HOTĂRÂRE nr. 1.570 din 28 decembrie 2022privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1271 din 29 decembrie 2022 Notă
    Conform art. II din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 227 din 18 martie 2024, prevederile prezentei hotărâri se aplică și sesiunilor de depunere proiecte organizate în cadrul Planul strategic PAC 2023-2027 în situația în care solicitanții au trecut de etapa de evaluare-selectare, dar nu au semnat contractul de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în condițiile legale și procedurale.

    Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013, ale Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 și ale Hotărârii Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
    ținând seama că Planul strategic PAC 2023-2027 al României a fost aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022,
    în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Capitolul I Obiect și definiții

    Articolul 1
    (1) Prezenta hotărâre stabilește cadrul general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027, denumit în continuare PS 2023-2027, pentru care se acordă sprijinul financiar cofinanțat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, denumit în continuare FEADR, și de la bugetul de stat. (2) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structura organizatorică de specialitate, îndeplinește funcția de Autoritate de management pentru PS 2023-2027, conform art. 123 din Regulamentul (UE) 2021/2.115, denumită în continuare AM-PS.(3) Agențiile de plăți acreditate, respectiv Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, asigură implementarea intervențiilor din PS 2023-2027 în condițiile delegării. (4) Prezenta hotărâre se aplică intervențiilor din PS 2023-2027 enumerate în anexa care face parte integrantă din aceasta.


    Articolul 2

    În sensul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
    a) AKIS - sistemul de cunoștințe și inovare în agricultură - reprezintă combinarea fluxurilor de organizare și de cunoștințe dintre persoane, organizații și instituții care utilizează și generează cunoștințe pentru agricultură și domeniile conexe;
    b) angajament - reprezintă voința exprimată printr-un document asumat prin semnătură de un solicitant al sprijinului financiar, prin care acesta se obligă să respecte condițiile generale și specifice de acordare a sprijinului pentru fiecare intervenție/pachet/subpachet/variantă, astfel cum sunt prevăzute în fișele intervențiilor din PS 2023-2027 și detaliate în legislația națională;
    c) cerere de finanțare - cererea prin care se solicită sprijin financiar nerambursabil în temeiul Regulamentului (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013, elaborată în conformitate cu ghidurile specifice pentru finanțarea activităților care fac obiectul proiectului;
    d) cerere de plată/rambursare - cererea depusă de către un beneficiar, prin care se solicită agenției de plată virarea sumelor, în baza contractului de finanțare/deciziei de finanțare/angajamentului și a documentației justificative stabilite prin ghiduri specifice pentru finanțarea activităților care fac obiectul proiectului/angajamentului;
    (la 18-03-2024, Litera d) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    e) cheltuieli de animare - cheltuieli pentru acțiuni sau evenimente de informare și promovare prin care se fac cunoscute oportunitățile de finanțare disponibile în cadrul strategiei de dezvoltare locală, precum și activitatea întreprinsă de către grupul de acțiune locală în vederea implementării strategiei de dezvoltare locală, adresate populației din teritoriul unui grup de acțiune locală, persoanelor sau entităților care întreprind o activitate economică, culturală sau educațională pe teritoriul grupului de acțiune locală;
    f) cheltuieli eligibile generale - reprezintă cheltuielile care se încadrează în categoria de cheltuieli eligibile comune tuturor intervențiilor și acoperă, parțial sau total, costurile necesare pentru pregătirea și implementarea proiectelor finanțate din FEADR și de la bugetul de stat, în conformitate cu PS 2023-2027;
    g) cheltuieli eligibile specifice - reprezintă cheltuielile privind realizarea operațiunilor specifice fiecărei intervenții cuprinse în PS 2023-2027, care se detaliază în ghidurile solicitantului;
    h) Comitet de monitorizare - reprezintă organismul responsabil cu monitorizarea și evaluarea progreselor înregistrate în implementarea PS 2023-2027, în direcția realizării obiectivelor acestuia, în condițiile art. 124 din Regulamentul (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013, denumit în continuare regulamentul PS;
    i) contract de finanțare sau decizie de finanțare - reprezintă documentul juridic încheiat în condițiile legii între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, denumită în continuare AFIR, sau, după caz, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, și beneficiar, prin care se stabilesc
    obiectul, drepturile și obligațiile părților, durata de execuție, valoarea, plata, precum și alte dispoziții și condiții specifice, prin care se acordă asistență financiară nerambursabilă din FEADR și de la bugetul de stat, în scopul atingerii obiectivelor intervențiilor cuprinse în PS 2023-2027;

    j) costuri generale ale proiectului - reprezintă acele costuri necesare pentru pregătirea și implementarea proiectului, constând în cheltuieli pentru consultanță, proiectare, monitorizare și management, inclusiv onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, taxele pentru eliberarea certificatelor, precum și cele privind obținerea avizelor și autorizațiilor necesare implementării proiectelor, prevăzute în legislația națională;
    k) data instalării - reprezintă data la care un fermier, șef al exploatației agricole, indiferent de forma de organizare a acestuia, s-a înregistrat pentru prima dată în sistemul integrat de administrare și control, denumit în continuare IACS, gestionat de APIA;
    l) derulare proiect - reprezintă totalitatea activităților efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanțare până la finalul perioadei de monitorizare a proiectului, care se stabilește prin proceduri specifice AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;
    (la 18-03-2024, Litera l) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    m) execuția contractului - constă în implementarea proiectului, la care se adaugă termenul pentru efectuarea tranșei finale de plată;
    n) exploatație - ansamblul unităților de producție situate pe teritoriul României gestionate de un fermier și utilizate pentru activități agricole;
    (la 18-03-2024, Litera n) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    o) Ghidul solicitantului - reprezintă detalierea tehnică și financiară ce cuprinde setul de informații necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea și implementarea proiectului, respectiv pentru implementarea angajamentelor cu caracter compensatoriu pe terenuri forestiere, elaborat pentru fiecare intervenție din PS 2023-2027, document care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se publică pe site-ul organismului de implementare, în termen de cel puțin 15 zile înainte de data lansării sesiunilor de depunere a proiectelor;
    (la 18-03-2024, Litera o) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    p) grup de acțiune locală, denumit în continuare GAL - reprezintă un parteneriat local, alcătuit din reprezentanți ai sectoarelor privat, public și ai societății civile, inclusiv persoane fizice relevante pentru teritoriul eligibil LEADER, constituit cu scopul de a implementa o strategie de dezvoltare locală, denumită în continuare SDL, în teritoriul vizat de parteneriat;
    q) implementare proiect - reprezintă totalitatea activităților efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanțare până la data depunerii ultimei tranșe de plată;
    r) intervenție - un instrument de sprijin însoțit de un set de condiții de eligibilitate specificate în PS 2023-2027 pe baza unui tip de intervenție FEADR prevăzut în regulamentul PS;
    s) intervenții cu caracter compensatoriu - DR-01 - Agromediu și climă pe pajiști permanente, DR-02 - Agromediu și climă pe terenuri arabile, DR-03 - Agromediu și climă - Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon, DR-04 - Agricultură ecologică - conversie, DR-05 - Agricultură ecologică - menținerea certificării, DR-06 - Bunăstarea animalelor, DR-07 - Silvomediu și climă, DR-08 - Împăduriri - întreținerea și îngrijirea suprafețelor împădurite, DR-09 - Zone afectate de constrângeri naturale - Zona montană, DR-10 - Zone afectate de constrângeri naturale semnificative, DR-11 - Zone afectate de constrângeri naturale specifice, care se gestionează prin sistemul integrat de administrare și control, prevăzut la art. 65 din Regulamentul (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013;
    (la 18-03-2024, Litera s) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    ș) Planul strategic 2023-2027 - reprezintă documentul programatic, în sensul art. 104 din regulamentul PS, în care sunt prevăzute intervențiile și sumele alocate României din FEADR, care se aprobă de Comisia Europeană prin decizie de punere în aplicare, denumit PS 2023-2027;
    t) proiect - reprezintă un set de activități propuse/ întreprinse de un solicitant în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile din FEADR prin PS 2023-2027;
    ț) proiect eligibil - reprezintă proiectul care îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute în fișa tehnică a intervenției/schemei de ajutor de stat/schemei de minimis conform criteriilor aprobate și detaliate în manualele de proceduri și în Ghidul solicitantului;
    u) proiect finalizat - reprezintă proiectul ale cărui activități au fost încheiate în mod fizic sau implementate integral, iar ultima plată a fost efectuată către beneficiar de către agenția de plată;
    v) registrul debitorilor - reprezintă o bază de date unică, în format electronic, la nivelul AFIR/APIA, permanent actualizată, care asigură evidența clară a tuturor debitelor financiare înregistrate, precum și a tuturor operațiunilor efectuate în legătură cu fiecare debit în parte, respectiv recuperare, modificare, anulare;
    w) schemă de ajutor de stat - set de măsuri aferente proiectelor depuse în cadrul planului, care cad sub incidența aplicării art. 107-109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
    x) schema de minimis - set de măsuri aferente proiectelor depuse în cadrul planului ale căror cheltuieli publice sunt limitate la un nivel care nu distorsionează concurența și/sau comerțul cu statele membre și care cad sub incidența Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;
    y) transfer de angajament pentru intervențiile cu caracter compensatoriu - reprezintă preluarea voluntară de către cesionar a obligațiilor și drepturilor care decurg din angajamentele asumate de către cedent în legătură cu respectarea condițiilor de acordare a sprijinului pentru fiecare intervenție/pachet/variantă vizată;
    z) transferul unei exploatații - reprezintă orice modalitate de transmitere legală a dreptului de proprietate, deținere sau utilizare a exploatației, efectuată până la emiterea primei decizii de plată, cu excepția moștenirii, în cazul căreia transferul se poate realiza și după emiterea primei decizii de plată;
    (la 18-03-2024, Litera z) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    aa) proiect-umbrelă - proiect finanțat prin DR-36 cu un scop/obiectiv comun, care cuprinde mai multe subproiecte cu o valoare prestabilită;
    (la 18-03-2024, Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    bb) contract de grant - actul juridic semnat între GAL ca beneficiar al unui proiect-umbrelă și beneficiarul final selectat în cadrul proiectului-umbrelă, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării acțiunilor finanțate prin intervenția din SDL;
    (la 18-03-2024, Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    cc) ghid informativ - reprezintă documentul elaborat în conformitate cu legislația europeană și națională și aprobat prin decizie a directorului general al APIA, cu avizul prealabil al AM-PS, care cuprinde informații necesare accesării și implementării intervențiilor cu caracter compensatoriu pe terenuri agricole și pentru animale și care se publică pe site-urile de internet ale APIA și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale înainte de data lansării campaniilor de depunere a cererilor de plată; ghidul are caracter de îndrumare a solicitanților, respectiv a beneficiarilor, cu privire la drepturile și obligațiile stabilite potrivit dispozițiilor legale în vigoare incidente fiecărei intervenții din PS 2023-2027.
    (la 18-03-2024, Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Capitolul II Reguli de implementare

