HOTĂRÂRE nr. 850 din 14 septembrie 2023pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 849 din 20 septembrie 2023
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC

    Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 22, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Refuzul deținutului de a se supune recoltării probelor biologice se consemnează în fișa medicală și constituie abatere disciplinară foarte gravă.2. Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 23

    Testarea cu mijloace tehnice certificate(1) În vederea stabilirii consumului de substanțe stupefiante, alcool ori substanțe toxice sau ingerării de medicamente fără prescripție medicală, de natură a crea tulburări de comportament, deținutul poate fi testat cu mijloace tehnice certificate de tip aparat etilotest, dispozitive care dovedesc consumul de substanțe psihoactive sau alte mijloace tehnice omologate care nu presupun recoltare de probe biologice.(2) Refuzul deținutului de a se supune testării cu mijloacele tehnice prevăzute la alin. (1) constituie abatere disciplinară foarte gravă.(3) În situația în care rezultatul testării prin mijloace tehnice certificate confirmă consumul de alcool, de droguri sau alte substanțe interzise, deținutului i se recoltează și probe biologice, în condițiile art. 22.(4) În situația în care deținutul refuză recoltarea probelor biologice în condițiile alin. (3), se aplică prevederile art. 22 alin. (4).
    3. La articolul 28, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) După stabilirea riscului pentru siguranța penitenciarului, comisia prevăzută la art. 32 din Lege, până la executarea fracțiunilor din pedeapsă prevăzute la art. 40 alin. (2) din Lege, se reunește o dată la 6 luni și reevaluează situația persoanelor din această categorie pe baza criteriilor prevăzute la art. 27 în vederea menținerii ori încetării măsurilor specifice riscului pentru siguranța penitenciarului. În cazul pedepselor mai mici de 2 ani și 6 luni, termenul de reevaluare a riscului pentru siguranța penitenciarului este cel determinat potrivit art. 40 alin. (2) din Lege.4. La articolul 28, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) După executarea fracțiunilor din pedeapsă prevăzute la art. 40 alin. (2) din Lege, situația persoanelor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului este reanalizată de către comisia prevăzută la art. 32 din Lege, concomitent cu analizarea schimbării regimului de executare, în condițiile art. 91. Ulterior, reanalizarea regimului de executare și a riscului pentru siguranța penitenciarului se realizează la intervale care nu pot depăși 6 luni.5. La articolul 28, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alin. (9), cu următorul cuprins:(9) Admiterea plângerii sau a contestației împotriva deciziei de stabilire sau a hotărârii de schimbare a regimului în cel de maximă siguranță atrage declasificarea deținutului din categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.6. La articolul 34 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) orientarea sexuală și identitatea de gen;
    7. La articolul 40, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Regimul aplicat deținuților internați în penitenciare-spital sau infirmerii se subordonează nevoilor de tratament medical, potrivit normelor prevăzute de Ministerul Sănătății și de casele de asigurări de sănătate. Separarea se realizează după criterii medicale, după sexul și vârsta deținuților, respectiv majori sau minori.8. La articolul 91 alineatul (2), după litera f) se introduce o nouă literă, lit. g), cu următorul cuprins:
    g) la reevaluarea persoanelor incluse în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului, dacă au fost executate fracțiunile din pedeapsă prevăzute la art. 40 alin. (2) din Lege.
    9. La articolul 91, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:(6) În cazul în care intervine o nouă condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, schimbarea ori menținerea regimului de executare se face ținând cont de criteriile prevăzute la art. 88 alin. (1).10. La articolul 100, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alin. (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:(1^1) La primirea în penitenciar, deținuților le este permisă păstrarea dispozitivelor medicale, cu avizul medicului.(1^2) La primirea în penitenciar, medicamentele ridicate de la deținuți sunt păstrate la cabinetul medical și se administrează acestora, sub semnătură, după cum urmează:
    a) în conformitate cu recomandările din documentele medicale ale acestora, dacă există;
    b) la indicația medicului penitenciarului;
    c) la recomandarea medicului de specialitate din rețeaua sanitară publică, dacă deținuții sunt evaluați după primirea în penitenciar în această rețea.
    (1^3) În termen de 72 de ore de la primire, medicul penitenciarului evaluează starea de sănătate a deținutului, iar administrarea medicației se face în conformitate cu recomandarea medicului.
    11. La articolul 101, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) La primirea în penitenciar, deținuții sunt supuși îmbăierii, vizitei medicale sumare și, după caz, unor măsuri igienico-sanitare adecvate pentru intrarea în colectivitate, potrivit normelor legale sanitare în vigoare. Procedura de evaluare medicală inițială se stabilește prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.12. La articolul 111, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8) Articolele de curățenie și igienă individuală și colectivă se asigură de către administrația locului de deținere sau pot fi achiziționate în condițiile art. 148 și 151, în limita normelor stabilite prin ordin al ministrului justiției.13. La articolul 120, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care deținutul este ascultat de către înlocuitorul desemnat al directorului penitenciarului sau persoana care asigură continuitatea la conducere.14. La articolul 121, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Deținutul aflat în refuz de hrană este examinat medical zilnic și ori de câte ori este necesar, făcând mențiuni în registrul de consultații și, după caz, în fișa medicală.15. La articolul 122, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Dacă, în urma investigațiilor și determinărilor clinice și paraclinice de specialitate, medicul sau personalul medical desemnat cu avizul medicului constată că persoana aflată în refuz de hrană s-a alimentat, întocmește un proces-verbal de constatare a încetării stării de refuz de hrană, pe care îl prezintă directorului penitenciarului. Refuzul deținutului de a se supune la investigații și determinări clinice și paraclinice de specialitate se consideră încetare a refuzului de hrană.16. La articolul 124, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Deținuții pot să își declare pe baza liberului consimțământ confesiunea sau apartenența religioasă la intrarea în locul de deținere și ulterior pe parcursul executării pedepsei. Schimbarea confesiunii sau a apartenenței religioase pe parcursul perioadei de detenție este dovedită printr-o declarație pe propria răspundere.17. La articolul 124, alineatul (4) se abrogă.18. La articolul 129, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:(6) Pentru formularea cererilor adresate administrației penitenciarului, deținuții pot utiliza și dispozitive ori sisteme electronice integrate, dacă acestea sunt puse la dispoziție de penitenciar.19. La articolul 130, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alin. (6) și (7), cu următorul cuprins:(6) În cazul existenței unor suspiciuni cu privire la impregnarea scrisorii cu substanțe a căror deținere este interzisă în penitenciar, deținutului i se permite citirea corespondenței în prezența personalului anume desemnat, în condiții de confidențialitate. La solicitarea deținutului, administrația locului de deținere îi permite acestuia multiplicarea corespondenței primite, în condiții de confidențialitate. Scrisoarea este introdusă în plic și sigilată în prezența deținutului. Personalul desemnat, sub coordonarea șefului de secție sau șefului de tură în afara orelor de program, întocmește un proces-verbal care dovedește că deținutul a avut acces la corespondență în condiții de confidențialitate și, după caz, a obținut o copie a acesteia, iar sigilarea în vederea predării organelor competente s-a făcut în prezența acestuia.(7) În cazul descoperirii de bani, obiecte sau bunuri de natura celor interzis a fi primite, păstrate și deținute de către persoanele private de libertate, art. 19 și 20 se aplică în mod corespunzător.20. La articolul 133, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Declararea în mod fals a identității sau a calității persoanelor prevăzute la alin. (1), consemnată în cuprinsul cererii formulate conform alin. (2), constituie abatere disciplinară gravă.21. Articolul 134 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 134

