CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864 (*actualizat*)
actualizat până la data de 1 mai 2001
-------
*) Codul Civil a fost decretat la 26 noiembrie 1864, promulgat la 4 decembrie 1864 şi pus în aplicare la 1 decembrie 1865.
Forma preluată reprezintă textul oficial al Codului Civil editat de Ministerul Justiţiei în anul 1981, pe care au fost operate trimiteri la legislaţia în vigoare la data de 1 septembrie 1996.
Titlul PRELIMINAR DESPRE EFECTELE ŞI APLICAREA LEGILOR IN GENERE
Articolul 1
Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă. (Cod civil 1589, 1911).
-------
A se vedea şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, adoptată la 8 decembrie 1991 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
Articolul 2
(Abrogat expres prin art. 183 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992.)
Articolul 3
Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau ca este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.
Articolul 4
Este oprit judecătorului de a se pronunţa, în hotărârile ce da, prin cale de dispoziţii generale şi reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse. (Cod civil 1201.)
Articolul 5
Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare*), la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri. (Cod civil 620, 702, 728, 803, 839, 965 alin. 2, 968, 1008, 1010, 1089, 1471, 1492, 1495 alin. 2, 1498, 1513, 1636, 1689, 1838.)
--------
*) Acte juridice unilaterale.
Cartea I DESPRE PERSOANE
Titlul I DESPRE DREPTURILE CIVILE ŞI DESPRE NATURALIZARE
Capitolul 1 Despre bucurarea de drepturile civile şi despre naturalizare
Articolul 6-16
(Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalităţii române).
Capitolul 2 Despre pierderea drepturilor civile prin pierderea calităţii de român
Articolul 17-20
(Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalităţii române).
Titlul II DESPRE ACTELE STĂRII CIVILE
Articolul 21-86
(Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile).
Titlul III DESPRE DOMICILIU
Articolul 87-97
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul IV DESPRE ABSENŢI, ADICĂ CEI CARE LIPSESC DE LA LOCUL LOR
Capitolul 1 Despre absenta prezumată
Articolul 98-100
(Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispăruţi, şi, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afară zonei interioare).
Capitolul 2 Despre declararea absentei
Articolul 101-105
(Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispăruţi, şi, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afară zonei interioare).
Capitolul 3 Despre efectele absentei
Articolul 106-123
(Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispăruţi, şi, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afară zonei interioare).
Capitolul 4 Despre privegherea copiilor minori ai tatălui care a dispărut
Articolul 124-126
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul V DESPRE CĂSĂTORIE
Capitolul 1 Despre însuşirile şi condiţiile necesare spre a se putea săvârşi căsătoria
Articolul 127-133
(Abrogate expres prin Decretul-Lege nr. 9/1989 privind abrogarea unor acte normative, publicat în Monitorul Oficial nr. 9 din 31 decembrie 1989.)
Articolul 134
(Abrogat expres prin Decretul-Lege privind abrogarea unor acte normative nr. 9/1989, publicat în Monitorul Oficial nr. 9 din 31 decembrie 1989).
Articolul 135-138
(Abrogate prin Legea din 15.III.1906).
Articolul 139
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Articolul 140
(Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
Articolul 141
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Articolul 142
(Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
Articolul 143-150
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.)
Capitolul 2 Despre formalităţile relative la celebrarea căsătoriei
Articolul 151-152
(Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile).
Capitolul 3 Despre opoziţii la căsătorie
Articolul 153-161
(Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928).
Capitolul 4 Despre cereri de nulitate a căsătoriei
Articolul 162-184
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul 5 Despre obligaţiile ce izvorăsc din căsătorie
Articolul 185-193
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul 6 Despre drepturile şi datoriile respective ale soţilor
Articolul 194-196
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Articolul 197-208
(Abrogate prin Legea nr. 96 din 20.IV.1932 privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate).
Capitolul 7 Despre desfacerea căsătoriei
Articolul 209
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul 8 Despre a doua căsătorie
Articolul 210
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul VI DESPRE DESPĂRŢENIE
Capitolul 1 Despre cauzele despărţeniei
Articolul 211-213
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Articolul 214
(Abrogat implicit prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă - drept urmare a abrogării exprese a art. 254-276 din Codul civil - şi abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Articolul 215
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul 2 Despre despărţenie pentru cauza determinata
Articolul 216-233
(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaţilor).
Articolul 234
(Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).
Articolul 235-240
(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaţilor).
Articolul 241-242
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).
Articolul 243-245
(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaţilor).
Articolul 246-248
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).
Articolul 249-250
(Abrogate implicit prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă - drept urmare a modificării art. 613 Cod procedura civilă - şi abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Articolul 251-253
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).
Capitolul 3 Despre despărţenia prin consimţământul mutual
Articolul 254-267
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).
Articolul 268
(Abrogat implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuţiilor ministerului public şi expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).
Articolul 269-270
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).
Articolul 271-272
(Abrogate implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuţiilor ministerului public şi expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).
Articolul 273-276
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).
Capitolul 4 Despre efectele despărţeniei
Articolul 277
(Abrogat prin Legea nr. 249 din 4.VI.1945 pentru abrogarea art. 277 Cod civil).
Articolul 278
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Articolul 279
(Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
Articolul 280-284
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Articolul 285
(Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilă).
Titlul VII DESPRE PATERNITATE ŞI DESPRE FILIATIUNI
Capitolul 1 Despre filiaţiunea copiilor legitimi născuţi sau conceputi în căsătorie
Articolul 286-291
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul 2 Despre dovedirea filiaţiunii copiilor legitimi
Articolul 292-303
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul 3 Despre copiii naturali
Articolul 304-308
(Abrogate prin art. 22 al Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiţiei juridice a copilului natural).
Titlul VIII DESPRE ADOPŢIE
Articolul 309-320
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Articolul 321-322
(Abrogate prin Legea din 15.III.1906).
Articolul 323
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 privitor la punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Articolul 324
(Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
Titlul IX DESPRE PUTEREA PĂRINTEASCĂ
Articolul 325-341
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul X DESPRE MINORITATE, DESPRE TUTELA ŞI DESPRE EMANCIPARE
Capitolul 1 Despre minoritate
Articolul 342
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul 2 Despre tutela
Articolul 343-420
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul 3 Despre emancipare
Articolul 421-433
(Abrogate prin art. V al Decretului nr. 185 din 30.IV.1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare).
Titlul XI DESPRE MAJORITATE, DESPRE INTERDICŢIE ŞI DESPRE CONSILIUL JUDICIAR
Capitolul 1 Despre majoritate
Articolul 434
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul 2 Despre interdicţie
Articolul 435-457
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul 3 Despre consiliile judiciare
Articolul 458-460
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Cartea II DESPRE BUNURI ŞI DESPRE OSEBITELE MODIFICĂRI ALE PROPRIETĂŢII
Titlul I DESPRE DISTINCTIUNEA BUNURILOR
Articolul 461
Toate bunurile sunt mobile sau imobile. (Cod civil, 462 şi urm., 472 şi urm., 489 şi urm., 1295, 1315 şi urm., 1685, 1727 şi urm., 1751, 1824 şi urm., 1895 şi urm., 1909).
--------
A se vedea şi Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 50.
Capitolul 1 Despre imobile
Articolul 462
Bunurile sunt imobile sau prin natura lor, sau prin destinaţia lor, sau prin obiectul la care ele se aplică. (Cod civil, 463-465 alin. 1, 468-470, 471, 482-499, 576, 717, 718, 760, 765, 770, 771, 773, 783, 894, 902-903, 995, 1108, 1166, 1295, 1315, 1327, 1348, 1349, 1366, 1496, 1517, 1660, 1721, 1729, 1737-1745, 1746 şi urm., 1777, 1818, 1895).
--------
A se vedea şi Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 51.
Articolul 463
Fondurile de pământ şi clădirile sunt imobile prin natura lor. (Cod civil 464, 465, 469, 470).
Articolul 464
Morile de vant, sau de apa, aşezate pe stâlpi, sunt imobile prin natura lor. (Cod civil 462).
Articolul 465
Recoltele care încă se ţin de rădăcini, şi fructele de pe arbori, neculese încă, sunt asemenea imobile.
Îndată ce recoltele se vor tăia şi fructele se vor culege, sunt mobile. (Cod civil 463, 466, 472 şi urm., 972, 1295, 1730(.
Articolul 466
Arborii ce se taie devin mobile. (Cod civil 465, 473, şi 529 şi urm.).
Articolul 467
Animalele ce proprietarul fondului da arendaşului pentru cultura, sunt imobile pe cat timp li se păstrează destinaţia lor. (Cod civil 462, 468).
--------
1. A se vedea şi Legea nr. 16/1994 a arendării, publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 7 aprilie 1994, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 65/1998, publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 26 martie 1998.
2. A se vedea şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
Articolul 468
Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul şi exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinaţie.
Astfel sunt imobile prin destinaţie, când ele s-au pus de proprietar pentru serviciul şi exploatarea fondului:
- animalele afectate la cultura;
- instrumente aratoare;
- seminţele date arendaşilor sau colonilor partiari*);
- porumbii din porumbarie;
- lapinii**) ţinuţi pe lângă casa;
- stupii cu roi;
- peştele din iaz (heleşteie);
- teascurile, clădirile, alambicurile, cazile şi vasele;
- instrumentele necesare pentru exploatarea fierăriilor, fabricilor de hârtie şi altor uzine;
- paiele şi gunoaiele.
Mai sunt imobile prin destinaţie toate efectele mobiliare***) ce proprietarul a aşezat către fond în perpetuu. (Cod civil 462, 469, 1750, 1824).
-------
*) Dijmasi.
**) Iepuri de casa.
***) Lucruri mobile.
-------
A se vedea nota 2 de la art. 467.
Articolul 469
Proprietarul se presupune ca a aşezat către fond în perpetuu efecte mobiliare*), când acestea sunt întărite cu gips, var sau ciment, sau când ele nu se pot scoate fără a se strica sau deteriora partea fondului către care sunt aşezate.
Oglinzile unui apartament se presupun aşezate în perpetuu, când parchetul pe care ele stau este una cu boaseria**) camerei.
Aceasta se aplică şi la tablouri şi alte ornamente.
Statuile sunt imobile când ele sunt aşezate inadins, chiar când ele s-ar putea scoate fără fractura sau deteriorare. (Cod civil 468, 1325, 1750, 1824).
-------
*) Lucruri mobile.
**) Lemnaria care îmbracă pereţii interiori ai unei încăperi.
Articolul 470
Urloaiele sau ţevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pământ, sau la vreo casa, sunt imobile şi fac parte din proprietăţile la care servesc. (Cod civil 462).
Articolul 471
Sunt imobile prin obiectul la care se aplică: uzufructul lucrurilor imobile, servituţile, acţiunile care tind a revendica un imobil. (Cod civil 462, 517, 565, 576, 1750).
Capitolul 2 Despre mobile
Articolul 472
Bunurile sunt mobile prin natura lor, sau prin determinarea legii. (Cod civil 461, 465 alin. 2, 466, 473-474, 482-488, 504-516, 718, 772, 773, 783, 827, 894, 911, 918, 972, 995, 1316, 1587, 1593, 1685, 1718, 1721, 1726-1736, 1751, 1909).
Articolul 473
Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât acele care se misca de sine precum sunt animalele, precum şi cele care nu se pot stramuta din loc decât prin o putere străină, precum sunt lucrurile neinsufletite. (Cod civil 472).
Articolul 474
Sunt mobile prin determinarea legii, obligaţiile şi acţiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare*), acţiunile sau interesele în companii de finanţe, de comerţ sau de industrie, chiar şi când capitalul acestor companii consta în imobile.
Aceste acţiuni sau interese se socot ca mobile numai în privinţa fiecărui din asociaţi şi pe cat tine asociaţia.
Sunt asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viaţa asupra statului sau asupra particularilor. (Cod civil 472, 1639 şi urm.).
-------
*) Lucruri mobile.
Capitolul 3 Despre bunuri în raportul lor cu cei ce le poseda
Articolul 475
Oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificările stabilite de legi.
Bunurile care nu sunt ale particularilor sunt administrate şi nu pot fi înstrăinate decât după regulile şi formele prescrise anume pentru ele. (Cod civil 480 şi urm., 1296, 1306, 1706, 1801 şi urm., 1845).
---------
A se vedea art. 135 din Constituţia României, adoptată la 8 decembrie 1991, precum şi următoarele acte normative:
- Codul familiei - Legea nr. 4/1953, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 35);
- Codul aerian - Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 publicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 28 august 1997, şi aprobată şi modificată prin Legea nr. 130/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 31 iulie 2000;
- Legea nr. 85/1992, privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările ulterioare (art. 17);
- Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995 (art. 9 alin. 8);
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997 (art. 10-20);
- Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 15/1990 cu privire la reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998 (art. 4 şi 5);
- Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 102 din 4 martie 1998;
- Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 8 din 12 ianuarie 2000;
- Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 60 din 26 martie 1996;
- Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial nr. 161 din 23 aprilie 1998 (art. 35-43);
- Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 212 din 21 octombrie 1991 (art. 48-52);
- Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 8 ianuarie 1993 (art. 33 şi 34);
- Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor publicată în Monitorul Oficial nr. 74 din 11 aprilie 1996;
- Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 572 din 16 noiembrie 2000;
- Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 181/2000 privind instituirea monopolului de stat asupra comercializării alcoolului, publicată în Monitorul Oficial nr. 551 din 8 noiembrie 2000.
Articolul 476
Drumurile mari, drumurile mici şi uliţele care sunt în sarcina statului, fluviile şi râurile navigabile sau plutitoare, ţărmurile, adăugirile către mal şi locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele şi îndeobşte toate părţile din pământul României, care nu sunt proprietate particulară, sunt considerate ca dependinţe ale domeniului public. (Cod civil 478, 495, şi urm., 582, 646, 647, 1844).
-------
A se vedea:
- Constituţia României (art. 135);
- Legea nr. 18 din 19 februarie 1991, Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998 (art. 4 şi 5).
- Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998 (art. 1, 3, 4 şi 6).
Articolul 477
Toate averile vacante şi fără stăpâni, precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori, sau ale căror moşteniri sunt lepadate, sunt ale domeniului public. (Cod civil 538, 646, 648, 652, 680, 696).
--------
1. Cu privire la art. 477 Cod civil, a se vedea art. 25 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998, potrivit căruia, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 Cod civil, se înţelege domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.
2. A se vedea şi:
- Ordonanţa Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 29 august 1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 98/1999, publicată în Monitorul Oficial nr. 248 din 1 iunie 1999, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 36 din 12 mai 1995, Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Articolul 478
Porţile, zidurile, şanţurile, întăriturile pieţelor de război şi ale fortaretelor fac şi ele parte din domeniul public.
Aceste lucruri reintra în comerţ când nu mai servesc la uzul public. (Cod civil 476, 647, 1844, 1845).
-------
Cu privire la domeniul public, a se vedea şi Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
Articolul 479
Poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinţa, sau numai servitute. (Cod civil 480 şi urm., 517 şi urm., 565 şi urm., 576 şi urm., 1720).
-------
1. Dreptul de folosinţa prevăzut de text se referă la uzufruct, uz, abitaţie.
2. A se vedea şi:
- Art. 135 alin. (5) din Constituţia României;
- Legea nr. 15/1990 cu privire la reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997 (art. 10-20);
- Legea nr. 114/1996 a locuinţei, republicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările ulterioare.
Titlul II DESPRE PROPRIETATE
Articolul 480
Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege. (Cod civil 475, 479, 481 şi urm., 489 şi urm., 585, 586, 620 şi urm., 841 şi urm., 1001, 1002, 1306, 1310).
---------
1. Conform art. 13 alin. (2) din Constituţia României din anul 1991, proprietatea este publică sau privată, iar alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că bunurile proprietate publică sunt inalienabile şi, în condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate. Totodată, alin. (6) al art. 135 din Constituţie prevede că proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă.
2. Pentru regimul juridic al unor bunuri din domeniul public al statului, prevăzute în art. 135 din Constituţie, a se vedea şi:
- Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998;
- Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 459 din 30 noiembrie 1998
- Codul silvic - Legea nr. 26/1996, publicat în Monitorul Oficial nr. 93 din 8 mai 1996;
- Legea nr. 134/1995 - Legea petrolului, publicată în Monitorul Oficial nr. 301 din 29 decembrie 1995, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 61/1998 - Legea minelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 113 din 16 martie 1998;
- Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată în Monitorul Oficial nr. 23 din 24 ianuarie 2000;
- Legea nr. 107/1996 a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996;
- Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 29 iunie 1998, în baza Legii nr. 82/1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 158 din 22 aprilie 1998;
- Legea nr. 12/1974 privind piscicultura şi pescuitul, publicată în Buletinul Oficial nr. 106 din 30 iulie 1974, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 103/1996 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului, publicată în Monitorul Oficial nr. 235 din 27 septembrie 1996, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale şi al zonei contigue, publicată în Monitorul Oficial nr. 99 din 9 august 1990.
3. A se vedea şi:
- Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998;
- Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995;
- Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial nr. 75 din 14 februarie 2001.
Articolul 481
Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauza de utilitate publică şi primind o dreapta şi prealabilă despăgubire. (Cod civil 475, 480, 597, 616).
-------
A se vedea:
- art. 41 alin. (3) din Constituţia României din 1991;
- Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 2 iunie 1994.
Articolul 482
Proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul şi asupra tot ce se uneste, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numeşte: drept de accesiune. (Cod civil 480, 483 şi urm., 629, 645, 903 şi urm., 1324 şi urm., 1396, 1750, 1777, 1824).
Capitolul 1 Despre dreptul de accesiune asupra celor produse de lucru
Articolul 483
Fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor (prasila), se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune. (Cod civil 483, 484, 522 şi urm., 1730 pct. 1).
Articolul 484
Fructele produse de vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decât cu îndatorire din parte-i de a plati semănăturile, araturile şi munca pusă de alţii. (Cod civil 483, 494, 524, 552, 997).
Articolul 485
Posesorul nu câştiga proprietatea fructelor decât când poseda cu buna-credinţa; la cazul contrariu, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care-l revendica. (Cod civil 486, 487, 494, 522, 523, 525, 994 şi urm., 1090, 1846 şi urm., 1898, 1909).
Articolul 486
Posesorul este de buna-credinţa când poseda ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute. (Cod civil 485, 487, 494, 995, 997, 1854 şi urm., 1858, 1890, 1894, 1898).
Articolul 487
El încetează de a fi cu buna-credinţa din momentul când aceste viciuri îi sunt cunoscute. (Cod civil 486, 994).
Capitolul 2 Despre dreptul de accesiune asupra celor unite şi încorporate cu lucrul
Articolul 488
Tot ce se uneste şi se incorporeaza cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos. (Cod civil 482, 489 şi urm., 903, 1325).
Secţiunea I Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile imobile
Articolul 489
Proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei şi a subfetei lui. (Cod civil 480, 490 şi urm., 579, 607 şi urm., 610, 612, 613, 620).
-------
1. Potrivit art. 135 alin. (4) din Constituţia României din 1991, bogăţiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
2. A se vedea şi:
- Legea nr. 134/1995 - Legea petrolului, publicată în Monitorul Oficial nr. 301 din 29 decembrie 1995, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 61/1998 - Legea minelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 113 din 16 martie 1998.
Articolul 490
Proprietarul poate face asupra pământului toate plantaţiile şi clădirile ce găseşte de cuviinţă, afară de excepţiile statornicite la capul*) care tratează despre servituţi. (Cod civil 480, 489, 492, 576 şi urm., 607 şi urm., 1776).
--------
*) Trimiterea se referă la titlul IV "Despre servituţi".
Articolul 491
Proprietarul poate face sub faţa pământului toate construcţiile şi săpăturile ce găseşte de cuviinţă, şi trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afară de modificările prescrise de legi şi regulamente privitoare la mine, precum şi de legile şi regulamentele poliţieneşti. (Cod civil 480, 489, 490, 492, 538, 607 şi urm., 610, 612, 613, 620).
-------
1. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 489.
2. Termenii "legile şi regulamentele poliţieneşti" se referă la reglementările administrative în materie.
Articolul 492
Orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi ca sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contra. (Cod civil 463, 489, 493, 1202).
Articolul 493
Proprietarul pământului care a făcut construcţii, plantaţii şi lucrări cu materiale străine, este dator sa plătească valoarea materialelor. El mai poate fi osandit, după împrejurări, pentru o asemenea urmare şi la plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica. (Cod civil 492, 494, 499, 515, 998, 999, 1084, 1909).
Articolul 494
Dacă plantaţiile, construcţiile şi lucrările au fost făcute de către o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le tine pentru dânsul, sau de a indatora pe acea persoana să le ridice.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voieşte a păstra pentru dânsul acele plantaţii şi clădiri, el este dator a plati valoarea materialelor şi preţul muncii, fără ca să se ia în consideraţie sporirea valorii fondului, ocazionată prin afacerea unor asemenea plantaţii şi construcţii. Cu toate acestea, dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost făcute de către o a treia persoana de buna-credinţa, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plati o sumă de bani egala cu aceea a creşterii valorii fondului. (Cod civil 766, 771, 997, 1076, 1084).
Articolul 495
Creşterile de pământ ce se fac succesiv şi pe nesimtite la malurile fluviului şi ale râurilor se numeşte aluviune. Aluviunea este în folosul proprietarului riveran, când e vorba de un fluviu sau rau navigabil, plutitor sau neplutitor, cu îndatorire însă pentru proprietar de a lasă, pe pământul sau, drumul trebuitor pentru conducerea vaselor. (Cod civil 476 şi urm., 482, 488, 496 şi urm, 587).
--------
A se vedea şi:
- Legea nr. 107/1996 a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din octombrie 1996.
Articolul 496
Tot ale proprietarului riveran sunt şi pământurile lăsate de apele curgătoare, când ele se retrag pe nesimtite de la unul din tarmuri şi se îndreaptă către celălalt ţărm; proprietarul ţărmului de unde apa s-a retras profita de aluviune, fără ca proprietarul ţărmului opus să poată reclama pământul cel pierdut.
Acest drept nu are loc în privirea pământurilor părăsite de apa marii. (Cod civil 476, 495).
--------
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 495.
Articolul 497
Aluviunea nu are loc în privirea lacurilor, heleşteelor şi a iazurilor; proprietarul lor conserva totdeauna pământul acoperit de apa, când ea este la înălţimea scurgerii heleşteului, iazului, chiar dacă câtimea apei ar scădea în urma; şi viceversa, proprietarul iazului nu câştiga nici un drept asupra pământului riveran ce se acoperă de apa iazului când urmează varsaturi extraordinare. (Cod civil 495,1847).
---------
A se vedea art. 135 alin. (4) din Constituţia României din 1991, precum şi nota de la art. 495.
Articolul 498
Dacă un fluviu sau rau, navigabil sau nu, rupe deodată o parte mare, şi care se poate recunoaşte, de pământ, şi o lipeşte la pământul unui alt proprietar, acea parte rămâne a cui a fost pământul de la care s-a rupt; însă dacă se va reclama în termen de un an. (Cod civil 476, 495, 1894).
Articolul 499
Insulele şi prundurile, care se formează în albia fluviilor şi a râurilor navigabile sau plutitoare, sunt ale statului, dacă nu i se opune titlu sau prescripţie. (Cod civil 476, 1844).
----------
1. Prescripţia achizitiva nu poate fi opusă în ceea ce priveşte bunurile care constituie domeniul public. A se vedea în acest sens şi nota de la art. 1844.
2. A se vedea şi nota de la art. 495.
Articolul 500
Insulele şi prundurile, care se formează în râurile nenavigabile şi neplutitoare, sunt ale proprietarului ţărmului pe care ele s-au format; dacă insula formată trece peste jumătatea raului, atunci fiecare proprietar riveran are dreptul de proprietate asupra părţii de insula ce se întinde spre el, pornind de la jumătatea raului.
--------
A se vedea nota de la art. 495.
Articolul 501
Dacă un rau sau un fluviu, formandu-şi un braţ nou, taie şi inconjoara pământul unui proprietar riveran şi face prin acest chip o insula, proprietarul nu pierde pământul ce s-a transformat în insula, chiar dacă el s-a făcut de un fluviu sau de un rau navigabil sau plutitor. (Cod civil 476, 499).
---------
A se vedea nota de la art. 495.
Articolul 502
Dacă un fluviu sau un rau îşi face un nou curs părăsind vechea sa albie, aceasta albie se împarte între proprietarii marginari.
---------
A se vedea art. 135 alin. (4) din Constituţia României din 1991 şi nota de la art. 495.
Articolul 503
Orice animale sau zburătoare sălbatice trec în cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cat timp rămân la noi, afară numai dacă asemenea trecere s-a ocazionat prin fraude sau prin artificii. (Cod civil 468, 998, 1898).
-------
A se vedea şi Legea nr. 103/1996 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului, publicată în Monitorul Oficial nr. 235 din 27 septembrie 1996, cu modificările ulterioare.
Secţiunea II Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile mişcătoare
Articolul 504
Dacă doua lucruri a doi deosebiţi stăpâni s-au unit împreună încât amândouă formează un singur tot, dar se pot despărţi şi conserva fiecare în parte după desparţire, atunci totul format este al proprietarului lucrului care constituie partea principala, rămânând el dator a plati celuilalt proprietar preţul lucrului ce a fost unit cu principalul. (Cod civil 473, 505 şi urm.).
Articolul 505
Este principal acela din două lucruri, pentru uzul sau pentru ornamentul, pentru completarea cărui a servit unirea celuilalt lucru. (Cod civil 504, 506, 508 şi urm., 511 şi urm.).
Articolul 506
Când însă lucrul unit este mult mai de preţ decât lucrul principal, şi când el s-a unit fără stirea proprietarului, acesta poate cere despărţirea şi restituirea lucrului unit, chiar dacă ar rezultă din desparţire oarecare vătămare lucrului către care el a fost unit. (Cod civil 504 şi urm., 728).
Articolul 507
Dacă din cele doua lucruri unite pentru a forma un singur tot, nici unul nu poate fi privit ca accesoriu al celuilalt, atunci acela este considerat ca principal care va fi mai mare în valoare. Dacă valoarea ambelor lucruri ar fi mai tot aceeaşi, atunci lucrul cel mai mare în volum va fi considerat ca principal. (Cod civil 504 şi urm., 511, 512).
Articolul 508
Dacă un meşter sau altcineva a întrebuinţat materia care nu era a sa şi a făcut un lucru nou, atunci proprietarul materiei întrebuinţate are dreptul de a reclama lucrul format din ea, plătind preţul muncii, atât când acel obiect ar putea cat şi când el n-ar putea reveni în starea primitivă. (Cod civil 484, 509 şi urm., 514, 515, 997, 1478).
Articolul 509
Dacă însă manopera ar fi atât de importanţa încât ar întrece cu mult valoarea materiei întrebuinţate, atunci munca lucrătorului va fi considerată ca parte principala şi lucrătorul va avea dreptul de a retine lucrul format, plătind proprietarului preţul materiei. (Cod civil 508, 514 şi urm., 1478).
Articolul 510
Când cineva a întrebuinţat în parte materia care era a sa, şi în parte materia străină, pentru a forma un lucru nou, fără ca nici o parte din materie să-şi fi pierdut cu totul fiinţa, şi dacă acele materii nu se mai pot despărţi fără vătămare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine ambilor proprietari, celui dintâi în proporţie cu materia ce era a sa, şi celuilalt în proporţie cu materia sa şi cu preţul muncii sale. (Cod civil 506 şi urm., 511 şi urm., 728, 1388 şi urm.)
Articolul 511
Când un lucru s-a format din amestecarea mai multor materii cu diferiţi stăpâni din care nici una nu poate fi considerată ca materie principala, atunci proprietarul, în nestiinta căruia a urmat amestecarea, poate cere desfacerea lor, dacă ea este cu putinţa a se desface.
Dacă materiile amestecate nu se mai pot despărţi fără vătămare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine tuturor stapanilor, fiecărui însă în proporţie cu câtimea, calitatea şi valoarea materiilor lui, întrebuinţate la facerea acelui lucru. (Cod civil 512 şi urm., 728 şi urm., 1388 şi urm.).
Articolul 512
Dacă materia unui din proprietari ar covarsi pe cealaltă materie prin valoare şi cantitate, atunci proprietarul materiei mai cu preţ va putea cere lucrul format prin amestecare, plătind însă celuilalt proprietar preţul materiei sale. (Cod civil 505 şi urm, 511, 513 şi urm.).
Articolul 513
Când lucrul format rămâne comun între proprietarii materiilor din care s-a format, atunci lucrul se va vinde prin licitaţie şi preţul se va împărţi. (Cod civil 506 şi urm., 510, 511, 728, 1388 şi urm.).
Articolul 514
În toate cazurile în care proprietarul materiei întrebuinţate fără stirea lui la formarea unui lucru nou este în drept de a reclama lucrul format, el are şi voia de a cere în loc de lucrul format o materie de aceeaşi natura, catime, greutate, mărime şi calitate, sau valoarea aceleiaşi materii. (Cod civil 504 şi urm., 508 şi urm, 515).
Articolul 515
Oricare*) vor fi întrebuinţat materii străine, fără stirea proprietarului lor, vor putea după împrejurări fi osândiţi şi la plata de daune-interese, şi aceasta fără prejudiciul urmăririlor prin canal extraordinar**). (Cod civil 506 şi urm., 998, 999, 1084).
--------
*) În editiile anterioare ale Codului Civil (1958, 1981) în text apare forma arhaica "vericari".
**) Acţiune penală.
Articolul 516
Principiile regulilor de mai sus vor servi judecătorilor şi în deciziunea cazurilor analoge cu cele precedente. (Cod civil 3, 504-515).
Titlul III DESPRE UZUFRUCT, DESPRE UZ ŞI DESPRE ABITATIUNE
Capitolul 1 Despre uzufruct
Articolul 517
Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuşi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa. (Cod civil 479, 480, 518 şi urm., 540 şi urm., 557 şi urm., 804, 844, 1750, 1824).
Articolul 518
Uzufructul se stabileşte prin lege sau prin voinţa omului. (Cod civil 517, 519, 805, 844, 1801, 1846, 1890, 1895 şi urm.).
--------
Prin abrogarea art. 285, 338, 684 şi 1242 din Codul civil, au fost desfiinţate drepturile de uzufruct legal statornicite de Codul civil, şi anume dreptul de uzufruct legal al părinţilor asupra bunurilor copiilor, dreptul soţului asupra bunurilor dotale şi dreptul vaduvei fără avere la moştenirea bărbatului ei.
Articolul 519
Uzufructul se poate stabili sau pur, sau cu termen, sau cu condiţie. (Cod civil 557, 560, 1004 şi urm., 1017, 1019, 1022 şi urm., 1295).
Articolul 520
Uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile şi imobile. (Cod civil 462 şi urm., 472 şi urm., 526 şi urm., 1295, 1750 pct. 2).
Secţiunea I Despre drepturile uzufructuarului
Articolul 521
Uzufructuarul are drept de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra căruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile. (Cod civil 517, 522 şi urm., 544).
Articolul 522
Fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la sine; producţia şi prasila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobândesc prin cultura. (Cod civil 483 şi urm., 524 şi urm., 555, 556).
Articolul 523
Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intră în clasa fructelor civile. (Cod civil 525, 527, 542, 543, 994, 1411, 1587, 1589, 1639 şi urm., 1730 pct. 1, 1907).
--------
Cu privire la arenda a se vedea nota 1 de la art. 467.
Articolul 524
Fructele naturale şi industriale, neculese în momentul când se deschide dreptul de uzufruct, sunt ale uzufructuarului. Acelea ce se găsesc în aceeaşi stare când se sfârşeşte dreptul de uzufruct sunt ale proprietarului, fără de a putea pretinde unul de la altul despăgubire pentru cheltuielile urmate pentru arături şi semănături. Drepturile colonului partiar*) ce vor fi existat la începutul sau la finele uzufructului nu pot fi vătămate de dispoziţia precedenta. (Cod civil 465, 484, 522, 534).
--------
*) Dijmas.
Articolul 525
Fructele civile se socotesc dobândite zi cu zi, şi se cuvin uzufructuarului, în proporţie cu durata uzufructului sau. Aceasta regula se aplică la arenzi şi la chiriile caselor şi alte fructe civile. (Cod civil 523, 527, 542, 543, 994, 1411, 1413, 1586, 1587, 1639 şi urm., 1907).
Articolul 526
Dacă uzufructul cuprinde lucruri cu care nu se poate cineva servi fără a le consuma, precum bani, grane, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu îndatorire de a le înapoia în aceeaşi cantitate, calitate şi valoare, sau preţul, la sfârşitul uzufructului. (Cod civil 521, 557 şi urm.).
Articolul 527
Uzufructul unei rente pe viaţa da uzufructuarului, pe durata uzufructului sau, dreptul de a percepe veniturile, fără de a fi obligat la nici un fel de restituire. (Cod civil 521, 523, 1639 şi urm.).
Articolul 528
Dacă uzufructul cuprinde lucruri care, fără a se consuma îndată, se strica după o vreme prin întrebuinţarea lor, precum rufele, mobilele casei, uzufructuarul are dreptul de a se sluji de dânsele pentru întrebuinţarea la care ele sunt destinate, şi nu este obligat de a le înapoia la sfârşitul uzufructului decât în starea ce se vor afla, însă nestricate din dol sau culpa. (Cod civil 517, 534, 543, 555, 556, 998, 1102, 1156).
Articolul 529
Dacă uzufructul cuprinde păduri destinate de proprietarul lor la tăieri periodice, uzufructuarul este dator a păstra ordinea şi câtimea tăierii, în conformitate cu regulile stabilite de proprietar, sau cu uzul locului, fără a putea pretinde vreo despăgubire nici uzufructuarul, nici moştenitorii săi, pentru părţile lăsate netăiate în timpul uzufructului sau.
Arborii care se pot scoate dintr-un seminariu de pomi*), fără degradarea acestuia nu vor face parte din uzufruct decât cu îndatorire, pentru uzufructuar, de a se conformă obiceiului local în privirea înlocuirii lor. (Cod civil 466, 524, 530 şi urm.).
--------
*) Pepiniere.
--------
A se vedea:
- Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998;
- Codul silvic - Legea nr. 26/1996, publicat în Monitorul Oficial nr. 93 din 8 mai 1996;
- Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată în Monitorul Oficial nr. 23 din 24 ianuarie 2000.
Articolul 530
Uzufructuarul se mai bucura, conformându-se cu epocile şi uzul vechi al proprietarului, de părţile de păduri înalte care au fost puse în tăiere regulată, sau ca aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinata, sau se fac numai de o catime oarecare de arbori aleşi pe toată suprafaţa domeniului. (Cod civil 529, 531 şi urm.).
--------
A se vedea nota de la art. 529.
Articolul 531
În toate celelalte cazuri, uzufructuarul nu se poate atinge de arbori înalţi; va putea însă întrebuinţa, spre a face reparaţiile la care este obligat, arborii dezradacinati sau sfaramati din accidente; poate chiar tăia pentru acest sfârşit arborii trebuinciosi, cu îndatorire însă a constata în fiinţa proprietarului aceasta trebuinţa. (Cod civil 529 şi urm., 532 şi urm., 545 546).
Articolul 532
Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii, poate asemenea lua de pe pomi producte anuale sau periodice, însă toate acestea după obiceiul locului şi al proprietarului. (Cod civil 524, 529, 531).
--------
A se vedea nota de la art. 529.
Articolul 533
Pomii roditori care se usucă şi chiar acei ce sunt dezradacinati sau dărâmaţi din accidente se cuvin uzufructuarului, cu îndatorire de a-i înlocui prin alţii. (Cod civil 529 alin. 2, 531).
Articolul 534
Uzufructuarul se poate bucura el însuşi, sau închiria altuia, sau ceda exerciţiul dreptului sau. De va închiria, urmează a se conformă pentru epocile când se preînnoiesc contractele şi pentru durata lor, regulile întocmite pentru bărbat, în privinţa averii femeii sale la titlul Despre contractul de căsătorie. (Cod civil 523, 542, 1413, 1824 pct. 2).
---------
1. Dispoziţiile din titlu "Despre contractul de căsătorie", la care se referă art. 534, sunt art. 1268 şi 1269 Cod civil, în prezent abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
2. Cu privire la închirierea suprafeţelor de locuit, a se vedea şi Legea nr. 114/1996, a locuinţei, republicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările ulterioare.
3. În privinţa arendarilor, a se vedea nota 1 de la art. 467.
Articolul 535
Uzufructuarul se foloseşte de adăugirile făcute prin aluviune la obiectul asupra căruia are uzufruct. (Cod civil 495 şi urm.).
