DECIZIE 7 11/02/2019

DECIZIA nr. 7 din 11 februarie 2019referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite

EMITENT

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 5 martie 2019
Dosar nr. 2.880/1/2018

Gabriela Elena Bogasiu	- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
Laura-Mihaela Ivanovici	- președintele Secției I civile
Eugenia Voicheci	- președintele Secției a II-a civile
Carmen Elena Popoiag	- judecător la Secția I civilă
Alina Iuliana Țuca	- judecător la Secția I civilă
Mihaela Paraschiv	- judecător la Secția I civilă
Cristina Petronela Văleanu	- judecător la Secția I civilă
Eugenia Pușcașiu	- judecător la Secția I civilă
Minodora Condoiu	- judecător la Secția a II-a civilă
Roxana Popa	- judecător la Secția a II-a civilă
Carmen Trănica Teau	- judecător la Secția a II-a civilă
Cosmin Horia Mihăianu	- judecător la Secția a II-a civilă
Ianina Blandiana Grădinaru	- judecător la Secția a II-a civilă

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.880/1/2018 este constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Adriana Elena Stamatescu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 13.952/271/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate de către părți puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. La dosar au fost transmise hotărârile judecătorești relevante, identificate de instanțele naționale, precum și opiniile teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.
În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării1. Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 16 octombrie 2018, dată în Dosarul nr. 13.952/271/2016, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite (Legea nr. 77/2016), respectiv dacă aceste dispoziții se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare. II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menționată2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea cu nr. 13.952/271/2016, reclamanții persoane fizice, în contradictoriu cu pârâta societate bancară, au solicitat, în baza art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, să se constate stingerea obligațiilor născute din Contractul nr. xxxxx din 10.09.2008, cât și din Dosarul execuțional nr. xx/2012 al biroului executorului judecătoresc, să se constate că imobilul reprezentând teren intravilan și clădire a fost vândut silit în dosarul execuțional menționat, iar în temeiul art. 10 din Legea nr. 77/2016, să se constate ca fiind stinsă orice datorie a reclamanților față de pârâtă, rezultată din Contractul nr. xxxxx din 10.09.2008.3. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate stabilite prin art. 4 din Legea nr. 77/2016.4. Prin Sentința civilă nr. 4.524 din 14 iunie 2017, Judecătoria Oradea a respins acțiunea ca nefondată, reținând, printre alte argumente, că, deși dispozițiile dării în plată stabilite de legea specială sunt diferite de cele prevăzute de Codul civil, această operațiune presupune transferul voluntar al dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat către creditorul ipotecar, putând fi realizată doar de către proprietarul bunului ipotecat. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 639 din 27 octombrie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 și art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017. Având în vedere că prin vânzarea la licitație publică a imobilului reclamanții au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, instanța a reținut că, în cauză, solicitarea acestora de a constata stingerea datoriilor izvorâte din Contractul de credit nr. xxxxx din 10.09.2008 este neîntemeiată.5. Apelul promovat de către reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de către Tribunalul Bihor, prin Decizia civilă nr. 987/A/LP din 12.12.2017.6. Tribunalul a apreciat că este întemeiată apărarea intimatei în sensul că Legea nr. 77/2016 nu este aplicabilă în speță. Astfel, imobilul ipotecat a fost adjudecat în cursul executării silite (aspecte confirmate de ambele părți litigante), în prezent apelanții fiind în continuare executați silit, dat fiind faptul că suma nu a acoperit creanța deținută de creditoarea intimată. După cum rezultă și din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 639 din 27 octombrie 2016, Legea nr. 77/2016 condiționează stingerea tuturor datoriilor consumatorilor de transmiterea voluntară a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat din patrimoniul consumatorilor în cel al profesioniștilor. Acest efect rezultă nu doar din însăși denumirea Legii nr. 77/2016, ci și din art. 3 al acesteia, potrivit căruia „(...) consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord“. În aceste condiții, având în vedere împrejurarea că imobilul ipotecat a fost executat silit, fiind deja adjudecat de un terț, în speță nu mai pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 77/2016, astfel că soluția primei instanțe este temeinică și legală.7. