LEGE nr. 118 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    Încetat efectele juridice.
    Articolul 1 și-a încetat efectele juridice conform alineatului (1) al articolului 16 din LEGEA nr. 118 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010. Notă
    Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.


    Articolul 2

    Încetat efectele juridice.
    Articolul 2 și-a încetat efectele juridice conform alineatului (1) al articolului 16 din LEGEA nr. 118 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010. Notă
    Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.


    Articolul 3

    Încetat efectele juridice.
    Articolul 3 și-a încetat efectele juridice conform alineatului (1) al articolului 16 din LEGEA nr. 118 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010. Notă
    Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.


    Articolul 4

    Prevederile art. 1-3 se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.


    Articolul 5

    Încetat efectele juridice.
    Articolul 5 și-a încetat efectele juridice conform alineatului (1) al articolului 16 din LEGEA nr. 118 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010. Notă
    Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.


    Articolul 6
    (1) Încetat efectele juridice
    Alineatul (1) al articolului 6 și-a încetat efectele juridice conform alineatului (1) al articolului 16 din LEGEA nr. 118 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010. Notă
    Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.
    (2) Convențiile încheiate în vederea acordării subvenției prevăzute la art. 78 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi își produc efectele juridice până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate.


    Articolul 7
    (1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, în cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma "pensie socială minimă garantată" se înlocuiește cu sintagma "indemnizație socială pentru pensionari".(2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, acordată potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, nu va fi mai mică de 350 lei.(3) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzute la alin. (2) se stabilește anual, prin legile bugetare, și poate fi modificat, în raport cu evoluția indicatorilor macroeconomici și cu resursele financiare.


    Articolul 8

    Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu mai contractează bilete de odihnă în anul 2010.


    Articolul 9

    Încetat efectele juridice.
    Articolul 9 și-a încetat efectele juridice conform alineatului (1) al articolului 16 din LEGEA nr. 118 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010. Notă
    Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.


    Articolul 10

    Încetat efectele juridice.
    Articolul 10 și-a încetat efectele juridice conform alineatului (1) al articolului 16 din LEGEA nr. 118 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010. Notă
    Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.


    Articolul 11

    Încetat efectele juridice.
    Articolul 11 și-a încetat efectele juridice conform alineatului (1) al articolului 16 din LEGEA nr. 118 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010. Notă
    Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.


    Articolul 12

    Încetat efectele juridice.
    Articolul 12 și-a încetat efectele juridice conform alineatului (1) al articolului 16 din LEGEA nr. 118 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010. Notă
    Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.


    Articolul 13

    Încetat efectele juridice.
    Articolul 13 și-a încetat efectele juridice conform alineatului (1) al articolului 16 din LEGEA nr. 118 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010. Notă
    Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.


    Articolul 14

    Încetat efectele juridice. Notă
    Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.


    Articolul 15
    (1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă:
    a) art. 78 și 79 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare;
    b) art. 12 și 13 din Ordonanța Guvernului nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 29 ianuarie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 37/2001, cu modificările ulterioare;
    c) art. 12 lit. a), b) și d), art. 12^1 și 12^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 28 iunie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 44/2003, cu modificările și completările ulterioare;
    d) art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 174/2006 privind unele măsuri de protecție socială a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a restituirii pădurilor către foștii proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 2 mai 2006, cu modificările ulterioare;
    e) art. 7 lit. a) și c) și art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2006 privind protecția socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, regii autonome, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 171/2007, cu modificările și completările ulterioare;
    f) art. 7 lit. a) și c) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010;
    g) Legea nr. 482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuți, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 27 decembrie 2006;
    h) Ordonanța Guvernului nr. 5/2010 pentru modificarea art. III alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecției sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 29 ianuarie 2010;
    i) Legea nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 2 noiembrie 2006;
    j) art. 25 și 26 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
    k) Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
    (2) Persoanele disponibilizate prin concedieri colective, efectuate în condițiile prevăzute de actele normative enumerate la alin. (1) lit. b)-f), ale căror drepturi de protecție socială acordate sau, după caz, suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj au fost stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei legi și se află în plată sau se repun în plată după suspendare ulterior acestei date, beneficiază de aceste drepturi în condițiile prevăzute de respectivele acte normative, astfel cum se aflau în vigoare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, diminuate cu 15%.(3) Pentru nașterile survenite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și pentru căsătoriile încheiate până la această dată, drepturile se stabilesc în condițiile actelor normative prevăzute la alin. (1) lit. g)-j) și se solicită la plată până cel târziu la data de 31 august 2010.


    Articolul 16
    (1) Prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condițiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum și cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat și ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011.

    Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituția României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului și în condițiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1), din Constituția României, republicată, în ședința comună din data de 29 iunie 2010.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    ROBERTA ALMA ANASTASE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ

    București, 30 iunie 2010.
    Nr. 118.
    -------