Articolul 536
El se foloseşte de drepturile de servitute şi în genere de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul, şi se foloseşte întocmai ca însuşi proprietarul. (Cod civil 517, 554, 576 şi urm., 639).
Articolul 537
Uzufructuarul se foloseşte asemenea întocmai ca proprietarul de minele, pietrariile şi nisipurile ce sunt în exploatare la deschiderea dreptului de uzufruct.
Dacă însă se atinge de o exploatare, care nu s-ar putea face fără o concesiune, uzufructuarul nu se va putea bucura de ea fără a dobândi mai întâi învoirea guvernului.
--------
Dispoziţiile art. 537 nu mai sunt aplicabile, întrucât, potrivit art. 135 alin. (4) din Constituţia României, bogăţiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Articolul 538
Uzufructuarul n-are nici un drept asupra minelor şi pietrăriilor nedeschise încă, nici asupra nisipurilor a căror exploatare nu e încă începută, nici asupra comorii care s-ar putea găsi în cursul uzufructului sau.
Articolul 539
Proprietarul nu poate prin faptul sau nici cu orice chip vătăma drepturile uzufructuarului.
Uzufructuarul nu poate, la încetarea uzufructului, cere vreo despăgubire pentru îmbunătăţirile ce ar pretinde ca a făcut, chiar când printr-însele ar fi sporit valoarea lucrului. El sau moştenitorii săi pot însă ridica oglinzi, tablouri şi alte ornamente, pe care le-ar fi aşezat, cu îndatorire de a restabili localul în starea ce a fost mai înainte. (Cod civil 469, 494, 998, 999).
Secţiunea II Despre obligaţiile uzufructuarului
Articolul 540
Uzufructuarul ia lucrurile în starea în care se afla; el însă nu poate intră în folosinţa lor decât după ce va face în prezenta proprietarului, sau după ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor mişcătoare şi constatarea stării în care se vor afla cele nemişcătoare, supuse uzufructului. (Cod civil 462 şi urm, 472 şi urm., 536, 1432).
Articolul 541
Este dator a da cauţiune ca se va folosi ca un bun părinte de familie, de nu va fi scutit prin actul constitutiv al uzufructului; cu toate acestea tatii, mamele ce vor avea uzufructul legal al averii copiilor lor, vânzătorul sau donatorul care şi-au rezervat uzufructul, nu sunt obligaţi a da cauţiune. (Cod civil 540, 1080, 1652 şi urm., 1675 şi urm.).
--------
Prin abrogarea art. 338 Cod civil, dreptul de uzufruct legal al părinţilor asupra bunurilor copiilor a fost desfiinţat.
Articolul 542
Dacă uzufructuarul nu găseşte cauţiune, nemişcătoarele se dau cu arenda, sumele de bani cuprinse în uzufruct se pun la dobânda, productele se vand şi preţul lor se pune asemenea la dobânda; dobânzile acestor sume şi preţul arendelor se cuvin uzufructuarului. (Cod civil 525, 543, 544, 1411 şi urm., 1587 şi urm.).
-------
Cu privire la arenda a se vedea nota 1 de la art. 467.
Articolul 543
În lipsa de cauţiune din partea uzufructuarului, proprietarul poate cere ca mobilele supuse periciunii prin întrebuinţare să se vândă spre a se pune preţul la dobânda, şi uzufructuarul se foloseşte de dobânzi în cursul uzufructului; cu toate acestea uzufructuarul va putea cere şi judecătorii vor putea ordona, după împrejurări, ca o parte din lucrurile mişcătoare necesare pentru propriile sale trebuinţe sa i se lase sub simpla sa depunere de jurământ şi cu îndatorire de a le preda la curmarea uzufructului. (Cod civil 528, 542).
Articolul 544
Întârzierea de a da cauţiune nu ridica uzufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la care el avea drept; ele i se cuvin din momentul de când s-a deschis uzufructul. (Cod civil 517, 524, 525, 542, 543).
Articolul 545
Uzufructuarul nu este obligat decât la reparaţiile de întreţinere. Reparaţiile cele mari rămân în sarcina proprietarului, afară numai dacă acestea s-ar fi cauzat din lipsa reparaţiilor de întreţinere de la deschiderea uzufructului, în care caz uzufructuarul este obligat a le face şi pe acestea. (Cod civil 517, 531, 540, 546 şi urm., 558, 998, 999, 1447 şi urm.).
Articolul 546
Reparaţiile cele mari sunt acele ale zidurilor celor mari şi ale boltelor, restabilirea grinzilor şi acoperişului întreg, acelea ale zagazelor şi ale zidurilor de sprijinire şi de împrejmuire în total; toate celelalte reparaţii sunt de întreţinere. (Cod civil 531, 545, 547).
Articolul 547
Nici proprietarul, nici uzufructuarul nu sunt obligaţi a recladi ceea ce a căzut de vechime sau s-a distruit*) din caz fortuit. (Cod civil 539, 540, 546, 557, 563 şi urm., 1083).
---------
*) Distrus.
Articolul 548
Uzufructuarul este obligat, în cursul folosinţei sale, la toate sarcinile anuale ale fondului, precum contribuţiile şi altele ce după obicei sunt considerate ca sarcini ale fructelor. (Cod civil 545).
Articolul 549
În privinţa sarcinilor ce pot fi impuse pe proprietate, în cursul uzufructului, proprietarul şi uzufructuarul contribuie după modul următor: proprietarul este obligat a le plati şi uzufructuarul a-i răspunde dobânzile, iar dacă uzufructuarul le-a plătit, el are dreptul de a cere capetele*) plătite de la proprietar, la expirarea uzufructului. (Cod civil 550, 552, 557 şi urm., 1589).
--------
*) Capitalul.
Articolul 550
Acel ce câştiga cu titlul gratuit un uzufruct universal, sau cu titlu universal, este dator a achită în proporţie cu folosinţa sa şi fără nici un drept de repetitiune, legatele, pensiile alimentare şi veniturile rentelor perpetue sau pe viaţa care privesc asupra patrimoniului. (Cod civil 844 şi urm., 888 şi urm., 894 şi urm., 902 şi urm., 1639).
Articolul 551
Uzufructuarul cu titlu particular nu se obliga la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat şi, de va fi silit să le plătească, are acţiune în contra proprietarului. (Cod civil 899 şi urm., 905, 991, 1746 şi urm., 1790 şi urm.).
Articolul 552
Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie să contribuie împreună cu proprietarul la plata datoriilor după cum urmează: se pretuieste valoarea fondului supus uzufructului, se defige*) în urma câtimea cu care urmează a contribui la plata datoriilor în proporţie cu valoarea zisului fond. Dacă uzufructuarul voieşte sa avanseze suma pentru care trebuie fondul să contribuie, capitalul i se înapoiază la sfârşitul uzufructului fără nici o dobânda. Iar de nu va voi uzufructuarul a face acest avans, proprietarul poate, după a sa voinţa, sau sa plătească dânsul acea suma, şi atunci uzufructuarul îi plăteşte dobânzile în tot cursul uzufructului, sau sa pună în vânzare o parte din averea supusă uzufructului până se va dobândi un preţ analog sumei datorite. (Cod civil 775, 893, 896).
-----------
*) Se stabileşte.
Articolul 553
Uzufructuarul e dator a plati numai cheltuielile proceselor ce privesc folosinţa şi celelalte condamnatiuni la care procesele arătate pot da naştere.
Articolul 554
Dacă în cursul uzufructului, o a treia persoana face vreo uzurpare asupra fondului, sau vreo alta încercare spre a calca drepturile proprietarului, uzufructuarul este ţinut a-l denunta proprietarului, căci la din contra uzufructuarul rămâne răspunzător pentru toate daunele ce ar putea rezultă pentru proprietar, precum ar fi răspunzător pentru orice stricăciune s-ar face de el însuşi.
Articolul 555
Dacă uzufructul are de obiect un animal şi dacă acesta va pieri fără culpa uzufructuarului, el nu este obligat a da proprietarului alt animal în loc, nici de a-i plati preţul.
Articolul 556
Dacă turma pe care un uzufruct a fost constituit, din întâmplare sau din boala, va pieri cu totul şi fără culpa uzufructuarului, acesta nu este obligat decât a-i da seama de piei sau de valoarea lor.
Dacă turma nu va pieri cu totul, uzufructuarul este dator de a înlocui numărul vitelor pierdute, prin vitele ce da sporul.
Secţiunea III Despre stingerea uzufructului
Articolul 557
Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expirarea termenului pentru care uzufructul a fost acordat, prin consolidarea sau întrunirea asupra aceleiaşi persoane a ambelor calităţi de proprietar şi de uzufructuar;
prin neuzul dreptului de uzufruct în decurs de 30 de ani;
prin totală desfiinţare a lucrului asupra cărui uzufructul era constituit. (Cod civil 969, 1154, 1156, 1890).
Articolul 558
Uzufructul poate înceta asemenea prin abuzul ce face uzufructuarul de folosinţa sa, sau aducând stricăciuni fondului, sau lasandu-l să se degradeze din lipsa de întreţinere. Creditorii uzufructuarului pot interveni în contestaţiile pornite în contra-i pentru conservarea drepturilor lor; ei pot propune repararea degradărilor făcute şi a da garanţii pentru viitor.
Judecătorii pot, după gravitatea împrejurărilor, sau a hotărî stingerea uzufructului, sau a lasă pe proprietar să se bucure de fructele obiectului supus la uzufruct, cu îndatorire de a plati pe fiecare an uzufructuarului sau celor ce prezintă drepturile sale o sumă hotărâtă până în ziua când uzufructul urma sa înceteze. (Cod civil 545, 974).
Articolul 559
Uzufructul care nu e acordat particularilor nu poate trece peste 30 de ani.
Articolul 560
Uzufructul constituit până ce o altă persoană va ajunge la o vârsta hotărâtă, tine până la acea epoca, chiar de ar muri zisa persoana înaintea vârstei hotărâte.
Articolul 561
Vânzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nici o schimbare dreptului uzufructuarului; el continua a se folosi de uzufructul sau, de nu a renunţat la dânsul în mod formal.
Articolul 562
Creditorii uzufructuarului pot sa ceara a se anula renunţarea făcuta în paguba lor. (Cod civil 975, 976).
Articolul 563
Dacă o parte numai a lucrului supus la uzufruct s-a distruit*), uzufructul se păstrează asupra părţii rămase. (Cod civil 1156).
--------
*) Distrus.
Articolul 564
De va fi uzufructul constituit numai asupra unei clădiri, şi aceasta clădire va arde sau se va distrui*) din alta întâmplare, sau se va darama de vechime, uzufructuarul nu va avea drept de a se folosi de pământul pe care a fost clădirea, nici de materialele rămase. Dacă uzufructul s-ar afla constituit asupra unui domeniu din care făcea parte şi clădirea, uzufructuarul se va folosi de pământ. (Cod civil 1156).
--------
*) Distruge.
Capitolul 2 Despre uz şi abitatiune
Articolul 565
Drepturile de uz şi de abitatiune se stabilesc şi se pierd în acelaşi chip ca şi uzufructul.
Articolul 566
Ca şi în cazul de uzufruct, nu se poate folosi cineva de aceste drepturi, fără a da mai întâi cauţiune şi fără a face inventar. (Cod civil 540 şi urm.).
---------
Soţul supravieţuitor nu este obligat sa dea cauţiune pentru exercitarea dreptului de abitatiune ce i se cuvine în temeiul art. 4 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.
Articolul 567
Uzuarul şi cel ce are dreptul de abitatiune trebuie să se folosească de ele ca un bun părinte de familie.
Articolul 568
Drepturile de uz şi de abitatiune se regulează prin titlul care le-a înfiinţat şi primesc după cuprinderea lui mai multă sau mai putina întindere.
Articolul 569
Dacă titlul nu se explica asupra întinderii acestor drepturi, ele se regulează precum urmează.
Articolul 570
Cel ce are uzul unui loc nu poate pretinde mai multe fructe din acest loc decât se cuvine pentru trebuinţele sale şi ale familiei sale.
Poate pretinde şi pentru trebuinţele copiilor ce va avea în urma constituirii dreptului de uz.
Articolul 571
Uzuarul nu poate ceda nici închiria dreptul sau altuia. (Cod civil 534, 573).
Articolul 572
Cel ce are un drept de abitatiune pe o casa poate sedea într-însă cu familia sa, chiar de n-ar fi fost insurat la epoca când i s-a dat acest drept.
Cel ce are dreptul de abitatiune poate închiria partea casei ce nu locuieşte.
--------
În ce priveşte dreptul de abitatiune al soţului supravieţuitor, a se vedea art. 4 alin. 2 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, potrivit căruia soţul supravieţuitor nu va fi obligat sa dea cauţiunea prevăzută de art. 566 din Codul civil. Dreptul de abitaţie nu va putea fi cedat sau închiriat, chiar şi în cazul prevăzut de art. 572 alin. 2 Cod civil.
Articolul 573
Dreptul de abitatiune nu poate fi nici cesionat, nici închiriat, afară de excepţia adusă la art. 572. (Cod civil 534, 571).
Articolul 574
Dacă uzuarul absoarbe toate fructele fondului, sau dacă ocupa toată casa, e dator să facă cheltuielile de cultura, reparaţiile de întreţinere şi sa plătească contribuţiile ca şi uzufructuarul. Dacă nu ia decât o parte din fructe sau dacă nu ocupa decât o parte din casa, el contribuie în proporţie cu lucrul de care se foloseşte. (Cod civil 545 şi urm.).
Articolul 575
Uzul pădurilor se va regula prin legi particulare.
---------
A se vedea nota de la art. 529.
Titlul IV DESPRE SERVITUŢI
Articolul 576
Servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt stăpân.
Articolul 577
Servituţile izvorăsc sau din situaţia naturala a locurilor, sau din obligaţia impusa de lege, sau din convenţia dintre proprietari. (Cod civil 578, 586 şi urm., 620 şi urm.)
Capitolul 1 Despre servituţi ce se nasc din situaţia locurilor
---------
Servituţile reglementate în acest capitol sunt în realitate un mod de determinare a însuşi conţinutului dreptului de proprietate şi a limitelor de exercitare a acestui drept.
Articolul 578
Locurile inferioare sunt supuse a primi apele ce curg fireşte din locurile superioare, fără ca mana omului sa fi contribuit la aceasta.
Proprietarul inferior nu poate ridica stavili ca sa oprească aceasta scurgere.
Proprietarul superior nu poate face nici o lucrare spre agravarea servituţii fondului inferior.
-------
A se vedea şi Legea nr. 107/1996 a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 244 din 8 octombrie 1996, art. 26.
Articolul 579
Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuinţare cu dânsul, fără însă a vătăma dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripţie asupra acelui izvor.
--------
1. Prescripţia achizitiva nu poate fi opusă în ce priveşte bunurile care constituie domeniu public. A se vedea în acest sens şi nota de la art. 1844.
2. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 107/1996 a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996.
Articolul 580
În acest caz, prescripţia nu se poate dobândi decât prin o folosinţa neîntrerupta în timp de 30 de ani, socotiţi din ziua când proprietarul fondului inferior a făcut şi a săvârşit lucrări aparente destinate a înlesni trecerea şi scurgerea apei în proprietatea sa.
-------
A se vedea nota de la art. 579.
Articolul 581
Proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul când izvorul da apa trebuincioasă locuitorilor unei comune unui sat sau unui catun.
--------
A se vedea şi art. 135 alin. (4) din Constituţia României.
Articolul 582
Acela, a cărui proprietate este pe marginea unei ape curgătoare, afară de apele care sunt declarate dependente de domeniul public prin art. 476 la titlul Despre distinctiunea bunurilor, poate lua apa pentru irigatia proprietăţilor sale, fără însă a o abate de tot.
Acela prin al cărui fond trece apa o poate chiar întrebuinţa în toată întinderea prin care ar avea curgere, cu îndatorire numai a-i lasă cursul firesc la ieşirea din proprietatea sa.
-------
1. A se vedea Legea nr. 107/1996, a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996.
2. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 581.
Articolul 583
De se ridica vreo contestaţie între proprietarii cărora aceste ape pot fi trebuincioase, tribunalele*), la darea hotărârii, sunt datoare sa caute a împacă interesul agriculturii cu respectul cuvenit proprietăţii, observând întotdeauna regulamentele particulare şi locale asupra curgerii şi uzului apelor.
---------
*) Instanţele.
-----------
1. A se vedea notele de la art. 582.
2. A se vedea şi:
- Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998;
- Legea nr. 84/1996 a imbunatatirilor funciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 24 iulie 1996.
Articolul 584
Orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietăţii lipite cu a sa; cheltuielile granituirii se vor face pe jumătate.
Articolul 585
Tot proprietarul îşi poate îngrădi proprietatea, afară de excepţia ce se face la art. 616.
Capitolul 2 Despre servituţile stabilite de lege
---------
Servituţile reglementate în acest capitol sunt în realitate un mod de determinare a însuşi conţinutului dreptului de proprietate şi a limitelor de exercitare a acestui drept.
Articolul 586
Servituţile stabilite de lege au de obiect utilitatea publică, sau a comunelor, ori aceea a particularilor.
---------
1. Cu privire la termenul "comuna" a se vedea Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial nr. 17-18 din 17 februarie 1968, republicată în Buletinul Oficial nr. 163-165 din 20 decembrie 1968, cu modificările ulterioare şi Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificările ulterioare.
2. Cu privire la art. 586 Cod civil, a se vedea şi:
- art. 41 alin. (6) din Constituţia României din 1991;
- Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998;
- Legea nr. 84/1996, a imbunatatirilor funciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 24 iulie 1996;
- Legea nr. 107/1996 a apelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996;
- Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 29 iunie 1998, în baza Legii nr. 82/1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 158 din 22 aprilie 1998;
- Legea nr. 137/1995, Legea protecţiei mediului, republicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 17 februarie 2000;
- Legea nr. 8/1971 pentru organizarea, administrarea şi folosirea pajiştilor, loturilor zootehnice şi semincere, precum şi a staţiunilor comunale de monta, publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 29 aprilie 1971, cu modificările ulterioare;
- Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica şi termica, publicată în Monitorul Oficial nr. 519 din 30 decembrie 1998, cu modificările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind navigaţia civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 221 din 29 august 1997;
- Codul aerian - Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 26 august 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 130/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 335 din 31 iulie 2000.
Actele normative adoptate anterior Constituţiei României din 1991 sunt în vigoare, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor acesteia [art. 150 alin. (1) din Constituţie].
Articolul 587
Acele stabilite pentru utilitatea publică sau comunală au de obiect cararea sau poteca pe lângă marginea râurilor navigabile sau flotabile, construcţia sau reparaţia drumurilor, sau alte lucrări publice sau comunale.
Tot ce priveşte acest fel de servituţi se determina de către legile sau regulamentele particulare*).
---------
*) Dispoziţii normative speciale.
---------
A se vedea nota 2 de la art. 586.
Articolul 588
Legea supune pe proprietari la osebite obligaţii unul către altul, fără chiar sa existe vreo convenţie între dânşii.
Articolul 589
Parte din aceste obligaţii e regulată de către legile asupra poliţiei rurale.
Celelalte sunt relative la zidul sau la şanţul comun între vecini, la cazul când se poate înalta un contrazid, la privirea asupra proprietăţii vecinului, la scurgerea stresinilor, la drumul de trecere.
----------
Legea asupra poliţiei rurale din 25 decembrie 1868, la care se referă art. 589, a fost abrogată prin Legea din 22 martie 1937 privitoare la organizarea şi încurajarea agriculturii.
Secţiunea I Despre zidul şi şanţul comun
Articolul 590
În oraşe şi la ţara, orice zid care serveşte de desparţire între clădiri sau între curte şi grădina, şi între ograde la ţara, se socoteşte comun, dacă nu exista titlu sau semn care ar proba contrariul.
---------
A se vedea:
- Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România - Buletinul Oficial nr. 17 - 18 din 17 februarie 1968, republicată în Buletinul Oficial nr. 163 - 165 din 20 decembrie 1968, cu modificările ulterioare.
- Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificările ulterioare.
Articolul 591
Este semn de necomunitate când culmea zidului este dreapta şi perpendiculara despre peretele de o parte, iar despre cealaltă parte înfăţişează un plan înclinat; în acest caz, zidul se presupune ca aparţine exclusiv proprietarului despre care exista planul înclinat.
Articolul 592
Reparaţia şi reclădirea zidului comun sunt în sarcina tuturor devălmaşilor, şi în proporţie cu dreptul fiecăruia.
Articolul 593
Cu toate acestea, fiecare coproprietar al unui zid comun poate fi aparat de a contribui la reparaţii şi reclădiri, renunţând la dreptul sau, dacă însă zidul comun nu ar sprijini vreo clădire a sa.
Articolul 594
Fiecare coproprietar poate să zidească în contra unui zid comun şi sa bage grinzi sau legături în toată grosimea zidului, lăsând 54 milimetri despre vecin, fără prejudiciul dreptului ce are vecinul ca sa scurteze acele grinzi până la jumătatea zidului, în caz când şi el ar voi a pună grinzi tot în acele locuri, sau a lipi un cos. (Cod civil 599, 610, 611).
Articolul 595
Orice coproprietar poate să înalte zidul comun, dar e dator a face singur cheltuiala înălţării, reparaţiile de întreţinere pentru sarcina cauzată zidului comun în proporţie cu înălţimea.
Articolul 596
Dacă zidul comun nu e în stare a purta greutatea înălţării, cel ce vrea sa-l înalte e dator a-l face din întreg din temelie, cu cheltuiala sa, şi orice adaos în grosime sa-l facă pe locul sau.
Articolul 597
Vecinul care n-a contribuit la înălţare poate câştiga dreptul de comunitate, plătind cheltuiala pe jumătate, precum şi preţul pe jumătate al locului ce s-ar fi întrebuinţat pentru ingrosarea zidului.
Articolul 598
Orice vecin al unui zid poate să-l facă comun, în parte sau tot, plătind stapanului zidului jumătatea din valoarea sa, sau jumătate din valoarea părţii ce vrea să facă comuna, precum şi jumătate din valoarea locului pe care este clădit zidul.
Articolul 599
Unul din vecini nu poate găuri zidul comun, nici sa alăture sau sa sprijine pe dânsul vreo lucrare, fără consimţământul celuilalt.
În caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fără a regula mai întâi prin experţi mijloacele necesare pentru ca acea lucrare sa nu vatame drepturile celuilalt.
Articolul 600
Fiecare poate în oraşe şi suburbii a indatora pe vecinul sau, a contribui la clădirea şi repararea îngrădirii ce desparte casele, curţile şi grădinile lor; înălţimea îngrădirii se va hotărî după regulamentele particulare*), sau după obiceiul obştesc şi în lipsa de regulamente şi de obicei, înălţimea zidului va fi de cel mult doi metri, socotindu-se şi coama.
----------
*) Dispoziţii normative speciale.
Articolul 601
Când se reclădeşte un zid comun sau o casa, toate servituţile active şi pasive se perpetua în privirea noului zid sau a noii case, fără a se putea însă ingreuna, dacă reclădirea s-a făcut mai înainte de împlinirea prescripţiei. (Cod civil 636 şi urm.).
Articolul 602
Toate şanţurile între doua proprietăţi se socotesc comune de nu va fi titlu sau semn contrariu.
Articolul 603
Este semn de necomunitate când pământul e inaltat sau aruncat numai de o parte a şanţului.
Articolul 604
Şanţul se socoteşte a fi exclusiv al acelui în partea căruia pământul e aruncat.
Articolul 605
Şanţul comun trebuie întreţinut cu cheltuiala comuna.
Articolul 606
Orice gard ce desparte doua proprietăţi se socoteşte comun, afară dacă numai una singura din două proprietăţi va fi îngrădită, sau de nu va fi titlu sau posesiune îndestulătoare care să constate din contra.
Articolul 607
Nu e iertat a sadi arbori care cresc înalţi decât în depărtarea hotărâtă de regulamente particulare*) sau de obiceiurile constante şi recunoscute şi în lipsa de regulamente şi obiceiuri, în depărtare de doi metri, de la linia desparţitoare a celor două proprietăţi pentru arborii înalţi şi de o jumătate de metru pentru celelalte plantaţii şi garduri vii.
----------
*) Dispoziţii normative speciale.
Articolul 608
Vecinul poate cere ca arborii şi gardurile vii puşi la o distanta mai mica să se scoată.
Acela pe a cărui proprietate se întind cracile arborilor vecinului poate să-l îndatoreze a le tăia.
Dacă rădăcinile se întind pe pământul sau are drept a le tăia singur.
Articolul 609
Arborii ce se afla în gardul comun sunt comuni ca şi gardul şi fiecare din ambii proprietari e în drept a cere să-i taie.
Secţiunea II Despre distanta şi lucrările intermediare cerute pentru oarecare construcţii
Articolul 610
Cel ce face un put sau o privată lângă un zid comun sau nu;
cel ce vrea sa cladeasca un cămin sau o vatra, o fierărie, un cuptor sau o soba, să-i alăture un ocol de vite, sau cel ce vrea sa puie lângă zid un magazin*) de sare, sau grămezi de materii corozive;
e îndatorat sa lase depărtarea prescrisă de regulamente**) şi obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte, sau să facă lucrările prescrise de aceleaşi legi şi regulamente spre a nu aduce vătămare vecinului.
--------
*) Depozit.
**) Dispoziţii normative speciale.
--------
Cu privire la executarea construcţiilor, a se vedea:
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997, cu modificările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 29 iunie 1998, în baza Legii nr. 82/1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 158 din 22 aprilie 1998;
- Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 16 iulie 1996, cu modificările ulterioare.
Secţiunea III Despre vederea în proprietatea vecinului
Articolul 611
Unul din vecini nu poate face, fără consimţământul celuilalt, nici într-un chip, fereastra sau deschidere într-un zid comun.
Articolul 612
Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietăţi îngrădite sau neîngrădite a vecinului sau, de nu va fi o distanta de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi şi proprietatea vecina.
Articolul 613
Nimeni nu poate avea vederi piezise pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanta de şase decimetri.
Articolul 614
Distanta de care este vorba în cele doua articole precedente se socoteşte de la faţa zidului, pe care s-a deschis vederea şi, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafara până la linia de desparţire a celor două proprietăţi.
Secţiunea IV Despre picatura stresinilor
Articolul 615
Tot proprietarul este dator a-şi face streasina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul sau, sau pe ulite, iar nu pe locul vecinului sau.
Secţiunea V Despre dreptul de trecere
Articolul 616
Proprietarul al cărui loc este infundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Articolul 617
Trecerea trebuie regulat făcuta pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca sa iasa din drum.
Articolul 618
Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai putina paguba acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Articolul 619
Acţiunea de despăgubire în cazul prevăzut prin art. 616 este prescriptibila; iar trecerea trebuie să urmeze după prescripţie, deşi acţiunea de indemnitate nu s-ar mai putea admite.
Capitolul 3 Despre servituţile stabilite prin faptul omului
Secţiunea I Despre osebite feluri de servituţi ce se pot stabili asupra bunurilor
Articolul 620
Este iertat proprietarilor a stabili pe proprietăţile lor, sau în folosul proprietăţilor lor, orice servitute vor găsi de cuviinţă, pe cat timp aceste servituţi nu vor impune persoanei proprietarului fondului servient*) obligaţia unui fapt personal, şi pe cat timp aceste servituţi nu vor fi contrarii ordinii publice.
Uzul şi întinderea servituţilor stabilite astfel se regulează prin titlul ce le constituie, şi în lipsa de titlu, după regulile următoare. (Cod civil 5, 623 şi urm., 969).
---------
*) Supus servituţii.
Articolul 621
Servituţile sunt stabilite sau în folosul clădirilor, sau în folosul pământului. Cele de felul dintâi se numesc urbane, chiar când clădirile pentru care servituţile sunt instituite se vor afla nu numai în oraş, dar şi la ţara; cele de al doilea fel se numesc rurale.
Articolul 622
Servituţile sunt sau continue sau necontinue.
Servituţile continue sunt acelea al căror exerciţiu este sau poate fi continuu, fără să aibă trebuinţa de faptul actual al omului; astfel sunt apaducele*), scursurile apelor, ferestrele şi altele asemenea. Servituţile necontinue sunt acelea care au trebuinţa de faptul actual al omului spre a fi exercitate, astfel este dreptul de trecere, de a lua apa din fântâna, de a paste vite şi alte asemenea.
Servituţile sunt aparente sau neaparente. Servituţile aparente sunt acelea care se cunosc prin lucrări exterioare, precum: o usa, o fereastra, o apaducere**); servituţile neaparente sunt acelea ce n-au semn exterior de existenta lor, precum spre exemplu, prohibiţiunea de a zidi pe un fond, sau de a nu zidi decât până la o înălţime determinata.
---------
*) Apeduct.
**) Apeductele.
Secţiunea II Despre modul cu care se stabilesc servituţile
Articolul 623
Servituţile continue şi aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 ani. (Cod civil 622, 1846 şi urm., 1890).
--------
1. Prescripţia achizitiva nu poate fi opusă în ceea ce priveşte bunurile care constituie domeniu public. A se vedea în acest sens şi nota de la art. 1844.
2. Cu privire la ocrotirea servituţilor continue şi aparente, a se vedea Codul procedura civilă, art. 674 şi urm.
Articolul 624
Servituţile continue neaparente şi servituţile necontinue şi neaparente nu se pot stabili decât prin titluri. (Cod civil 622, 628, 1846 şi urm.).
Articolul 625
Destinaţiunea proprietarului tine loc de titlu în privinţa servituţilor continue şi aparente. (Cod civil 622).
Articolul 626
Nu poate fi destinaţiune a proprietarului decât numai când se va dovedi ca cele doua fonduri acum despărţite au fost averea aceluiaşi proprietar, şi ca printr-însul s-au pus lucrurile în starea din care a rezultat servitutea.
Articolul 627
Dacă proprietarul a doua proprietăţi, între care exista un semn văzut de servitute, înstrăinează una din proprietăţi, fără ca contractul sa conţină nici o convenţie atingătoare de servitute, ea urmează de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat, sau asupra fondului înstrăinat. (Cod civil 1349).
Articolul 628
Titlul constitutiv al servituţii, în privinţa servituţilor ce nu se pot dobândi prin prescripţie, nu poate fi înlocuit decât prin titlu de recunoaştere a servituţii şi dat din partea proprietarului locului aservit. (Cod civil 1189).
Articolul 629
Când se stabileşte o servitute se înţelege ca se acordă totdeodată şi toate mijloacele spre întrebuinţarea ei.
Astfel servitutea de a lua apa din fântâna altuia trage cu sine şi dreptul de trecere.
Secţiunea III Despre drepturile proprietarului fondului căruia se cuvine servitutea
Articolul 630
Acela cărui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji cu dânsa şi spre a o păstra.
Articolul 631
Aceste lucrări se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afară numai când se va stabili altfel în titlul de stabilire a servituţii.
Articolul 632
În cazul chiar unde proprietarul fondului supus este însărcinat prin titlu a face cu cheltuiala sa lucrările trebuincioase pentru a se servi de servitute sau a o păstra, el poate totdeauna a se scuti de aceasta sarcina, lăsând fondul supus în dispoziţia proprietarului fondului cărui se cuvine servitutea.
Articolul 633
Dacă proprietatea pentru care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi, servitutea rămâne tot aceeaşi pentru fiecare parte, fără ca fondul supus să se ingreuneze. Astfel, de va fi un drept de trecere, toţi devălmăşii vor fi îndatoraţi a-l exercita prin acelaşi loc.
Articolul 634
Proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a i-o ingreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici stramuta exercitarea servituţii dintr-un loc într-altul, decât acela unde servitutea a fost din început stabilită. Cu toate acestea, dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus, sau dacă îl opreşte a-şi face pe dânsul reparaţii folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, şi acesta nu va putea refuza.
Articolul 635
Însă şi acela ce are un drept de servitute nu-l poate întrebuinţa decât după cuprinderea titlului sau, fără a putea face nici în fondul supus servituţii, nici în fondul pentru care servitutea este înfiinţată, vreo schimbare împovărătoare celui dintâi fond.
Secţiunea IV Despre modul stingerii servituţilor
Articolul 636
Servituţile încetează când lucrurile se găsesc în astfel de stare, încât servitutea nu se poate exercita.
Articolul 637
Ele renasc dacă lucrurile sunt restabilite într-un chip încât servituţile să se poată exercita, afară numai de nu ar fi trecut un spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune ca s-a desfiinţat servitutea, după cum se zice la art. 640. (Cod civil 1798).
Articolul 638
Orice servitute este stinsă când fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mana. (Cod civil 1154, 1798).
Articolul 639
Servitutea este stinsă prin neuz în curs de 30 ani. (Cod civil 1890).
Articolul 640
Aceşti treizeci de ani se numara după osebite feluri de servituţi, sau din ziua de când a încetat de a se folosi de dânsa când este vorba de servituţi necontinue, sau din ziua de când s-a făcut un act contrar servituţii continue.
Articolul 641
Modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip.
Articolul 642
Dacă proprietatea în folosul carei s-a stabilit servitutea este a mai multor coproprietari, întrebuinţarea din partea unuia opreşte prescripţia în privinţa celorlalţi. (Cod civil 1036).
--------
Dispoziţia art. 642 este deopotrivă aplicabilă şi în cazul proprietăţii comune în devălmăşie.
Articolul 643
Dacă dintre coproprietari se găseşte unul în contra cărui prescripţia nu s-a putut aplica, precum un minor, acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari. (Cod civil 1876).
--------
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 642.
Cartea III DESPRE DIFERITELE MODURI PRIN CARE SE DOBÂNDEŞTE PROPRIETATEA
Articolul 644
Proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune. (Cod civil 651 şi urm., 800 şi urm., 942 şi urm.).
---------
A se vedea şi Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
Articolul 645
Proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune sau incorporatiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune. (Cod civil 482 şi urm., 1837 şi urm.).
--------
A se vedea nota de la art. 644.
Articolul 646
Bunurile fără stăpân sunt ale statului. (Cod civil 477,680).
-------
A se vedea şi Ordonanţa Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 29 august 1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 98/1999, publicată în Monitorul Oficial nr. 44 din 31 ianuarie 2000, cu modificările ulterioare.
Articolul 647
Sunt bunuri care nu aparţin nimănui şi al căror uz e comun tuturor. Legi de poliţie regulează felul întrebuinţării lor.
Articolul 648
Facultatea de a vana sau de a pescui este regulată prin legi particulare*).
--------
*) Legi speciale.
--------
A se vedea:
- Legea nr. 12/1974 privind piscicultura şi pescuitul, publicată în Buletinul Oficial nr. 106 din 30 iulie 1974, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 103/1996 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului, publicată în Monitorul Oficial nr. 235 din 27 septembrie 1996, cu modificările ulterioare.
Articolul 649
Proprietatea unui tezaur este a acelui ce l-a găsit în propriul sau fond; dacă tezaurul este găsit în fond străin, se împarte pe din două între cel ce l-a descoperit şi între proprietarul fondului.
Tezaurul este orice lucru ascuns sau îngropat, pe care nimeni nu poate justifica ca este proprietar şi care este descoperit printr-un pur efect al hazardului. (Cod civil 489, 490, 491).
--------
A se vedea:
- Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998;
- Ordonanţa Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional publicată în Monitorul Oficial nr. 247 din 31 august 1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 41/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 30 mai 1995;
- Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, publicată în Monitorul Oficial nr. 215 din 28 august 1992, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 182/2000 - Legea privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, publicată în Monitorul Oficial nr. 530 din 27 octombrie 2000.
Titlul I DESPRE SUCCESIUNI
Articolul 650
Succesiunea se defera sau prin lege, sau după voinţa omului, prin testament. (Cod civil 651 şi urm., 800 şi urm.).
---------
1. Cu privire la transmiterea prin deces a depunerilor C.E.C., a se vedea Statutul Casei de Economii şi Consemnaţiuni, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 888/1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996, modificată prin Legea nr. 146/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997;
2. Cu privire la transmiterea prin moştenire a drepturilor patrimoniale de autor, a se vedea Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 60 din 26 martie 1996;
Capitolul 1 Despre deschiderea succesiunilor
Articolul 651
Succesiunile se deschid prin moarte.
---------
Procedura de deschidere a succesiunii este reglementată de Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Articolul 652
Legea regulează ordinea succesiunilor între moştenitorii legitimi.
Copiii naturali, în privinţa succesiunii mamei lor şi a colateralilor săi, sunt asimilaţi copiilor legitimi şi viceversa. În lipsa de moştenitori legitimi sau naturali, bunurile se moştenesc de soţul supravieţuitor. În lipsa de soţ, statul devine moştenitor. (Cod civil 646, 659 şi urm., 679 şi urm.).