    Dreptul la comunicări online(1) În vederea menținerii unei legături constante și a creșterii șanselor de îmbunătățire a relațiilor cu mediul de suport, deținuții pot beneficia de comunicări online cu aprobarea directorului, pe baza unei programări prealabile.(2) Deținuții care nu au fost sancționați disciplinar în ultimele 3 luni anterioare solicitării și care participă activ la programele și activitățile educative, de asistență psihologică și asistență socială recomandate în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică ori la activități lucrative pot beneficia de dreptul la comunicări online. În cazul deținuților care nu au participat la activități educative, de asistență psihologică și asistență socială recomandate în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică ori la activități lucrative din motive neimputabile acestora, dreptul la comunicări online se acordă în limitele prevăzute la alin. (4).(3) Prin excepție de la condițiile prevăzute la alin. (2), pot efectua comunicări online și deținuții ai căror membri de familie, aparținători sau alte persoane se află în situații de catastrofe, calamități, boală gravă, deces sau în alte cazuri justificate.(4) Deținuții pot comunica online de 4 ori pe lună, iar durata comunicării online este de până la 30 de minute.(5) Pentru deținuții aflați în situația prevăzută la alin. (3) durata maximă a comunicărilor online este de până la 1 oră zilnic.(6) La aprecierea acordării de comunicări online în cazul calamităților sunt avute în vedere documentele emise de autoritățile competente în declararea calamității. În cazul catastrofelor ori altor evenimente prevăzute la alin. (3) se ține cont de amplitudinea evenimentului cu urmări neașteptate, de natură a afecta în mod direct deținutul sau persoana cu care se solicită comunicarea online.(7) Prin excepție de la prevederile alin. (4), deținuții pot beneficia, în baza cererii aprobate de către directorul locului de deținere, de acordarea, suplimentar, a unui număr de comunicări online egal cu cel al vizitelor neefectuate în luna imediat anterioară solicitării, conform regimului de executare sau categoriei din care fac parte, în condițiile art. 138 alin. (2), durata comunicării fiind de până la 30 de minute.(8) Comunicările online între deținuți din locuri de deținere diferite se aprobă de către directorii penitenciarelor în care aceștia sunt cazați, în condițiile prezentului articol.(9) La solicitarea scrisă a deținuților, directorul penitenciarului poate aproba comunicări online cu deținuți din penitenciare din alte state care permit acest tip de comunicare, dacă aceștia sunt rude de gradul I și II, soț/soție sau au relații de parteneriat similare relațiilor stabilite între soți, dovedite prin declarație pe propria răspundere autentificată la notar.(10) Evaluarea participării active la activitățile și programele educative, de asistență psihologică și asistență socială ori la muncă se face ținându-se seama de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
    a) includerea într-o activitate sau program de reintegrare socială ori participarea la activități lucrative;
    b) realizarea obiectivelor stabilite prin activități sau programe de reintegrare socială ori a sarcinilor de lucru.
    (11) În cazul deținuților care, din motive neimputabile acestora, nu mai participă la activitățile și programele educative, de asistență psihologică și asistență socială ori la activități lucrative, verificarea îndeplinirii criteriului prevăzut la alin. (2) se realizează prin analiza perioadelor de activitate cu cele de inactivitate, în cuprinsul ultimelor 3 luni, anterioare solicitării.
    22. Articolul 136 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 136

    Modalitatea de acordare a dreptului la comunicări online(1) Deținuții beneficiază de dreptul la comunicări online în baza aprobării directorului penitenciarului, la cererea acestora.(2) Acordarea comunicărilor online are în vedere concluziile sau recomandările evaluării sociale realizate de către asistentul social sau alt reprezentant al sectorului reintegrare socială cu atribuții similare, menționate de aceștia pe cererea formulată de deținut.(3) În cazul prevăzut la art. 134 alin. (3), directorul stabilește numărul de zile pentru care se acordă comunicarea online, cu durata stabilită la art. 134 alin. (5). În cazul decesului unei persoane prevăzute la art. 2 lit. m), intervalul de timp în interiorul căruia este acordată comunicarea online este cuprins între data luării la cunoștință de către deținut și data înhumării.(4) Cererile aprobate în condițiile art. 134 alin. (2) se pun în aplicare începând cu prima zi a lunii următoare aprobării, inclusiv în situația transferării în alt penitenciar.(5) Directorul locului de deținere stabilește zilele și intervalele orare în care au loc comunicările online.(6) Comunicările online au caracter confidențial.(7) Administrația locului de deținere ține evidența acordării dreptului la comunicări online.
    23. La articolul 138, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:(2^1) În funcție de arhitectura locurilor de deținere și de spațiile disponibile, la nivelul locurilor de deținere se pot amenaja spații destinate acordării vizitelor mamei/tatălui cu copilul/copiii acesteia/acestuia cu vârsta de până la 14 ani. Prin excepție, limita de vârstă nu se aplică în cazul minorilor care beneficiază de măsuri de protecție socială și în cazul minorilor diagnosticați cu afecțiuni care determină o întârziere semnificativă în dezvoltare ori prezintă dizabilități de gradul I sau II certificate prin documente medicale. Vizitele acordate în aceste spații sunt asimilate vizitelor prevăzute la art. 139 alin. (1) lit. b).(2^2) Procedura de acordare a vizitelor în spațiile prevăzute la alin. (2^1) este reglementată prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.24. La articolul 138, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Cu consimțământul deținutului, acesta poate fi vizitat de membrii organizațiilor prevăzute la alin. (1) și de alte persoane față de care s-au stabilit relații de legătură prin vizite, telefon, corespondență ori comunicări online, cu aprobarea scrisă a directorului locului de deținere.25. Articolul 139 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 139

