HOTĂRÂRE nr. 748 din 9 iulie 2008
privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Centrul de Învăţământ Turistic" - S.A. prin reorganizarea Centrului Naţional de Învăţământ Turistic şi trecerea imobilelor aflate în administrarea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 19 august 2008



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă trecerea unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al statului şi din administrarea Centrului Naţional de Învăţământ Turistic în domeniul privat al statului.


    Articolul 2

    (1) Se înfiinţează Societatea Comercială "Centrul de Învăţământ Turistic" - S.A., ca societate pe acţiuni, cu sediul în municipiul Bucureşti, Bd. Poligrafiei nr. 3-5, sectorul 1, cu capital integral de stat, prin reorganizarea Centrului Naţional de Învăţământ Turistic, care îşi încetează activitatea.
    (2) Societatea Comercială "Centrul de Învăţământ Turistic" S.A. este persoană juridică română, se organizează şi funcţionează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 2.
    (3) Acţiunile Societăţii Comerciale "Centrul de Învăţământ Turistic" - S.A. sunt deţinute de statul român.
    (4) Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale reprezintă statul în exerciţiul tuturor drepturilor şi îndeplinirea tuturor obligaţiilor ce îi revin în calitate de acţionar unic.


    Articolul 3

    Societatea Comercială "Centrul de Învăţământ Turistic" - S.A. are ca obiect principal de activitate formarea iniţială, calificarea şi recalificarea profesională în meseriile de bază din turism şi activitate hotelieră, precum şi perfecţionarea şi specializarea profesională a personalului din turism şi activitate hotelieră, inclusiv prin cursuri intensive de însuşire a limbilor de circulaţie internaţională.


    Articolul 4

    (1) Capitalul social este alcătuit din valoarea activului patrimonial al Centrului Naţional de Învăţământ Turistic evidenţiat în balanţa contabilă întocmită la data de 30 iunie 2007 şi va fi actualizat prin raportul de evaluare a activului patrimonial al acestuia.
    (2) Capitalul social cu care se va înmatricula Societatea Comercială "Centrul de Învăţământ Turistic" - S.A. în registrul comerţului va fi egal cu valoarea activului patrimonial al Centrului Naţional de Învăţământ Turistic stabilită prin acest raport de evaluare.
    (3) Capitalul social se împarte în acţiuni nominative cu valoare nominală unitară de 100 lei fiecare.
    (4) Raportul de evaluare prevăzut la alin. (1), efectuat în condiţiile legii, se va realiza în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (5) Bunurile prevăzute la art. 1 constituie aport în natură al statului la capitalul social al societăţii nou-înfiinţate.
    (6) Patrimoniul Centrului Naţional de Învăţământ Turistic va fi predat către Societatea Comercială "Centrul de Învăţământ Turistic" - S.A. pe bază de protocol de predare-primire în termenul prevăzut la alin. (4).


    Articolul 5

    (1) Societatea Comercială "Centrul de Învăţământ Turistic" - S.A. va prelua toate drepturile şi obligaţiile Centrului Naţional de Învăţământ Turistic.
    (2) Personalul salariat din cadrul Centrului Naţional de Învăţământ Turistic va fi preluat în cadrul Societăţii Comerciale "Centrul de Învăţământ Turistic" - S.A., la data înmatriculării acesteia la oficiul registrului comerţului.
    (3) Personalul salariat îşi păstrează drepturile salariale până la negocierea şi încheierea noului contract colectiv de muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.


    Articolul 6

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, litera e) de la punctul II din alineatul (7) al articolului 7 şi punctul I. 2 de la litera B din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 387/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 2 mai 2007, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.


    Articolul 7

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism
    şi profesii liberale,
    Ovidiu Ioan Silaghi
    Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
    Paul Păcuraru
    Ministrul economiei şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Bucureşti, 9 iulie 2008.
    Nr. 748.


    Anexa 1
    INVENTARUL BUNURILOR
    din domeniul public al statului pentru ordonator principal: Ministerul
    pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale,
    administrator: Centrul Naţional de
    Învăţământ Turistic (C.N.I.T.), cod fiscal: 157524
    *Font 7*
     

    ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
     │ Grupa 8 (bunuri care alcătuiesc domeniul privat al statului) │
     │ │
     ├──────┬───────┬────────────┬──────────────────────────────────────────┬──────┬──────────┬─────────────────────────┬───────┤
     │ Nr. │Codul │ Denumirea │ Date de identificare │Anul │ Valoarea │ Situaţia juridică │ Tipul │
     │ MF │de │ ├────────────────┬─────────────────────────┤dobân-│ de ├────────────┬────────────┤bunului│
     │ │clasi- │ │ │ │dirii/│ inventar │Baza legală │În adminis- │ │
     │ │ficare │ │ │ │dării │ -lei- │ │trare/ │ │
     │ │ │ │ │ │în │ │ │concesionare│ │
     │ │ │ │ │ │folo- │ │ │ │ │
     │ │ │ │ │ │sinţă │ │ │ │ │
     ├──────┼───────┼────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼──────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
     │34.410│8.29.06│Hotel Parc │500 locuri │Ţara: România; municipiul│ 1974 │ 8.239.182│Hotărârea │În │imobil │
     │ │ │ │ │Bucureşti, sectorul 1, │ │ │Guvernului │administrare│ │
     │ │ │ │ │Bd. Poligrafiei nr. 3-5 │ │ │nr. 768/1999│ │ │
     ├──────┼───────┼────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼──────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
     │34.411│8.29.06│Restaurant │5 saloane + │Ţara: România; municipiul│ 1974 │ 1.499.715│Hotărârea │În │imobil │
     │ │ │Parc │terasă, 800 │Bucureşti, sectorul 1, │ │ │Guvernului │administrare│ │
     │ │ │ │locuri │Bd. Poligrafiei nr. 3-5 │ │ │nr. 768/1999│ │ │
     ├──────┼───────┼────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼──────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
     │34.412│8.29.06│Baruri de │3 baruri │Ţara: România; municipiul│ 1974 │ 568.365│Hotărârea │În │imobil │
     │ │ │zi │ │Bucureşti, sectorul 1, │ │ │Guvernului │administrare│ │
     │ │ │ │ │Bd. Poligrafiei nr. 3-5 │ │ │nr. 768/1999│ │ │
     ├──────┼───────┼────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼──────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
     │34.413│8.29.06│Sala │400 locuri │Ţara: România; municipiul│ 1974 │ 247.650│Hotărârea │În │imobil │
     │ │ │Polivalentă │ │Bucureşti, sectorul 1, │ │ │Guvernului │administrare│ │
     │ │ │ │ │Bd. Poligrafiei nr. 3-5 │ │ │nr. 768/1999│ │ │
     ├──────┼───────┼────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼──────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
     │34.414│8.29.06│Bază de │Piscine, tere- │Ţara: România; municipiul│ 1974 │ 3.274.603│Hotărârea │În │imobil │
     │ │ │agrement │nuri tenis, │Bucureşti, sectorul 1, │ │ │Guvernului │administrare│ │
     │ │ │ │sală gimnastică,│Bd. Poligrafiei nr. 3-5 │ │ │nr. 768/1999│ │ │
     │ │ │ │bowling, popice │ │ │ │ │ │ │
     ├──────┼───────┼────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼──────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
     │34.415│8.29.06│Spaţii de │Ateliere şi │Ţara: România; municipiul│ 1974 │ 1.019.830│Hotărârea │În │imobil │
     │ │ │depozitare │centrale termice│Bucureşti, sectorul 1, │ │ │Guvernului │administrare│ │
     │ │ │ │ │Bd. Poligrafiei nr. 3-5 │ │ │nr. 768/1999│ │ │
     ├──────┼───────┼────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼──────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
     │34.416│8.29.06│Restaurant │300 locuri de │Ţara: România; municipiul│ 1974 │ 422.520│Hotărârea │În │imobil │
     │ │ │cantină │servire │Bucureşti, sectorul 1, │ │ │Guvernului │administrare│ │
     │ │ │autoservire │ │Bd. Poligrafiei nr. 3-5 │ │ │nr. 768/1999│ │ │
     ├──────┼───────┼────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼──────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
     │34.417│8.29.06│Hotel Cămin │649 locuri │Ţara: România; municipiul│ 1974 │ 4.687.839│Hotărârea │În │imobil │
     │ │ │Turist │ │Bucureşti, sectorul 1, │ │ │Guvernului │administrare│ │
     │ │ │ │ │Bd. Poligrafiei nr. 3-5 │ │ │nr. 768/1999│ │ │
     ├──────┼───────┼────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼──────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
     │34.418│8.29.06│Instituţie │Amfiteatru 500 │Ţara: România; municipiul│ 1974 │ 3.647.453│Hotărârea │În │imobil │
     │ │ │educaţională│locuri,30 cabine│Bucureşti, sectorul 1, │ │ │Guvernului │administrare│ │
     │ │ │ │de instruire, │Bd. Poligrafiei nr. 3-5 │ │ │nr. 768/1999│ │ │
     │ │ │ │studio şi regie │ │ │ │ │ │ │
     │ │ │ │TV, bibliotecă │ │ │ │ │ │ │
     ├──────┼───────┼────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼──────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────┤
     │34.419│8.29.06│Teren │S = 5,84 ha │Ţara: România; municipiul│ 1974 │ 4.620.505│Hotărârea │În │imobil │
     │ │ │ │ │Bucureşti, sectorul 1, │ │ │Guvernului │administrare│ │
     │ │ │ │ │Bd. Poligrafiei nr. 3-5 │ │ │nr. 768/1999│ │ │
     ├──────┴───────┴────────────┴────────────────┴─────────────────────────┴──────┼──────────┼────────────┴────────────┴───────┤
     │ TOTAL GENERAL: │28.227.662│ │
     └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴─────────────────────────────────┘


    Anexa 2
    STATUTUL
    Societăţii Comerciale "Centrul de Învăţământ Turistic" - S.A.

    Capitolul I Denumirea, forma juridică, sediul, durata


    Articolul 1

    Denumirea
    (1) Denumirea societăţii comerciale este Societatea Comercială "Centrul de Învăţământ Turistic" - S.A., denumită în continuare Societatea.
    (2) În toate actele, facturile, ofertele, comenzile ori alte acte emanând de la Societate şi utilizate în activitatea sa comercială, denumirea acesteia va fi precedată sau urmată de cuvintele "societate pe acţiuni" sau de iniţialele "S.A.", sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului, codul unic de înregistrare, capitalul social subscris şi cel vărsat.
    (3) Informaţiile prevăzute la alin. (2) vor fi publicate şi pe pagina de internet a Societăţii.


    Articolul 2

    Forma juridică
    Societatea este persoană juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut.


    Articolul 3

    Sediul
    (1) Sediul social al Societăţii este în municipiul Bucureşti, Bd. Poligrafiei nr. 3-5, sectorul 1.
    (2) Societatea poate înfiinţa şi sedii secundare, fără personalitate juridică, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor.


    Articolul 4

    Durata
    Durata Societăţii este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării ei în registrul comerţului.


    Capitolul II Scopul şi obiectul de activitate


    Articolul 5

    Scopul
    Societatea are ca scop asigurarea serviciilor de formare profesională iniţială, calificarea şi recalificarea profesională în meseriile de bază din turism şi activitate hotelieră, corespunzător obiectului de activitate din prezentul statut.


