitol fiind "continuarea și finalizarea tuturor obiectivelor de investiții în sediile instanțelor, finanțate de Programul Băncii Mondiale privind reforma sistemului judiciar",
ținând cont de faptul că, odată cu terminarea lucrărilor și darea în folosință a tronsonului Autostrăzii A2 Cernavodă-Medgidia-Constanța, vehiculele care realizează așa-numitul turism de week-end și nu numai au fost în număr de până la 4.000
de vehicule/oră și până la 50.000 de vehicule/zi, astfel încât s-au creat, în perioadele de vârf de trafic, aglomerări și ambuteiaje în zona Agenției de Încasare Fetești, unde se achită tariful de trecere pentru podurile peste Dunăre de la Fetești-Cernavodă,
luând în considerare faptul că, începând cu anul 2010, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a implementat sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR, realizat în scopul îmbunătățirii modului de încasare a tarifului de utilizare, precum și a controlului achitării acestuia, sistem care ar putea fi utilizat și în cazul aplicării tarifului de trecere,
având în vedere faptul că lipsa adoptării imediate a măsurilor legislative necesare utilizării sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR, în cazul aplicării tarifului de trecere, poate crea în continuare aglomerări și ambuteiaje în zona Agenției de Încasare Fetești care pot conduce la producerea de numeroase accidente rutiere grave,
în vederea asigurării siguranței rutiere și prevenirii posibilelor accidente rutiere grave prin evitarea aglomerărilor și a ambuteiajelor create în zona Agenției de Încasare Fetești, pentru aplicarea și colectarea tarifelor de trecere într-un flux liber de trafic care să nu fie perturbat și care să permită utilizatorilor să plătească tarifele de trecere în cât mai multe locații și prin multiple mijloace de plată,
luând în considerare faptul că aceste situații aduc atingere interesului public general și constituie un motiv de urgență deosebită și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(8) În cazul defectării aparatelor de marcat electronice fiscale, până la repunerea în funcțiune a acestora, operatorii economici utilizatori sunt obligați să înregistreze într-un registru special, întocmit în acest sens, toate operațiunile efectuate și să emită chitanțe, în condițiile legii, pentru respectivele operațiuni și facturi, la cererea clientului. Obligația privind înregistrarea operațiunilor efectuate într-un registru special nu se aplică operatorilor economici care desfășoară activitatea de transport în regim de taxi."
2. La articolul 1, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:
"(8^1) În cazul prevăzut la alin. (8), operatorii economici utilizatori au obligația să notifice imediat distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată, astfel încât utilizatorul să poată să facă dovada comunicării notificării la distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată, în fața organelor de control. La momentul comercializării aparatului de marcat electronic fiscal sau ulterior, părțile contractante stabilesc modul în care operatorul economic notifică distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată în cazul defectării aparatului de marcat electronic fiscal. Notificarea efectuată în alt mod decât cel stabilit de părțile contractante nu este valabilă."
3. După articolul 2^1 se introduce un nou articol, articolul 2^2, cu următorul cuprins:
"Art. 2^2. - (1) Prin bacșiș se înțelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), precum și restul dat de vânzător clientului și nepreluat de acesta în mod voluntar.(2) Este interzis operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1) să condiționeze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordarea bacșișului.(3) Suma de bani prevăzută la alin. (1) se justifică prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale și se evidențiază pe un bon fiscal distinct. Prevederile art. 1 alin. (8) se aplică în mod corespunzător.(4) Operatorii economici utilizatori stabilesc printr-un regulament de ordine interioară dacă veniturile provenite din încasarea bacșișului rămân la dispoziția lor sau constituie o sursă de alte venituri care se distribuie salariaților. În cazul în care bacșișul se distribuie salariaților, acesta nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.(5) Regulamentul se păstrează la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal în vederea prezentării acestuia organelor de control.(6) Sumele provenite din încasarea bacșișului se înregistrează în contabilitate la alte venituri, iar sumele distribuite salariaților se înregistrează pe seama cheltuielilor, potrivit reglementărilor contabile aplicabile."
