LEGE nr. 324 din 8 iulie 2003
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 16 iulie 2003



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul I

    Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 57 din 16 august 2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, adoptată în temeiul art. 1 pct. VI.1 din Legea nr. 411/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002, cu următoarele modificări şi completări:
    1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - (1) Activitatea de cercetare-dezvoltare cuprinde: cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativa, dezvoltarea tehnologică şi inovarea.
    (2) Definiţiile termenilor utilizaţi în cuprinsul ordonanţei sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă."
    2. La articolul 4 alineatul (2), după litera d) se introduce litera e) cu următorul cuprins:
    "e) conducerea, în cazuri deosebite, a unor programe de cercetare-dezvoltare şi inovare sau părţi din acestea."
    3. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - Sistemul naţional de cercetare-dezvoltare este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de drept public şi de drept privat care au în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea."
    4. La articolul 7, partea introductivă şi litera c) vor avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - Din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare face parte sistemul de cercetare-dezvoltare de interes naţional, care cuprinde următoarele categorii de unităţi de drept public, acreditate în acest sens, conform prevederilor prezentei ordonanţe:
    ..................................................................
    c) instituţii de învăţământ superior acreditate sau structuri ale acestora;"
    5. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - În sistemul naţional de cercetare-dezvoltare sunt cuprinse, în afară unităţilor şi instituţiilor prevăzute la art. 7, şi următoarele categorii de unităţi şi instituţii:
    A. Unităţile şi instituţiile de drept public:
    a) institute, centre sau staţiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituţii publice;
    b) institute sau centre de cercetare-dezvoltare organizate în cadrul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi regiilor autonome sau ale administraţiei publice centrale şi locale;
    c) centre internaţionale de cercetare-dezvoltare înfiinţate în baza unor acorduri internaţionale;
    d) alte instituţii publice sau structuri ale acestora, care au ca obiect de activitate şi cercetarea-dezvoltarea.
    B. Unităţile şi instituţiile de drept privat:
    a) unităţi de cercetare-dezvoltare organizate ca societăţi comerciale;
    b) societăţi comerciale, precum şi structurile acestora care au ca obiect de activitate şi cercetarea-dezvoltarea;
    c) instituţii de învăţământ superior private acreditate sau structuri ale acestora;
    d) organizaţii neguvernamentale care au ca obiect de activitate şi cercetarea-dezvoltarea."
    6. Articolul 9 se abroga.
    7. La articolul 12, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - (1) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 7 şi la art. 8 lit. A înfiinţează Consiliul ştiinţific, care participa la elaborarea strategiei unităţii şi a programelor proprii de cercetare-dezvoltare, precum şi la luarea măsurilor privind realizarea acestora."
    8. Articolul 13 va avea următorul cuprins:
    "Art. 13. - Realizarea unor servicii sau activităţi de microproducţie de către unităţile şi instituţiile prevăzute la art. 7 şi la art. 8 lit. A se asigura şi prin asociere în participaţiune numai în scopul stimulării transferului rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare, potrivit regulamentelor de organizare şi funcţionare proprii şi prevederilor legale corespunzătoare, cu aprobarea organului administraţiei publice centrale sub autoritatea căruia funcţionează şi a autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare."
    9. La articolul 14, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:
    "(4) În cazul brevetelor de invenţie cu obiect care se încadrează în categoria celor prevăzute la alin. (3) sau care conţin informaţii clasificate, calitatea de titular al acestora se transmite institutelor naţionale sau instituţiilor publice de cercetare-dezvoltare desemnate în acest scop de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare."
    10. La articolul 15, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Rezultatele cercetărilor care sunt proprietate publică a statului se pot utiliza în cadrul cooperării internaţionale, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi cu aprobarea Guvernului."