-------
1. Distincţia pe care o face art. 652 o face, din punct de vedere al moştenirii, între copiii legitimi şi naturali a fost înlăturată. Potrivit dispoziţiilor Codului familiei (art. 63) copilul din afară căsătoriei, a cărui filiatie a fost stabilită, are faţă de părinte şi rudele acestuia aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie. Astfel, copiii din afară căsătoriei - "copiii naturali" în terminologia art. 652 - sunt asimilaţi copiilor din căsătorie - "moştenitori legitimi", potrivit denumirii folosite de acelaşi articol - în privinţa moştenirii oricăruia dintre părinţi şi a rudelor acestora, iar nu numai în privinţa succesiunii mamei.
2. Dispoziţia din alin. 2 al art. 652 privitoare la dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor a fost abrogată implicit prin Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire a soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, iar ultima dispoziţie a alin. 2 referitoare la dreptul statului, a fost implicit abrogată prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 şi 700 din Codul civil - Buletinul Oficial nr. 14 din 19 martie 1954.
Articolul 653
Descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea succesiunii din momentul morţii defunctului.
Ceilalţi moştenitori intră în posesiunea succesiunii cu permisiunea justiţiei. (Cod civil 889 şi urm., 911, 917, 1860).
Capitolul 2 Despre calităţile cerute pentru a succede
Articolul 654
Pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede sa existe în momentul deschiderii succesiunii.
Copilul conceput este considerat ca exista.
Copilul născut mort este considerat că nu exista.
---------
A se vedea art. 7 şi 21 ale Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Articolul 655
Sunt nedemni de a succede şi prin urmare excluşi de la succesiune:
1. Condamnatul pentru ca a omorat sau a încercat sa omoare pe defunct.
2. Acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitala*), declarata de judecată calomnioasă.
3. Moştenitorul major care, având cunoştinţa de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei. (Cod civil 656).
--------
*) Textul se referă la denunţarea pentru o infracţiune sancţionată cu pedeapsa cu moartea. În prezent pedeapsa cu moartea a fost înlocuită cu pedeapsa detenţiunii pe viaţa (Decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, publicat în Monitorul Oficial nr. 4 din 8 ianuarie 1990). A se vedea şi art. 22 alin. 3 din Constituţia României din 1991.
Articolul 656
Lipsa de denunţare nu poate vătăma în drepturile lor pe ascendenţii şi descendenţii omoratorului, pe afinii săi de acelaşi grad, pe soţul sau sotia sa, pe fraţii sau surorile sale, pe unchii sau matusile sale, pe nepoţii sau nepoatele sale.
Articolul 657
Moştenitorul departat de la succesiune ca nedemn este obligat a întoarce toate fructele şi veniturile a căror folosinţa a avut-o de la deschiderea succesiunii.
Articolul 658
Copiii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu, fără ajutorul reprezentării, nu sunt departati pentru greseala tatălui lor; acesta însă nu poate nici într-un caz reclama uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea îl acorda tatilor şi mamelor asupra bunurilor copiilor lor. (Cod civil 664 şi urm., 698).
--------
1. Dispoziţia referitoare la uzufructul legal asupra bunurilor succesiunii a devenit inaplicabila prin abrogarea art. 338 - 341 Cod civil.
2. A se vedea în acelaşi sens şi art. 21 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Capitolul 3 Despre deosebite ordine de succesiune
Secţiunea I Dispoziţii generale
Articolul 659
Succesiunile sunt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului, ascendenţilor şi rudelor sale colaterale, în ordinea şi după regulile mai jos determinate. (Cod civil 652, 669 şi urm.).
---------
Cu privire la ordinea succesorală, a se vedea şi dispoziţiile Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944 - în temeiul cărora soţul supravieţuitor vine la moştenirea celuilalt în concurs cu rudele defunctului.
Articolul 660
Proximitatea rudeniei se stabileşte prin numărul generaţiilor; fiecare generaţie numara un grad.
--------
A se vedea şi art. 45 şi 46 din Codul familiei.
Articolul 661
Şirul gradelor formează linia; se numeşte linie dreapta şirul gradelor între persoanele ce se cobor una dintr-alta; linie colaterală şirul gradelor între persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar care se cobor dintr-un autor comun.
Linia dreapta se împarte în linie dreapta descendenta şi în linie dreapta ascendenta.
Întâia este aceea ce leagă pe capul neamului cu acei ce se cobor de la el; a doua este aceea ce leagă o persoană cu acei din care ea se coboară.
Articolul 662
În linie dreapta se numara atâtea grade câte sunt şi generaţii între persoane; astfel fiul este către tatăl sau în cel dintâi grad; nepotul de fiu în cel de al doilea, şi viceversa, tatăl şi bunul către fiii lor şi nepoţii lor de fiu.
Articolul 663
În linie colaterală gradele se numara după generaţii, începând de la una din rude până la autorul comun şi de la acesta până la cealaltă ruda.
Fraţii dar sunt în gradul al doilea; unchiul şi nepotul în al treilea, verii primari în al patrulea şi c.l.
Secţiunea II Despre reprezentare
Articolul 664
Reprezentarea este o ficţiune a legii, care are de efect de a pune pe reprezentanţi în locul, în gradul şi în dreptul reprezentantului. (Cod civil 672, 698, 755).
Articolul 665
Reprezentarea se întinde nemarginit în linie directa descendenta.
Ea este admisă în toate cazurile, concure copiii defunctului cu descendenţii unui copil mort mai dinainte, intample-se ca toţi copiii defunctului fiind morţi înaintea lui, descendenţii zisilor copii să se găsească între ei în grade egale sau neegale.
Articolul 666
În linie colaterală, reprezentarea este admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa în concurs cu unchi sau matuse, intample-se ca toţi fraţii şi surorile defunctului, fiind morţi mai dinainte, succesiunea să se găsească trecută la descendenţii lor, în grade egale sau neegale.
Articolul 667
În toate cazurile în care reprezentarea este admisă, partajul se face pe tulpina (souche); dacă aceeaşi tulpina a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarăşi pe tulpina în fiecare ramura, şi membrii aceleiaşi ramuri se împart egal între dânşii.
Articolul 668
Nu se reprezintă decât persoanele moarte.
Poate cineva reprezenta pe acela la a cărui succesiune a renunţat. (Cod civil 696, 698).
Secţiunea III Succesiunile deferite descendenţilor
Articolul 669
Copiii sau descendenţii lor succed tatălui, mamei, moşilor, moaşelor*) şi oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex şi chiar de ar fi născuţi din deosebite căsătorii. Ei succed în părţi egale când se găsesc toţi în gradul dintâi şi sunt chemaţi după propriul lor drept; ei succed pe tulpina când sunt chemaţi toţi sau unul din ei prin reprezentare.
--------
*) Bunicilor, bunicelor.
--------
Copiii sunt chemaţi împreună cu soţul supravieţuitor la succesiunea părintelui defunct.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944 - art. 1 lit. a, soţul supravieţuitor mosteneste o pătrime din averea celuilalt, când vine la succesiune cu copiii defunctului ori cu descendenţii lor; în afară acestui drept de moştenire, soţul supravieţuitor are un drept de abitaţie în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citata.
Secţiunea IV Despre succesiunile deferite ascendenţilor
Articolul 670
Dacă defunctul n-a lăsat posteritate*), nici frate, nici surora, nici descendenţi dintr-aceştia, succesiunea se cuvine ascendenţilor din gradul de rudenie cel mai aproape.
Ascendenţii de acelaşi grad moştenesc părţi egale. (Cod civil 659 şi urm., 675).
-------
*) Descendenţi.
---------
1. Ascendenţii sunt chemaţi la succesiunea descendentului împreună cu soţul supravieţuitor al acestuia.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. c şi d, soţul supravieţuitor mosteneste jumătate din averea celuilalt când vine la succesiune cu tatăl şi mama defunctului - ori numai cu unul din ei - şi trei pătrimi când vine la succesiune cu ceilalţi ascendenţi; în afară de partea sa succesorală, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nunta şi va avea totodată un drept de abitaţie în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citata.
2. Cu privire la dreptul de moştenire al adoptatorilor şi al rudelor acestora faţă de adoptat, a se vedea Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adopţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 120 din 12 iunie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 87/1998, publicată în Monitorul Oficial nr. 168 din 29 aprilie 1998.
Articolul 671
Dacă tatăl şi mama unei persoane moarte fără descendenţi i-au supravietuit, lăsând acea persoana fraţi, surori, sau descendenţi ai acestora, succesiunea se divide în doua porţiuni egale, din care jumătate numai se cuvine tatălui şi mamei şi se împarte deopotrivă între dânşii. (Cod civil 673).
---------
1. Părinţii, fraţii şi surorile defunctului - ori descendenţii acestora - sunt chemaţi la moştenire împreună cu soţul supravieţuitor.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. b, soţul supravieţuitor mosteneste o treime din averea celuilalt când vine la succesiune în concurs cu tatăl şi mama defunctului, ori numai cu unul din ei, în ambele cazuri împreună cu fraţii şi surorile soţului încetat din viaţa şi descendenţii lor, sau numai cu unul din ei; în afară de partea sa succesorală, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nunta şi va avea totodată un drept de abitaţie în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citata.
2. A se vedea, de asemenea, nota 2 de la articolul precedent.
Secţiunea V Despre succesiunile colaterale
Articolul 672
În caz de a muri mai dinainte tatăl şi mama unei persoane moarte fără posteritate, fraţii, surorile sau descendenţii lor sunt chemaţi la succesiune, departand pe ascendenţi şi pe ceilalţi colaterali. Ei succed sau după propriul lor drept, sau prin reprezentare, în modul regulat în secţiunea II a acestui cap. (Cod civil 659 şi urm., 666, 698).
----------
Fraţii, surorile sau descendenţii lor sunt chemaţi la succesiunea defunctului împreună cu soţul supravieţuitor.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. c, soţul supravieţuitor mosteneste o jumătate din averea celuilalt când vine la succesiune numai cu fraţii şi surorile defunctului sau numai cu unul din ei; în afară de partea sa succesorală, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nunta şi va avea totodată un drept de abitaţie în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citata.
Articolul 673
Dacă tatăl şi mama persoanei moarte fără posteritate i-au supravietuit, fraţii surorile sau reprezentanţii lor iau jumătate succesiunea. Dacă numai tatăl sau numai mama i-a supravietuit, fraţii, surorile sau reprezentanţii lor iau trei pătrimi ale succesiunii. (Cod civil 671).
----------
A se vedea nota de la art. 671.
Articolul 674
Partajul jumătăţii sau celor trei pătrimi cuvenite fraţilor sau surorilor, după continerea articolului precedent, se face între ei în porţiuni egale, dacă sunt toţi dintr-aceeaşi căsătorie; de sunt din căsătorii diferite, diviziunea se face pe jumătate între cele doua linii paterna şi maternă a defunctului; fraţii primari iau parte în amândouă liniile, uterinii sau consangenii*), fiecare în linia sa numai. Dacă sunt fraţi sau surori numai într-o linie, ei succed în total, excluzând pe toate rudele din cealaltă linie. (Cod civil 672 şi urm.)
----------
*) Prin "fraţi uterini" se înţeleg fraţii din aceeaşi mama, dar tata deosebit, iar prin "fraţi consangeni" fraţi din acelaşi tata, dar din mame deosebite.
----------
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 671.
Articolul 675
În lipsa de fraţi sau surori sau de descendenţi dintr-înşii şi în lipsa de ascendenţi, succesiunea se da rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat.
Când sunt mai multe rude colaterale în acelaşi grad, succesiunea se împarte egal între dânsele. (Cod civil 663).
-------
Rudele colaterale sunt chemate la succesiunea defunctului împreună cu soţul supravieţuitor.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. d, soţul supravieţuitor mosteneste trei pătrimi din averea celuilalt când vine la succesiune cu rudele colaterale în gradul III şi IV cu defunctul; în afară de partea sa succesorală, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nunta şi va avea totodată un drept de abitaţie, în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citata.
Articolul 676
Rudele succed până la al doisprezecelea grad inclusiv.
--------
1. Art. 4 al Legii asupra impozitului progresiv pe succesiuni - Monitorul Oficial nr. 91 din 28 iulie 1921 - a modificat art. 676 în sensul restrângerii dreptului de moştenire al rudelor colaterale până la gradul al IV-lea inclusiv. Art. 6 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor prevede că dispoziţiile art. 676 Cod civil, modificate prin art. 4 al legii mai sus menţionate în sensul restrângerii ordinii succesorale la gradul al IV-lea inclusiv "sunt şi rămân în vigoare".
2. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor art. 4, în lipsa rudelor până la gradul al IV-lea inclusiv, soţul supravieţuitor mosteneste întreaga avere.
Capitolul 4 Despre succesiunile neregulate
Secţiunea I Despre drepturile copiilor naturali asupra bunurilor mamei lor şi despre succesiunea copiilor naturali morţi fără posteritate
Articolul 677
(Abrogat drept urmare a abrogării - prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 - a Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiţiei juridice a copilului natural).
Articolul 678
Succesiunea copilului natural, mort fără posteritate, se cuvine mamei sale, şi, în lipsa mamei, rudelor ei cele mai aproape.
----------
A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 652; succesiunea copilului se cuvine rudelor sale, fără deosebire după cum filiaţia rezultă din căsătorie sau din afară ei.
Secţiunea II Despre succesiunea soţului supravieţuitor şi despre a statului
Articolul 679
Când defunctul nu are nici rude în gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile succesiunii trec la soţul în viaţa nedespărţit.
----------
Textul a fost implicit modificat prin dispoziţiile Legii nr. 319/1944 pentru dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor, care statorniceste chemarea la moştenire a soţului supravieţuitor în concurs cu rudele defunctului.
Articolul 680
În lipsa de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.
--------
Textul este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 şi 700 din Codul civil - Buletinul Oficial nr. 14 din 19 martie 1954.
Articolul 681
Soţul în viaţa şi statul care cer succesiunea sunt obligaţi a face să se pună peceţi, a pretinde să se facă inventar, după formele prescrise pentru acceptarea succesiunilor sub beneficiu de inventar.
----------
Dispoziţiile art. 681 au fost implicit abrogate. Astfel:
1. Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, publicată în Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, a stabilit vocaţia succesorală a soţului supravieţuitor în concurs cu rudele cele mai apropiate ale defunctului, iar nu numai în lipsa lor.
2. Măsurile pentru conservarea bunurilor succesorale prevăzute de art. 681 în favoarea rudelor chemate la moştenire înaintea soţului supravieţuitor (şi care puteau accepta succesiunea în 30 de ani de la deschiderea ei) nu mai sunt compatibile cu Legea nr. 319/1944 şi cu dispoziţiile art. 700, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954, în baza cărora dreptul de acceptare a succesiunii se prescrie în termen de 6 luni.
Articolul 682
Soţul în viaţa este încă dator a transforma în numerar lucrurile mişcătoare sau a da cauţiune solvabilă pentru restituirea succesiunii, în caz când s-ar prezenta moştenitori ai defunctului în termen de 3 ani. După acest termen cauţiunea este liberată.
--------
A se vedea, de asemenea, nota 1 de la articolul precedent.
Articolul 683
Soţul în viaţa sau statul, care n-au îndeplinit formalităţile la care sunt respectiv îndatoraţi, pot să fie supuşi la daune-interese către moştenitorii ce s-ar arata.
-------
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 681.
Secţiunea II Despre dreptul de moştenire al femeii când se afla în concurenta cu descendenţii sau alte rude care sunt chemate după legi la succesiunea soţului ei mort
Articolul 684
Când bărbatul moare şi văduva sa n-are avere, dânsa ia o porţiune virila în uzufruct, din succesiunea bărbatului, dacă acesta are descendenţi.
Când bărbatul lasă un singur descendent, porţiunea femeii în succesiune va fi numai de a treia parte. Acest drept începe de la epoca încetării uzufructului legal.
Când bărbatul lasă rude de sus sau de alături, atunci femeia succede la o pătrime în plină proprietate din averea mortului.
-------
Acest articol a fost abrogat implicit prin Legea nr. 319/1944.
Capitolul 5 Despre acceptarea şi repudierea moştenitorilor
Secţiunea I Despre acceptare
Articolul 685
Succesiunea poate fi acceptată curat şi simplu, sau sub beneficiu de inventar. (Cod civil 686 şi urm., 699 şi urm., 704 şi urm.).
--------
1. Potrivit art. 19 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, acceptarea moştenirii cuvenite unui minor, indiferent de vârsta, sau unei persoane puse sub interdicţie, va fi socotită totdeauna ca fiind făcuta sub beneficiu de inventar.
2. Potrivit art. 90 din Codul familiei, moştenitorul persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinere fără a avea obligaţia legală este ţinut, în măsura valorii bunurilor moştenite, sa continue întreţinerea.
Articolul 686
Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine. (Cod civil 693, 703, 712).
Articolul 687
Minorii şi interzişii nu pot face valabil acceptarea unei moşteniri decât conform dispoziţiilor titlului de la minoritate şi tutela.
--------
1. Alin. 1 al art. 687 a fost abrogat prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată prin Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.
Textul alin. 2 al art. 687, devenit unicul alineat al acestui articol, este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Trimiterea la dispozitile titlului de la minoritate şi tutela se referă în prezent la Titlul III din Codul familiei (art. 97 şi urm.).
A se vedea în aceasta privinţa şi art. 19 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
Articolul 688
Efectul acceptării se suie până la ziua deschiderii succesiunii. (Cod civil 651).
Articolul 689
Acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare. (Cod civil 690 şi urm., 703, 712, 1171 şi urm., 1176 şi urm.).
Articolul 690
Actele curat conservatorii, de îngrijire şi de administraţie provizorie, nu sunt acte de primirea moştenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitate de erede.
Articolul 691
Donatiunea, vinderea sau transportul*) drepturilor succesorale făcute de un erede, trage după sine acceptarea succesiunii.
Tot asemenea se intampla:
1. Când unul din erezi renunţa chiar gratuit în folosul unuia sau a mai mulţi din coerezi.
2. Când renunţarea se face în folosul tuturor coerezilor fără deosebire, şi se primeşte de renuntator preţul renunţării. (Cod civil 707).
------
*) Cesiunea.
Articolul 692
Când acela cărui se cuvine o succesiune a murit fără să se fi lepadat de dânsa, sau fără sa o fi acceptat expres sau tacit, erezii săi pot de-a dreptul sa accepte sau să se lepede de dânsa. (Cod civil 689, 700).
Articolul 693
Dacă erezii săi nu se învoiesc pentru acceptarea sau pentru lepadarea succesiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar. (Cod civil 704 şi urm.).
Articolul 694
Majorele nu poate să-şi atace acceptarea expresă sau tacită a unei succesiuni decât în cazul când aceasta acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a întrebuinţat în privinţa-i. El nu poate reclama în contra acceptării pentru cuvinte de vătămare, decât în cazul în care succesiunea ar fi absorbită sau micşorată cu mai mult de jumătate, prin descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptării. (Cod civil 953, 960, 1165).
---------
Dispoziţiile art. 694 au fost modificate implicit prin art. 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, potrivit căruia aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având vârsta de paisprezece ani împliniţi, încheie singuri acte juridice pentru care aveau nevoie de încuviinţarea părinţilor sau tutorelui, dacă aceste acte le-au adus vreo vătămare.
Secţiunea II Despre renunţarea la succesiune
Articolul 695
(Abrogat prin art. 25 al Decretului nr. 40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorală notarială).
Articolul 696
Eredele ce renunţa este considerat ca n-a fost niciodată erede.
--------
A se vedea şi art. 45 şi 80 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei, ministru secretar de stat nr. 710/c din 5 iulie 1995, cu modificările ulterioare.
Articolul 697
Partea renuntatorului profita coerezilor săi; dacă este singur, succesiunea trece la gradul următor. (Cod civil 660 şi urm., 701).
---------
Prevederile acestui articol au fost implicit modificate prin art. 1 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor.
Articolul 698
Eredele renuntator nu poate fi reprezentat niciodată. Dacă renuntatorul este singur în gradul sau, sau dacă toţi coerezii săi renunţa, copiii lor vin la succesiune în virtutea propriului lor drept, pentru părţi egale. (Cod civil 664 şi urm., 668).
Articolul 699
Creditorii acelui ce renunţa în paguba lor pot sa ia autorizaţia justiţiei ca sa accepte succesiunea pentru debitorele lor, în locul şi rândul sau.
Într-acest caz renunţarea este anulată numai în favorul creditorilor şi numai până la concurenta creanţelor lor. Acceptarea nu se face în folosul eredelui care a renunţat. (Cod civil 974, 975).
Articolul 700
Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
În cazul când moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta majoră, instanţa judecătorească, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea. (Cod civil 692, 709).
-------
1. Textul este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 şi 700 din Codul civil - Buletinul Oficial nr. 14 din 19 martie 1954
Articolul 701
În tot timpul în care prescripţia dreptului de a accepta nu este dobandita în contra erezilor ce au renunţat, ei au încă facultatea de a accepta succesiunea, dacă succesiunea nu este deja acceptată de alţi erezi. Nu se pot vătăma însă drepturile care ar fi dobândite de alte persoane asupra bunurilor succesiunii, sau prin prescripţie, sau prin acte valabile, făcute de curatorele succesiunii vacante. (Cod civil 1882, 1890).
--------
A se vedea şi:
- Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998 (art. 13 alin. 2);
- Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 8 din 12 ianuarie 2000 (art. 33);
- Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995 (art. 5).
Articolul 702
Nici chiar prin contractul căsătoriei*) nu se poate renunţa la succesiunea unui om în viaţa, nici nu se pot înstrăina drepturile eventuale ce s-ar putea dobândi asupra succesiunii. (Cod civil 5, 965, 1526).
-----------
*) În prezent nu mai este admisă încheierea unui contract de căsătorie (contract matrimonial), raporturile patrimoniale dintre soţi fiind reglementate de lege.
Articolul 703
Erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepada de dânsa; cu toată renunţarea lor, ei rămân erezi şi nu pot lua nici o parte din lucrurile date la o parte sau ascunse. (Cod civil 686, 689, 712).
Secţiunea III Despre beneficiul de inventar, despre efectele sale şi despre obligaţiile eredelui beneficiar
Articolul 704
Declaraţia unui erede ca ia aceasta calitate sub beneficiu de inventar trebuie să fie făcuta la grefa tribunalului de prima instanţa a districtului în care succesiunea este deschisă; ea trebuie să fie înscrisă pe registrul destinat pentru trecerea actelor de renunţare. (Cod civil 685).
---------
Dispoziţia art. 704 a fost implicit modificată prin art. 2 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială. În prezent, procedura acceptării moştenirii sub beneficiu de inventar este reglementată de Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Articolul 705
Aceasta declaraţie n-are efect decât fiind precedată sau urmată de un inventar fidel şi exact al bunurilor succesiunii, făcut după formele cerute de legile de procedura şi în termenele mai jos hotărâte.
---------
Inventarul bunurilor succesorale se întocmeşte potrivit prevederilor art. 70 şi urm. din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Articolul 706
Se da eredelui din ziua deschiderii succesiunii 3 luni pentru facerea inventarului.
I se mai acorda pentru a delibera asupra acceptării sau repudierii succesiunii un termen de 40 zile, care va începe a curge din ziua expirării a celor 3 luni date pentru inventar, sau din ziua încheierii inventarului, dacă s-a terminat mai înainte de expirarea celor 3 luni. (Cod civil 651).
Articolul 707
Dacă cu toate acestea, sunt în succesiune obiecte supuse stricăciunii, sau obiecte a căror conservare ar costa mult, eredele poate în calitatea sa de persoana în drept a succede şi fără să se poată zice ca s-a făcut acceptare din parte-i, sa ia autorizarea justiţiei ca să se vanza acele obiecte.
Aceasta vânzare trebuie să se facă cu forma vânzărilor publice. (Cod civil 690 şi urm., 716, 1388 şi urm.).
Articolul 708
În timpul termenelor pentru facerea inventarului şi pentru deliberare, eredele nu poate fi silit a se pronunţa şi nu se poate obţine o condamnatiune*) în contra-i. Dacă el renunţa după expirarea termenelor, sau înaintea expirării lor, cheltuielile ce legiuit s-au făcut de dânsul până la acea epoca privesc succesiunea.
--------
*) Hotărâre.
Articolul 709
După expirarea termenelor arătate, eredele urmărit poate cere un nou termen, pe care tribunalul ce se afla în cercetarea urmăririi îl acorda sau îl refuza după circumstanţe.
--------
Termenul nou acordat, în temeiul art. 709, nu poate depăşi termenul prevăzut de art. 700 pentru prescripţia dreptului de acceptare a succesiunii.
Articolul 710
Cheltuielile urmăririi, în cazurile articolului precedent, privesc succesiunea, dacă eredele justifica, sau ca n-a cunoscut evenimentul morţii sau ca termenele i-au fost neîndestulătoare, din cauza situaţiei bunurilor, sau din cauza contestaţiilor ivite. Dacă el nu poate justifica, cheltuielile îl privesc.
Articolul 711
Eredele conserva cu toate acestea, după expirarea termenelor acordate de art. 706, chiar după expirarea termenelor date de judecător, conform art. 709, facultatea de a face încă inventar şi de a se declara erede beneficiar; aceasta însă în caz când dânsul n-a făcut acte de erede sau în caz când nu este dat în contra-i o hotărâre judecătorească desavarsita*), care să-l condamne ca erede curat şi simplu. (Cod civil 689 şi urm.).
---------
*) Definitivă.
---------
Facultatea acordată eredelui de art. 711 nu poate fi exercitată decât în cursul termenului prevăzut de art. 700.
Articolul 712
Eredele care a ascuns obiecte de ale succesiunii sau care cu ştiinţa şi rea credinţa n-a trecut în inventar efecte*) dintr-însă, nu se poate folosi de beneficiul de inventar.
---------
*) Lucruri.
Articolul 713
Beneficiul de inventar da eredelui avantajul:
1. De a plati datoriile succesiunii numai până în concurenta valorii bunurilor ce el a primit; de a se scuti chiar de plată datoriilor, predand toate bunurile succesiunii creditorilor şi legatarilor.
2. De a nu amesteca bunurile sale proprii cu acelea ale succesiunii şi de a conserva în contra succesiunii dreptul de a cere plata creanţelor sale. (Cod civil 777, 778, 1108 pct. 4).
Articolul 714
Eredele beneficiar administrează bunurile succesiunii şi este dator sa dea socoteala de administrarea sa creditorilor şi legatarilor. El nu devine răspunzător cu bunurile sale proprii, decât după ce i se va fi cerut darea socotelilor şi el nu va fi indestulat aceasta îndatorire.
După lămurirea socotelilor, el nu poate fi răspunzător cu bunurile sale proprii, decât până la concurenta sumelor ce rămâne dator. (Cod civil 777, 1080).
Articolul 715
El nu răspunde pentru administraţia sa decât de greşeli grave.
Articolul 716
El nu poate vinde obiectele mobile ale succesiunii, decât prin formele legiuite pentru vânzările publice.
Dacă el reprezintă*) în natura obiectele mişcătoare, nu răspunde decât de deprecierea sau deteriorarea lor cauzată din neglijenţa sa. (Cod civil 472 şi urm., 707, 1388 şi urm.).
---------
*) Prezintă.
Articolul 717
El nu poate vinde imobilele decât după formele prescrise de procedura. El da mandat creditorilor ipotecări, care au făcut cerere, a primi preţul. (Cod civil 462 şi urm.).
Articolul 718
El este dator, dacă creditorii sau alte persoane interesate o cer, sa dea cauţiune solvabilă pentru preţul mişcătoarelor cuprinse în inventar şi pentru porţiunea preţului imobilelor nedelegata creditorilor ipotecări. De nu se va da aceasta cauţiune, se vor vinde miscatoarele şi preţul lor se va depune, ca şi porţiunea nedelegata din preţul imobilelor, spre a se întrebuinţa la desfacerea sarcinilor succesiunii. (Cod civil 1675 şi urm.).
Articolul 719
Dacă unii creditori se opun, eredele beneficiar nu poate plati decât după ordinea şi chipul regulat de judecător.
Dacă creditorii nu se opun, eredele plăteşte creditorilor şi legatarilor, după rândul cererii.
Articolul 720
Creditorii ce nu se opun şi care se prezintă, după lămurirea socotelilor şi plata relicvatelor*), nu au recurs decât în contra legatarilor; acei care se prezintă înaintea lămuririi socotelilor şi plăţii relicvatelor vor avea recurs şi în contra creditorilor plătiţi înaintea lor. (Cod civil 893, 896, 909).
--------
*) Prin "plata relicvatelor" se înţelege distribuirea în întregime a sumelor rezultate din lichidarea bunurilor.
Articolul 721
Creditorii ce se opun vor avea recurs şi în contra eredelui.
Articolul 722
În toate cazurile prevăzute de art. 719 şi 720, recursul se prescrie după expirarea termenului de trei ani, care începe din ziua lămuririi socotelilor şi a plăţii relicvatului. (Cod civil 893, 896, 909).
Articolul 723
Cheltuielile pentru peceţi*), pentru facerea inventarului şi pentru darea socotelilor privesc succesiunea.
--------
*) Sigilii.
Secţiunea IV Despre succesiunile vacante
--------
Dispoziţiile acestei secţiuni au fost abrogate implicit de art. 26 alin. 1 din Decretul nr. 40/1953.
În prezent materia la care face referire aceasta secţiune este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale.
Articolul 724
Dacă după expirarea termenelor pentru facerea inventarului şi pentru deliberare, nu se prezintă nimeni ca sa reclame succesiunea şi dacă nu este nici un erede cunoscut, sau dacă erezii cunoscuţi s-au lepadat de succesiune, succesiunea este privită ca vacanta.
Articolul 725
Tribunalul de întâia instanţa din districtul în care succesiunea este deschisă numeşte un curatore după cererea persoanelor interesate, sau după aceea a procurorului.
Articolul 726
Curatorele unei succesiuni vacante trebuie înainte de toate să constate printr-un inventar succesiunea; el exercita şi urmăreşte drepturile ei; răspunde la cererile făcute în contra-i; administrează sub îndatorirea de a vărsa numerarul succesiunii, ca şi sumele adunate din vânzarea mobilelor şi imobilelor, în casa de consemnaţiuni şi depozite şi în fine sub aceea de a da socoteli.
Articolul 727
Dispoziţiile secţiunii III din acest capitol asupra formelor cerute pentru facerea inventarului, asupra modului de administraţie şi asupra socotelilor ce eredele beneficiar este dator sa dea, sunt îndatoritoare şi pentru curatorii succesiunilor vacante.
Capitolul 6 Despre împărţire şi despre raporturi
Secţiunea I Despre împărţirea succesiunii
Articolul 728
Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii.
Se poate face învoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. După trecerea acestui timp, învoirea se poate reînnoi. (Cod civil 5, 968, 1008, 1388).
--------
În legătura cu ieşirea din indiviziune - a se vedea:
- Legea nr. 603/1943, pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 212 din 10 septembrie 1943. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, se va abroga Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare, urmând a se aplică dispoziţiile art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Articolul 729
Diviziunea poate fi cerută chiar când unul sau mai mulţi din erezi au posedat părţi separate din succesiune, dacă nu a fost act de împărţeala sau dacă nu se poate opune prescripţia.
Articolul 730
Dacă toţi erezii sunt prezenţi şi majori, se pot împărţi între dânşii, oricum ar voi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi.
Dacă toţi erezii nu sunt prezenţi sau dacă între dânşii sunt minori sau interzişi, atunci se vor pune peceţi*) pe efectele**) succesiunii în cel mai scurt termen, sau după cererea erezilor sau după aceea a procurorului tribunalului de prima instanţa. (Cod civil 747).
--------
*) Sigilii.
**) Lucruri.
---------
1. Punerea de sigilii, la cererea persoanei interesate sau din oficiu se face de către notarul public, potrivit art. 72 din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
2. În legătura cu aplicarea art. 730, a se vedea şi:
- Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 212 din 10 septembrie 1943. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogată, procedura împărţelii judiciare urmând a fi reglementată de art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
- Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
- Codul familiei - Legea nr. 4/1953, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 105 alin. 3, 129 şi 147).
Articolul 731
Creditorii pot şi ei sa ceara punerea de peceţi în virtutea unui titlu executoriu, sau a unei permisiuni judecătoreşti. (Cod civil 780, 974, 1825).
Articolul 732
După punerea peceţilor, creditorii pot face opoziţie şi fără a avea titluri executorii sau permisiunea justiţiei.
Articolul 733
Dacă vreunul din coerezi nu consimte la facerea împărţelii, sau dacă se ivesc contestaţii, ori în privinţa modului de procedare, sau asupra chipului de a o termina, tribunalul se pronunţa în mod sumar sau numeşte, de cere trebuinţa, pentru operaţiile împărţelii, pe unul din judecători, după raportul căruia judeca contestaţiile.
-------
Art. 733 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogată, procedura împărţelii judiciare urmând a fi reglementată de art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Articolul 734
Estimaţia imobilelor se face de experţi aleşi de părţile interesate; de experţi numiţi din oficiu când părţile refuza a-i alege.
Procesul-verbal al experţilor trebuie să arate bazele estimatiei; sa indice dacă obiectul estimat poate să fie comod împărţit şi în ce chip; sa fixeze, în fine, în caz de împărţire, fiecare din părţile ce se pot forma, precum şi valoarea lor.
---------
Art. 734 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogată, procedura împărţelii judiciare urmând a fi reglementată de art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Articolul 735
Estimaţia mobilelor trebuie să se facă de oameni cunoscători şi după adevăratul lor preţ.
----------
Art. 735 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogată, procedura împărţelii judiciare urmând a fi reglementată de art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Articolul 736
Fiecare din coerezi poate cere partea sa în natura din mobilele sau imobilele succesiunii. Cu toate acestea, de sunt creditori sechestranţi sau oponenţi, sau dacă majoritatea coerezilor socoteşte necesară vinderea mobilelor pentru plata datoriilor succesiunii, ele se vand public după formele obişnuite.
Dacă imobilele nu se pot împărţi, se vor vinde la tribunal prin licitaţie.
Dacă toate părţile sunt majore, ele pot conveni să facă vânzarea în faţa unui arbitru, numit de dânsele.
---------
Art. 736 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogată, procedura împărţelii judiciare urmând a fi reglementată de art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Articolul 737
După ce mobilele şi imobilele s-au estimat şi s-au vândut, judecătorul, de cere trebuinţa, trimite pe părţi la un arbitru numit cu consimţământul lor, sau numit de-a dreptul de dânsul, când părţile nu se unesc pentru numirea lui.
Se procede înaintea acestui arbitru la facerea socotelilor ce copartitorii pot fi datori a-şi da unii altora, la formarea activului şi pasivului ereditatii, la compunerea părţilor şi la restituţiile ce erezii ar trebui a-şi face între dânşii.
---------
Art. 737 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogată, procedura împărţelii judiciare urmând a fi reglementată de art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Articolul 738
Fiecare erede raportează la masa succesiunii, conform cu regulile mai jos prescrise, donaţiunile ce a primit şi sumele ce este dator către succesiune. (Cod civil 739 şi urm., 751 şi urm.).
----------
Moştenitorii obligaţi a raporta sunt determinaţi prin art. 751 Cod civil şi art. 3 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.
Articolul 739
Dacă raportul nu se face în natura, coerezii cărora li se datorează iau mai întâi o parte egala din masa succesiunii.
Aceste preluări se fac, pe cat este posibil, în obiecte de aceeaşi natura şi calitate cu acelea ce erau să fie date în natură. (Cod civil 764 şi urm., 769).
Articolul 740
După preluări, se formează din restul masei succesiunii atâtea părţi egale câţi sunt şi erezi sau stirpe*) impartitoare. (Cod civil 667).
---------
*) Tulpini, potrivit art. 667 cod civil.
Articolul 741
La formarea şi compunerea părţilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cat se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natura şi valoare.
Se va evita însă, cat va sta prin putinţa, imbucatatirea peste măsura a eritajelor*) şi diviziunea exploataţiunilor.
----------
*) Imobilelor.
Articolul 742
Inegalitatea părţilor date în natura se compensează prin bani. (Cod civil 1737 pct. 3, 1741).
---------
A se vedea şi art. 7 al Legii nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogată, procedura împărţelii judiciare urmând a fi reglementată de art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Articolul 743
Părţile se formează de unul dintre coerezi sau de altă persoană, dacă toţi erezii sunt de acord în alegere şi dacă cel ce a fost ales accepta însărcinarea; în caz contrar, părţile se formează de un expert numit de judecător.
