LEGE nr. 73 din 4 mai 2000*) (*republicată*)
privind Fondul pentru mediu
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 889 din 9 decembrie 2002



    ────────── Notă *) Republicată în temeiul art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 93/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 29 iunie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 7 iunie 2002, dându-se articolelor o noua numerotare.
    Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 11 mai 2000.

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Se înfiinţează Fondul pentru mediu, instrument economico-financiar destinat sustinerii şi realizării cu prioritate a proiectelor cuprinse în Planul naţional de acţiune pentru protecţia mediului, în conformitate cu normele şi standardele de mediu în vigoare.


    Articolul 2

    (1) Fondul pentru mediu se constituie, se gestionează şi se utilizează în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare.
    (2) Bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu se aproba de către Guvern, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.


    Capitolul 2 Administrarea Fondului pentru mediu


    Articolul 3

    (1) Unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu este Administraţia Fondului pentru Mediu, denumita în cele ce urmează Administraţia Fondului, instituţie de utilitate publică cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, având sediul în municipiul Bucureşti.
    (2) Administraţia Fondului are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) urmăreşte respectarea prevederilor legale privind alimentarea şi gestionarea Fondului pentru mediu;
    b) întocmeşte planul anual de lucru şi bugetul de venituri şi cheltuieli;
    c) selecteaza proiectele prioritare din cadrul proiectelor înaintate;
    d) supraveghează implementarea proiectelor aprobate;
    e) pune în aplicare deciziile pe care le adopta Comitetul de avizare.
    (3) Structura organizatorică şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Administraţiei Fondului se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.**)
    (4) Administraţia Fondului are personal propriu care asigura funcţiile de conducere, de execuţie şi de control, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului.
    (5) În îndeplinirea funcţiilor stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare Administraţia Fondului are următoarele structuri de decizie:
    a) Comitetul de avizare;
    b) Comitetul director.
    --------- Notă **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2001 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale Administraţiei Fondului pentru Mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 12 decembrie 2001.


    Articolul 4

    (1) Comitetul de avizare are următoarea componenta:
    a) câte un reprezentant, la nivel de director general sau director, împuternicit prin ordin al ministrului de resort, din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Sănătăţii şi Familiei, Ministerului Industriei şi Resurselor, Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerului Administraţiei Publice şi preşedinţii în exerciţiu ai consiliilor de dezvoltare regionala;
    b) directorul general al Administraţiei Fondului.
    (2) Comitetul de avizare este condus de un preşedinte, ajutat de 2 vicepreşedinţi. Preşedintele Comitetului de avizare este reprezentantul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. Vicepreşedinţii sunt reprezentanţii nominalizaţi de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Preşedintele Comitetului de avizare convoacă membrii acestuia şi conduce şedinţa de avizare.
    (3) Membrii Comitetului de avizare nu primesc indemnizaţii pentru activitatea desfăşurată.
    (4) Comitetul de avizare analizează şi adopta prin vot:
    a) criteriile şi metodologiile de selectare a proiectelor;
    b) planul anual, inclusiv categoriile de proiecte propuse pentru finanţare în anul respectiv;
    c) proiectele prioritare ce urmează să fie finanţate din Fondul pentru mediu, dintre cele propuse de Comitetul director;
    d) modalităţile de sustinere a proiectelor şi, după caz, dobânda cu care se acordă creditele rambursabile.


    Articolul 5

    (1) Comitetul director este constituit din preşedinte, care este directorul general al Administraţiei Fondului, şi directorii direcţiilor de specialitate ai acesteia.
    (2) Directorul general al Administraţiei Fondului este numit şi revocat, în condiţiile legii, de către ministrul apelor şi protecţiei mediului şi este asimilat cu funcţia de director general din minister. Directorul general asigura conducerea curenta a Administraţiei Fondului şi o reprezintă în relaţiile cu terţii.
    (3) Comitetul director are următoarele atribuţii:
    a) elaborează manualul de operare, inclusiv criteriile şi metodologiile de selectare a proiectelor, pe care le înaintează spre adoptare Comitetului de avizare;
    b) fundamentează şi elaborează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu;
    c) elaborează planul anual incluzând categoriile de proiecte pentru finanţare în anul respectiv, pe care îl înaintează spre adoptare Comitetului de avizare;
    d) evalueaza şi prezintă priorităţile şi proiectele pentru care se solicita sustinere financiară din Fondul pentru mediu, pe care le înaintează spre adoptare Comitetului de avizare;
    e) propune modalităţile de sustinere a proiectelor şi, după caz, dobânda cu care se acordă creditele rambursabile;
    f) întocmeşte bilanţul contabil pe care îl înaintează autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;
    g) asigura respectarea prevederilor legale privind alimentarea, gestionarea Fondului pentru mediu şi supraveghează implementarea proiectelor adoptate;
    h) întocmeşte raportul anual privind utilizarea Fondului pentru mediu, pe care îl face public.


