REGULAMENT din 2 octombrie 2012privind organizarea și desfășurarea concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență
EMITENT
  • MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 10 octombrie 2012 Notă
    Aprobat prin ORDINUL nr. 236 din 2 octombrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 10 octombrie 2012.


    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1

    Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență din România se organizează anual, pe etape, de către inspectoratele județene/al municipiului București pentru situații de urgență, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.


    Articolul 2

    În organizarea și desfășurarea concursurilor profesionale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și inspectoratele județene/al municipiului București pentru situații de urgență sunt sprijinite material și financiar, potrivit legii, de către autoritățile administrației publice centrale și locale, operatori economici, instituții publice și asociații profesionale, organizații neguvernamentale.


    Articolul 3

    Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență din România au ca obiective:
    a) dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență;
    b) evaluarea nivelului de pregătire a capacității de intervenție a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență;
    c) popularizarea, în rândul cetățenilor, a unor aspecte din activitățile desfășurate de serviciile voluntare și private pentru situații de urgență;
    d) dezvoltarea și îmbunătățirea relațiilor de colaborare între serviciile voluntare și private pentru situații de urgență.


    Articolul 4

    Indiferent de etapă, concursurile profesionale se desfășoară pe stadioane sau terenuri sportive, precum și în poligoane special amenajate.


    Capitolul II Costumul și echipamentul de protecție

    Articolul 5
    (1) Concurenții participă la probe echipați în costumul de intervenție (cu mâneci lungi, piept/spate acoperite în întregime), cu cască de pompieri, centură sau curea și încălțat cu cizme, ghete ori pantofi sport.(2) Costumul de protecție în cadrul unei echipe trebuie să fie uniform, cu excepția ultimului concurent de la proba "Ștafeta 4 x 100 m".


    Articolul 6
    (1) Concurentul menționat la art. 5 alin. (2) poartă suplimentar față de ceilalți coechipieri un echipament special de protecție împotriva arderii, pentru față și mâini.(2) Utilizarea unor ochelari de protecție în loc de vizorul căștii de protecție nu este permisă.


    Articolul 7
    (1) Nu se permite încălțăminte prevăzută cu ținte pe talpă.(2) Profilele de pe talpa încălțămintei pot avea o adâncime de maximum 5 mm și nu pot conține inserții metalice.


    Articolul 8

    La proba "Pista cu obstacole pe 100 m" concurenții poartă numerele prinse pe piept și spate.


    Capitolul III Probele de concurs

    Articolul 9

    Echipele participante se vor întrece în următoarele probe:
    a) Pista cu obstacole pe 100 m;
    b) Ștafeta 4 x 100 m;
    c) Dispozitivul de intervenție.


    Capitolul IV Aparate de concurs, obstacole și materiale

    Articolul 10

    Aparatele, obstacolele și motopompa remorcabilă model NOVUS, necesare pentru concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, sunt asigurate de către organizator.


    Articolul 11
    (1) Materialele folosite în concursuri, respectiv scara, țeava, furtunurile de refulare tip C și B, precum și distribuitorul, sunt asigurate de fiecare echipă participantă.(2) Materialele enumerate la alin. (1) trebuie să corespundă regulamentului de concurs în ceea ce privește greutatea și dimensiunile.(3) Materialele enumerate la alin. (1) sunt verificate și marcate de către brigada de arbitri.


    Articolul 12

    Aparatele de concurs, obstacolele și materialele pentru proba "Pista cu obstacole pe 100 m" sunt:
    a) o țeavă cu lungime minimă 25 cm și greutate minimă 0,5 kg;
    b) 2 furtunuri de refulare tip C cu diametrul furtunului de minimum 42 mm și lățimea furtunului înfășurat de minimum 70 mm, lungime furtun de 20 m ± 1 m și greutatea de minimum 2,5 kg;
    c) un distribuitor CBC, unde partea inferioară a racordului ce urmează a fi folosit să nu fie la o înălțime mai mare de 6 cm față de sol. Distribuitoarele cu suporturi lungi, prelungiri la ieșiri sau postament metalic nu sunt acceptate;
    d) un gard de 2 m, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
    e) o bârnă de echilibru cu lungimea de 8 m, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.


    Articolul 13
    (1) Aparatele de concurs, obstacolele și materialele pentru proba "Ștafeta 4 x 100 m" sunt:
    a) o țeavă ca la proba "Pista cu obstacole pe 100 m";
    b) două furtunuri tip C ca la proba "Pista cu obstacole pe 100 m";
    c) un distribuitor ca la proba "Pista cu obstacole pe 100 m";
    d) o scară cu înălțime totală de cel puțin 3,00 m și cel mult 3,15 m, lungimea treptei, pe interior, cel puțin 23 cm și cel mult 25 cm, distanța dintre trepte, cel puțin 30 cm și cel mult 31 cm, numărul treptelor 8 sau 9 și greutatea cel puțin 9 kg;
    e) un gard de 2 m ca la proba "Pista cu obstacole pe 100 m";
    f) o bârnă de echilibru ca la proba "Pista cu obstacole pe 100 m";
    g) o casă-machetă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3;
    h) stingătoare cu pulbere tip P6;
    i) o tavă cu lungime 1,5 m, lățime 1,0 m și adâncime 20 cm.
    (2) Tava se umple cu 40 l apă, 3 l motorină și 0,5 l benzină.


    Articolul 14

    Aparatele și materialele de concurs pentru proba "Dispozitivul de intervenție" sunt:
    a) două țevi de refulare tip C cu ajutaj de 12 sau 12,5 mm Ø'4f;
    b) 4 furtunuri de refulare tip C cu lungimea 20 m ± 1 m;
    c) 3 furtunuri de refulare tip B cu lungimea 20 m ± 1 m;
    d) un distribuitor CBC;
    e) o motopompă remorcabilă model NOVUS cu o capacitate nominală de refulare de 800 l/minut la o presiune de 8 bari;
    f) două tuburi de absorbție tip A și lungime 2,5 m ± 5 cm;
    g) un sorb corespunzător tuburilor de absorbție;
    h) două chei de racord corespunzătoare tuburilor de absorbție și sorbului;
    i) un podest de lemn, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;
    j) o sursă de alimentare cu apă constând într-un bazin deschis cu pereți verticali și capacitate de cel puțin 1.000 l, având partea de sus amplasată la cel puțin 80 cm, dar nu mai mult de 90 cm deasupra pământului; când este plin cu apă, adâncimea acesteia trebuie să fie de cel puțin 50 cm.


