ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 146 din 31 octombrie 2002 (**republicată**)(*actualizată*)
privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului*)
(actualizată până la data de 29 iunie 2009*)
-------------
*) Textul republicat al ordonanţei de urgenţă a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 295 din 16 aprilie 2008. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 29 iunie 2009, cu modificările şi completările aduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009.
____________
**) Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 354/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 7 decembrie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 14 noiembrie 2002, şi ulterior adoptării a mai fost modificată şi completată prin:
- Legea nr. 201/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 22 mai 2003;
- Ordonanţa Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 507/2004, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 31 august 2004;
- Ordonanţa Guvernului nr. 10/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 146/2005, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 28 ianuarie 2005;
- Ordonanţa Guvernului nr. 41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 97/2006, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 28 iulie 2005;
- Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2006.
Capitolul I Definiţii
Articolul 1
În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) trezoreria statului - un sistem unitar şi integrat prin care statul asigură efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind fonduri publice, inclusiv cele privind datoria publică, şi a altor operaţiuni ale statului, în condiţii de siguranţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; ...
b) cont escrow - cont deschis de instituţii publice la institutii de credit, în baza unei înţelegeri între două sau mai multe părţi, în care sunt păstrate la dispoziţia acestora anumite sume în lei sau în valută, într-o limită şi în condiţii convenite; ...
c) bilet la ordin - înscris prin care emitentul se obligă să plătească beneficiarului, la scadenţă sau la ordinul acestuia, o sumă de bani; ...
------------
Litera d) a art. 1 a fost abrogată de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
e) cont corespondent în valută - cont curent deschis de Ministerul Economiei şi Finanţelor la o instituţie de credit, cu scopul efectuării de operaţiuni de încasări, plăţi şi/sau alte operaţiuni în valută. ...
Capitolul II Operaţiuni derulate prin trezoreria statului
Articolul 2
(1) Prin trezoreria statului se derulează operaţiunile de încasări şi plăţi privind fonduri publice care privesc, după caz, fără a se limita la acestea: ...
a) veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetului trezoreriei statului; ...
b) veniturile şi cheltuielile bugetelor fondurilor speciale, care se constituie şi se utilizează potrivit reglementărilor legale; ...
c) veniturile şi cheltuielile bugetelor instituţiilor publice; ...
d) răscumpărarea certificatelor de trezorerie pentru populaţie, transformate în certificate de depozit; ...
e) datoria publică în lei şi valută, inclusiv serviciul datoriei publice; ...
f) alte venituri şi cheltuieli privind fonduri publice, reglementate prin dispoziţii legale, inclusiv drepturile de încasat şi obligaţiile de plată ale statului, la baza cărora stau acorduri şi convenţii guvernamentale şi comerciale. ...
(2) Statul garantează efectuarea operaţiunilor financiare prin trezoreria statului în condiţii de siguranţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, precum şi păstrarea integrităţii disponibilităţilor băneşti. ...
(3) În cazul afectării integrităţii disponibilităţilor băneşti păstrate la Trezoreria Statului, prejudiciul creat se acoperă din bugetul Trezoreriei Statului, în baza documentelor justificative care atestă obligaţia de plată a statului. ...
(4) Sumele rezultate din derularea procedurilor judiciare legale de recuperare a prejudiciului creat ca urmare a afectării integrităţii disponibilităţilor băneşti păstrate la Trezoreria Statului constituie venit al bugetului Trezoreriei Statului. ...
(5) Prin trezoreria operativă centrală se pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în lei şi valută. ...
------------
Alin. (5) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
Capitolul III Administrarea resurselor contului curent general al trezoreriei statului
Articolul 3
(1) Contul curent general al Trezoreriei Statului funcţionează la Banca Naţională a României şi este deschis pe numele Ministerului Economiei şi Finanţelor . ...
(2) Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene pot încheia convenţii cu instituţiile de credit selectate de acestea pentru prestarea de servicii de casierie pentru unităţile Trezoreriei Statului care nu au organizată casierie-tezaur. La selectarea instituţiilor de credit se vor avea în vedere cele mai avantajoase oferte din punctul de vedere al bonităţii instituţiilor de credit, precum şi al comisionului practicat de acestea, pe baza unui punctaj la care preponderent va fi al doilea criteriu. ...