    Secţiunea 1 Reguli comune

    Articolul 3

    Prezenta secțiune stabilește reguli comune care se aplică intervențiilor din PS 2023-2027 pentru care se acordă sprijin din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală.


    Articolul 4
    (1) Prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale pot fi delegate de către autoritatea de management pentru PS 2023-2027 către agențiile de plăți acreditate sarcini privind implementarea intervențiilor FEADR.(2) Pe aspecte punctuale de implementare sau verificare, AM-PS, agențiile de plăți acreditate pot încheia acorduri de delegare/protocoale de colaborare cu alte entități/instituții publice.


    Articolul 5

    Cererile de finanțare/Cererile de plată /rambursare/ Cererile de ajutor se depun/completează online, cu excepția cererilor de finanțare/plată aferente schemelor de ajutor de stat finanțate din FEADR și gestionate de către APIA, pentru care depunerea se poate efectua și pe hârtie.


    Articolul 6

    Categoriile de potențiali beneficiari sunt prevăzuți în fișa tehnică a fiecărei intervenții, astfel cum sunt prevăzute în PS 2023-2027 și se precizează în ghidurile solicitantului elaborate și aprobate pentru fiecare intervenție.


    Articolul 7

    Solicitantul/Beneficiarul trebuie să depună toate diligențele pentru a lua la cunoștință despre informațiile publice referitoare la intervenția din PS 2023-2027 în baza căreia intenționează să solicite sprijin/depună proiect, inclusiv cu privire la obligațiile care decurg din legislația națională în vigoare potrivit specificului angajamentului/proiectului.


    Articolul 8
    (1) În cazul în care se constată crearea în mod artificial a condițiilor pentru acordarea sau pentru creșterea intensității sau a nivelului sprijinului, nu se acordă niciun sprijin financiar pentru cererea respectivă. (2) Regulile detaliate avute în vedere la stabilirea condițiilor artificiale și modul de verificare a respectării de către solicitanți a prevederilor art. 62 din Regulamentul (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 se cuprind în cadrul ghidurilor solicitantului, procedurilor de lucru ale instituțiilor cu responsabilități în implementarea intervențiilor.


    Articolul 9
    (1) Pentru finanțarea proiectelor sau, după caz, a angajamentelor aferente intervențiilor din PS 2023-2027 se aplică principiul concursului de proiecte/angajamente, transpus printr-o procedură de selecție transparentă, bine documentată, nediscriminatorie, realizată pe baza criteriilor de selecție stabilite și aprobată prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în cazul următoarelor:
    (la 18-03-2024, Partea introductivă a Alineatului (1) , Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    a) DR-07 - Silvomediu și climă;
    b) DR-12 - Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați;
    c) DR-13 - Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal;
    d) DR-14 - Investiții în fermele de mici dimensiuni;
    e) DR-15 - Investiții în exploatațiile pomicole;
    f) DR-16 - Investiții în sectorul legume și/sau cartofi;
    g) DR-17 - Investiții în sectoarele hamei și/sau struguri de masă;
    h) DR-18 - Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice;
    i) DR-19 - Investiții neproductive la nivel de fermă;
    j) DR-20 - Investiții în sectorul zootehnic;
    k) DR-21 - Investiții pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane (PPA);
    l) DR-22 - Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole;
    m) DR-23 - Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa 1 a Tratatului de funcționare a Uniunii Europene;
    n) DR-24 - Investiții în tehnologii forestiere care îmbunătățesc reziliența și valoarea de mediu a ecosistemelor forestiere;
    o) DR-25 - Modernizarea infrastructurii de irigații;
    p) DR-26 - Înființarea sistemelor de irigații;
    q) DR-27 - Crearea/Modernizarea infrastructurii de acces agricolă;
    r) DR-28 - Crearea/Modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural;
    s) DR-29 - Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole;
    ș) DR-30 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri;
    t) DR-32 - Instrumentul de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole;
    ț) DR-33 - Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/pomicol;
    u) DR-34 - Cooperare și inovare în agricultură prin intermediul grupurilor operaționale PEI;
    v) DR-35 - Dezvoltarea cooperării în cadrul lanțului valoric;
    w) DR-36 - LEADER - Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, doar pentru selecția SDL;
    x) DR-37 - Transfer de cunoștințe;
    y) DR-38 - Consiliere în afaceri agricole;
    z) Rețeaua rurală națională, pentru finanțarea cuprinsă în Planul de acțiune care nu se implementează prin proceduri de achiziție publică.(2) Autoritatea de management stabilește, în consultare cu Comitetul de monitorizare, metodologia de selecție și criteriile de selecție, pe baza principiilor prevăzute în fișele intervențiilor din PS 2023-2027 care permit ierarhizarea cererilor de finanțare corespunzător necesităților identificate, analizei SWOT și obiectivelor stabilite în PS 2023-2027 corelată cu alocările disponibile pentru fiecare sesiune de depunere în parte.(3) Criteriilor de selecție li se asociază un anumit punctaj conform importanței lor, permițând derularea corespunzătoare a activității de evaluare/selectare. Criteriile de selecție se detaliază în ghidurile solicitantului și manualele de proceduri aferente aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu respectarea principiului privind tratamentul egal al solicitanților, o bună utilizare a resurselor financiare și direcționarea intervențiilor stabilite în PS 2023-2027. (4) Metodologia de selecție a proiectelor/cererilor de finanțare pentru intervențiile aferente dezvoltării rurale, cu excepția DR-07-Silvomediu și climă, este organizată pe baza următoarelor principii aplicabile la nivel de intervenție/ componentă/alocare distinctă/schemă de ajutor de stat sau de minimis:
    a) organizarea uneia sau mai multor sesiuni de depunere cu o perioadă de derulare și alocare financiară predefinite, cu selecție conform pragurilor de calitate prestabilite;
    b) alocarea financiară predefinită poate conține și suma rezultată din aplicarea procentului de supracontractare care poate fi luat în considerare în parte;
    c) selectarea proiectelor/cererilor de finanțare cu punctajul cel mai mare, respectiv selectarea pentru finanțare doar a proiectelor/cererilor de finanțare al căror punctaj total este superior sau cel puțin egal raportat la pragul de calitate prestabilit;
    d) în situația în care toate fondurile alocate unei intervenții/componente/scheme au fost scoase la licitație, disponibilul reprezentat de supracontractare, economiile și rezilierile identificate după finalizarea procesului de evaluare-selectare se utilizează pentru finanțarea proiectelor/cererilor de finanțare eligibile, rămase fără finanțare sau pentru organizarea unei noi sesiuni de depunere.
    (4^1) În cazul DR-07 - Silvomediu și climă, în situația în care valoarea publică a cererilor de finanțare depuse este egală sau mai mică decât valoarea alocării sesiunii de depunere a cererilor de finanțare, nu se aplică criteriile de selecție pentru aprobarea acestora.
    (la 18-03-2024, Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (5) Prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale se aprobă regulamentul/regulamentele de organizare și funcționare al/ale procesului de evaluare, selecție și al/ale procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele/cererile de finanțare aferente intervențiilor din PS 2023-2027, în termen de cel puțin 15 zile înainte de data lansării sesiunilor de depunere a proiectelor.(6) În cazul DR-36 LEADER, AM-PS elaborează Ghidul solicitantului și regulamentul de organizare și funcționare a procesului de evaluare, selecție și de soluționare a contestațiilor pentru SDL, pe baza regulilor specifice FEADR și a celor specifice Fondului social european Plus, denumit în continuare FSE+. În acest scop, condițiile specifice FSE+ privind criteriile de eligibilitate, selecție și evaluare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene.
    (la 13-11-2023, Alineatul (6), Articolul 9, Sectiunea 1, Capitolul II a fost modificat de Punctul 1., ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.089 din 9 noiembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1031 din 13 noiembrie 2023 )
    (7) Ghidul solicitantului și regulamentul de organizare și funcționare a procesului de evaluare, selecție și de soluționare a contestațiilor pentru SDL, prevăzute la alin. (6), se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
    (la 13-11-2023, Articolul 9, Sectiunea 1, Capitolul II a fost completat de Punctul 2., ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.089 din 9 noiembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1031 din 13 noiembrie 2023 )
    (8) La solicitarea AM-PS, Autoritatea de management pentru Programul Incluziune și demnitate socială, denumită în continuare AM-PIDS, desemnează reprezentanți în Comitetul comun de selecție și Comisia comună de soluționare a contestațiilor. Prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale se aprobă componența nominală a Comitetului de selecție, a Comisiei de soluționare a contestațiilor, a Comitetului comun de selecție și a Comisiei comune de soluționare a contestațiilor.
    (la 13-11-2023, Articolul 9, Sectiunea 1, Capitolul II a fost completat de Punctul 2., ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.089 din 9 noiembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1031 din 13 noiembrie 2023 )
    (9) Termenul pentru elaborarea și aprobarea ordinelor prevăzute la alin. (6), (7) și (8) este de maximum 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri.
    (la 13-11-2023, Articolul 9, Sectiunea 1, Capitolul II a fost completat de Punctul 2., ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.089 din 9 noiembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1031 din 13 noiembrie 2023 )