    Capitolul V Responsabilități

    Articolul 15
    (1) În vederea organizării și desfășurării corespunzătoare a concursurilor profesionale se desemnează prin ordin al inspectorului general componența:
    a) juriului;
    b) comitetului de organizare a concursurilor;
    c) brigăzii de arbitri.
    (2) Membrii juriului au următoarele atribuții:
    a) verifică documentele necesare pentru validarea loturilor prezentate de șeful de lot;
    b) conduc ședința tehnică cu arbitrii și șefii de lot;
    c) stabilesc componența brigăzii de arbitri pentru fiecare probă, care se subordonează juriului de concurs;
    d) anunță intrarea echipelor pe spațiul de antrenament, respectiv pe spațiul de concurs;
    e) analizează și soluționează eventualele contestații făcute de șefii de loturi, comunicând deciziile luate, care sunt definitive;
    f) verifică corectitudinea timpilor înregistrați de arbitrii cronometrori;
    g) validează rezultatele concursului;
    h) aprobă eliminarea din concurs a loturilor care comit acte de indisciplină sau care nu respectă prevederile prezentului regulament;
    i) strâng foile de evaluare după fiecare probă;
    j) prelucrează datele din foile de evaluare și prezintă clasamentul președintelui juriului;
    k) completează diplomele.
    (3) Comitetul de organizare are ca atribuții:
    a) stabilirea și anunțarea din timp a președintelui juriului privind locul de desfășurare a concursului;
    b) stabilirea pistelor de alergare pentru fiecare probă;
    c) asigurarea aparatelor de concurs;
    d) asigurarea cronometrelor de concurs și de rezervă, identice;
    e) organizarea condițiilor de desfășurare a ședinței tehnice cu arbitrii și șefii de lot;
    f) controlul infrastructurii necesare pentru concurs, constând în cazare, masă și transport intern pentru membrii juriului/brigăzii de arbitrii;
    g) instituirea și coordonarea serviciului de ordine;
    h) asigurarea translatorilor la etapa națională pentru invitații din străinătate.
    (4) Personalul brigăzii de arbitri are următoarele atribuții:
    a) arbitrul principal:(i) instruiește arbitrii cronometrori și penalizatori;(ii) urmărește ca probele să se desfășoare conform regulamentului;(iii) controlează terenul de concurs, aparatele, obstacolele și utilajele cu care se concurează și dispune măsuri de remediere a deficiențelor;(iv) nu admite prezența altor persoane pe terenul de concurs, cu excepția arbitrilor și a concurenților angrenați în desfășurarea probei;(v) dă startul pentru începerea probelor de concurs;(vi) validează penalizările indicate de arbitrii penalizatori și le comunică juriului;(vii) propune juriului descalificarea sau eliminarea din concurs a concurenților și loturilor care încalcă regulile stabilite în prezentul regulament;

    b) arbitrii cronometrori:(i) verifică buna funcționare a cronometrelor;(ii) înregistrează timpii concurenților și loturilor, prezentându-se cu cronometrul la arbitrul principal;(iii) nu părăsesc pista/terenul de concurs fără aprobarea arbitrului principal;
    c) arbitrii penalizatori:(i) controlează dotarea și echiparea concurenților, locul accesoriilor, poziția de start;(ii) verifică starea materialelor, aparatelor, obstacolelor și accesoriilor de pe pista de concurs și comunică arbitrului principal cazurile ce constituie nereguli în desfășurarea probelor;(iii) anunță arbitrul principal când se poate da startul;(iv) urmăresc executarea corectă a mișcărilor și a probelor, conform regulamentului;(v) comunică arbitrului principal neregulile constatate pentru care se aplică penalizări;(vi) veghează la respectarea disciplinei pe pista de concurs.


    Articolul 16

    Pentru recunoașterea cu ușurință de către participanți a responsabililor cu atribuții în cadrul concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență se vor purta banderole sau ecusoane.


    Capitolul VI Loturile și echipele

    Articolul 17
    (1) Fiecare lot este format din:
    a) un șef de lot;
    b) un antrenor;
    c) 10 concurenți.
    (2) Concurenții pot avea vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani, împliniți până la data înscrierii în concurs.(3) În funcție de proba de concurs, șeful de lot stabilește componența echipelor.


    Articolul 18
    (1) Fiecare echipă trebuie să participe la probe cu următorul număr de concurenți:
    a) 8 concurenți la proba "Pista cu obstacole pe 100 m";
    b) două ștafete cu câte 4 concurenți la proba "Ștafeta 4 x 100 m";
    c) 7 concurenți la proba "Dispozitivul de intervenție".
    (2) Concurenții sunt desemnați dintre cei 10 din echipă de către șeful de lot.(3) Numele concurenților prevăzuți la alin. (1) sunt anunțate cel târziu cu o oră înainte de start de către șeful de lot.


    Articolul 19
    (1) Șeful de lot reprezintă lotul pe care îl conduce în relația cu personalul implicat în organizarea și desfășurarea concursului.(2) Atribuțiile sale constau în:
    a) cunoașterea condițiilor de concurs;
    b) verificarea respectării portului regulamentar al costumului de protecție de către membrii echipei sale;
    c) intrarea la timp a echipei pe pista de concurs;
    d) în cazurile prevăzute de regulament, poate redacta contestații scrise către arbitrul principal al probei față de decizia arbitrilor sau privind constatarea unor aparate defecte pe timpul concursului.


    Articolul 20

    În timpul derulării probelor, șeful de lot și antrenorul nu au voie să între în zona de concurs.


    Capitolul VII Locul de concurs

    Articolul 21
    (1) Pentru desfășurarea concursurilor profesionale trebuie să se asigure o suprafață de mărimea unui stadion de fotbal și o pistă de alergare.(2) Toate disciplinele concursurilor trebuie desfășurate pe piste, respectiv locuri acoperite cu covor plan și fix.(3) Pentru antrenamente se recomandă existența unei suprafețe alăturate pistelor, de dimensiuni corespunzătoare.


    Articolul 22
    (1) Pentru proba "Pista cu obstacole pe 100 m" trebuie să se asigure cel puțin două culoare.(2) Un culoar are lungimea de 100 m și lățimea de cel puțin 2,44 m și maximum 2,50 m.(3) Culoarele sunt marcate în lungul lor cu linii sau benzi vizibile, respectiv cu alte mijloace.(4) Liniile de start și sosire trebuie să aibă lățimea de 5 cm.(5) Pregătirea pistelor se face conform descrierii din anexa nr. 5.


    Articolul 23
    (1) Pentru proba "Ștafeta 4 x 100 m" trebuie să se asigure cel puțin două culoare.(2) Fiecare culoar are lungimea de 400 m și lățimea de minimum 2,44 m și maximum 2,50 m.(3) Culoarele sunt împărțite în 4 tronsoane a câte 100 m.(4) La fiecare marcaj de 100 m, precum și la 10 m înainte (90 m) și după marcaj (110 m) se trasează o linie în colțul drept al pistei, care limitează zonele de schimb de ștafetă (predarea ștafetei).(5) La 20 m înainte de fiecare marcaj de schimb de ștafetă (la 80 m, 180 m și 280 m) se trasează cu fanioane sau cu plăcuțe zonele de prestart pentru schimb.(6) Pregătirea pistelor se face conform descrierii din anexa nr. 6.


