ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 7 din 13 februarie 2008
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008



    În scopul continuării de către Ministerul Culturii şi Cultelor împreună cu Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "Româniafilm" a programului de reabilitare a vieţii culturale a colectivităţilor locale, în contextul în care în mediul urban îşi desfăşoară activitatea mai mult de jumătate din populaţia ţării şi, prin forţa împrejurărilor, în unele oraşe locuitorii beneficiază de mijloace şi posibilităţi extrem de reduse privind accesul la cultură,
    având în vedere lipsa de mijloace financiare, care a determinat ca numeroase aşezăminte culturale să nu îşi mai poată desfăşura activitatea, deoarece sediile acestora şi-au schimbat destinaţia ori s-au degradat în asemenea măsură încât sunt total inadecvate activităţilor culturale,
    în considerarea necesităţii de a adopta de urgenţă o serie de măsuri în scopul revitalizării şi modernizării vieţii culturale la nivel local, prin trecerea unor cinematografe din administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "Româniafilm" în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale sau judeţene pentru utilizarea respectivelor spaţii ca sedii ale unor instituţii de spectacole şi concerte, cinematografe ori aşezăminte culturale,
    în vederea asigurării resurselor financiare necesare bunei administrări a acestor imobile de către consiliile locale sau judeţene,
    pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a evaluării şi selecţionării proiectelor cinematografice la nivelul Centrului Naţional al Cinematografiei,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 4 august 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 37, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Din totalul fondurilor se va aloca un cuantum minim de 15% pentru filmele de lung metraj de ficţiune de debut, minimum 5% pentru filmele de scurt metraj de ficţiune, minimum 10% pentru filmele documentare şi minimum 10% pentru filmele de animaţie."
    2. La articolul 40, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 40. - (1) Componenţa comisiilor de selecţie a proiectelor cinematografice se stabileşte prin decizie a directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei, după consultarea uniunilor şi asociaţiilor din domeniul industriei cinematografice."
    3. La articolul 43, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 43. - (1) Proiectele de film selecţionate vor fi clasificate în funcţie de ordinea descrescătoare a punctajului final obţinut, pe liste separate, pentru următoarele categorii de filme, după cum urmează:
    a) lista proiectelor cinematografice selecţionate pentru filmele de ficţiune de lung metraj;
    b) lista proiectelor cinematografice selecţionate pentru filmele de ficţiune de lung metraj de debut;
    c) lista proiectelor cinematografice selecţionate pentru filmele de scurt metraj de ficţiune;
    d) lista proiectelor selecţionate pentru filmele documentare;
    e) lista proiectelor selecţionate pentru filmele de animaţie;
    f) lista proiectelor selecţionate pentru acordarea creditelor de dezvoltare de proiect."
    4. La articolul 50, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 50. - (1) Nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanţă privind acordarea creditului direct pentru producţie şi dezvoltare de proiect poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la anunţarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Centrul Naţional al Cinematografiei.
    (2) Directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei va numi, prin decizie, o comisie de soluţionare a contestaţiilor, formată din 5 membri."
    5. La articolul 66, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
    "(3) Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor <<RomâniaFilm>> se reorganizează în societate comercială pe acţiuni, prin hotărâre a Guvernului, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Cultelor.
    (4) Patrimoniul societăţii comerciale prevăzute la alin. (3) se constituie prin preluarea patrimoniului Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor <<RomâniaFilm>>, inclusiv a bunurilor proprietate privată a statului, aflate în administrarea regiei."


    Articolul II

    Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 27 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul II va avea următorul cuprins:
    "Art. II. - Până la reorganizarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "Româniafilm" în societate comercială, dar nu mai târziu de data de 31 august 2008, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, împreună cu terenurile aferente acestora, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi trecute din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor <<Româniafilm>> în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea autorităţilor publice locale, prin hotărâre a Guvernului, cu obligaţia păstrării obiectului de activitate prevăzut în hotărâre."
    2. Articolul III se abrogă.


    Articolul III

    Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 4 august 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul culturii şi cultelor,
    Adrian Iorgulescu
    Bucureşti, 13 februarie 2008.
    Nr. 7.
    ------