    Articolul 10
    (1) Pentru proiectele aferente intervențiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b)-s) și lit. ț)-v), precum și pentru proiectele selectate de GAL, inclusiv pentru cheltuielile de funcționare și animare ale GAL, se poate acorda avans de până la 50% din contribuția financiară a Uniunii Europene și contribuția publică națională.
    (la 18-03-2024, Alineatul (1) , Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (2) Plata avansului este condiționată de constituirea unei garanții în procent de 100% din valoarea avansului, prezentată sub formă de scrisoare de garanție bancară sau, în cazul beneficiarilor publici, sub formă de scrisoare de garanție bancară sau scrisoare de garanție emisă de o instituție financiară nebancară înregistrată pe toată perioada de valabilitate a garanției în Registrul special al Băncii Naționale a României.(3) În cazul în care instituția financiară nebancară care a emis scrisoarea de garanție este radiată din Registrul special al Băncii Naționale a României, beneficiarul AFIR este obligat să prezinte o altă scrisoare de garanție emisă în aceleași condiții prevăzute la alin. (2), valabilă până la expirarea duratei de execuție a contractului, în conformitate cu prevederile din procedurile de lucru pentru contractarea și modificarea contractelor de finanțare, respectiv pentru autorizarea plăților aferente intervențiilor din PS 2023-2027, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
    (la 18-03-2024, Alineatul (3) , Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (4) Cuantumul avansului este prevăzut în contractul de finanțare încheiat între beneficiar și AFIR. Utilizarea avansului se justifică de către beneficiar pe bază de documente până la expirarea duratei de implementare prevăzute în contractul de finanțare.(5) Înlocuirea prevăzută la alin. (3) este obligatorie și în cazul beneficiarilor AFIR ale căror scrisori de garanție au fost eliberate de instituții financiare bancare, care nu mai pot desfășura activitatea specifică în domeniul emiterii de garanții bancare sau din alte motive de legalitate. (6) Neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3) și (5) conduce la rezilierea contractului de finanțare și recuperarea sprijinului financiar acordat.(7) Condițiile, modalitatea de solicitare și acordare a avansului aferente contractului de finanțare se detaliază în Ghidul solicitantului.(8) Garanția trebuie constituită la dispoziția AFIR pentru o perioadă cuprinsă între data cererii de acordare a avansului și data expirării duratei de execuție a contractului.(9) Garanția este eliberată în cazul în care AFIR constată că suma cheltuielilor reale efectuate, justificată pe bază de documente, care corespund contribuției financiare a Uniunii Europene și contribuției publice naționale pentru investiții, depășește suma avansului.(10) AFIR efectuează plățile, inclusiv plata avansului beneficiarilor, astfel:
    a) în cazul persoanelor juridice instituții publice, în conturile deschise la Trezoreria Statului;
    b) în cazul persoanelor juridice, altele decât cele menționate la lit. a), în conturile deschise la unitățile Trezoreriei Statului sau la instituții de credit din România;
    c) în cazul persoanelor fizice, plata se efectuează în conturile acestora deschise la instituții de credit din România.


    Articolul 11
    (1) Ghidul solicitantului specific fiecărei intervenții, inclusiv cel elaborat de GAL pentru intervențiile finanțate prin LEADER, cuprinde informații detaliate privind, în special: depunerea proiectelor/cererilor, selecția, categoriile de beneficiari eligibili, costurile eligibile și neeligibile, termene-limită și condiții pentru depunerea cererilor de plată a avansului și a celor aferente tranșelor de plată, tipurile de documente, avize, autorizații sau studii, după caz, pe care solicitanții sau beneficiarii trebuie să le prezinte la organismul de implementare.
    (la 18-03-2024, Alineatul (1) , Articolul 11 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (2) Modificările Ghidului solicitantului nu aduc atingere sesiunii de depunere de proiecte aflate în curs de derulare, cu excepția situației în care intervin modificări ale legislației europene sau naționale care impun acest lucru.