4. La articolul 4 alineatul (12), litera g) se abrogă.
5. La articolul 4 alineatul (12), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:
"h) să întocmească documente justificative pentru sumele introduse în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, altele decât cele pentru care au emis bonuri fiscale sau cele înscrise în registrul special, după caz, precum și pentru sumele extrase din unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, altele decât cele utilizate pentru a acorda rest clientului. În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin unitate de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor se înțelege suprafața destinată accesului consumatorilor pentru achiziționarea produsului/serviciului, expunerii/prelucrării/ depozitării produselor oferite, prestării serviciilor, încasării contravalorii acestora și circulației personalului angajat pentru derularea activității;"
6. La articolul 4 alineatul (12), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
"i) la ora începerii programului de lucru, să asigure înregistrarea sumelor de bani deținute de personalul operatorului economic care își desfășoară activitatea în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, într-un registru de bani personali, special întocmit în acest sens. Orice sumă de bani înregistrată în plus față de suma înregistrată la ora începerii programului de lucru, nu reprezintă sumă justificată prin registrul de bani personali. Modelul, conținutul registrului de bani personali, precum și procedura de înregistrare a acestuia la organul fiscal se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."
7. La articolul 4, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (12^1), cu următorul cuprins:
"(12^1) La solicitarea organelor de control, atunci când se află în incinta unității de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor în care își desfășoară activitatea și în timpul programului de lucru, personalul operatorului economic este obligat să prezinte sumele de bani deținute."
8. La articolul 10, litera b) se abrogă.
9. La articolul 10, literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"c) neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate, serviciile prestate sau bacșișurile încasate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară prețului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului, ori nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (8), care determină existența unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înțelege contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, valoarea bacșișurilor încasate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, diferența până la prețul de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului în cazul emiterii de bonuri cu o valoare inferioară ori contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate fără respectarea prevederilor art. 1 alin. (8);
d) nerespectarea de către utilizatori a obligației prevăzute la art. 4 alin. (12) lit. h), care determină existența unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înțelege suma pentru care nu s-au întocmit documente justificative conform art. 4 alin. (12) lit. h);" ...
10. La articolul 10, literele q) și w) se abrogă.
11. La articolul 10, litera gg) se modifică și va avea următorul cuprins:
"gg) deținerea la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor a unor sume care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul de bani personali, în registrul special și/sau în chitanțe."
12. La articolul 10, după litera gg) se introduc două noi litere, literele hh) și ii), cu următorul cuprins:
"hh) nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligației prevăzute la art. 4 alin. (12) lit. i);
ii) nerespectarea de către personalul operatorului economic a obligației prevăzute la art. 4 alin. (12^1)." ...
13. La articolul 11, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(1) Contravențiile prevăzute la art. 10 se sancționează cu amendă aplicată operatorilor economici, după cum urmează:
a) cele prevăzute la art. 10 lit. f), h), i), s), ș), t), ț), v), aa) și gg), cu amendă în cuantum de 3.000 lei, precum și cu: ...
(i) confiscarea sumelor care nu pot fi justificate, pentru contravenția prevăzută la lit. gg);
(ii) confiscarea veniturilor obținute, pentru contravenția prevăzută la lit. ț);
b) cele prevăzute la art. 10 lit. a), l), m), o), p), u), x), y), z), bb), cc), ee), ff) și hh), cu amendă în cuantum de 9.000 lei, precum și cu: ...
(i) confiscarea veniturilor obținute, pentru contravenția prevăzută la lit. a);
(ii) suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal și prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, organului constatator, pentru contravenția prevăzută la lit. cc);
c) cele prevăzute la art. 10 lit. j), k), n) și r), cu amendă în cuantum de 50.000 lei; ...
d) cele prevăzute la art. 10 lit. e) și dd), cu amendă în cuantum de 12.500 lei, precum și cu: ...