    Articolul 6

    Obiectul de activitate
    Societatea are ca obiect principal de activitate:
    1. formarea profesională iniţială şi continuă (iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare, recalificare) a personalului din turism şi din alte sectoare ale economiei naţionale şi a altor beneficiari, precum şi asigurarea de servicii de consultanţă şi asistenţă de specialitate, pregătirea managerială a personalului de conducere al agenţilor economici din turism, respectiv al agenţiilor de turism, al hotelurilor sau altor structuri de cazare şi al restaurantelor aferente unităţilor hoteliere, instruirea teoretico-practică pentru dobândirea de cunoştinţe şi deprinderi specifice utilizării tehnicii de calcul şi informatizarea activităţilor specifice turismului (8042),
    iar ca activităţi secundare:
    2. editarea cărţilor, broşurilor şi a altor publicaţii (2211);
    3. editarea revistelor şi a periodicelor (2213);
    4. editarea înregistrărilor sonore (2214);
    5. alte activităţi de editare (2215);
    6. alte activităţi de tipărire (2222);
    7. legătorie şi finisare (2223);
    8. servicii pregătitoare pentru pretipărire (2224);
    9. alte lucrări de tipografie (2225);
    10. reproducerea înregistrărilor audio (2231);
    11. reproducerea înregistrărilor video (2232);
    12. reproducerea înregistrărilor informatice (2233);
    13. intermedieri în comerţul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific (energie, gaze, apă) (5118);
    14. intermedieri în comerţul cu produse diverse (5119);
    15. comerţ cu ridicata de aparate electrice şi de uz gospodăresc, de aparate de radio şi TV (5143);
    16. comerţ cu ridicata al altor bunuri de consum, nealimentare, n.c.a. (5147);
    17. comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-ului (5184);
    18. comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente de birou (5185);
    19. comerţ cu ridicata al altor componente şi echipamente electronice (5186);
    20. comerţ cu ridicata al altor aparaturi utilizate în industrie, comerţ şi transporturi (5187);
    21. comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi zaharoase (5224);
    22. comerţ cu amănuntul al fructelor şi legumelor proaspete (5221);
    23. comerţ cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine (valorificarea, vânzarea echipamentelor şi materialelor rezultate din stocuri, reparaţii, demolări, casări; comercializarea de cărţi, publicaţii şi alte tipărituri, inclusiv pe suport magnetic etc.) (5263);
    24. activităţi hoteliere (5510);
    25. alte mijloace de cazare (hostel) (5523);
    26. activităţi ale restaurantelor (5531);
    27. activităţi de bar (5540);
    28. transporturi terestre de călători, ocazionale (6023);
    29. activităţi de informare şi consulting în domeniul turismului; organizări de cursuri cu sau fără procurarea locurilor pentru cazare şi transport; activităţi ale birourilor de cazare (6330);
    30. cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii (7012);
    31. închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate (7020);
    32. consultanţă în domeniul echipamentelor de calcul (hardware) (7210);
    33. consultanţă şi furnizare de alte produse software (7222);
    34. prelucrarea informatică a datelor (7230);
    35. activităţi legate de băncile de date (7240);
    36. alte activităţi legate de informatică (7260);
    37. cercetare şi dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste (testări psihologice, realizarea de instrumente şi tehnici psihosociologice adaptate exigenţelor actuale ale beneficiarilor din industrie şi altor entităţi organizatorice) (7320);
    38. activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management (elaborarea de prescripţii, instrucţiuni, metodologii, proceduri specifice şi de alte documente cu caracter normativ, pentru reglementarea activităţilor proprii; servicii de consultanţă şi asistenţă de specialitate, consultanţă în elaborarea strategiilor de resurse umane şi în alte domenii) (7414);
    39. activităţi de testări şi analize tehnice (7430);
    40. publicitate (7440);
    41. selecţia şi plasarea forţei de muncă (7450);
    42. activităţi de secretariat şi traducere (7485);
    43. alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor (atestarea specialiştilor cu atribuţii de instruire şi a instructorilor; examinarea profesională şi psihologică în vederea autorizării personalului pentru activităţile din cadrul sectorului energetic şi a celui cu atribuţii în domeniul energetic din toate sectoarele economiei naţionale; examinarea psihologică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere auto şi în vederea angajării; servicii de promovare comercială - târguri şi expoziţii, mese rotunde, simpozioane etc.; dotarea şi aprovizionarea tehnico-materială necesară în activităţile proprii; asigurarea îndrumării metodologice, a documentaţiei şi a altor mijloace didactice utile pentru acţiunile de instruire organizate de/şi în cadrul sistemului energetic; orice alte activităţi prestate pentru realizarea obiectului de activitate) (7487);
    44. formarea profesională iniţială şi continuă (iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare, recalificare) a personalului din turism şi din alte sectoare ale economiei naţionale şi a altor beneficiari, precum şi asigurarea de servicii de consultanţă şi asistenţă de specialitate (8042);
    45. activităţi ale organizaţiilor profesionale (participarea ca membru colectiv la organizaţii profesionale naţionale şi internaţionale) (9112);
    46. activităţi de gestionare a sălilor de spectacol (9232);
    47. activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor (9251);
    48. activităţi ale bazelor sportive (9261) şi alte activităţi sportive (9262);
    49. activităţi de întreţinere corporală (9304);
    50. activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale (cooperarea internaţională privind realizarea unor programe şi proiecte cu organismele internaţionale) (9900).


    Capitolul III Capitalul social, acţiunile


    Articolul 7

    Capitalul social
    (1) Societatea are ca unic acţionar statul român, reprezentat prin Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, este persoană juridică română care se organizează şi funcţionează conform prevederilor legale în vigoare şi în baza prezentului statut.
    (2) Capitalul social iniţial al Societăţii la data înfiinţării este de 28.301.500 lei [stabilit conform situaţiei financiare anuale a Centrului Naţional de Învăţământ Turistic (C.N.I.T.] la data de 30 iunie 2007, împărţit în 283.015 acţiuni nominative, cu valoare nominală unitară de 100 lei fiecare, ce va fi actualizat prin raportul de evaluare a activului patrimonial al acestuia în formă dematerializată, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (3) Capitalul social este în întregime subscris şi vărsat de stat, conform situaţiei financiare anuale întocmite de C.N.I.T. la data de 31 decembrie 2007.
    (4) Predarea-preluarea activului şi pasivului se va realiza în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, în baza unui protocol de predare-preluare între C.N.I.T., care se desfiinţează, şi Societate.