    Articolul 24
    (1) Pentru proba "Dispozitivul de intervenție" pot fi realizate mai multe culoare de concurs unul lângă altul.(2) Culoarul de concurs pentru proba "Dispozitivul de intervenție" are 95 m lungime și 20 m lățime.(3) Culoarele sunt marcate în lungul lor cu linii sau benzi vizibile, respectiv cu alte mijloace(4) Pregătirea culoarelor se face conform descrierii din anexa nr. 7.


    Capitolul VIII Desfășurarea concursurilor

    Secţiunea 1 Ședința tehnică

    Articolul 25
    (1) La ședința tehnică participă juriul, comitetul de organizare a concursurilor, brigada de arbitrii și șefii de lot.(2) La ședința tehnică se desfășoară următoarele activități:
    a) validarea loturilor;
    b) prezentarea brigăzii de arbitri;
    c) tragerea la sorți privind ordinea de intrare în competiție a echipelor/concurenților, valabilă pentru toate probele de concurs;
    d) precizări privind programul concursurilor;
    e) verificarea și omologarea, prin marcare, de către brigada de arbitri a accesoriilor și materialelor folosite de participanți la probe.


    Secţiunea a 2-a Deschiderea concursurilor

    Articolul 26
    (1) Deschiderea concursurilor se face printr-o ceremonie la care participă juriul, comitetul de organizare a concursurilor, invitații, brigada de arbitrii, șefii de lot, antrenorii și concurenții.(2) Ceremonia va cuprinde următoarele activități principale:
    a) darea și primirea raportului;
    b) trecerea în revistă a loturilor;
    c) intonarea imnului de stat;
    d) prezentarea mesajelor invitaților și de deschidere a concursurilor;
    e) defilarea loturilor participante și a brigăzii de arbitri.


    Secţiunea a 3-a Pregătirea pentru concurs

    Articolul 27
    (1) Șefii de lot comunică membrilor lotului echipele, ordinea intrării la start și numerele de start la proba "Pista cu obstacole pe 100 m".(2) Concurenții nu au voie să schimbe numerele de start la proba "Pista cu obstacole pe 100 m".


    Articolul 28
    (1) Când sunt chemate la start echipele se prezintă în fața juriului împreună cu șeful de lot.(2) Juriul validează echipele pe baza documentelor prezentate de șeful de lot.(3) Arbitrul principal anunță numele concurenților care intră pe pistele de concurs.(4) Arbitrul principal verifică numerele de start, uniforma și echipamentele concurenților.(5) Pentru controlul prin sondaj al greutății materialelor și accesoriilor aduse de echipe se amplasează în afara pistei un cântar.(6) În cazul în care un material sau accesoriu nu are greutatea stabilită, se dă deoparte până la sfârșitul probei.(7) Verificarea greutății materialelor și accesoriilor se face din timp astfel încât să nu fie perturbată intrarea în concurs.(8) Un alt cântar se poate pune la dispoziție pe terenul de antrenament, astfel încât echipele să poată face un control al greutății materialelor și accesoriilor.


    Articolul 29

    După terminarea probei concurenții părăsesc imediat pista. Ei trebuie să ridice materialele și accesoriile pe care le-au adus și utilizat în concurs.


    Secţiunea a 4-a Desfășurarea concursurilor
    Proba "Pista cu obstacole pe 100 m"

    Articolul 30
    (1) Concurentul strigat se așază la linia de start cu țeava tip C asupra sa.(2) Este permisă fixarea țevii la corp cu o bandă care nu trebuie să fie mai lată de 50 cm.(3) Banda prevăzută la alin (2) nu trebuie să fie elastică.(4) Pista de alergare din spatele liniei de start, văzută în direcția de alergare, nu trebuie să fie atinsă cu nicio parte a corpului.


    Articolul 31
    (1) După comanda de start concurentul aleargă pe pistă, escaladează gardul de 2 m, la marcajul de 23 m, ia cele două furtunuri tip C la marcajul de 28 m, aleargă pe bârnă, marcajul de 38 m, și desfășoară furtunurile.(2) Concurentul poate să desfășoare furtunurile și să le racordeze înainte, în timpul sau după traversarea bârnei.(3) După traversarea bârnei concurentul ajuns la distribuitor la marcajul 75 m racordează un capăt al liniei de furtunuri.(4) La celălalt capăt al liniei de furtunuri racordează țeava și trage linia de furtunuri în direcția liniei de sosire.(5) Linia de furtunuri, racordarea la distribuitor și racordarea țevii trebuie să se facă în modul și ordinea din regulament, pe timpul alergării sau stând.(6) La alergarea pe bârnă concurentul nu trebuie să atingă pământul înainte de linia de demarcare.(7) Dacă nu respectă prevederea de la alin. (6), concurentul trebuie să alerge din nou pe bârnă, altfel proba nu e validată, iar rezultatul nu este evaluat.


    Articolul 32
    (1) Când concurentul a trecut linia de sosire, arbitrii cronometrori înregistrează timpul și îl anunță arbitrului principal.(2) Arbitrii penalizatori semnalează arbitrului principal abaterile de la regulament.(3) Arbitrul principal scrie rezultatele în foaia de evaluare, pe care o predă juriului.
    Proba "Ștafeta 4x100 m"


    Articolul 33
    (1) Înainte de începerea probei, se asigură cantitatea necesară de benzină și motorină în recipiente închise și stingătoarele.(2) Înainte de darea semnalului de start, în tavă se pune amestecul de apă și motorină.


    Articolul 34
    (1) După ce au fost strigați, toți concurenții se așază la linia de start.(2) Arbitrul principal comandă concurenților să își ia locul de start, după cum urmează:
    a) primul concurent la linia de start;
    b) al doilea concurent la spațiul I de schimb de ștafetă, respectiv zona de prestart, 80-110 m;
    c) al treilea concurent la spațiul II de schimb de ștafetă, respectiv zona de prestart, 180-210 m;
    d) al patrulea concurent la spațiul III de schimb de ștafetă, respectiv zona de prestart, 280-310 m.


    Articolul 35
    (1) Primul concurent stă în fața liniei de start cu țeava și scara.(2) Pista din spatele liniei de start, văzută în direcția de alergare, nu trebuie atinsă cu nicio parte a corpului.(3) Scara trebuie să rămână pe pământ până la semnalul de start.(4) Scara poate fi atinsă de concurent înainte de comanda de start, chiar dacă aceasta depășește linia de start.