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, iar la termenul de judecată din 16 octombrie 2018 curtea de apel a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile asupra interpretării și aplicării art. 8 alin. (1) și (5) din Legea nr. 77/2016.III. Aspectele de admisibilitate reținute de titularul sesizării8. Prin Încheierea de sesizare din data de 16 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 13.952/271/2016, Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:– de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (5) din Legea nr. 77/2016 depinde soluționarea pe fond a cauzei;– problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre;– problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept9. Recurenții consideră că prevederile art. 8 alin. (1) și (5) din Legea nr. 77/2016 pot și trebuie să fie aplicate și în situația în care bunul imobil a fost adjudecat în cadrul executării silite declanșate anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. Consideră că modalitatea de interpretare a acestor prevederi legale trebuie să fie făcută prin prisma principiilor instituite de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate în această materie, respectiv Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Decizia nr. 639 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017, și Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017. Astfel, toate discuțiile la nivel jurisprudențial au fost declanșate de argumentele existente în cadrul considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 639 din 27 octombrie 2016, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 și art. 11 din Legea nr. 77/2016, reținându-se că „Legea nr. 77/2016 condiționează stingerea tuturor datoriilor consumatorilor de transmiterea voluntară a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat din patrimoniul consumatorilor în cel al profesioniștilor“. Folosindu-se de aceste argumente, instanțele de judecată au concluzionat că acțiunea civilă fundamentată pe prevederile Legii nr. 77/2016 ar fi inadmisibilă pentru că imobilul care a făcut obiectul executării silite a fost vândut, iar consumatorii nu au cum să recurgă la procedura specială a dării în plată, fiind imposibilă transmiterea imobilului din patrimoniul acestora în patrimoniul creditorului. Cu toate acestea, ceea ce s-a refuzat a se observa de către instanțele de judecată este faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 639 din 27 octombrie 2016 este una de respingere, ca inadmisibilă, a unei sesizări, pe motiv că excepția invocată nu avea legătură cu cauza care trebuia să fie judecată de către instanțele de judecată.10. Din punctul de vedere al recurenților, relevantă în interpretarea prevederilor art. 8 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 77/2016 este modalitatea în care Curtea Constituțională vede aceste dispoziții legale. Astfel, ca prim argument, trebuie relevat că Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017 a stabilit că, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanție pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării și de-abia după aceea să solicite concursul instanțelor judecătorești pentru constatarea stingerii datoriei (paragraful 46). De asemenea se subliniază faptul că, „În privința bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, ipoteză ce formează obiectul dosarului instanței judecătorești a quo, Curtea constată că legiuitorul ordinar a recurs la o ficțiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanției a fost vândut la un preț mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituția de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obținute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum și, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit“ (paragraful 47). Cu privire la excepția de inadmisibilitate a aplicării Legii nr. 77/2016 față de acțiunile consumatorilor ale căror bunuri au fost vândute silit anterior sau ulterior intrării în vigoare a actului normativ, care a fost fundamentată pe argumentul că imobilele care au fost vândute silit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 nu pot să facă obiectul unei proceduri de dare în plată, Curtea Constituțională a stabilit următoarele: „Așadar, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficțiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanției a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiție impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării“ (paragraful 48).11. Intimata apreciază că dispozițiile art. 8 alin. (1) și (5) din Legea nr. 77/2016 nu pot fi aplicate în situația în care bunul imobil a fost adjudecat în cadrul executării silite, întrucât la nivelul instanțelor judecătorești există deja o practică judiciară în sensul că, ori de câte ori nu mai există bunul imobil care face obiectul dării în plată, Legea nr. 77/2016 nu se mai poate aplica, astfel că notificarea de dare în plată este inadmisibilă.12. După comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părți privind chestiunea de drept supusă judecății.V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept13. Completul Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a opinat că prevederile art. 8 alin. (1) și (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare. Deși din cuprinsul prevederilor art. 3, art. 5 și art. 8 alin. (1) s-ar putea trage concluzia că dispozițiile Legii nr. 77/2016 nu pot fi aplicate decât în situația în care consumatorul transmite și dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat către creditor, manifestându-și intenția în acest sens odată cu notificarea, dispozițiile alin. (5) al art. 8 din lege recunosc însă și consumatorilor care au fost supuși unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului, dreptul de a cere constatarea stingerii datoriilor izvorâte din contractele de