    11. La articolul 16, litera c) va avea următorul cuprins:
    "c) adoptarea unor structuri organizatorice şi a unui management performanţe, urmând cele mai bune practici utilizate pe plan mondial;"
    12. Articolul 17 va avea următorul cuprins:
    "Art. 17. - (1) Institutul naţional de cercetare-dezvoltare - INCD, reglementat prin prezenta ordonanţă, denumit în continuare institut naţional, reprezintă o formă de organizare instituţională specifică activităţilor de cercetare-dezvoltare, cu scopul de a asigura desfăşurarea acestor activităţi, precum şi consolidarea competentei ştiinţifice şi tehnologice în domeniile de interes naţional, stabilite în acord cu strategia de dezvoltare a României.
    (2) Institutul naţional este persoana juridică română care are ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare şi care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, calculează amortismente şi conduce evidenţa contabilă în regim economic.
    (3) Institutul naţional are patrimoniu propriu şi administrează patrimoniul public şi privat al statului pentru asigurarea desfăşurării activităţii şi funcţionează în coordonarea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
    (4) Institutul naţional participa la elaborarea strategiilor de dezvoltare în domeniul specific, desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Strategia naţionala de cercetare, constituie baze de competenţa ştiinţifică şi tehnologică, de expertiza, de perfecţionare a resurselor umane şi de documentare ştiinţifică şi tehnica.
    (5) Institutul naţional poate desfăşura, în secundar, activităţi comerciale şi de producţie, conform regulamentului propriu, şi se poate inregistra la registrul comerţului ca INCD.
    (6) Formele de organizare ale celorlalte categorii de unităţi şi instituţii prevăzute la art. 7 şi 8 sunt reglementate prin legi specifice."
    13. La articolul 18, alineatele (1), (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:
    "Art. 18. - (1) Înfiinţarea institutului naţional se face prin hotărâre a Guvernului, pe baza rezultatelor evaluării privind îndeplinirea condiţiilor pentru acreditare, cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, la propunerea organului administraţiei publice centrale coordonator în domeniul de activitate al unităţii.
    ................................................................
    (3) Evaluarea capacităţii de cercetare-dezvoltare pentru acreditare ca institut naţional se realizează de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe.
    (4) Evaluarea, atestarea şi acreditarea ca institut naţional se fac potrivit prevederilor art. 33."
    14. La articolul 19, alineatele (2) şi (4) vor avea următorul cuprins:
    "(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a institutului naţional se întocmeşte pe baza regulamentului-cadru, elaborat de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, şi se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    ...................................................................
    (4) Institutul naţional poate înfiinţa în cadrul structurii organizatorice subunitati cu sau fără personalitate juridică, necesare realizării obiectului sau de activitate. Modalitatea de constituire a acestora şi relaţiile functionale din cadrul institutului naţional, precum şi cu terţii sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a institutului naţional."
    15. Articolul 20 va avea următorul cuprins:
    "Art. 20. - Institutul naţional prevăzut la art. 7 este sprijinit financiar de la bugetul de stat pentru realizarea unor investiţii, dotări cu aparatura, echipamente, instalaţii şi altele asemenea, respectându-se prevederile legale în vigoare."
    16. Articolul 23 va avea următorul cuprins:
    "Art. 23. - (1) Prin hotărârea Guvernului de înfiinţare sau reorganizare a institutului naţional se stabilesc bunurile din domeniul public prevăzute de Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, bunurile din proprietatea privată a statului, administrate de institut, precum şi bunurile proprii dobândite în condiţiile legii sau realizate din venituri proprii, după caz.
    (2) Institutul naţional administrează, cu diligenta unui bun proprietar, bunuri proprietate publică şi privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi bunurile proprii dobândite în condiţiile legii sau realizate din venituri proprii."
    17. La articolul 25, litera b) a alineatului (1) şi alineatul (2) vor avea următorul cuprins:
    "b) până la 60% se poate utiliza pentru finanţarea dezvoltării institutului naţional, în conformitate cu planul de investiţii şi dotări ale acestuia, aprobat de organul administraţiei publice centrale coordonator;
    ....................................................................
    (2) În situaţia în care sumele prevăzute la alin. (1) nu sunt utilizate cu destinaţia stabilită prin prezenta ordonanţă, ele se reportează în vederea utilizării în anul următor."
    18. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
    "Art. 29. - Menţinerea şi dezvoltarea potenţialului uman de cercetare-dezvoltare şi a bazei de cunoştinţe în domeniu reprezintă un atribut important al politicii de cercetare, susţinut cu prioritate prin programele privind resursele umane."