    Articolul 36
    (1) După semnalul de start primul concurent aleargă spre casă, urcă pe acoperișul acesteia cu ajutorul scării, o traversează fără scară, pe care o lasă rezemată de casă, ajunge la platforma din spatele casei pe care trebuie să o atingă și sare pe pământ.(2) Continuă alergarea spre spațiul de schimb de ștafetă 90-110 m și predă țeava celui de-al doilea concurent.(3) În momentul în care primul concurent a rezemat scara de casă un membru din serviciul de ordine pune benzină în tavă.


    Articolul 37
    (1) Cel de-al doilea concurent trebuie să pornească de la marcajul de prestart (80 m), predarea țevii făcându-se în spațiul de schimb 90-110 m.(2) Cel de-al doilea concurent trece gardul de 2 m, marcajul 150 m, și ajunge la cel de-al doilea spațiu de schimb, 190-210 m, unde predă țeava celui de-al treilea concurent.(3) În momentul în care cel de-al doilea concurent trece gardul de 2 m, marcajul 150 m, un membru din serviciul de ordine aprinde amestecul din tavă, marcajul 350 m.


    Articolul 38
    (1) După ce al treilea concurent a preluat țeava, aleargă spre cele două furtunuri tip C, marcajul 215 m, le ridică, trece alergând pe bârnă, marcajul 225 m, întinde furtunurile și le racordează.(2) Rămâne la latitudinea concurentului unde desfășoară și când racordează furtunurile, în timpul alergării sau stând.(3) La coborârea de pe bârnă concurentul nu trebuie să atingă pământul înainte de linia de demarcație 1.(4) În caz contrar, el trebuie să mai treacă o dată pe bârnă, altfel proba nu este validată, iar rezultatul nu este evaluat.(5) După ce a trecut de bârnă, concurentul aleargă spre distribuitor, marcajul 225 m.(6) La distribuitor, el racordează un capăt al furtunurilor deja racordate, iar pe cel de-al doilea la țeavă și trage de linia de furtunuri în direcția liniei de sosire.(7) După ce a trecut de linia de demarcație 2, la 280 m, decuplează țeava, lasă pe sol linia de furtunuri și aleargă cu țeava spre spațiul 3 de schimb, la 290-310 m.


    Articolul 39
    (1) Cu echipamentul de protecție a feței și mâinilor împotriva căldurii, cel de-al patrulea concurent preia țeava, ia stingătorul la marcajul 320 m și realizează stingerea la tavă, marcajul 350 m.(2) Focul din tavă și din jurul acesteia trebuie stinse în întregime.(3) Dacă un stingător nu ajunge pentru stingerea focului, se utilizează stingătorul de rezervă.(4) Dacă stingătoarele nu funcționează, echipa are dreptul la o a doua încercare.(5) Dacă focul este stins, concurentul pune sau aruncă stingătorul la pământ și aleargă spre linia de sosire.(6) Echipamentul de protecție împotriva căldurii poate fi dat jos de concurent doar după trecerea liniei de sosire.


    Articolul 40
    (1) Predarea țevii se face din mână în mână în cadrul spațiului de predare.(2) Țeava nu se aruncă.(3) Dacă un concurent pierde țeava, tot el trebuie să o ia de jos.


    Articolul 41
    (1) Fiecare concurent trebuie să alerge doar 100 m, adică doar un tronson.(2) Concurenții nu părăsesc pozițiile de pe tronsonul marcat până la terminarea probei și validarea acesteia de către arbitrul principal.(3) După fiecare alergare conținutul tăvii este înlocuit complet, iar tava este răcită.


    Articolul 42
    (1) Când ultimul concurent a trecut linia de sosire, arbitrii cronometrori înregistrează timpul și îl anunță arbitrului principal.(2) Arbitrii penalizatori semnalează arbitrului principal penalizările.(3) Arbitrul principal scrie rezultatele în foaia de arbitraj pe care o predă juriului.
    Proba "Dispozitivul de intervenție"


    Articolul 43
    (1) Echipa își aduce materialele la timp înainte de realizarea probei.(2) Brigada de arbitri trebuie să fie atentă ca toate echipele să poată să își pregătească materialele în afara pistei de concurs.(3) După ce a fost strigată, fiecare echipă are 4 minute la dispoziție pentru așezarea materialelor pe podest ori platformă, conform prevederilor art. 44.


    Articolul 44
    (1) Furtunurile se așază pe podest strânse în rolă sau panglică.(2) Doar tuburile de absorbție pot să depășească podestul, dar să nu iasă în afară mai mult de 50 cm.(3) Racordurile nu trebuie să se atingă.(4) Accesoriile nu trebuie să fie cuplate între ele.(5) Robineții motopompei și distribuitorului trebuie să fie deschiși, racordurile oarbe trebuie îndepărtate.(6) Arbitrul de la podest trebuie să anunțe cu 30 de secunde și cu 10 secunde înainte de încheierea celor 4 minute pentru pregătirea aparatelor.(7) Arbitrul penalizator semnalează arbitrului principal greșelile efectuate la pregătirea materialelor.


    Articolul 45
    (1) După expirarea celor 4 minute, concurenții părăsesc podestul și iau poziție în afara pistei de concurs.(2) Dacă materialele și accesoriile nu sunt amplasate conform prescripțiilor, pregătirea probei este nevalidată.


    Articolul 46
    (1) Dacă pregătirea probei este validată, echipa ia poziție la start în afara pistei.(2) Startul se poate lua de la linia de start, dar și din stânga sau dreapta pistei.(3) Toți concurenții echipei trebuie să adopte însă aceeași poziție la start.


    Articolul 47
    (1) La comanda de start echipa aleargă spre podest.(2) După realizarea liniei de absorbție din tuburile de absorbție și sorb, aceasta se scufundă în rezervorul cu apă.(3) Sorbul trebuie să fie racordat înainte de scufundare și să rămână racordat la linia tuburilor de absorbție până la sfârșitul probei.(4) Sorbul nu trebuie ținut pentru a nu cădea din linia de absorbție.


    Articolul 48
    (1) Linia de distribuție se realizează din 3 furtunuri tip B în direcția de atac și se racordează la distribuitor.(2) Din dreapta și stânga ieșirilor distribuitorului se realizează câte o linie de stingere din două furtunuri tip C și o țeavă de refulare.


    Articolul 49

    Șefii de țeavă aleargă spre linia de sosire, lasă țeava în dreptul liniei de atac, astfel încât aceasta să depășească marcajul de 90 m.


    Articolul 50

    Proba se consideră încheiată în momentul în care toată echipa este așezată la linia de sosire în aceeași formație ca cea de la start, iar șeful de echipă a ridicat mâna.


    Articolul 51
    (1) Validarea probei se face cu apă, parcurgând următoarele etape:
    a) șefii de țeavă se așază în poziție de atac la marcajul 90 m în prezența arbitrilor penalizatori;
    b) șefii de țeavă ridică furtunul și îl îndreaptă spre linia de sosire;
    c) motopompistul pornește motopompa în prezența arbitrului principal și a șefului de echipă;
    (2) dacă dispozitivul asigură refularea apei, proba este validată și evaluată.


