ORDIN nr. 2.274 din 17 mai 2007
privind aprobarea procedurii de acordare a avizului consultativ de către Ministerul Culturii şi Cultelor pentru înfiinţarea asociaţiilor religioase sau, după caz, pentru dobândirea statutului de asociaţie religioasă de către asociaţiile existente
EMITENT
  • MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 362 din 28 mai 2007



    În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2) lit. d) şi ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,
    în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, republicată,
    ministrul culturii şi cultelor emite următorul ordin:

    Articolul 1

    (1) Se aprobă procedura de acordare a avizului consultativ de către Ministerul Culturii şi Cultelor pentru înfiinţarea asociaţiilor religioase şi înregistrarea acestora în Registrul asociaţiilor religioase sau, după caz, pentru dobândirea statutului de asociaţie religioasă de către asociaţiile constituite în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, al căror obiect principal de activitate îl reprezintă exercitarea unei credinţe religioase.
    (2) Pentru obţinerea avizului, asociaţia interesată adresează o cerere Ministerului Culturii şi Cultelor, care va fi însoţită de documentele prevăzute la art. 41 alin. (2) lit. a)-c) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
    (3) Asociaţiile constituite în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, pentru obţinerea avizului, adresează o cerere Ministerului Culturii şi Cultelor, care va fi însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), precum şi de următoarele documente:
    a) copie de pe actul constitutiv şi statutul asociaţiei constituite în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, precum şi de pe actele/documentele prin care s-au aprobat toate modificările intervenite în actul constitutiv şi în statut;
    b) copie de pe dovada dobândirii personalităţii juridice.
    (4) În cazul asociaţiilor prevăzute la alin. (3), hotărârea de modificare a actului constitutiv privind transformarea asociaţiei în asociaţie religioasă va fi comunicată în formă autentică şi va cuprinde cel puţin următoarele elemente:
    a) semnăturile şi elementele de identificare ale cel puţin 300 de membri asociaţi, cetăţeni români sau rezidenţi, care nu fac parte din alte asociaţii religioase sau culte recunoscute;
    b) enunţarea clară a hotărârii membrilor prevăzuţi la lit. a) de a transforma asociaţia în asociaţie religioasă cu scopul expres al exercitării unei credinţe religioase specifice;
    c) denumirea asociaţiei, care nu poate să fie identică sau asemănătoare cu cea a unui cult ori a unei alte asociaţii religioase recunoscute;
    d) sediul, patrimoniul, primele organe de conducere ale asociaţiei religioase;
    e) persoana împuternicită să facă demersurile în vederea transformării în asociaţie religioasă.
    (5) Membrii asociaţi prevăzuţi la alin. (4) trebuie să îşi însuşească şi mărturisirea de credinţă şi statutul asociaţiei religioase, care trebuie să cuprindă: structura proprie de organizare, centrală şi locală, modul de conducere, de administrare şi control, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor locale, drepturile şi obligaţiile membrilor, principalele activităţi pe care asociaţia religioasă înţelege să le desfăşoare în vederea atingerii scopurilor sale spirituale; alte prevederi specifice asociaţiei religioase respective.
    (6) Asociaţiile prevăzute la alin. (3) pot proba faptul că aveau ca obiect principal de activitate exercitarea unei credinţe religioase la data intrării în vigoare a Legii nr. 489/2006, prin conţinutul statutului, prin raportul de activitate depus anual la Ministerul Culturii şi Cultelor sau prin alte mijloace de probă.


    Articolul 2

    (1) Cererile şi documentaţia se depun la Serviciul asistenţă, învăţământ, care verifică conţinutul documentaţiei depuse de către asociaţie şi solicită, după caz, completarea acesteia. Completarea se solicită în maximum 10 zile de la depunerea documentaţiei şi prelungeşte corespunzător termenul de răspuns.
    (2) În termen de 10 zile calendaristice de la depunerea solicitărilor sau de la completarea documentaţiei, Serviciul asistenţă, învăţământ are obligaţia să întocmească referatele de oportunitate în vederea eliberării avizului sau, după caz, de respingere, în condiţiile legii.
    (3) Referatele de oportunitate şi documentaţia în baza cărora au fost elaborate se prezintă pentru avizul de legalitate Serviciului juridic, care, în termen de 10 zile calendaristice, va aviza sau va respinge, motivat, acordarea avizului solicitat.


    Articolul 3

    (1) Se aprobă formularele avizelor eliberate de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru asociaţiile religioase, în conformitate cu prevederile art. 1, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
    (2) În cazul respingerii solicitării de aviz, răspunsul va trebui să conţină detaliat motivele care au stat la baza acestei decizii.


    Articolul 4

    (1) Se aprobă instituirea registrului asociaţiilor religioase care au primit avizul consultativ al Ministerului Culturii şi Cultelor, gestionat de Serviciul asistenţă, învăţământ.
    (2) Registrul asociaţiilor religioase are următorul conţinut:
                 
      Nr. de înregistrare a cereriiDenumirea asociaţiei religioaseNumele şi prenumele preşedinteluiSediul asociaţiei religioaseNr. avizului/ data eliberăriiObservaţii
      012345


    Articolul 5

    Serviciul asistenţă, învăţământ şi Serviciul juridic vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 6

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziţie contrară se abrogă.


    Articolul 7

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul culturii şi cultelor,
    Adrian Iorgulescu
    Bucureşti, 17 mai 2007.
    Nr. 2.274.


    Anexa 1
    ROMÂNIA
    MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR
    AVIZ
    Nr. ......./........
    În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,
    văzând Cererea înregistrată cu nr. ......, formulată de ........, prin care se solicită avizul consultativ al Ministerului Culturii şi Cultelor în vederea dobândirii personalităţii juridice şi înregistrării ca asociaţie religioasă,
    având în vedere referatul de oportunitate şi avizul de legalitate privind înfiinţarea acesteia,
    ţinând seama că prevederile actului constitutiv şi ale statutului stabilesc drept scop al asocierii manifestarea unei credinţe religioase,
    Ministerul culturii şi cultelor
    avizează înfiinţarea asociaţiei religioase ......., cu sediul în localitatea ........., str. ......... nr. ......., judeţul/sectorul .........., conform actului constitutiv, autentificat sub nr. ........, şi statutului asociaţiei, autentificat sub nr. ......../ ......... de către .................. .
    Orice modificare a actului constitutiv sau a statutului asociaţiei va trebui declarată.
    Secretar de stat pentru culte,
    .............................
    Serviciul juridic


    Anexa 2
    ROMÂNIA
    MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR
    AVIZ
    Nr. ......./........
    În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2) lit. d) şi ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,
    văzând Cererea înregistrată cu nr. ....., formulată de ........, prin care se solicită avizul consultativ al Ministerului Culturii şi Cultelor în vederea dobândirii statutului de asociaţie religioasă,
    având în vedere referatul de oportunitate şi avizul de legalitate privind dobândirea statutului şi înregistrării ca asociaţie religioasă,
    ţinând seama că prevederile actului constitutiv şi ale statutului stabilesc drept scop al asocierii manifestarea unei credinţe religioase,
    Ministerul culturii şi cultelor
    avizează dobândirea statutului de asociaţie religioasă de către ........, cu sediul în localitatea ......, str. .... nr. ....., judeţul/sectorul ........., consemnate în Hotărârea adunării generale autentificate cu numărul ......./..... de către ................................. .
    Orice modificare a actului constitutiv sau a statutului asociaţiei va trebui declarată.
    Secretar de stat pentru culte,
    .............................
    Serviciul juridic
    -------