Părţile apoi se trag la sorţi. Dacă însă erezii vin la moştenire cu părţi inegale, autoritatea judecătorească decide de trebuie să se procedeze prin tragere la sorţi în parte, sau prin darea părţilor în total.
--------
Art. 743 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogată, procedura împărţelii judiciare urmând a fi reglementată de art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Articolul 744
Mai înainte de a proceda la tragerea părţilor la sorţi, fiecare compartitor este admis a propune reclamările sale, în contra formării părţilor.
Articolul 745
Regulile stabilite pentru împărţirea masei de moştenire se vor observa în subdiviziunile ce se vor face între stirpele compartitoare. (Cod civil 667, 669 şi urm.)
Articolul 746
Dacă asupra operaţiilor trimise înaintea arbitrului se fac contestaţii, arbitrul încheie proces-verbal pentru dificultăţile şi zisele părţilor, şi le trimite înaintea judecătorului pentru împărţeala.
----------
Art. 746 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogată, procedura împărţelii judiciare urmând a fi reglementată de art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Articolul 747
Dacă toţi coerezii nu sunt prezenţi sau de sunt între ei interzişi sau minori, împărţirea trebuie să se facă înaintea judecătoriei, observând regulile prescrise în articolele precedente din aceasta secţiune.
Dacă sunt mai mulţi minori cu interese contrarii la împărţeala, se va da fiecărui dintr-înşii un tutore special.
----------
1. Textul art. 747 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Primul alineat al art. 747 a fost modificat implicit prin art. 3 alin. 2 din Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. Acest din urma act normativ va fi abrogat o dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, procedura împărţelii judiciare, urmând a fi reglementată de art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
3. Potrivit art. 132 Codul familiei, pentru ocrotirea minorului se va numi un curator, în cazul prevăzut de alin. 2 al art. 747.
Articolul 748
În cazul articolelor precedente, licitaţia, de este trebuinţa, nu se va putea face decât înaintea judecătoriei cu formele prescrise pentru înstrăinarea bunurilor minorilor. Străinii*) vor fi totdeauna admişi. (Cod civil 1388 şi urm.).
---------
*) Persoanele care nu au calitatea de moştenitori.
---------
Articolul 748 a fost modificat implicit prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare şi prin art. 130 alin. 1-3 din Codul familiei. Procedura împărţelii judiciare reglementată de art. 673^1-673^14 Cod procedura civilă, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, iar Legea nr. 603/1943 va fi abrogată la data intrării în vigoare a aceleiaşi Ordonanţe de urgenta.
Articolul 749
Împărţelile făcute conform cu regulile mai sus prescrise, sau de tutori cu autorizaţia consiliului de familie, sau în numele absenţilor*) sunt definitive. (Cod civil 954, 1166).
---------
*) Disparutilor.
---------
1. Textul art. 749 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Instituţia consiliului de familie a fost desfiinţata prin reglementarea pe care Codul familiei a instituit-o, prin art. 113-151, pentru ocrotirea incapabililor aflaţi sub tutela.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 105, 129 şi 147 din Codul familiei, pentru impartirile săvârşite de reprezentanţii incapabililor sau de persoanele cu capacitate restrânsă este necesară încuviinţarea autorităţii tutelare.
Articolul 750
După împărţeala se va remite fiecărui din compartitori titlurile particulare obiectelor ce i s-au dat.
Titlurile unei proprietăţi împărţite se ţin de acela ce a luat partea cea mai mare, cu îndatorire de a le prezenta când compartitorii, având trebuinţa de ele, i le vor cere.
Titlurile ereditatii întregi se ţin de acel erede pe care toţi l-au ales ca depozitar, cu îndatorirea de a le prezenta la orice cerere.
Dacă nu este unire pentru aceasta alegere, atunci titlurile se depun în arhiva statului şi judecătorul liberează de pe dânsele fiecărui din erezi câte o copie legalizată.
--------
A se vedea:
- Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Secţiunea II Despre raporturi
Articolul 751
Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventar, împreună cu fraţii ori surorile sale, sau cu descendenţii acestora, trebuie a raporta coerezilor săi tot ce a primit de la defunct prin dar, atât direct cat şi indirect, afară de cazul când donatorele a dispus altfel. (Cod civil 738, 752 şi urm., 845, 846).
----------
Articolul 751 a fost modificat prin art. 3 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.
Articolul 752
Eredele ce renunţa la succesiune poate popri*) darul, sau a cere legatul ce i s-a făcut, în limitele părţii disponibile. (Cod civil 696 şi urm., 763, 841, 846, 851).
---------
*) Păstra.
Articolul 753
Donatarul care nu avea calitatea de a moşteni în momentul donatiunii, dar care va avea aceasta calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat de a face raport, dacă donatorele nu l-a dispensat de aceasta.
Articolul 754
Donaţiile şi legatele făcute fiului unei persoane, care are calitatea de erede în momentul deschiderii succesiunii, sunt prezumate ca s-au făcut cu scutirea de raport.
--------
Legatele nu sunt raportabile decât dacă s-a prevăzut aceasta expres în testament, raportul urmând a se face prin echivalent.
Articolul 755
Fiul care vine cu dreptul sau propriu la succesiunea donatorului nu este obligat a raporta darul făcut părintelui sau, chiar când ar primi succesiunea acestuia; dar când fiul vine la succesiune cu dreptul de reprezentare, atunci este dator să raporteze aceea ce s-a dăruit părintelui sau, chiar în cazul când ar fi renunţat la succesiunea părintelui.
Articolul 756
Donaţiile şi legatele făcute soţului unui descendent succesibil sunt socotite ca făcute cu scutirea de raport.
Dacă darurile sau legatele s-au făcut la doi soţi împreună, din care numai unul este descendente cu drept de succesiune, partea daruita acestuia din urma este supusă raportului.
Articolul 757
Raportul nu se poate face decât numai la succesiunea donatorului.
Articolul 758
Coeredele este dator a raporta aceea ce părintele a cheltuit cu dânsul dotandu-l*), procurandu-i vreo cariera, sau platindu-i datoriile.
--------
*) Dispoziţiile privind dota fiind abrogate, termenul se referă la donaţiile făcute în vederea căsătoriei.
Articolul 759
Cheltuielile de nutriment, întreţinere, educaţie, de învăţătura unui mestesug, cheltuielile ordinare pentru îmbrăcăminte şi alte obiecte trebuincioase la intrarea în armata, cheltuielile de nunta şi prezenturile*) obişnuite nu sunt supuse raportului.
---------
*) Daruri.
Articolul 760
Imobilul care s-a pierdut din caz fortuit şi fără greseala donatarului nu este supus raportului. (Cod civil 1018, 1102, 1156).
Articolul 761
Dacă înzestratorul ascendent plăteşte bărbatului zestrea fără asigurări suficiente, fiica înzestrată va fi datoare a raporta numai acţiunea în contra bărbatului.
--------
Art. 761 este implicit abrogat drept urmare a abrogării exprese a dispoziţiilor art. 1223 - 1293 Cod civil prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Articolul 762
Fructele şi interesele*) lucrurilor supuse raportului nu sunt debite decât din ziua deschiderii succesiunii. (Cod civil 482 şi urm., 522 şi urm., 651, 854, 1589).
---------
*) Dobânzi.
Articolul 763
Legatarii şi creditorii nu pot pretinde ca erezii să facă raport. (Cod civil 757, 848).
Articolul 764
Raportul se face sau în natura, sau scăzându-se valoarea sa din partea celui obligat a face raport. (Cod civil 738, 739, 765 şi urm., 772 şi urm.).
Articolul 765
Raportul se poate pretinde în natura pentru imobile; când cel ce a primit imobilul l-a înstrăinat sau ipotecat, înaintea deschiderii succesiunii, raportul în natura nu este obligatoriu.
Raportul în acest caz se pretuieste după valoarea ce imobilul a avut în momentul deschiderii succesiunii. (Cod civil 651).
Articolul 766
În orice caz, trebuie să se ţină socoteala donatarului de cheltuielile necesare şi utile. (Cod civil 494, 539, 771, 1345).
Articolul 767
Donatarul este răspunzător de toate degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea imobilului, prin faptul, culpa sau neglijenţa sa. (Cod civil 998 şi urm., 1342 şi urm.).
Articolul 768
Când imobilul s-a înstrăinat de donatar, amelioratiunile şi degradările făcute de cel ce l-a dobândit se vor tine în seama, conform cu dispoziţiile celor două articole precedente. (Cod civil 765 şi urm.).
Articolul 769
Când raportul se face în natura, bunurile intră în masa succesiunii libere de toate sarcinile create de donatar; creditorii ipotecări însă, pot sa intervină la împărţeala spre a nu se face raportul cu frauda drepturilor lor. (Cod civil 562, 785, 975, 976, 1015, 1019, 1770).
---------
Prevederile art. 769 nu se aplică imobilelor supuse regimului de carte funciară.
A se vedea:
- Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996;
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 25); pentru aplicabilitatea acestui act normativ, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
Articolul 770
Când un succesibil primeşte, cu dispensa de raport, un dar care excede porţiunea disponibilă, raportul excedentului se face în natura, dacă întoarcerea excedentului este posibila.
În caz contrar, dacă excedentul trece peste jumătatea valorii imobilului, donatarul raporta imobilul în întregimea lui şi preleva asupra mesei valoarea porţiunii disponibile; dacă aceasta porţiune trece peste jumătatea valorii imobilului, donatarul poate tine imobilul în întregimea lui, ia însă mai puţin din celelalte bunuri ale succesiunii, şi recompensează pe coerezii săi, sau în bani, sau oricum altfel. (Cod civil 739, 741, 764 şi urm., 794 şi urm., 841 şi urm.).
Articolul 771
Coeredele care raportează imobilul în natura poate să retina posesiunea până la plata efectivă a sumelor ce-i sunt datorite pentru cheltuieli sau amelioraţiuni. (Cod civil 766).
Articolul 772
Raportul mobilelor se face luându-se mai puţin din celelalte bunuri ale succesiunii. El se calculează pe valoarea ce mobilele aveau în momentul facerii darului, după statul estimatiei*) anexat actului de dar; în lipsa acestui stat, după estimaţia experţilor, făcuta pe preţul cel mai just. (Cod civil 739, 764).
--------
*) Actul de evaluare.
Articolul 773
Succesibilul care a primit bani face raportul luând mai puţin din numerarul succesiunii.
La neajungere, donatarul poate să nu raporteze numerarul dând echivalentul în mobile şi, în lipsa acestora, în imobilele succesiunii. (Cod civil 764, 772).
Secţiunea III Despre plata datoriilor
Articolul 774
Coerezii contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor succesiunii, fiecare în proporţie cu ce ia. (Cod civil 653, 775 şi urm., 893, 896, 909, 1060).
Articolul 775
Legatarul cu titlul universal contribuie deopotrivă cu erezii, în proporţie cu emolumentul sau. Cel particular nu contribuie. (Cod civil 896, 909).
Articolul 776
Când imobilele unei succesiuni sunt ipotecate special, pentru plata de rendite, fiecare din coerezi poate pretinde ca renditele să fie plătite şi imobilele liberate înaintea formării părţilor.
Dacă coerezii împart succesiunea în starea în care se găseşte, imobilele ipotecate se estima după aceeaşi norma ca şi celelalte imobile; capitalul renditei însă se scade din preţul imobilului. Eredele, în partea căruia s-a dat imobilele, rămâne singur dator a plati rendită şi garantează pe coerezii săi pentru aceasta plata. (Cod civil 1061, 1063 şi urm.).
---------
Dispoziţia din cuprinsul alin. 1 al art. 776 nu are aplicare, întrucât în dreptul nostru singurul contract de renta reglementat de Codul civil est acel de renta viageră, care, potrivit art. 1648, nu poate fi rascumparata.
Articolul 777
Coerezii plătesc datoriile şi sarcinile succesiunii, fiecare în proporţie cu partea sa ereditară. (Cod civil 653, 774, 893, 1060).
Articolul 778
Coeredele sau succesorul cu titlu universal care, din cauza ipotecii, a plătit din datoria comuna mai mult decât partea sa, are recurs, în contra celorlalţi coerezi sau succesori cu titlu universal, numai pentru partea ce fiecare din ei era obligat a plati, chiar când coeredele ce a desfăcut datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor. Coeredele însă, ce a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, conserva facultatea de a cere plata creanţelor sale personale, ca orice alt creditor al succesiunii. (Cod civil 713, 774 şi urm., 893, 896, 902, 1106 şi urm., 1674, 1746 şi urm.).
Articolul 779
Când unul din coerezi sau succesori cu titlu universal este insolvabil, partea lui din datoria ipotecară se împarte între toţi ceilalţi în proporţie cu ce ia fiecare din succesiune. (Cod civil 788, 1053, 1667).
Articolul 780
Titlurile executorii, obţinute în contra defunctului, sunt personal executorii şi în contra eredelui. Cu toate acestea, creditorii nu pot urmări execuţia decât după opt zile de la notificarea acestor titluri făcute persoanei, sau la domiciliul eredelui. (Cod civil 653, 731, şi urm.).
Articolul 781
Ei pot cere, în orice caz şi în contra oricărui creditor, separaţia patrimoniului defunctului de acela al eredelui. (Cod civil 782 şi urm., 1743).
Articolul 782
Acest drept nu poate fi exercitat când, acceptandu-se eredele de debitor, s-a făcut astfel novatiune în privinţa creanţei contra defunctului. (Cod civil 1128).
Articolul 783
În privinţa mobilelor, după trecerea de trei ani, dreptul este prescris. În privinţa imobilelor, acţiunea se poate exercita în tot timpul în care imobilele se găsesc în mana eredelui.
--------
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune având un obiect patrimonial, a se vedea dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare.
Articolul 784
Creditorii eredelui nu pot cere separaţia patrimoniilor în contra creditorilor succesiunii. (Cod civil 781).
Articolul 785
Creditorii unui din compartitori, că nu cumva împărţeala să se facă cu viclenie în vătămarea drepturilor lor, pot pretinde să fie prezenţi la împărţeala, pot dar sa intervină cu spezele lor; nu pot însă sa atace o împărţeala săvârşită, afară numai de s-a făcut în lipsa-le şi fără să se ţină seama de opoziţia lor. (Cod civil 731 şi urm., 769, 974, 975, 976, 1825).
Secţiunea IV Despre efectele împărţelii şi despre garanţia părţilor
Articolul 786
Fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur şi imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au căzut prin licitaţie, şi ca n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii. (Cod civil 688, 740 şi urm., 1388).
Articolul 787
Coerezii sunt datori garanţi unul către altul numai despre tulburarile şi evicţiunile ce proced dintr-o cauza anterioară împărţelii.
Garanţia încetează când o evicţiune a fost exceptată anume, printr-o clauza expresă a actului de împărţeala, sau când evicţiunea a fost cauzată din greseala eredelui. (Cod civil 788, 1337 şi urm., 1351, 1399, 1741).
Articolul 788
Fiecare din erezi este obligat, în proporţie cu partea sa ereditară, a despăgubi pe coeredele sau de paguba ce a suferit din cauza evictiunii.
Când unul din coerezi va fi insolvabil, partea ce el este dator a contribui se va împărţi între eredele garantat şi între ceilalţi coerezi. (Cod civil 779, 1053 şi urm.).
Articolul 789
Garanţia pentru solvabilitatea debitorului unei rendite durează numai cinci ani de la împărţeala. Aceasta garanţie încetează când nesolvabilitatea a luat naştere în urma împărţelii.
--------
Dispoziţia art. 789 nu are aplicare, întrucât se referă numai la garanţia pentru solvabilitatea debitorului unei rente perpetue, iar singurul contract de renta, reglementat de Codul civil, este acel de renta viageră.
Secţiunea V Despre desfiinţarea sau resciziunea*) împărţelii
---------
*) A se vedea nota de la art. 791.
Articolul 790
Împărţelile pot fi desfiinţate pentru violenta sau dol.
Pentru o simpla omisiune a unuia din obiectele succesiunii nu se strica împărţeala; se face numai un supliment de împărţeala pentru obiectul omis. (Cod civil 796 şi urm., 953, 955 şi urm.).
Articolul 791
Orice act, sub orice titlu, în urmarea cărui a încetat indiviziunea între erezi, este supus la acţiunea de resciziune din articolul precedent.
După împărţeala, sau după actul care-i tine locul, acţiunea de resciziune nu mai este admisă în contra tranzacţiei făcute asupra dificultăţilor reale, ce prezintă primul act, chiar când nu ar fi fost proces început asupra obiectului tranzacţiei.
---------
Art. 791 trebuie socotit inaplicabil, data fiind inadvertenta dispoziţiilor ce cuprinde. În cadrul acestor dispoziţii, resciziunea pentru leziune este reglementată nu direct, ci numai prin referire la regulile articolului precedent. Dispoziţiile art. 790 nu prevăd însă decât desfiinţarea împărţelii pentru dol sau violenta, astfel încât aplicarea nu este cu putinţa în cazul resciziunii pentru leziune.
Articolul 792
Acela în contra cărui s-a făcut cererea de resciziune poate popri desfiinţarea împărţelii, dând reclamantului suplimentul din partea sa ereditară în numerar sau în natură.
---------
Articolul trebuie socotit ca inaplicabil pentru motivele arătate în nota de la art. 791.
Articolul 793
Coeredele care a înstrăinat porţiunea sa ereditară, în tot sau în parte, nu poate intenta acţiunea de resciziune pentru dol sau violenta, dacă înstrăinarea s-a făcut în urma descoperirii dolului sau încetării violenţei. (Cod civil 959, 1190).
Secţiunea VI Despre împărţeala făcuta de tata, de mama sau de alţi ascendenţi între descendenţii lor
Articolul 794
Tatăl, mama şi ceilalţi ascendenţi pot face împărţeala bunurilor lor între fii şi ceilalţi descendenţi. (Cod civil 770).
Articolul 795
Aceasta împărţeala se poate face prin acte între vii, sau prin testament cu formele, condiţiile şi regulile prescrise pentru donaţiuni între vii şi pentru testamente.
Împărţeala făcuta prin acte între vii nu poate avea de obiect decât bunurile prezente. (Cod civil 659 şi urm., 728 şi urm.).
Articolul 796
Dacă toate bunurile, ce ascendentele a lăsat la moartea sa, nu au fost cuprinse în împărţeala, bunurile necuprinse se vor împărţi conform cu legea. (Cod civil 669, 728).
Articolul 797
Este nulă împărţeala în care nu s-au cuprins toţi copiii în viaţa la deschiderea moştenirii şi descendenţii fiilor premuriţi*).
Acţiunea de nulitate se poate exercita de toţi erezii fără distincţie. (Cod civil 790).
----------
*) Care au murit mai înainte.
---------
A se vedea şi art. 654 Cod civil şi nota de la acel articol.
Articolul 798
Împărţeala făcuta de ascendent se poate ataca, când ar rezultă dintr-însă sau dintr-alte acte ca, prin dispoziţia făcuta de ascendent, vreunul din acei între care s-au împărţit bunurile s-ar găsi vătămat în partea legitima. (Cod civil 841 şi urm.).
Articolul 799
Copilul care, pentru cauza arătată la articolul precedent, ataca împărţeala făcuta de ascendent este dator a plati înainte cheltuielile estimatiei. Dacă reclamaţia nu este fondată, cheltuielile estimatiei şi alte judecati vor fi în sarcina sa.
Titlul II DESPRE DONAŢIUNI ÎNTRE VII ŞI DESPRE TESTAMENTE
Capitolul 1
Articolul 800
Nimeni nu va putea dispune de avutul sau, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament. (Cod civil 644, 794 şi urm., 801 şi urm., 813 şi urm., 856 şi urm.).
Articolul 801
Donatiunea este un act de liberalitate prin care donatorele da irevocabil un lucru donatarului care-l primeşte. (Cod civil 813 şi urm., 829 şi urm., 937).
Articolul 802
Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţa, de tot sau parte din avutul sau. (Cod civil 856 şi urm., 920 şi urm.).
Articolul 803
Substitutiile sau fideicomisele sunt prohibite; orice dispoziţii prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoana, va fi nulă, chiar în privirea*) donatarului, a eredelui numit sau a legatarului. (Cod civil 804, 805, 812, 941).
--------
*) În privinţa.
Articolul 804
Este permisă dispoziţia prin care o a treia persoana ar fi chemată a lua darul, ereditatea sau legatul, în cazul când donatarul, eredele numit, sau legatarul nu ar primi sau nu ar putea primi. (Cod civil 924 şi urm.).
Articolul 805
Este permisă asemenea dispoziţia între vii sau testamentară, prin care uzufructul se da la o persoană şi proprietatea nuda la alta. (Cod civil 517 şi urm.).
Capitolul 2 Despre capacitatea de a dispune sau de a primi prin donatiune între vii sau prin testament
Articolul 806
Minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici într-un fel, afară de excepţiile regulate la capitolul VII al acestui titlu. (Cod civil 807).
----------
Dispoziţiile capitolului VII nu mai alcătuiesc excepţii de la regula art. 806, atât în ce priveşte donaţiile prin contractul de căsătorie (deoarece dispoziţiile art. 1223 - 1293 din Cod civil au fost abrogate) cat şi în ce priveşte donaţiile făcute între soţi în timpul căsătoriei, deoarece potrivit art. 8 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, minorul care se căsătoreşte dobândeşte prin aceasta capacitatea de exerciţiu deplina.
Potrivit art. 133 alin. 3 din Codul familiei minorul nu poate să facă donaţii nici chiar cu încuviinţare.
Articolul 807
Minorul de 16 ani poate dispune prin testament şi numai pentru jumătate din bunurile de care după lege poate dispune majorele. (Cod civil 806, 809, 814).
Articolul 808
Este capabil de a primi prin donatiune între vii oricine este conceput în momentul donatiunii.
Este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morţii testatorului. (Cod civil 854).
-----------
1. În privinţa momentului la care sunt recunoscute drepturile minorului, a se vedea Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice (art. 7).
2. În privinţa persoanelor juridice, a se vedea art. 33 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
Articolul 809
Minorul de şasesprezece ani nu poate, prin testament, dispune în favoarea tutorelui sau.
Minorul, ajuns la majoritate, nu poate dispune nici prin donatiune între vii, nici prin testament, în favoarea fostului sau tutore, dacă socotelile definitive ale tutelei n-au fost prealabil date şi primite.
Sunt exceptaţi în amândouă cazurile de mai sus ascendenţii minorilor, care sunt sau au fost tutori ai lor. (Cod civil 807, 812).
---------
1. A se vedea art. 41 şi 133 din Codul familiei;
2. Minorul devine major în condiţiile prevăzute de art. 8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice.
Articolul 810
Doctorii în medicina sau chirurgie, ofiţerii de sănătate*) şi spiterii, care au tratat pe o persoană în boala din care moare, nu pot profita de dispoziţiile între vii sau testamentare, ce dânsa a făcut-o în favoare-le în cursul acestei boli.
Sunt exceptate:
1. Dispoziţiile remuneratorii făcute cu titlul particular; se va tine însă seama de starea dispunatorului şi de serviciile făcute.
2. Dispoziţiile universale, în caz de rudenie până la al patrulea grad inclusiv, afară numai dacă mortul va avea erezi în linie dreapta şi dacă acela, în profitul căruia s-a făcut dispoziţia, nu este el chiar erede în linie dreapta.
Aceleaşi reguli sunt aplicabile în privinţa preoţilor. (Cod civil 660 şi urm., 812).
--------
*) Medici militari.
Articolul 811
Dispoziţiile între vii sau prin testament, făcute în favoarea ospiciilor, saracilor dintr-o comuna sau stabilimentelor de utilitate publică, nu pot avea efect decât dacă sunt autorizate prin ordonanţe domneşti în urma avizului Consiliului de Stat. (Cod civil 817).
---------
1. Articolul 811 a fost modificat implicit de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31 ianuarie 2000.
2. A se vedea şi:
- Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, publicată în Monitorul Oficial nr. 129 din 25 mai 1994, cu modificările ulterioare.
- Decretul nr. 478/1954 privitor la donaţiunile făcute statului, publicat în Buletinul Oficial nr. 46 din 10 decembrie 1954.
Articolul 812
Dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse.
Sunt reputate ca persoane interpuse tatăl şi mama, copiii şi descendenţii şi soţul persoanei incapabile. (Cod civil 940, 941, 1200, 1202).
Capitolul 3 Despre donaţiunile între vii
Secţiunea I Despre forma şi efectele donaţiunilor între vii
Articolul 813
Toate donaţiunile se fac prin act autentic. (Cod civil 1171 şi urm., 1167, 1168).
Articolul 814
Donatiunea nu obliga pe donator şi nu va produce nici un efect decât din ziua în care va fi fost acceptată.
Acceptarea poate fi făcuta sau în act, sau printr-un act autentic posterior, mai înainte însă de moartea celui ce daruieste; în acest din urmă caz, donatiunea n-are efect decât din ziua din care se va fi comunicat donatorelui actul de acceptare. (Cod civil 820, 827).
Articolul 815
Donaţiunile făcute unor minori sau unui interzis, se accepta de tutore sau de părinte.
Mama, cu toate ca tatăl ar fi în viaţa, şi ceilalţi ascendenţi, cu toate ca genitorii*) ar fi în viaţa, vor putea asemenea sa accepte donatiunea făcuta minorelui şi interzisului, deşi ei n-ar avea calitatea de tutori. (Cod civil 820, 1166).
---------
*) Părinţii.
---------
1. Textul art. 815 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Potrivit art. 97 din Codul familiei, ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii în ce priveşte pe copiii lor minori.
Articolul 816
Surdo-mutul ce nu ştie sa scrie nu poate accepta o donatiune decât cu asistarea unui curator special numit de autoritatea judiciară, după regulile stabilite pentru minori. (Cod civil 866).
----------
În conformitate cu dispoziţiile art. 152 lit. a din Codul familiei, curatorul se numeşte de autoritatea tutelara;
Articolul 817
Donaţiunile făcute persoanelor morale nu pot fi acceptate decât prin ordonanţa domnească, data în urma avizului Consiliului de Stat.
-----------
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 811.
Articolul 818
Când se dăruiesc bunuri ce pot fi ipotecate, transcriptia actului ce conţine donatiunea şi acceptarea, ca şi notificarea acceptării făcuta prin act separat, se va face la judecătoria a carei raza teritorială sunt situate bunurile.
-----------
Art. 818 a fost implicit modificat prin Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat - Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960, cu modificările ulterioare (art. 4 lit. m), abrogat ulterior prin Legea nr. 36/1995.
Articolul 819
Lipsa transcriptiei poate să fie invocată de orice persoane au interes la aceasta; se excepta însă persoanele obligate a stărui să se facă transcriptia, sau reprezentanţii lor, asemenea şi donatorul.
Articolul 820
Minorii, interzişii, femeile măritate, în lipsa de acceptarea sau de transcriptia donatiunii, nu pot cere obiectele dăruite; au însă, de se cuvine, recurs în contra tutorilor sau bărbaţilor.
-----------
Art. 820 a fost modificat implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată prin Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932 în sensul suprimării din cuprinsul textului a termenilor "femeile măritate" şi "sau bărbaţilor", care constituiau aplicarea în materia donaţiunilor a regulii incapacităţii femeii măritate.
Articolul 821
Donatiunea între vii pentru bunurile viitoare este revocabila. (Cod civil 801, 965).
Articolul 822
Este nulă orice donatiune făcuta cu condiţii a căror îndeplinire atarna numai de voinţa donatorului. (Cod civil 1006, 1010).
Articolul 823
Este asemenea nulă, dacă s-a făcut sub condiţia de a se satisface datorii sau sarcini care nu existau la epoca donatiunii sau care nu erau arătate în actul de donatiune.
Articolul 824
Când donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de un obiect cuprins în donatiune, sau de o sumă determinata din bunurile dăruite, dacă moare, fără sa fi dispus de dânsele, un asemenea obiect sau asemenea suma rămâne erezilor donatorului.
Articolul 825
Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite, atât în cazul când donatarul ar muri înaintea lui, cat şi în cazul când donatarul şi descendenţii săi ar muri înaintea sa.
Aceste stipulaţii însă nu se pot face decât în favoarea donatorului.
---------
A se vedea:
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 27); pentru aplicabilitatea acestui act normativ, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
- Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
Articolul 826
Dispoziţiile art. 821, 822, 823, 824 şi 825 nu se aplică la donatiunea din capitolul VI şi VII, dintr-acest titlu.
Articolul 827
Orice act de donatiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute într-un act estimativ subsemnat de donator şi donatar.
Articolul 828
Donatorul nu este responsabil de evicţiune către donatar pentru lucrurile dăruite.
Donatorul este responsabil de evicţiune când el a promis expres garanţia.
Este asemenea responsabil când evicţiunea provine din faptul sau, când este în chestiune o donatiune care impune sarcini donatorului; într-acest caz însă, garanţia este obligatorie numai până la suma sarcinilor. (Cod civil 1337 şi urm.).
Secţiunea II Despre cazurile în care donaţiunile se pot revoca
Articolul 829
Donatiunea între vii se revoca, pentru neîndeplinirea condiţiilor cu care s-a făcut, pentru ingratitudine şi pentru naştere de copii în urma donatiunii. (Cod civil 801, 830 şi urm., 937, 1011, 1020, 1021).
Articolul 830
Când donatiunea este revocată pentru neîndeplinirea condiţiilor, bunurile reintra în mana donatorului, libere de orice sarcina şi ipoteca. (Cod civil 834, 855, 930, 1770).
--------
A se vedea nota de la art. 825.
Articolul 831
Donatiunea între vii se revoca pentru ingratitudine în cazurile următoare:
1. Dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului.
2. Dacă este culpabil în privinţa-i de delicte, cruzimi sau injurii grave.
3. Dacă fără cuvânt îi refuza alimente. (Cod civil 655, 930).
Articolul 832
Revocarea pentru neîndeplinirea condiţiilor şi pentru ingratitudine nu se face de drept niciodată. (Cod civil 1020).
Articolul 833
Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie făcuta în termen de un an din ziua faptului, sau din ziua când donatorul a cunoscut faptul.
Acţiunea de revocare nu se poate intenta în contra erezilor donatarului, nici de erezii donatorului în contra donatarului, afară numai dacă, în acest caz, acţiunea s-a intentat de donator, sau donatorul a murit în anul în care se putea intenta acţiunea.
Articolul 834
Revocarea pentru ingratitudine nu poate infirma nici înstrăinările făcute de donatar, nici ipotecile sau alte sarcini reale, cu care el ar fi putut greva obiectul dăruit; este neapărat ca acestea să se fi făcut înaintea inscripţiei extractului cererii de revocare pe marginea transcriptiei prescrisă prin art. 818.
În caz de revocare, donatarul se condamna a întoarce valoarea obiectelor înstrăinate, după estimaţia ce li s-ar face în timpul cererii; se condamna asemenea a întoarce veniturile din ziua cererii. (Cod civil 854, 1770).
Articolul 835
Donaţiunile făcute în favoarea maritagiului nu sunt revocabile pentru ingratitudine.
Articolul 836
Orice donaţiuni prin acte între vii făcute de persoane ce n-au copii sau descendenţi existenţi în timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donaţiuni şi sub orice titlu s-ar fi făcut, fie chiar donatiunea mutuala sau remuneratorie, fie în fine donatiunea în favoarea maritagiului făcuta soţilor de oricare altă persoană, afară de ascendenţii lor, sunt revocate de drept, dacă donatorul, în urma donatiunii, dobândeşte un copil legitim, un postum, sau chiar când a legitimat pe un copil natural, prin maritagiu subsecvent. (Cod civil 937).
---------
1. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 825.
2. Distincţia dintre copil legitim sau legitimat şi copil natural a fost în întregime înlăturată prin dispoziţiile Codului familiei (art. 63), astfel încât textul art. 836 a fost modificat implicit în sensul că donaţiunile sunt revocate de drept, dacă donatorul, în urma donatiunii, dobândeşte un copil din căsătorie sau dinafara căsătoriei, fie chiar postum (adică un copil născut în urma morţii tatălui sau).
Articolul 837
Revocarea se face şi când copilul donatorului sau al donatricei ar fi fost conceput în timpul donatiunii.
Articolul 838
Donatiunea rămâne revocată chiar când donatorul ar fi intrat în posesia lucrurilor dăruite şi ar fi fost lăsat în posesia acelor lucruri după naşterea fiului donatorului; donatarul posesor nu va fi obligat a restitui fructele de orice natura luate de el, decât în ziua în care i se va fi notificat naşterea fiului sau legitimarea sa prin căsătorie subsecventa.
---------
Partea din text "sau legitimarea sa prin căsătorie subsecventa" trebuie socotită implicit abrogată drept urmare a abrogării instituţiei legitimării copiilor naturali prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Articolul 839
Orice clauze sau convenţii, prin care donatorul ar renunţa la revocarea donatiunii pentru naştere de fiu, este nulă şi fără nici un efect. (Cod civil 5, 968).
Articolul 840
Prescripţia acţiunii de revocare se împlineşte după 30 de ani de la naşterea fiului. (Cod civil 1863 şi urm., 1890).
---------
Cu privire la prescripţia drepturilor la acţiune care izvorăsc, în acest caz, din revocarea de plin drept a donatiunii, a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare.
Capitolul 4 Despre partea disponibilă a bunurilor şi despre reducţiune
Secţiunea I Despre partea disponibilă a bunurilor
Articolul 841
Liberalităţile, fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunatorului dacă la moarte-i lasă un copil legitim; peste o a treia parte, dacă lasă doi copii; peste a patra parte, dacă lasă trei sau mai mulţi. (Cod civil 664 şi urm., 874 şi urm., 939).
---------
Art. 841 a fost modificat implicit:
a) prin art. 2 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, potrivit căruia libertăţile făcute de soţul predecedat nu vor putea trece peste jumătate din drepturile de moştenire prevăzute de lege în favoarea soţului supravieţuitor; ...
b) prin art. 63 din Codul familiei, care a înlăturat în întregime orice deosebire cu privire la situaţia copiilor din căsătorie sau din afară căsătoriei. ...
Articolul 842
Sunt cuprinşi în articolul precedent sub nume de copii, descendenţii de orice grad. (Cod civil 670 şi urm.).
Articolul 843
Liberalităţile, prin acte între vii sau prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor, dacă în lipsa de descendenţi, defunctul lasă tata şi mama sau peste trei sferturi, dacă lasă numai pe unul din părinţi.
--------
Textul art. 843 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 134/1947 pentru modificarea art. 843 din Codul civil şi coordonarea, prin interpretare a dispoziţiilor sale, cu prevederile art. 673 din acelaşi cod - Monitorul Oficial nr. 91 din 22 aprilie 1947.
Articolul 844
Dacă dispoziţia prin acte între vii sau prin testament, constituie un uzufruct sau o rendită viageră, a carei valoare trece peste cantitatea disponibilă, erezii rezervatari au facultatea de a executa aceste dispoziţii sau de a abandona proprietatea cantităţii disponibile.
Articolul 845
Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreapta, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezerva de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii. Imputatia şi raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreapta care a consimţit la aceste înstrăinări. (Cod civil 738, 751 şi urm., 841, 1167).
Articolul 846
Cantitatea disponibilă poate fi data în tot sau în parte, sau prin acte între vii sau prin testament, copiilor sau altor succesibili ai donatorului, fără ca donatarul sau legatarul, ce vine la succesiune, să fie supus la raport, dacă în dispoziţie se zice expres, ca ceea ce s-a dat este peste partea sa.
Declaraţia ca darul sau legatul este peste partea succesibilului se poate face sau în actul ce conţine dispoziţia, sau în urma, cu formele dispoziţiilor între vii, sau testamentare.
Secţiunea II Despre reducţiunea donaţiunilor şi a legatelor
Articolul 847
Liberalităţile prin act sau între vii sau prin testament, când vor trece peste partea disponibilă, vor fi reduse la aceasta parte. (Cod civil 841 şi urm., 1641).
Articolul 848
Reducţiunea liberalităţilor între vii nu va putea fi cerută decât numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care înfăţişează drepturile lor. (Cod civil 763, 841 şi urm., 855, 974).
Articolul 849
Partea disponibilă se calculează cu chipul următor: pe lângă bunurile ce a lăsat donatorul sau testatorul în momentul morţii sale, se adauga prin calcul şi bunurile de care a dispus prin donaţiuni între vii, după starea lor din momentul donatiunii şi după valoarea ce au avut în momentul morţii donatorului. Din aceasta masa de bunuri, scăzându-se datoriile, pe ceea ce va ramanea se calculează partea disponibilă, după numărul şi calitatea erezilor. (Cod civil 752, 766 şi urm., 772).
Articolul 850
Întâi se vor reduce dispoziţiile testamentare; când bunurile cuprinse în aceste dispoziţii nu vor mai fi, atunci numai se va face reducţiunea donaţiunilor.