    Articolul 8

    Majorarea sau reducerea capitalului social
    (1) Majorarea capitalului social se face în condiţiile legii.
    (2) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor va putea decide majorarea capitalului social, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
    (3) Capitalul social va putea fi majorat prin:
    a) noi aporturi în numerar şi/sau în natură;
    b) încorporarea beneficiilor sau a primelor de emisiune;
    c) conversia unor creanţe lichide şi exigibile asupra Societăţii în acţiuni ale acesteia.
    (4) Hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor pentru majorarea capitalului social se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Acţionarii existenţi la data majorării capitalului au un termen de cel puţin o lună de la data publicării hotărârii pentru exercitarea dreptului de preferinţă privind subscrierea noilor acţiuni.
    (5) Reducerea capitalului social se face în condiţiile legii.
    (6) Capitalul social va putea fi redus prin:
    a) micşorarea numărului de acţiuni;
    b) reducerea valorii nominale a acţiunilor;
    c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor;
    d) alte procedee prevăzute de lege.
    (7) Dacă administratorii constată că în urma unor pierderi activul net determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriile Societăţii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, vor convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor, care va hotărî, după caz, reîntregirea capitalului, reducerea lui la valoarea rămasă sau dizolvarea Societăţii.
    (8) Reducerea capitalului social se va putea face numai după două luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor, potrivit prevederilor legale.


    Articolul 9

    Acţiunile
    (1) Drepturile şi obligaţiile aferente acţionarului unic sunt exercitate de către acesta prin reprezentanţii desemnaţi în adunarea generală a acţionarilor.
    (2) Evidenţa acţiunilor se va ţine într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie, care se realizează şi se păstrează la sediul Societăţii de către consiliului de administraţie.
    (3) Modificările care se operează în registru vor respecta prevederile legislaţiei în vigoare.
    (4) Acţiunile nominative în formă materială ale Societăţii vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.
    (5) Conversia acţiunilor se va putea realiza în condiţiile stabilite de adunarea generală extraordinară a acţionarilor, cu respectarea prevederilor legale.


    Articolul 10

    Obligaţiuni
    Societatea poate emite obligaţiuni în condiţiile legii.


    Articolul 11

    Drepturi şi obligaţii decurgând din acţiuni
    (1) Fiecare acţiune subscrisă şi vărsată de acţionari, potrivit legii, conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a alege şi de a fi aleşi în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului conform prevederilor prezentului statut şi dispoziţiilor legale, respectiv alte drepturi prevăzute în statut.
    (2) Deţinerea acţiunilor certifică adeziunea de drept la statut.
    (3) Drepturile şi obligaţiile legate de acţiuni urmează acţiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane fizice sau juridice, române ori străine.
    (4) Când o acţiune nominativă devine proprietatea mai multor persoane, nu se va înscrie transmiterea decât în condiţiile în care acestea desemnează un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acţiuni.
    (5) Obligaţiile Societăţii sunt garantate cu patrimoniul social, iar acţionarii răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris.
    (6) Patrimoniul Societăţii nu poate fi grevat de datorii sau de alte obligaţii personale ale acţionarilor.


    Articolul 12

    Cesiunea acţiunilor
    (1) Cesiunea parţială sau totală a acţiunilor între acţionari sau către terţi se efectuează în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.
    (2) Transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative emise de Societate se realizează prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. De asemenea, transmiterea se mai poate realiza prin act autentic, cu efectuarea menţiunilor corespunzătoare în registrul acţionarilor.


    Capitolul IV Adunarea generală a acţionarilor


    Articolul 13

    Reprezentarea
    Reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale.


    Articolul 14

    Atribuţiile adunării generale a acţionarilor
    (1) Adunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al acesteia, care decide asupra activităţii şi politicii ei economice.
    (2) Adunările generale ale acţionarilor sunt ordinare şi extraordinare.
    (3) Adunarea generală ordinară a acţionarilor are următoarele atribuţii principale:
    a) aprobă strategia de dezvoltare şi restructurare economico-financiară a Societăţii;
    b) alege şi revocă membrii consiliului de administraţie, cenzorii, inclusiv membrii supleanţi ai acestora, conform prevederilor legale;
    c) stabileşte nivelul remuneraţiei lunare cuvenite membrilor consiliului de administraţie, precum şi cenzorilor;
    d) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate pentru exerciţiul financiar următor;
    e) stabileşte nivelul remuneraţiei directorului general al Societăţii, precum şi premierea acestuia;
    f) aprobă sau modifică situaţiile financiare anuale, repartizarea profitului şi fixează dividendul, după analizarea rapoartelor consiliului de administraţie şi cenzorilor, conform legislaţiei în vigoare;
    g) hotărăşte cu privire la folosirea dividendelor aferente acţiunilor gestionate, pentru restructurare şi dezvoltare;
    h) hotărăşte cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabileşte competenţele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare de pe piaţa internă şi externă, a creditelor comerciale şi a garanţiilor, inclusiv prin gajarea acţiunilor, potrivit legii;
    i) analizează rapoartele consiliului de administraţie privind stadiul şi perspectivele referitoare la profit şi dividende, nivelul tehnic, calitatea, forţa de muncă, protecţia mediului şi relaţiile cu clienţii;
    j) se pronunţă asupra gestiunii consiliului de administratie, administratorilor şi asupra modului de recuperare a prejudiciilor produse Societăţii de către aceştia;
    k) hotărăşte cu privire la ipotecarea, gajarea sau la închirierea unor active ale Societăţii;
    l) aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie;
    m) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de lege în sarcina sa.
    (4) Pentru atribuţiile prevăzute la alin. (3) lit. b), c), d), e), g), h), i), j), k) şi m), adunarea generală a acţionarilor nu va putea lua hotărâri decât în urma obţinerii de către fiecare reprezentant a unui mandat special prealabil de la organul care l-a numit.
    (5) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor se întruneşte pentru a hotărî următoarele:
    a) schimbarea formei juridice;
    b) mutarea sediului;
    c) schimbarea obiectului de activitate;
    d) înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică;
    e) majorarea capitalului social, precum şi reducerea sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni, în condiţiile legii;
    f) fuziunea sau divizarea Societăţii;
    g) dizolvarea anticipată a Societăţii;
    h) modificarea numărului de acţiuni sau a valorii nominale a acestora;
    i) emiterea de obligaţiuni în condiţiile legii;
    j) orice altă modificare a actului constitutiv sau orice altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor.
    (6) Pentru atribuţiile adunării generale extraordinare a acţionarilor, fiecare reprezentant trebuie să obţină un mandat special prealabil de la organul care l-a numit.