(3) În contul curent general al trezoreriei statului Banca Naţională a României înregistrează încasările şi efectuează plăţile în limita disponibilităţilor existente în cont. ...
(4) Funcţionarea contului curent general al trezoreriei statului şi înregistrarea operaţiunilor în acest cont se stabilesc prin convenţie încheiată între Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Banca Naţională a României. ...
(5) Este interzisă preluarea de sume din contul curent general al trezoreriei statului fără acordul persoanelor din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al unităţilor trezoreriei statului din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, a municipiului Bucureşti şi administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti, autorizate să administreze acest cont. ...
(6) Pentru toate operaţiunile derulate prin contul curent general al Trezoreriei Statului, precum şi prin conturile de valută deschise în evidenţele Băncii Naţionale a României, pe numele Ministerului Finanţelor Publice, se plătesc comisioane din bugetul Trezoreriei Statului Băncii Naţionale a României. Comisioanele se stabilesc prin reglementări ale Băncii Naţionale a României şi prin regulile de sistem aplicabile participanţilor la sistemul electronic de plăţi. ...
------------
Alin. (6) al art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(7) Prin derogare de la alin. (5), precum şi de la art. 24 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, plata comisioanelor se efectuează prin debitarea directă de către Banca Naţională a României a contului curent general al Trezoreriei Statului. ...
Articolul 4
Operaţiunile de încasări şi plăţi prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt evidenţiate în contabilitatea trezoreriei statului potrivit planului de conturi aprobat prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Articolul 5
(1) Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal, cu excepţia instituţiilor publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali şi secundari de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale şi instituţiilor publice autonome cu sediul în municipiul Bucureşti, precum şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin Trezoreria Municipiului Bucureşti. ...
(2) Operaţiunile de încasări şi plăţi dispuse de Ministerul Economiei şi Finanţelor în contul şi în numele statului se efectuează prin trezoreria operativă centrală. ...
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), prin trezoreria operativă centrală pot fi efectuate şi alte operaţiuni de încasări şi plăţi stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor. ...
(4) În vederea efectuării cheltuielilor instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, au obligaţia de a prezenta unităţilor trezoreriei statului la care au conturile deschise bugetul de venituri şi cheltuieli, aprobat şi repartizat pe trimestre în condiţiile legii. ...
(5) La decontarea sumelor în numerar sau prin virament din conturile instituţiilor publice pentru efectuarea cheltuielilor, unităţile trezoreriei statului verifică existenţa bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor respective şi a listelor de investiţii, aprobate în condiţiile legii, urmărind respectarea limitei creditelor bugetare deschise şi repartizate sau a disponibilităţilor de fonduri, după caz, şi a destinaţiei acestora, precum şi alte obiective stabilite prin norme metodologice de către Ministerul Economiei şi Finanţelor. ...
(6) Din conturile de cheltuieli sau de disponibilităţi, după caz, ale instituţiilor publice, deschise la trezoreria statului, se pot elibera sume pentru efectuarea de plăţi în numerar, reprezentând drepturi salariale, precum şi pentru alte cheltuieli care nu se justifică a fi efectuate prin virament. ...
(7) Instituţiile publice au obligaţia să organizeze activitatea de casierie, astfel încât încasările şi plăţile în numerar să fie efectuate în condiţii de siguranţă, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi în limita plafonului de casă stabilit de către unităţile trezoreriei statului pentru fiecare instituţie publică. ...
(8) Sumele achitate în numerar de către contribuabili, reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se încasează de unităţile Trezoreriei Statului. Sumele achitate în numerar, cuvenite bugetului de stat, reprezentând taxe, tarife sau alte obligaţii stabilite de instituţii publice, pot fi încasate şi prin casieriile proprii ale instituţiilor publice respective, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice. ...
------------
Alin. (8) al art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(8^1) Sumele achitate în numerar de către contribuabili, reprezentând venituri ale bugetelor locale, venituri proprii ale instituţiilor publice, precum şi venituri cuvenite altor bugete, cu excepţia celor prevăzute la alin. (8), se încasează prin casieriile proprii ale instituţiilor care gestionează bugetele respective, dacă legea nu prevede altfel.
------------
Alin. (8^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(9) Veniturile bugetelor prevăzute la art. 2 alin. (1) pot fi încasate în numerar şi prin instituţii de credit, pe bază de convenţii încheiate cu persoanele abilitate, cu condiţia asigurării fondurilor necesare achitării comisioanelor stabilite pentru efectuarea acestor operaţiuni. ...