credit. Dacă aceste dispoziții legale s-ar interpreta în sensul că posibilitatea de a se cere stingerea datoriilor nu aparține și consumatorului care a fost executat silit, iar imobilul ipotecat a fost adjudecat în cadrul executării silite, ar însemna să se instituie o excepție care nu este prevăzută de lege, subliniind și că prevederile art. 8 alin. (5) nu fac referire la transmiterea dreptului de proprietate către creditor, așa cum o fac dispozițiile art. 8 alin. (1).14. În acest sens sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017, conform cărora stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficțiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent dacă bunul aferent garanției a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiție impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării.VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie15. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, datele comunicate de instanțele naționale au relevat următoarele aspecte:16. Practica judiciară identificată este neunitară, fiind pronunțate soluții atât în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, cât și în sens contrar, respectiv că debitorii care sunt supuși în continuare executării silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, nu mai pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit în temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 77/2016.17. Însă orientarea jurisprudențială majoritară conturată până în prezent este în sensul primei opinii arătate mai sus, cu referire la argumentele lămuritoare din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017.18. De remarcat că cele mai multe dintre hotărârile judecătorești pronunțate în materie nu sunt încă definitive, existând totodată și numeroase cauze suspendate în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă.19. Opiniile divergente existente au determinat ca această chestiune de drept să facă și obiectul întâlnirilor profesionale la nivelul anumitor instanțe, cum ar fi Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Vâlcea.20. La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au fost identificate decizii de speță cu privire la această chestiune de drept.21. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 2.703/C/3.929/III-5/2018 din 11 decembrie 2018, a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare și jurisprudența Curții Constituționale22. Până în prezent, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă decizie cu privire la chestiunea de drept invocată în prezenta cauză, în mecanismele de unificare a practicii judiciare.23. Prin Decizia nr. 61 din 18 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Călărași - Secția civilă, în Dosarul nr. 2.998/202/2016, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit în baza textului de lege menționat și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare“, constatându-se că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a sesizării prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia titularul sesizării trebuie să fie învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, dat fiind că hotărârea ce urma a fi pronunțată în cauză de instanța de apel era supusă recursului.24. Dispozițiile art. 8 alin. (1) și (5) din Legea nr. 77/2016 au făcut obiectul controlului de constituționalitate în numeroase dosare aflate pe rolul Curții Constituționale.25. Dintre acestea sunt relevante considerentele din Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Decizia Curții Constituționale nr. 639 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017, Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, și Decizia Curții Constituționale nr. 329 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 6 august 2018.VIII. Raportul asupra chestiunii de drept26. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.27. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost că, în interpretarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, instanța de judecată astfel învestită urmând să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența impreviziunii.IX. Înalta Curte de Casație și Justiție28. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părți și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
Asupra admisibilității29. Analiza condițiilor de admisibilitate instituite de legiuitor în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă conduce spre concluzia că acestea sunt întrunite.30. În doctrină, dar și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condițiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile au fost identificate după cum urmează:– existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță;– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;– o chestiune de drept cu caracter de noutate;– Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare;– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.31. În examinarea primelor două condiții de admisibilitate se constată că dosarul se află în curs de judecată, pe rolul curții de apel, învestite cu soluționarea unui recurs în materia Legii nr. 77/2016, instanța urmând a pronunța o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. Prin Încheierea de la 11 septembrie 2018 curtea de apel a respins excepția inadmisibilității recursului, hotărâre de asemenea definitivă. Prin urmare, aceste cerințe de admisibilitate