    Modalitatea de acordare a vizitei(1) În funcție de regimul de executare a pedepsei privative de libertate și de conduita adoptată pe durata detenției, deținuții pot primi vizite, astfel:
    a) cu dispozitive de separare, tip cabină;
    b) fără dispozitive de separare.
    (2) Vizita cu dispozitive de separare se acordă deținuților cărora li se aplică regimul de maximă siguranță, deținuților din regimul închis care nu au executat cel puțin 18 luni din pedeapsă, deținuților din regim închis sancționați disciplinar în ultimele 18 luni, dacă sancțiunea nu a fost ridicată, și deținuților din regim închis aflați în cursul procedurii de cercetare disciplinară pentru comiterea unor abateri disciplinare grave sau foarte grave.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), vizita cu copilul minor al persoanei private de libertate se acordă fără dispozitiv de separare, dacă deținutul nu se află în una dintre următoarele situații:
    a) antecedentele penale, disciplinare sau comportamentale ale acestuia conduc la afectarea interesului superior al copilului;
    b) există date și informații despre posibilitatea introducerii de obiecte ori substanțe interzise;
    c) față de deținut s-a declanșat procedura disciplinară sau acesta a fost sancționat disciplinar în ultimele 6 luni pentru introducere, comercializare ori deținere de droguri, medicamente fără prescripție medicală sau obiecte interzise, pentru exercitarea de violențe ori pentru abateri disciplinare comise în cadrul sectorului de acordare a drepturilor la pachet și vizită;
    d) este inclus în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.
    (4) Vizita fără dispozitive de separare se acordă deținuților cărora li se aplică regimul deschis și regimul semideschis. De asemenea, beneficiază de vizită fără dispozitiv de separare și deținuții din regimul închis care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
    a) au executat cel puțin 18 luni;
    b) în ultimele 18 luni nu li s-au aplicat sancțiuni disciplinare care nu au fost ridicate;
    c) nu se află în cursul procedurii de cercetare disciplinară pentru comiterea unor abateri disciplinare grave sau foarte grave.
    (5) În mod excepțional, vizita fără dispozitive de separare se poate acorda și categoriilor de deținuți prevăzute la alin. (2), cu aprobarea directorului penitenciarului, în următoarele condiții:
    a) pentru stimularea celor care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activitățile lucrative, educative, de asistență psihologică și asistență socială și îndeplinesc obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică și pentru stimularea deținuților care au contribuit la prevenirea unor situații de risc confirmate;
    b) cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie;
    c) la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, respectiv Subcomitetului pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor ori Tratamentelor Inumane sau Degradante din cadrul Organizației Națiunilor Unite, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare.
    (6) Directorul penitenciarului poate dispune ca vizitele prevăzute la alin. (4) să aibă loc în spații prevăzute cu dispozitive de separare, în situația în care:
    a) există date și informații cu privire la posibilitatea producerii unui eveniment negativ care pune în pericol integritatea fizică a persoanelor ori siguranța locului de deținere;
    b) în cazul deținuților cu privire la care s-a declanșat procedura disciplinară sau au fost sancționați disciplinar în ultimele 6 luni pentru introducere, comercializare ori deținere de droguri, medicamente fără prescripție medicală sau obiecte interzise, pentru exercitarea de violențe ori pentru abateri disciplinare comise în cadrul sectorului de acordare a drepturilor la pachet și vizită.
    (7) Directorul penitenciarului poate aproba, în condițiile alin. (5) lit. a) sau b), vizite între deținuți, indiferent de regimul de executare, în sectorul de acordare a drepturilor la pachet și vizită din cadrul penitenciarului, după cum urmează:
    a) cu dispozitive de separare, în situația în care cel puțin unul dintre deținuți este în situația prevăzută la alin. (2);
    b) fără dispozitiv de separare, în situația în care toți deținuții se află în situația prevăzută la alin. (4).
    (8) Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor poate aproba desfășurarea vizitelor între deținuții din locuri de deținere diferite, dacă aceștia sunt rude de gradul I și II, soț/soție sau au relații similare de parteneriat celor stabilite între soți anterior datei primirii în penitenciar, prevederile alin. (7) aplicându-se în mod corespunzător.(9) Durata vizitei este de la 30 de minute până la două ore, în funcție de numărul solicitărilor de acordare a vizitelor și de spațiile existente. În cazul femeilor care au, în penitenciar, în creștere un copil cu vârsta de până la un an, durata vizitei este de la o oră până la patru ore.(10) Deținuții pot beneficia în cursul unei zile de o singură vizită.(11) Persoanele vizitatoare nu pot vizita simultan doi sau mai mulți deținuți. Prin excepție, doi sau mai mulți deținuți, soț ori soție sau care au stabilit relații similare de parteneriat celor stabilite între soți ori sunt rude până la gradul al II-lea, pot fi vizitați simultan de soț sau soție, persoane aflate în relații similare de parteneriat celor stabilite între soți ori rude până la gradul al II-lea, prevederile alin. (3) și (7) aplicându-se în mod corespunzător.(12) Numărul de persoane care pot vizita simultan unul sau mai mulți deținuți poate fi limitat prin decizia motivată a directorului penitenciarului, în cazul în care nu sunt condiții pentru desfășurarea normală a vizitei. Copiii în vârstă de până la 14 ani pot vizita deținuții numai însoțiți de o persoană majoră.(13) Deținuții cetățeni străini sau apatrizi pot fi vizitați în aceleași condiții precum persoanele cu cetățenie română.(14) Deținuții pot comunica în limba maternă atât între ei, cât și cu persoanele care le vizitează.(15) Despre efectuarea vizitei se fac mențiuni în documentele de evidență ale deținutului și în aplicația informatică de gestiune a datelor despre deținuți.(16) În situațiile prevăzute la alin. (3)-(5) și (7) deținutul sau persoana vizitatoare poate opta pentru acordarea vizitei cu dispozitiv de separare.
    26. La articolul 142, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Vizita prevăzută la art. 138 alin. (2^1) se acordă în limita numărului vizitelor prevăzute la alin. (1) pentru fiecare categorie și regim de executare în parte.27. La articolul 142, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alin. (4) și (5), cu următorul cuprins:(4) Deținuții care suferă de o afecțiune medicală în fază terminală, certificată prin înscrisuri medicale emise de către medicul curant, beneficiază lunar, cu aprobarea directorului penitenciarului, de suplimentarea numărului de vizite în funcție de nevoile specifice.(5) Procedura de acordare a vizitelor cu deținuți care suferă de o afecțiune medicală în fază terminală se stabilește prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.28. Articolul 145 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 145