(10) Transferurile şi subvenţiile alocate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale şi de la alte bugete regiilor autonome, societăţilor sau companiilor naţionale şi societăţilor comerciale, după caz, se virează în conturi deschise în numele acestora la unităţile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal şi se utilizează numai potrivit destinaţiilor aprobate prin lege, neputând fi executate silit. ...
(11) Instituţiile publice pot deschide, cu avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, conturi escrow la o institutie de credit agreată de instituţiile finanţatoare externe sau interne, în care să se colecteze veniturile sau alte disponibilităţi încasate de către acestea în limita unor sume, în lei sau în valută, în condiţii stabilite prin convenţii încheiate între părţi. ...
(12) Este interzis instituţiilor publice să efectueze operaţiunile de încasări şi plăţi prin institutii de credit, cu excepţia încasărilor şi plăţilor efectuate în valută, precum şi a prevederilor alin. (11). ...
(13) La trezoreria statului se deschide contul în lei în numele Comisiei Europene, denumit "Contul de resurse proprii în numele Comisiei Europene", prevăzut la art. 9 din Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 1.150/2000 pentru implementarea Deciziei 94/728/CE, Euratom asupra sistemului de resurse proprii ale Comunităţilor, modificat prin Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 2.028/2004. ...
(14) Pe numele beneficiarilor de fonduri externe nerambursabile postaderare, cu excepţia persoanelor fizice, pot fi deschise la unităţile Trezoreriei Statului conturi de disponibilităţi pentru gestionarea sumelor provenite din fonduri externe nerambursabile, inclusiv a fondurilor aferente finanţării naţionale, în cazul în care prin reglementări specifice gestionării fondurilor respective se prevede astfel. ...
------------
Alin. (14) al art. 5 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
Articolul 6
(1) Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare, au obligaţia să vireze sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate în conturile operatorilor economici beneficiari, deschise la unităţile trezoreriei statului în a căror rază aceştia sunt înregistraţi fiscal. ...
(2) Operatorii economici sau alte persoane juridice împuternicite de aceştia vor utiliza sumele încasate în conturile deschise la unităţile Trezoreriei Statului, prevăzute la alin. (1), în următoarea ordine: pentru achitarea drepturilor de natură salarială, prin transferul sumelor aferente în conturile deschise la instituţii de credit, cu excepţia impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora, pentru achitarea obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete, şi, proporţional cu gradul de încasare, pentru plata facturilor recunoscute la plată de către contractorul general către subcontractori, iar sumele rămase disponibile pot fi virate în conturile deschise la instituţiile de credit ori pot fi utilizate pentru efectuarea de plăţi către furnizori sau creditori cu conturi deschise la Trezoreria Statului ori la instituţii de credit, cu condiţia ca asupra conturilor respective să nu fi fost înfiinţată poprire prin titluri executorii. ...
------------
Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(3) Conturile operatorilor economici prevăzute la alin. (1) se supun executării silite prin unităţile trezoreriei statului, pe baza titlurilor executorii emise de organele autorizate să aplice procedura de executare silită, conform prevederilor legale. ...
(4) Din conturile deschise la Trezoreria Statului nu pot fi dispuse plăţi pe bază de bilete la ordin, cu excepţia celor dispuse pe bază de bilete la ordin emise anterior intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. ...
------------
Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
Capitolul IV Utilizarea şi fructificarea disponibilităţilor contului curent general al trezoreriei statului
Articolul 7
(1) Disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului se pot utiliza pentru: ...
a) finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale bugetului de stat, nefinanţate prin împrumuturi de stat; ...
b) finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinaţie; ...
c) finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului trezoreriei statului din exerciţiul curent. ...