sunt întrunite.32. La rândul său, condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită este îndeplinită.33. În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat deja că, în examinarea cerinței noutății, relevante sunt existența și dezvoltarea unei jurisprudențe continue în materie.34. Din această perspectivă au fost emise adrese către toate curțile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenței la nivelul instanțelor judecătorești situate în circumscripțiile lor teritoriale și au comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție că numărul hotărârilor judecătorești rămase definitive la curtea de apel, în această materie, este relativ scăzut, din cauza faptului că doar după ce instanța supremă a statuat, pe cale incidentală, prin Decizia nr. 61 din 18 septembrie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că hotărârea pronunțată în apel este supusă recursului, astfel de căi de atac au fost promovate; în prezent, cele mai multe dintre recursuri nu sunt soluționate, ci suspendate, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă.35. Caracterul de noutate se pierde numai pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, așa încât cerința noutății este întrunită.36. Este îndeplinită și condiția de admisibilitate care impune ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat. Deși textul art. 519 din Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres, spre deosebire de legislația procesual penală internă, modalitatea în care Înalta Curte de Casație și Justiție să fi statuat asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, cerința legală este îndeplinită întrucât problemele de drept semnalate nu au fost soluționate printr-o hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii și nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. De asemenea, potrivit evidențelor statistice, nu au fost identificate nici decizii de speță în practica secțiilor instanței supreme privind soluționarea problemelor de drept semnalate.37. În ceea ce privește condiția de admisibilitate care impune ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, în speță, legătura dintre problema de drept sesizată și soluționarea pe fond a căii de atac nu doar că poate fi identificată, ci este chiar determinantă.
Asupra fondului sesizării38. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, „În situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor.“39. Iar în conformitate cu alin. (5) al aceluiași articol, „Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului“.40. Expunerea de motive a Legii nr. 77/2016 relevă că adoptarea sa a fost determinată de ideea de echitate și împărțire a riscurilor contractuale în executarea contractului de credit, în urma situațiilor apărute în timpul crizei economice, când debitorii nu au mai fost în măsură să își îndeplinească obligațiile asumate.41. Divergențele la nivel jurisprudențial au fost declanșate de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 639 din 27 octombrie 2016, prin care s-a reținut că „Legea nr. 77/2016 condiționează stingerea tuturor datoriilor consumatorilor de transmiterea voluntară a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat din patrimoniul consumatorilor în cel al profesioniștilor“. Folosindu-se de aceste argumente, instanțele de judecată au tras concluzia că cererile întemeiate pe dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu mai pot fi primite atât timp cât, în urma adjudecării, consumatorii nu mai dețin în proprietate imobilul, pentru a-l putea da în plată profesionistului.42. Așadar, în prima etapă, Decizia Curții Constituționale nr. 639 din 27 octombrie 2016 a determinat, în sensul expus mai sus, orientarea jurisprudențială a celor mai multe instanțe.43. Ulterior, după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017, punctul de vedere s-a deplasat spre sensul opus; în prezent, o atare opinie este împărtășită de majoritatea instanțelor.44. În Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017, instanța de contencios constituțional a reținut că legiuitorul a recurs la o ficțiune juridică, în sensul că „datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanției a fost vândut la un preț mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituția de credit.“ Mai departe, Curtea a mai considerat că legea a apreciat, în contextul impreviziunii, că „sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obținute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum și, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit“, dar și că „o asemenea ficțiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de față, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, și este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părți în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor și creditor riscul supraadăugat.