    Dreptul la vizită intimă(1) Deținuții au dreptul la vizită intimă cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 69 alin. (1)-(5) din Lege.(2) Condiția prevăzută la art. 69 alin. (1) lit. c) din Lege nu se aplică în cazul acordării permisiunii de ieșire din penitenciar conform art. 99 alin. (1) lit. a), b) și e) din Lege.(3) La aprecierea condiției prevăzute de art. 69 alin. (1) lit. d) din Lege se are în vedere momentul rămânerii definitive a sancțiunii disciplinare.(4) În cazul în care împotriva deținutului s-a declanșat procedura disciplinară pentru introducere, comercializare ori deținere de droguri, substanțe interzise, medicamente fără prescripție medicală sau obiecte interzise, pentru exercitarea de violențe ori pentru abateri disciplinare comise cu prilejul sau în timpul acordării vizitei intime, condiția prevăzută la art. 69 alin. (1) lit. e) din Lege se consideră îndeplinită numai după parcurgerea programelor sau activităților de reintegrare socială asociate unor riscuri identificate în urma evaluărilor de specialitate.(5) În cazul în care între momentul aprobării cererii și cel al acordării dreptului deținutul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), vizita intimă nu se acordă.(6) Evaluarea participării active la activitățile și programele educative, de asistență psihologică și asistență socială ori la muncă se face ținându-se seama de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
    a) includerea într-o activitate sau program de reintegrare socială ori participarea la activități lucrative;
    b) realizarea obiectivelor stabilite prin activități sau programe de reintegrare socială ori a sarcinilor de lucru.
    (7) În cazul în care persoana, din motive neimputabile acesteia, nu mai participă la activitățile și programele educative, de asistență psihologică și asistență socială ori la muncă, verificarea îndeplinirii criteriului prevăzut la art. 69 alin. (1) lit. e) din Lege se realizează prin analiza perioadelor de activitate cu cele de inactivitate, în cuprinsul celor 3 luni, respectiv 30 de zile de dinaintea formulării cererii.
    29. La articolul 146, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Persoanele condamnate definitiv, repartizate în regimul de executare maximă siguranță ori închis, respectiv persoanele arestate preventiv aflate în cursul judecății au dreptul la o vizită intimă o dată la 3 luni, cu durata de trei ore, iar persoanele repartizate în regimul de executare semideschis ori deschis au dreptul la o vizită intimă o dată la 2 luni, cu durata de trei ore, cu respectarea condițiilor legale.30. La articolul 149, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Sumele de bani în lei pot fi primite de la membrii de familie, aparținători sau alte persoane și prin virament bancar efectuat în contul penitenciarului în care se păstrează sumele de bani aparținând deținuților, deschis la Trezoreria Statului, și se consemnează în fișa contabilă nominală și pot fi folosite conform prevederilor art. 70 alin. (4) din Lege. În situația în care deținutul beneficiar al viramentului nu poate fi identificat, iar dacă în interval de 5 ani de la momentul încasării suma de bani nu poate fi restituită persoanei care a efectuat viramentul din motive care nu pot fi imputabile locului de deținere, această sumă se virează la bugetul de stat.31. La articolul 151, alineatele (1), (2) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1) Deținuții au dreptul de a cumpăra, săptămânal, de la punctele comerciale din incinta penitenciarului ori în sistem de comandă online sau la distanță dacă este pus la dispoziție de către administrația penitenciarului, în limita a 3/4 din valoarea salariului minim brut pe economie, alimente, fructe, legume, apă minerală, băuturi răcoritoare, țigări și alte bunuri de natura celor permise să fie primite, potrivit anexei nr. 1. Materialele necesare exercitării drepturilor de petiționare și la corespondență pot fi cumpărate de la punctele comerciale din incinta penitenciarului ori în sistem de comandă online sau la distanță fără a afecta limita de 3/4 din valoarea salariului minim brut pe economie.(2) În situația în care dreptul de a cumpăra bunuri nu se poate asigura prin modalitățile prevăzute la alin. (1), cumpărăturile pot fi făcute din afara locului de deținere de către personalul desemnat, în baza cererii deținuților și a ofertelor puse la dispoziție de către operatorii economici, fără a afecta limita de 3/4 din valoarea salariului minim brut pe economie, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (1).
    .................................................(6) În situația achiziționării unor bunuri de folosință îndelungată, permise a fi păstrate sau folosite pe perioada detenției, sau a medicamentelor, directorul penitenciarului poate aproba folosirea unei sume mai mari decât cea prevăzută de alin. (1), fără a afecta cuantumul săptămânal al sumelor din care deținuții pot efectua cumpărături.
    32. La articolul 151, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (8), cu următorul cuprins:(8) Deținuții pot cumpăra, săptămânal, maximum 20 de pachete a câte cel mult 20 de țigarete fiecare, fără a putea deține asupra lor sau în bagajul personal o cantitate mai mare de 20 de astfel de pachete. Prevederile art. 19 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.33. La articolul 156, alineatele (1), (2) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1) Serviciile de medicină dentară sunt acordate prin cabinetele de medicină dentară din locurile de deținere. În cazurile care depășesc competența medicului stomatolog sau dacă în cadrul penitenciarului nu poate fi asigurată asistența medicală dentară, se apelează la unități sanitare de profil, din afara sistemului penitenciar, aflate în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate.(2) În condițiile existenței unui contract de furnizare de servicii de medicină dentară cu casa de asigurări de sănătate, serviciile de medicină dentară preventivă și tratamentele dentare se acordă potrivit prevederilor Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia.
    .................................................(5) Locurile de deținere pot organiza, pe lângă cabinetele de medicină dentară, laboratoare de tehnică dentară încadrate cu tehnician dentar sau pot încheia contracte sau protocoale de colaborare cu laboratoare de tehnică dentară, din rețeaua sanitară publică, cu respectarea legislației în vigoare. Finanțarea acestor activități este asigurată din bugetul locului de deținere, în limita fondurilor aprobate cu această destinație și, după caz, în condițiile existenței unui contract de furnizare de servicii medicale de medicină dentară cu casa de asigurări de sănătate, din veniturile proprii obținute ca urmare a furnizării de servicii medicale, în baza contractului încheiat de penitenciarul-spital la care este arondat locul de deținere cu casa de asigurări sociale de sănătate.
    34. La articolul 160, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:(10) Femeia condamnată, indiferent de regimul de executare în care este repartizată, însoțită de copilul aflat în penitenciar, poate primi vizite fără dispozitiv de separare în condițiile art. 138, art. 139 alin. (7) și (9)-(15), precum și art. 140-143, ținându-se seama de nevoile de dezvoltare fizică și psihologică, de sănătate, de securitate, stabilitate și apartenență la o familie ale copilului.35. La articolul 162, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) În cazurile prevăzute la alin. (1), administrația penitenciarului are obligația de a prezenta persoana privată de libertate pentru a fi examinată de către un medic legist, cu excepția situației în care deținutul refuză, în scris, această procedură.36. La articolul 163, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:(4) În cazul deținuților diagnosticați cu afecțiuni psihice de natură a determina comportamente autoagresive, aceștia vor fi exceptați de la plata cheltuielilor prevăzute la alin. (3).37. La articolul 174, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alin. (10) și (11), cu următorul cuprins:(10) Pe parcursul cercetării disciplinare, deținutul căruia i-a fost întocmit raport de incident poate fi suspendat temporar de la muncă în situațiile în care continuarea activității la locul de muncă ar putea afecta starea de ordine și disciplină ori siguranța locului de deținere.(11) După încheierea cercetării disciplinare, deținutul care a fost suspendat temporar de la muncă, în condițiile alin. (10), este reanalizat în cadrul comisiei prevăzute la alin. (1).38. La articolul 187, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alin. (9), cu următorul cuprins:(9) La activitățile prevăzute la alin. (1) participă persoanele private de libertate repartizate în același regim de executare. În mod excepțional, directorul locului de deținere poate aproba participarea persoanelor private de libertate repartizate în regimuri de executare diferite, cu respectarea următoarelor condiții:
    a) au o conduită corespunzătoare;
    b) au fost luate măsurile de siguranță specifice regimului de executare superior ca grad de severitate, necesare menținerii ordinii și disciplinei pe perioada desfășurării activităților.
    39. La articolul 191, alineatele (7) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:(7) În conținutul documentelor școlare și al diplomelor nu se fac mențiuni cu privire la parcurgerea sau absolvirea cursurilor de școlarizare în perioada executării pedepsei privative de libertate.(8) Personalul didactic necesar pentru instruirea școlară a deținuților este asigurat de către inspectoratele școlare județene și salarizat în condițiile legii, selecționarea acestuia făcându-se cu avizul administrației penitenciarului.40. La articolul 193, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) Costurile aferente organizării unui curs de formare profesională pot fi suportate din resursele bugetare aparținând locurilor de deținere, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:
    a) agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă și Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București din unitatea administrativ-teritorială în care este situat penitenciarul nu dispun de fonduri necesare organizării cursului de formare profesională, situație care trebuie confirmată de acestea printr-o comunicare scrisă;
    b) analiza nevoilor de educație sau a celor instituționale a evidențiat necesitatea derulării cursului de formare profesională;
    c) cursul de formare profesională reprezintă o prioritate, raportat la demersurile de reintegrare socială planificate la nivelul penitenciarului;
    d) demersul răspunde priorităților strategice stabilite pentru sistemul penitenciar.
    41. La articolul 210, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Recompensa cu suplimentarea numărului convorbirilor online se acordă deținuților aflați în una dintre situațiile prevăzute de art. 134 alin. (2) și (3).42. La articolul 211, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Deținuții beneficiază de recompensa prevăzută la alin. (1) în maximum 3 luni, calculate începând cu luna imediat următoare datei acordării acesteia.43. Articolul 212 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 212

