HOTĂRÂRE nr. 1.004 din 21 decembrie 2016pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1046 din 23 decembrie 2016
    Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, precum și prevederile art. 68-72 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 73 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, denumite în continuare norme, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 2
    (1) Reglementările subsecvente Hotărârii Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în continuare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei hotărâri, până la data elaborării reglementărilor de punere în aplicare a prezentei hotărâri, sunt:
    a) Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 836/2014 pentru aprobarea condițiilor și a procedurii de emitere, suspendare sau retragere a acordului de distribuire și utilizare a formularelor documentelor cu regim special, cu modificările și completările ulterioare;
    b) Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 837/2014 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și funcționarea SUMAL, obligațiile utilizatorilor SUMAL, precum și structura și modalitatea de transmitere a informațiilor standardizate, cu modificările și completările ulterioare;
    c) Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 819/2015 pentru aprobarea Metodologiei de exercitare a atribuțiilor de control prevăzute la art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 668/2011 privind desemnarea autorității competente pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn.
    (2) Avizele și autorizațiile emise până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își mențin valabilitatea pentru întreaga perioadă pentru care au fost emise.


    Articolul 3
    (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării. (2) În scopul implementării SUMAL, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură poate realiza testarea acestuia pe o perioadă de 100 de zile, de la data publicării prezentei hotărâri.(3) În perioada prevăzută la alin. (2), autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură poate face testări asupra implementării SUMAL, în baza metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.


    Articolul 4

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 10 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

    PRIM-MINISTRU
    DACIAN JULIEN CIOLOȘ
    Contrasemnează:
    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
    Cristiana Pașca Palmer
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
    Vasile Dîncu
    Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri,
    Costin Grigore Borc
    Ministrul afacerilor interne,
    Ioan-Dragoș Tudorache
    Ministrul finanțelor publice,
    Anca Dana Dragu
    Ministrul afacerilor externe,
    Lazăr Comănescu
    Ministrul comunicațiilor și pentru societatea informațională,
    Delia Popescu
    Ministrul transporturilor,
    Petru Sorin Bușe

    București, 21 decembrie 2016.
    Nr. 1.004.

    ANEXĂ

    NORMĂ din 21 decembrie 2016

    ----