    Articolul 52
    (1) Pe timpul validării nu se admite să se îndrepte țeava spre un alt concurent.(2) Poziția șefilor de țeavă poate fi culcat pe burtă, în genunchi sau în picioare.(3) Șefii de țeavă nu pot călca linia de atac.


    Articolul 53
    (1) Pe timpul probei se utilizează doar aparatele prevăzute de prezentul regulament.(2) Dacă pe timpul probei se utilizează alte aparate, aceasta este nevalidată.


    Articolul 54
    (1) După validare, arbitrii cronometrori anunță arbitrului principal timpul înregistrat.(2) Arbitrii penalizatori semnalează arbitrului principal abaterile de la prezentul regulament.(3) Arbitrul principal scrie rezultatele în foaia de arbitraj, pe care o predă juriului.
    Repetarea unei probe


    Articolul 55
    (1) Dacă un concurent este obstrucționat de o altă persoană care nu face parte din echipă sau un aparat ori echipament s-a defectat, arbitrul principal poate decide repetarea probei.(2) În caz de incertitudine privind aspectele menționate la alin. (1), președintele juriului trebuie să decidă.(3) La proba "Pista cu obstacole pe 100 m", repetă proba doar concurentul obstrucționat, la proba "Ștafeta 4x100 m", echipa care a fost obstrucționată, iar la proba "Dispozitivul de intervenție", toată echipa obstrucționată.(4) Dacă un concurent obstrucționează un coechipier, nu se permite reluarea probei.


    Capitolul IX Arbitrii

    Secţiunea 1 Proba "Pista cu obstacole pe 100 m"

    Articolul 56
    (1) Arbitrul principal este răspunzător pentru activitatea tuturor arbitrilor de la proba "Pista cu obstacole pe 100 m".(2) Arbitrul principal verifică înainte de probă aparatele de concurs, numerele de start și echipamentul personal al concurenților, inclusiv cântărirea aparatelor de concurs.(3) Arbitrul principal urmărește ca:
    a) startul să fie luat corect;
    b) concurenții să nu atingă pista după linia de start;
    c) să semnaleze startul furat.


    Articolul 57
    (1) Un membru al juriului îi cheamă pe concurenți la start.(2) Starterul dă semnalul de start.(3) Startul urmează după ce arbitrul principal a dat semnalul cu fanionul și cronometrorii sunt pregătiți.


    Articolul 58

    Arbitrul de la gardul de 2 m trebuie să fie atent ca acesta să fie trecut conform regulamentului.


    Articolul 59
    (1) Arbitrul de la bârnă trebuie să fie atent ca aceasta să fie parcursă corect.(2) Aruncarea furtunurilor, precum și racordarea celor două furtunuri tip C sunt permise pe timpul trecerii bârnei.


    Articolul 60

    Arbitrul de la distribuitor verifică ca furtunul tip C să fie corect racordat la distribuitor.


    Articolul 61
    (1) Pentru fiecare culoar sunt prevăzuți 2 arbitrii cronometrori.(2) Arbitrii cronometrori comunică timpii înregistrați arbitrului principal, care stabilește timpul final.(3) Timpul final reprezintă media timpilor înregistrați.(4) Dacă unul dintre cronometre s-a defectat în timpul probei, se ia în considerare doar timpul înregistrat de celălalt cronometru.(5) Arbitrii cronometrori verifică și racordul de la cele două furtunuri tip C, înainte de linia de sosire, și dau acordul pentru decuplarea țevii.


    Articolul 62
    (1) Arbitrul principal verifică dacă s-au semnalat abateri de la prezentul regulament.(2) Arbitrul principal înscrie rezultatul în foaia de evaluare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 8.(3) Timpii fiecărui concurent sunt transmiși optic sau acustic.


    Secţiunea a 2-a Proba "Ștafeta 4x100 m"

    Articolul 63
    (1) Arbitrul principal este răspunzător pentru activitatea tuturor arbitrilor de la proba "Ștafeta 4 x 100 m".(2) Arbitrul principal, starterul, arbitrii de la bârnă și distribuitor și arbitrii cronometrori îndeplinesc aceleași atribuții ca la proba "Pista cu obstacole pe 100 m".


    Articolul 64
    (1) Un membru al juriului îi cheamă pe concurenți la start.(2) Arbitrul principal verifică înainte de start aparatele și echipamentele individuale ale concurenților, executând, de asemenea, prin sondaj cântăriri ale accesoriilor de concurs.


    Articolul 65
    (1) Arbitrul de la casa-machetă supraveghează trecerea corectă a acesteia.(2) Dacă aceasta nu se face corect, concurentul trebuie să o treacă din nou.


    Articolul 66

    Arbitrii de la primul, al doilea și al treilea schimb de ștafetă urmăresc ca transmiterea țevii să se facă în cadrul marcajului.


    Articolul 67

    Arbitrul de la linia de marcare 2 urmărește ca racordarea țevii să se facă înainte de linia de marcare 2, iar decuplarea după linia de marcare 2, care este în același timp marcaj de prestart pentru tronsonul IV.


    Articolul 68
    (1) Arbitrul de la tavă îl anunță înainte de start pe arbitrul principal că aceasta a fost umplută cu amestecul de apă și motorină.(2) Benzina este pusă în tavă când primul alergător sprijină scara de casa-machetă.(3) Când cel de-al doilea alergător a trecut gardul de 2 m, la marcajul 150 m, se dă foc la amestecul din tavă.(4) În continuare se urmărește dacă stingerea focului, atât în interiorul, cât și în exteriorul acesteia, se face corect.(5) Se verifică dacă echipamentul de protecție este folosit corespunzător.(6) Se urmărește dacă un stingător nu a funcționat sau dacă nu a fost corect folosit.(7) Se urmărește dacă focul nu s-a reaprins înainte ca ultimul concurent să fi trecut linia de sosire.(8) Dacă ultimul concurent a trecut linia de sosire înainte ca focul să se reaprindă, proba este validată.(9) Dacă focul se reaprinde înainte ca ultimul concurent să treacă linia de sosire, iar acesta nu s-a întors pentru a-l stinge, proba nu este validată.(10) Arbitrul de la tavă este răspunzător în fața arbitrului principal pentru umplerea tăvii și asigurarea stingătoarelor.(11) Arbitrul de la tavă trebuie să permită serviciului de ordine să schimbe tăvile între probe.


    Articolul 69

    Arbitrii cronometrori și arbitrul principal urmăresc dacă concurenții trec linia de sosire cu echipamentul complet.