    Recompensa cu suplimentarea dreptului la vizită intimă(1) Prin recompensa cu suplimentarea dreptului la vizită intimă se înțelege acordarea, în condițiile art. 69 din Lege, cu excepția alin. (1) lit. c), a unei vizite intime în plus față de numărul stabilit la art. 146 alin. (1).(2) Deținuții beneficiază de recompensa prevăzută la alin. (1) în maximum 3 luni, calculate începând cu luna imediat următoare datei acordării acesteia.
    44. La articolul 213 alineatul (2), litera b) se abrogă.45. La articolul 213 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) au pe rolul organelor judiciare cauze al căror obiect poate influența în mod negativ conduita și comportamentul pe perioada permisiunii de ieșire din penitenciar ori desfășurarea activității organelor judiciare. Administrația penitenciarului poate solicita, în scris, informații organelor judiciare competente;
    46. La articolul 213, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:(5) Solicitarea deținutului pentru ieșirea din penitenciar pentru cazul prevăzut la art. 99 alin. (1) lit. e) din Lege este însoțită de o copie a certificatului de deces, asigurată, în mod gratuit, de administrația penitenciarului, precum și de precizarea locului unde urmează să se deplaseze, a itinerarului urmat și a mijloacelor financiare de care dispune pe durata permisiunii ieșirii din penitenciar. Administrația penitenciarului are obligația să solicite informații autorității competente cu privire la decesul invocat.47. La articolul 214, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Deținutul semnează un angajament cu privire la instruirea prevăzută la alin. (2), la activitățile pe care intenționează să le desfășoare în stare de libertate, locul unde urmează să se deplaseze, itinerarul urmat, mijloacele financiare de care dispune pe durata permisiunii de ieșire din penitenciar, precum și la modalitățile de menținere a contactului cu administrația penitenciarului.48. După articolul 214 se introduce un nou articol, art. 214^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 214^1