    Articolul 15

    Convocarea adunării generale a acţionarilor
    (1) Adunarea generală a acţionarilor se convoacă de către preşedintele consiliului de administraţie sau de către un membru al acestuia, pe baza împuternicirii date de preşedinte.
    (2) Adunarea generală ordinară a acţionarilor se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar.
    (3) Adunarea generală a acţionarilor va fi convocată ori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu dispoziţiile prezentului statut.
    (4) Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării generale a acţionarilor, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor acesteia.
    (5) Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.
    (6) Adunarea generală a acţionarilor se întruneşte la sediul Societăţii sau în alt loc indicat în convocare.
    (7) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor va fi convocată ori de câte ori este cazul, la solicitarea acţionarilor sau la cererea consiliului de administraţie ori a cenzorilor.


    Articolul 16

    Organizarea adunării generale a acţionarilor
    (1) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare a acţionarilor este necesară prezenţa acţionarilor care să deţină cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot. Hotărârile adunării generale ordinare a acţionarilor se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Dacă adunarea generală ordinară a acţionarilor nu poate lucra din cauza neîndeplinirii acestor condiţii, adunarea ce se va întruni la o a doua convocare poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate.
    (2) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare a acţionarilor este necesară la prima convocare prezenţa acţionarilor deţinând cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar la convocările următoare, prezenţa acţionarilor reprezentând cel puţin o cincime din numărul total de drepturi de vot. Hotărârile sunt luate cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi. Decizia de modificare a obiectului principal de activitate al Societăţii, de reducere sau de majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare sau de dizolvare a Societăţii se ia cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul drepturilor de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.
    (3) În ziua şi la ora precizate în convocare, şedinţa adunării generale a acţionarilor se va deschide de către preşedintele consiliului de administraţie sau, în lipsa acestuia, de către cel care îi ţine locul.
    (4) Adunarea generală a acţionarilor va alege dintre acţionarii prezenţi un secretar care va verifica lista de prezenţă a acţionarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă fiecare şi îndeplinirea tuturor formalităţilor cerute de lege şi de prezentul statut pentru ţinerea şedinţei, şi va încheia procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor.
    (5) Procesul-verbal va fi semnat de preşedinte şi de secretarul care l-a întocmit.
    (6) Procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor se va ţine într-un registru sigilat şi parafat.
    (7) La fiecare proces-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, listele de prezenţă a acţionarilor, precum şi, după caz, mandatele speciale ale reprezentanţilor mandataţi.
    (8) La şedinţele adunărilor generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor în care se dezbat problemele referitoare la raporturile de muncă cu personalul Societăţii pot fi invitaţi şi reprezentanţii salariaţilor, care nu vor avea drept de vot.


    Articolul 17

    Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acţionarilor
    (1) Hotărârile adunării generale a acţionarilor se iau prin vot deschis.
    (2) Votul va fi nominal în cazul hotărârilor a căror valabilitate este condiţionată de existenţa mandatelor speciale.
    (3) Hotărârile se vor putea lua în condiţiile şi cu majoritatea prevăzute de lege pentru adunările generale ordinare ale acţionarilor sau, după caz, pentru cele extraordinare.
    (4) La propunerea persoanei care prezidează adunarea generală a acţionarilor sau a unuia dintre membrii reprezentanţi ai adunării generale a acţionarilor se va putea decide ca votul să fie secret şi în alte cazuri, cu excepţia situaţiei în care este necesar votul nominal.
    (5) Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.
    (6) Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale a acţionarilor vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului pentru a fi menţionate în extras în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
    (7) Hotărârile adunării generale a acţionarilor nu vor putea fi executate până la realizarea formalităţilor prevăzute la alin. (6).
    (8) Hotărârile adunării generale a acţionarilor luate în limitele legii şi ale prezentului statut sunt obligatorii chiar şi pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat împotrivă.
    (9) Acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală a acţionarilor cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate, la mutarea sediului sau la forma juridică a Societăţii au dreptul de a se retrage din aceasta şi de a obţine de la Societate contravaloarea acţiunilor pe care le posedă, la valoarea medie determinată de către un evaluator autorizat, prin folosirea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de standardele internationale de evaluare (EVS). Dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale a acţionarilor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
    (10) Costurile de evaluare prevăzute la alin. (9) se suportă de Societate.
    (11) Odată cu declaraţia de retragere, acţionarii vor preda Societăţii acţiunile pe care le posedă, dacă acestea au fost eliberate în condiţiile legii.
    (12) Ca urmare a retragerii acţionarilor în condiţiile prevăzute de alin. (9), acţiunile acestora vor fi dobândite de Societate.