Reducţiunea va începe de la cea din urma donatiune, după săvârşirea acesteia se va trece îndată la cea a doua după dânsa, şi asa pe rând până la cea mai veche donatiune.
Articolul 851
Când donatiunea între vii, supusă la reducţiune, s-a făcut la unul din cei cu drept de moştenire, acesta va putea scădea partea cu care ar trebui să se reducă donatiunea, din partea ce i s-ar cuveni ca erede în bunurile nedisponibile, dacă aceste bunuri sunt de aceeaşi natura cu cele dăruite. (Cod civil 765, 770).
Articolul 852
Se vor reduce cu analogie*) atât legatele universale cat şi cele particulare, fără distincţie. (Cod civil 888 şi urm., 899 şi urm.).
---------
*) Proporţional cu valoarea lor.
Articolul 853
Când testatorul va declara ca un legat să fie plătit preferându-se celorlalte, acest legat nu va fi supus la reducţiune, decât după ce valoarea celorlalte legate nu va împlini rezerva legală. (Cod civil 847).
Articolul 854
Donatarul va restitui fructele porţiunii ce trece peste partea disponibilă, din momentul morţii donatorului. (Cod civil 522 şi urm., 762, 890).
Articolul 855
Donatarul este obligat, dacă a alienat bunurile dăruite, să facă în urma raportul excedentului peste porţiunea disponibilă, după valoarea lucrurilor din timpul morţii disponentului. (Cod civil 848).
Capitolul 5 Despre dispoziţiile testamentare
Secţiunea I Reguli generale pentru forma testamentelor
Articolul 856
Orice persoană este capabilă de a face testament, dacă nu este poprită de lege. (Cod civil 800, 802, 806 şi urm., 887).
Articolul 857
Doua sau mai multe persoane nu pot testa prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte, sau în favoarea unei a treia persoane. (Cod civil 886, 938).
Articolul 858
Un testament poate fi sau olograf, sau făcut prin act autentic, sau în forma mistica. (Cod civil 802, 868 şi urm.).
----------
A se vedea şi:
- Statutul Casei de Economii şi Consemnaţiuni, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 888/1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996, modificată prin Legea nr. 146/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997.
Articolul 859
Testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat şi subsemnat de mana testatorului. (Cod civil 886).
Articolul 860
Testamentul autentic este acela care s-a adeverit de judecătoria competenţa. (Cod civil 886).
-----------
A se vedea şi:
- Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Articolul 861-863
(Abrogate prin Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 pentru autentificarea şi legalizarea înscrisurilor, pentru investirea cu data certa şi legalizarea copiilor de pe înscrisuri).
Articolul 864
Când testatorul va voi să facă un testament mistic sau secret, trebuie neapărat sa-l iscălească, sau ca l-a scris el însuşi, sau ca a pus pe altul a-l scrie.
Hârtia în care s-au scris dispoziţiile testatorului sau hârtia care serveşte de plic, de va fi, se va strânge şi se va sigila.
Testatorul va prezenta judecătoriei competente testamentul strâns şi pecetluit, precum s-a zis, sau îl va strânge şi-l va pecetlui înaintea judecătoriei.
Testatorul va declara ca dispoziţiile din acea hârtie este testamentul sau, scris şi iscălit de el însuşi, sau scris de altul şi iscălit de testator.
Când testatorul, din cauza de boala, va fi în neposibilitate fizica de a se prezenta înaintea judecătoriei, atunci prezentarea testamentului, pecetluirea lui şi declaraţia sus-menţionată, se vor face înaintea judecătorului, numit de judecătorie pentru acest sfârşit.
Judecătoria, sau judecătorul numit, va face actul de subscripţie*) pe hârtia în care s-a scris testamentul, sau pe hârtia care serveşte de plic.
Acest act se va subscrie atât de testator, cat şi de judecătorie sau judecător.
Toată lucrarea de mai sus nu va putea fi întreruptă de nici o alta operaţie; când testatorul, din o cauza posterioară subsemnării testamentului, va declara că nu poate subsemna subscripţia**), aceasta declaraţie se va trece în subscripţie. (Cod civil 858, 886).
----------
*) Proces verbal de suprascriere.
**) Proces verbal de suprascriere.
Articolul 865
Acei care nu ştiu sau care nu pot citi şi scrie nu pot face testament în forma mistica.
Articolul 866
Când testatorul nu poate vorbi, dar ştie a scrie, atunci declaraţia ca testamentul este al său o va face în scris în capul actului de subscripţie*) înaintea judecătorului numit, sau înaintea judecătoriei.
Judecătoria sau judecătorul numit va constata în actul de subscripţie*) declaraţia testatorului.
------------
*) Proces verbal de suprascriere.
Articolul 867
În cazurile când se numeşte un judecător, el va comunică procesul sau verbal judecătoriei, care va legaliza actul de subscripţie sau testamentul.
Secţiunea II Despre regulile speciale asupra formelor catorva testamente
Articolul 868
Testamentele militarilor şi ale indivizilor intrebuintati în armata sunt în orice ţara valabil făcute în prezenta unui cap de batalion sau de escadron, sau în prezenta oricărui alt ofiţer superior, asistat de doi martori, sau în prezenta a doi comisari de război, sau în prezenta unui din comisari asistat de doi martori. (Cod civil 886).
----------
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 874.
Articolul 869
Sunt asemenea, dacă testatorul este bolnav sau rănit, valabil făcute în prezenta capului ofiţerului de sănătate asistat de comandantul militar, însărcinat cu poliţia ospiciului. (Cod civil 886).
----------
A se vedea nota de la art. 810, cu privire la ofiţerii de sănătate. În prezent art. 869 trebuie înţeles ca se referă la medicul militar şef al spitalului.
Articolul 870
Dispoziţiile articolelor precedente nu sunt admisibile decât în privinţa acelor ce sunt în expediţie militară, sau în cuartier, sau în garnizoana afară din teritoriul român, sau prizonieri la inamici, fără ca cei ce sunt în cuartier sau în garnizoana înăuntrul tarii să poată profita de aceasta latitudine, de nu se găsesc în o cetate asediata, sau în alte locuri ale căror porţi să fie închise şi comunicaţiile întrerupte din cauza războiului. (Cod civil 886).
Articolul 871
Testamentul făcut în forma mai sus arătată este nul după şase luni de la întoarcerea testatorului într-un loc unde are libertatea de a testa cu formele ordinare.
Articolul 872
Testamentul făcut într-un loc care este scos din comunicaţie din cauza ciumei sau altei boli contagioase, se poate face înaintea unui membru al consiliului municipal, asistat de doi martori. (Cod civil 886).
Articolul 873
Testamentul menţionat în articolul precedent este nul după trecerea de şase luni de la deschiderea comunicaţiilor cu locul unde se găseşte testatorul, sau după şase luni de la trecerea sa într-un loc unde comunicaţiile nu sunt întrerupte. (Cod civil 886).
Articolul 874
Testamentele făcute pe mare în timp de voiaj sunt valabile:
Pe corăbii şi alte bastimente ale tarii, când sunt făcute în prezenta ofiţerului comandant al bastimentului, sau în lipsa-i în prezenta acelui ce-l înlocuieşte după ordinea serviciului, însă şi unul şi altul asistaţi de ofiţerul de administraţie, sau de ofiţerul ce îndeplineşte funcţiunile acestuia.
Pe bastimentele de comerţ, când sunt făcute în prezenta scribului bastimentului sau în prezenta acelui ce-l înlocuieşte, însă şi unul şi altul asistaţi de capitanul sau de patronul, sau în lipsa-le, de acei ce-i înlocuiesc.
În toate cazurile, funcţionarii în prezenta căror se fac aceste testamente vor fi asistaţi de către doi martori. (Cod civil 886).
----------
Termenii folosiţi în art. 874 şi urm. pentru desemnarea funcţiilor la care se referă aceste dispoziţii nu mai sunt în concordanta, în cea mai mare parte, cu funcţiile şi denumirile legale în vigoare.
Articolul 875
Pe bastimentele statului, testamentul căpitanului, sau acela al ofiţerului însărcinat cu administraţia, pe bastimentele de comerţ, testamentul căpitanului, al patronului, sau al scribului se pot face în prezenta acelora ce, în ordinea serviciului, vin după dânşii, conformându-se pentru celelalte formalităţi cu dispoziţiile articolului precedent. (Cod civil 886).
Articolul 876
În toate cazurile, testamentele menţionate în cele doua articole precedente se vor face fiecare în doua exemplare originale. (Cod civil 886)
Articolul 877
Dacă bastimentul intra într-un port străin, unde se găseşte un agent d-ai tarii, funcţionarii, în prezenta cărora s-a făcut testamentul, sunt datori să depună unul din exemplarele originale, închis şi pecetluit în mâinile acestui agent, care-l va trimite Ministerului de Interne, spre a fi înaintat la grefa judecătoriei domiciliului testatorului. (Cod civil 886).
Articolul 878
După întoarcerea bastimentului în ţara, fie în portul armamentului*), fie în orice alt port, cele doua exemplare originale ale testamentului închise şi pecetluite sau exemplarul original rămas, dacă după articolul precedent celălalt a fost depus în cursul voiajului, vor fi date la biroul comandantului de port**), care le va trimite fără întârziere Ministerului de Interne, ce va face depozitul conform articolului precedent. (Cod civil 886).
----------
*) Portul de înscriere al vasului.
**) Organ portuar.
Articolul 879
Se va înscrie pe marginea rolului bastimentului*) numele testatorului, menţionându-se despre remiterea originalelor testamentului în mâinile agentului, sau la biroul comandantului de port**). (Cod civil 886).
----------
*) Rolul de echipaj.
**) Organ portuar.
Articolul 880
Testamentul nu va fi reputat ca făcut pe mare, deşi s-ar fi făcut în cursul voiajului, dacă în timpul în care s-a fost făcut, bastimentul s-ar fi apropiat de un ţărm străin unde s-ar afla un agent al României. În acest caz testamentul nu este valabil decât dacă s-a făcut după formele prescrise de legea României, sau după acelea întrebuinţate în ţara unde a fost făcut. (Cod civil 886).
Articolul 881
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi la testamentele pasagerilor, care nu fac parte din echipaj. (Cod civil 808).
Articolul 882
Testamentul făcut pe mare cu formele articolului 874 nu este valabil decât dacă testatorul moare pe mare, sau după trei luni de la întoarcerea lui pe uscat, într-un loc unde ar fi putut sa-l refacă cu formele ordinare. (Cod civil 886).
Articolul 883
Testamentul făcut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispoziţie în favoarea ofiţerilor bastimentului, dacă dânşii nu sunt rude cu testatorul. (Cod civil 808, 886).
Articolul 884
Testamentele cuprinse în articolele precedente ale prezentei secţiuni vor fi subscrise de testatori şi de ofiţerii publici, în prezenta căror s-au făcut.
Dacă testatorul declara că nu ştie sau nu poate subscrie, se face menţiune de declaraţia sa şi de cauza ce l-a împiedicat de a subscrie.
În cazurile în care se cere asistenţa de doi martori, testamentul va fi subscris cel puţin de unul dintr-înşii şi se va face menţiune de cauza ce a împiedicat pe celălalt de a subscrie. (Cod civil 886).
Articolul 885
Romanul ce s-ar afla în ţara străină va putea face testamentul sau, sau în forma olografă, sau în forma autentică întrebuinţată în locul unde se face testamentul.
Articolul 886
Formalităţile la care sunt supuse deosebitele testamente prin dispoziţiile prezentei secţiuni şi acelea ale secţiunii precedente se vor observa sub pedeapsa de nulitate. (Cod civil 859 şi urm., 868 şi urm., 874 şi urm.).
Secţiunea III Despre instituţia de moştenitori şi despre legate în genere
Articolul 887
Se poate dispune prin testament de toată sau de o fracţiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate. (Cod civil 802, 856, 888 şi urm., 894 şi urm., 899 şi urm.).
Secţiunea IV Despre legatul universal
Articolul 888
Legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasă după moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale.
Articolul 889
Când testatorul are erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la aceştia punerea în posesiune a bunurilor cuprinse în testament. (Cod civil 653, 895, 899).
Articolul 890
Legatarul universal are drept a pretinde fructele bunurilor cuprinse în testament, din ziua cererii în judecata, sau din ziua în care eredele a consimţit a-i da legatul.
Articolul 891
Când testatorul nu a lăsat erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la justiţie posesiunea bunurilor cuprinse în testament.
--------
Art. 891 a fost modificat implicit prin Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, republicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 7 decembrie 1960. Ulterior, acest decret a fost abrogat prin Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995, care prevede în acest caz procedura eliberării certificatului de moştenitor de către notarul public.
Articolul 892
Testamentul olograf sau mistic, înainte de a fi executat, se va prezenta tribunalului judeţean în a cărui raza teritorială s-a deschis succesiunea.
Preşedintele va constata prin proces verbal deschiderea testamentului şi starea în care l-a găsit şi va ordona depunerea lui la grefa tribunalului. (Cod civil 859, 864 şi urm.).
---------
Textul art. 892 a fost modificat implicit prin art. 9 al Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, în sensul că atribuţiile prevăzute de dispoziţiile art. 892 se exercitau de către notarul de stat; în prezent, aceste atribuţii revin notarului public, în conformitate cu Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Articolul 893
Legatarul universal, care va veni la moştenire în concurs cu un erede rezervatar, este obligat la datoriile şi sarcinile succesiunii personal până în concurenta părţii sale, şi ipotecar pentru tot. (Cod civil 550, 777, 841 şi urm., 896, 909).
Secţiunea V Despre legatele unei fracţiuni de moştenire
Articolul 894
Acest legat poate avea de obiect o fracţiune a moştenirii, precum jumătate, a treia parte sau toate imobilele sau toate mobilele, sau o fracţiune din imobile sau mobile.
Orice alt legat este singular. (Cod civil 887, 899).
Articolul 895
Legatarul unei fracţiuni de ereditate va cere posesiunea de la erezii rezervatari, în lipsa acestora de la legatarii universali, iar în lipsa şi acestora din urma, de la ceilalţi erezi legitimi. (Cod civil 653, 659, şi urm., 841 şi urm., 888).
Articolul 896
Legatarul unei fracţiuni din ereditate este obligat la sarcinile şi datoriile succesiunii testatorului, personal, în proporţie cu partea sa şi ipotecar pentru tot. (Cod civil 550, 777, 893, 909).
Articolul 897
Legatarul universal, sau acela al unei fracţiuni a succesiunii, nu se poate pune în posesiunea legatului, fără a se face, după cererea lui, un inventar al bunurilor ce compun legatul, de judecătoria în ocolul*) căreia s-a deschis succesiunea.
Legatarul, care va primi a intră în posesiunea bunurilor fără inventar, va fi obligat a plati toate debitele succesiunii, chiar de ar fi mai mari decât averea lăsată de testator. (Cod civil 704, şi urm., 713, 888 şi urm., 894 şi urm.).
-----------
*) Raza teritorială.
-----------
Textul art. 897 a fost implicit modificat prin Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială - Buletinul Oficial nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 7 decembrie 1960, în sensul că inventarul bunurilor urmează să fie întocmit de notarul de stat; în prezent, aceste atribuţii revin notarului public, în conformitate cu Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Articolul 898
Legatarul unei fracţiuni de moştenire poate pretinde fructele din ziua cererii în judecata, sau din ziua în care i s-a oferit de buna voie darea legatului. (Cod civil 890, 895).
Secţiunea VI Despre legatele singulare
Articolul 899
Orice legat pur şi simplu da legatarului, din ziua morţii testatorului, un drept asupra lucrului legat, drept transmisibil erezilor şi reprezentanţilor săi.
Cu toate acestea, legatul singular nu va putea intră în posesia lucrului legat, nici a pretinde fructele sau interesele*), decât în ziua în care a făcut cererea în judecata sau din ziua în care predarea legatului i s-a încuviinţat de buna voie. (Cod civil 485, 522 asi urm., 894).
---------
*) Dobânzile.
Articolul 900
Interesele) şi fructele lucrului legat devin ale legatarului din momentul morţii testatorului, şi dacă dânsul n-a făcut cerere înaintea justiţiei:
1. când testatorul a declarat expres în testament ca voieşte a urma astfel;
2. când s-a legat drept alimente o rendită viageră sau o pensie.
-------------
A se vedea şi:
- Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Articolul 901
Cheltuielile cererii pentru predare sunt în sarcina succesiunii, fără ca cu aceasta să se poată reduce rezerva legală.
În caz când testatorul ar ordona altfel prin testament, se va urma după voinţa lui.
Articolul 902
Erezii testatorului sau orice altă persoană obligată a plati un legat sunt personal datori a-l achită, fiecare în proporţie cu partea ce ia din succesiune.
Sunt datori ipotecări pentru tot, până în concurenta valorii imobilelor ce deţin. (Cod civil 774 şi urm., 893, 896, 905).
Articolul 903
Lucrul legat se va preda cu accesoriile necesare, în starea în care se găsea la moartea donatorului*). (Cod civil 465, 468 şi urm., 482 şi urm., 904, 923, 927, 1325).
---------
*) Prin termenul "donator", textul articolului se referă în realitate la testator.
Articolul 904
Când cel ce a dat legat un imobil, a mărit în urma acest imobil prin alte achiziţii, aceste achiziţii, şi de ar fi alaturea cu imobilele, nu pot fi socotite ca parte a legatului, de nu se face o noua dispoziţie pentru aceasta.
Infrumusetarile şi construcţiile noi, făcute asupra fondului legat, fac parte dintr-însul.
Asemenea face parte din legat adausul ce testatorul a făcut unui loc închis, intinzand îngrădirile sale.
Articolul 905
Dacă înaintea testamentului sau în urma, lucrul legat a fost ipotecat pentru datoria succesiunii, sau chiar pentru alta datorie, sau supus dreptului de uzufruct, acela ce este dator a da legatul, nu este ţinut a libera lucrul de aceasta sarcina, afară numai dacă testatorul l-a obligat expres la aceasta. (Cod civil 551, 775).
Articolul 906
Când testatorul, ştiind, a dat legat lucrul altuia, insarcinatul cu acel legat este dator a da, sau lucrul în natura sau valoarea lui din epoca morţii testatorului.
Articolul 907
Când testatorul, nestiind, a legat un lucru străin, legatul este nul.
Articolul 908
Când legatul dat este un lucru nedeterminat, insarcinatul cu legatul nu este obligat a da un lucru de calitatea cea mai buna, nu poate oferi însă nici lucrul cel mai rau. (Cod civil 1103).
Articolul 909
Legatarul singular nu este obligat a plati datoriile succesiunii. (Cod civil 847 şi urm., 1746 şi urm.).
Secţiunea VII Despre executorii testamentari
Articolul 910
Testatorul poate numi unul sau mai mulţi executori testamentari.
---------
A se vedea şi:
- art. 75 alin. 1 şi 2 şi art. 83 alin. 3 din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Articolul 911
El poate să le dea de drept în posesiune, toată sau parte numai din averea sa mobila, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa. (Cod civil 653, 889, 891, 912).
Articolul 912
Eredele poate să-i scoată din posesiune, oferindu-le sume îndestulătoare pentru plata legatelor de lucruri mobile, sau justificând ca a plătit aceste legate.
Articolul 913
Acela ce nu se poate obliga nu poate fi nici executor testamentar. (Cod civil 915, 950).
Articolul 914
Femeia maritata nu poate fi executoare testamentară, decât cu consimţământul bărbatului.
Dacă ea este separată de bunuri, sau prin contractul de maritaj, sau prin sentinta judecătorească, va putea deveni executoare testamentară, cu consimţământul bărbatului sau cu autorizaţia justiţiei în caz de refuz din parte-i.
--------
Dispoziţiile art. 914 au fost abrogate implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.
Articolul 915
Minorele nu poate fi executor testamentar, chiar cu autorizaţia tutorelui. (Cod civil 913, 950).
--------
Textul art. 915 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
Articolul 916
Executorii testamentari vor cere punerea peceţilor*), dacă sunt şi erezi minori, interzişi sau absenţi**).
Ei vor stărui a se face inventarul bunurilor succesiunii în prezenta eredelui prezumtiv, sau în lipsa-i, după ce i s-au făcut chemările legiuite***).
Ei vor cere vinderea mişcătoarelor în lipsa de suma îndestulătoare pentru plata legatelor.
Ei vor îngriji ca testamentele să se execute şi, în caz de contestaţie asupra execuţiei, ei pot sa intervină ca sa susţină validitatea lor.
Ei sunt datori, după trecere de un an de la moartea testatorului, a da socoteala despre gestiunea lor. (Cod civil 472 şi urm., 557 şi urm, 809 şi urm., 819, 854 şi urm.).
--------
*) Sigilii.
**) Dispăruţi.
***) După ce a fost citat.
--------
Aplicarea sigiliilor şi inventarierea se fac potrivit art. 70-73 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Articolul 917
Dreptul executorului testamentar nu trece la erezii săi.
Articolul 918
Dacă sunt mai mulţi executori testamentari care au primit aceasta sarcina, unul singur va putea lucra în lipsa-le.
Ei vor fi responsabili solidar de a da socoteala de miscatoarele ce li s-au încredinţat, afară numai dacă testatorul a despărţit funcţiile lor şi dacă fiecare din ei s-a mărginit în ceea ce i s-a încredinţat. (Cod civil 1039 şi urm.).
Articolul 919
Cheltuielile făcute de executorul testamentar pentru punerea peceţilor*) pentru inventar, pentru socoteli şi alte cheltuieli relative la funcţiunile sale sunt în sarcina succesiunii.
--------
*) Sigilii.
Secţiunea VIII Despre revocarea testamentelor şi despre caducitatea lor
Articolul 920
Un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decât sau prin un act legalizat de judecătoria competenţa, care act va cuprinde mutarea voinţei testatorului, sau prin un testament posterior. (Cod civil 802).
--------
Prin expresia "act legalizat de judecătoria competenţa", textul art. 920 se referă la actul notarial. A se vedea şi Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Articolul 921
Testamentul posterior care nu revoca anume pe cel anterior, nu desfiinţează din acesta, decât numai acele dispoziţii care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior.
Articolul 922
Revocarea făcuta prin testamentul posterior va avea toată validitatea ei, cu toate ca acest act a rămas fără efect din cauza necapacităţii eredelui, sau a legatarului, sau din cauza ca aceştia nu au voit a primi ereditatea.
Articolul 923
Orice înstrăinare a obiectului legatului, făcuta cu orice mod sau condiţie, revoca legatul pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinarea va fi nulă, sau când obiectul legat va fi reintrat în starea testatorului. (Cod civil 903 şi urm.).
Articolul 924
Orice dispoziţie testamentară devine caducă, când acela în favoarea căruia a fost făcuta a murit înaintea testatorului.
Articolul 925
Orice dispoziţie testamentară, făcuta sub condiţie suspensivă, cade când eredele sau legatarul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei. (Cod civil 1004 şi urm., 1019).
Articolul 926
Dispoziţia testamentară, făcuta de la un timp înainte nu opreşte pe eredele numit sau pe legatar de a avea un drept dobândit din momentul morţii testatorului. (Cod civil 899, 1017 şi urm.).
Articolul 927
Legatul va fi caduc, dacă lucrul legat a pierit de tot din viaţa testatorului. (Cod civil 1091, 1156).
Articolul 928
Orice dispoziţie testamentară cade când eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi. (Cod civil 686, 808 şi urm.).
---------
Incapacitatea de a primi dispoziţia testamentară prevăzută de art. 928 este reglementată de art. 808 şi 810 Cod civil.
Articolul 929
Când din dispoziţiile testamentare va rezultă ca cugetul testatorului a fost de a da legatarilor dreptul la totalitatea obiectului legat, atunci acela din legatari, care vine la legat, ia totalitatea; iar de primesc mai mulţi legatari, legatul se împarte între ei, fără a se scădea părţile legatarilor necapabili, sau ale acelora care n-au primit legatul, sau care au murit înaintea testatorului. (Cod civil 808 şi urm., 1057 şi urm.).
--------
Cu privire la "legatari incapabili" a se vedea nota de la art. 928.
Articolul 930
Aceleaşi cauze care, după art. 830 şi după cele dintâi doua dispoziţii ale art. 831, autoriza cererea de revocare a donaţiunilor între vii, vor fi primite şi la cererea revocării dispoziţiilor testamentare.
Articolul 931
Dacă cererea de revocare este intemeiata pe o injurie grava, făcuta memoriei testatorului, acţiunea va trebui să fie intentată în curs de un an din ziua delictului. (Cod civil 833).
Capitolul 6 Despre donaţiuni făcute soţilor prin contractul de maritagiu
Articolul 932
Donaţiunile făcute soţilor sau unuia dintr-înşii, prin contractul de maritagiu, nu sunt supuse la nici o formalitate.
--------
Dispoziţia art. 932 a devenit inaplicabila ca urmare a abrogării titlului IV din cartea III a Codului civil, "Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor", prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Articolul 933
Donatorul poate, în cazul articolului precedent, sa dea donatiune şi bunurile sale viitoare.
Donatorul în asemenea caz nu mai poate dispune gratuit de bunurile sale.
Când donatorul supravietuieste soţilor sau soţului donatar, donatiunea este revocabila.
--------
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.
Articolul 934
Prin contractul de maritagiu, se poate face cumulativ donatiunea bunurilor prezente şi viitoare, sau a unei părţi numai dintr-aceste bunuri, cu îndatorirea însă de a se anexa actului un stat de datoriile şi sarcinile existente, la care este supus donatorul în momentul donatiunii. În acest caz donatarul este liber să se lepede la moartea donatorului de bunurile viitoare şi sa oprească numai pe cele prezente.
--------
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.
Articolul 935
Dacă statul de care se face menţiune în articolul precedent, nu s-a anexat actului ce conţinea donatiunea bunurilor prezente şi viitoare, donatarul nu poate decât sau a accepta sau a se lepada de donatiune în întregul ei.
Când accepta, nu poate cere decât bunurile existente la moartea donatorului, şi este supus la toate datoriile şi sarcinile succesiunii.
--------
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.
Capitolul 7 Despre dispoziţiile dintre soţi, făcute sau în contractul de maritagiu sau în timpul maritagiului
Articolul 936
Sotii pot prin contractul de maritagiu să-şi facă reciproc, sau numai unul altuia, orice donatiune vor dori.
---------
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.
Articolul 937
Orice donatiune făcuta între soţi în timpul maritagiului este revocabila.
Revocarea se poate cere de femeie, fără nici o autorizaţie.
O asemenea donatiune nu este revocabila pentru ca în urma s-au născut copii. (Cod civil 801, 829, 936).
--------
1. Dispoziţia alin. 2 din art. 937, care constituia o excepţie de la regula generală a incapacităţii femeii măritate, a fost implicit abrogată prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată prin Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.
2. Donaţiunile între soţi pot avea ca obiect numai bunurile proprii. A se vedea, în acest sens, art. 30 din Codul familiei.
3. A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 32); pentru aplicabilitatea acestui act normativ, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
Articolul 938
Sotii nu pot, în timpul maritagiului, să-şi facă, nici prin acte între vii, nici prin testament, vreo donatiune mutuala şi reciprocă printr-unul şi acelaşi act. (Cod civil 857).
Articolul 939
Bărbatul sau femeia care, având copii dintr-alt maritagiu, va trece în al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea darui soţului din urma decât o parte egala cu partea legitima a copilului ce a luat mai puţin, şi fără ca, nici într-un caz, donatiunea sa treacă peste cuarţul bunurilor.
----------
Cu privire la aplicarea dispoziţiei art. 939 a se vedea şi Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.
Articolul 940
Sotii nu pot să-şi dăruiască indirect mai mult decât s-a arătat mai sus.
Orice donatiune, deghizată sau făcuta unei persoane interpuse, este nulă. (Cod civil 812, 939, 941).
Articolul 941
Sunt reputate persoane interpuse copiii ce soţul donatar are din alt maritaj, asemenea sunt reputate şi rudele soţului donatar, la a căror ereditate acesta este chemat în momentul donatiunii. (Cod civil 812, 940).
Titlul III DESPRE CONTRACTE SAU CONVENŢII
Capitolul 1 Dispoziţii preliminare
Articolul 942
Contractul este acordul între doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic. (Cod civil 962, 969 şi urm.).
Articolul 943
Contractul este bilateral sau sinalagmatic când părţile se obliga reciproc una către alta. (Cod civil 1020, 1179).
Articolul 944
Contractul este unilateral, când una sau mai multe persoane se obliga către una sau mai multe persoane, fără ca acestea din urma să se oblige.
Articolul 945
Contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj. (Cod civil 812, 947, 1639, 1646, 1859).
Articolul 946
Contractul gratuit sau de binefacere este acela în care una din părţi voieşte a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte. (Cod civil 813 şi urm., 1561).
Articolul 947
Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci când obligaţia unei părţi este echivalentul obligaţiei celeilalte.
Contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate părţile, de un eveniment incert. (Cod civil 1635).
Capitolul 2 Despre condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor
Articolul 948
Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimţământul valabil al părţii ce se obliga;
3. un obiect determinat;
4. o cauza licita. (Cod civil 949 şi urm., 953 şi urm., 962 şi urm., 966 şi urm.).
--------
În legătura cu condiţiile esenţiale pentru validarea actelor juridice, a se vedea şi art. 34 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Secţiunea I Despre capacitatea părţilor contractante
Articolul 949
Poate contracta orice persoană ce nu este declarata necapabilă de lege. (Cod civil 948, 950-952, 1163, 1164, 1167, 1190, 1666).
---------
A se vedea şi art. 6-8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Articolul 950
Necapabili de a contracta sunt:
1. minorii;
2. interzişii;
3. (Abrogat prin Legea pentru ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932);
4. în genere toţi acei căror legea le-a prohibit oarecare contracte.
----------
A se vedea şi:
- Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare (art. 9 - 11);
- Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 105, 124, 129, 133, 147);
- Codul muncii - Legea nr. 10/1972, Buletinul Oficial nr. 140 din 1 decembrie 1972 (art. 7), cu modificările ulterioare;
- Art. 45 alin. (4) din Constituţia României, adoptată la 8 decembrie 1991.
Articolul 951
Minorele nu poate ataca angajamentul sau pentru cauza de necapacitate, decât în caz de leziune. (Cod civil 1157-1160, 1162-1164).
----------
Art. 951 a fost modificat implicit prin art. 25 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, care precizează ca, de la data intrării în vigoare a decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având vârsta de 14 ani împliniţi, încheie singuri, fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, acte juridice pentru a căror validitate nu se cere şi încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare, dacă aceste acte le pricinuiesc vreo vătămare. Potrivit aceluiaşi text, actele juridice, ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, sunt anulabile pentru incapacitate, chiar dacă nu exista leziune.
Totodată, minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund pentru fapta lor ilicită decât dacă se dovedeşte ca au lucrat cu discernământ.
Articolul 952
Persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului şi interzisului incapacitatea lor. (Cod civil 949, 950).
---------
Textul art. 952 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată prin Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.
Secţiunea II Despre consimţământ
Articolul 953
Consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol. (Cod civil 948, 954 şi urm.).
--------
A se vedea Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 81.
Articolul 954
Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei.
Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai când consideraţia persoanei este cauza principala, pentru care s-a făcut convenţia. (Cod civil 953, 961, 993, 1092, 1167, 1190, 1712).
Articolul 955
Violenta în contra celui ce s-a obligat este cauza de nulitate, chiar când este exercitată de altă persoană decât aceea în folosul carei s-a făcut convenţia. (Cod civil 953, 956-959, 961, 1167, 1190, 1203).
Articolul 956
Este violenta totdeauna când, spre a face pe o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raţionabilă după dânsa, ca va fi expusă persoana sau averea sa unui rau considerabil şi prezent.
Se tine cont în aceasta materie de etate, de sex şi de condiţia persoanelor. (Cod civil 953, 955, 957-959, 961, 1167, 1190, 1203).
Articolul 957
Violenta este cauza de nulitate a convenţiei şi când s-a exercitat asupra soţului sau a sotiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor. (Cod civil 953, 956, 958, 959, 961, 1167, 1190-1203).
Articolul 958
Simpla temere reverentiara, fără violenta, nu poate anula convenţia. (Cod civil 953, 956, 957, 959, 1167, 1190, 1203).
Articolul 959
Convenţia nu poate fi atacată pentru cauza de violenta dacă, după încetarea violenţei, convenţia s-a aprobat, expres sau tacit, sau dacă a trecut timpul defipt de lege pentru restitutiune*). (Cod civil 953, 956-958, 961, 1167, 1190, 1203).
----------
*) Pentru exercitarea dreptului la acţiunea în anulare.
----------
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiunea în anulare, a se vedea nota 1 de la art. 1900.
Articolul 960
Dolul este o cauza de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel, încât este evident ca, fără aceste masinatii, cealaltă parte n-ar fi contractat.
Dolul nu se presupune. (Cod civil 953, 961, 1167, 1190, 1203, 1638).
Articolul 961
Convenţia făcuta prin eroare, violenta sau dol, nu este nulă de drept, ci da loc numai acţiunii de nulitate. (Cod civil 1900 şi urm.).
Secţiunea III Despre obiectul convenţiilor
Articolul 962
Obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obliga. (Cod civil 948, 954, 963-965, 971, 972, 1018, 1026-1033, 1074-1075).
Articolul 963
Numai lucrurile ce sunt în comerţ*) pot fi obiectul unui contract. (Cod civil 476 şi urm., 647, 965, 1310, 1844).
-----------
*) În circuitul civil.
-----------
A se vedea, în acest sens:
- Nota 1 de la art. 475;
- Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, publicată în Monitorul Oficial nr. 37 din 20 februarie 1991, art. 31;
- Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţa trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995, art. 9 alin. 6.
Articolul 964
Obligaţia trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa.
Cantitatea obiectului poate fi necerta, de este posibila determinarea sa.
Articolul 965
Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligaţiei.
Nu se poate face renunţare la o succesiune ce nu este deschisă, nici se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimţământul celui a cărui succesiune este în chestiune. (Cod civil 702, 821, 1526).
Secţiunea IV Despre cauza convenţiilor
Articolul 966
Obligaţia fără cauza sau fondată pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect. (Cod civil 948, 954, 967, 968, 1347, 1349, 1352).
Articolul 967
Convenţia este valabilă, cu toate ca cauza nu este expresă.
Cauza este prezumată până la dovada contrarie.
Articolul 968
Cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice. (Cod civil 5, 728, 1008, 1636, 1689).
Capitolul 3 Despre efectul convenţiilor
Secţiunea I Dispoziţii generale
Articolul 969
Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege. (Cod civil 970 şi urm.).
Articolul 970
Convenţiile trebuie executate cu buna-credinţa.
Ele obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligaţiei, după natura sa.
Articolul 971
În contractele ce au de obiect translaţia proprietăţii, sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor, şi lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar când nu i s-a făcut traditiunea lucrului. (Cod civil 1079 şi urm., 1156, 1295, 1406, 1479 şi urm.).
--------
1. În cazurile anume prevăzute de dispoziţii normative speciale, care constituie derogări de la regula generală a art. 971, proprietatea nu se transmite prin simplul consimţământ al părţilor.
2. În ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate imobiliară, a se vedea şi:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 17 alin. 1), şi Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 4 şi 5); pentru aplicabilitatea acestor acte normative, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 21 martie 1996.
- Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 21 martie 1996.
Articolul 972
Dacă lucrul ce cineva s-a obligat succesiv a da la doua persoane este mobil, persoana pusă în posesiune este preferita şi rămâne proprietara, chiar când titlul sau este cu data posterioară, numai posesiunea să fie de buna-credinţa. (Cod civil 1846, 1899, 1909).
Secţiunea II Despre efectul convenţiilor în privinţa persoanelor a treia
Articolul 973
Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante. (Cod civil 969, 974, 975, 976, 1175, 1554).
Articolul 974
Creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale. (Cod civil 558, 699, 732, 769, 780 şi urm., 848, 1825, 1843).
Articolul 975
Ei pot asemenea, în numele lor personal, sa atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. (Cod civil 562, 699, 769, 785).
Articolul 976
Cu toate acestea, sunt datori, pentru drepturile enunţate la titlul succesiunii, acela al contractelor de maritaj şi drepturilor respective ale soţilor, să se conformeze cu regulile cuprinse într-însele. (Cod civil 650-799, 975).
--------
1. Dispoziţiile art. 1223-1293 Cod civil, care alcătuiesc titlul IV din cartea a III-a "Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor" au fost abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
2. A se vedea şi Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, a art. 80 lit. a.
Secţiunea III Despre interpretarea convenţiilor
Articolul 977
Interpretarea contractelor se face după intenţia comuna a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
Articolul 978
Când o clauza este primitoare de doua înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul.