    Articolul 12
    (1) Cheltuielile necesare pentru implementarea proiectului/cererilor sunt eligibile, după caz, dacă:
    a) sunt realizate efectiv după data semnării contractului de finanțare/deciziei cu agenția de plată și sunt în legătură cu îndeplinirea obiectivelor fiecărei intervenții, cu excepția cheltuielilor cu întocmirea și depunerea proiectelor care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanțare;
    b) sunt efectuate pentru realizarea investiției cu respectarea rezonabilității costurilor;
    c) sunt efectuate cu respectarea prevederilor contractului de finanțare/deciziei de finanțare/angajamentului semnat cu agenția responsabilă de implementare;
    d) sunt înregistrate în evidențele contabile ale beneficiarului, sunt identificabile, verificabile și sunt susținute de originalele documentelor justificative, în condițiile legii.
    (2) La solicitarea agenției de plată, beneficiarul este obligat să furnizeze toate informațiile legate de contractori și subcontractori, potrivit cerințelor acesteia.(3) Condițiile privind asigurarea rezonabilității costurilor se stabilesc prin procedurile de lucru și ghidurile solicitantului care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu excepția ghidului solicitantului pentru intervențiile finanțate prin LEADER care se aprobă de către GAL.
    (la 18-03-2024, Alineatul (3) , Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Articolul 13
    (1) Cheltuielile eligibile finanțate din fonduri nerambursabile prin intervențiile PS 2023-2027, precum și cheltuielile neeligibile sunt cele prevăzute în fișele intervențiilor și în schemele de ajutor de stat/de minimis și sunt descrise în Ghidul solicitantului.(2) Încheierea contractelor de finanțare/angajamentelor de către agenția de plată se face după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2023.(3) În cazul unei modificări a PS, încheierea contractelor de finanțare de către agenția de plată se poate face începând cu data aprobării modificării PS 2023-2027 prin decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene.(4) Depunerea și selecția cererilor de finanțare/de ajutor/plată din cadrul schemelor de ajutor de stat/ajutoare exceptate/ajutoare de minimis se poate face începând cu data aprobării PS 2023-2027 prin decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene, cu respectarea prevederilor art. 107-109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.(5) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (4), pot fi selectate proiecte anterior deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene de aprobare a modificării PS, sub rezerva corelării acestora de către solicitanți cu prevederile planului aprobat, până la data încheierii contractelor/deciziilor de finanțare cu AFIR sau APIA.(6) Durata de execuție prevăzută în contractele de finanțare se poate suspenda după notificarea și cu avizul AFIR, în situația în care pe parcursul implementării proiectului se impune obținerea, din motive neimputabile beneficiarului, de avize/acorduri/autorizații, după caz, pentru perioada de timp necesară obținerii acestora sau pentru circumstanțe excepționale constatate.


    Secţiunea a 2-a Reguli privind intervențiile de investiții

    Articolul 14

    Intervențiilor prevăzute la art. 9 alin. (1), cu excepția intervențiilor prevăzute la lit. a), ș), t), ț), u) și w)-z), li se aplică prevederile art. 15-23, iar intervențiilor din cadrul strategiilor de dezvoltare locală ce vizează investiții li se aplică prevederile art. 16-23.
    (la 18-03-2024, Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Articolul 15
    (1) Un solicitant/beneficiar, după caz, poate depune maximum 2 proiecte, respectiv maximum 3 proiecte dacă unul dintre acestea vizează intervenția DR-19 - ”Investiții neproductive la nivel de fermă”, dar nu mai mult de un proiect pe intervenție de investiții, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
    (la 18-03-2024, Partea introductivă a Alineatului (1) , Articolul 15 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 9. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    a) respectarea condițiilor de eligibilitate ale acestuia și a regulilor ajutoarelor de stat, respectiv a celor de minimis, după caz;
    b) să nu facă obiectul dublei finanțări cu o altă intervenție finanțată din FEADR sau din alte fonduri publice;
    c) nu sunt create condițiile pentru a obține în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor art. 62 din Regulamentul (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013, în orice etapă de derulare a proiectului;
    d) prezentarea dovezii cofinanțării private a investiției, prin extras de cont și/sau contract de credit acordat în vederea implementării proiectului. Atât extrasul de cont, cât și contractul de credit menționează valoarea totală a cofinanțării private. În cazul în care dovada cofinanțării se prezintă prin extras de cont, acesta va fi însoțit și de angajamentul solicitantului că minimum 50% din disponibilul prezentat va fi destinat plăților aferente implementării proiectului. Verificările, în acest din urmă caz, se detaliază în procedurile de lucru și contractul de finanțare;
    e) în cazul aprobării a două cereri de finanțare, solicitantul/beneficiarul, după caz, trebuie să dovedească existența cofinanțării private pentru ambele proiecte.
    (la 18-03-2024, Litera e) , Alineatul (1) , Articolul 15 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 9. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (2) Cheltuielile care presupun înființarea/reconversia plantațiilor pomicole, plantațiilor de struguri de masă, hamei și înființarea perdelelor de protecție, necesare implementării proiectelor în cadrul intervențiilor a căror arie de eligibilitate permite aceste culturi, sunt eligibile dacă sunt efectuate după depunerea cererii de finanțare.


    Articolul 16
    (1) Solicitanții selectați pentru finanțare au obligația de a depune toate documentele necesare în vederea încheierii contractului de finanțare, în termenul precizat în notificarea AFIR, conform procedurilor AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, termen care curge de la data comunicării notificării.(2) Beneficiarii prezintă cererea eligibilă pentru prima tranșă de plată și documentele justificative în termen de cel mult 6 luni de la data semnării contractului de finanțare, în cazul proiectelor pentru investiții în achiziții simple, respectiv în termen de cel mult 12 luni, în cazul proiectelor pentru investiții ce presupun construcții-montaj și al proiectelor ce prevăd plantarea de specii perene agricole și forestiere, de la data semnării contractului de finanțare. Aceste termene se pot prelungi cu cel mult 3 luni, cu plata penalităților prevăzute în contractul de finanțare și cu prezentarea de către beneficiar a dovezii demarării implementării proiectului. (3) Se consideră în termen cererea de plată și/sau solicitarea de prelungire care au/a fost depuse/depusă cel mai târziu în ultima zi a lunii în care este stabilit a se împlini termenul prevăzut la alin. (2).(4) Nedepunerea cererii de plată în termenele menționate la alin. (2) și (3) are ca efect rezilierea contractului de finanțare.


    Articolul 17

    Solicitanții/Beneficiarii/Membrii asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, înregistrați în registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât și pentru FEADR, care achită integral datoria față de AFIR, inclusiv dobânzile și majorările de întârziere până la semnarea contractelor de finanțare, pot depune proiecte aferente intervențiilor de investiții derulate prin PS 2023-2027.


    Articolul 18
    (1) Costurile generale ale proiectului sunt eligibile dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
    (la 18-03-2024, Partea introductivă a Alineatului (1) , Articolul 18 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 10. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    a) respectă prevederile cap 4.7.3 din PS 2023-2027;
    b) sunt prevăzute sau rezultă din aplicarea legislației în vederea obținerii de avize, acorduri și autorizații necesare implementării activităților eligibile ale operațiunii ori din cerințele minime impuse de PS 2023-2027;
    c) sunt aferente, după caz: unor studii și/sau analize privind durabilitatea economică și de mediu, memorii justificative, studii de fezabilitate, unui proiect tehnic, document de avizare a lucrărilor de intervenție, întocmite în conformitate cu prevederile legislației în vigoare;
    (la 18-03-2024, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 18 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 10. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    d) sunt necesare în procesul de achiziții publice pentru activitățile eligibile ale operațiunii;
    e) sunt aferente activităților de coordonare și supervizare a execuției și recepției lucrărilor de construcții-montaj.(2) Cheltuielile de consultanță și pentru managementul proiectului sunt eligibile dacă respectă prevederile alin. (1) și sunt decontate proporțional cu valoarea fiecărei tranșe de plată aferente proiectului.(3) Costurile generale ale proiectului la care se referă alin. (1) se defalcă pe subcapitole bugetare în cadrul bugetului indicativ al proiectului și trebuie să se încadreze în maximum 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele care prevăd construcții-montaj, dar nu mai mult de 200.000 euro, respectiv în limita a 5% pentru proiectele care prevăd investiții neproductive și în limita a 3% pentru investiții în achiziții, altele decât cele referitoare la construcții-montaj și investiții neproductive. (4) Studiile de fezabilitate, proiectele tehnice și/sau documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenție, aferente cererilor de finanțare depuse de solicitanții pe intervențiile din PS 2023-2027 sau scheme de ajutor, trebuie întocmite potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și trebuie să conțină informații tehnice, economice, detaliate și relevante în raport cu proiectul propus.


    Articolul 19

    Activele corporale și necorporale rezultate din implementarea proiectelor finanțate potrivit intervențiilor PS 2023-2027, inclusiv prin schemele de ajutor de stat/de minimis, trebuie să fie incluse în categoria activelor proprii ale beneficiarului și să fie utilizate pentru activitatea care a beneficiat de finanțare nerambursabilă pentru minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți.