(i) confiscarea sumelor încasate, pentru contravenția prevăzută la lit. dd);
(ii) suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal și prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, organului constatator, pentru contravenția prevăzută la lit. e);
e) cele prevăzute la art. 10 lit. c) și d): ...
(i) cu avertisment în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este de până la 300 lei inclusiv, dar nu mai mult de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;
(ii) cu amendă în cuantum de 3.500 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este de până la 300 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;
(iii) cu amendă în cuantum de 12.500 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este cuprinsă între 300 lei și 1.000 lei inclusiv, dar mai mică de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;
(iv) cu amendă în cuantum de 17.500 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este cuprinsă între 300 lei și 1.000 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;
(v) cu amendă în cuantum de la 22.500 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este mai mare de 1.000 lei, dar mai mică de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului;
(vi) cu amendă în cuantum de la 27.500 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este mai mare de 1.000 lei și mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului, precum și cu:
(vii) suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, pentru 30 de zile, începând cu cea de-a doua sancțiune aplicată la aceeași unitate într-un interval de 24 de luni în situațiile prevăzute la pct. (iv) și (vi), indiferent pentru care dintre situațiile prevăzute la pct. (i)-(vi) a fost aplicată sancțiunea prima dată în cadrul termenului de 24 de luni;
(viii) în situațiile prevăzute la pct. (vii), dacă operatorul economic achită amenda contravențională sau jumătate din cuantumul acesteia, după caz, precum și o sumă egală cu de zece ori amenda aplicată, sancțiunea complementară încetează de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitării la organul constatator. Suma de bani egală cu de zece ori amenda aplicată se face venit la bugetul de stat, poate fi achitată la Casa de Economii și Consemnațiuni - C.E.C. - S.A. sau la unitățile Trezoreriei Statului și nu se restituie în cazul în care, la solicitarea operatorului economic, instanța de judecată anulează procesul-verbal de constatare a contravenției. Termenul de 24 de ore curge de la data înregistrării la registratura organului constatator a dovezii achitării sau de la data confirmării de primire dacă aceasta a fost transmisă prin poștă.(2) Contravențiile prevăzute la art. 10 lit. g) și ii) se sancționează cu amendă în cuantum de 1.250 lei, care se aplică persoanelor fizice."
14. La articolul 12, alineatele (3), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(3) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din cuantumul amenzii prevăzute la art. 11 alin. (1) și (2), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.(4) Prin derogare de la art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea nu suspendă executarea în cazul contravențiilor prevăzute la art. 10 lit. c), d), e) și cc).(5) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, avertismentul ca sancțiune contravențională principală nu se aplică în cazul contravențiilor prevăzute la art. 10 lit. c), d), e) și dd), cu excepția situației prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. (e) pct. i)."
Articolul II
După alineatul (1) al articolului 3 din Legea nr. 205/2006 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la București la 27 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 25 mai 2006, cu completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (2) , cu următorul cuprins:
"(2) Contribuția prevăzută la alin. (1) se va utiliza pentru realizarea activităților legate de proiect, inclusiv pentru realizarea obiectivelor de investiții din cadrul proiectului. Sumele din această contribuție ce urmează a fi alocate pentru fiecare obiectiv în parte, agreate în prealabil cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, se vor stabili prin ordin al ministrului justiției, în calitate de reprezentant al agenției de implementare și de ordonator principal de credite."
Articolul III
Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (1), după litera a^2) se introduce o nouă literă, litera a^3), cu următorul cuprins:
"a^3) vehicul mixt - vehicul destinat prin construcție pentru transportul de persoane și marfă în compartimente separate;"
2. La articolul 1 alineatul (1), literele c), f), j) și n) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"c) distribuitori - persoanele juridice agreate de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., în condiții prevăzute în normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, precum și subunitățile Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., care încasează tariful de utilizare și/sau tariful de trecere și înregistrează informațiile în baza de date a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei;
.................................................................................................
f) tarif de trecere - o anumită sumă care se plătește pentru un vehicul în funcție de distanța parcursă pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte, care face parte din rețeaua de drumuri naționale din România, și de tipul vehiculului; ...