Articolul 979
Termenii susceptibili de doua înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului.
Articolul 980
Dispoziţiile indoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul. (Cod civil 583, 607, 610, 970, 1359, 1450 şi urm.).
Articolul 981
Clauzele obişnuite într-un contract se subinteleg, deşi nu sunt exprese într-însul. (Cod civil 970).
Articolul 982
Toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înţelesul ce rezultă din actul întreg.
Articolul 983
Când este indoiala, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obliga. (Cod civil 1312).
Articolul 984
Convenţia nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare ca părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat.
Articolul 985
Când într-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligaţia, nu se poate susţine ca printr-acesta s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept în cazurile neexprese.
Capitolul 4 Despre cvasi-contracte
Articolul 986
Cvasi-contractul este un fapt licit şi voluntar, din care se naşte o obligaţie către o altă persoană sau obligaţii reciproce între părţi. (Cod civil 1198).
-------
A se vedea Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 104-106.
Articolul 987
Acela care, cu voinţa, gere*) interesele altuia, fără cunoştinţa proprietarului, se obliga tacit a continua gestiunea ce a început şi a o săvârşi, până ce proprietarul va putea îngriji el însuşi. (Cod civil 988 şi urm., 1198, 1532, 1539 şi urm.).
--------
*) Administrează.
Articolul 988
Gerantul este obligat, cu toate ca stapanul a murit înaintea săvârşirii afacerii, a continua gestiunea până ce eredele va putea lua direcţiunea afacerii. (Cod civil 1539).
Articolul 989
Gerantul este obligat a da gestiunii îngrijirea unui bun proprietar. (Cod civil 1801 şi urm., 1540).
Articolul 990
Gerantul nu răspunde decât numai de dol, dacă fără intervenţia lui, afacerea s-ar fi putut compromite. (Cod civil 715, 989, 1540).
Articolul 991
Stapanul ale cărui afaceri au fost bine administrate este dator a îndeplini obligaţiile contractate în numele sau de gerant, a-l indemniza de toate acele ce el a contractat personalmente şi a-i plati toate cheltuielile utile şi necesare ce a făcut. (Cod civil 1547 şi urm.).
Articolul 992
Cel ce, din eroare sau cu ştiinţa, primeşte aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit. (Cod civil 954, 993, 997, 1092, 1198, 1588).
--------
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune în cazul imbogatirii fără just temei a se vedea nota de la art. 1886.
Articolul 993
Acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetitiune în contra creditorului.
Acest drept încetează când creditorul, cu buna-credinţa, a desfiinţat titlul sau de creanţa; dar atunci cel ce a plătit are recurs în contra adevăratului debitor. (Cod civil 992, 1092, 1588, 1638).
Articolul 994
Când cel ce a primit plata a fost de rea-credinţa, este dator a restitui atât capitalul, cat şi interesele*) sau fructele din ziua plăţii.
---------
*) Dobânzile.
Articolul 995
Când lucrul plătit nedebit era un imobil sau un mobil corporal, cel ce l-a primit cu rea-credinţa este obligat a-l restitui în natura, dacă exista, sau valoarea lucrului dacă a pierit sau s-a deteriorat chiar în cazuri fortuite, afară numai de va proba ca la aceste cazuri ar fi fost expus lucrul fiind şi în posesiunea proprietarului.
Cel care a primit lucrul, cu buna-credinţa, este obligat a-l restitui, dacă exista, dar este liberat prin pierderea lui, şi nu răspunde de deteriorări. (Cod civil 960, 1083, 1156).
Articolul 996
Când cel ce a primit lucrul cu rea-credinţa l-a înstrăinat, este dator a întoarce valoarea lucrului din ziua cererii în restitutiune.
Când cel care l-a primit era de buna-credinţa, nu este obligat a restitui decât numai preţul cu care a vândut lucrul. (Cod civil 1095, 1611, 1899).
Articolul 997
Acela cărui se face restitutiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea-credinţa de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut preţul lui. (Cod civil 991, 1574, 1730 pct. 4).
Capitolul 5 Despre delicte şi cvasi-delicte
--------
A se vedea şi Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturile de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245/1 octombrie 1992, art. 107-116.
Articolul 998
Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greseala s-a ocazionat, a-l repara. (Cod civil 767, 1014, 1162, 1198, 1435, 1483, 1902).
Articolul 999
Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenta sa. (Cod civil 998).
Articolul 1000
Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră.
Tatăl şi mama, după moartea bărbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânşii.
Stapanii şi comitentii, de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.
Institutorii şi artizanii, de prejudiciul cauzat de elevii şi ucenicii lor, în tot timpul ce se găsesc sub a lor priveghere.
Tatăl şi mama, institutorii şi artizanii sunt apăraţi de responsabilitatea arătată mai sus, dacă probează ca n-au putut împiedica faptul prejudiciabil. (Cod civil 1471, 1487).
--------
1. În legătura cu art. 1000 alin. 1 a se vedea şi:
- Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, publicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 26 august 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 130/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 355 din 31 iulie 2000.
- Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţa a activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial nr. 78 din 18 februarie 1998.
2. În legătura cu art. 1000 alin. 2, partea din text "după moartea bărbatului" a fost abrogată implicit prin art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei din 1948 care a instituit egalitatea în drepturi între sexe. A se vedea şi art. 25 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare.
Articolul 1001
Proprietarul unui animal, sau acela are se serveşte cu dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scăpat.
Articolul 1002
Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie.
Articolul 1003
Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire. (Cod civil 918, 1039 şi urm.)
Capitolul 6 Despre deosebitele specii de obligaţii
Secţiunea I Despre obligaţiile condiţionale
& 1. Despre condiţie în genere şi despre deosebitele sale specii
Articolul 1004
Obligaţia este condiţională când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor şi necert. (Cod civil 925, 926, 1017, 1019, 1770).
Articolul 1005
Condiţia cazuala este aceea ce depinde de hazard şi care nu este nici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului.
Articolul 1006
Condiţia potestativa este aceea care face sa depindă perfectarea convenţiei de un eveniment, pe care şi una şi alta din părţile contractante poate să-l facă a se intampla, sau poate să-l împiedice. (Cod civil 822, 1010).
Articolul 1007
Condiţia mixtă este aceea care depinde totodată de voinţa uneia din părţile contractante şi de aceea a unei alte persoane.
Articolul 1008
Condiţia imposibila sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibita de lege, este nulă şi desfiinţează convenţia ce depinde de dinsa. (Cod civil 5, 620, 728, 839, 1009 şi urm., 1492).
Articolul 1009
Condiţia de a nu face un lucru imposibil nu face ca obligaţia contractată sub aceasta condiţie să fie nulă.
Articolul 1010
Obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativa din partea acelui ce se obliga. (Cod civil 1006).
Articolul 1011
Împlinirea condiţiei trebuie să se facă astfel cum au înţeles părţile să fie făcuta. (Cod civil 970. 977 şi urm.).
Articolul 1012
Când obligaţia este contractată sub condiţia sa un eveniment oarecare se va intampla într-un timp fixat, condiţia este considerată ca neîndeplinită, dacă timpul a expirat fără ca evenimentul să se intample.
Când timpul nu este fixat, condiţia nu este considerată ca căzută, decât când este sigur ca evenimentul nu se va mai intampla.
Articolul 1013
Când obligaţia este contractată sub condiţia ca un eveniment n-are să se intample, într-un timp defipt, aceasta condiţie este îndeplinită, dacă timpul a expirat, fără ca evenimentul să se fi întâmplat; este asemenea îndeplinită, dacă înaintea termenului este sigur ca evenimentul nu se va mai intampla; dacă nu este timp determinat, condiţia este îndeplinită numai când va fi sigur ca evenimentul n-are să se mai intample.
Articolul 1014
Condiţia este reputata ca îndeplinită, când debitorul obligat, sub aceasta condiţie, a împiedicat îndeplinirea ei.
Articolul 1015
Condiţia îndeplinită are efect din ziua în care angajamentul s-a contractat. Dacă creditorul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei, drepturile sale trec erezilor săi. (Cod civil 653).
Articolul 1016
Creditorul poate, înaintea îndeplinirii condiţiei, sa exercite toate actele conservatoare dreptului sau.
& 2. Despre condiţia suspensivă
Articolul 1017
Obligaţia, sub condiţie suspensivă, este aceea care depinde de un eveniment viitor şi necert. Obligaţia condiţională nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului. (Cod civil 1004, 1012 şi urm., 1022, 1115 pct. 5, 1296, 1770, 1885).
Articolul 1018
Când obligaţia este contractată sub o condiţie suspensivă, obiectul convenţiei rămâne în rizico-pericolul debitorului, care s-a obligat a-l da, în caz de îndeplinire a condiţiei.
Dacă obiectul a pierit, în întregul său, fără greseala debitorului, obligaţia este stinsă.
Dacă obiectul s-a deteriorat, fără greseala debitorului, creditorul este obligat a-l lua în starea în care se găseşte, fără scădere de preţ.
Dacă obiectul s-a deteriorat, prin greseala debitorului, creditorul are dreptul sa ceara desfiinţarea obligaţiei, sau sa ia lucrul în starea în care se găseşte, cu daune interese. (Cod civil 999, 1081 şi urm., 1020, 1156).
& 3. Despre condiţia rezolutorie
Articolul 1019
Condiţia rezolutorie este aceea care supune desfiinţarea obligaţiei la un eveniment viitor şi necert.
Ea nu suspenda executarea obligaţiei, ci numai obliga pe creditor a restitui aceea ce a primit, în caz de neîndeplinire a evenimentului prevăzut în condiţie. (Cod civil 1012 şi urm., 1091, 1296, 1320, 1365, 1770).
Articolul 1020
Condiţia rezolutorie este subinteleasa totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul sau. (Cod civil 830, 832, 943, 1075, 1081 şi urm., 1012 şi urm., 1021, 1101, 1320, 1365, 1439).
Articolul 1021
Într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceara desfiinţarea, cu daune interese. Desfiinţarea trebuie să se ceara înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate. (Cod civil 1020).
Secţiunea II Despre obligaţia cu termen
Articolul 1022
Termenul se deosebeşte de condiţie, pentru ca el nu suspenda angajamentul, ci numai amâna executarea. (Cod civil 1004 şi urm., 1101, 1115 pct. 4, 1146, 1581, 1584).
Articolul 1023
Aceea ce se datoreşte cu termen nu se poate cere înaintea termenului, dar ceea ce se plăteşte înainte nu se mai poate repeti. (Cod civil 1092, 1572, 1581, 1584, 1616, 1649).
Articolul 1024
Termenul este presupus totdeauna ca s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulaţie sau din circumstanţe ca este primit şi în favoarea creditorului.
Articolul 1025
Debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, când este căzut în deconfitura*), sau când, cu fapta sa, a micşorat sigurantele ce prin contract dăduse creditorului sau. (Cod civil 1323).
-----------
*) Insolvabilitatea unui debitor care nu este comerciant.
Secţiunea III Despre obligaţiile alternative
Articolul 1026
Debitorul unei obligaţii alternative este liberat prin predarea unuia din două lucruri ce erau cuprinse în obligaţie. (Cod civil 964).
Articolul 1027
Alegerea o are debitorul, dacă nu s-a acordat expres creditorului. (Cod civil 983).
Articolul 1028
Debitorul se poate libera predand sau pe unul sau pe altul din lucrurile promise; nu poate însă sili pe creditor a primi parte dintr-însul şi parte dintr-altul. (Cod civil 1100, 1101).
Articolul 1029
Obligaţia este simpla, deşi contractată cu mod alternativ, dacă unul din două lucruri promise nu poate fi obiectul obligaţiei.
Articolul 1030
Obligaţia alternativa devine simpla, dacă unul din lucrurile promise piere, sau nu mai poate fi predat din orice alta cauza, şi chiar când aceasta s-a întâmplat din greseala debitorului. Preţul acestui lucru nu poate fi oferit în locu-i.
Dacă amândouă lucrurile au pierit, însă unul dintr-însele prin greseala debitorului, el va plati preţul celui care a pierit în urma. (Cod civil 1156, 1311).
Articolul 1031
Când, în cazul prevăzut de articolul precedent, alegerea este, prin convenţie, lăsată creditorului şi numai unul din lucruri a pierit, dacă lucrul a pierit fără greseala debitorului, creditorul va lua pe cel rămas; dacă a pierit prin greseala debitorului, creditorul poate cere sau lucrul rămas, sau preţul aceluia ce a pierit, dacă amândouă lucrurile au pierit prin greseala debitorului, creditorul, după alegerea sa, poate să ceara preţul unuia din ele; dacă însă numai unul din ele a pierit prin greseala debitorului, creditorul nu poate cere decât preţul acestui lucru.
Articolul 1032
Dacă amândouă lucrurile au pierit, fără greseala debitorului, obligaţia este stinsă.
Articolul 1033
Aceleaşi principii se aplică, când obligaţia alternativa cuprinde mai mult de doua lucruri.
Secţiunea IV Despre obligaţiile solidare
& 1. Despre solidaritatea între creditori
Articolul 1034
Obligaţia este solidară între mai mulţi creditori, când titlul creanţei da anume drept fiecărui din ei a cere plata în tot a creanţei şi când plata făcuta unuia din creditori liberează pe debitor. (Cod civil 1059, 1064).
Articolul 1035
Poate debitorul plati la oricare din creditorii solidari, pe cat timp nu s-a făcut împotriva-i cerere în judecata din partea unuia din creditori.
Cu toate acestea remisiunea făcuta de unul din creditorii solidari, nu eliberează pe debitor decât pentru partea acelui creditor. (Cod civil 1064, 1138 şi urm.).
Articolul 1036
Actul care întrerupe prescripţia în privinţa unuia din creditorii solidari, profita la toţi creditorii. (Cod civil 643, 1045, 1051, 1872).
Articolul 1037
Creditorul solidar, care a primit toată datoria, este ţinut a împărţi cu ceilalţi cocreditori, afară numai de va proba ca obligaţia este contractată numai în interesul sau. (Cod civil 1034 şi urm., 1053, 1054).
Articolul 1038
Creditorul solidar reprezintă pe ceilalţi cocreditori, în toate actele care pot avea de efect conservarea obligaţiei. (Cod civil 1036, 1056).
& 2. Despre obligaţia solidară între debitori
Articolul 1039
Obligaţia este solidară din partea debitorilor, când toţi s-au obligat la acelaşi lucru, astfel ca fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, şi ca plata făcuta de unul din debitori liberează şi pe ceilalţi către creditor. (Cod civil 1059, 1062 şi urm., 1136, 1140 şi urm., 1155, 1551, 1872).
Articolul 1040
Debitorii solidari se pot obliga sub diferite modalităţi, adică: unii pur, alţii sub o condiţie şi alţii cu termen. (Cod civil 1004 şi urm., 1022).
Articolul 1041
Obligaţia solidară nu se prezuma, trebuie să fie stipulată expres; aceasta regula nu încetează decât numai când obligaţia solidară are loc de drept, în virtutea legii. (Cod civil 918, 1062 şi urm., 1520, 1543, 1551, 1571, 1662, 1666 şi urm., 1671).
Articolul 1042
Creditorul unei obligaţii solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ca debitorul să poată opune beneficiul de diviziune. (Cod civil 1039, 1065, 1662 şi urm.).
Articolul 1043
Acţiunea intentată contra unuia din debitori nu opreşte pe creditor de a exercita asemenea acţiune şi în contra celorlalţi debitori.
Articolul 1044
Dacă lucrul debit a pierit din culpa unui sau mai multor debitori solidari, ceilalţi debitori nu rămân liberaţi de obligaţia de a plati preţul lucrului, dar nu sunt răspunzători pentru daune.
Debitorii care au întârziat de a plati sunt în culpa.
Creditorul nu poate cere daune decât numai în contra debitorilor în culpa. (Cod civil 1018, 1081, 1156).
Articolul 1045
Acţiunea intentată în contra unuia din debitori întrerupe prescripţia în contra tuturor debitorilor. (Cod civil 1036, 1872).
Articolul 1046
Cererea de dobânda făcuta în contra unuia din debitorii solidari face a curge dobânda în contra tuturor debitorilor. (Cod civil 1088).
Articolul 1047
Codebitorul solidar, în contra căruia creditorul a intentat acţiune, poate opune toate excepţiile care îi sunt personale, precum şi acelea care sunt comune tuturor debitorilor.
Debitorul acţionat nu poate opune acele excepţii care sunt curat personale ale vreunui din ceilalţi codebitori. (Cod civil 1065 şi urm., 1136 şi urm., 1148, 1155, 1653, 1681).
Articolul 1048
Când unul din debitori devine erede unic al creditorului, sau când creditorul devine unic erede al unui din debitori, confuziunea nu stinge creanţa decât pentru partea debitorului sau a creditorului. (Cod civil 1154).
Articolul 1049
Creditorul, care consimte a se împărţi datoria în privinţa unuia din codebitori, conserva acţiunea solidară în contra celorlalţi debitori, dar cu scăzământul părţii debitorului, pe care l-a liberat de solidaritate. (Cod civil 1050, 1064, 1141).
Articolul 1050
Creditorul care primeşte separat partea unuia din debitori, fără ca în chitanţa să-şi rezerve solidaritatea sau drepturile sale în genere, nu renunţa la solidaritate decât în privinţa acestui debitor.
Nu se înţelege ca creditorul a renunţat la solidaritate în favoarea unui debitor, când primeşte de la el o sumă egala cu partea ce e dator, dacă chitanţa nu zice ca acea suma este primită pentru partea debitorului.
Asemenea, din simpla cerere în judecata formată în contra unuia din debitori pentru partea sa, dacă, acesta n-a aderat la cerere*) sau dacă nu s-a dat o sentinta de condamnatiune, nu se prezuma renunţarea la solidaritatea în favoarea acelui debitor. (Cod civil 1049).
---------
*) Prin termenii "n-a aderat la cerere" trebuie să se înţeleagă "nu a recunoscut pretenţiile formulate prin cerere".
Articolul 1051
Creditorul, care primeşte separat şi fără rezerva solidarităţii porţiunea unuia din codebitori din venitul renditei sau în dobânzile unei datorii solidare, nu pierde solidaritatea decât pentru venitul şi dobânda trecută, iar nu şi pentru cele viitoare, nici pentru capital, afară dacă plata separată nu s-a urmat în curs de 10 ani consecutivi.
Articolul 1052
Obligaţia solidară, în privinţa creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa. (Cod civil 778, 1057 şi urm.).
Articolul 1053
Codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalţi decât numai de la fiecare partea sa.
Dacă unul dintre codebitori este nesolvabil, atunci pierderea cauzată de nesolvabilitatea acestuia se împarte cu analogie*) între ceilalţi codebitori solvabili şi între acela care a făcut plata. (Cod civil 1052, 1054, 1667).
---------
*) În mod proporţional.
Articolul 1054
Când creditorul a renunţat la solidaritate, în favoarea unul sau mai mulţi din debitori, dacă unul sau mai mulţi din ceilalţi codebitori devin nesolvabili, partea acestora se va împărţi cu analogie*) între toţi ceilalţi codebitori, cuprinzandu-se şi acei care au fost descărcaţi de solidaritate. (Cod civil 779, 1668).
---------
*) În mod proporţional.
Articolul 1055
Dacă datoria solidară era făcuta numai în interesul unuia din debitorii solidari, acesta în faţa cu ceilalţi codebitori răspunde pentru toată datoria căci, în raport cu el, ei nu sant priviti decât ca fidejusori. (Cod civil 1669 şi urm., 1674).
Articolul 1056
Codebitorul solidar reprezintă pe ceilalţi codebitori în toate actele care pot avea de efect stingerea sau imputinarea obligaţiei. (Cod civil 1038, 1039, şi urm., 1140, 1155).
Secţiunea V Despre obligaţiile divizibile şi nedivizibile
Articolul 1057
Obligaţia este nedivizibila când obiectul ei, fără a fi denaturat, nu se poate face în părţi nici materiale nici intelectuale. (Cod civil 1052, 1060 şi urm., 1695, 1476, 1872).
Articolul 1058
Obligaţia este încă nedivizibila, când obiectul este divizibil, dar părţile contractante l-au privit sub un raport de nedivizibilitate.
Articolul 1059
Solidaritatea contractată nu da unei obligaţii caracterul de nedivizibilitate. (Cod civil 1034 şi urm.).
& 1. Despre efectele obligaţiei divizibile
Articolul 1060
Obligaţia primitoare de diviziune trebuie să se execute între creditor şi debitor ca şi cum ar fi nedivizibila. Divizibilitatea nu se aplică decît în privinţa erezilor lor, care nu pot cere creanţa, sau care nu sunt ţinuţi de a o plati decât în proporţie cu părţile lor ereditare. (Cod civil 653, 774 şi urm., 893, 896, 918, 1052, 1061, 1072, 1101, 1611, 1695).
Articolul 1061
Principiul din articolul precedent nu se aplică în privinţa erezilor debitorului:
1. când debitul are de obiect un corp cert;
2. când unui din erezi este însărcinat singur, prin titlu, cu executarea obligaţiei;
3. când rezultă sau din natura obligaţiei, sau din aceea a lucrului ce ea are de obiect, sau din scopul ce părţile îşi au propus prin contract, ca intenţia lor a fost ca debitul sa nu se poată achită în părţi.
În cel dintâi caz, eredele, care poseda lucrul debit, poate fi acţionat pentru totalitate, rămânându-i recurs în contra celorlalţi erezi.
În cel de al doilea caz, numai eredele însărcinat cu plata debitului, şi în cel de al treilea caz, fiecare erede poate fi acţionat pentru totalitate, rămânându-i recurs în contra coerezilor săi. (Cod civil 776 şi urm., 977, 1011, 1026 şi urm., 1058, 1062 şi urm., 1611, 1695, 1746).
& 2. Despre efectele obligaţiei nedivizibile
Articolul 1062
Fiecare din cei care au contractat împreună un debit nedivizibil este obligat pentru totalitate, cu toate ca obligaţia nu este contractată solidar. (Cod civil 1039 şi urm., 1059, 1017, 1611, 1695).
Articolul 1063
Sunt obligaţi asemenea în tot şi erezii aceluia care a contractat obligaţia nedivizibila. (Cod civil 653, 776 şi urm., 908).
Articolul 1064
Fiecare din erezii creditorului poate pretinde în totalitate executarea obligaţiei nedivizibile.
Un singur erede nu poate face remisiunea totalităţii debitului, nu poate primi preţul în locul lucrului.
Dacă unul din erezi a remis singur debitul sau a primit preţul lucrului, coeredele sau nu poate pretinde lucrul nedivizibil decât cu scăderea părţii eredelui, care a făcut remisiunea sau care a primit preţul. (Cod civil 1034 şi urm., 1042, 1049 şi urm., 1138 şi urm., 1611).
Articolul 1065
Eredele debitorului, fiind chemat în judecata pentru totalitatea obligaţiei, poate cere un termen ca sa pună în cauza şi pe coerezii săi, afară numai dacă debitul va fi de natura a nu putea fi achitat decât de eredele tras în judecata, care atunci poate să fie osândit singur, rămânându-i recurs în contra coerezilor. (Cod civil 774, 777, 1042 şi urm., 1071).
Secţiunea VI Despre obligaţiile cu clauza penală
Articolul 1066
Cauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i. (Cod civil 1087, 1708).
--------
În legătura cu inadmisibilitatea clauzei penale în cazul contractului de împrumut, a se vedea Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte, publicată în Monitorul Oficial nr. 40 din 20 februarie 1879.
Articolul 1067
Nulitatea obligaţiei principale atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu atrage pe aceea a obligaţiei principale. (Cod civil 1008).
Articolul 1068
Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligaţiei principale. (Cod civil 1078, 1079).
Articolul 1069
Clauza penală este o compensaţie a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale.
Nu poate dar creditorul cere deodată şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării. (Cod civil 1075 şi urm., 1081 şi urm., 1087).
Articolul 1070
Penalitatea poate fi imputinata de judecător, când obligaţia principala a fost executată în parte. (Cod civil 1087, 1101).
Articolul 1071
Când obligaţia principala, contractată cu o clauza penală, este nedivizibila, penalitatea este debita prin contravenţia unuia singur din erezi, şi se va putea cere sau în totalitate, în contra aceluia care a comis contravenţia sau de la fiecare erede în proporţie cu partea sa ereditară, iar ipotecar pentru tot.
Acela din erezi care a plătit are recurs în contra eredelui din faptul căruia s-a îndeplinit condiţia penalităţii. (Cod civil 653, 774 şi urm., 1062 şi urm.).
Articolul 1072
Când obligaţia principala contractată cu o clauza penală este divizibilă, nu rămâne supus la penalitate decât acel erede al debitorului care a călcat legamantul, şi acesta numai pentru partea la care este ţinut în obligaţia principala, fără a avea creditorul vreo acţiune în contra acelora care au executat obligaţia principala.
Aceasta regula primeşte excepţie în cazul când cugetul părţilor a fost ca plata obligaţiei principale sa nu poată fi făcuta în părţi, şi unul din coerezi a împiedicat executarea obligaţiei pentru totalitate. În acest caz creditorul poate cere de la acesta penalitatea întreaga, iar de la ceilalţi coerezi numai partea lor ereditară, rămânând recursul ce au în contra eredelui care a împiedicat executarea obligaţiei. (Cod civil 1061).
Capitolul 7 Despre efectele obligaţiilor
Articolul 1073
Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare. (Cod civil 1021, 1074 şi urm., 1081 şi urm., 1084).
Articolul 1074
Obligaţia de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul şi de a-l conserva până la predare.
Lucrul este în rizico-pericolul creditorului, afară numai când debitorul este în întârziere; în acest caz rizico-pericolul este al debitorului. (Cod civil 942, 1079 şi urm., 1081 şi urm., 1156, 1314 şi urm., 1391, 1406, 1479 şi urm.).
Articolul 1075
Orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimba în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului. (Cod civil 1801 şi urm.).
Articolul 1076
Creditorul poate cere a se distrui*) ceea ce s-a făcut, calcandu-se obligaţia de a nu face şi poate cere a fi autorizat a distrui*) el însuşi, cu cheltuiala debitorului, afară de dezdăunări.
--------
*) Distruge.
Articolul 1077
Nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
Articolul 1078
Dacă obligaţia consista în a nu face, debitorul, care a călcat-o, este dator de a da despăgubire pentru simplul fapt al contravenţiei. (Cod civil 1079, 1081 şi urm.).
Articolul 1079
Dacă obligaţia consista în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau.
Debitorul este de drept în întârziere:
1. în cazurile anume determinate de lege;
2. când s-a contractat expres ca debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare;
3. când obligaţia nu putea fi îndeplinită decât în un timp determinat, ce debitorul a lăsat sa treacă.
Articolul 1080
Diligenţa ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligaţii este totdeauna aceea a unui bun proprietar.
Aceasta regula se aplică cu mai mare sau mai mica rigoare în cazurile anume determinate de această lege. (Cod civil 541, 715, 989, 1018, 1429, 1479, 1540, 1564, 1566, 1599, 1633, 1691).
Articolul 1081
Daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligaţia sa, afară numai de cazul când lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face, nu putea fi dat nici făcut decât într-un timp oarecare ce a trecut. (Cod civil 1075, 1079, 1321).
Articolul 1082
Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credinţa din parte-i, afară numai dacă nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza străină, care nu-i poate fi imputată.
Articolul 1083
Nu poate fi loc la daune-interese când, din o forta majoră sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit. (Cod civil 1082, 1156, 1435, 1475, 1624, 1625).
Articolul 1084
Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepţiile şi modificările mai jos menţionate.
Articolul 1085
Debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul sau. (Cod civil 960).
Articolul 1086
Chiar în cazul când neexecutarea obligaţiei rezultă din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecinţa directa şi necesară a neexecutării obligaţiei. (Cod civil 960, 1084).
Articolul 1087
Când convenţia cuprinde ca partea care nu va executa va plati o sumă oarecare dreptul daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părţi o sumă nici mai mare nici mai mica. (Cod civil 1066 şi urm., 1093 şi urm.).
Articolul 1088
La obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate.
Aceste daune-interese se cuvin să facă ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecata, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. (Cod civil 1081 şi urm., 1589).
-------
A se vedea:
- Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, publicată în Monitorul Oficial nr. 26 din 25 ianuarie 2000.
Articolul 1089
Dobânda pe timpul trecut poate produce dobânda, sau prin cerere în judecata sau prin convenţie specială, numai ca, sau în cerere sau în convenţie, să fie chestiune de dobânda debita cel puţin pentru un an întreg.
---------
(Abrogat) Clauza prin care, de mai înainte şi în momentul formării unei convenţii alta decât o convenţie comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorite pentru un an sau pentru mai puţin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă.
- Alineatul 2 al art. 1089 a fost abrogat prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, publicată în Monitorul Oficial nr. 26 din 25 ianuarie 2000.
Articolul 1090
Cu toate acestea, veniturile pe timpul trecut, precum: arenzi, chirii, venituri de rendite perpetue sau pe viaţa, produc dobânda din ziua cererii sau a convenţiei.
Aceeaşi regula se aplică la restituţiuni de fructe şi la dobânzile plătite de o a treia persoana creditorului, în contul debitorului.
Capitolul 8 Despre stingerea obligaţiilor
Articolul 1091
Obligaţiile se sting prin plata, prin novatiune, prin remitere voluntara, prin compensaţie, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiţiei rezolutorii şi prin prescripţie. (Cod civil 1019, 1092 şi urm., 1128 şi urm., 1138 şi urm., 1143 şi urm., 1154, 1156, 1837 şi urm., 1900).
Secţiunea I Despre plata
& 1. Despre plata în genere
Articolul 1092
Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetitiunii.
Repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale, care au fost achitate de buna voie. (Cod civil 966 şi urm., 992 şi urm., 1023, 1053, 1408, 1638, 1671).
---------
Cu privire la dreptul debitorului, care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, a se vedea Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 20).
Articolul 1093
Obligaţia poate fi achitată de orice persoană interesată, precum de un coobligat sau de un fidejusor.
Obligaţia poate fi achitată chiar de o persoană neinteresata; aceasta persoana trebuie însă sa lucreze în numele şi pentru achitarea debitorului, sau de lucrează în numele ei propriu, sa nu se subroge în drepturile creditorului. (Cod civil 973, 987, 1094, 1106 şi urm., 1655, 1669).
Articolul 1094
Obligaţia de a face nu se poate achită de altă persoană în contra voinţei creditorului, când acesta are interes ca debitorul s-o îndeplinească. (Cod civil 1075 şi urm., 1485).
Articolul 1095
Plata, ca să fie valabilă, trebuie făcuta de proprietarul capabil de a înstrăina lucrul dat în plata.
Cu toate acestea, plata unei sume în bani, sau altor lucruri ce se consuma prin întrebuinţare, nu poate fi repetita contra creditorului ce le-a consumat de buna-credinţa, deşi plata s-a făcut de o persoană ce nu era proprietar sau care nu era capabilă de a înstrăina. (Cod civil 946 şi urm., 992, 1097, 1899).
---------
Potrivit art. 126 din alin. 2 din Codul familiei, creanţele pe care le au faţă de minor tutorele, soţul acestuia, o ruda în linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorelui, pot fi plătite numai cu aprobarea autorităţii tutelare.
Articolul 1096
Plata trebuie să se facă creditorului sau împuternicitului sau, sau aceluia ce este autorizat de justiţie sau de lege a primi pentru dânsul.
Plata data aceluia ce n-are împuternicire de a primi pentru creditor, este valabilă, dacă acest din urma o ratifica sau profita de dânsa. (Cod civil 1097 şi urm., 1190, 1532 şi urm., 1609).
Articolul 1097
Plata făcuta cu buna-credinţa acelui ce are creanţa în posesiunea sa este valabilă chiar dacă în urma posesorul ar fi evins.
Articolul 1098
Dacă creditorul este necapabil de a primi, plata ce i se face nu este valabilă, afară numai dacă şi debitorul probează ca lucrul plătit a profitat creditorului. (Cod civil 1096).
Articolul 1099
Plata făcuta de debitor creditorului sau în urma unui sechestru sau opoziţii*) nu este valabilă în privinţa creditorilor sechestrati şi oponenţi; aceştia pot, în virtutea dreptului lor, sa-l sileasca a plati din nou; debitorul însă, în acest caz, are recurs în contra creditorului. (Cod civil 1152, 1616).
--------
*) Prin termenii "sechestru sau opoziţii", textul art. 1099 se referă la poprirea în mâinile celor de-al treilea.
Articolul 1100
Creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela ce i se datoreşte, chiar când valoarea lucrului oferit ar fi egala sau mai mare. (Cod civil 1578, 1604, 1683).
Articolul 1101
Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar.
Cu toate acestea, judecătorii pot, în considerarea poziţiei debitorului, sa acorde mici termene pentru plata şi sa oprească executarea urmăririlor, lăsând lucrurile în starea în care se găsesc.
Judecătorii însă nu vor uza de aceasta facultate decît cu mare rezerva. (Cod civil 1057 şi urm., 1115 pct. 3, 1582, 1831).
Articolul 1102
Debitorul unui corp cert şi determinat este liberat prin trădarea*) lucrului în starea în care se găsea la predare, dacă deteriorările ulterioare nu sunt ocazionate prin faptul sau greseala sa, nici prin aceea a persoanelor pentru care este responsabil, sau dacă înaintea acestor deteriorări n-a fost în întârziere. (Cod civil 903, 998 şi urm., 1074 şi urm., 1083, 1324, 1434, 1605).
----------
*) Predarea.
Articolul 1103
Dacă datoria este un lucru determinat numai prin specia sa, debitorul, ca să se libereze, nu este dator a-l da de cea mai buna specie, nici însă de cea mai rea.
---------
A se vedea şi:
- Ordonanţa Guvernului nr. 87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase, publicată în Monitorul Oficial nr. 421 din 1 septembrie 2000;
- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 24 ianuarie 1995.
Articolul 1104
Plata trebuie a se face în locul arătat în convenţie.
Dacă locul nu este arătat, plata, în privinţa lucrărilor certe şi determinate, se va face în locul în care se găsea obiectul obligaţiei în timpul contractării.
În orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului. (Cod civil 1115 pct. 6, 1121, 1319, 1362, 1614).
Articolul 1105
Cheltuielile pentru efectuarea plăţii sunt în sarcina debitorului. (Cod civil 1117, 1305, 1317, 1614).
& 2. Despre plata prin subrogaţie
Articolul 1106
Subrogatia în drepturile creditorului, făcuta în folosul unei a treia persoane ce plăteşte, este sau convenţionala sau legală. (Cod civil 1093, 1670, 1682).
Articolul 1107
Aceasta subrogare este convenţionala:
1. când creditorul, primind plata sa de la o altă persoană, da acestei persoane drepturile, acţiunile, privilegiile sau ipotecile sale, în contra debitorului; aceasta subrogaţie trebuie să fie expresă şi făcuta tot într-un timp cu plata;
2. când debitorul se împrumuta cu o sumă spre a-şi plati datoria şi subroga pe împrumutător în drepturile creditorului. Ca să fie valabilă aceasta subrogaţie, trebuie să se facă actul de împrumut şi chitanţa înaintea tribunalului, să se declare în actul de împrumut ca suma s-a luat pentru a face plata, şi în chitanţa să fie declarat ca plata s-a făcut cu banii dati pentru aceasta de noul creditor. Aceasta subrogaţie se operează fără concursul voinţei creditorului. (Cod civil 1093).
--------
1. Potrivit Legii nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995, prin expresia "chitanţa înaintea tribunalului", folosită în cuprinsul punctului 2 al art. 1107, se înţelege chitanţa întocmită în forma autentică la notarul public;
2. A se vedea şi Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996;
3. A se vedea şi Titlul VI "Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare" (art. 2 lit. c) din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
Articolul 1108
Subrogatia se face de drept:
1. în folosul aceluia care, fiind el însuşi creditor, plăteşte altui creditor, ce are preferinţa;
2. în folosul aceluia care, dobândind un imobil, plăteşte creditorilor căror acest imobil era ipotecat;
3. în folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interes de a o desface;
4. în folosul eredelui beneficiar, care a plătit din starea sa datoriile succesiunii. (Cod civil 713, 777 şi urm., 1053 şi urm., 1510, 1670, 1722, 1746, 1778, 1799, 1812).
Articolul 1109
Subrogatia stabilită prin articolele precedente se operează atât în contra fidejusorului, cat şi în contra debitorului. Ea nu poate desfiinţa dreptul creditorului, când plata i s-a făcut numai pentru parte din datorie; în acest caz el poate exercita, pentru ce are a mai lua, aceleaşi drepturi ce exercita şi subrogatul, pentru partea plătită, celui cui a făcut o plata parţială. (Cod civil 1652 şi urm.).
