CERINȚE NECESARE din 20 mai 2020pentru desemnarea asociațiilor profesionale din domeniul protecției mediului
EMITENT
  • MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 27 mai 2020 Notă
    Aprobate prin ORDINUL nr. 1.134 din 20 mai 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 445 din 27 mai 2020.


    Articolul 1

    Asociația profesională în domeniul protecției mediului în cadrul căreia funcționează Comisia de atestare trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:
    a) să fie de utilitate publică;
    b) să facă dovada deținerii unui certificat ISO 14000 sau echivalent;
    c) să aibă activitate neîntreruptă, cel puțin în ultimii 3 ani;
    d) să activeze la nivel național;
    e) să aibă acorduri de colaborare/cooperare cu alte organizații de profil, instituții publice, instituții de învățământ etc.;
    f) să dețină patrimoniu, logistică, membri și personal angajat;
    g) să dovedească realizarea obiectivelor statutare și/sau să prezinte scrisori de susținere și/sau recomandare din partea unor instituții sau organizații care activează în domeniul protecției mediului;
    h) să dovedească că există membri ai asociației care au experiență în elaborarea/analiza studiilor de mediu.


    Articolul 2
    (1) Asociațiile profesionale care pot face dovada respectării condițiilor prevăzute la art. 1 solicită Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor desemnarea ca asociație în cadrul căreia poate funcționa Comisia de atestare. (2) Solicitarea de desemnare se depune la sediul autorității publice centrale pentru protecția mediului și este însoțită de următoarele:
    a) un raport din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 1;
    b) regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de atestare;
    c) componența Comisiei de atestare, CV-urile membrilor propuși și declarația referitoare la conflictul de interese, dacă este cazul (calitatea de membru în Comisia de atestare este incompatibilă cu cea de expert atestat);
    d) planul de examinare, inclusiv sistemul de punctare;
    e) codul de etică, regulamentul de organizare și funcționare, componența nominală a Comisiei de etică și CV-urile membrilor acesteia, precum și declarația referitoare la conflictul de interese, dacă este cazul (calitatea de membru în Comisia de etică este incompatibilă cu cea de expert atestat);
    f) copia cărții de identitate, pentru membrii propuși a face parte din Comisia de atestare;
    g) cazierul judiciar în original, aflat în perioada de valabilitate;
    h) copie conformă cu originalul a diplomei de licență care atestă studiile specialiștilor propuși în componența Comisiei de atestare, menționată în CV-urile depuse;
    i) platforma electronică, funcțională și testată, pentru evaluarea on-line a cunoștințelor persoanelor fizice și juridice referitoare la prevederile legale, necesare obținerii certificatului de atestare.
    (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. c)-e) se publică pe pagina web a autorității publice centrale pentru protecția mediului, în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea solicitării de desemnare. Publicul poate formula comentarii și propuneri în termen de 5 zile lucrătoare de la afișare.


    Articolul 3
    (1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, prin direcția cu atribuții în domeniul evaluare impact, analizează conținutul documentației, solicită informații suplimentare sau completări, după caz, și propune desemnarea asociației profesionale ca asociație profesională în cadrul căreia poate funcționa Comisia de atestare.(2) În luarea deciziei, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului analizează propunerile și comentariile primite ca urmare a punerii la dispoziția publicului a documentelor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. c)-e) și calificarea membrilor comisiei de atestare, obiectivitatea, claritatea și complexitatea planului de examinare propus de asociația profesională solicitantă.


    Articolul 4
    (1) Desemnarea asociației se face prin decizia secretarului de stat din cadrul autorității publice centrale pentru protecția mediului care coordonează direcția cu atribuții în domeniul evaluare impact și se comunică solicitantului în termen de 3 zile lucrătoare de la semnarea deciziei.(2) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor publică pe pagina web lista asociațiilor profesionale din domeniul protecției mediului care îndeplinesc condițiile pentru înființarea și funcționarea Comisiei de atestare, în termen de 3 zile lucrătoare de la semnarea deciziei de desemnare.(3) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor desemnează, în termen de 30 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a ordinului, reprezentanți ai direcțiilor de specialitate cu atribuții în implementarea legislației naționale din domeniul protecției mediului ai structurii proprii și reprezentanți ai direcțiilor de specialitate nominalizați de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, în calitate de observatori ai procesului de atestare, și comunică asociației profesionale numele și datele de contact ale acestora.

    -----