    19. La articolul 31, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
    "(4) Studenţii din instituţiile de învăţământ superior acreditate şi doctoranzii pot face parte din colectivele de cercetare şi participa efectiv la rezolvarea problemelor din cadrul contractelor de cercetare. Studenţii şi doctoranzii care participa la rezolvarea problemelor din cadrul contractelor de cercetare pot fi remuneraţi conform legii."
    20. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
    "Art. 32. - Cercetatorii ştiinţifici gradul I, având titlul de doctor, pot fi conducatori de doctorat în instituţiile organizatoare, conform legii."
    21. Titlul capitolului III va avea următorul cuprins:
    "Evaluarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică"
    22. Articolul 33 va avea următorul cuprins:
    "Art. 33. - (1) Evaluarea, atestarea şi acreditarea unităţilor şi instituţiilor prevăzute la art. 7 şi 8 se realizează de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, dacă legile speciale nu prevăd altfel.
    (2) Conform prevederilor alin. (1), Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior se reorganizează în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.
    (3) Criteriile, standardele şi metodologiile pentru evaluare în vederea atestării şi acreditării se elaborează de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, şi se aproba prin hotărâre a Guvernului."
    23. Articolul 34 va avea următorul cuprins:
    "Art. 34. - (1) Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior este un organism fără personalitate juridică şi se organizează în coordonarea autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.
    (2) Prin ordin al conducătorului autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare se stabileşte componenta, se aproba regulamentul de organizare şi funcţionare şi structura organelor de lucru ale Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.
    (3) Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior asigura evaluarea unităţilor de cercetare-dezvoltare şi propune atestarea sau acreditarea unităţilor şi instituţiilor prevăzute la art. 7 şi 8 şi, după caz, neacordarea ori retragerea atestării sau acreditării.
    (4) Componenta şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale organismelor de evaluare şi atestare ale Academiei Române şi ale academiilor de ramura se stabilesc conform legislaţiei specifice acestora."
    24. La articolul 35, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Pentru activitatea desfăşurată în afară activităţii de baza, membrii Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi ai organelor de lucru ale acestuia sunt remuneraţi, în funcţie de numărul orelor efectiv lucrate, la nivelul gradului profesional cel mai mare din activitatea de cercetare-dezvoltare, stabilit pentru unităţile bugetare. Sumele necesare se prevăd în bugetul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare."
    25. Articolul 36 va avea următorul cuprins:
    "Art. 36. - (1) Atestarea capacităţii de a desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare este obligatorie pentru unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare care doresc sa participe la aceste activităţi finanţate din fonduri publice.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică după un an de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 33 alin. (3).
    (3) După intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 33 alin. (3), unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare existente, inclusiv structurile subordonate acestora, pot solicita atestarea capacităţii lor autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare sau Academiei Române şi academiilor de ramura, pentru domeniile de responsabilitate ale acestora."
    26. La articolul 38, litera d) va avea următorul cuprins:
    "d) să raporteze anual autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare rezultatele şi performanţele ştiinţifice. Impactul acestora în economie şi în societate trebuie să fie dat publicităţii prin orice mijloace posibile, pentru o informare cat mai larga."
    27. Titlul capitolului IV va avea următorul cuprins:
    "Strategia naţionala de cercetare-dezvoltare şi Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare "
    28. La articolul 41, litera b) va avea următorul cuprins:
    "b) planuri de cercetare ale autorităţilor publice centrale şi locale, denumite în continuare planuri sectoriale;"
    29. La articolul 42, literele a) şi c) vor avea următorul cuprins:
    "a) coordonarea, corelarea şi realizarea politicilor naţionale în domeniul cercetării-dezvoltării şi al cunoaşterii;
    ............................................................
    c) coerenta şi continuitatea activităţilor din domeniul cercetării-dezvoltării, al cunoaşterii şi inovarii."
    30. La articolul 43, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Programele cuprinse în Planul naţional se elaborează, se evalueaza şi se detaliază anual de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare."