.................................................................................................
j) rovinietă - înregistrarea în format electronic a tarifului de utilizare; ...
.................................................................................................
n) sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - sistem informatic ce permite înregistrarea în format electronic a informațiilor privind achitarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere, gestiunea datelor privind vehiculele pentru care tarifele au fost achitate, monitorizarea și controlul achitării tarifului de utilizare și de trecere, denumit în continuare SIEGMCR;" ...
3. La articolul 1 alineatul (1), după litera n) se introduc trei noi litere, literele o) - q) , cu următorul cuprins:
"o) mijloace tehnice - echipamente ce permit verificarea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pentru un anumit vehicul. Acestea sunt:
(i) terminale de interogare a bazei de date a SIEGMCR privind achitarea corespunzătoare a tarifelor pentru vehiculul verificat;
(ii) sisteme de camere video, care pot fi fixe sau mobile, cu rolul de a identifica, în regim static ori dinamic, numărul de înmatriculare al vehiculului, în vederea interogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifelor pentru vehiculul verificat;
p) peaj - înregistrarea în format electronic a tarifului de trecere; ...
q) trecere - parcurgerea, o singură dată, într-un sens, a unei distanțe de pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte, care face parte din rețeaua de drumuri naționale din România, pe care se aplică tariful de trecere." ...
4. La articolul 1, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(1^1) Rovinieta valabilă reprezintă înregistrarea în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru un vehicul, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde data și ora pentru care se efectuează verificarea."
5. La articolul 1, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins:
"(1^2) Peaj valabil reprezintă înregistrarea, în baza de date a SIEGMCR, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de trecere pentru un vehicul, a cărui perioadă de valabilitate nu a expirat."
6. La articolul 1, alineatul (2^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2^1) Tariful de utilizare se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum este definită la alin. (1) lit. d), cu excepția sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiilor/reședințelor de județ, între indicatoarele de intrare/ieșire în/din acestea."
7. La articolul 1, după alineatul (2^2) se introduc patru noi alineate, alineatele (2^3) - (2^6), cu următorul cuprins:
"(2^3) Tarifele de utilizare, tarifele de trecere și tarifele de concesiune nu pot fi impuse în același timp unui vehicul pentru utilizarea unui singur sector de drum.
(2^4) Pe rețeaua de drumuri naționale din România unde este perceput tariful de utilizare se poate aplica și tariful de trecere numai pentru utilizarea podurilor, tunelurilor și trecătorilor de munte.
(2^5) Sectoarele de drum, podurile, tunelurile, trecătorile de munte de pe rețeaua de drumuri naționale din România pe care se aplică tariful de trecere sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(2^6) Tariful de utilizare și tariful de trecere se achită în funcție de tipul vehiculului și se aplică în mod nediscriminatoriu utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care utilizează rețeaua de drumuri naționale din România pe parcursul unei perioade date sau, după caz, o anumită distanță de pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte care fac parte din rețeaua de drumuri naționale din România."
8. La articolul 1, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Vehiculele de transport mixt se asimilează, din punct de vedere al aplicării tarifului de utilizare și al tarifului de trecere, cu vehiculele de transport marfă."
9. La articolul 1, după alineatul (7^1) se introduc trei noi alineate, alineatele (7^2) - (7^4), cu următorul cuprins:
"(7^2) Tariful de trecere se achită înainte de trecere.
(7^3) Prin excepție de la prevederile alin. (72 ), tariful de trecere poate fi achitat până cel târziu la ora 24,00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea.
(7^4) Tariful de trecere neutilizat într-o perioadă de 12 luni de la data achitării își pierde valabilitatea."