    Articolul 6

    (1) În primul an de activitate, până la constituirea surselor proprii de finanţare, cheltuielile curente şi de capital ale Administraţiei Fondului se asigura prin bugetul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    (2) Începând cu al doilea an de funcţionare cheltuielile curente şi de capital ale Administraţiei Fondului se asigura din Fondul pentru mediu, în limita a 3% din veniturile acestuia.


    Articolul 7

    (1) Operaţiunile financiare ale Fondului pentru mediu, care privesc constituirea, gestionarea şi utilizarea resurselor financiare, se derulează prin unităţile trezoreriei statului.
    (2) Fondurile financiare provenite din surse externe se gestionează pe baza contractelor încheiate şi în conformitate cu prevederile prezentei legi.


    Capitolul 3 Veniturile Fondului pentru mediu


    Articolul 8

    (1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:
    a) o cota de 3% din veniturile încasate de agenţii economici colectori sau valorificatori de deşeuri feroase şi neferoase;
    b) sumele încasate pentru emisiile de poluanti în atmosfera ce afectează factorii de mediu, prevăzute în anexa nr. 1;
    c) veniturile încasate din utilizarea de noi terenuri pentru depozitarea deşeurilor reciclabile, prevăzute în anexa nr. 2;
    d) o cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători şi importatori, cu excepţia celor utilizate pentru medicamente;
    e) o cota de 2% din valoarea substanţelor chimice periculoase comercializate de producători şi importatori, prevăzute în anexa nr. 3, mai puţin cele utilizate la producerea medicamentelor;
    f) o cota de 0,5% din valoarea substanţelor chimice periculoase comercializate de producători şi importatori, utilizate în agricultura, prevăzute în anexa nr. 4;
    g) o cota de 3% din preţul de adjudecare a masei lemnoase cumpărate de la Regia Naţionala a Pădurilor şi de la alţi proprietari de păduri, persoane juridice sau persoane fizice;
    h) o cota de 1,5% din valoarea încasată prin comercializarea produselor finite din tutun;
    i) alocaţii de la bugetul de stat, vărsăminte, donaţii, sponsorizări, asistenţa financiară din partea persoanelor fizice sau juridice, române ori străine;
    j) sumele încasate din restituirea creditelor acordate, dobânzi, alte operaţiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu;
    k) asistenţa financiară din partea unor organisme internaţionale;
    l) sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru mediu;
    m) cuantumul taxelor încasate prin birourile unice la emiterea acordului/autorizaţiei de mediu pentru activităţile cu impact redus.
    (2) În cazul utilizării de către agenţii economici din industrie a deşeurilor şi materialelor reciclabile în proporţie de cel puţin 50%, sumele stabilite la alin. (1) lit. b) nu se plătesc.
    (3) În cazul colectării şi reciclarii deşeurilor, prevăzute la alin. (1) lit. d), de către producători şi importatori, nu se va plati aceasta cota decât pe diferenţa dintre cantităţile produse sau importate şi cantităţile colectate şi reciclate.
    (4) Lista cuprinzând substantele chimice periculoase comercializate de producători şi importatori, prevăzute la alin. (1) lit. e), se completează şi se reactualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii centrale pentru protecţia mediului.
    (5) Cuantumul valoric al sumelor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii centrale pentru protecţia mediului.


    Articolul 9

    (1) Sumele prevăzute la art. 8 lit. a)-e)*) se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, într-un cont de trezorerie al Fondului pentru mediu.
    (2) Obligaţia calculării şi varsarii sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 8 lit. a)-e)*) revine persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară respectivele activităţi.
    ────────────── Notă *) Având în vedere faptul ca prin Legea nr. 293/2002 au fost introduse noi cote procentuale pentru constituirea veniturilor Fondului pentru mediu prin art. 8 alin. (1) lit. a)-h) (fost art. 9), trimiterile de la art. 9 alin. (1) şi (2) ar trebui sa cuprindă toate textele care prevăd cote procentuale, respectiv lit. a)-h), şi nu numai lit. a)-e).