    Articolul 20

    Pentru categoriile de beneficiari ai finanțării din FEADR care, după contractarea proiectului, precum și în perioada de monitorizare, își schimbă tipul întreprinderii și/sau nu se mai încadrează la plafoanele prevăzute la art. 3 și 4 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile pentru finanțare rămân eligibile, dacă celelalte condiții de eligibilitate sunt respectate.
    (la 18-03-2024, Articolul 20 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 11. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Articolul 21
    (1) Durata de execuție a contractului de finanțare cofinanțat din FEADR este de 3 ani, respectiv 5 ani, în cazul investițiilor neproductive și al proiectelor care includ investiții pentru sectoarele: hamei, struguri de masă, pomicultură, de la data semnării contractului de finanțare.
    (la 18-03-2024, Alineatul (1) , Articolul 21 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 12. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), durata de execuție este de 2 ani pentru investițiile în achizițiile fără leasing financiar de utilaje, instalații, echipamente și dotări noi, astfel cum sunt stabilite prin fișele intervențiilor PS 2023-2027 care prevăd astfel de achiziții.
    (la 18-03-2024, Alineatul (2) , Articolul 21 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 12. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (3) Durata de execuție prevăzută la alin. (1) și (2) poate fi prelungită dacă, la momentul solicitării, beneficiarii au încasat plăți de minimum 45%, fără a fi luat în calcul avansul primit, după verificarea dovezii cofinanțării private pentru finalizarea investiției și cu aplicarea penalităților prevăzute în contractul de finanțare, cu excepția investițiilor care prevăd adaptarea la standardele europene prevăzute în legislația europeană specifică.


    Articolul 22
    (1) Contractul de finanțare pentru proiectele finanțate din FEADR, precum și toate drepturile și obligațiile ce decurg din acesta nu pot face obiectul cesiunii, fără acordul expres și prealabil al AFIR sau APIA, după caz.(2) Pentru asigurarea finanțării cheltuielilor necesare derulării proiectului, beneficiarul finanțării din FEADR poate constitui garanții în favoarea unei instituții financiare, respectiv unei
    instituții de credit sau instituții financiare nebancare înregistrate în registrul special al Băncii Naționale a României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, sub forma ipotecării investiției care face obiectul contractului de finanțare, cu notificarea AFIR, în condițiile legii, și cu respectarea prevederilor contractului/deciziei de finanțare în cauză. Beneficiarul este obligat să transmită AFIR o copie a contractului de credit și ipotecă, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la semnarea acestuia.


    Articolul 23
    (1) În situația neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în contractele de finanțare, respectiv în cererile de ajutor, recuperarea sprijinului financiar se realizează în mod proporțional cu gradul de neîndeplinire a acestora.(2) În situația în care neîndeplinirea obligațiilor contractuale afectează eligibilitatea proiectului sau condițiile de selectare care ar fi determinat nefinanțarea acestuia, recuperarea sprijinului financiar se realizează integral.(3) Nerespectarea termenelor anuale cu privire la valoarea cererilor de plată asumată de beneficiar determină aplicarea penalităților stabilite în graficul de eșalonare anexă la contractul de finanțare.
    (la 18-03-2024, Articolul 23 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 13. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Secţiunea a 3-a Reguli privind intervențiile cu sprijin forfetar pentru instalare

    Articolul 24
    (1) Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se acordă sub formă de sumă forfetară potrivit prevederilor fișei tehnice a intervenției DR-30 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, denumită în continuare DR-30, iar solicitanții trebuie să îndeplinească, la momentul depunerii cererii de finanțare, condiția de a nu fi trecut mai mult de 2 ani de la data instalării, chiar dacă forma de organizare a solicitantului este diferită față de cea de la data instalării.(2) Beneficiarii sprijinului pentru DR-30 pot depune proiecte de investiții pentru oricare dintre celelalte intervenții de investiții din cadrul PS 2023-2027, doar după acordarea celei de-a doua tranșe de plată.(3) Durata de execuție a contractului de finanțare este de 3 ani, respectiv 5 ani în cazul proiectelor care vizează instalarea tinerilor fermieri în sectorul pomicol, fără a depăși termenul maxim de eligibilitate a cheltuielilor aferente PS 2023-2027.
    (la 18-03-2024, Articolul 24 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 14. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Articolul 25
    (1) Sprijinul sub formă de sumă forfetară destinat înființării de activități neagricole din teritoriul LEADER se acordă potrivit prevederilor fișei intervenției DR 36 - LEADER în baza unui plan de afaceri, în două tranșe de plată, stabilite de GAL, din care cea de-a doua tranșă reprezintă minimum 10% din valoarea sprijinului.(2) Prima tranșă de plată se acordă la semnarea deciziei de finanțare, iar a doua tranșă de plată se acordă sub condiția îndeplinirii obiectivelor specifice din planul de afaceri.(3) Neîndeplinirea obiectivelor specifice prevăzute la alin. (2) conduce la recuperarea proporțională a sprijinului.
    (la 18-03-2024, Articolul 25 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 15. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Secţiunea a 4-a Reguli privind intervențiile cu caracter compensatoriu

    Articolul 26
    (1) Intervențiilor prevăzute la art. 2 lit. s) li se aplică prevederile prezentei secțiuni.
    (la 18-03-2024, Alineatul (1) , Articolul 26 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 16. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (2) În cazul intervenției DR-06 - Bunăstarea animalelor, ferma reprezintă unitatea de bază, autorizată sanitar-veterinar pentru producția agricolă, formată din terenul agricol și/sau incinta în care se află construcțiile, spațiile de depozitare, utilajele și echipamentele agricole, alte anexe, animale, precum și utilitățile aferente care concură la desfășurarea activităților agricole.
    (la 18-03-2024, Alineatul (2) , Articolul 26 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 16. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (3) În derularea angajamentului asumat, beneficiarul este obligat să respecte următoarele condiții generale:
    a) informează APIA, oricând pe parcursul unui an de angajament, privind orice modificare a suprafețelor agricole din exploatație, a suprafețelor forestiere angajate și a efectivelor de animale din exploatație, pierderea sau dobândirea dreptului de utilizare a unor parcele agricole sau dreptului de proprietate a unor suprafețe forestiere sau dreptului de utilizare a unei exploatații/ferme aferente angajamentelor asumate voluntar prin cererile de plată;
    b) păstrează toate documentele aferente angajamentului pe toată perioada desfășurării acestuia, precum și în perioada de monitorizare ex post de 3 ani sau, respectiv, 5 ani, în condițiile art. 132 din Regulamentul (UE) 2018/1.046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.296/2013, (UE) nr. 1.301/2013, (UE) nr. 1.303/2013, (UE) nr. 1.304/2013, (UE) nr. 1.309/2013, (UE) nr. 1.316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 966/2012, și le pune la dispoziția agențiilor de plăți și a altor organisme de control abilitate;
    c) permite inspectarea exploatației și a suprafețelor forestiere angajate de către reprezentanți ai organismelor abilitate, pentru efectuarea controalelor prevăzute de legislația europeană și națională specifică intervențiilor cu caracter compensatoriu.