    Prezentarea deținutului la înhumarea soțului sau soției, unui copil, părinte, frate sau unei surori ori a unui bunic sau a unei bunici(1) În situația deținuților din regim de maximă siguranță sau a deținuților pentru care comisia prevăzută la art. 98 alin. (2) din Lege sau, după caz, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor respinge propunerea privind acordarea recompensei cu permisiunea de ieșire din penitenciar pentru cazul prevăzut la art. 99 alin. (1) lit. e) din Lege, directorul penitenciarului analizează posibilitatea prezentării deținutului, indiferent de regimul de executare a pedepsei în care este repartizat, la locul unde se desfășoară înhumarea.(2) La analizarea prezentării în locul unde se desfășoară înhumarea, directorul penitenciarului ține cont de:
    a) categoria din care face parte deținutul;
    b) durata misiunii și perioada de timp rămasă până la desfășurarea înhumării;
    c) distanța până la destinație;
    d) alte motive care pot pune în pericol desfășurarea misiunii în condiții de siguranță.
    49. La articolul 215, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Pentru nerespectarea dispozițiilor art. 82 lit. ț) din Lege, persoana desemnată cu cercetarea disciplinară obține și depune la dosarul de cercetare disciplinară un înscris eliberat de către personalul medical al penitenciarului, din care să rezulte dacă deținutul suferă ori nu suferă de afecțiuni psihice de natura celor prevăzute la art. 220 alin. (4).50. La articolul 217 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Pentru comiterea abaterilor prevăzute la art. 100 alin. (2) din Lege, precum și în cazul prevăzut la art. 99 alin. (3) se poate aplica una dintre următoarele sancțiuni disciplinare:51. La articolul 218, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
    Pentru comiterea abaterilor prevăzute la art. 100 alin. (1) din Lege, precum și în cazurile prevăzute la art. 22 alin. (4), art. 23 alin. (2), art. 33 alin. (6), art. 87 alin. (7) și art. 108 alin. (8) se poate aplica una dintre următoarele sancțiuni disciplinare:
    52. La articolul 220, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:(4) Persoanele private de libertate diagnosticate cu afecțiuni psihice de natură a determina comportamente autoagresive nu pot fi sancționate pentru nerespectarea interdicției prevăzute la art. 82 lit. ț) din Lege.53. La articolul 223, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Sancțiunea disciplinară sau clasarea dosarului de cercetare disciplinară se stabilește de comisia de disciplină, prin hotărâre scrisă și motivată.54. La articolul 225, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Sancțiunea disciplinară cu izolarea se execută, de regulă, individual, în secțiile de maximă siguranță ale penitenciarelor sau în camere special amenajate, indiferent de regimul de executare a pedepsei în care se află persoana sancționată, și este pusă în executare de îndată, după rămânerea definitivă a sancțiunii disciplinare.55. La articolul 237, alineatul (11) se modifică și va avea următorul cuprins:(11) Cu informarea medicului care asigură asistența medicală în centrul de reținere și arestare preventivă, persoana privată de libertate poate solicita să fie examinată la locul de deținere, la nivelul cabinetului medical, de un anumit medic din afara sistemului sanitar al Ministerului Afacerilor Interne. Consultația se efectuează contra cost, plata urmând a se face de către persoana privată de libertate sau aparținătorii acesteia. Constatările medicului din afara sistemului sanitar al Ministerului Afacerilor Interne se consemnează în fișa medicală a persoanei private de libertate, urmând ca, în funcție de starea de sănătate a persoanei, medicul examinator împreună cu medicul care asigură asistența medicală la nivelul centrului de reținere și arestare preventivă să decidă conduita de urmat. Prescripția/Scrisoarea medicală eliberată de acest medic se anexează la fișa medicală.56. La articolul 238, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1) La primirea în centrele de reținere și arestare preventivă, persoanele private de libertate sunt supuse vizitei medicale sumare, cu scopul depistării semnelor evidente de agresiune, adicții, tulburări psihice, risc de suicid, al depistării bolilor infectocontagioase și parazitare și, după caz, al unor măsuri igenico-sanitare adecvate pentru intrarea în colectivitate, potrivit normelor legale sanitare în vigoare. Procedura vizitei medicale se stabilește prin regulamentul prevăzut la art. 107 alin. (2) din Lege.
    ...................................(3) Vizita medicală, examenul clinic complet și, după caz, investigațiile paraclinice în situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se efectuează de personal medico-sanitar din rețeaua sanitară a Ministerului Afacerilor Interne. În situația în care aceste activități nu pot fi desfășurate în rețeaua sanitară a Ministerului Afacerilor Interne, vizita medicală, examenul clinic complet și, după caz, investigațiile paraclinice se asigură în unități sanitare din rețeaua publică, situația persoanei private de libertate fiind analizată cu prioritate.
    57. La articolul 245 alineatul (2), după litera f) se introduce o nouă literă, lit. f^1), cu următorul cuprins:
    f^1) primirea prin virament bancar a sumelor de bani în lei de la membrii familiei, aparținători sau alte persoane prevăzute la art. 149 alin. (1^1);
    58. La articolul 246, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Declararea în mod fals a identității sau a calității persoanelor prevăzute la alin. (1), consemnată în cuprinsul cererii formulate conform alin. (2), constituie abatere disciplinară gravă.59. La articolul 246, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Persoanele private de libertate pot efectua convorbiri telefonice, după cum urmează:
    a) zilnic, arestații preventiv și persoanele condamnate aflate temporar în centrele de reținere și arestare preventivă, 3 apeluri telefonice cu durata maximă cumulată stabilită în condițiile prevăzute la alin. (4);
    b) în cazuri excepționale, precum și pentru asigurarea exercitării dreptului prevăzut la art. 110 alin. (3) din Lege, cu aprobarea șefului centrului de reținere și arestare preventivă, se pot acorda convorbiri telefonice și peste numărul prevăzut la lit. a).
    (4) Durata unei convorbiri telefonice este de la 30 la 60 de minute, în funcție de numărul solicitărilor de acordare a convorbirilor telefonice, a aparatelor telefonice instalate și de gradul de ocupare al centrului de reținere și arestare preventivă.
    60. La articolul 248, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (2), vizita cu copilul minor al persoanei private de libertate se acordă fără dispozitiv de separare, dacă persoana privată de libertate nu se află în una dintre următoarele situații:
    a) antecedentele penale, disciplinare sau comportamentale ale acesteia conduc la afectarea interesului superior al copilului;
    b) există date și informații despre posibilitatea introducerii de obiecte ori substanțe interzise;
    c) față de persoana privată de libertate s-a declanșat procedura disciplinară sau a fost sancționată disciplinar în ultimele 60 de zile pentru introducere, comercializare ori deținere de droguri, medicamente fără prescripție medicală sau obiecte interzise, pentru exercitarea de violențe ori pentru abateri disciplinare comise în cadrul sectorului de acordare a drepturilor la pachet și vizită;
    d) este inclusă în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța centrului de reținere și arestare preventivă.
    61. Articolul 249 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 249