    Capitolul V Consiliul de administraţie


    Articolul 18

    Organizare
    (1) Societatea este administrată de un consiliu de administraţie compus din 5 (cinci) membri, dintre care unul este directorul general al Societăţii. Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi şi revocaţi de adunarea generală a acţionarilor, în baza mandatului emis de ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale.
    (2) Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani şi pot fi revocaţi prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor; ei sunt remuneraţi pentru această calitate cu o indemnizaţie lunară.
    (3) Pe perioada cât statul este acţionar majoritar, din consiliul de administraţie vor face parte 4 reprezentanţi ai Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale şi un reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor.
    (4) În situaţia în care se creează un loc vacant în cadrul consiliului de administraţie, adunarea generală a acţionarilor numeşte în mod corespunzător un nou administrator. Durata pentru care este numit noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său.
    (5) Consiliul de administraţie se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni la sediul Societăţii, la convocarea preşedintelui sau la cererea motivată a 2 dintre membrii săi ori a directorului general.
    (6) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în baza propriului regulament şi a reglementărilor legale în vigoare.
    (7) Consiliul de administraţie este prezidat de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de un membru, în baza mandatului preşedintelui.
    (8) Preşedintele numeşte un secretar fie dintre membrii consiliului de administraţie, fie din afara acestuia.
    (9) Conducerea Societăţii se asigură de către directorul general, în baza delegării primite de la consiliul de administraţie. Directorul general poate fi şi preşedintele consiliului de administraţie.
    (10) Deciziile în cadrul consiliului de administraţie se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi, iar deciziile cu privire la numirea sau revocarea preşedinţilor acestor organe se iau cu votul majorităţii membrilor consiliului.
    (11) Preşedintele consiliului de administraţie va avea votul decisiv în caz de paritate a voturilor.
    (12) Dacă preşedintele în funcţie al consiliului de administraţie nu poate sau îi este interzis să participe la vot, ceilalţi membri ai consiliului de administraţie vor putea alege un preşedinte de şedinţă, având aceleaşi drepturi ca preşedintele în funcţie.
    (13) Dezbaterile consiliului de administraţie au loc conform ordinii de zi stabilite şi comunicate de preşedinte cu cel puţin 7 zile înainte de data ţinerii şedinţei. Dezbaterile se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, care se scrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie.
    (14) La fiecare şedinţă se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele participanţilor, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite şi opiniile separate. Procesulverbal este semnat de către preşedintele de şedinţă şi de către cel puţin un alt administrator.
    (15) Pe baza procesului-verbal secretarul consiliului de administraţie redactează hotărârea acestuia, care se semnează de către preşedinte.
    (16) Consiliul de administraţie deleagă conducerea Societăţii directorului general al acesteia, ale cărui atribuţii şi responsabilităţi sunt stabilite prin prezentul statut şi dispoziţiile legale. La rândul său, directorul general poate delega atribuţiile sale unuia sau mai multor conducători de structuri din cadrul Societăţii (directori executivi, şefi de departamente sau divizii etc.), fără ca aceştia să devină directori ai Societăţii în sensul art. 143 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (17) În relaţiile cu terţii Societatea este reprezentată de către directorul general, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de consiliul de administraţie. În relaţia cu directorul general, Societatea este reprezentată prin consiliul de administraţie.
    (18) Membrii consiliului de administraţie şi directorul general trebuie să fie asiguraţi de răspundere profesională conform prevederilor legale şi limitelor stabilite de adunarea generală a acţionarilor.
    (19) Membrii consiliului de administraţie răspund individual sau solidar, după caz, faţă de Societate pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni, prejudicii cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor, sau pentru abateri de la prevederile legale ori de la prezentul statut sau pentru nereguli în administrarea Societăţii. În astfel de situaţii ei vor putea fi revocaţi prin hotărârea adunării generale a acţionarilor.
    (20) Sunt incompatibile cu calitatea de membru în consiliul de administraţie şi de director general al Societăţii, persoanele care, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi fondatori, precum şi cele care, personal ori ale căror rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv, sunt, în acelaşi timp, patroni sau asociaţi în societăţi comerciale cu acelaşi profil sau cu care sunt în relaţii comerciale directe.
    (21) Adunarea generală a acţionarilor, în baza unei hotărâri, pentru exerciţiul în curs, va fixa remuneraţia cuvenită membrilor consiliului de administraţie şi cenzorilor, iar consiliul de administraţie va stabili remuneraţia directorilor. Dacă una dintre aceste persoane exercită atribuţii specifice sau suplimentare, se pot acorda remuneraţii suplimentare care se stabilesc de către consiliul de administraţie, limitele generale ale acestora fiind stabilite printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor.
    (22) Este interzisă creditarea de către Societate a membrilor consiliului de administraţie sau a directorilor acesteia prin intermediul unor operaţiuni, precum:
    a) acordarea de împrumuturi membrilor consiliului de administraţie sau directorilor;
    b) acordarea de avantaje financiare membrilor consiliului de administraţie sau directorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către Societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii ori executare de lucrări;
    c) garantarea, directă sau indirectă, în tot ori în parte, a oricăror împrumuturi acordate membrilor consiliului de administraţie sau directorilor, concomitentă sau ulterioară acordării împrumutului;
    d) garantarea, directă sau indirectă, în tot ori în parte, a executării de către membrii consiliului de administraţie sau de către directori a oricăror altor obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;
    e) dobândirea cu titlu oneros sau cu plată, în tot ori în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terţă persoană membrilor consiliului de administraţie sau directorilor ori o altă prestaţie personală a acestora.
    (23) Prevederile alin. (21) sunt aplicabile şi operaţiunilor în care sunt interesaţi soţul, rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ai membrilor consiliului de administraţie sau ai directorilor; de asemenea, dacă operaţiunea priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator sau director ori deţine, singură sau împreună cu una dintre persoanele sus-menţionate, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris.
    (24) Prevederile alin. (21) nu se aplică în situaţiile de excepţie prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 19

