HOTĂRÂRE nr. 1533 din 2 decembrie 1973
privind formularele cu regim special
EMITENT
  • CONSILIUL DE MINIŞTRI
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 189 din 2 decembrie 1973




    Articolul 1

    Se aprobă nomenclatorul cadru anexat al formularelor ce sînt supuse unui regim special de gestionare, folosire şi evidenta.
    Nomenclatorul cadru anexat face parte integrantă din prezenta hotărîre.


    Articolul 2

    Pe baza nomenclatorului cadru prevăzut la art. 1 vor fi elaborate şi aprobate, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri, formularele cu regim special de gestionare, folosire şi evidenta, după cum urmează:
    a) formularele de uz general, ce se folosesc de către unităţile socialiste în întreaga economie, vor fi elaborate de către ministere şi celelalte organe centrale de stat, fiecare pentru activitatea pe care o coordonează, şi se aproba de Ministerul Finanţelor şi Direcţia Centrala de Statistica. Lista formularelor de uz general va fi publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, prin grija Ministerului Finanţelor şi Direcţiei Centrale de Statistica, urmînd să între în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării;
    b) formularele specifice ce se folosesc numai de unele categorii de unităţi socialiste vor fi elaborate şi aprobate de către ministere şi celelalte organe centrale de stat, fiecare pentru unităţile din subordine;
    c) formularele pentru unităţile subordonate comitetelor executive ale consiliilor populare, din categoria celor prevăzute la lit. a) şi b) de mai sus se elaborează şi se aproba de Ministerul Finanţelor împreună cu Direcţia Centrala de Statistica pe baza propunerilor comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti.
    Formularele prevăzute la lit. b) şi c) de mai sus intră în vigoare în termen de 60 de zile de la aprobarea lor.


    Articolul 3

    Introducerea sau scoaterea ulterioară a unor formulare elaborate potrivit prevederilor art. 2 lit. a), b) şi c) se va face de organele şi în condiţiile menţionate la acel articol.


    Articolul 4

    Ministerul Finanţelor şi Direcţia Centrala de Statistica vor elabora norme metodologice privind gestionarea, folosirea şi evidenta formularelor cu regim special, în termen de 15 zile de la data apariţiei prezentei hotărîri.


    Articolul 5

    Răspunderea pentru organizarea gestionării, folosirii şi evidentei formularelor cu regim special revine conducătorului unităţii şi conducătorului compartimentului financiar-contabil.
    Controlul asupra gestionării folosirii şi evidentei formularelor cu regim special se efectuează potrivit normelor legale privind controlul ierarhic operativ-curent.


    Articolul 6

    Nerespectarea dispoziţiilor prezentei hotărîri, precum şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia, atrage răspunderea disciplinară, administrativă sau penală, după caz, precum şi răspunderea materială sau civilă, ori de cîte ori s-a produs vreo paguba.


    Articolul 7

    Nejustificarea formularelor cu regim special primite spre gestionare sau pentru a fi folosite, precum şi neevidentierea corecta a acestora, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 la 800 lei.
    Contravenţiile se constata şi sancţiunile se aplică de către persoanele împuternicite de conducătorul unităţii să efectueze verificarea modului de gestionare, folosire şi evidenta a formularelor cu regim special, precum şi de către organele de control financiar sau bancar.
    Contravenţiilor prevăzute la alineatele precedente le sînt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.


    Articolul 8

    Formularele cu regim special existente în stoc la data aplicării prezentei hotărîri, ce nu se încadrează în nomenclatorul anexat la prezenta hotărîre, vor fi folosite, pînă la epuizare, ca formulare obişnuite.


    Articolul 9

    Prevederile prezentei hotărîri nu se aplică imprimatelor cu valoare nominală (mărci poştale, timbre fiscale, bilete de călătorie, bilete de intrare la spectacole şi altele similare), bonurilor cu cantităţi fixe de benzina, certificatelor medicale pentru incapacitate temporară de muncă, carnetelor de muncă, autorizaţiilor de funcţionare, transport, permiselor de călătorie şi altor categorii de autorizaţii eliberate de organele în drept, precum şi altor imprimate cu valoare nominală a căror tipărire, gestionare, justificare, numerotare şi folosire rămîn supuse reglementărilor legale în vigoare.


    Articolul 10

    Se recomanda organelor cooperatiste şi celorlalte organe obşteşti centrale să aplice la unităţile în subordine prevederile prezentei hotărîri, ţinînd seama de specificul acestora.


    Articolul 11

    Prezenta hotărîre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1974. Pe aceeaşi dată se abroga Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 73/1959 privind reglementarea modului de înscriere, evidenta şi folosire a imprimatelor utilizate pentru achiziţionarea, păstrarea, manipularea şi circulaţia valorilor materiale şi băneşti.


    Anexa 1
    NOMENCLATOR CADRU
    al formularelor cu regim special
        1. Chitanţe, recipise şi alte documente de încasări în numerar.
        2. Cecuri şi alte instrumente de plată similare.
        3. Contracte pentru vinzari de mărfuri cu plata în rate.
        4. Avize de expediere şi alte documente privind livrarea valorilor materiale.
        5. Facturi.
        6. Foi de parcurs.
        7. Buletine de cintarire-analiza pentru valori materiale.
        8. Cartele şi bonuri de masa.
        9. Borderouri de achiziţii.

    -----------