    Capitolul 4 Destinaţia Fondului pentru mediu


    Articolul 10

    (1) Fondul pentru mediu se utilizează pentru susţinerea proiectelor şi realizarea unui număr limitat de categorii de obiective de interes public major, cu prioritate a proiectelor din Planul naţional de acţiune pentru protecţia mediului.
    (2) Categoriile specifice de proiecte eligibile pentru finanţare se stabilesc prin planul anual adoptat de Comitetul de avizare, având ca scop transpunerea în practica a prioritatilor investitionale ce decurg din preluarea acquisului comunitar, şi vizează:
    a) controlul şi reducerea poluarii aerului, apei şi solului, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii curate;
    b) protecţia resurselor naturale;
    c) gestionarea sau reciclarea deşeurilor;
    d) tratarea şi/sau eliminarea deşeurilor periculoase;
    e) protecţia şi conservarea biodiversitatii;
    f) educaţia şi constientizarea privind protecţia mediului.
    (3) Din Fondul pentru mediu sunt susţinute proiectele prioritare din categoriile menţionate la alin. (2), prin una sau mai multe dintre următoarele modalităţi propuse de Comitetul director şi adoptate de Comitetul de avizare:
    a) finanţarea proiectelor prin credite rambursabile sau nerambursabile;
    b) cofinantarea unor proiecte finanţate din surse externe prin credite rambursabile sau granturi;
    c) subvenţionarea totală sau parţială a unor dobânzi ale creditelor acordate de bănci;
    d) garantarea unor credite interne pentru finanţarea proiectelor, în limita a maximum 60% din valoarea acestora.
    (4) Sumele rămase neutilizate la sfârşitul anului se reportează în anul următor, fiind utilizate cu aceeaşi destinaţie, cu excepţia sumelor alocate de la bugetul de stat.


    Articolul 11

    (1) Administraţia Fondului nu sprijină proiecte ale unor beneficiari care nu şi-au achitat obligaţiile financiare către stat şi/sau către Fondul pentru mediu ori proiecte ale celor care sponsorizeaza activităţi cu efect negativ asupra mediului.
    (2) Resursele Fondului nu pot fi utilizate pentru operaţiuni financiare speculative de orice fel.


    Capitolul 5 Sancţiuni


    Articolul 12

    (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.
    (2) Neplata sumelor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-e)*) constituie contravenţie şi se sancţionează astfel:
    a) cu amendă de la 10 la 20 milioane lei pentru persoane fizice;
    b) cu amendă de la 100 la 500 milioane lei pentru persoane juridice.
    --------- Notă *) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului de la art. 9.


    Articolul 13

    Săvârşirea în mod repetat a faptei prevăzute la art. 12 alin. (2) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.


    Capitolul 6 Dispoziţii finale şi tranzitorii


    Articolul 14

    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 12 alin. (2) se fac de către personalul împuternicit, la nivel teritorial, al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului şi, după caz, al Ministerului Finanţelor Publice şi al administraţiei publice locale.
    (2) Contravenţiilor prevăzute în prezenta lege le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25-27*).
    ────────────── Notă *) Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor a fost abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002. La art. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se prevede că ori de câte ori într-o lege specială sau în alt act normativ anterior se face o trimitere la Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, aceasta se va socoti facuta la dispoziţiile corespunzătoare ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001.


    Articolul 15

    Proiectul de hotărâre a Guvernului privind administrarea Fondului pentru mediu va fi elaborat de autoritatea centrala pentru protecţia mediului, cu consultarea celorlalte ministere interesate, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Anexa 1

                                  SUMELE
               încasate pentru emisiile de poluanti în atmosfera ce
                        afectează factorii de mediu
           
      Nr. crt.Emisii de poluanţi în atmosferăSume de încasat
      1.Gaze cu efect de seră (dioxid de carbon, oxid de carbon, metan, protoxid de azot)100 lei/tonă de CO2echivalent
      2.Pulberi de suspensie şi sedimentabile100 lei/kg
      3.Oxizi de azot200 lei/kg
      4.Oxizi de sulf200 lei/kg
      5.Poluanţi organici persistenţi (PAH, PCB, dioxină)100.000 lei/kg
      6.Metale grele:  
        - plumb60.000 lei/kg
        - cadmiu80.000 lei/kg
        - mercur100.000 lei/kg


    Anexa 2

                                  VENITURI
       încasate din utilizarea de noi terenuri pentru depozitarea următoarelor
                       categorii de deşeuri reciclabile
           
      Nr. crt.Categorii de deşeuri reciclabileVenituri de încasat
      1.Provenite de la extracţia şi prelucrarea ţiţeiului5.000 lei/m2/an
      2.Provenite din prelucrarea primară a lemnului1.000 lei/m2/an
      3.Provenite de la producerea alcoolului500 lei/m2/an