    Atribuţiile consiliului de administraţie şi ale directorului general
    A. Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) aprobă structura organizatorică şi regulamentul de organizare internă al Societăţii;
    b) răspunde de îndeplinirea atribuţiilor acordate prin delegare de competenţă de către adunarea generală a acţionarilor;
    c) aprobă nivelul garanţiilor şi modul de constituire a acestora pentru persoanele care au calitatea de gestionar;
    d) încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul Societăţii, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor, atunci când legea sau prezentul statut impune această condiţie;
    e) supraveghează activitatea directorului general;
    f) numeşte, suspendă sau revocă directorul general al Societăţii şi stabileşte remuneraţia acestuia;
    g) aprobă delegările de competenţă pentru directorul general şi/sau pentru persoanele din conducerea Societăţii în vederea executării activităţilor specifice;
    h) aprobă încheierea şi rezilierea oricăror contracte pentru care nu a delegat competenţa directorului general al Societăţii;
    i) supune anual adunării generale a acţionarilor, în termen de cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar, raportul cu privire la activitatea Societăţii, situaţiile financiare anuale pe anul precedent, precum şi proiectul programului de activitate şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru noul exerciţiu financiar;
    j) convoacă adunarea generală extraordinară a acţionarilor ori de câte ori este nevoie;
    k) aprobă încheierea contractelor de import-export necesare în vederea dezvoltării, până la limita cuantumului valoric stabilit de adunarea generală a acţionarilor;
    l) stabileşte drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile personalului Societăţii, conform structurii organizatorice aprobate;
    m) stabileşte competenţele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale pe termen scurt şi mediu şi aprobă eliberarea garanţiilor;
    n) aprobă numărul de posturi şi normativul de constituire a compartimentelor funcţionale şi de producţie;
    o) stabileşte tactica şi strategia de marketing;
    p) stabileşte şi aprobă politica pentru protecţia mediului înconjurător, securitatea muncii, potrivit reglementărilor legale în vigoare;
    q) aprobă programele de dezvoltare şi investiţii;
    r) stabileşte şi aprobă, în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de adunarea generală a acţionarilor, modificări în structura acestuia, în limita competenţelor pentru care este mandatat;
    s) negociază contractul colectiv de muncă şi aprobă statutul personalului;
    t) supune aprobării adunării generale extraordinare a acţionarilor propuneri privind fuziunea cu alte societăţi comerciale, divizarea sau înfiinţarea de asociaţii ori alte societăţi comerciale;
    u) supune aprobării adunării generale a acţionarilor orice altă hotărâre în competenţa de aprobare a acesteia;
    v) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de adunarea generală a acţionarilor sau care sunt prevăzute de legislaţia în vigoare.
    B. (1) Directorul general reprezintă Societatea în raporturile cu terţii.
    (2) Directorul general are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) aplică strategia şi politica de dezvoltare ale Societăţii, aprobate de adunarea generală a acţionarilor;
    b) numeşte, suspendă şi eliberează din funcţie directorii executivi;
    c) angajează, promovează şi concediază personalul salariat, în condiţiile legii;
    d) numeşte, angajează, suspendă şi revocă şefii de subunităţi, de servicii, de compartimente, de birouri, de departamente şi de reprezentanţe;
    e) aprobă numirea personalului cu drept de semnătură în bancă;
    f) negociază contractele individuale de muncă şi le aprobă în condiţiile legii;
    g) hotărăşte cu privire la acţionarea în justiţie a personalului din cadrul Societăţii;
    h) aplică sancţiunile disciplinare prevăzute de lege pentru personalul Societăţii;
    i) încheie acte juridice în numele şi pe seama Societăţii, în limitele împuternicirilor acordate de consiliul de administraţie;
    j) stabileşte îndatoririle şi responsabilităţile personalului Societăţii;
    k) aprobă specificaţiile şi fişele de post pentru personalul Societăţii;
    l) aprobă operaţiunile de încasări şi plăţi, potrivit competenţelor legale şi prezentului statut;
    m) aprobă operaţiunile de vânzare şi cumpărare de bunuri, potrivit competenţelor legale şi prezentului statut;
    n) împuterniceşte directorii executivi şi orice altă persoană să exercite unele atribuţii din sfera sa de competenţă;
    o) reprezintă Societatea în relaţiile cu organismele externe sau la manifestări interne şi internaţionale în domeniile proprii de activitate ori necesare îndeplinirii domeniului de activitate;
    p) aprobă/avizează actele privind activitatea curentă a Societăţii;
    q) coordonează şi asigură realizarea controlului financiar preventiv la nivelul subunităţilor şi compartimentelor;
    r) asigură realizarea activităţii de control în domeniul propriu de activitate, cu respectarea metodologiilor şi procedurilor de control în vigoare;
    s) administrează bunurile Societăţii, conform delegărilor de competenţă acordate de consiliul de administraţie;
    t) verifică şi decide asupra compatibilităţii candidaţilor la cursurile organizate de Societate cu nivelul, obiectivele şi tematica programelor de curs;
    u) aprobă contractele pentru acţiuni de orientare şi formare profesională cu reprezentanţe economice din afara Societăţii;
    v) aprobă instrucţiunile şi procedurile cu caracter metodologic în domeniul propriu de activitate;
    w) îndeplineşte orice alte atribuţii date de consiliul de administraţie în sarcina sa.
    C. (1) Directorii executivi sunt numiţi de directorul general şi se află în subordinea acestuia ca salariaţi ai Societăţii.
    (2) Atribuţiile directorilor executivi sunt stabilite prin regulamentul de organizare internă a Societăţii.


    Capitolul VI Gestiunea


    Articolul 20

    Cenzorii
    (1) Controlul gestiunii Societăţii este asigurat de 3 cenzori şi tot atâţia supleanţi care sunt numiţi de adunarea generală a acţionarilor, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de a fi realeşi. Cel puţin unul dintre cenzori trebuie să fie expert contabil.
    (2) În perioada în care Societatea are capital majoritar de stat, unul dintre cenzori este, în mod obligatoriu, reprezentant al Ministerul Economiei şi Finanţelor.
    (3) Pentru a putea exercita dreptul de control, cenzorilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea Societăţii, la situaţia patrimoniului, a profitului şi a pierderilor.
    (4) Cenzorii au următoarele atribuţii principale:
    a) supraveghează gestiunea Societăţii, verifică dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din urmă sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare;
    b) controlează exactitatea inventarului, a documentelor şi a informaţiilor prezentate de consiliul de administraţie asupra conturilor Societăţii şi a situaţiilor financiare anuale, prezentând adunării generale a acţionarilor un raport scris;
    c) controlează operaţiunile de lichidare ale Societăţii;
    d) prezintă adunării generale a acţionarilor punctul lor de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului şi a obiectului de activitate ale Societăţii.
    (5) Pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 163 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cenzorii vor delibera împreună şi vor putea face, în caz de neînţelegere, rapoarte separate, care vor trebui să fie prezentate adunării generale a acţionarilor. Pentru celelalte obligaţii impuse de lege sau de prezentul statut, cenzorii vor putea lucra separat, având obligaţia de a înregistra deliberările lor, precum şi constatările făcute în exerciţiul mandatului, într-un registru special.
    (6) Atribuţiile, drepturile şi obligaţiile cenzorilor se completează cu dispoziţiile legale în materie.
    (7) Sunt incompatibile cu calitatea de cenzor persoanele prevăzute în Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în reglementările legale în vigoare.
    (8) În caz de deces, împiedicare fizică sau legală, încetare ori renunţare la mandat a unui cenzor, acesta va fi înlocuit de supleant.
    (9) În situaţia prevăzută la alin. (8), precum şi în situaţia în care numărul cenzorilor nu se poate completa prin înlocuirea cu supleanţi ori nu mai rămâne în funcţie niciun cenzor, administratorii vor convoca de urgenţă adunarea generală a acţionarilor în vederea desemnării unui nou cenzor.
    (10) Revocarea cenzorilor se va putea face numai de adunarea generală a acţionarilor, cu votul cerut la adunările extraordinare ale acţionarilor.


