LEGE nr. 79 din 25 aprilie 2019privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românescEMITENT | PARLAMENTUL ROMÂNIEI |
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 2 mai 2019
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se instituie Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc, în prima duminică a lunii octombrie.
Articolul 2
În sensul prezentei legi, prin vin românesc se înțelege vinul obținut din struguri proveniți în proporție de 100% din România și care are inscripționat pe etichetă drapelul României.
Articolul 3
(1) Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc poate fi sărbătorită de către autoritățile administrației publice centrale și locale și celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social sau științific, în scopul de a aprecia și promova obiceiurile și produsele tradiționale românești.(2) Autoritățile administrației publice centrale și locale pot contribui la organizarea acțiunilor prevăzute la alin. (1) prin acordarea de sprijin logistic și pot aloca fonduri din bugetele proprii în limita alocațiilor bugetare aprobate.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN IORDACHE
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 25 aprilie 2019.
Nr. 79.
----