    Anexa 3

    LISTA
    cuprinzând substantele chimice periculoase comercializate de producători
    şi importatori, mai puţin cele utilizate la producerea medicamentelor
    1. 1,1-dicloretilena (clorura de viniliden)
    2. 1,2-dicloretan
    3. 1,2-dicloretilena
    4. 1,2,3-trimetilbenzen
    5. 1,2,4-triclorbenzen
    6. 2-etilhexil-diftalat
    7. Acetaldehida
    8. Acetamida
    9. Acetat de vinil
    10. Acetoncianhidrina
    11. Acetona
    12. Acetonitril
    13. Acid acetic
    14. Acid antranilic
    15. Acid cianhidric
    16. Acid picric
    17. Acid propionic
    18. Acrilamida
    19. Acrilat de etil
    20. Acrilonitril
    21. Aldehida benzoica
    22. Aldehida propionica
    23. Aldrin
    24. Anilina
    25. Anisidina
    26. Antimoniu
    27. Antracen
    28. Arsen şi compuşi
    29. Auramina
    30. Benzantracen
    31. Benz-a-piren
    32. Benz-b-fluorantren
    33. Benzen
    34. Benz-g, h, i-perilen
    35. Benzidina
    36. Benz-k-fluorantren
    37. Benzpiren
    38. Bioxid de sulf
    39. Brom
    40. Bromura de etil
    41. Butil mercaptan
    42. Butilamina
    43. Cadmiu şi compuşi
    44. Celosolv şi derivati
    45. Cianogen
    46. Cianuri de potasiu
    47. Ciclofosfamida
    48. Ciclohexanona
    49. Ciclohexilamina
    50. Clor
    51. Cloralcani C10-C13
    52. Clorfenvinfos
    53. Cloroform
    54. Clorura de alil
    55. Clorura de benzil
    56. Clorura de cianuril
    57. Clorura de etil
    58. Clorura de metil
    59. Clorura de metilen
    60. Clorura de vinil
    61. Compuşi tributilstanici
    62. Crom şi compuşi
    63. Cumen (izopropilbenzen)
    64. Diclor/difenil/tricloretan (DDT)
    65. Dibenzantracen
    66. Diclorhidrina
    67. Diclormetan
    68. Diclorpropan
    69. Diclorvos
    70. Dieldrin
    71. Dietanolamina
    72. Difenileteri bromuraţi
    73. Dimetilanilina
    74. Dimetilformamida
    75. Dimetilftalat
    76. Dinitrat de etilenglicol
    77. Dinitrobenzen
    78. Dioxan
    79. Disulfoton
    80. Diuron
    81. Endrin
    82. Epiclorhidrina
    83. Etanolamina
    84. Etilamina
    85. Etilbenzen
    86. Etilenclorhidrina
    87. Etilenglicol
    88. Etilendiamina
    89. Etilmercaptan
    90. Fenilbetanaftilamina
    91. Fenilendiamina
    92. Fluor şi compuşi
    93. Fluorantren
    94. Formaldehida
    95. Fosgen
    96. Fractii alcooli dioxanici
    97. Furfurol
    98. Glicidol
    99. Hexaclorbenzen
    100. Hexaclorbutadiena
    101. Hexacloretan
    102. Hexametilentetramina
    103. Hidrazina
    104. Hidrochinona
    105. Hidrogen sulfurat
    106. Indeno-1, 2, 3-cd-piren
    107. Iodura de metil
    108. Isodrin
    109. Izopropil glicidileter
    110. Maneb
    111. Mercur şi compuşi
    112. Metilcelosolv
    113. Metilcloroform
    114. Metilizocianat
    115. Metilmercaptan
    116. Metiletilcetona
    117. Monoclorbenzen
    118. Monoclorhidrina
    119. Monoetanolamina
    120. Morfolina
    121. Naftalina
    122. Negru de fum
    123. Nichel carbonil
    124. Nichel şi compuşi
    125. Nitrobenzen
    126. Nitrotoluen
    127. Nonil-fenoli
    128. o- şi p-diclorbenzen
    129. o-Tolidina
    130. o-Toluidina
    131. o-Clorfenol
    132. Octil-fenoli
    133. Oxid de etilenă
    134. Oxid de propilenă
    135. p-Aminoazobenzen
    136. p-tertiar butiltoluen
    137. Paration-metil
    138. Pentaclorbenzen
    139. Pentacloretan
    140. Pentaclorfenol
    141. Percloretilena (tetracloretilena)
    142. Perclormetil mercaptan
    143. Pirocatechina
    144. Plumb şi compuşi
    145. Rezorcina
    146. Sarin
    147. Stiren
    148. Sulfura de carbon
    149. Tetracloretan
    150. Tetraclorura de carbon
    151. Toluen
    152. Toluilen diizocianat
    153. Triclorbenzeni
    154. Tricloretan
    155. Tricloretilen
    156. Triclorpropan
    157. Triclorura de benzil
    158. Trinitrotoluen
    159. Vinil toluen
    160. Xilen
    161. Xilenol
    162. Zineb


    Anexa 4

    LISTA
    cuprinzând substantele chimice periculoase comercializate
    de producători şi importatori, utilizate în agricultura
    1. Alaclor
    2. Atrazin
    3. Carbaril
    4. Clorpirifos
    5. Cupru şi compuşi
    6. Endosulfan
    7. Isoproturon
    8. Lindan
    9. Malathion
    10. Simazin
    11. Trifluralin
    12. Zinc şi compuşi
    ──────────────────