10. La articolul 1, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(8) Perioada de valabilitate a rovinietei începe de la ora 0,00 a zilei solicitate de utilizator și expiră la ora 24,00 a ultimei zile a duratei pentru care a fost achitat tariful de utilizare."
11. La articolul 1, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:
"(8^1) Dacă ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei este ziua în curs, valabilitatea acesteia începe la ora înregistrării informațiilor privind achitarea tarifului de utilizare în baza de date a SIEGMCR și expiră la ora 24,00 a ultimei zile a duratei pentru care acesta a fost achitat.
12. La articolul 1, alineatele (9) - (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(9) Încasarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere, înregistrarea în baza de date a informațiilor privind achitarea acestora și eliberarea documentelor care atestă achitarea se fac de către distribuitori. Datele, modul de înregistrare al acestora în baza de date a SIEGMCR și documentele care atestă achitarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere, precum și modul de aplicare a acestora se stabilesc prin normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor.(10) În cazul schimbării utilizatorului vehiculului, rovinieta și peajul își mențin valabilitatea.(11) În cazul radierii din circulație a vehiculului, utilizatorului i se va returna, la cererea scrisă a acestuia, de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., contravaloarea tarifului de utilizare, corespunzătoare perioadei de neutilizare și contravaloarea tarifului de trecere corespunzătoare numărului de treceri neutilizate, în condițiile stabilite prin normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor."
13. La articolul 1, alineatul (13) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(13) În cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta și peajul își mențin valabilitatea în condițiile în care în baza de date a autorității de înmatriculare este operată modificarea respectivă. Autoritatea de înmatriculare este obligată să asigure, pe bază de protocol, accesul zilnic al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. la baza de date privind modificările cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare."
14. La articolul 1^1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Nivelul tarifului de trecere, sectoarele de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte care fac parte din rețeaua de drumuri naționale din România pe care tariful de trecere se înregistrează prin intermediul SIEGMCR, precum și data de la care acesta se aplică, se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, la propunerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A."
15. La articolul 1^1, alineatul (4) se abrogă.
16. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(1) Sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele:
a) deținute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de: ...
(i) unitățile Ministerului Apărării Naționale;
(ii) unitățile Ministerului Afacerilor Interne;
(iii) unitățile Serviciului Român de Informații;
(iv) unitățile Serviciului de Informații Externe;
(v) unitățile Serviciului de Protecție și Pază;
(vi) unitățile Serviciului de Telecomunicații Speciale;
(vii) Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia;
(viii) serviciile publice comunitare pentru situații de urgentă, reglementate prin Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgentă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare;
(ix) Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și subunitățile acesteia;
(x) Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier;
(xi) Societatea Națională de Cruce Roșie din România;
(xii) serviciile de ambulanță;
b) istorice, conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului; ...
c) prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte; ...
d) folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localități." ...
17. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Sunt exceptate de la plata tarifului de trecere vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), precum și:
a) vehiculele care desfășoară activități pentru asigurarea pazei patrimoniului drumurilor publice, întreținerea curentă pe timp de vară și iarnă, lucrări de siguranță rutieră pe distanța aflată pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte pe care se aplică tariful de trecere; ...
b) autoturismele deținute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de persoanele fizice care au domiciliul situat de o parte a podului, tunelului sau trecătoarei de munte pe care se aplică tariful de trecere și locul de muncă sau teren agricol deținut în baza unui titlu de proprietate, de cealaltă parte a podului, tunelului sau trecătoarei de munte pe care se aplică tariful de trecere, și care utilizează podul, tunelul sau trecătoarea de munte pentru a se deplasa la/de la serviciu/teren agricol - de la/la domiciliu." ...
18. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (viii)-(xii), lit. b)-d) sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare numai dacă sunt înregistrate, ca vehicule exceptate, în baza de date a SIEGMCR."
19. La articolul 3, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:
"(2^1) Vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (i)-(vii) sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare numai dacă sunt marcate, de către Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, ca exceptate de la plata tarifului de utilizare.