(2) Disponibilităţile rămase neangajate în contul curent general al trezoreriei statului, după finanţarea deficitelor bugetare prevăzute la alin. (1), pot fi utilizate pentru: ...
a) acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea la scadenţă sau înainte de scadenţă, după caz, a împrumuturilor de stat emise pentru finanţarea sau refinanţarea datoriei publice, cu condiţia asigurării disponibilităţilor necesare pentru efectuarea cheltuielilor aprobate potrivit legii; ...
a^1) acordarea de împrumuturi pentru refinanţarea deficitului bugetului de stat rezultat ca urmare a executării titlurilor de stat depuse în garanţie de instituţiile de credit la care Ministerul Finanţelor Publice a efectuat plasamente financiare colateralizate;
------------
Litera a^1) a alin. (2) al art. 7 a fost introdusă de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
b) acordarea de împrumuturi pentru acoperirea golurilor temporare de casă, ca urmare a decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetelor locale, cu termen de rambursare în cursul aceluiaşi exerciţiu bugetar; ...
------------
Litera b) a alin. (2) al art. 7 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
b^1) acordarea de împrumuturi pentru finanţarea deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale;
------------
Litera b^1) a alin. (2) al art. 7 a fost introdusă de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
c) efectuarea de plasamente prin operaţiuni specifice la instituţii de credit şi alte instituţii financiare autorizate să efectueze astfel de operaţiuni, garantate de acestea cu active eligibile, fără a fi afectate obiectivele politicii monetare adoptate de Banca Naţională a României. ...
(3) Nivelul ratei dobânzii aferente împrumuturilor prevăzute la alin. (2) lit. b) se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de politică monetară stabilită de Banca Naţională a României plus până la maximum 4 puncte procentuale. Pentru plasamentele prevăzute la alin. (2) lit. c), nivelul ratei dobânzii se stabileşte în condiţiile cererii şi ofertei pieţei monetare. ...
------------
Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(4) Dobânda încasată pentru disponibilităţile din contul curent general al trezoreriei statului, utilizate conform alin. (1) şi (2), reprezintă venit al bugetului trezoreriei statului. ...
(5) Rata dobânzii pentru disponibilităţile utilizate, conform alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2) lit. a) şi a^1), se determină la nivelul ratei medii lunare a dobânzilor plătite de Trezoreria Statului pentru disponibilităţile şi depozitele pe termen constituite din sumele păstrate de titularii de conturi, potrivit legii, în Trezoreria Statului. ...
------------
Alin. (5) al art. 7 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(5^1) Nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile acordate, conform alin. (2) lit. b^1) se stabileşte prin convenţie încheiată între părţi.
------------
Alin. (5^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(6) Nivelul ratei dobânzilor aferente echivalentului în lei al împrumuturilor externe guvernamentale încasat în contul curent general al trezoreriei statului şi utilizat pentru finanţarea şi refinanţarea deficitului bugetului de stat, începând cu exerciţiul financiar al anului 2003, este cel prevăzut la alin. (5). Dobânda calculată reprezintă venit al bugetului trezoreriei statului. ...
(7) Pentru disponibilităţile rămase în contul curent general al trezoreriei statului, Banca Naţională a României acordă o dobândă al cărei nivel este stabilit prin convenţie. Dobânda încasată reprezintă venit la bugetul trezoreriei statului. ...
Articolul 8
(1) Asigurarea permanentă a echilibrului dintre resursele contului curent general al trezoreriei statului şi necesităţile de finanţare se poate realiza prin utilizarea instrumentelor de administrare a lichidităţilor şi fluxului de numerar. ...
(2) Instrumentele prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin normele emise în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. ...
Articolul 9
(1) Operaţiunile de încasări şi plăţi în valută ale Ministerului Economiei şi Finanţelor pot fi efectuate prin contul curent în valută deschis la Banca Naţională a României sau prin conturi corespondente în valută deschise la instituţii de credit, pe bază de convenţii încheiate între părţi. Selectarea instituţiilor de credit se efectuează prin licitaţie, în baza legislaţiei în vigoare. ...
(2) Prin conturile prevăzute la alin. (1) se efectuează, fără a se limita la acestea, operaţiuni privind datoria publică guvernamentală şi fonduri externe nerambursabile. ...
(3) Disponibilităţile în valută pot fi fructificate în mod direct de către Ministerul Economiei şi Finanţelor prin plasamente la instituţii de credit sau la instituţii financiare, în condiţiile şi utilizând instrumentele stabilite prin normele emise în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. ...
(3^1) Dobânzile încasate la plasamentele efectuate din disponibilităţile în valută reprezintă venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. Echivalentul în lei al acestora, determinat la cursul de schimb valabil la data efectuării operaţiunii, se virează la bugetul Trezoreriei Statului în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării.