    Articolul 27
    (1) Transferul de exploatație/fermă și transferul de angajament se realizează în următoarele condiții:
    a) transferul de exploatație este total și se poate realiza până la emiterea primei decizii de plată;
    (la 18-03-2024, Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 27 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 17. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    b) în cazul unui transfer de exploatație/fermă, cesionarul poate opta pentru preluarea angajamentului sau pentru închiderea anticipată a acestuia;
    c) preluarea angajamentului de către cesionar se face pentru restul perioadei de angajament asumate de către cedent; în cazul nepreluării angajamentului de către cesionar, acesta se închide anticipat, fără recuperarea sumelor plătite anterior și aplicarea de sancțiuni;
    d) în cazul intervențiilor DR-02 - Agromediu și climă pe terenuri arabile, pachetele 4, 5 și 7, DR-07 - Silvomediu și climă și DR-08 - Împăduriri - întreținerea și îngrijirea suprafețelor împădurite, preluarea angajamentului poate fi numai totală, cu condiția menținerii întregii suprafețe asumate prin angajamentul inițial;
    (la 18-03-2024, Litera d) , Alineatul (1) , Articolul 27 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 17. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    e) în cazul intervenției DR-03 - Agromediu și climă - Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon, preluarea angajamentului poate fi numai la nivel de rasă angajată, cu condiția preluării de către cesionar a întregului număr de animale din rasa respectivă asumat prin angajamentul inițial;
    f) în cazul intervenției DR-06 - Bunăstarea animalelor, preluarea angajamentului poate fi numai totală, cu condiția preluării de către cesionar a întregului număr de animale asumat prin angajamentul inițial;
    g) în cazul intervențiilor DR-01 - Agromediu și climă pe pajiști permanente, DR-02 - Agromediu și climă pe terenuri arabile, pachetele 9.1 și 10, DR-04 - Agricultură ecologică - conversie și DR-05 - Agricultură ecologică - menținerea certificării, preluarea angajamentului poate fi parțială, cu condiția menținerii de către cesionar a angajamentului pentru toată suprafața preluată pentru care există un angajament în derulare;
    (la 18-03-2024, Litera g) , Alineatul (1) , Articolul 27 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 17. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    h) transferul de exploatație/fermă și opțiunea cesionarului privind preluarea angajamentului sau închiderea anticipată a acestuia trebuie notificate agenției de plăți în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data efectuării transferului;
    i) în cazul preluării angajamentului, responsabilitatea respectării condițiilor din angajament revine cesionarului, începând cu data notificării prevăzute la lit. h), cedentul rămânând responsabil pentru neconformitățile anterioare notificării;
    j) dacă notificarea prevăzută la lit. h) a fost realizată înaintea emiterii primei decizii de plată aferente cererii de plată din anul în care s-a realizat transferul, beneficiarul plății este cesionarul; dacă notificarea prevăzută la lit. h) a fost realizată după emiterea primei decizii de plată aferente cererii de plată din anul în care s-a realizat transferul, beneficiarul plății este cedentul.
    (2) Preluarea angajamentului prevăzut la alin. (1), în caz de deces, se poate face:
    a) când decesul beneficiarului a survenit înainte de efectuarea plății pentru anul curent și moștenitorul preia angajamentul și dovedește, după caz, dreptul de proprietate a suprafețelor forestiere sau de utilizare a suprafețelor agricole, respectiv de deținere a animalelor sau exploatațiilor de animale aflate sub angajament;
    b) când decesul beneficiarului a survenit după efectuarea plății pentru anul curent și în campania următoare moștenitorul depune cerere de preluare în caz de deces și dovedește, după caz, dreptul de proprietate a suprafețelor forestiere sau de utilizare a suprafețelor agricole, respectiv de deținere a animalelor sau exploatațiilor de animale aflate sub angajament.


    Articolul 28
    (1) Un angajament aflat în derulare poate fi transformat sau adaptat în cursul perioadei de îndeplinire.(2) Un angajament aflat în derulare se poate transforma într-un alt angajament prevăzut de intervențiile PS 2023-2027, în cursul perioadei de îndeplinire, cu condiția ca angajamentul existent să fie consolidat în mod substanțial și transformarea să prezinte avantaje importante în domeniul mediului și al climei. În acest sens se deschide un nou angajament pentru toată perioada specificată de intervenția aferentă noului angajament, indiferent de perioada în care angajamentul inițial a fost deja pus în aplicare.(3) Angajamentele aflate în derulare pot fi adaptate cu condiția ca noile angajamente să țină seama de îndeplinirea obiectivelor angajamentului inițial. Beneficiarul trebuie să îndeplinească angajamentul adaptat pentru restul duratei angajamentului inițial.(4) Pentru a asigura adaptarea angajamentelor în cazul modificării cerințelor de bază pe care angajamentele trebuie să le depășească este prevăzută o clauză de revizuire pentru angajamentele multianuale încheiate în cadrul intervențiilor cu caracter compensatoriu. Pentru a asigura adaptarea angajamentelor la cadrul juridic al următoarei perioade de programare este prevăzută o clauză de revizuire pentru angajamentele multianuale încheiate în cadrul intervențiilor cu caracter compensatoriu, care depășesc actuala perioadă de programare. În cazul în care adaptarea nu este acceptată de beneficiar, angajamentul încetează și rambursarea nu este solicitată pentru perioada în care angajamentul a produs efecte.


    Articolul 29
    (1) În cadrul intervențiilor DR-01 - Agromediu și climă pe pajiști permanente, DR-02 - Agromediu și climă pe terenuri arabile, DR-04 - Agricultură ecologică - conversie, DR-05 - Agricultură ecologică - menținerea certificării, extinderea suprafeței parcelei aflate sub angajament pentru angajamentele urmărite la nivel de parcelă agricolă sau a suprafeței agricole angajate, în cazul angajamentelor urmărite la nivelul suprafeței totale angajate, este permisă cu până la 20% din suprafața angajată în primul an de angajament.(2) În cazul în care suprafața parcelei agricole aflate sub angajament sau suprafața agricolă angajată crește peste limitele stabilite la alin. (1), angajamentul inițial se înlocuiește cu un nou angajament pentru întreaga suprafață în cauză pe perioada prevăzută pentru angajamentul respectiv în PS, începând cu anul în care angajamentul a fost înlocuit. Vechiul angajament se urmărește până la împlinirea perioadei prevăzute în angajamentul inițial.(3) Extinderea numărului de animale aflate sub angajament în cazul DR-03 - Agromediu și climă - Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon este permisă cu până la 20% din numărul de animale pe rasă determinat în primul an de angajament.(4) În cazul în care numărul de animale aflate sub angajament depășește limita stabilită la alin. (3), angajamentul inițial se înlocuiește cu un nou angajament pentru întregul număr de animale/rasă pentru perioada prevăzută pentru angajamentul respectiv în PS începând cu anul în care angajamentul a fost înlocuit. Vechiul angajament se urmărește până la împlinirea perioadei prevăzute în angajamentul inițial.


    Articolul 30
    (1) Angajamentele pentru suprafețele care la data depunerii cererii de plată se aflau în unitățile administrativ-teritoriale, denumite în continuare UAT, eligibile, și au trecut în UAT neeligibile, ca urmare a actualizării Sistemului de identificare a parcelelor, denumit LPIS, încetează fără recuperarea sumelor plătite fermierilor înainte de trecerea suprafețelor din UAT eligibile în UAT neeligibile.(2) Încadrarea UAT în zonele eligibile pentru intervențiile/ pachetele/variantele intervențiilor DR-01 - Agromediu și climă pe pajiști permanente, DR-02 - Agromediu și climă pe terenuri arabile, DR-04 - Agricultură ecologică - conversie, DR-05 - Agricultură ecologică - menținerea certificării, DR-09 - Zone afectate de constrângeri naturale - Zona montană, DR-10 - Zone afectate de constrângeri naturale semnificative și DR-11 - Zone afectate de constrângeri naturale specifice se menține indiferent de modificările intervenite în forma de organizare a acestora, cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.(3) Nu se retrage plata și nu se aplică sancțiuni administrative în baza prevederilor privind plățile necuvenite și sancțiunile administrative din Regulamentul (UE) 2021/2.116, în cazul neconformităților pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate, a angajamentelor sau a altor obligații care rezultă din aplicarea normelor în cazul intervențiilor DR-01 - Agromediu și climă pe pajiști permanente, DR-02 - Agromediu și climă pe terenuri arabile, DR-04 - Agricultură ecologică - conversie, DR-05 - Agricultură ecologică - menținerea certificării, DR-07 - Silvomediu și climă, DR-09 - Zone afectate de constrângeri naturale - Zona montană, DR-10 - Zone afectate de constrângeri naturale semnificative, DR-11 - Zone afectate de constrângeri naturale specifice, ca urmare a identificării de diferențe de amplasament sau de mărime a parcelelor agricole din declarațiile din cererile de ajutor sau de plată și/sau în legătură cu cereri de ajutor sau de plată pentru anii anteriori, rezultate în urma înregistrării sistematice sau sporadice a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 18-03-2024, Articolul 30 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 18. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Secţiunea a 5-a Reguli privind instrumentele de management al riscului

    Articolul 31
    (1) În cazul intervenției DR-31 - Contribuții financiare la plata primelor de asigurare, denumită în continuare DR-31, sunt eligibile contracte de asigurare care permit determinarea pagubelor pe baza pierderii de producție efective sau pe bază de indici.(2) Pentru asigurările pe bază de indici, criteriile pe baza cărora este estimată pierderea de producție se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.(3) Sesiunile de depunere a cererilor de finanțare se organizează anual și acoperă anul agricol în cazul sectorului vegetal, respectiv anul calendaristic în cazul sectorului zootehnic.


    Articolul 32

    În cazul intervenției DR-32 - Instrumentul de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole, denumită în continuare DR-32, cuantumul despăgubirilor se stabilește anual prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.


    Articolul 33

    Cuantificarea pierderii de producție în cazul DR-31 și DR-32 se realizează la nivelul întregii exploatații, așa cum este aceasta definită la art. 3 alin. (2) din Regulamentul PS.