& 3. Despre imputatia plăţii
Articolul 1110
Debitorul, având mai multe datorii, al căror obiect este de aceeaşi speta, are dreptul de a declara, când plăteşte, care este datoria ce voieşte a desface. (Cod civil 1506).
Articolul 1111
Debitorul unei datorii, pentru care se plăteşte dobânda, sau o rendită, nu poate, fără consimţământul creditorului, sa impute plata ce face pe capital cu preferinţa asupra renditei sau a dobânzii. Plata parţială, făcuta pe capital şi dobânda, se imputa mai întâi asupra dobânzii.
Articolul 1112
Când debitorul unor deosebite datorii a primit o chitanţa prin care creditorul imputa aceea ce a luat special asupra uneia din aceste datorii, debitorul nu mai poate cere ca imputatia să se facă asupra unei alte datorii, afară numai dacă creditorul l-a amagit, sau l-a surprins.
Articolul 1113
Când în chitanţa nu se zice nimic despre imputaţie, plata trebuie să se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, în acel timp, avea mai mare interes a o desface. În caz de o datorie ajunsă la termen şi alta neajunsă, deşi aceasta din urma ar fi mai oneroasa, imputatia se face asupra celei ajunse la termen.
Dacă datoriile sunt de egala natura, imputatia se face asupra celei mai vechi; dacă datoriile sunt în toate egale, imputatia se face proporţional asupra tuturora. (Cod civil 1151, 1506).
& 4. Despre ofertele de plată şi despre consemnaţiuni
Articolul 1114
Când creditorul unei sume de bani refuza de a primi plata, debitorul poate să-i facă oferte reale, şi, refuzând creditorul de a primi, sa consemneze suma.
Ofertele reale, urmate de consemnatiune, liberează pe debitor; ele, în privinţa-i, ţin loc de plată, de sunt valabil făcute, şi suma consemnată, cu acest mod, este în rizico-pericolul creditorului.
---------
Procedura ofertei de plată şi a consemnatiunii este reglementată prin art. 586-590 inclusiv Cod procedura civilă.
Articolul 1115
Pentru ca ofertele să fie valabile trebuie:
1. să fie făcute creditorului, ce are capacitatea de a primi sau acelui ce are dreptul de a primi pentru dânsul;
2. să fie făcute de o persoană capabilă de a plati;
3. să fie făcute pentru toată suma exigibilă, pentru rendite şi dobânzi datorite, pentru cheltuieli lichidate şi pentru o sumă oarecare în privinţa cheltuielilor nelichidate, suma asupra căreia se poate reveni, după lichidarea acestor cheltuieli;
4. termenul să fie împlinit, dacă a fost stipulat în favoarea creditorului;
5. condiţia sub care datoria s-a contractat să se fi îndeplinit;
6. ofertele să fie făcute în locul ce s-a hotărât pentru plata, şi dacă locul pentru plata nu s-a determinat prin o convenţie specială, să fie făcute sau creditorului în persoana, sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea convenţiei;
7. ofertele să fie făcute prin ofiţer public*) ce era competent, pentru astfel de acte. (Cod civil 1095 şi urm., 1104).
---------
*) Executor judecătoresc.
----------
1. Punctul 8 din art. 1115 a fost abrogat prin art. 609 Cod procedura civilă, care a devenit art. 590 în actuala numerotare a articolelor din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 42 din 24 februarie 1948, în temeiul Legii nr. 18 - Monitorul Oficial nr. 35 din 12 februarie 1948.
2. A se vedea, de asemenea, art. 587 Cod procedura civilă.
Articolul 1116
Nu este necesar pentru validitatea consemnatiunii ca ea sa fi fost autorizata de judecător; e destul:
1. sa fi fost predată de o somaţie significata*) creditorului, în care să se arate ziua, ora şi locul unde suma oferită are să fie depusa;
2. ca debitorul să depună suma oferită în casa de depozite şi consemnaţiuni**), cu dobânda ei până în ziua depunerii.
----------
*) Comunicată.
**) Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.).
----------
A se vedea şi Legea nr. 66 din 3 iulie 1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancară pe acţiuni publicată în Monitorul Oficial nr. 140 din 5 iulie 1996.
--------
1. Punctele 3 şi 4 ale articolului 1116 au fost abrogate prin art. 609 Cod procedura civilă, care a devenit art. 590 în actuala numerotare a articolelor din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 42 din 24 februarie 1948, în temeiul Legii nr. 18 - Monitorul Oficial nr. 35 din 12 februarie 1948.
2. A se vedea şi:
- Hotărârea Guvernului nr. 888/1996 pentru aprobarea Statutului Casei de Economii şi Consemnaţiuni, publicată în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996.
Articolul 1117
Cheltuielile ofertelor reale şi ale consemnatiunii sunt în sarcina creditorului, de sunt făcute valabil. (Cod civil 1105).
Articolul 1118
Pe cat timp consemnatiunea nu s-a primit de creditor, debitorul poate să ia înapoi suma depusa, şi într-acest caz codebitorii sau fidejusorii săi nu sunt liberaţi.
Articolul 1119
Când debitorul a dobândit o hotărâre ce are puterea lucrului judecat*), prin care ofertele sau consemnatiunea s-au declarat bune şi valabile, el nu mai poate, chiar cu consimţământul creditorului, să-şi retragă suma depusa în prejudiciul codebitorului sau fidejusorilor săi.
--------
*) Hotărâre definitivă, astfel cum e determinata prin art. 377 Cod procedura civilă.
Articolul 1120
Creditorul, care a consimţit ca debitorul să-şi retragă consemnatiunea, după ce aceasta s-a declarat valabilă printr-o hotărâre ce dobandise puterea lucrului judecat, pierde dreptul de privilegii sau ipoteci ce avea pentru plata creanţei sale.
Articolul 1121
Dacă lucrul debit este un corp cert care trebuie a se trada*) în locul unde se găseşte, debitorul este obligat a soma pe creditor sa-l ia, printr-un act ce i se va notifica sau în persoana sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea convenţiei. După aceasta somaţie, dacă creditorul nu-şi ia lucrul şi debitorul are trebuinţa de locul unde este pus, acesta din urma poate lua permisiunea justiţiei ca sa-l depună în altă parte. (Cod civil 1104, 1319).
--------
*) A se preda.
& 5. Despre cesiunea bunurilor*)
--------
*) În stadiul actual al legislaţiei civile, cesiunea bunurilor nu are aplicabilitate practica.
Articolul 1122
Cesiunea bunurilor este abandonarea stării sale întregi, făcuta de debitorul ce nu poate plati creditorului sau creditorilor săi.
Articolul 1123
Cesiunea bunurilor este voluntara sau judiciară.
Articolul 1124
Cesiunea bunurilor voluntara este aceea ce se accepta de creditori de buna voie şi care n-are alt efect decât acela ce rezultă chiar din stipulaţiile convenţiei încheiate între ei şi debitor.
Articolul 1125
Cesiunea bunurilor este un beneficiu pe care legea îl acorda debitorului nefericit şi de buna-credinţa, cărui, ca să-şi poate redobândi libertatea, i se permite sa dea creditorilor săi înaintea justiţiei toate bunurile sale, şi chiar în caz de stipulaţie contrarie.
Articolul 1126
(Va fi abrogat expres prin art. VIII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000).
Cesiunea judiciară nu transmite creditorilor proprietatea; ea le da numai dreptul de a face să se vândă bunurile în folosul lor şi de a le lua venitul până la vânzare.
Articolul 1127
(Va fi abrogat expres prin art. VIII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000).
Creditorii nu pot refuza cesiunea judiciară, decât în cazurile exceptate de lege. Ea descarca pe debitor de constrângerea corporală; nu-l eliberează însă decât până în concurenta cu valoarea bunurilor lăsate în dispoziţia creditorilor. Când bunurile nu sunt îndestulătoare, el este obligat, de va dobândi altele, să le lase şi pe acestea în dispoziţia creditorilor până la plata datoriei întregi.
Secţiunea II Despre novatiune
Articolul 1128
Noţiunea se operează în trei feluri:
1. când debitorul contractează în privinţa creditorului sau o datorie noua ce se substituie celei vechi care este stinsă;
2. când un nou debitor este substituit celui vechi, care este descărcat de creditor;
3. când, prin efectul unui nou angajament, un nou creditor este substituit celui vechi, către care debitorul este descărcat. (Cod civil 782, 1107, 1120, 1129 şi urm., 1391 şi urm.).
Articolul 1129
Novatiunea nu se operează decât între persoane capabile de a contracta. (Cod civil 946).
Articolul 1130
Novatiunea nu se prezuma. Voinţa de a o face trebuie să rezulte evident din act.
Articolul 1131
Novatiunea, prin substituirea unui nou debitor, poate să se opereze fără concursul primului debitor.
Articolul 1132
Delegaţia, prin care un debitor da creditorului un alt debitor ce se obliga către dânsul, nu operează novatiunea, dacă creditorul n-a declarat expres, ca descarca pe debitorul ce a făcut delegaţia. (Cod civil 1107, 1393).
Articolul 1133
Creditorul ce a descărcat pe debitorul de care s-a făcut delegaţia n-are recurs în contra acestui debitor, dacă debitorul delegat devine nesolvabil, afară de cazul când prin act se rezerva expres acest drept, sau când delegatul este declarat falit sau căzut în deconfitura*), în momentul delegaţiei.
----------
*) Starea de insolvabilitate a unui debitor care nu este comerciant.
Articolul 1134
Privilegiile şi ipotecile creanţei celei vechi nu le are şi creanţa ce-i este substituită, afară de cazul când creditorul le-a rezervat expres.
---------
1. A se vedea Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 75), potrivit căreia, dacă ipoteca creanţei novate a fost rezervată pentru garantarea noii creanţe, aceasta se va înscrie cu rangul vechii ipoteci, în temeiul înscrisului dovedind novatiunea; pentru aplicabilitatea acestui act normativ, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea br. 7/1996, a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
2. A se vedea şi Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996, precum şi Titlul IV din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
Articolul 1135
Când novatiunea se operează prin substituirea unui nou debitor, privilegiile şi ipotecile primitive ale creanţei nu pot trece asupra bunurilor noului debitor.
Articolul 1136
Când novatiunea se operează între creditor şi unul din debitorii solidari, privilegiile şi ipotecile vechii creanţe nu se pot rezerva decât asupra bunurilor acelui care contracta noua datorie.
Articolul 1137
Codebitorii sunt liberaţi prin novatiunea făcuta între creditori şi unul din debitorii solidari.
Novatiunea făcuta în privinţa debitorului principal liberează cautiunile.
Secţiunea III Despre remiterea datoriei
Articolul 1138
Remiterea voluntara a titlului original făcuta de creditor debitorului da proba liberaţiunii.
Remiterea voluntara a copiei legalizate a titlului lasă a se presupune remiterea datoriei sau plata, până la proba contrarie.
---------
Dispoziţiile art. 1138 se referă, prin termenii "titlu original" la înscrisul sub semnătura privată, iar prin termenii "copia legalizată a titlului" la înscrisul autentic sau la copia legalizată a unei hotărâri judecătoreşti investită cu formula executorie.
Articolul 1139
Remiterea lucrului dat ca siguranţa nu este de ajuns ca să se facă a se presupune remiterea datoriei.
Articolul 1140
Remiterea titlului original sau a copiei legalizate a titlului făcuta unuia din debitori are aceleaşi efect în folosul codebitorilor.
---------
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1138.
Articolul 1141
Remiterea sau descărcarea expresă făcuta în folosul unuia din codebitorii solidari liberează pe toţi ceilalţi, afară numai dacă creditorul şi-a rezervat anume drepturile sale în contra acestor din urma.
În cazul din urma, creditorul nu poate cere plata datoriei decât scăzând partea celui căruia a făcut remitere. (Cod civil 1039, 1409).
Articolul 1142
Remiterea sau descărcarea expresă făcuta debitorului principal liberează cautiunile.
Aceea acordată cauţiunii nu liberează pe debitorul principal.
Aceea acordată unei din cauţiuni nu liberează în totul pe celelalte.
Aceea acordată unei cauţiuni data în urma prin act separat, nu liberează în nimic pe celelalte.
Aceea ce creditorul a primit de la o cauţiune pentru a o descarca din chezasia sa trebuie să se impute asupra datoriei şi sa descarce pe debitorul principal şi pe celelalte cauţiuni.
Secţiunea IV Despre compensaţie
Articolul 1143
Când doua persoane sunt datoare una alteia, se operează între dânsele o compensaţie care stinge amândouă datoriile în felul şi cazurile exprese mai jos. (Cod civil 1144 şi urm., 1508, 1570).
Articolul 1144
Compensaţia se operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta; cele doua datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenta cotitatilor lor respective.
Articolul 1145
Compensaţia n-are loc decât între doua datorii care deopotrivă au ca obiect o sumă de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeaşi specie şi care sunt deopotrivă lichide şi exigibile.
Prestaţiile în fructe, al căror preţ este regulat prin mercuriale, se recompensează cu sumele lichide şi exigibile.
Articolul 1146
Termenul de graţie nu împiedica compensaţia. (Cod civil 1101).
Articolul 1147
Compensaţia se operează oricare ar fi cauzele unei sau celeilalte datorii, afară de cazurile:
1. unei cereri pentru restitutiunea unui lucru ce pe nedrept s-a luat de la proprietar;
2. unei cereri pentru restitutiunea unui depozit neregulat;
3. unei datorii declarate nesesizabile. (Cod civil 1560 şi urm., 1570, 1591 şi urm.).
Articolul 1148
Compensaţia se operează în privinţa cauţiunii, pentru ceea ce creditorul datoreşte debitorului principal.
Compensaţia n-are loc, în privinţa debitorului principal pentru ceea ce creditorul datoreşte cauţiunii. (Cod civil 1039 ai urm., 1047, 1147, 1142, 1681).
Articolul 1149
Debitorul, care a acceptat pur şi simplu ca un creditor să facă cesiunea drepturilor sale unei alte persoane, nu mai poate invoca în contra cesionarului compensaţia care ar fi avut loc în privinţa cedentului, înaintea acceptării.
Când cesiunea s-a notificat debitorului, dar nu s-a acceptat de dânsul, nu se împiedica decât compensaţia posterioară acestei notificări. (Cod civil 1391 şi urm.).
Articolul 1150
Când cele doua datorii nu sunt platnice într-acelaşi loc, nu se poate opera compensaţia decât plătind cheltuielile remiterii*). (Cod civil 1104, 1105).
---------
*) Cheltuielile pricinuite de efectuarea plăţii în alt loc.
Articolul 1151
Când sunt mai multe datorii compensabile, datorite de aceeaşi persoana, se urmează, pentru compensaţie, regulile stabilite pentru imputaţie de art. 1113.
Articolul 1152
Compensaţia n-are loc în prejudiciul drepturilor dobândite de alte persoane. Astfel cel ce, fiind debitor, a devenit creditor în urma sechestrului*) ce i s-a făcut de o altă persoană, nu poate invoca compensaţia în prejudiciul sechestrantului. (Cod civil 1099).
---------
*) Popririi.
Articolul 1153
Acel ce a plătit o datorie stinsă, de drept, prin compensaţie, nu mai poate, repetând plata creanţei pentru care n-a invocat compensaţia, sa pretindă, în prejudiciul altor persoane, privilegiile sau ipotecile acestei creanţe, afară numai dacă este o cauza evidenta, ce l-a făcut sa nu cunoască creanţa care trebuia sa compenseze datoria sa. (Cod civil 1144).
Secţiunea V Despre confuziune
Articolul 1154
Când calităţi necompatibile se întâlnesc pe capul aceleiaşi persoane se face o confuziune, care stinge amândouă drepturile, activ şi pasiv. (Cod civil 557, 565, 638, 1048, 1155, 1617, 1680).
----------
A se vedea, în ceea ce priveşte raporturile dintre persoanele juridice, Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare (art. 41 alin. 1), potrivit căruia comasarea se face prin absorbirea unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin fuziunea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică noua.
Articolul 1155
Confuziunea, ce se operează prin concursul calităţilor de creditor şi debitor principal, liberează cautiunile.
Aceea ce se operează prin concursul calităţilor de creditor sau debitor şi cauţiune, nu aduce stingerea obligaţiei principale; aceea ce se operează prin concursul calităţilor de creditor şi debitor nu profita codebitorilor săi solidari, decât pentru porţiunea datorată de dânsul. (Cod civil 713, 781, 1039, 1048, 1141, 1142, 1148, 1860).
Secţiunea VI Despre pierderea lucrului datorat şi despre diferitele cazuri în care îndeplinirea obligaţiei este imposibila
Articolul 1156
Când obiectul obligaţiei este un corp cert şi determinat, de piere, de se scoate din comerţ, sau se pierde astfel încât absolut sa nu se ştie de existenta lui, obligaţia este stinsă, dacă lucrul a pierit sau s-a pierdut, fără greseala debitorului, şi înainte de a fi pus în întârziere.
Chiar când debitorul este pus în întârziere, dacă nu a luat asupra-şi cazurile fortuite, obligaţia se stinge, în caz când lucrul ar fi pierit şi la creditor, dacă i s-ar fi dat.
Debitorul este ţinut de a proba cazurile fortuite ce alega. Ori în ce chip ar pieri sau s-ar pierde lucrul furat, pierderea sa nu liberează pe cel ce l-a sustras de a face restitutiunea preţului.
Obligaţia se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibila îndeplinirea acestei obligaţii. (Cod civil 557, 565, 636, 760, 927, 998 şi urm., 1030, 1083, 1156, 1311, 1434, 1439, 1479 şi urm., 1566, 1624, 1625).
Secţiunea VII Despre acţiunea de anulare sau resciziune
Articolul 1157
Minorul poate exercita acţiunea în resciziune pentru simpla leziune în contra oricărei convenţii. (Cod civil 694, 954, 1158 şi urm.).
---------
1. Textul art. 1157 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Art. 1157 a fost implicit modificat prin alin. 1 şi 2 din art. 25 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Articolul 1158
Când leziunea rezultă dintr-un eveniment cazual şi neasteptat, minorul n-are acţiunea în resciziune. (Cod civil 1083).
Articolul 1159
Minorul ce face o simpla declaraţie ca este major are acţiunea în resciziune. (Cod civil 1162).
Articolul 1160
Minorul comerciant, bancher sau artizan n-are acţiunea în resciziune contra angajamentelor ce a luat pentru comerţul sau arta sa.
--------
Dispoziţia art. 1160 a devenit inaplicabila în privinţa comercianţilor, întrucât aceştia, potrivit art. 10 din Codul comercial, nu pot avea aceasta calitate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, vârsta la care în prezent se dobândeşte majoritatea.
Articolul 1161
Minorul n-are acţiunea în resciziune contra convenţiilor făcute în contractul de căsătorie, dacă acesta s-a făcut cu consimţământul şi asistenţa acelora al căror consimţământ este cerut pentru validitatea căsătoriei sale.
---------
Dispoziţia art. 1161 a fost abrogată implicit prin abrogarea art. 1223-1293 Cod civil, privitoare la contractul de căsătorie, precum şi prin abrogarea art. 131 şi urm. Cod civil, privitoare la consimţământul cerut pentru căsătoria minorului.
Articolul 1162
Minorul n-are acţiunea în resciziune contra obligaţiilor ce rezultă din delictele sau cvasi-delictele sale.
Articolul 1163
Minorul nu mai poate exercita acţiune în resciziune în contra angajamentului făcut în minoritate, dacă l-a ratificat după ce a devenit major, şi aceasta şi în cazul când angajamentul este nul în forma sa, şi în acela când produce numai leziune. (Cod civil 1190).
Articolul 1164
Când minorii, interzişii sau femeile măritate sunt admişi, în aceasta calitate, a exercita acţiune de resciziune în contra angajamentelor lor, ei nu întorc aceea ce au primit, în urmarea acestor angajamente, în timpul minorităţii, interdicţiei sau maritajului, decât dacă se probează ca au profitat de aceea ce li s-a dat.
----------
Dispoziţia art. 1164 a devenit inaplicabila în privinţa femeilor măritate, prin efectul Legii privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată prin Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.
Articolul 1165
Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite acţiunea în resciziune. (Cod civil 694, 797).
----------
A se vedea şi dispoziţia art. 694 Cod civil.
Articolul 1166
Când formalităţile cerute, în privinţa minorilor sau interzişilor, atât pentru înstrăinarea imobilelor, cat şi pentru împărţirea unei succesiuni, s-au îndeplinit, ei sunt, relativ la aceste acte, consideraţi ca şi cum le-ar fi făcut în majoritate sau înaintea interdicţiei. (Cod civil 729 şi urm., 749).
----------
A se vedea în acest sens şi art. 105, 129 şi 147 din Codul familiei.
Articolul 1167
În lipsa unui act de confirmare sau de ratificare, este destul ca obligaţia să se execute voluntar, după epoca în care obligaţia putea fi valabil confirmată sau ratificată.
Confirmarea, ratificarea sau executarea voluntara, în forma şi epoca determinata de lege, tine loc de renunţare în privinţa mijloacelor şi excepţiilor ce puteau fi opuse acestui act, fără a se vătăma însă drepturile persoanelor a treia.
Confirmarea sau ratificarea, sau executarea voluntara a unei donaţiuni, făcuta de către erezi sau reprezentanţii donatorului*), după moartea sa, tine loc de renunţare, atât în privinţa viciilor de forma, cat şi în privinţa oricărei alte excepţii. (Cod civil 959 şi urm., 1163, 1546, 1713, 1843).
---------
*) Cei care reprezintă drepturile donatorului.
Articolul 1168
Donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciurile unei donaţii între vii; nulă în privinţa formei, ea trebuie să se refacă cu formele legiuite. (Cod civil 813 şi urm., 1167).
Capitolul 9 Despre probaţiunea obligaţiilor şi a plăţii
Articolul 1169
Cel ce face o propunere înaintea judecaţii trebuie să o dovedească.
Articolul 1170
Dovada se poate face prin înscrisuri, prin martori, prin prezumţii, prin mărturisirea unei din părţi şi prin jurământ.
--------
Dovada nu se mai poate face prin jurământ în urma abrogării art. 1207-1222 Cod civil prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207 - 1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
Secţiunea I Despre înscrisuri
& 1. Despre titlul autentic
Articolul 1171
Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.
----------
1. A se vedea cu privire la autentificare:
- Legea nr. 36 din 12 mai 1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale - publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
- Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicat în Monitorul Oficial nr. 176 din 8 august 1995.
2. Sunt considerate înscrisuri autentice unele acte întocmite potrivit dispoziţiilor din texte speciale.
Articolul 1172
Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a necapacităţii funcţionarului, sau din lipsa de forme, este valabil ca scriptura sub semnătura privată, dacă s-a iscălit de părţile contractante.
Articolul 1173
Actul autentic are deplina credinţa în privirea oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constata.
Executarea actului autentic, care este investit cu formula executorie, va fi suspendată prin punerea în acuzaţie, când se intenteaza o acţiune criminală*) în contra pretinsului autor al actului. Iar când în cursul unei instanţe civile actul se ataca de fals, tribunalele**) pot, după împrejurări, a suspenda provizoriu executarea actului. (Cod civil 653, 969, 974).
----------
*) Punerea în mişcare a acţiunii penale.
**) Instanţele.
----------
În ceea ce priveşte defăimarea înscrisului ca fals, a se vedea Cod procedura civilă, art. 180 - 184.
Articolul 1174
Actul cel autentic sau cel sub semnătura privată are tot efectul între părţi despre drepturile şi obligaţiile ce constata, precum şi despre aceea ce este menţionat în act, peste obiectul principal al convenţiei, când menţionarea are un raport oarecare cu acest obiect.
Dar mentionarile care au de obiect un fapt cu totul străin de acela al convenţiei, nu pot servi decât numai la un început de dovada. (Cod civil 1171, 1176, 1197).
Articolul 1175
Actul secret, care modifica un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane. (Cod civil 973).
& 2. Despre actele sub semnătura privată
Articolul 1176
Actul sub semnătura privată, recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care i-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor. (Cod civil 969, 1173 şi urm., 1191, 1294).
Articolul 1177
Acela cărui se opune un act sub semnătura privată este dator a-l recunoaşte sau a tagadui curat scriptura sau sub semnătura sa.
Moştenitorii săi sau cei care reprezintă drepturile aceluia al căruia se pretinde ca ar fi actul pot declara că nu cunosc scriptura sau subsemnătura autorului lor. (Cod civil 653, 1178).
Articolul 1178
Când cineva nu recunoaşte scriptura şi subsemnătura sa, sau când succesorii săi declara că nu le cunosc, atunci justiţia ordona verificarea actului.
Articolul 1179
Actele sub semnătura privată, care cuprind convenţii sinalagmatice, nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte sunt părţi cu interes contrar. Este de ajuns un singur exemplar original pentru toate persoanele care au acelaşi interes.
Fiecare exemplar trebuie să facă menţiune de numărul originalelor ce s-au făcut.
Cu toate acestea, lipsa de menţiune ca originalele s-au făcut în număr indoit, întreit şi celelalte, nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenţia constatată prin act. (Cod civil 1190).
Articolul 1180
Actul sub semnătura privată prin care o parte se obliga către alta a-i plati o sumă de bani sau o catime oarecare, trebuie să fie scris, în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, sa adauge la finele actului cuvintele bun şi aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi sa iscălească.
Nu sunt supuşi la aceasta regula comercianţii, industrialii*), plugarii, vierii, slugile şi oamenii care muncesc cu ziua. (Cod civil 944, 1181).
-----------
*) Meseriaşii.
----------
Dispoziţiile alin. 2 din art. 1180 constituie excepţii de la regula primului alineat, fiind întemeiate pe experienţa profesională în cazul comercianţilor, sau pe nestiinta de carte, în cazul celorlalte categorii de persoane enumerate de text; cu privire la aceste din urma categorii de persoane, dispoziţiile alin. 2 au devenit inaplicabile în urma intrării în vigoare a art. 16 din Constituţia României din 1991, care statorniceste egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, fără deosebire după gradul lor de cultura.
Articolul 1181
Când suma arătată în act este deosebită de aceea ce este arătată în bun, obligaţia se prezuma ca este pentru suma cea mai mica, chiar când actul precum şi bunul sunt scrise în întreg de mana aceluia care s-a obligat, afară numai de nu se va proba în care parte este greseala. (Cod civil 983, 1180, 1200, 1202).
Articolul 1182
Data scripturii private nu face credinţa în contra persoanelor a treia interesate, decât din ziua în care s-a înfăţişat la o dregatorie publică*), din ziua în care s-a înscris într-un registru public**), din ziua morţii aceluia sau unui din acei care l-au subscris, sau din ziua în care va fi fost trecut fie şi în prescurtare în acte făcute de ofiţeri publici***), precum procese-verbale pentru punerea peceţii sau pentru facerea de inventare.
---------
*) Instituţie publică.
**) Registru anume destinat.
***) Funcţionar de stat.
---------
A se vedea şi art. 90 din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995, potrivit căruia şi notarii publici pot da data certa înscrisurilor.
Articolul 1183
Registrele comercianţilor nu fac credinţa despre vânzările ce cuprind în contra persoanelor necomerciante. Dar judecătorul poate da jurământ la una sau la alta din părţi. (Cod civil 1184).
-----------
Partea a doua a dispoziţiilor art. 1183 a fost abrogată implicit ca urmare a abrogării art. 1207-1222 Cod civil, prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Cod civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Cod comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
Articolul 1184
Registrele comercianţilor se cred în contra lor, dar cel care voieşte a profita de ele nu poate despărţi cuprinderea lor, lăsând aceea ce poate a-i fi contrar. (Cod civil 1183, 1206).
Articolul 1185
Registrele, cărţile sau hârtiile domestice nu fac credinţa în favoarea acelui care le-a scris, dar au putere în contra lui:
1. când cuprind curat primirea unei plati;
2. când cuprind menţiunea expresă ca nota sau scrierea din ele s-a făcut ca sa ţină loc de titlu în favoarea creditorului. (Cod civil 1198).
Articolul 1186
Orice adnotaţie făcut de creditor în josul, pe marginea, sau pe dosul unui titlu de creanţa, este crezută, cu toate că nu este subsemnata nici datată de el, când tinde a proba liberatiunea debitorului.
Aceeaşi putere doveditoare are şi scriptura făcuta de creditor pe dosul, marginea sau în josul duplicatului unui act sau chitanţa, dar numai când duplicatul va fi în mâinile debitorului.
& 3. Despre răboaje
Articolul 1187
Răboajele, când crestaturile după amândouă bucăţile sunt egale şi corelative, sunt un mijloc de probare între persoanele care au obicei de a se servi cu un asemenea mijloc de probaţiune.
& 4. Despre copiile titlurilor autentice
Articolul 1188
Când originalul exista, copia legalizată nu poate face credinţa decât despre ceea ce cuprinde originalul, înfăţişarea cărui se poate cere totdeauna.
Când originalul nu exista, copiile legalizate de ofiţerii publici*) competenţi se cred, după distincţiile următoare:
1. copiile scoase din ordinea magistratului**), părţile fiind faţa sau chemate, cu formele legale, precum şi copiile scoase fără intervenţia magistratului, dar de faţa cu părţile care au asistat de buna voia lor, au aceeaşi credinţa ca şi titlurile originale;
2. copiile care se vor fi dat de ofiţerii publici competenţi, fără intervenţia magistratului sau consimţământul părţilor, fac asemenea credinţa după 30 de ani, socotiţi din ziua în care s-au dat aceste copii. Când asemenea copii vor fi date de mai puţin de 30 de ani, nu fac decât un început de dovada;
3. copiile legalizate de un ofiţer public necompetent, nu pot face decât un simplu început de dovada;
4. copiile copiilor nu au nici o putere probatoare.
--------
*) Funcţionar public.
**) Judecător.
-------
1. Dispoziţiile art. 1188 au fost implicit modificate prin Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960, care a acordat notariatului de stat, competenţa de a elibera copii legalizate de pe acte, competenţa menţinută pentru notarii publici prin Legea nr. 36 din 12 mai 1995, a notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995, care a abrogat Decretul nr. 377/1960.
2. A se vedea şi Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicat în Monitorul Oficial nr. 176 din 8 august 1995.
3. Potrivit art. 22 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în registre.
4. În legătura cu dispoziţiile art. 1188, a se vedea şi dispoziţiile din legile speciale.
& 5. Despre acte recognitive
Articolul 1189
Actul de recunoaşterea unei datorii constatate prin un titlu precedent nu face proba despre datorie şi nu dispensa pe creditor de a prezenta titlul original decât în următoarele cazuri:
1. când actul de recunoaştere cuprinde cauza şi obiectul datoriei, precum şi data titlului primordial, sau
2. când actul recognitiv, având o dată de 30 de ani, este ajutat de posesiune şi de unul sau mai multe acte de recunoaştere conforme cu dânsul.
Actul recognitiv, în cele doua cazuri menţionate, nu poate avea nici un efect despre ceea ce cuprinde mai mult decât titlul primordial, sau despre ceea ce nu este în asemănare cu acest titlu. (Cod civil 628, 1188, 1190 şi urm., 1846, 1893).
& 6. Despre actele confirmative
Articolul 1190
Actul de confirmare sau ratificarea unei obligaţii, în contra carei legea admite acţiunea în nulitate, nu este valabil, decât atunci când cuprinde obiectul, cauza şi natura obligaţiei, şi când face menţiune de motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeia acea acţiune. (Cod civil 959, 1163, 1173, 1546, 1843).
Secţiunea II Despre martori
& 1. Despre cazul când dovada prin martori nu este primită
Articolul 1191
Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătura privată.
Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confectionarii actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei.
Părţile însă pot conveni ca şi în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot sa dispună. (Cod civil 1173, 1176, 1192 şi urm., 1294, 1416, 1533, 1597, 1621, 1686, 1704).
Articolul 1192
Articolul precedent nu se aplică în cazul când cererea depăşeşte 250 lei numai prin unirea capitalului cu dobânzile.
Articolul 1193
Cel care a format cerere în judecata, pentru o sumă mai mare de 250 lei, chiar de va voi a-şi restrânge cererea la 250 lei, nu va fi primit a infatisa dovada prin martori.
Articolul 1194
Dovada prin martori nu se poate admite nici în cazul când cererea în judecata este pentru o sumă mai mica de 250 lei, dar care este un rest din o creanţa mai mare, neconstatata prin înscris.
Articolul 1195
Când în aceeaşi instanţa o parte face mai multe cereri, pentru care nu are înscrisuri, dacă toate aceste cereri, unindu-se trec peste suma de 250 lei, dovada prin martori nu poate fi admisă, chiar când creditorul ar pretinde ca aceste creanţe provin din diferite cauze şi ca s-au născut în diferite epoci, afară numai dacă creditorul a dobândit aceste drepturi de la alte persoane.
Articolul 1196
Toate cererile, sub orice titlu, care nu sunt justificate prin înscris, se vor face prin aceeaşi petiţie. Orice alte pretenţii posterioare neprobate prin înscris şi care se puteau face la darea petiţiei nu vor mai fi primite.
Articolul 1197
Regulile mai sus prescrise nu se aplică în cazul când exista un început de dovada scrisă.
Se numeşte început de dovada orice scriptura a aceluia în contra căruia s-a format petiţia, sau a celui ce el reprezintă şi care scriptura face a fi de crezut faptul pretins.
Articolul 1198
Acele reguli nu se aplică însă întotdeauna când creditorului nu i-a fost cu putinţa a-şi procura o dovadă scrisă despre obligaţia ce pretinde, sau a conserva dovada luată, precum:
1. la obligaţiile care se nasc din cvasicontracte şi din delicte sau cvasidelicte;
2. la depozitul necesar, în caz de incendiu, ruina, tumult sau naufragiu, şi la depozitele ce fac călătorii în ospătăria unde trag; despre toate acestea judecătorul va avea în vedere calitatea persoanelor şi circumstanţele faptului;
3. la obligaţiile contractate în caz de accidente neprevăzute, când nu era cu putinţa părţilor de a face înscrisuri;
4. când creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovada scrisă, din o cauza de forta majoră neprevăzută. (Cod civil 986 şi urm., 1083, 1473, 1620 şi urm.).
Secţiunea III Despre prezumţii
Articolul 1199
Prezumtiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul*) trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.
---------
*) Judecător.
& 1. Despre prezumtiile stabilite de lege
Articolul 1200
Sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum:
1. actele ce legea le declara nule pentru ca le priveşte făcute în frauda dispoziţiilor sale;
2. în cazurile când legea declara ca dobândirea dreptului de proprietate sau liberatiunea unui debitor rezultă din oarecare împrejurări determinate;
3. (Abrogat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Cod civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950).
4. puterea ce legea acorda autorităţii lucrului judecat. (Cod civil 469, 492, 505 şi urm., 590 şi urm., 602, 696, 786, 812, 1138, 1181, 1201, 1204 şi urm., 1432).
-------
Textul punctului 3 din art. 1200 a fost abrogat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Cod civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Cod comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
Articolul 1201
Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are acelaşi obiect, este intemeiata pe aceeaşi cauza şi este între aceleaşi părţi, făcuta de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate. (Cod civil 711, 973, 1715, 1788, 1834).
Articolul 1202
Prezumţia legală dispensa de orice dovada pe acela în favoarea căruia este făcuta.
Nici o dovadă nu este primită împotriva prezumţiei legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumţii, anulează un act oarecare, sau nu da drept de a se reclama în judecata, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie şi afară de aceea ce se va zice în privinţa jurământului şi marturisirii ce ar face o parte în judecata. (Cod civil 1204).
--------
Referirea alin. 2 din art. 1202 la jurământ şi la mărturisire a fost implicit modificată ca urmare a abrogării art. 1200 pct. 3 prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Cod civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Cod comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
& 2. Despre prezumtiile care nu sunt stabilite de lege
Articolul 1203
Prezumtiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile şi intelepciunea magistratului*); magistratul nu trebuie să se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii, care să aibă o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea; prezumtiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile când este permisă şi dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat ca s-a făcut prin frauda, dol sau violenta. (Cod civil 95., 960, 1014, 1130, 1191 şi urm.).
--------
*) Judecător.
Secţiunea IV Despre mărturisirea unei părţi
Articolul 1204
Se poate opune unei părţi mărturisirea ce a făcut sau înaintea începerii judecaţii, sau în cursul judecaţii.
Articolul 1205
Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate servi de dovada când obiectul contestaţiei nu poate fi dovedit prin martori. (Cod civil 1191 şi urm.).
Articolul 1206
Mărturisirea judiciară se poate face înaintea judecătorului de însăşi partea prigonitoare, sau de un împuternicit special al ei spre a face mărturisire.