    31. La articolul 44, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 44. - (1) Colegiul consultativ are în componenta reprezentanţi propuşi de comunitatile ştiinţifice, de ministere, de marii agenţi economici şi este organizat pe comisii, corespunzător principalelor domenii de specialitate. Structura este aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, pe o durată de 4 ani."
    32. Articolul 45 va avea următorul cuprins:
    "Art. 45. - Planul naţional, inclusiv resursele financiare necesare, este elaborat şi administrat de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, se aproba prin hotărâre a Guvernului şi se finanţează în sistem multianual. Cheltuielile anuale pentru realizarea Planului naţional se aproba prin bugetul de stat, în concordanta cu finanţarea multianuala angajata prin programele componente ale Planului naţional. Alocarea sumelor anuale pe programele componente ale Planului naţional se face prin ordin al autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare."
    33. La articolul 46, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) La elaborarea planurilor sectoriale se solicita propuneri de teme de cercetare de la marii agenţi economici din domeniu, de la unităţile de cercetare, instituţii de învăţământ superior, patronate, sindicate, asociaţii profesionale şi alte structuri ale societăţii civile importante pentru domeniul respectiv."
    34. Articolul 47 va avea următorul cuprins:
    "Art. 47. - (1) Conducerea programelor prevăzute în Planul naţional se poate face direct sau se atribuie de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare unităţilor şi instituţiilor cu profil de cercetare-dezvoltare şi inovare, academiilor de ramura, instituţiilor de învăţământ superior acreditate, organizaţiilor neguvernamentale, precum şi agenţilor economici, pe bază de criterii de capabilitate în sistem competitional sau în mod direct.
    (2) În vederea optimizarii activităţii de conducere de programe se înfiinţează Centrul Naţional de Management Programe, instituţie publică cu personalitate juridică, cu finanţare extrabugetara, în subordinea autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare. Organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Management Programe se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
    (3) Veniturile extrabugetare ale Centrului Naţional de Management Programe provin din activitatea de conducere a programelor finanţate din surse interne sau/şi internaţionale, precum şi din alte activităţi conexe. Sumele rămase necheltuite din aceste venituri la sfârşitul anului se reportează pentru anul următor.
    (4) Autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare poate atribui direct, în cazuri bine motivate, Centrului Naţional de Management Programe conducerea de programe prevăzute în Planul naţional.
    (5) Conducerea programelor şi a proiectelor finanţate în sistem competitional din fonduri de la bugetul de stat se atribuie pe baza următoarelor proceduri de selectare a contractorilor:
    a) licitaţie sau, după caz, proceduri competitionale simplificate, dacă urmează să fie selectat un singur contractor, pentru procurarea serviciilor de conducere a programelor, serviciilor de conducere a unor proiecte de mare complexitate, bunurilor sau altor servicii;
    b) evaluarea propunerilor de proiecte, dacă urmează să fie selectaţi mai mulţi contractori, pentru procurarea serviciilor de conducere şi/sau execuţie a proiectelor de cercetare-dezvoltare şi de inovare.
    (6) Stabilirea contractorilor pentru serviciile şi bunurile prevăzute la alin. (5) se poate face în mod direct, în situaţiile în care acestea nu pot fi procurate din mai multe surse.
    (7) Atribuirea conducerii programelor şi realizării lucrărilor se face pe baza contractuală, conform normelor metodologice prevăzute la art. 60 alin. (2).
    (8) Orice program are un singur conducător de program."
    35. La articolul 48, litera c) va avea următorul cuprins:
    "c) fonduri provenite din programe şi/sau cooperări internaţionale;"
    36. Articolul 49 va avea următorul cuprins:
    "Art. 49. - (1) Fondurile alocate anual în bugetul de stat la capitolul <<Cercetare ştiinţifică>> reprezintă o prioritate a cheltuielilor bugetare.
    (2) Activităţilor de cercetare-dezvoltare finanţate sau cofinantate din fonduri publice li se aplică cota zero pentru taxa pe valoarea adăugată.