    Secţiunea a 6-a Reguli privind intervențiile care vizează cooperarea

    Articolul 34

    Intervențiilor DR-34 - Cooperare și inovare în agricultură prin intermediul grupurilor operaționale PEI, denumită în continuare DR-34, DR-35 - Dezvoltarea cooperării în cadrul lanțului valoric, denumită în continuare DR-35, DR-36 LEADER - Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, denumită în continuare DR-36 LEADER, li se aplică prevederile art. 35-37.
    (la 18-03-2024, Articolul 34 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 19. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Articolul 35
    (1) Prin excepție de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. a), cheltuielile cu activitățile pregătitoare pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale PEI sunt eligibile dacă sunt efectuate după depunerea cererii de finanțare.(2) Durata de execuție a contractului de finanțare este de 3 ani în cazul DR-34 și DR 35 și de 2 ani pentru proiectele de servicii finanțate prin DR-36, fără a depăși termenul maxim de eligibilitate a cheltuielilor aferente PS 2023-2027.
    (la 18-03-2024, Articolul 35 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 20. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Articolul 36
    (1) Verificarea implementării strategiei de dezvoltare locală (SDL), a funcționării grupului de acțiune locală (GAL) și verificarea și monitorizarea proiectelor cu finanțare din FEADR din cadrul SDL se realizează potrivit competențelor partajate între AM-PS, AFIR și GAL, conform fișei intervenției DR-36 - LEADER din PS.(2) GAL-urile ale căror SDL au fost selectate au obligația de a se constitui potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, în vederea emiterii autorizației de funcționare de către AM-PS.(3) Regulile privind implementarea, evaluarea, monitorizarea SDL și retragerea autorizației de funcționare a GAL sunt reglementate în Ghidul de implementare a SDL, elaborat de AMPS.(4) Retragerea autorizației de funcționare conduce la rezilierea contractului de finanțare pentru cheltuielile de funcționare și animare, cu recuperarea sumelor acordate de la momentul în care a intervenit disfuncționalitatea.(5) Pe parcursul implementării SDL, AM-PS realizează cel puțin o evaluare a îndeplinirii obiectivelor SDL, care are ca rezultat redistribuirea fondurilor între GAL-uri.(6) GAL-urile elaborează ghiduri ale solicitantului și documente de accesare pentru fiecare intervenție din SDL și sunt responsabile de evaluarea și selecția proiectelor care răspund obiectivelor din SDL, în baza unei proceduri proprii de selecție.(7) Operațiunile finanțate prin LEADER care constau în investiții respectă normele și cerințele relevante ale Uniunii în cadrul tipului de intervenție pentru investiții prevăzut la art. 73 din Regulamentul (UE) nr. 2.115/2021.(8) Cheltuielile eligibile finanțate din fonduri nerambursabile prin LEADER, precum și cheltuielile neeligibile sunt cele prevăzute în fișa intervenției LEADER, în schema de minimis și în PS 2023-2027 - cap. 4.7.1 și 4.7.3 și sunt descrise în documentele specifice de implementare.(9) Pentru proiectele selectate de GAL-uri potrivit alin. (6), AFIR verifică, în vederea contractării, criteriile generale de eligibilitate prevăzute în ghidurile și procedurile specifice aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
    (la 18-03-2024, Articolul 36 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 21. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Articolul 37
    (1) Un solicitant poate depune și derula în același timp mai multe proiecte finanțate în cadrul intervenției LEADER, cu respectarea următoarelor condiții:
    a) să facă dovada, dacă este cazul, a existenței cofinanțării private, cumulată pentru toate proiectele;
    b) să respecte condițiile generale de eligibilitate ale intervenției LEADER;
    c) să respecte condițiile de eligibilitate și selecție stabilite de GAL în fișele intervențiilor din SDL;
    d) să respecte, dacă este cazul, regulile ajutorului de minimis;
    e) nu creează artificial condițiile necesare pentru a obține în mod necuvenit un avantaj, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
    f) nu mai mult de un proiect pe o intervenție din SDL în cadrul aceleiași sesiuni lansate de GAL;
    g) cheltuielile prevăzute în proiect să nu facă obiectul dublei finanțări cu alte cheltuieli finanțate din FEADR sau din alte fonduri publice.
    (la 18-03-2024, Alineatul (1) , Articolul 37 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 22. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (2) Beneficiarii eligibili în cadrul intervențiilor din SDL pot fi persoane fizice autorizate, întreprindere familială, întreprindere individuală, cabinet medical individual și cabinet medical veterinar, entități juridice publice, entități juridice private, parteneriate fără personalitate juridică, așa cum sunt stabilite în fișele intervențiilor din SDL.(3) GAL-ul poate avea statut de beneficiar în cadrul intervențiilor din SDL, cu respectarea principiului separării funcțiilor, iar în cazul proiectelor de tip umbrelă, cu respectarea de către GAL a următoarele condiții:
    a) stabilirea obiectivului proiectului, a condițiilor de eligibilitate pentru beneficiarii finali, a domeniului specific, realizarea evaluării, selectării, monitorizării și efectuării plăților către beneficiarii finali;
    b) încheierea contractului de finanțare cu AFIR și a contractelor de grant cu beneficiarii finali selectați;
    c) asigurarea cu privire la faptul că activele corporale și necorporale rezultate din implementarea proiectelor depuse de GAL sunt incluse în categoria activelor proprii ale beneficiarilor finali și utilizate, inclusiv în perioada de monitorizare, pentru activitatea care a beneficiat de finanțare nerambursabilă.
    (la 18-03-2024, Alineatul (3) , Articolul 37 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 23. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Secţiunea a 7-a Reguli privind transferul de cunoștințe, consiliere și AKIS

    Articolul 38
    (1) În cadrul PS 2023-2027, gestionarea AKIS se realizează de către Unitatea de coordonare AKIS, unitate funcțională la nivelul AM-PS, având în componență și Unitatea de coordonare teritorială a AKIS.
    (la 18-03-2024, Alineatul (1) , Articolul 38 , Sectiunea a 7-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 24. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (2) Autoritatea de management pentru PS și AFIR asigură implementarea intervențiilor DR-37 - Transfer de cunoștințe și DR-38 - Consiliere în afaceri agricole, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(3) Implementarea intervențiilor prevăzute la alin. (2) se realizează după cum urmează:
    a) pentru intervențiile DR-37 - Transfer de cunoștințe și DR-38 - Consiliere în afaceri agricole din PS 2023-2027 la nivelul AM-PS se realizează verificarea eligbilității furnizorilor de servicii, respectiv evaluarea și selecția proiectelor depuse în cadrul apelurilor de propuneri de proiecte;
    b) pentru intervenția DR-37 - Transfer de cunoștințe în situația în care beneficiarii transferului de cunoștințe sunt consilierii care sunt integrați în AKIS se instituie o schemă de ajutor de stat, conform procedurilor legale în vigoare.
    (la 18-03-2024, Alineatul (3) , Articolul 38 , Sectiunea a 7-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 24. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (4) Participarea și responsabilitățile pentru activitățile în cadrul Unității de sprijin a AKIS se stabilesc, în condițiile legii, prin acord de colaborare semnat între Autoritatea de management pentru PS și actori, publici și privați, relevanți și reprezentativi pentru domeniu.(5) Pentru implementarea intervențiilor prevăzute la alin. (2) se elaborează proceduri specifice, detaliate, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
    (la 18-03-2024, Alineatul (5) , Articolul 38 , Sectiunea a 7-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 24. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Secţiunea a 8-a Asistența tehnică și rețeaua rurală națională

    Articolul 39
    (1) Autoritatea de management pentru PS, AFIR și APIA asigură implementarea asistenței tehnice pentru intervențiile prevăzute în PS, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(2) Implementarea proiectelor se realizează prin Autoritatea de management pentru PS, în ceea ce privește operațiunile de asistență tehnică proprii și cele destinate autorității competente. AFIR va implementa proiectele proprii și pe cele destinate organismului de coordonare a agențiilor de plăți, iar APIA se va ocupa exclusiv de operațiunile de asistență tehnică proprii.
    (la 18-03-2024, Alineatul (2) , Articolul 39 , Sectiunea a 8-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 25. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )
    (3) Pentru implementarea proiectelor prevăzute la alin. (2) se elaborează proceduri specifice, detaliate, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.


    Articolul 40

    În perioada de derulare a PS 2023-2027, Autoritatea de management pentru PS, prin structura de specialitate, îndeplinește rolul de unitate de sprijin a rețelei rurale naționale și implementează planul de acțiune.