    Secţiunea a 3-a Proba "Dispozitivul de intervenție"

    Articolul 70
    (1) Arbitrul principal este răspunzător pentru activitatea tuturor arbitrilor de la proba "Dispozitivul de intervenție".(2) Atribuțiile arbitrului principal, starterului și arbitrilor cronometrori sunt similare celor de la proba "Pista cu obstacole pe 100 m".


    Articolul 71

    Arbitrul de la podest are următoarele atribuții:
    a) supraveghează ca materialele să fie așezate astfel încât să nu fie niciun aparat racordat înainte de probă și ca racordurile să nu se atingă;
    b) urmărește ca pregătirea materialelor să se facă în cele 4 minute;
    c) anunță cu 30 de secunde și cu 10 secunde înainte de trecerea celor 4 minute și comunică greșelile efectuate la pregătirea materialelor.


    Articolul 72

    Arbitrii cronometrori de la linia de sosire verifică poziționarea corectă în formație a membrilor echipei și înregistrează timpul.


    Articolul 73
    (1) Arbitrii de la linia de atac urmăresc ca țeava să depășească linia de atac și să fie cuplată la furtunuri.(2) La validare aceștia urmăresc ca șefii de țeavă să nu calce linia de atac, iar țeava să fie îndreptată corect.


    Articolul 74

    Arbitrii penalizatori verifică modul de realizare a dispozitivului și nu permit intervenția concurenților asupra acestuia pe timpul validării.


    Articolul 75
    (1) Personalul din serviciul de ordine urmărește ca la indicațiile arbitrului principal accesoriile să fie îndepărtate de pe pistă de fiecare echipă după terminarea probei și să fie golite de apă în locul stabilit.(2) În pauza dintre probe, serviciul de ordine trebuie să umple bazinele cu apă.


    Capitolul X Evaluare

    Secţiunea 1 Reguli generale

    Articolul 76

    Pentru fiecare disciplină se evaluează timpul în secunde și zecimi de secunde.


    Articolul 77
    (1) Loturile trebuie să participe la toate probele concursului.(2) Dacă un lot nu participă la una sau mai multe probe, atunci acesta nu este inclus în clasamentul general.


    Articolul 78

    Greșelile se semnalează prin ridicarea fanionului sau cartonașului roșu, iar validarea execuției prin ridicarea fanionului ori cartonașului alb.


    Secţiunea a 2-a Încercare nevalidată

    Articolul 79
    (1) Dacă un concurent sau o echipă nu finalizează proba, aceasta nu se evaluează.(2) Prevederea de la alin. (1) este valabilă și când un concurent ori o echipă are două starturi greșite.


    Articolul 80

    Următoarele acțiuni sunt considerate abateri de la regulament și conduc la nevalidarea probei:
    a) când o activitate se desfășoară la o probă altfel decât în regulamentul de concurs;
    b) când un concurent sau o echipă are două starturi greșite;
    c) când un concurent nu a trecut linia de start ori spațiul de schimb cu tot echipamentul;
    d) când la trecerea peste gardul de 2 m se folosesc picioarele de sprijin;
    e) când la trecerea peste un obstacol îi cade țeava, nu o ridică și nu repetă trecerea obstacolului conform regulamentului;
    f) când un alergător cade de pe bârnă sau a atins pământul înainte de linia de demarcare 1 și nu reia trecerea peste bârnă;
    g) când furtunurile de refulare nu sunt racordate sau sunt racordate greșit;
    h) când un concurent folosește alt culoar decât cel stabilit;
    i) când țeava nu este racordată înainte de linia de sosire la proba "Pista cu obstacole pe 100 m", respectiv înainte de linia de demarcare 2 la proba "Ștafeta 4 x 100 m";
    j) când țeava nu este predată în spațiul de schimb;
    k) când la predare țeava cade pe pământ, iar concurentul căruia i se predă o ridică sau dacă la predare aceasta a fost aruncată;
    l) când la proba "Ștafeta 4 x 100 m" focul din tavă (eventual din exteriorul acesteia) nu a fost stins înainte ca ultimul concurent să treacă linia de sosire;
    m) când stingătorul a fost aruncat în tavă sau a căzut în aceasta;
    n) când la proba "Dispozitivul de intervenție" accesoriile nu sunt pregătite în 4 minute;
    o) când sorbul nu este racordat la linia tuburilor de absorbție înainte de scufundarea în bazin și nu rămâne racordat până la sfârșitul probei;
    p) când țeava este îndreptată spre alt concurent la validarea probei "Dispozitivul de intervenție";
    q) când este depășită linia de atac de către șefii de țeavă la validarea probei "Dispozitivul de intervenție".


    Articolul 81
    (1) O racordare greșită se consideră atunci când o gheară este liberă ori când racordul se desface pe timpul probei.(2) Concurenții nu trebuie să țină racordul pe timpul probei.


    Articolul 82

    Concurentul sau echipa obstrucționată poate repeta proba.


    Articolul 83
    (1) Dacă focul s-a stins în tavă, dar s-a reaprins după ce ultimul concurent a trecut linia de sosire, acest lucru nu influențează evaluarea.(2) Concurentului i se permite înainte de a trece linia de sosire să se convingă că focul a fost stins.(3) Dacă focul din tavă sau din afara acesteia nu s-a stins, concurentul trebuie să alerge înapoi și să stingă focul cu stingătorul de rezervă.


    Secţiunea a 3-a Evaluarea
    Proba "Pista cu obstacole pe 100 m"

    Articolul 84
    (1) Fiecare din cei 8 concurenți din lot are dreptul la câte o încercare.(2) La stabilirea clasamentului individual se iau în considerare timpii obținuți de concurenți, indiferent de lotul din care fac parte.
    Proba "Ștafeta 4 x 100 m"


    Articolul 85
    (1) La evaluare se ia în considerare cel mai bun timp realizat.(2) În condiții de egalitate a două sau mai multe loturi, departajarea se face pe baza celui de-al doilea timp realizat.(3) Dacă și în acest cazeste egalitate, loturile se situează pe același loc.


    Articolul 86
    (1) Dacă niciuna din cele două echipe nu reușește să finalizeze proba, lotul se situează pe ultimul loc.(2) Dacă sunt mai multe loturi în această situație, numărul locului corespunde cu numărul total al loturilor participante.
    Proba "Dispozitivul de intervenție"


    Articolul 87
    (1) Pentru clasament se ia în considerare timpul realizat.(2) Dacă două sau mai multe loturi au obținut același timp, acestea se clasează pe același loc.


    Articolul 88
    (1) Dacă o echipă nu finalizează proba, se clasează pe ultimul loc.(2) Dacă sunt mai multe echipe în această situație, numărul locului corespunde cu numărul echipelor participante.