    (3) Din bugetul de stat se aloca fonduri pentru acţiuni finanţate pe bază de programe, precum şi pentru celelalte cheltuieli, stabilite în condiţiile legii, în cuantum minim de 0,8% din P.I.B., asigurându-se, în perioada următoare, o creştere a acestora în concordanta cu tendintele înregistrate în ţările din Uniunea Europeană.
    (4) Fondurile alocate de la bugetul de stat se utilizează cu prioritate pentru finanţarea obiectivelor din Strategia naţionala şi Planul naţional, precum şi pentru finanţarea activităţilor unităţilor de cercetare care obţin finanţare parţială pe programe internaţionale, la care statul român contribuie cu fonduri, conform acordurilor încheiate cu partenerii străini.
    (5) Se finanţează de la bugetul de stat, prin fonduri alocate în acest scop, cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea, dezafectarea şi paza instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, în limita fondurilor bugetare alocate anual.
    (6) Cheltuielile necesare pentru realizarea sau achiziţionarea de noi instalaţii şi obiective speciale de interes naţional, precum şi cheltuielile necesare pentru dezvoltarea instalaţiilor şi obiectivelor existente reprezintă cheltuieli de investiţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat. Aceste cheltuieli se cuprind în proiectele bugetului de stat, pe baza listei de investiţii, elaborata de ordonatorii principali de credite, la propunerea institutelor naţionale din coordonarea acestora şi cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.
    (7) Lista instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional pentru care se aloca fonduri de la bugetul de stat se stabileşte şi se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.
    (8) Conducerea autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare aproba prin ordin criteriile de selectare a instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional."
    37. La articolul 50, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:
    "(3) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare, prevăzute la art. 7 lit. b), c) şi d), pot fi sprijinite financiar de la bugetul de stat pentru realizarea unor investiţii, dotări cu aparatura, echipamente şi instalaţii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."
    38. La articolul 58, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 58. - (1) Categoriile de cheltuieli pentru activităţi de cercetare-dezvoltare şi de stimulare a inovarii, finanţate de la bugetul de stat, se stabilesc prin norme metodologice elaborate de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe şi se aproba prin hotărâre a Guvernului."
    39. La articolul 58 alineatul (3), după litera k) se introduc literele l) şi m) cu următorul cuprins:
    "l) cheltuieli pentru demontarea şi/sau dezafectarea instalaţiilor de cercetare-dezvoltare;
    m) cheltuieli pentru reparaţii curente, reparaţii capitale şi consolidări ale bunurilor proprietate a statului, aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 7."
    40. Articolul 60 va avea următorul cuprins:
    "Art. 60. - (1) Programele, proiectele de cercetare-dezvoltare şi inovare, precum şi acţiunile cuprinse în Planul naţional, în planurile sectoriale şi în programele-nucleu finanţate din surse bugetare se realizează pe bază de contracte de finanţare.
    (2) Normele metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor prevăzute la alin. (1) se elaborează de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe şi se aproba prin hotărâre a Guvernului."
    41. La articolul 64, alineatele (1), (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:
    "Art. 64. - (1) Costurile prevăzute la art. 63 sunt cuprinse în antecalcul şi se decontează la nivelul acceptat prin semnarea contractului de finanţare. În acest caz, contractul de finanţare se considera, în sensul legii, act justificativ de decontare a cheltuielilor prevăzute la art. 63.
    (2) În situaţia în care executantul, altul decât o instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat, obţine economii faţă de costurile acceptate prin contractul de finanţare, acestea rămân la dispoziţia sa, conform legislaţiei în vigoare.
    (3) Plafoanele în baza cărora se calculează costurile salariale se elaborează de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe şi se aproba prin hotărâre a Guvernului."
    42. La articolul 65, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Recuperarea avansului se face după cum urmează:
    a) recuperarea avansului acordat potrivit prevederilor alin. (1) lit. a) se face cu ocazia plăţii sumei aferente perioadei corespunzătoare iniţierii programului/proiectului şi elaborării documentelor de planificare şi programare ale acestuia;
    b) recuperarea avansului acordat potrivit prevederilor alin. (1) lit. b) se face cu ocazia plăţii sumei aferente fiecărei perioade stabilite conform programării."
