ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 8 decembrie 2016
pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 14 decembrie 2016



    Având în vedere necesitatea modificării şi completării Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, într-un termen cât mai scurt, astfel încât România să se conformeze modificărilor legislaţiei europene în materie, precum şi necesitatea reglementării exprese a anumitor aspecte, în vederea realizării unui cadru care să elimine impactul negativ în ceea ce priveşte efectul inundaţiilor, să contribuie la atingerea obiectivului de asigurare a stării bune a apelor şi, nu în ultimul rând, să contribuie la creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene,
    realizând că, drept urmare a netranspunerii Directivei 2014/101/UE a Comisiei din 30 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, nu se poate realiza evaluarea adecvată a stării apelor, fapt ce conduce la imposibilitatea reglementării din punctul de vedere al gospodăririi apelor a investiţiilor legate de ape sau în legătură cu acestea, inclusiv a celor din fonduri europene,
    având în vedere că managementul resurselor de apă reprezintă unul dintre domeniile-ţintă care trebuie reglementate, iar ca o consecinţă imediată a neadoptării măsurilor stabilite prin prezentul act normativ sunt afectate, pe de o parte, interesele şi obiectivele politicii de mediu privind conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului acvatic, precum şi a sănătăţii umane,
    luând în considerare că neaprobarea planurilor de management al riscului la inundaţii poate conduce la imposibilitatea finanţării din fonduri europene a proiectelor privind apărarea împotriva inundaţiilor, cu efecte asupra siguranţei vieţii şi bunurilor cetăţenilor României,
    în considerarea faptului că elementele mai sus menţionate vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul UNIC

    Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 76^4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Planurile de management al riscului la inundaţii prevăzute la alin. (1), precum şi actualizarea acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului."
    2. La anexa nr. 1^1, subpunctul 1.3.6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "1.3.6. Standarde pentru monitorizarea elementelor calitative în conformitate cu Directiva 2014/101/UE a Comisiei din 30 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei
    Metodele utilizate pentru monitorizarea parametrilor-tip se vor conforma cu standardele internaţionale enumerate mai jos în ceea ce priveşte monitorizarea sau cu alte standarde naţionale sau internaţionale care asigură furnizarea de date de calitate ştiinţifică şi comparabilitate echivalente.
    Standarde pentru prelevarea elementelor calitative biologice
    Metode generice de utilizat în coroborare cu metodele specifice prevăzute în standardele referitoare la următoarele elemente calitative biologice:
    ┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐
    │EN ISO 5667-3:2012 │Calitatea apei - Prelevare - Partea a 3-a: Conservarea │
    │ │şi manipularea probelor │
    └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

    Standarde pentru fitoplancton
    ┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐
    │EN 15204:2006 │Calitatea apei - Ghid pentru analiza de rutină a │
    │ │abundenţei şi compoziţiei fitoplanctonului prin │
    │ │utilizarea microscopiei inverse (metoda Utermohl) │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN 15972:2011 │Calitatea apei - Ghid pentru studiul cantitativ şi │
    │ │calitativ al fitoplanctonului marin │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │ISO 10260:1992 │Calitatea apei - Măsurarea parametrilor biochimici - │
    │ │Determinarea spectrometrică a conţinutului de │
    │ │clorofilă «a» │
    └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

    Standarde pentru macrofite şi fitobentos
    ┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐
    │EN 15460:2007 │Calitatea apei - Ghid pentru studiul macrofitelor din │
    │ │lacuri │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN 14184:2014 │Calitatea apei - Ghid pentru studiul macrofitelor │
    │ │acvatice din ape curgătoare │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN 15708:2009 │Calitatea apei - Ghid pentru studiul, prelevarea şi │
    │ │analiza în laborator a fitobentosului din apele │
    │ │curgătoare de mică adâncime │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN 13946:2014 │Calitatea apei - Ghid pentru prelevarea uzuală şi │
    │ │pregătirea diatomeelor bentonice din râuri şi lacuri │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN 14407:2014 │Calitatea apei - Ghid pentru identificarea şi numărarea │
    │ │probelor de diatomee bentonice din râuri şi lacuri │
    └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

    Standarde pentru nevertebrate bentonice
    ┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐
    │EN ISO 10870:2012 │Calitatea apei - Linii directoare pentru selecţia │
    │ │metodelor şi dispozitivelor de eşantionare pentru │
    │ │macronevertebratele bentonice din apele dulci │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN 15196:2006 │Calitatea apei - Ghid de prelevare şi prelucrare a │
    │ │exuviilor pupelor de Chironomidae (ordin Diptera) pentru│
    │ │evaluarea ecologică │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN 16150:2012 │Calitatea apei - Ghid pentru prelevarea macroneverte- │
    │ │bratelor bentonice din apele curgătoare de mică adâncime│
    │ │proporţional cu suprafeţele de acoperire ale habitatelor│
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN ISO 19493:2007 │Calitatea apei - Ghid pentru studii biologice marine │
    │ │referitoare la populaţiile din substratul dur │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN ISO 16665:2013 │Calitatea apei - Linii directoare pentru prelevare │
    │ │cantitativă şi tratare a probelor de macrofaună marină │
    │ │de substrat moale │
    └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

    Standarde pentru peşti
    ┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐
    │EN 14962:2006 │Calitatea apei - Ghid pentru domeniul de aplicare şi │
    │ │metodele de prelevare peşti │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN 14011:2003 │Calitatea apei - Prelevarea peştilor cu ajutorul │
    │ │electricităţii │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN 15910:2014 │Calitatea apei - Ghid pentru estimarea abundenţei │
    │ │peştilor prin utilizarea metodelor hidroacustice mobile │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN 14757:2005 │Calitatea apei - Prelevarea peştilor utilizând plase cu │
    │ │mărimi diferite ale ochiurilor │
    └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

    Standarde pentru parametrii hidromorfologici
    ┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐
    │EN 14614:2004 │Calitatea apei - Ghid pentru evaluarea caracteristicilor│
    │ │hidromorfologice ale râurilor │
    ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
    │EN 16039:2011 │Calitatea apei - Ghid pentru evaluarea caracteristicilor│
    │ │hidromorfologice ale lacurilor │
    └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

    Standarde pentru parametrii fizico-chimici
    Oricare standarde CEN/ISO relevante."

    *
    Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune Directiva 2014/101/UE a Comisiei din 30 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 311 din 31 octombrie 2014.

    PRIM-MINISTRU

    DACIAN JULIEN CIOLOŞ

    Contrasemnează:

    --------------

    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

    Cristiana Paşca Palmer

    p. Ministrul afacerilor externe,

    Marius Cristian Bădescu,

    secretar de stat

    Bucureşti, 8 decembrie 2016.
    Nr. 94.
    ------