LEGE nr. 139 din 1 aprilie 2002
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 8 aprilie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul UNIC

    Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 87 din 30 august 2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor, adoptată în temeiul art. 1 pct. IV.1 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 septembrie 2001, cu următoarele modificări şi completări:
    1. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - Pentru asigurarea dezvoltării durabile în domeniul salubritatii consiliile locale stabilesc strategia de dezvoltare şi funcţionare pe termen mediu şi lung a serviciilor de salubrizare, ţinând seama de documentaţiile de urbanism şi de programele de dezvoltare economico-socială a unităţii administrativ-teritoriale."
    2. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să asigure realizarea următoarelor obiective:
    a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa ale cetăţenilor prin susţinerea dezvoltării economice a localităţilor, stimularea mecanismelor economiei de piaţa şi a unei infrastructuri edilitare moderne;
    b) promovarea calităţii şi eficientei acestor servicii;
    c) dezvoltarea durabila a serviciilor;
    d) protecţia mediului înconjurător."
    3. La articolul 8, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Între autorităţile administraţiei publice locale şi prestatorii de servicii de salubrizare se pot încheia contracte de delegare de gestiune şi concesiune."
    4. La articolul 10, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Gestiunea directa se realizează de către consiliul local prin compartimente organizate ca servicii publice."
    5. La articolul 11, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Delegarea gestiunii sau concesiunea se face în condiţiile respectării contractului-cadru de delegare sau de concesiune şi a regulamentului-cadru de delegare sau de concesiune a serviciilor publice locale. Contractul-cadru şi regulamentul-cadru de delegare sau de concesiune a serviciilor publice locale se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei Publice, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe."
    6. La articolul 12, alineatele (1) şi (3) vor avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - (1) În procesul delegării, în conformitate cu competentele şi atribuţiile ce le revin potrivit legii, autorităţile administraţiei publice locale păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare a serviciilor, respectiv a programelor de dezvoltare a serviciilor de salubrizare, precum şi dreptul de a urmări şi controla:
    a) respectarea şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de operatorii furnizori/prestatori de servicii publice;
    b) calitatea serviciilor furnizate/prestate;
    c) parametrii serviciilor furnizate/prestate;
    d) administrarea, exploatarea, conservarea şi menţinerea în funcţiune, dezvoltarea şi/sau modernizarea sistemelor publice din infrastructura edilitar-urbana încredinţată prin contractul de delegare a gestiunii sau de concesiune;
    e) respectarea tarifelor pentru serviciile publice.
    .........................................................................
    (3) Consiliile locale sau judeţene pot delega integral ori parţial numai activităţile de:
    a) operare;
    b) gestionare şi administrare a serviciilor publice de salubrizare;
    c) pregătire şi realizare a investiţiilor aferente acestora;
    d) colectare a sumelor datorate de utilizatori."
    7. La articolul 13, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Pentru finanţarea investiţiilor necesare în vederea dezvoltării şi modernizării infrastructurii serviciilor de salubrizare autorităţile administraţiei publice locale pot apela la credite interne şi/sau externe sau se pot adresa unor investitori privati cărora le pot concesiona serviciul respectiv pe o perioadă limitată, în funcţie de specificul activităţii, astfel:
    a) pentru o durată de până la 5 ani - activităţile de amenajare, întreţinere şi curatare a spaţiilor verzi, precum şi dezinsectia, dezinfectia şi deratizarea în localităţi;
    b) pentru o durată de până la 8 ani - activităţile de precolectare, colectare şi transport al deşeurilor menajere, precum şi curăţenia şi stropitul căilor publice rutiere, deszapezirea şi întreţinerea acestora pe timp de iarna în condiţii de inghet sau de polei;
    c) pentru o durată de până la 20 de ani - activităţile de incinerare a deşeurilor şi de producere a energiei termice prin acest procedeu, precum şi înfiinţarea şi administrarea depozitelor ecologice, inclusiv selectarea şi reciclarea deşeurilor."
    8. La articolul 14, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    "(3) Operatorii de servicii publice de salubrizare vor fi atestaţi de către o comisie organizată în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare. Regulamentul de funcţionare, precum şi criteriile pentru eliberarea licenţei de operare vor fi stabilite de Autoritatea Naţionala de Reglementare."
    9. La articolul 20, litera d) va avea următorul cuprins:
    "d) să respecte angajamentele luate prin contractele de delegare cu privire la nivelurile serviciilor stabilite de autorităţile administraţiei publice locale;"
    10. La articolul 21, literele d) şi e) vor avea următorul cuprins:
    "d) asocierea în vederea realizării unor investiţii de interes comun din infrastructura tehnico-edilitara aferentă serviciilor publice de salubrizare;
    e) delegarea gestiunii serviciilor publice de salubrizare, precum şi încredinţarea spre administrare a bunurilor aparţinând patrimoniului public din infrastructura aferentă; operaţiunile de delegare se pot realiza numai prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii;"
    11. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
    "Art. 22. - Contractul de delegare a serviciului public de salubrizare va cuprinde în mod obligatoriu clauze referitoare la cantitatea şi calitatea serviciului prestat şi la indicatorii de performanţă: ritmicitatea serviciului, tarifele practicate şi modul de încasare a facturilor, redevenţe, răspunderea contractuală, forta majoră, durata contractului, clauze privind rezilierea contractului sau alte clauze specifice."
    12. La articolul 24, litera d) va avea următorul cuprins:
    "d) elaborarea nivelurilor serviciilor şi aprobarea acestora numai după ce au fost supuse dezbaterii publice;"
    13. Articolul 31 va avea următorul cuprins:
    "Art. 31. - Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă şi aplicarea sancţiunilor se fac de persoanele împuternicite de Ministerul Administraţiei Publice, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, de preşedinţii consiliilor judeţene şi de primării sau împuterniciţii acestora."
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 4 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI
    DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 4 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    PAUL PACURARU
    -----------