    Secţiunea a 9-a Reguli financiare pentru monitorizare, evaluare, verificare și control

    Articolul 41

    Alocarea indicativă stabilită în euro prin PS 2023-2027 pentru intervențiile de dezvoltare rurală se convertește în moneda națională pe baza ultimului curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 ianuarie a anului aferent perioadei de referință. În cazul diferențelor de curs valutar, AFIR poate realiza trimestrial conversia pe baza mediei ratelor de schimb lunare sau pe baza cursului de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană înainte de luna pentru care se declară cheltuielile sau veniturile alocate.


    Articolul 42
    (1) Pentru examinarea progresului înregistrat de PS 2023-2027, comparativ cu obiectivele propuse, instituțiile implicate în implementare desfășoară activități de monitorizare și evaluare, pe baza datelor privind intervențiile și beneficiarii colectate, calculate și agregate potrivit Cadrului de performanță, prevăzut la art. 128 din regulamentul PS.(2) Monitorizarea sprijinului acordat beneficiarilor prin scheme de ajutor de stat sau scheme de minimis se realizează distinct, potrivit regulilor specifice prevăzute în scheme.(3) În conformitate cu prevederile art. 59 din Regulamentul (UE) 2021/2.116, activitățile de verificare și control la nivelul beneficiarilor se realizează în baza procedurilor specifice aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, care cuprind în special următoarele aspecte:
    a) controlul legalității și regularității operațiunilor finanțate din FEADR;
    b) asigurarea unei preveniri eficiente a fraudelor, în special în domeniile cu un nivel de risc mai ridicat, care să aibă un efect de descurajare, ținând cont de costuri și beneficii, precum și de caracterul proporțional al măsurilor;
    c) prevenirea, detectarea și corectarea neregulilor și a fraudelor;
    d) stabilirea unor sisteme de sancțiuni și aplicarea unor sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare în conformitate cu dreptul Uniunii sau, în absența acestuia, cu dreptul intern și inițierea unor proceduri judiciare în acest scop, dacă este nevoie;
    e) recuperarea plăților necuvenite, plus dobânzile aferente, și inițierea unor proceduri judiciare în acest scop, dacă este nevoie, inclusiv pentru nereguli în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95.


    Articolul 43

    Beneficiarii intervențiilor prevăzute în PS 2023-2027/schemelor de ajutor de stat sau de minimis și prestatorii de servicii pentru proiectele cu finanțare din asistență tehnică asigură accesul la locul de implementare a proiectelor, însoțesc echipele de control și pun la dispoziția acestora, în timp util, toate informațiile și documentele necesare solicitate, potrivit prevederilor procedurale specifice de control, corespunzătoare fiecărei instituții responsabile.


    Articolul 44

    În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările ulterioare, AFIR, precum și APIA procedează la consultarea sistemelor informatice/bazelor de date ale diferitelor instituții, pe aspecte privind situația juridică, economico-financiară și fiscală, în procesul de verificare a cererilor de finanțare/sprijin/plată depuse de solicitanți, de implementare, monitorizare, recuperare a debitelor și raportare a proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă din FEADR, în baza declarațiilor, acordurilor și clauzelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal furnizate prin cererea de finanțare și prevăzute în contractul/decizia de finanțare.


    Articolul 45

    Abrogat.
    (la 18-03-2024, Articolul 45 , Sectiunea a 9-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 26. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )


    Capitolul III Dispoziții finale

    Articolul 46

    La sesizarea motivată și susținută cu dovezi a unui beneficiar/contractor al unui proiect cu finanțare din FEADR, cu privire la consultanții/contractorii/beneficiarii acestuia care nu se achită de obligațiile contractuale, cu excepția cazurilor de forță majoră, AFIR/Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în baza unui act administrativ, poate să includă și să facă publice pe site-urile AFIR/Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o secțiune distinctă, informații despre nerespectarea obligațiilor contractuale ale acestor consultanți/contractori.


    Articolul 47
    (1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, AFIR și APIA sau alt organism cu sarcini delegate privind implementarea intervențiilor PS 2023-2027 elaborează pentru intervențiile pentru care asigură implementarea:
    a) scheme de ajutor de stat/de minimis, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
    b) proceduri operaționale/manuale de proceduri, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;
    c) Ghidul solicitantului, care se aprobă în condițiile prevederilor art. 2 lit. o);
    d) ghid informativ, care se aprobă în condițiile prevederilor art. 2 lit. cc).
    (2) Pentru intervențiile cu caracter compensatoriu pe terenuri agricole și pentru animale modalitatea de implementare a intervențiilor și de îndeplinire a criteriilor de eligibilitate, a condițiilor și altor cerințe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu cel puțin 15 zile înainte de data lansării campaniei de depunere cereri de plată.(3) Formularul-tip al cererii de plată pentru intervențiile prevăzute la art. 2 lit. s) se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, înainte de data stabilită pentru lansarea campaniei de depunere a cererilor de plată.(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), ghidul informativ prevăzut la art. 2 lit. cc) pentru intervențiile cu caracter compensatoriu pe terenuri agricole și pentru animale se aprobă prin decizie a directorului general al APIA, cu avizul prealabil al AM-PS, iar ghidul solicitantului pentru intervențiile finanțate prin LEADER se aprobă de GAL și se publică pe site-ul propriu al GAL.(5) Sistemele de sancțiuni aferente intervențiilor cu caracter compensatoriu stabilesc cadrul de reglementare și consecințele recunoașterii de către agenția de plată a situațiilor de fapt care se pot încadra, după caz, în cazuri de forță majoră, circumstanțe excepționale sau circumstanțe naturale și se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (la 18-03-2024, Articolul 47 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 27. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 221 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 18 martie 2024 )

    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Petre Daea
    p. Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Bogdan-Eduard Simcea,
    secretar de stat
    p. Ministrul finanțelor,
    Mihai Diaconu,
    secretar de stat
    Ministrul economiei,
    Florin Marian Spătaru
    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
    Tánczos Barna
    Ministrul antreprenoriatului și turismului,
    Constantin-Daniel Cadariu

    București, 28 decembrie 2022.
    Nr. 1.570.

    ANEXĂ

    Intervenții din PS 2023-2027 cu sprijin din FEADR

    DR-01 - Agromediu și climă pe pajiști permanente
    DR-02 - Agromediu și climă pe terenuri arabile
    DR-03 - Agromediu și climă - Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon
    DR-04 - Agricultură ecologică - conversie
    DR-05 - Agricultură ecologică - menținerea certificării
    DR-06 - Bunăstarea animalelor
    DR-07 - Silvomediu și climă
    DR-08 - Împăduriri - întreținerea și îngrijirea suprafețelor împădurite
    DR-09 - Zone afectate de constrângeri naturale - Zona montană
    DR-10 - Zone afectate de constrângeri naturale semnificative
    DR-11 - Zone afectate de constrângeri naturale specifice
    DR-12 - Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați
    DR-13 - Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal
    DR-14 - Investiții în fermele de mici dimensiuni
    DR-15 - Investiții în exploatațiile pomicole
    DR-16 - Investiții în sectorul legume și/sau cartofi
    DR-17 - Investiții în sectoarele hamei și/sau struguri de masă
    DR-18 - Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice
    DR-19 - Investiții neproductive la nivel de fermă
    DR-20 - Investiții în sectorul zootehnic
    DR-21 - Investiții pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane (PPA)
    DR-22 - Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole
    DR-23 - Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa 1 la Tratatul de funcționare a Uniunii Europene
    DR-24 - Investiții în tehnologii forestiere care îmbunătățesc reziliența și valoarea de mediu a ecosistemelor forestiere
    DR-25 - Modernizarea infrastructurii de irigații
    DR-26 - Înființarea sistemelor de irigații
    DR-27 - Crearea/Modernizarea infrastructurii de acces agricolă
    DR-28 - Crearea/Modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural
    DR-29 - Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole
    DR-30 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri
    DR-31 - Contribuții financiare la plata primelor de asigurare
    DR-32 - Instrumentul de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole
    DR-33 - Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/pomicol
    DR-34 - Cooperare și inovare în agricultură prin intermediul grupurilor operaționale PEI
    DR-35 - Dezvoltarea cooperării în cadrul lanțului valoric
    DR-36 - LEADER - Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității
    DR-37 - Transfer de cunoștințe
    DR-38 - Consiliere în afaceri agricole

    ----