LEGE nr. 50 din 14 martie 2013
privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscalePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 19 martie 2013
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul UNIC
Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intenţie sau din culpă, documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control."
2. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie."
3. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale."
4. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă."
5. La articolul 9, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani." ...
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI
DEPUTAŢILOR,
VIOREL HREBENCIUC
PREŞEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU
Bucureşti, 14 martie 2013.
Nr. 50.
--------