Ea nu poate fi luată decât în întregime împotriva celui care a marturisit şi nu poate fi revocată de acesta, afară numai de va proba ca a făcut-o din eroare de fapt.
----------
1. Textul art. 1206 alin. 2 este reprodus astfel; cum a fost modificat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Cod civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Cod comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
2. Dispoziţia primei părţi din alin. 2 al art. 1206 a fost implicit modificată prin modificarea art. 129 şi 130 Cod procedura civilă. Regula indivizibilitatii marturisirii nu mai are caracter obligatoriu, ci constituie o simpla îndrumare pentru judecători, care sunt datori sa stăruie prin toate mijloacele legale spre a descoperi adevărul.
Secţiunea V Despre jurământ
Articolul 1207-1222
(Abrogate prin Decretul nr. 205 din 12.VIII.1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial).
Titlul IV DESPRE CONTRACTUL DE CĂSĂTORIE ŞI DESPRE DREPTURILE RESPECTIVE ALE SOŢILOR
Capitolul 1
Articolul 1223-1232
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul 2 Despre regimul dotal
Articolul 1233-1293
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul V DESPRE VINDERI
Capitolul 1 Despre natura şi forma vânzării
Articolul 1294
Vinderea este o convenţie prin care doua părţi se obliga între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plati celei dintâi preţul lui.
Articolul 1295
Vinderea este perfecta între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.
În materie de vindere de imobile, drepturile care rezultă prin vinderea perfecta între părţi, nu pot a se opune, mai înainte de transcriptiunea actului, unei a treia persoane care ar avea şi ar fi conservat, după lege, oarecare drepturi asupra imobilului vândut. (Cod civil 948, şi urm., 964, 971, 1300 şi urm., 1303).
--------
A se vedea nota de la art. 475, 971 şi 1306.
Articolul 1296
Vinderea se poate face sau pur sau sub condiţie.
Ea poate avea de obiect doua sau mai multe lucruri alternative.
În toate cazurile efectele sale sunt regulate după principiile generale ale convenţiilor. (Cod civil 1004 şi urm., 1017 şi urm., 1026 şi urm.).
Articolul 1297
În caz de vindere făcuta prin dare de arvuna, convenţia accesorie a arvunei nu va putea avea nici un efect:
1. dacă convenţia principala a vinderii este nulă;
2. dacă vinderea se executa;
3. dacă vinderea se reziliază prin comun consimţământ;
4. dacă executarea vinderii a devenit imposibila fără culpa nici uneia din părţi.
Arvuna în aceste cazuri se va înapoia sau se va prinde în prestaţiunile reciproce, după împrejurări.
Articolul 1298
Dacă vinderea nu s-a executat prin culpa unei din părţile contractante, aceasta va pierde arvuna data sau o va întoarce îndoita, având-o primită, dacă partea care nu este în culpa nu ar alege mai bine sa ceara executarea vinderii.
Articolul 1299
Dacă s-au vândut marfe cu gramada, vinderea este perfecta, deşi marfele n-au fost încă cântărite, numarate sau măsurate.
Articolul 1300
Dacă însă marfele nu s-au vândut cu gramada, ci după greutate, după număr sau măsura, lucrurile vândute rămân în rizicul-pericol al vânzătorului, până ce vor fi cântărite, numarate sau măsurate; dar aceasta nu împiedica pe cumpărător de-a cere şi a dobândi la caz de neexecutare, sau predarea lucrurilor vândute sau daune-interese, dacă se cuvine. (Cod civil 1018, 1074, 1075, 1082, 1299 şi urm., 1320 şi urm.).
Articolul 1301
În privinţa vinului, a oliului şi a altor asemenea lucruri care, după obicei, se gusta mai înainte de a se cumpăra, vinderea nu exista până ce cumpărătorul nu le-a gustat şi n-a declarat ca-i convin.
Articolul 1302
Vinderea făcuta pe încercate este totdeauna presupusa condiţională până la încercare.
Articolul 1303
Preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi.
Articolul 1304
Cu toate acestea, determinarea preţului poate fi lăsată la arbitratul*) unei a treia persoane.
---------
*) La hotărârea.
Articolul 1305
Spezele vânzării sunt în sarcina cumpărătorului, în lipsa de stipulaţie contrarie. (Cod civil 1105, 1317, 1357).
Capitolul 2 Cine poate cumpăra sau vinde
Articolul 1306
Pot cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit prin lege. (Cod civil 475, 946 şi urm.).
---------
A se vedea şi:
- Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 105 alin. 3, art. 128, 129 şi 147);
- Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 18/1991 - Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998;
- Ordonanţa Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, publicată în Monitorul Oficial nr. 247 din 31 august 1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 41/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 30 mai 1995;
- Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995;
- Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat în Monitorul Oficial nr. 22 din 8 februarie 1990, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările ulterioare.
Articolul 1307
Vânzarea nu se poate face între soţi decât pentru cauza de lichidare, şi anume:
1. când, în caz de separaţie de patrimonii, unul dintre soţi da celuilalt, drept plata unei datorii, o avere a sa;
2. când bărbatul cedează femeii, chiar neseparată, din averea sa, pentru o cauza legitima, precum pentru un imobil ce era dator să-i cumpere cu bani dotali, sau pentru o sumă ce-i datora;
3. când femeia cedează bărbatului sau, din avutul sau propriu, drept plata unei sume promisa bărbatului ca dota.
În toate cazurile moştenitorii rezervatari ai părţilor contractante au drept de a ataca asemenea operaţii, dacă ele ascund beneficii indirecte.
-----------
Art. 1307 a fost modificat implicit prin abrogarea art. 1223-1293 Cod civil. Drept urmare a acestei abrogări, regula interzicerii vânzării între soţi nu mai comporta - în măsura în care ele erau proprii regimului matrimonial dotal - excepţiile pentru cauza de lichidare prevăzute la pct. 1, 2 şi 3 din art. 1307.
Articolul 1308
Sub pedeapsa de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse:
1. tutorii, ai averii celor de sub a lor tutela;
2. mandatarii, ai averii ce sunt însărcinaţi sa vanza;
3. administratorii, ai averii comunelor sau stabilimentelor încredinţate îngrijirii lor;
4. oficiantii publici*), ai averilor statului ale căror vânzări se fac printr-înşii. (Cod civil 1539 şi urm.).
----------
*) Funcţionar public.
----------
A se vedea şi:
- Legea nr. 69/1991 - Legea administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
Articolul 1309
Judecătorii şi supleanţii*), membrii ministerului public şi avocaţii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care sunt de competinţa tribunalului judeţean în a cărui raza teritorială îşi exercită funcţiunile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze şi daune-interese.
----------
*) Grad judecătoresc desfiinţat prin Decretul nr. 132 din 2 aprilie 1949 pentru organizarea judecătorească.
Capitolul 3 Despre lucrurile care se pot vinde
Articolul 1310
Toate lucrurile care sunt în comerţ*), pot să fie vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta. (Cod civil 476, 578, 963).
----------
*) În circuitul civil.
----------
A se vedea şi notele de la art. 475 şi 1306.
Articolul 1311
Dacă în momentul vânzării, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulă. Dacă a pierit numai în parte, cumpărătorul are alegerea între a se lasă de contract, sau a pretinde reducerea preţului. (Cod civil 1030 şi urm., 1156, 1347).
Capitolul 4 Despre obligaţiile vânzătorului
Secţiunea I Dispoziţii generale
Articolul 1312
Vânzătorul este dator sa explice curat îndatoririle ce înţelege a lua asupra-şi.
Orice clauza obscura sau indoioasa se interpretează în contra vânzătorului. (Cod civil 983).
--------
Vezi nota de la art. 1294.
Articolul 1313
Vânzătorul are doua obligaţii principale, a preda lucrul şi a răspunde de dânsul. (Cod civil 1314 şi urm., 1336 şi urm.).
---------
A se vedea nota de la art. 1294.
Secţiunea II Despre predarea lucrului
Articolul 1314
Predarea este strămutarea lucrului vândut în puterea şi posesiunea cumpărătorului. (Cod civil 1074 şi urm., 1315 şi urm.).
Articolul 1315
Obligaţia de a preda imobilele se îndeplineşte din partea vânzătorului prin remiterea cheilor, dacă e vorba de o clădire, sau prin remiterea titlului de proprietate.
Articolul 1316
Predarea lucrurilor mobile se face: sau prin traditiunea reală, sau prin remiterea cheilor clădirii, în care se afla puse, sau prin simplul consimţământ al părţilor, dacă strămutarea nu se poate face în momentul vânzării, sau dacă cumpărătorul le avea în puterea sa, la facerea vânzării, cu vreun alt titlu.
Articolul 1317
Spezele predării sunt în sarcina vânzătorului, şi ale ridicării în sarcina cumpărătorului, dacă nu este stipulaţiune contrarie. (Cod civil 1105, 1305).
Articolul 1318
Traditiunea lucrurilor necorporale se face, sau prin remiterea titlurilor, sau prin uzul ce face cumpărătorul de dânsele, cu consimţământul vânzătorului. (Cod civil 1391, 1393, 1687).
Articolul 1319
Predarea trebuie să se facă la locul unde, se afla lucrul vândut în timpul vânzării, dacă părţile nu s-au învoit altfel. (Cod civil 1104, 1121, 1362).
Articolul 1320
Dacă vânzătorul nu face predarea în timpul determinat de ambele părţi, cumpărătorul va avea facultatea de a alege între a cere rezoluţiunea vânzării sau punerea sa în posesie, dacă întârzierea nu provine decât din faptul vânzătorului. (Cod civil 1020, 1075, 1332).
Articolul 1321
În toate cazurile, vânzătorul trebuie să fie condamnat*) la daune-interese, dacă urmează vreo vătămare pentru cumpărător din nepredarea lucrului la timp. (Cod civil 1075, 1081 şi urm.).
----------
*) Obligat.
Articolul 1322
Vânzătorul nu este dator sa predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul şi nu are dat de vânzător un termen pentru plata. (Cod civil 1023, 1361 şi urm.).
Articolul 1323
El nu va fi dator să facă predarea, chiar de ar fi şi dat un termen pentru plata, dacă de la vânzare încoace, cumpărătorul a căzut în faliment sau în nesolvabilitate, încât vânzătorul se afla în pericol de a pierde preţul, afară numai dacă cumpărătorul va da cauţiune ca va plati la termen.
Articolul 1324
Lucrul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul vânzării. Din acea zi toate fructele sunt ale cumpărătorului. (Cod civil 1018 şi urm., 1080, 1363).
Articolul 1325
Obligaţia de a preda lucrul cuprinde accesoriile sale şi tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu. (Cod civil 468 şi urm., 482 şi urm., 488 şi urm, 903, 1396).
Articolul 1326
Vânzătorul este dator sa predea cuprinsul lucrului vândut în măsura determinata prin contract, însă cu modificările mai jos arătate.
Articolul 1327
Dacă vânzarea unui imobil s-a făcut cu arătare de cuprinsul sau, şi pe atât măsura, vânzătorul este dator sa predea cumpărătorului, dacă acesta cere, cuprinsul arătat în contract. Neputând, sau cumpărătorul necerand, vânzătorul este dator sa sufere o scădere proporţională la preţ. (Cod civil 1332).
Articolul 1328
Dacă, din contra, în cazul articolului precedent, s-ar găsi ca cuprinsul lucrului e mai mare decât cel arătat în contract, cumpărătorul poate sau a complini preţul după numărul măsurilor aflate, sau, dacă excedentele cuprinsului aflat se ridica la o a douăzecea parte a cuprinsului declarat în contract, a strica vânzarea. (Cod civil 1332).
Articolul 1329
În toate cazurile de vânzare, făcuta altfel decât pe atât măsura, fie vânzarea de un corp cert şi limitat, fie de mai multe fonduri distincte şi separate, fie concepută cu expresia măsurii înaintea desemnării obiectului sau din contra, nici vânzătorul n-are drept la adaos de preţ, pentru excedent, nici cumpărătorul, la scădere pentru lipsa, decât în cazul când excedentul sau lipsa pretuieste o a douăzecea parte din preţul total al vânzării. (Cod civil 1339).
Articolul 1330
Dispoziţiile celor trei articole precedente nu se vor aplica decât în lipsa de stipulaţie contrarie între părţi. (Cod civil 1339).
Articolul 1331
Când, după art. 1328 şi 1329, este caz de a se adaugi preţul pentru excedent de măsuri, cumpărătorul are facultatea de a alege, între a strica vânzarea şi a împlini preţul. Suplimentul preţului se răspunde cu dobânda, dacă cumpărătorul a păstrat imobilele.
Articolul 1332
În toate cazurile, când cumpărătorul are drept de a strica vânzarea, vânzătorul este dator să-i restituie, deosebit de preţ, dacă l-a primit, spezele contractului. (Cod civil 1305).
Articolul 1333
Dacă s-au vândut doua fonduri printr-un singur contract, drept un singur preţ, cu arătare de măsura fiecăruia, şi cuprinsul unuia este mai mic decât cel declarat, iar al celuilalt mai mare, se va face compensaţie între preţul excedentului şi preţul lipsei, şi acţiunea vânzătorului pentru adăugire sau a cumpărătorului pentru scădere de preţ va fi supusă regulilor mai sus stabilite.
Articolul 1334
Acţiunea vânzătorului pentru complinirea preţului şi a cumpărătorului, pentru scăderea preţului sau pentru stricarea contractului, se prescriu printr-un an din ziua contractului. (Cod civil 1327 şi urm.).
Articolul 1335
Pericolul total sau parţial al lucrului vândut, mai înainte de predare, se judeca după regulile generale ale obligaţiilor convenţionale. (Cod civil 1018, 1080, şi urm., 1083, 1156, 1358).
Secţiunea III Despre răspunderea vânzătorului
Articolul 1336
Vânzătorul răspunde către cumpărător:
1. de linistita posesiune a lucrului, şi
2. de viciile aceluiaşi lucru. (Cod civil 1313, 1337 şi urm., 1352 şi urm.).
& 1. Răspunderea de evicţiune
Articolul 1337
Vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect şi care n-ar fi declarate la facerea contractului. (Cod civil 1408, 1503).
Articolul 1338
Părţile pot prin convenţie sa adauge, sa micşoreze sau sa stearga obligaţia de evicţiune. (Cod civil 969, 1339 şi urm., 1354, 1392).
Articolul 1339
În nici un mod vânzătorul nu se poate sustrage de la răspunderea pentru evicţiunea care ar rezultă dintr-un fapt personal al său; orice convenţie contrarie este nulă. (Cod civil 5, 998, 999, 1392).
Articolul 1340
Stipulatia prin care vânzătorul se descarca de răspunderea pentru evicţiune, nu-l scuteşte de a restitui preţul, în caz de evicţiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut, la facerea vânzării, pericolul evictiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie. (Cod civil 1353, 1392).
Articolul 1341
Când vânzătorul este răspunzător de evicţiune, cumpărătorul, dacă este evins, are dreptul a cere de la vânzător:
1. restituirea preţului;
2. fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins;
3. spezele instanţei*) deschise de dânsul în contra vânzătorului şi ale celei deschise de invingator în contra sa;
4. daune-interese şi spezele contractului de vindere.
--------
*) Cheltuieli de judecată.
Articolul 1342
Dacă, la epoca evictiunii, lucrul vândut se afla de o valoare inferioară sau a suferit deteriorări ori prin neglijenţa cumpărătorului, ori prin evenimente independente de cumpărător vânzătorul nu se poate apara de a restitui preţul întreg.
Articolul 1343
Dar dacă cumpărătorul a tras foloase din stricăciunile ce a făcut lucrului, vânzătorul are dreptul a opri din preţ o sumă egala cu acele foloase.
Articolul 1344
Dacă lucrul vândut se afla, la epoca evictiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzătorul este dator sa plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării, excedentele valorii în timpul evictiunii. (Cod civil 1348).
Articolul 1345
Vânzătorul este dator sa întoarcă cumpărătorului, el însuşi sau prin evingator, toate spezele necesare, utile şi de întreţinere ale aceluia.
Articolul 1346
Dacă vânzătorul a vândut cu rea-credinţa fondul altuia, el va fi dator sa întoarcă cumpărătorului toate spezele ce va fi făcut, şi cele de simpla placere.
Articolul 1347
Dacă cumpărătorul este evins numai de o parte a lucrului şi aceasta are, în privinţa totului, o asa însemnătate încât cumpărătorul n-ar fi cumpărat lucrul fără acea parte, el poate strica vânzarea.
Articolul 1348
Dacă în caz de evicţiunea unei părţi a fondului vândut, nu se strica vânzarea, cumpărătorul are dreptul a cere valoarea, în momentul evictiunii, a părţii de care a fost evins, iar nu o parte proporţională din preţ, ori de au crescut sau de au scăzut imobilele în valoare de la vindere încoace. (Cod civil 1327, 1344, 1349).
Articolul 1349
Dacă imobilul vândut se afla însărcinat de servituţi neaparate, nedeclarate de vânzător şi de o asa importanţa, încât se poate presupune ca cumpărătorul n-ar fi cumpărat de le-ar fi cunoscut, el poate cere sau stricarea contractului sau indemnitate. (Cod civil 622, 1352).
Articolul 1350
Chestiunile de daune-interese ce ar rezultă din neexecutarea vinderii şi care nu sunt prevăzute aici se vor decide după regulile generale ale convenţiilor. (Cod civil 997 şi urm., 1020, 1021, 1074, 1075 şi urm., 1081).
Articolul 1351
Dacă cumpărătorul s-a judecat până la ultima instanţa cu evingătorul sau, fără sa cheme în cauza pe vânzător, şi a fost condamnat, vânzătorul nu mai răspunde de evicţiune, de va proba ca erau mijloace sa câştige judecata.
& 2. Răspunderea de viciile lucrului vândut
Articolul 1352
Vânzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă din cauza acelora, lucrul nu este bun de întrebuinţat, după destinarea sa, sau întrebuinţarea sa e atât de micşorată, încât se poate presupune ca cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile. (Cod civil 954, 1336, 1349, 1353 şi urm.).
Articolul 1353
Vânzătorul nu este răspunzător de viciile aparente şi despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă. (Cod civil 1340).
Articolul 1354
El este răspunzător de viciile ascunse, chiar şi când nu le-a cunoscut, afară numai dacă, în cazul acesta, nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca sa nu răspundă de vicii. (Cod civil 1338 şi urm.).
Articolul 1355
În cazurile art. 1352 şi 1354, cumpărătorul poate sau a întoarce lucrul şi a-şi primi preţul, sau a opri lucrul şi a cere înapoierea unei părţi din preţ arbitrata prin experţi.
Articolul 1356
Dacă vânzătorul cunoştea viciile lucrului, el este dator, pe lângă restitutiunea preţului, de toate daunele-interese către cumpărător.
Articolul 1357
Dacă vânzătorul nu cunoştea viciile lucrului, el nu poate fi apucat*) decât pentru restitutiunea preţului şi pentru spezele făcute de cumpărător cu ocazia vânzării. (Cod civil 1305, 1341).
---------
*) Obligat.
Articolul 1358
Dacă lucrul a pierit din cauza viciilor sale, vânzătorul este dator a întoarce cumpărătorului preţul şi a-l dezdauna, conform celor două articole precedente.
Dar pierderea lucrului prin caz fortuit va fi pe seama cumpărătorului.
Articolul 1359
Acţiunea pentru vicii redebitorii trebuie să fie intentată de cumpărător în scurt termen, după natura viciului, obiceiul din partea locului şi distanta.
-------
A se vedea art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagube generate de produsele defectuoase, publicată în Monitorul Oficial nr. 421 din 1 septembrie 2000.
Articolul 1360
Aceasta acţiune nu exista în vânzările publice.
Capitolul 5 Despre obligaţiile cumpărătorului
Articolul 1361
Principala obligaţie a cumpărătorului este de a plati preţul la ziua şi la locul determinat prin contract. (Cod civil 1092 şi urm., 1104, 1294, 1303, 1322, 1362 şi urm., 1730 pct. 5, 1737 pct. 1).
Articolul 1362
Dacă nu s-a determinat nimic în privinţa aceasta prin contract, cumpărătorul este dator a plati la locul şi la timpul în care se face predarea lucrului. (Cod civil 1104, 1319).
Articolul 1363
Cumpărătorul datoreşte dobânda preţului vânzării până la platirea capitalului, în cele trei următoare cazuri:
- dacă aceasta s-a cuprins anume în contract;
- dacă lucrul vândut şi predat produce fructe sau alte venituri;
- dacă cumpărătorul a fost interpelat*) a plati.
În acest după urma caz dobânda nu curge decât din momentul interpelării. (Cod civil 969, 1088, 1324).
---------
*) Pus în întârziere.
Articolul 1364
Dacă cumpărătorul este tulburat, sau are cuvânt de a se teme ca ar fi tulburat prin vreo acţiune, sau ipotecară sau de revendicare, el poate suspenda plata preţului până ce vânzătorul va face sa înceteze tulburarea sau va da cauţiune, afară numai dacă se va fi stipulat ca plata să se facă chiar de ar urma tulburarea. (Cod civil 1322).
Articolul 1365
Dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul, vânzătorul poate cere rezoluţiunea vânzării. (Cod civil 1020, 1021, 1320, 1366 şi urm., 1647).
Articolul 1366
Rezoluţiunea vânzării de imobile se pronunţa îndată, dacă vânzătorul este în pericol de a pierde lucrul şi preţul.
Dacă asemenea pericol nu exista, judecătorul poate da cumpărătorului un termen mai mult sau mai puţin lung, după împrejurări, fără să poată da în nici un caz al doilea termen.
Trecând acel termen, fără ca cumpărătorul sa plătească, se va pronunţa rezoluţiunea vânzării. (Cod civil 1101).
Articolul 1367
Când la o vânzare de imobile s-a stipulat ca, în lipsa de plată preţului în termenul defipt vânzarea va fi de drept rezolvată, cumpărătorul poate plati după expirarea termenului, pe cat timp nu este pus de vânzător în întârziere printr-o interpelare în forma*); dar după asemenea interpelare, judecătorul**) nu-i poate da termen. (Cod civil 120, 1021, 1079, 1366).
--------
*) Într-unul din modurile admise de lege.
**) Instanţa judecătorească.
Articolul 1368
Acţiunea vânzătorului pentru rezoluţiunea vânzării este reală. Cu toate acestea, vânzătorul nu se va putea prevalida*) de dreptul sau, în contra autorităţii publice, nici în contra adjudecatorilor în vânzări silite, decât conformându-se, pentru acest din urmă caz, regulilor prescrise în procedura.
--------
*) Prevala.
Articolul 1369
Acţiunea rezolutorie creata prin art. 1365 este supusă la acelaşi mod de conservare ca şi privilegiul vânzătorului. Ea nu poate fi exercitată, după stingerea acestui privilegiu, cu vătămarea unei a treia persoane, care a câştigat de la cumpărător drepturi asupra imobilului vândut, şi care s-a conformat legilor ca sa păstreze acele drepturi. (Cod civil 1722 şi urm., 1730, 1737).
---------
1. A se vedea şi art. 17 alin. 1 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare, art. 4 şi 5 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare; pentru aplicabilitatea acestor acte normative a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
2. A se vedea Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 237/C/1997, publicat în Monitorul Oficial nr. 184 din 23 februarie 1998.
Articolul 1370
La vânzări de denariate*) şi de lucruri mobile, vânzarea se va rezolvi de drept şi fără interpelare**) în folosul vânzătorului, după expirarea termenului pentru ridicarea lor.
-----------
*) Producte.
**) Punere în întârziere.
Capitolul 6 Despre rezoluţiunea vânzării prin răscumpărare
Articolul 1371-1387
(Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931).
Capitolul 7 Despre licitaţie
Articolul 1388
Dacă un lucru comun al mai multor nu se poate împărţi uşor şi fără pierdere;
sau dacă într-o împărţeala de buna voie, s-ar afla lucruri pe care nici unul din impartitori n-ar putea, sau n-ar voi a lua; vânzarea unor asemenea lucruri se va face cu licitaţie şi preţul se va împărţi între coproprietari. (Cod civil 728 şi urm., 1390).
--------
A se vedea şi reglementarea procedurii împărţelii judiciare din art. 673^1-673^14 din Codul de procedură civilă, astfel cum va fi modificat o dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000.
Articolul 1389
Fiecare din proprietari poate cere a se chema la licitaţie străini*); vor trebui de neapărat să se cheme, dacă unul din coproprietari este minor.
--------
*) Alte persoane decât coproprietarii.
--------
Potrivit art. 147 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie.
Articolul 1390
Modul şi formalităţile pentru licitaţie sunt arătate la titlul "Despre succesiuni" în codicele de procedura.
Capitolul 8 Despre strămutarea creanţelor şi altor lucruri necorporale
Articolul 1391
La strămutarea unei creanţe, a unui drept sau a unei acţiuni, predarea între cedente şi cesionar se face prin remiterea titlului. (Cod civil 1132, 1318, 1393 şi urm.).
--------
A se vedea şi Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 120.
Articolul 1392
Cel ce vinde o creanţa, sau orice alt lucru necorporal, este dator sa răspundă de existenta sa valabilă în folosul sau, în momentul vânzării, deşi vânzarea n-ar cuprinde aceasta îndatorire de răspundere. (Cod civil 1337 şi urm., 1397 şi urm.).
Articolul 1393
Cesionarul nu poate opune dreptul sau la o a treia persoana decât după ce a notificat debitorului cesiunea.
Acelaşi efect va avea acceptarea cesiunii făcuta de debitor într-un act autentic. (Cod civil 973, 1149, 1833).
-------
A se vedea art. 2 lit. a din Titlul VI "Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare", din Legea nr. 99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
Articolul 1394
Cu toate acestea, orice act sau hotărâre care constata o cesiune sau o chitanţa de chirie sau arenda pe doi ani viitori, va trebui să fie transcris pe registrele oficiului ipotecar. (Cod civil 1393, 1801 şi urm.).
--------
1. Transcrierea la care se referă art. 1394 se făcea în registrul de transcrieri al judecătoriei unde era situat bunul nemişcător, potrivit art. 710 şi 711 pct. 8-9 Cod procedura civilă - D(L) 1228, Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare.
2. Cu privire la opozabilitatea unor contracte de locaţiune şi a unor cesiuni de venituri, a se vedea şi:
- art. 14 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare;
- art. 21 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947 cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996;
- Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
Articolul 1395
Dacă mai înainte de notificarea cesiunii făcuta de cedent sau de cesionar debitorului, acesta platise cedentului, liberarea sa va fi valabilă. (Cod civil 1097).
Articolul 1396
Vinderea sau cesiunea unei creanţe cuprinde accesoriile creanţei, precum cauţiunea, privilegiul şi ipoteca. (Cod civil 903, 1325, 1744).
---------
Dispoziţiile art. 1396 au fost interpretate prin Decretul-lege pentru abrogarea art. 33 din Legea cu privire la unele dispoziţiuni pentru înlesnirea şi refacerea creditului din 20 aprilie 1935 şi pentru interpretarea art. 1396 Cod civil, art. 277 Cod comercial şi art. 16 din Legea asupra cambiei şi biletului la ordin - promulgat cu Decretul nr. 3673, Monitorul Oficial nr. 856 din 1 noiembrie 1940.
Dispoziţiile legii arătate mai sus au fost menţinute în vigoare prin art. 2 al Decretului 247/1950 pentru abrogarea Legii din 20 aprilie 1935 privitoare la unele dispoziţii pentru înlesnirea şi refacerea creditului - Buletinul Oficial nr. 104 din 16 noiembrie 1950.
Articolul 1397
Vânzătorul sau cedentul unei creanţe nu răspunde de solvabilitatea debitorului, decât dacă s-a îndatorat anume la aceasta şi numai până la suma preţului de dânsul primit. (Cod civil 1133).
Articolul 1398
Când a primit asupra-şi răspunderea pentru solvabilitatea debitorului, aceasta îndatorire se înţelege contractată numai în ceea ce priveşte solvabilitatea actuala a debitorului, nu şi cea viitoare, afară de cazul când se stipulează anume contrariul.
Articolul 1399
Cel ce vinde o moştenire, fără a specifică cu de-amănuntul obiectele într-însă cuprinse, nu răspunde decât de calitatea sa de moştenitor.
Articolul 1400
Dacă s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creanţe ereditare, sau a vândut lucruri de ale succesiunii, este dator sa întoarcă toate acestea cumpărătorului, dacă nu şi le-a rezervat anume la vânzare.
Articolul 1401
Cumpărătorul este dator şi el sa întoarcă vânzătorului sumele plătite de acesta pentru datoriile şi sarcinile succesiunii, şi să-i ţină seama de sumele de care era el însuşi creditor al succesiunii, dacă nu e stipulaţie contrarie.
Articolul 1402
Cel în contra cărui exista un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numarandu-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii. (Cod civil 1309, 1341, 1403, 1404).
Articolul 1403
Lucrul se socoteşte litigios când exista proces sau contestaţie asupra fondului dreptului.
Articolul 1404
Dispoziţiile art. 1402 încetează:
1. când cesiunea s-a făcut la un comostenitor sau coproprietar al dreptului cedat;
2. când s-a făcut la un creditor, spre plata creanţei sale;
3. când s-a făcut către posesorul fondului asupra căruia exista dreptul litigios.
Titlul VI DESPRE SCHIMB
Articolul 1405
Schimbul este un contract prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul.
---------
1. Cu privire la schimbul de terenuri a se vedea Legea nr. 18/1991 - Legea fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998 (art. 72).
2. A se vedea şi nota de la art. 1306.
Articolul 1406
Schimbul se face prin singurul consimţământ, întocmai ca şi vânzarea. (Cod civil 1295).
----------
A se vedea nota de la art. 971.
Articolul 1407
Dacă unul dintre copermutanti*) a primit lucrul lui dat în schimb, şi în urma probează ca celălalt contractant nu este proprietar al acelui lucru, nu poate fi constrâns a preda pe cel ce dânsul a promis, ci numai a întoarce pe cel primit. (Cod civil 1364).
----------
*) Parte în contractul de schimb.
Articolul 1408
Copermutantul*) evins de lucrul primit în schimb poate cere daune-interese sau întoarcerea lucrului sau. (Cod civil 1020, 1021, 1337 şi urm., 1341).
---------
*) Parte în contractul de schimb.
Articolul 1409
Toate celelalte reguli prescrise pentru vânzare, se aplică şi la contractul de schimb.
Titlul VII DESPRE CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE
Capitolul 1 Dispoziţii generale
Articolul 1410
Obiectul contractului de locaţiune este un lucru sau o lucrare. (Cod civil 1411 şi urm., 1470 şi urm.).
Articolul 1411
Locaţiunea lucrurilor este un contract prin care una din părţile contractante se îndatoreşte a asigura celeilalte folosinţa unui lucru pentru un timp determinat, drept un preţ determinat. (Cod civil 1413 şi urm.).
Articolul 1412
Locaţiunea lucrărilor este un contract prin care una din părţi se îndatoreşte drept un preţ determinat, a face ceva pentru cealaltă parte. (Cod civil 1413, 1470).
----------
Locaţiunea lucrărilor, astfel cum este determinata prin art. 1470 Cod civil, formează în prezent obiectul reglementărilor speciale cuprinse în Codul muncii - Legea nr. 10, Buletinul Oficial nr. 140 din 1 decembrie 1972, sau în dispoziţiile normative privitoare la contractul de transport - terestru, fluvial, maritim şi aerian - sau la contractul de antrepriza.
Articolul 1413
Locatiunile sunt de mai multe feluri şi au regulile lor proprii.
Se cheamă închiriere locaţiunea edificiilor şi aceea a mişcătoarelor;
Arendarea, locaţiunea fondurilor rurale;
Prestaţia lucrărilor, locaţiunea muncii şi a serviciului;
Antrepriza, luarea săvârşirii unei lucrări drept un preţ determinat, când materialul se da de acela pentru care se executa o lucrare. (Cod civil 1416 şi urm., 1447 şi urm., 1470 şi urm.).
Articolul 1414
Se considera ca o locaţiune orice concesiune temporară a unui imobil drept o prestaţie anuală, ori sub ce titlu ar fi făcuta.
O asemenea concesiune nu trece către cesionar nici o proprietate, chiar când s-ar fi stipulat contrariul, ceea ce va fi fără nici un efect. (Cod civil 1411).
Articolul 1415
Locatiunile ereditare astăzi în fiinţa cunoscute sub numele de emfiteuze, ori embatic (besman), se păstrează. Ele se vor regula după legile sub care s-au născut.
Pe viitor ele nu se mai pot înfiinţa.
---------
Dispoziţia art. 1415 alin. 1 nu mai are aplicare, întrucât prin art. 7 al Legii pentru reforma agrară din 14 iulie 1921 - Monitorul Oficial nr. 82 din 17 iulie 1921, pământul care forma obiectul locaţiunilor respective a fost expropriat în folosul embaticarilor.
Capitolul 2 Reguli comune la locaţiunea edificiilor şi a fondurilor rurale
Articolul 1416
Dacă contractul făcut verbal n-a primit nici o punere în lucrare, şi una din părţi îl neagă, nu se poate primi proba prin martori, oricât de mic ar fi preţul şi chiar când s-ar zice ca s-a dat arvuna.
Numai celui ce neagă contractul se poate deferi jurământ. (Cod civil 1191 şi urm., 1197, 1297, 1298, 1417).
----------
1. Dispoziţia din alin. 2 al art. 1416 a devenit inaplicabila în urma abrogării art. 1207-1222 Cod civil prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
2. Reglementări speciale ale locatiunii imobilelor se prevăd şi în următoarele dispoziţii normative:
- Referitor la locaţiunea fondurilor rurale, a se vedea Legea nr. 16/1994, Legea arendării, publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 7 aprilie 1994, şi Legea nr. 65/1998 pentru modificarea şi completarea Legii arendării nr. 16/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 26 martie 1998.
- Referitor la închirierea suprafeţelor de locuit, a se vedea Legea nr. 114/1996 - Legea Locuinţei, republicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 44/1998, publicată în Monitorul Oficial nr. 460 din 30 noiembrie 1998, Legea nr. 145/1999, publicată în Monitorul Oficial nr. 439 din 9 septembrie 1999, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 22/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 129 din 29 martie 2000, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 302 din 3 iulie 2000.
Articolul 1417
Urmând contestaţii asupra preţului contractului verbal, a cărui punere în lucrare a început, şi nefiind nici o chitanţa, proprietarul jurand va fi crezut, dacă locatarul nu prefera a cere o estimatie prin experţi. În cazul din urma, spezele expertizei cad în sarcina lui, dacă estimaţia întrece preţul ce-l reclama.
---------
Dispoziţia art. 1417 a fost modificată implicit ca urmare a abrogării art. 1207-1222 Cod civil ("Despre jurământ") prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Cod comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
Articolul 1418
Locatarul are dreptul de a subînchiria ori a subarenda şi de a ceda contractul sau către altul, dacă o asemenea facultate nu i-a fost interzisă.
Ea poate fi interzisă în tot ori în parte; aceasta interzicere nu se prezuma, ci trebuie să rezulte din o stipulaţie specială. (Cod civil 534, 571, 573).
---------
A se vedea şi:
- Legea nr. 16/1994, Legea arendării, publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 7 aprilie 1994, cu modificările ulterioare.
- Legea nr. 114/1996 - Legea locuinţei, republicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările ulterioare.
Articolul 1419
Dispoziţiile articolelor relative la contractele de arendare a averilor dotale ale femeilor măritate, se vor aplica şi la contractele de arenda ale averilor minorilor. (Cod civil 534).
----------
A se vedea nota de la art. 467 Cod civil.
Articolul 1420
Locatorul este dator, prin însăşi natura contractului, fără să fie trebuinţa de nici o stipulaţie specială:
1. de a trada*) locatarului lucrul închiriat sau arendat;
2. de a-l menţine în stare de a putea servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriat sau arendat;
3. de a face ca locatarul să se poată folosi neîmpiedicat în tot timpul locatiunii. (Cod civil 1421 şi urm.).
---------
*) Sa predea.
--------
1. A se vedea şi art. 28 din Legea nr. 114/1996 a locuinţei.
2. A se vedea şi art. 8 alin. 1 al Legii nr. 16/1994.
Articolul 1421
Locatorul trebuie să predea lucrul în asa stare, încât să poată fi întrebuinţat.
În cursul locatiunii, trebuie să se facă toate acele reparaţii ce pot fi necesare, afară de micile reparaţii (reparaţii locative) care prin uz sunt în sarcina locatarului. (Cod civil 1420, pct. 2, 1425, 1432, 1447 şi urm.).
---------
A s