------------
Alin. (3^1) al art. 9 a fost introdus de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(4) Disponibilităţile în valută, altele decât cele prevăzute la alin. (1), care, potrivit reglementărilor în vigoare, privesc fonduri publice gestionate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, se păstrează în conturi distincte, deschise la instituţiile de credit nominalizate în actul normativ de aprobare a creditelor sau a împrumuturilor nerambursabile ori desemnate conform procedurilor de licitaţie specifice instituţiei creditoare internaţionale. ...
(5) Instituţiile publice efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi în valută prin conturi deschise la instituţii de credit selectate de către acestea prin licitaţie, în baza legislaţiei în vigoare. ...
(6) Disponibilităţile în valută administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, păstrate la Banca Naţională a României, sunt purtătoare de dobândă. Rata dobânzii este stabilită prin convenţie. ...
(7) Disponibilităţile în valută administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, păstrate la bănci corespondente, sunt purtătoare de dobândă. Rata dobânzii se stabileşte prin convenţiile încheiate. ...
(8) Dobânzile încasate de Ministerul Finanţelor Publice din fructificarea disponibilităţilor în valută prevăzute la alin. (6) reprezintă venituri ale bugetului de stat, dacă legea nu prevede altfel, iar dobânzile încasate din fructificarea disponibilităţilor în valută prevăzute la alin. (7) reprezintă venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. Echivalentul în lei al acestora, determinat la cursul de schimb valabil la data efectuării operaţiunii, se virează la bugetul de stat sau după caz la bugetul Trezoreriei Statului, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării. ...
------------
Alin. (8) al art. 9 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(9) Trezoreria Statului acordă dobânzi la disponibilităţile în valută care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, sunt purtătoare de dobânzi. Dobânzile la disponibilităţile în valută reprezintă cheltuieli ale bugetului Trezoreriei Statului. ...
------------
Alin. (9) al art. 9 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(10) Nivelul ratelor dobânzilor acordate la disponibilităţile prevăzute la alin. (9) se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice. ...
------------
Alin. (10) al art. 9 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(11) Pentru toate operaţiunile derulate prin conturile de valută prevăzute la alin. (1) se plătesc comisioane din bugetul trezoreriei statului. ...
(12) Pentru operaţiunile de plăţi în valută dispuse de instituţiile publice din conturile purtătoare de dobândă deschise la Trezoreria Statului şi pentru alte servicii prestate de Trezoreria Statului se percep comisioane care reprezintă venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. Echivalentul în lei al acestora se virează de instituţiile publice la bugetul Trezoreriei Statului în termen de 15 zile lucrătoare de la încheierea lunii, pe baza situaţiei întocmite şi transmise de Ministerul Finanţelor Publice. Cuantumul acestora se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice. ...
------------
Alin. (12) al art. 9 a fost introdus de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
Articolul 10
(1) Trezoreria statului acordă dobânzi la disponibilităţile păstrate în contul curent general al trezoreriei statului care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, sunt purtătoare de dobânzi, cu excepţia sumelor provenite din alocaţii bugetare sau subvenţii. ...
(2) Pentru sumele păstrate în conturi deschise la Trezoreria Statului operatorii economici, beneficiarii de fonduri externe nerambursabile postaderare prevăzuţi la art. 5 alin. (14) şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază de dobândă. ...
------------
Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(2^1) Pentru operaţiunile de plăţi dispuse din conturile purtătoare de dobândă, deschise la Trezoreria Statului pe numele operatorilor economici, beneficiarii de fonduri externe nerambursabile postaderare prevăzuţi la art. 5 alin. (14), şi al instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, derulate prin intermediul sistemelor de decontare a plăţilor de mică şi mare valoare în relaţia cu instituţiile de credit, se percep comisioane care constituie venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. Cuantumul acestora se situează la nivelul comisioanelor plătite de Trezoreria Statului către Banca Naţională a României.
------------
Alin. (2^1) al art. 10 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(3) Dobânda aferentă certificatelor de trezorerie pentru populaţie, nerăscumpărate la scadenţă şi transformate în certificate de depozit, se plăteşte de la bugetul de stat, începând cu exerciţiul bugetar al anului 2003. ...