“45. În continuarea acestor argumente, trăgând concluzia care a fundamentat respingerea excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a subliniat, la paragraful 48 din aceeași decizie, că „stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficțiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanției a fost vândut în cadrul acestei proceduri“.46. Trebuie remarcat că prin dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 este prevăzut cadrul general al cererii pe care o poate formula debitorul pentru a se constata de către instanță stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și a se dispune transmiterea dreptului de proprietate către creditor, prin darea în plată, pe când chestiunea de drept ce face obiectul analizei în prezenta cauză vizează numai ipoteza reglementată la alin. (5) al aceluiași articol, care se referă la situația consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat și care are dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit. Din această perspectivă, dezlegarea care urmează a fi dată va viza doar textul cuprins în art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016.47. În sprijinul admisibilității cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, promovate de cei ale căror imobile ipotecate fuseseră deja adjudecate, se cuvine a fi avută în vedere și metoda sistematică de interpretare a normelor juridice, care presupune lămurirea înțelesului normei, ținând cont de legăturile sale cu altele, din același act normativ sau dintr-un altul. Or, dacă legiuitorul ar fi înțeles ca dispozițiile legii să se aplice numai debitorilor care mai dețin încă imobilul, această situație ar fi fost oricum acoperită de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, fără a fi necesară introducerea alin. (5). În acest context este util a se avea în vedere și interpretarea istorico-teleologică, în cadrul căreia poate prezenta relevanță faptul că, în forma inițială, proiectul legii nu cuprindea și alin. (5) în cadrul art. 8, acesta fiind introdus pe parcursul procesului legislativ, prin amendament aprobat.48. Nu în ultimul rând, interpretarea gramaticală permite lămurirea conținutului unei norme pe baza regulilor gramaticii, ceea ce presupune folosirea procedeelor de analiză morfologică și sintactică a textului legal, ținându-se cont de înțelesul termenilor utilizați în textul respectiv, de legătura dintre acești termeni, de construcția propoziției și a frazei, de particulele întrebuințate, precum și de semnele de punctuație.49. Din această perspectivă, între alineatele (1) și (5) ale art. 8 din Legea nr. 77/2016 există o diferență: dacă în primul alineat se recunoaște debitorului dreptul de a cere pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor, în alin. (5) dreptul recunoscut consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat este limitat la a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contract.50. În aceste condiții, în cele două alineate în discuție, legiuitorul pare să configureze două acțiuni distincte.51. De aceea, o deplină respectare a normelor de tehnică legislativă trasate de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ar fi impus ca autoritatea legiuitoare să plaseze acțiunea la care se referă art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 într-un articol separat, deoarece articolul cuprinde, ca regulă, o singură dispoziție normativă aplicabilă unei situații date, pe când alineatele, ca subdiviziuni ale articolului, reglementează ipoteze juridice specifice ansamblului.52. Procedând însă la interpretarea art. 8 din Legea nr. 77/2016, în forma adoptată de către Parlamentul României, instanța de contencios constituțional a arătat, în paragrafele 196-199 din Decizia nr. 806 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 15 mai 2018 (reluate și în Decizia Curții Constituționale nr. 329 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 16 august 2018), că prevederile art. 8 alin. (5) trebuie înțelese în contextul mai larg al art. 8 și, astfel, a subliniat că dacă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 îl indică pe titularul dreptului de a recurge la remediul juridic reglementat de textul art. 8, respectiv debitorul, dispozițiile art. 8 alin. (5) clarifică sfera titularului dreptului, prin referirea la o categorie specifică, adică la consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat.53. Așadar, dreptul de a cere să se constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat și nu este condiționat de stadiul în care se află executarea ori de forma executării silite care se continuă contra sa.54. Este evident că, după încuviințarea executării silite, creditorul poate porni executarea în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv. Cum însă executarea silită prin poprire sau asupra bunurilor mobile, fructelor și veniturilor imobilelor nu conferă realizarea imediată și de substanță a creanței, executarea silită imobiliară rămâne prima formă de executare în opțiunile creditorului. Dar chiar și dacă o asemenea formă a executării este deja epuizată și o altă formă de executare continuă, considerentele expuse mai sus relevă că debitorului îi este deschisă calea prevăzută de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016.55. Cu ocazia examinării unor asemenea cereri, instanțele naționale se vor conforma celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016 și Decizia Curții Constituționale nr. 329 din 10 mai 2018, urmând să verifice măsura în care sunt îndeplinite condițiile impreviziunii.56. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 13.952/271/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, instanța de judecată astfel învestită urmând să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența impreviziunii.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2019.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Gabriela Elena Bogasiu
Magistrat-asistent,
Adriana Elena Stamatescu
----