(2^2) Începând cu data de la care înregistrarea tarifului de trecere se realizează prin SIEGMCR, vehiculele prevăzute la alin. (1^1) sunt exceptate de la plata tarifului de trecere numai dacă sunt înregistrate, ca vehicule exceptate, în baza de date a SIEGMCR."
20. La articolul 3, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(3) Obligația de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (viii)-(xii), lit. b)-d) și alin. (1^1) în/din baza de date a SIEGMCR și marcarea vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (i)-(vii) în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate revine utilizatorilor acestora.(4) Documentele necesare și condițiile de înscriere/eliminare a vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (viii)-(xii), lit. b)-d) și alin. (1^1) în/din baza de date a SIEGMCR și de marcare a vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (i)-(vii) în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate se stabilesc prin normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor."
21. La articolul 3, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:
"(5) Începând cu data de la care înregistrarea tarifului de trecere se realizează prin SIEGMCR, vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (viii)-(xii), lit. b)-c), înscrise în baza de date ca exceptate de la plata tarifului de utilizare, sunt exceptate și de la obligația de plată a tarifului de trecere, fără a mai fi necesară solicitarea înscrierii acestora în baza de date a SIEGMCR.(6) Începând cu data de la care înregistrarea tarifului de trecere se realizează prin SIEGMCR, vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (i)-(vii), marcate ca exceptate de la plata tarifului de utilizare de către Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, sunt exceptate și de la obligația de plată a tarifului de trecere, fără a mai fi necesară solicitarea marcării de către Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, ca exceptate de la plata tarifului de trecere."
22. La articolul 6, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) Tarifele de trecere pot fi stabilite în lei sau în euro."
23. La articolul 6, după alineatul (4) se introduc patru noi alineate, alineatele (5)-(8), cu următorul cuprins:
"(5) Tarifele de trecere stabilite în lei se achită de către utilizatorii români în lei și de către utilizatorii străini în lei sau în valute liber convertibile cotate pe piața valutară, la cursul de schimb valabil pentru prima zi a lunii octombrie, comunicat de Banca Centrală Europeană și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, curs aplicat începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor.(6) Tarifele de trecere stabilite în euro se achită de către utilizatorii români în lei și de către utilizatorii străini în lei sau în valute liber convertibile cotate pe piața valutară, în conformitate cu prevederile ordinului ministrului transporturilor prevăzut la art. 1^1 alin. (3).(7) Nivelul în lei sau în alte valute al tarifelor de trecere stabilite în euro se actualizează anual, în funcție de cursul monedei europene euro, valabil pentru prima zi a lunii octombrie, comunicat de Banca Centrală Europeană și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, curs aplicat începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor.(8) Tarifele menționate la alin. (7) se aplică la valoarea întreagă, fără monedă divizionară."
24. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare și a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.(2) Responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de trecere revine în exclusivitate utilizatorilor."
25. La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă."
26. La articolul 8, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Fapta de a circula fără peaj valabil constituie contravenție și se sancționează cu amendă."
27. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Contravenția prevăzută la alin. (11), se consideră săvârșită după expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (7^3)."
28. La articolul 8, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alineatul (3^2), cu următorul cuprins:
"(3^2) Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) și (1^1) este prevăzut în anexa nr. 2, respectiv anexa nr. 4, care poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului."
29. La articolul 8, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Amenzile contravenționale se pot aplica atât pe rețeaua de drumuri naționale din România, cât și în punctele de trecere a frontierei de stat, la ieșirea din România."
30. La articolul 8, alineatul (7) se abrogă.
31. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Constatarea contravențiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.(2) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 8 se face de către:
a) inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, prin intermediul terminalelor de interogare; ...
b) poliția rutieră, prin intermediul terminalelor de interogare; ...
c) personalul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. care efectuează controlul: ...
