LEGE nr. 220 din 23 aprilie 2002
privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 29 aprilie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 64 din 24 august 1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni, emisă în temeiul art. 1 lit. H pct. 13 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 26 august 1999, cu următoarele modificări şi completări:
    1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - Obiectivele incluse în Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni, prevăzute în anexa nr. 1, sunt de utilitate publică."
    2. Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Terenurile cuprinse în perimetrul de dezvoltare al Aeroportului Internaţional Bucureşti-Otopeni, necesare pentru realizarea programului strategic, delimitate conform anexei nr. 2, se stabilesc prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, aprobate potrivit reglementărilor legale."
    3. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - Finanţarea programului strategic se va asigura din surse proprii ale titularului, din credite bancare şi, în completare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei."
    4. Articolul 6 se abroga.
    5. La anexa nr. 1, punctul II.3 va avea următorul cuprins:
    "II.3. 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2005
    Achiziţionarea terenurilor necesare realizării obiectivului de investiţii aprobat şi scoaterea acestora din circuitul agricol, dacă este cazul;"
    6. Anexa nr. 2 cuprinzând Planul de dezvoltare al Aeroportului Internaţional Bucureşti-Otopeni este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 29 aprilie 2002, pag. 7 (a se vedea imaginea asociată).


    Articolul 2

    Ordonanţa Guvernului nr. 64/1999, modificată şi completată prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 3 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    --------