ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 95 din 17 iunie 1999
cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 22 iunie 1999



    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
    Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă:

    Articolul 1

    Bunurile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, scoase din funcţiune potrivit reglementărilor în vigoare, pot fi valorificate în starea fizica în care se afla sau ca materiale şi piese rezultate în urma demolarii sau dezmembrarii lor, astfel:
    a) prin licitaţie organizată potrivit regulamentului elaborat de Ministerul Apărării Naţionale şi aprobat de Guvern;
    b) prin valorificare directa fără organizare de licitaţie, în cazul în care producătorul sau alt ofertant accepta schimbarea bunului cu altul nou, cu aceiaşi parametri, sau în alte situaţii aprobate de ministrul apărării naţionale, la propunerea şefului Statului Major General;
    c) prin transmitere fără plata la alte instituţii publice, în condiţiile legii.


    Articolul 2

    Sumele obţinute din valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 vor fi reţinute integral de Ministerul Apărării Naţionale ca venituri extrabugetare şi vor fi folosite pentru finanţarea cheltuielilor materiale şi de capital.


    Articolul 3

    Regulamentul prevăzut la art. 1 lit. a) va fi supus spre aprobare Guvernului de către Ministerul Apărării Naţionale în termen de 15 zile de la publicarea prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    RADU VASILE
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministru de stat,
    ministrul apărării naţionale,
    Mircea Plangu,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor,
    Decebal Traian Remes
    -------------