    Capitolul VII Activitatea


    Articolul 21

    Finanţarea activităţii proprii
    Pentru îndeplinirea obiectului de activitate şi în conformitate cu atribuţiile stabilite, Societatea utilizează sursele de finanţare constituite conform legii, credite bancare şi alte surse financiare.


    Articolul 22

    Exerciţiul financiar
    Exerciţiul financiar începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exerciţiu financiar începe la data înmatriculării Societăţii în registrul comerţului.


    Articolul 23

    Personalul
    (1) Personalul de conducere şi de execuţie din cadrul Societăţii este angajat şi concediat de directorul general, în limita delegării de competenţă care i-a fost acordată.
    (2) Plata salariilor şi a impozitelor aferente, a cotelor de asigurări sociale, precum şi a altor obligaţii faţă de bugetul de stat se va face potrivit legii.
    (3) Drepturile şi obligaţiile personalului Societăţii se stabilesc prin regulamentul de organizare internă, prin contractul colectiv de muncă şi alte reglementări legale.
    (4) Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc potrivit legii pentru personalul Societăţii şi de către consiliul de administraţie pentru personalul numit de acesta.


    Articolul 24

    Amortizarea activelor corporale şi necorporale
    Amortizarea activelor corporale şi necorporale din patrimoniul Societăţii se va calcula în conformitate cu prevederile legale.


    Articolul 25

    Evidenţa contabilă şi situaţiile financiare anuale
    (1) Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională, iar situaţiile financiare se întocmesc potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
    (2) Situaţiile financiare anuale ale Societăţii vor fi verificate, în condiţiile art. 20, de către cenzorii Societăţii.


    Articolul 26

    Calculul şi repartizarea profitului
    (1) Profitul Societăţii se stabileşte pe baza situaţiilor financiare anuale aprobate de adunarea generală a acţionarilor. Profitul impozabil se stabileşte conform legii.
    (2) Din profitul Societăţii se va prelua, în fiecare an, cel puţin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social.
    (3) Profitul Societăţii rămas după plata impozitului pe profit se va repartiza conform hotărârii adunării generale a acţionarilor şi dispoziţiilor legale în vigoare.
    (4) Plata dividendelor cuvenite acţionarilor se face de Societate în condiţiile legii, după aprobarea situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală a acţionarilor.
    (5) În cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acţionarilor va analiza cauzele şi va hotărî în consecinţă, potrivit legii.


    Articolul 27

    Evidenţierea rezultatelor execuţiei bugetare
    Rezultatul execuţiei bugetare se stabileşte anual, prin închiderea conturilor de cheltuieli efective şi a conturilor de surse din care au fost efectuate.


    Articolul 28

    Registrele
    Societatea va ţine, prin grija membrilor consiliului de administraţie şi, respectiv, a cenzorilor, toate registrele prevăzute de lege.


    Capitolul VIII Asocierea, modificarea formei juridice, dizolvarea, litigii


    Articolul 29

    Asocierea
    (1) Societatea poate constitui singură sau împreună cu alte persoane fizice şi juridice, române ori străine, alte societăţi comerciale sau asociaţii, cu sau fără personalitate juridică, în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul statut.
    (2) Societatea poate încheia contracte de asociere sau de colaborare cu alte persoane fizice ori juridice, fără constituirea de noi persoane juridice, dacă asocierea este destinată realizării scopului şi obiectului său de activitate.
    (3) Condiţiile de participare a Societăţii la constituirea de noi persoane juridice sau în contracte de asociere se vor stabili prin actele constitutive ori prin contractul de asociere, care vor fi aprobate de adunarea generală a acţionarilor.


    Articolul 30

    Modificarea formei juridice
    Modificarea formei juridice a Societăţii se va putea face numai în temeiul hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor şi cu îndeplinirea tuturor formalităţilor prevăzute de lege.


    Articolul 31

    Dizolvarea
    (1) Dizolvarea Societăţii va avea loc în următoarele situaţii:
    a) imposibilitatea realizării obiectului său de activitate;
    b) declararea nulităţii;
    c) hotărârea adunării generale a acţionarilor;
    d) pierderi ale activului net, determinate ca diferenţă între totalul activelor şi datoriile Societăţii, care reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, dacă adunarea generală extraordinară a acţionarilor nu hotărăşte reîntregirea capitalului social sau reducerea lui la valoarea rămasă;
    e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui acţionar, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre acţionari care împiedică funcţionarea Societăţii;
    f) falimentul;
    g) alte cauze prevăzute de lege sau de prezentul statut.
    (2) Hotărârea de dizolvare a Societăţii trebuie să fie înscrisă la oficiul registrului comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.


    Articolul 32

    Lichidarea
    (1) Dizolvarea Societăţii are ca efect deschiderea procedurii de lichidare.
    (2) Lichidarea Societăţii şi repartizarea activului net al lichidării se face în condiţiile legii şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege.


    Articolul 33

    Litigiile
    (1) Litigiile de orice fel apărute între Societate şi persoane fizice sau juridice, române ori străine, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.
    (2) Litigiile născute din raporturile contractuale dintre Societate şi persoanele juridice române şi străine pot fi soluţionate şi prin arbitraj, potrivit legii.


    Articolul 34

    Dispoziţii finale
    Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale cu capital de stat, ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului comercial şi cu celelalte reglementări legale în vigoare.
    ----