(i) în punctele de trecere a frontierei de stat, prin intermediul terminalelor de interogare;
(ii) pe rețeaua de drumuri naționale din România, prin intermediul sistemelor de camere video;
d) personalul poliției de frontieră care își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, prin intermediul terminalelor de interogare. ... (3) Aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 8 se face de către personalul prevăzut la alin. 2.(4) În cazul utilizatorilor români, dacă se constată prin intermediul sistemelor de camere video lipsa rovinietei valabile sau a peajului valabil, în baza datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, personalul care efectuează controlul conform alin. (2) lit. c) pct. (ii) aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției.(5) Procesul-verbal de constatare a contravenției întocmit conform alin. (4) se încheie în lipsa contravenientului.(6) În cazul utilizatorilor români sau străini, dacă se constată prin intermediul terminalelor de interogare lipsa rovinietei valabile, personalul abilitat aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției după identificarea contravenientului utilizator român sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini, proces-verbal de constatare a contravenției care poate fi încheiat și în lipsa contravenientului.(7) În cazul utilizatorilor români sau străini, dacă se constată prin intermediul terminalelor de interogare lipsa peajului valabil, personalul abilitat aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției după expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (7^3) și după identificarea contravenientului, utilizator român sau străin, proces-verbal de constatare a contravenției care poate fi încheiat și în lipsa contravenientului.(8) Pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data constatării contravenției, interval pentru care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul.(9) Terminalele de interogare necesare constatării contravențiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) vor fi puse la dispoziția agenților constatatori și întreținute, în mod gratuit, de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A."
32. Articolul 10^1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 10^1. - Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul."
33. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - Aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere nu exonerează utilizatorii români și străini de la plata celorlalte tarife percepute de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., prevăzute de legislația în vigoare."
34. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - Sumele încasate în urma aplicării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a tarifului de utilizare și a tarifelor de trecere se constituie venit la dispoziția acesteia și vor fi utilizate pentru proiectarea, repararea, administrarea, întreținerea, exploatarea și modernizarea drumurilor de interes național, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor."
35. După articolul 12^1 se introduce un nou articol, articolul 12^2, cu următorul cuprins:
"Art. 12^2. - (1) Prevederile art. 1 alin. (1) lit. c), lit. n), lit. o), lit. p), alin. (1^2), alin. (7^3), alin. (7^4), alin. (9)-(11), alin. (13), art. 1^1 alin. (3), art. 3 alin. (1^1), alin. (2^1), alin. (2^2), alin. (3)-(6), art. 7 alin. (2), art. 8 alin. (1^1), alin. (2), alin. (3^2)-(5), art. 9, art. 10 și art. 10^1 nu se aplică tarifelor de trecere pentru care informațiile privind achitarea tarifului, gestiunea datelor privind vehiculele cu drept de trecere, monitorizarea și controlul achitării acestora nu se înregistrează prin intermediul SIEGMCR.(2) Nivelul și modul de aplicare a tarifului de trecere care nu se înregistrează prin intermediul SIEGMCR se reglementează prin ordin al ministrului transporturilor."
36. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta ordonanță."
37. După anexa nr. 2 se introduc două noi anexe, anexele nr. 3 și 4, al căror cuprins este prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la prezenta ordonanță de urgență.
Articolul IV
(1) Începând cu data de la care înregistrarea tarifului de trecere se realizează prin SIEGMCR, pentru tarifele de trecere achitate anticipat pentru riverani în conformitate cu Ordinul ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine nr. 290/2013 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., cu modificările și completările ulterioare, și neutilizate, utilizatorul poate solicita restituirea contravalorii la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., în condiții stabilite prin normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor.(2) Tarifele de trecere achitate anticipat pentru 20 de treceri și prevăzute în Ordinul ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine nr. 290/2013 și neutilizate își mențin valabilitatea și după data de la care înregistrarea tarifului de trecere se va realiza prin SIEGMCR.