    Dreptul la vizită intimă(1) Persoanele arestate preventiv în cursul urmăririi penale pot beneficia de vizită intimă în condițiile art. 112^1 din Lege.(2) Evaluarea participării active la activități de muncă neremunerată se face ținându-se seama de participarea la activități lucrative neremunerate și realizarea sarcinilor de lucru primite în cadrul efectuării acestor activități.(3) În cazul în care persoana arestată preventiv, din motive neimputabile acesteia, nu mai participă la muncă, verificarea îndeplinirii criteriului prevăzut la art. 112^1 alin. (1) lit. e) din Lege se realizează prin analiza perioadelor de activitate cu cele de inactivitate, în cuprinsul celor 30 de zile de dinaintea formulării cererii.
    62. La articolul 250, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:(9) Pentru vizita prevăzută la alin. (7) nu este necesar să fie îndeplinite condițiile menționate la art. 112^1 alin. (1) lit. a) și c)-e) din Lege.63. La articolul 252, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Persoanele private de libertate pot cumpăra, săptămânal, maximum 20 de pachete a câte cel mult 20 de țigarete fiecare, fără a putea deține asupra lor sau în bagajul personal o cantitate mai mare de 20 de astfel de pachete. Prevederile art. 19 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.64. La articolul 252, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Persoanele private de libertate pot solicita administrației centrului în care se află să achiziționeze medicamente și/sau suplimente alimentare pentru uzul personal, indiferent de forma de prezentare, fără a fi afectat cuantumul săptămânal al sumelor din care pot efectua cumpărături. Șeful centrului desemnează persoanele responsabile cu achiziționarea medicamentelor și/sau suplimentelor alimentare solicitate de către persoanele private de libertate numai la recomandarea medicului care asigură asistența medicală în centrul de reținere și arestare preventivă sau a unui alt medic, cu avizul medicului care asigură asistența medicală în centrul de reținere și arestare preventivă, în baza unei prescripții medicale.65. La articolul 262, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Persoana privată de libertate aflată în refuz de hrană este examinată medical zilnic și ori de câte ori este necesar, făcându-se mențiuni în formular și, după caz, în fișa medicală.66. La articolul 263, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În situația în care, în urma investigațiilor și determinărilor clinice și paraclinice de specialitate, medicul sau personalul medical desemnat cu avizul medicului constată că persoana aflată în refuz de hrană s-a alimentat, întocmește un proces-verbal de constatare a încetării stării de refuz de hrană, pe care îl prezintă șefului centrului de reținere și arestare preventivă. Refuzul persoanei private de libertate de a se supune la investigații și determinări clinice și paraclinice de specialitate se consideră încetare a refuzului de hrană.67. Articolul 270 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 270

    Drepturile arestaților preventiv în curs de judecată(1) Dispozițiile art. 123-138, art. 139 alin. (7)-(16), art. 140, art. 141, art. 142 alin. (1) lit. f), alin. (2), (4) și (5), precum și ale art. 143-172 se aplică în mod corespunzător, cu excepțiile prevăzute la alin. (2) și (3) din prezentul articol.(2) Deținuții arestați preventiv în curs de judecată au dreptul la 6 vizite lunar, desfășurate fără dispozitiv de separare, dacă aceștia nu se află în una din următoarele situații:
    a) prezintă risc pentru siguranța penitenciarului;
    b) se află în perioada de carantină și observare;
    c) sunt sancționați disciplinar în ultimele 18 luni, iar sancțiunea nu a fost ridicată;
    d) se află în cursul procedurii disciplinare pentru comiterea unor abateri disciplinare grave sau foarte grave;
    e) analiza antecedentelor penale, disciplinare sau comportamentale ale acestora pun în pericol siguranța locului de deținere;
    f) există date și informații despre posibilitatea introducerii de obiecte ori substanțe interzise.
    (3) Deținuții arestați preventiv în curs de judecată au dreptul de a efectua zilnic, pe cheltuiala lor, 10 convorbiri telefonice, cu durata maximă cumulată de 90 de minute.
    68. Articolul 273 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 273