    Secţiunea a 4-a Clasament general

    Articolul 89
    (1) La stabilirea clasamentului loturilor la proba "Pista cu obstacole pe 100 m" se ia în considerare media celor mai buni 6 timpi obținuți.(2) În cazul egalității timpilor a două sau mai multor loturi, acestea se plasează pe același loc.(3) Dacă există cel puțin 3 încercări nevalidate, lotul este plasat pe ultimul loc.(4) În cazul în care mai multe loturi se clasează pe ultimul loc, numărul locului corespunde cu numărul total al loturilor participante.


    Articolul 90
    (1) La stabilirea clasamentului general se iau în calcul locurile pe care loturile s-au clasat la cele 3 probe.(2) În condiții de egalitate, decide rezultatul cel mai bun la proba "Dispozitivul de intervenție".(3) Dacă se menține și în aceste condiții egalitatea, echipele se clasează pe același loc.


    Articolul 91

    Dacă unul dintre concurenți este descalificat, atunci întregul lot este descalificat și eliminat din clasamentul general.


    Secţiunea a 5-a Contestația

    Articolul 92
    (1) Contestațiile împotriva mai multor greșeli formale, precum data nașterii sau similar, se comunică verbal de șeful de lot președintelui juriului, care trebuie să le soluționeze.(2) Contestațiile privind starea aparatelor din spațiul de concurs se comunică verbal înainte de efectuarea probei de către șeful de lot arbitrului principal.(3) Contestațiile împotriva evaluării sau defecțiunilor aparatelor constatate pe timpul concursului se fac în scris de către șeful de lot arbitrului principal, la cel mult 15 minute după anunțarea rezultatului.(4) Dacă arbitrul principal nu poate decide, după consultarea cu brigada de arbitrii, asupra contestațiilor de la alin. (3), acesta solicită sprijinul președintelui juriului, care stabilește decizia finală.


    Secţiunea a 6-a Descalificarea

    Articolul 93

    Dacă un concurent sau o echipă nu a respectat vizibil și evident regulamentul de concurs sau a dat dovadă de lipsă de fair-play, a împiedicat concurenții unui alt lot sau a întrerupt concursul fără motiv, arbitrul principal în consultare cu ceilalți arbitrii din probă trebuie să ceară președintelui juriului descalificarea.


    Articolul 94
    (1) Președintele juriului supune solicitarea membrilor juriului și se decide admiterea sau respingerea acesteia.(2) Concurentul/Concurenții care a/au comis astfel de abateri este/sunt eliminat/eliminați din competiție.(3) Locurile și premiile obținute până la descalificare rămân valabile.(4) Echipele cu concurenți descalificați nu pot folosi rezervele.


    Articolul 95

    Se consideră descalificare și următoarele acțiuni:
    a) comportament necorespunzător al unui sau mai multor concurenți împotriva arbitrilor și organizatorului;
    b) utilizarea altor accesorii decât cele omologate de către brigada de arbitrii;
    c) participarea unui membru al lotului la ambele ștafete;
    d) participarea la probele de concurs a altor membri ai lotului decât cei desemnați;
    e) împiedicarea de către un concurent a unui alt lot.


    Articolul 96
    (1) Președintele juriului poate descalifica un lot și ca urmare a unui comportament neadecvat, purtării unei uniforme neregulamentare ori ofenselor aduse pe timpul ceremoniilor de deschidere a competiției, respectiv de decernare a premiilor sau al manifestării înseși.(2) Dacă fanii unui lot deranjează ceremoniile de deschidere sau de decernare a premiilor, atunci președintele juriului poate descalifica lotul respectiv.(3) Descalificarea unui lot trebuie făcută în acord cu toți membrii juriului, respectiv brigada de arbitrii.


    Capitolul XI Premiile concursului

    Articolul 97
    (1) Premiile pentru clasamentul individual pe probe se acordă după cum urmează:
    a) la proba "Pista cu obstacole pe 100 m", o medalie locul I, o medalie locul II și o medalie locul III;
    b) la proba "Ștafeta 4 x 100 m", 4 medalii locul I, 4 medalii locul II și 4 medalii locul III;
    c) la proba "Dispozitivul de intervenție", 7 medalii locul I, 7 medalii locul II și 7 medalii locul III.
    (2) Medaliile acordate la proba "Pista cu obstacole pe 100 m" vor fi însoțite de diplome.(3) La probele "Ștafeta 4 x 100 m" și "Dispozitivul de intervenție" se vor acorda diplome doar pentru loturile clasate pe primele 3 locuri.


    Articolul 98
    (1) Premiile pentru clasamentul general se acordă după cum urmează:
    a) cupă transmisibilă și cupă pentru locul I;
    b) cupă pentru locul II;
    c) cupă pentru locul III.
    (2) Celelalte loturi participante primesc diplome în ordinea locului ocupat în clasament.(3) În caz de descalificare, lotul nu primește diplomă de participare.


    Capitolul XII Festivitatea de premiere și de încheiere a concursurilor

    Articolul 99
    (1) Pentru festivitatea de premiere loturile se adună în fața tribunei, în ordinea stabilită.(2) La festivitate participă juriul, comitetul de organizare a concursurilor, invitații, brigada de arbitrii, șefii de lot, antrenorii și concurenții.(3) Ceremonia va cuprinde următoarele activități principale:
    a) darea și primirea raportului;
    b) trecerea în revistă a loturilor;
    c) intonarea imnului de stat;
    d) anunțarea rezultatelor și înmânarea premiilor;
    e) prezentarea mesajelor invitaților și de încheiere a concursurilor;
    f) defilarea loturilor participante și a brigăzii de arbitrii.


    Capitolul XIII Dispoziții finale

    Articolul 100
    (1) La concursurile profesionale pot participa serviciile voluntare și private pentru situații de urgență, indiferent de categoria de clasificare.(2) La etapa națională a concursurilor profesionale pot participa și servicii voluntare și private pentru situații de urgență din străinătate.(3) Pentru participarea la concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență nu se percepe taxă de participare.


    Articolul 101

    Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul regulament.


    Anexa nr. 1


    Anexa nr. 2

    Suprafața superioară a bârnei se află la 1,20 m deasupra pământului. Suprafața de alergare este plină și are 18 cm lățime. La capetele bârnei se găsesc rampe cu o lungime de câte 2 m, o lățime de 25 cm și o grosime de cel puțin 4 cm. Pe acestea se află la o distanță de 35 cm stinghii transversale de 5 cm lățime și 3 cm grosime. Distanța față de stinghii se măsoară de la suprafața de alergare.


    Anexa nr. 3

    Pe cele două suprafețe ale acoperișului, la 20 cm distanță de baza pantei, se află trepte cu dimensiunile de 10 x 6 cm. Pentru așezarea scării-baston/fixe pe partea laterală a pantei se află o tăietură de 6 cm adâncime în zona de alergare a casei. Lățimea ei pe fiecare parte a acoperișului este de 30 cm (în total 60 cm). Porțiunea de alergare a casei este o platformă înaltă de 1,75 m, lată de 2,5 m și lungă de 1 m. Porțiunea de alergare este acoperită cu stinghii.