Articolul V
Prevederile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 157/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 61/2009, nu se aplică pentru infrastructuri sau îmbunătățiri ale infrastructurii, inclusiv reparații structurale semnificative, finalizate cu cel mult 30 de ani înainte de 10 iunie 2008, la care modalitățile de taxare sunt deja în aplicare sau finalizate cu cel mult de 30 de ani înainte de stabilirea noilor modalități de taxare.
Articolul VI
(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Transporturilor va emite norme metodologice pentru aplicarea, de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., a tarifului de utilizare și a tarifelor de trecere, aprobate prin ordin al ministrului transporturilor.(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Transporturilor va actualiza Ordinul ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine nr. 290/2013 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.
Articolul VII
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
Articolul VIII
(1) Dispozițiile referitoare la stabilirea și sancționarea contravențiilor prevăzute la art. I pct. 9, 11, 12, 13, 14, 15 și 16, precum și la art. III pct. 26 intră în vigoare la 10 zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență.(2) Operatorii economici care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu au stabilit cu distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată modul de efectuare a notificării în cazul defectării aparatului de marcat electronic fiscal, aceasta se realizează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
----------
Viceprim-ministru,
ministrul afacerilor interne,
Gabriel Oprea
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul justiției,
Robert Marius Cazanciuc
Ministrul transporturilor,
Ioan Rus
Ministrul apărării naționale,
Mircea Dușa
București, 22 aprilie 2015.
Nr. 8.
Anexa 1
(Anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002)
Sectoarele de drum, podurile, tunelurile,
trecătorile de munte de pe rețeaua de
drumuri naționale din România pe care
se aplică tariful de trecere
┌────┬──────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │Indicativ drum│Sectoarele de drum, podurile, tunelurile, trecătorile de│
│crt.│ │munte de pe rețeaua de drumuri naționale din România pe │
│ │ │care se aplică tariful de trecere │
├────┼──────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │DN 5 │Pod peste Dunăre între Giurgiu și Ruse*) │
├────┼──────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │DN 2A │Pod peste Dunăre între Giurgeni și Vadu Oii │
├────┼──────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │A2 │Poduri peste Dunăre între Fetești și Cernavodă │
└────┴──────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘
Notă ...
──────────
*) Tariful de trecere se percepe numai pentru sensul Giurgiu-Ruse.
──────────
Anexa 2
(Anexa nr. 4 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002)
Cuantumul amenzii contravenționale aplicabile
utilizatorilor în cazul lipsei peajului valabil
┌───┬──────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┐
│ │ Tip vehicul │Cuantumul amenzii│
│ │ │contravenționale │
│ │ │ (lei) │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┬───────┤
│ │ │ minim │ maxim │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
│ 1 │a) Vehicule rutiere de transport persoane cu cel mult │ │ │
│ │8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul │ 130 │ 260 │
│ │auto-autoturisme │ │ │
│ │b) Vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată │ │ │
│ │mai mică sau egală cu 3,5 tone, exclusiv vehiculele │ │ │
│ │rutiere de transport persoane │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
│ 2 │a) Vehicule rutiere de transport persoane cu mai mult │ │ │
│ │de 9 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto, și │ │ │
│ │maximum 23 de locuri pe scaune, inclusiv conducătorul │ │ │
│ │auto │ 470 │ 940 │
│ │b) Vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată │ │ │
│ │mai mare de 3,5 tone și mai mică de 12,0 tone, │ │ │
│ │exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
│ 3 │a) Vehicule rutiere de transport persoane cu mai mult │ │ │
│ │de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto)│ │ │
│ │b) Vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată │ 640 │ 1.280 │
│ │mai mare sau egală cu 12,0 tone și cu maximum 3 axe │ │ │
│ │(inclusiv), exclusiv vehiculele rutiere de transport │ │ │
│ │persoane │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
│ 4 │Vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată mai │ │ │
│ │mare sau egală cu 12,0 tone și cu minimum 4 axe │ 910 │ 1.820 │
│ │(inclusiv), exclusiv vehiculele rutiere de transport │ │ │
│ │persoane │ │ │
└───┴──────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴───────┘
------