(4) Din disponibilităţile păstrate în conturile deschise la trezoreria statului pentru care se acordă dobândă se pot constitui depozite la termen la solicitarea scrisă a titularilor acestora, în afara celor provenite din împrumuturi din disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului, alocaţii bugetare sau subvenţii. ...
(5) Nivelul ratelor dobânzilor acordate la disponibilităţile prevăzute la alin. (1)-(4) se stabileşte prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor. ...
(6) Pentru alte servicii prestate de Trezoreria Statului la solicitarea instituţiilor de credit, operatorilor economici şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii se percep comisioane care constituie venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. Natura şi nivelul comisioanelor se stabilesc prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor şi se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2006. ...
(7) Pentru operaţiunile efectuate în contul deschis pe numele Comisiei Europene prevăzut la art. 5 alin. (13), trezoreria statului nu percepe comisioane. ...
Capitolul V Bugetul trezoreriei statului
Articolul 11
(1) Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează, administrează şi execută bugetul trezoreriei statului. ...
(2) Bugetul Trezoreriei Statului cuprinde la venituri următoarele: ...
a) dobânzi încasate la disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului utilizate pentru finanţarea temporară a deficitelor bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat din anul curent şi din anii precedenţi; ...
b) dobânzi încasate la împrumuturile acordate temporar pentru răscumpărarea la scadenţă sau înainte de scadenţă, după caz, a împrumuturilor de stat emise pentru finanţarea ori refinanţarea datoriei publice; ...
c) dobânzi aferente plasamentelor financiare efectuate din echivalentul în lei al împrumuturilor externe guvernamentale încasate în contul curent general al Trezoreriei Statului şi utilizate pentru finanţarea şi refinanţarea deficitului bugetului de stat; ...
d) dobânzi încasate la împrumuturile acordate pentru acoperirea golurilor temporare de casă, ca urmare a decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetelor locale, precum şi ale bugetelor fondurilor speciale; ...
e) dobânzi încasate la plasamentele efectuate din disponibilităţile în lei ale contului curent general al Trezoreriei Statului şi din disponibilităţile în valută, prin operaţiuni specifice, la instituţii de credit şi alte instituţii financiare autorizate să efectueze astfel de operaţiuni; ...
f) dobânzi încasate la disponibilităţile în lei rămase în contul curent general al Trezoreriei Statului deschis la Banca Naţională a României; ...
g) dobânda acumulată aferentă titlurilor de stat de tip benchmark; ...
h) majorări de întârziere pentru neplata creanţelor Trezoreriei Statului şi ale bugetului Trezoreriei Statului; ...
i) dobânzi penalizatoare pentru nerestituirea la termen a plasamentelor colateralizate; ...
j) comisioane percepute pentru operaţiunile derulate în lei şi în valută prin contul Trezoreriei Statului şi pentru alte servicii prestate de către Trezoreria Statului; ...
k) sumele rezultate din recuperarea prejudiciului creat în cazul afectării integrităţii disponibilităţilor băneşti păstrate la Trezoreria Statului; ...
l) alte venituri. ...
------------
Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(3) Bugetul Trezoreriei Statului cuprinde la cheltuieli următoarele: ...
a) dobânzi plătite la disponibilităţile păstrate în conturi la vedere sau sub formă de depozite la Trezoreria Statului; ...
b) dobânzi plătite la disponibilităţile în valută; ...
c) dobânzi aferente datoriei publice pentru plata dobânzilor aferente titlurilor de stat de tip benchmark, precum şi pentru plata dobânzilor aferente împrumuturilor externe guvernamentale al căror echivalent în lei a fost plasat pentru finanţarea şi refinanţarea deficitului bugetului de stat; ...
d) comisioane percepute la decontarea operaţiunilor prin contul curent general al Trezoreriei Statului; ...
e) comisioane cuvenite instituţiilor de credit pentru operaţiunile derulate prin conturile în valută şi pentru alte servicii prestate Trezoreriei Statului; ...
f) cheltuieli de funcţionare a unităţilor Trezoreriei Statului, care cuprind: cheltuieli materiale şi servicii pentru întreţinerea şi funcţionarea Trezoreriei Statului şi a sistemelor informatice ale acesteia, taxe poştale, cheltuieli cu transportul şi asigurarea numerarului şi valorilor, paza sediilor şi chirii, cheltuieli cu întreţinerea, funcţionarea şi asigurarea mijloacelor de transport al numerarului şi valorilor, cheltuieli de publicitate; ...
g) cheltuieli de capital pentru unităţile Trezoreriei Statului; ...
h) cheltuieli pentru acoperirea prejudiciului creat în cazul afectării integrităţii disponibilităţilor băneşti păstrate la Trezoreria Statului; ...
i) alte cheltuieli. ...