    Aplicarea unor dispoziții
    Dispozițiile cap. IX și X din titlul III se aplică în mod corespunzător și persoanelor arestate preventiv, cu excepția prevederilor art. 213 și 214.
    69. La articolul 315, alineatul unic devine alineatul (1).70. La articolul 315, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:(2) Cu aprobarea directorului locului de deținere, minorii care execută o măsură educativă privativă de libertate pot desfășura activități de instruire școlară și formare profesională și pot participa la activități de reintegrare socială, pe o perioadă determinată, în comun cu persoanele internate tinere și cu cele cu vârsta mai mare de 21 de ani, cu îndeplinirea cerințelor legate de luarea măsurilor necesare pentru siguranța locurilor de deținere, precum și a măsurilor de pază, supraveghere și escortare și menținerii ordinii și disciplinei în rândul acestora.71. La articolul 325 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
    e) au manifestat interes în procesul educativ, iar la purtare au obținut calificativul «Foarte bine», în cazul învățământului școlar primar, respectiv cel puțin nota nouă, în cazul învățământului secundar inferior;
    72. La articolul 325 alineatul (1), litera f) se abrogă.73. La articolul 326 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
    e) au manifestat interes în procesul educativ;
    74. La articolul 328 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) au manifestat interes în procesul educativ, iar la purtare au obținut calificativul «Foarte bine», în cazul învățământului școlar primar, respectiv cel puțin nota nouă, în cazul învățământului secundar inferior;
    75. La articolul 329, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Dispozițiile art. 214 și 214^1 se aplică în mod corespunzător.76. La articolul 330, alineatul (2) se modifică și avea următorul cuprins:(2) Dispozițiile art. 215 alin. (2)-(3) se aplică în mod corespunzător.77. La articolul 332 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Pentru comiterea abaterilor prevăzute la art. 100 alin. (2) din Lege, precum și în cazul prevăzut la art. 99 alin. (3) se poate aplica una dintre următoarele sancțiuni disciplinare:78. La articolul 333 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Pentru comiterea abaterilor prevăzute la art. 100 alin. (1) și art. 173 alin. (2) din Lege, precum și în cazurile prevăzute la art. 22 alin. (4), art. 23 alin. (2), art. 33 alin. (6), art. 87 alin. (7) și art. 108 alin. (8) se poate aplica una dintre următoarele sancțiuni disciplinare:79. La articolul 339, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Dispozițiile art. 64 și ale art. 68-72, respectiv ale art. 80 și art. 84-87 și cele referitoare la acordarea drepturilor persoanelor condamnate în regimul închis, respectiv deschis se aplică în mod corespunzător regimului de executare în care sunt incluse.(3) Administrația penitenciarului și comisiile prevăzute de art. 32 alin. (1), art. 97 alin. (2), art. 98 alin. (2) și art. 103 alin. (2) din Lege sunt competente să dispună în conformitate cu prevederile din cap. IV-X, titlul V, care se aplică în mod corespunzător.80. La anexa nr. 1 capitolul II, punctul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

    9.

    Aparat de uscat părul de maximum 1.000 W

    1 bucată*)

    Nu

    Da

    81. La anexa nr. 1 capitolul III, punctele 6, 9 și 19 se modifică și vor avea următorul cuprins:

    6.

    Ceas de mână nonsmart, cu excepția celor din metale prețioase ori cu pietre prețioase/ semiprețioase și care să nu îndeplinească alte funcții

    1 bucată

    Da

    Da


    ……………………………………..

    9.

    Țigarete ambalate în pachete a câte cel mult 20 de bucăți*****)

    20 de pachete a câte cel mult 20 de țigarete fiecare, săptămânal

    Nu

    Da


    ………………………………………

    19.

    Televizor nonsmart cu sau fără telecomandă, cu diagonala de maximum 82 cm, fără opțiunea de înregistrare, fără posibilitatea de stocare a informației, fără port sau adaptor pentru carduri de memorie, fără mufe de conectare la memorii externe, fără opțiunea de comunicare prin porturi wireless sau cu aceste opțiuni inactive

    1 bucată*), cu aprobarea directorului, în funcție de arhitectura camerei și de numărul persoanelor private de libertate

    Da

    Da

    82. La anexa nr. 1 capitolul III, după punctul 38 se introduce un nou punct, pct. 39, cu următorul cuprins:

    39.

    Căști audio cu fir, fără microfon atașat și care să nu îndeplinească alte funcții

    1 bucată*)

    Nu

    Da

    83. La anexa nr. 1 capitolul IV, punctul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

    6.

    Ceai sub formă de plicuri


    Nu

    Da

    84. La anexa nr. 1 capitolul IV, după punctul 8 se introduce un nou punct, pct. 9, cu următorul cuprins:

    9.


    Zahăr


    Maximum 2 kg lunar, ambalat în plicuri de cel mult 10 grame

    Nu


    Da




    85. La anexa nr. 1, după capitolul IV se introduce un nou capitol, cap. V, cu următorul cuprins:

    V. Bunuri și produse necesare creșterii și îngrijirii copilului până la vârsta de un an

    1.

    Scutece de unică folosință******)

    în raport de nevoi

    Da

    Da


    2.

    Lapte praf******)

    în raport de nevoi

    Da

    Da


    3.

    Haine pentru nou-născuți******)

    în raport de nevoi

    Da

    Da


    4.

    Biberon/suzetă******)

    în raport de nevoi

    Da

    Da


    5.

    Alte obiecte sau dispozitive necesare pentru creșterea și îngrijirea copilului cu vârsta de până la un an******)

    în raport de nevoile stabilite de medicul de specialitate

    Nu

    Da


    ******) Doar pentru mamele care au în îngrijire copii cu vârsta de până la un an.
    86. La anexa nr. 2 capitolul III, punctele 6, 8 și 17 se modifică și vor avea următorul cuprins:

    6.

    Ceas de mână nonsmart, cu excepția celor din metale prețioase ori cu pietre prețioase/ semiprețioase și care să nu îndeplinească alte funcții

    1 bucată

    Da

    Da


    ……………………………………….

    8.

    Țigarete ambalate în pachete a câte cel mult 20 de bucăți*****)

    20 de pachete a câte cel mult 20 de țigarete fiecare, săptămânal

    Nu

    Da


    ………………………………………….

    17.

    Televizor nonsmart cu sau fără telecomandă, cu diagonala de maximum 82 cm, fără opțiunea de înregistrare, fără posibilitatea de stocare a informației, fără port sau adaptor pentru carduri de memorie, fără mufe de conectare la memorii externe, fără opțiunea de comunicare prin porturi wireless sau cu aceste opțiuni inactive

    1 bucată*) cu aprobarea șefului centrului, în funcție de arhitectura camerei și a numărului persoanelor private de libertate

    Da

    Da

    87. La anexa nr. 2 capitolul IV, punctul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

    6.

    Ceai sub formă de plicuri


    Nu

    Da

    88. La anexa nr. 2 capitolul IV, după punctul 8 se introduce un nou punct, pct. 9, cu următorul cuprins:

    9.

    Zahăr

    Maximum 2 kg lunar, ambalat în plicuri de cel mult 10 grame

    Nu

    Da


    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
    Marian-Cătălin Predoiu
    Ministrul justiției,
    Alina-Ștefania Gorghiu

    București, 14 septembrie 2023.
    Nr. 850.
    --------