    43. Articolul 68 va avea următorul cuprins:
    "Art. 68. - Într-un singur an, nivelul alocat de la bugetul de stat pentru finanţarea programului-nucleu de cercetare-dezvoltare, propriu unei unităţi sau unei instituţii prevăzute la art. 67, nu poate fi mai mic de 20% şi nu poate depăşi 60% din veniturile din activitatea de cercetare-dezvoltare din anul anterior, exprimate în termeni reali."
    44. La articolul 71, litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) stimularea realizării temelor de cercetare-dezvoltare de echipe comune din unităţi, institute de cercetare-dezvoltare, academii şi instituţii de învăţământ superior;"
    45. Articolul 73 va avea următorul cuprins:
    "Art. 73. - (1) Agenţii economici care realizează importuri de tehnologii şi utilaje, finanţate din fonduri bugetare, fonduri ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat sau din credite garantate de Guvern, vor solicita unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare de profil atestate analiza independenta a tehnologiilor şi a utilajelor care urmează să se importe, din punct de vedere al tehnicitatii, al caracterului novator şi de viabilitate, al compatibilitatilor cu ceea ce exista în ţara în ramura respectiva, precum şi al altor aspecte legate de avantajele tehnologiilor respective, în condiţiile naţionale specifice.
    (2) Importurile realizate de unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 7 şi la art. 8 lit. A, necesare activităţilor de cercetare-dezvoltare, sunt scutite de taxe vamale şi au cota zero pentru taxa pe valoarea adăugată."
    46. La articolul 74 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:
    "b) brevete de invenţie, certificate de înregistrare a desenelor şi modelelor industriale şi altele asemenea;"
    47. La articolul 75, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 75. - (1) Rezultatele cercetărilor obţinute pe baza derulării unui contract finanţat din fonduri publice aparţin persoanelor juridice executante şi ordonatorului principal de credite, în egala măsura, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel."
    48. Articolul 76 va avea următorul cuprins:
    "Art. 76. - Înregistrarea rezultatelor cercetării în evidenţa contabilă se face distinct, cu excepţia celor prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. b), la valoarea simbolica de 1 leu, de către persoanele juridice executante, care răspund, potrivit legii, de luarea măsurilor necesare în vederea conservării, depozitarii, păstrării, valorificării, refolosirii sau casării, după caz, a acestora. Se înregistrează în patrimoniu, potrivit legislaţiei în vigoare, achiziţiile efectuate în vederea executării contractului, care nu au fost inglobate în rezultatele cercetării."
    49. Articolul 77 va avea următorul cuprins:
    "Art. 77. - Toate rezultatele cercetării se înscriu într-un registru special de evidenta, constituit pe baza prezentei ordonanţe, de către fiecare dintre persoanele juridice executante. Autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare va stabili modelul de registru special şi metodologia de înregistrare corespunzătoare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe."
    50. La articolul 78, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Pentru rezultatele cercetării finanţate din fonduri publice prin Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, care aparţin domeniului apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, organele administraţiei publice centrale coordonatoare ale domeniului, împreună cu autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, vor decide asupra înstrăinării, închirierii sau concesionarii acestora pentru satisfacerea unor interese naţionale."
    51. La articolul 79, alineatele (1) şi (3) vor avea următorul cuprins:
    "Art. 79. - (1) Transmiterea cu orice titlu, către terţe persoane, a rezultatelor cercetărilor obţinute în cadrul contractelor finanţate din fonduri publice se face în condiţiile stabilite prin contract, de către ordonatorul principal de credite.
    .......................................................................
    (3) Rezultatele cercetării pot fi casate conform reglementărilor legale în vigoare, cu excepţia celor prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. b)."
    52. La articolul 81, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Agenţii economici pot prelua cu titlu gratuit, pe bază de contract, rezultatele cercetării, cu excepţia celor prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. b), şi pot primi din fonduri publice, în regim de cofinantare, o sumă de până la 20% din cheltuielile totale aferente aplicării rezultatelor selectate. Contractele vor conţine clauze asiguratorii în vederea realizării transferului tehnologic, clauze privind proprietatea industriala şi neinstrainarea rezultatelor cercetării preluate."