    Anexa nr. 4


    Anexa nr. 5

    Descrierea pistei pentru proba "Pista cu obstacole pe 100 m"
    La 23 m după linia de start este dispus gardul de 2 m.
    La 5 m după gardul de 2 m sunt amplasate două furtunuri tip C strânse în rolă dublă (marcajul de 28 m).
    La 10 m după furtunurile tip C (marcajul de 38 m) începe rampa de alergare a bârnei. La sfârșitul bârnei (începutul rampei de coborâre) se găsește linia de demarcare pe pista de alergare.
    La marcajul de 75 m se găsește distribuitorul. El poate fi rotit orizontal, dar nu fixat.
    La marcajul de 100 m se găsește linia de sosire.
    În condițiile cronometrării electronice, la o înălțime de 1,25 m se găsesc senzorii.


    Anexa nr. 6

    Descrierea pistei pentru proba "Ștafeta 4 x 100 m"
    Tronsonul I
    Tronsonul I începe la linia de start și ține până la marcajul de 100 m. La linia de start este așezată o scară. Scara îi servește primului alergător al ștafetei să urce pe casă. La 30 m după linia de start este amplasată casa (zona de alergare).
    Tronsonul II
    Tronsonul II începe la marcajul de 100 m și ține până la marcajul de 200 m. La 150 m se găsește gardul de 2 m.
    Tronsonul III
    Tronsonul III începe la marcajul de 200 m și ține până la marcajul de 300 m. La 215 m sunt amplasate două furtunuri tip C. La 10 m după furtunuri (marcajul 225 m) începe rampa de alergare a bârnei. La sfârșitul bârnei (începutul rampei de coborâre), pe pistă se găsește linia de demarcare 1. La marcajul de 225 m se găsește distribuitorul. El poate fi rotit orizontal, dar nu fixat. La marcajul de 280 m (în același timp, marcaj de prestart pentru tronsonul IV) se află linia de demarcație 2.
    Tronsonul IV
    Tronsonul IV începe la marcajul de 300 m și ține până la marcajul de 400 m. La marcajul de 320 m se găsește un stingător. La marcajul de 350 m se găsește tava. Pe fiecare pistă este amplasată câte o tavă. Tava se schimbă după fiecare alergare. Înaintea începerii concursului tăvile trebuie încălzite cu 0,5 l benzină. La cel puțin 1,5 m înainte sau după tavă, măsurat de la marginea tăvii, concurenții așază un stingător de rezervă. La marcajul de 400 m se găsește linia de sosire.


    Anexa nr. 7

    Descrierea pistei pentru proba "Dispozitivul de intervenție"
    La 9 m de linia de start se găsește un podest de lemn (anexa nr. 4 la regulament). Pe acest podest se așază aparatele de concurs de către echipă. Sursa de alimentare cu apă se găsește la 4 m stânga față de partea dreaptă a podestului.
    Distanța de la mijlocul sursei de alimentare la linia de start este de 10 m.
    La 90 m după linia de start, deci la 5 m de linia de sosire, este marcată linia de atac.


    Anexa nr. 8

    MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR
    Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
    Concursurile profesionale ale SVSU/SPSU
    Etapa .................................
    FOAIE DE EVALUARE

    ┌───────────┬────────────────────────┐ ┌─────────┬────────────────────────────┐
    │ SVSU/SPSU │ │ │ JUDEȚUL │ │
    └───────────┴────────────────────────┘ └─────────┴────────────────────────────┘


    A)                 EVALUARE INDIVIDUALĂ
    Pista cu obstacole pe 100 m

    Nr.
    crt.
    Nume și prenume A1 A2 A3 AcI AcII AP Total
    1         
    2         
    3         
    4         
    5         
    6         
    7         
    8         

        Ac - arbitru cronometror, A - arbitru penalizator, AP - arbitru principal


    B)             EVALUARE LOTURI
    ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │ Pista cu obstacole pe 100 m │
    ├────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤
    │Nr. │ Nume și prenume │ Total │
    │crt.│ │ │
    ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ 1 │ │ │
    ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ 2 │ │ │
    ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ 3 │ │ │
    ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ 4 │ │ │
    ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ 5 │ │ │
    ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
    │ 6 │ │ │
    ├────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────╔═══════╗
    │ Media ║ ║
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────╚═══════╝
    │ Ștafeta 4 x 100 m │
    ├────┬───────────────────────────┬────┬────┬────┬────┬─────┬──────┬────┬───────┤
    │Nr. │ Echipa │ A1 │ A2 │ A3 │ A4 │ AcI │ AcII │ AP │ Total │
    │crt.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼───────────────────────────┼────┼────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼───────┤
    │ 1 │ Echipa 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼───────────────────────────┼────┼────┼────┼────┼─────┼──────┼────┼───────┤
    │ 2 │ Echipa 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┴───────────────────────────┴────┴────┴────┴────┴─────┴──────┴────╔═══════╗
    │ Timpul cel mai bun ║ ║
    ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────╚═══════╝
    │ Dispozitivul de intervenție │
    ├────┬────────────────────────────────┬────┬────┬────┬─────┬──────┬────┬───────┤
    │Nr. │ SVSU/SPSU │ A1 │ A2 │ A3 │ AcI │ AcII │ AP │ Total │
    │crt.│ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├────┼────────────────────────────────┼────┼────┼────┼─────┼──────┼────╔═══════╗
    │ │ │ │ │ │ │ │ ║ ║
    └────┴────────────────────────────────┴────┴────┴────┴─────┴──────┴────╚═══════╝

        A 1 _________________ Ac I __________________
        A 2 _________________ Ac II _________________
        A 3 _________________ A 4 ___________________
                               AP ________________


     EVALUARE INDIVIDUALĂ

     Pista cu obstacole pe 100 m

    Nr.
    crt.
    Nume și prenume Timp Puncte
    1    
    .    
    .    
    .    
    .    
    .    
    80    


     EVALUARE PE LOTURI

     Pista cu obstacole pe 100 m

    Nr.
    crt.
    Nume și prenume Timp Puncte
    1    
    .    
    .    
    .    
    .    
    .    
    10    


     Ștafeta 4 x 100 m

    Nr.
    crt.
    Nume și prenume Timp Puncte
    1    
    .    
    .    
    .    
    .    
    .    
    10    


     Dispozitivul de intervenție

    Nr.
    crt.
    SVSU/SPSU Timp Puncte
    1    
    .    
    .    
    .    
    .    
    .    
    10    


     CLASAMENT GENERAL

    Nr.
    crt.
    Nume și prenume Timp Puncte
    1    
    .    
    .    
    .    
    .    
    .    
    10    

    ---------