------------
Alin. (3) al art. 11 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(4) Bugetul trezoreriei statului se prezintă spre aprobare Guvernului până la data de 15 noiembrie a fiecărui an pentru anul următor, în structura clasificaţiei bugetare aprobate de Ministerul Economiei şi Finanţelor. ...
(5) Bugetul trezoreriei statului se poate modifica prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Economiei şi Finanţelor. ...
(6) Ministerul Economiei şi Finanţelor, în funcţie de evoluţia volumului disponibilităţilor şi al depozitelor păstrate în contul curent general al trezoreriei statului şi de evoluţia nivelului ratelor dobânzilor, poate aproba modificarea creditelor bugetare aprobate pentru plata dobânzilor prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b) prin virări de credite de la alte subdiviziuni bugetare, în tot cursul anului. ...
(7) Excedentul anual rezultat din execuţia bugetului trezoreriei statului, ca diferenţă între veniturile încasate şi plăţile efectuate, se reportează în anul următor şi se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor aprobate în bugetul trezoreriei statului. ...
Articolul 12
(1) Pentru neplata la termen a ratelor şi dobânzilor scadente la împrumuturile şi plasamentele efectuate din contul curent general al Trezoreriei Statului, în condiţiile art. 7 alin. (2) lit. b), b^1) şi c), se datorează majorări de întârziere prevăzute de reglementările legale privind colectarea creanţelor bugetare şi reprezintă venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. ...
------------
Alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
(2) Majorările de întârziere calculate potrivit alin. (1) urmează regimul juridic al creanţelor bugetare. ...
(3) Creanţele rezultate din gestionarea împrumuturilor externe guvernamentale contractate direct sau garantate de stat, precum şi din alte operaţiuni, derulate prin trezoreria statului, se urmăresc şi se execută în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea creanţelor bugetare. ...
(4) Dreptul de a cere executarea silită privind creanţele prevăzute la alin. (3) se prescrie în termen de 25 de ani de la data la care, potrivit legii, se naşte acest drept. ...
(5) Termenul de plată al creanţelor Trezoreriei Statului pentru alte operaţiuni, cu excepţia celor rezultate din gestionarea împrumuturilor externe guvernamentale contractate direct sau garantate de stat, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice. Pentru neplata la termen se datorează majorări de întârziere prevăzute de reglementările legale privind colectarea creanţelor bugetare şi reprezintă venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. ...
------------
Alin. (5) al art. 12 a fost introdus de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 17 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009.
Articolul 13
(1) Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează trimestrial şi anual bilanţul general al trezoreriei statului în structura stabilită de acesta. ...
(2) Bilanţul general al trezoreriei statului împreună cu contul anual de execuţie al bugetului trezoreriei statului se prezintă pentru aprobare Guvernului, până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuţie. ...
Capitolul VI Contravenţii
Articolul 14
(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: ...
a) preluarea de sume din contul curent general al trezoreriei statului şi din conturile în valută ale Ministerului Economiei şi Finanţelor fără acordul persoanelor autorizate să efectueze operaţiuni din aceste conturi, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei; ...
b) efectuarea de către instituţiile publice de încasări şi plăţi în alte conturi decât cele stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei. ...
c) utilizarea sumelor încasate în conturile deschise la unităţile trezoreriei statului, de către agenţii economici prevăzuţi la art. 6 alin. (1) sau de către persoanele juridice împuternicite de către aceştia, în altă ordine decât cea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. ...
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor sau al Curţii de Conturi, după caz. ...
(3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29. ...
Capitolul VII Dispoziţii finale
Articolul 15
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Economiei şi Finanţelor va elabora norme metodologice în aplicarea prevederilor acesteia.
Articolul 16
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 66/1994 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 aprilie 1998, cu modificările şi completările ulterioare.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II din Legea nr. 354/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 7 decembrie 2007:
"Art. II. - În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.235/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se va modifica în mod corespunzător."
___________