    53. Articolul 84 va avea următorul cuprins:
    "Art. 84. - (1) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 7 şi 8 beneficiază de reducerea cu 50% a baremelor stabilite pentru criteriile legate de cifra de afaceri şi garanţiile cerute în achiziţiile publice de bunuri materiale, lucrări şi servicii, precum şi a taxelor de înscriere în sistemul de licitaţie electronică.
    (2) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 7 şi 8, care elaborează brevete de invenţie în calitate de titular, beneficiază de reduceri de 80% privind toate taxele de brevetare şi de menţinere în vigoare a brevetului.
    (3) Prevederile art. 26 se aplică în mod corespunzător şi celorlalte unităţi şi instituţii de cercetare-dezvoltare menţionate la art. 7 şi 8."
    54. La articolul 86, alineatele (2) şi (5) vor avea următorul cuprins:
    "(2) Iniţiativa constituirii unei entităţi din infrastructura de inovare şi transfer tehnologic poate aparţine autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, unităţilor de cercetare, instituţiilor de învăţământ superior, camerelor de comerţ şi industrie, asociaţiilor patronale şi profesionale, precum şi agenţilor economici cu sediul în România.
    ...................................................................
    (5) Constituirea, funcţionarea, evaluarea şi acreditarea entitatilor din infrastructura de inovare şi transfer tehnologic, precum şi modalitatea de sustinere a acestora se fac în conformitate cu norme metodologice specifice, elaborate de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe şi aprobate prin hotărâre a Guvernului."
    55. Articolul 88 va avea următorul cuprins:
    "Art. 88. - În vederea stimulării dezvoltării tehnologice şi a inovarii la nivelul agenţilor economici, în acord cu prevederile art. 83 şi 87, se înfiinţează, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, prin hotărâre a Guvernului, Societatea de investiţii pentru transfer tehnologic şi dezvoltare, societate comercială a carei administrare este încredinţată unui organism creat în acest scop, din care fac parte reprezentanţi ai Guvernului şi ai investitorilor, în subordinea autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare."
    56. După articolul 90 se introduce articolul 91 cu următorul cuprins:
    "Art. 91. - Partea din veniturile institutului naţional care depăşeşte cheltuielile după plata impozitului pe profit şi după acoperirea pierderilor contabile, realizată la nivelul anului 2002, se repartizează potrivit prevederilor art. 25."
    57. Anexa va avea următorul cuprins:
    "ANEXA
    DEFINIŢII
    1. Cercetarea fundamentală - activitatea desfăşurată, în principal, pentru a dobândi cunoştinţe noi cu privire la fenomene şi procese, precum şi în vederea formulării şi verificării de ipoteze, modele conceptuale şi teorii.
    2. Cercetarea aplicativa - activitatea destinată, în principal, utilizării cunoştinţelor ştiinţifice pentru perfecţionarea sau realizarea de noi produse, tehnologii şi servicii.
    3. Dezvoltarea tehnologică este formată din activităţile de inginerie a sistemelor şi de inginerie tehnologică, prin care se realizează aplicarea şi transferul rezultatelor cercetării către agenţii economici, precum şi în plan social, având ca scop introducerea şi materializarea de noi tehnologii, produse, sisteme şi servicii, precum şi perfecţionarea celor existente, şi care cuprinde:
    a) cercetarea precompetitiva, ca activitate orientata spre transformarea rezultatelor cercetării aplicative în planuri, scheme sau documentaţii pentru noi produse, procese ori servicii, incluzând fabricarea modelului experimental şi a prototipului, care nu pot fi utilizate în scopuri comerciale;
    b) cercetarea competitivă, ca activitate orientata spre transformarea rezultatelor cercetării precompetitive în produse, procese şi servicii care pot răspunde, în mod direct, cererii pieţei, incluzând şi activităţile de inginerie a sistemelor, de inginerie şi proiectare tehnologică.
    4. Inovare - activitate orientata către generarea, asimilarea şi valorificarea rezultatelor cercetării-dezvoltării în sfera economică şi socială.
    5. Inovarea de produs - introducerea în circuitul economic a unui produs nou sau cu unele caracteristici îmbunătăţite în mod semnificativ, astfel încât să se ofere consumatorului servicii noi sau îmbunătăţite.
    6. Inovarea tehnologică - introducerea în circuitul economic a unui proces sau a unei tehnologii ori ameliorarea semnificativă a celor existente, inclusiv îmbunătăţirea metodelor de gestiune şi organizare a muncii.
    7. Transfer tehnologic - ansamblul de activităţi desfăşurate cu sau fără baza contractuală, pentru a disemina informaţii, a acorda consultanţa, a transmite cunoştinţe, a achizitiona utilaje şi echipamente specifice, în scopul introducerii în circuitul economic a rezultatelor cercetării, transformate în produse comerciale şi servicii.
    8. Valorificare - procesul prin care rezultatele cercetării competitive ajung să fie utilizate, conform cerinţelor activităţii industriale sau comerciale, în viaţa socială, economică şi culturală.
    9. Diseminare - transmiterea informaţiilor, a experienţei şi a bunelor practici, precum şi cooperarea pentru promovarea inovarii, pentru sprijinirea celor care vor să-şi creeze întreprinderi inovative şi pentru sprijinirea proiectelor inovative.
    10. Absorbtia inovarii - capacitatea mediului socioeconomic de a ingloba inovarea, în mod deosebit în întreprinderi, de a utiliza, de a transforma şi de a largi cunoştinţele despre rezultatele inovarii, în scopul de a se extinde posibilitatea aplicării acestor rezultate în noi produse, procese sau servicii.
    11. Plan naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare - instrumentul prin care statul realizează politica generală în domeniul cercetării-dezvoltării, al inovarii şi prin care asigura corelarea acestora.
    12. Plan sectorial - instrument prin care organele administraţiei publice centrale şi locale, precum şi academiile realizează politica de cercetare menita să asigure dezvoltarea domeniului coordonat şi creşterea eficientei activităţilor.
    13. Program de cercetare-dezvoltare-inovare - component al Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, alcătuit dintr-un set de obiective care au legătură între ele şi cărora le pot corespunde subprograme. Prin program se urmăreşte implementarea unei politici într-un domeniu specific. Realizarea programului se efectuează prin intermediul proiectelor.
    14. Obiectiv în program - necesitate a unui sector sau domeniu al societăţii, a carei rezolvare implica mai multe discipline în domeniul cercetării-dezvoltării. Realizarea obiectivului se face prin intermediul proiectelor de cercetare-dezvoltare.
    15. Proiect de cercetare-dezvoltare - modalitatea de atingere a unui obiectiv al unui program, cu un scop propriu bine stabilit, care este prevăzut să se realizeze într-o perioadă determinata utilizând resursele alocate şi căruia îi este atasat un set propriu de reguli, obiective şi activităţi.
    16. Program-nucleu de cercetare - program propriu al institutelor naţionale sau al instituţiilor publice de cercetare-dezvoltare care fac parte din sistemul de cercetare de interes naţional, care poate fi finanţat direct de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare.
    17. Lucrare de cercetare-dezvoltare - componenta a proiectelor de cercetare-dezvoltare care are un obiectiv concret ce trebuie atins în cursul unui an.
    18. Raport de cercetare-dezvoltare - document tehnico-ştiinţific care prezintă obiectivul şi rezultatele activităţilor desfăşurate în cadrul unei lucrări de cercetare, precum şi acţiunile concrete pentru valorificarea rezultatelor obţinute.
    19. Atestare - proces de confirmare a unui nivel de competenţa acceptabil unei unităţi în domeniul cercetării-dezvoltării, conform unei proceduri specifice bazate pe criterii şi standarde.
    20. Acreditare - proces prin care se recunoaşte şi se garantează ca o unitate de cercetare-dezvoltare corespunde unor criterii şi standarde de competenţa în domeniu, care-i permit să facă parte din sistemul de cercetare-dezvoltare de interes naţional."


    Articolul II

    Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    VIOREL HREBENCIUC
    Bucureşti, 8 iulie 2003.
    Nr. 324.
    --------------