LEGE nr. 26 din 5 noiembrie 1990 (**republicată**)(*actualizată*)
privind registrul comerţului
(actualizată până la data de 14 iunie 2002*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • **) Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 12 din 8 ianuarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 19 ianuarie 1998, dându-se articolelor o noua numerotare.
    Legea nr. 26/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 7 noiembrie 1990.

    Capitolul I Dispoziţii generale

    Dispoziţii generale

    Articolul 1

    (1) Comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea comerţului, sa ceara înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului, sa ceara înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.
    (2) În sensul prezentei legi, comercianţii sunt persoanele fizice care exercită în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste.
    (3) Prevederile alin. (1) nu se aplică meseriasilor şi taranilor care îşi desfac produsele din gospodăria proprie.


    Articolul 2

    (1) Registrul comerţului se tine de către oficiul registrului comerţului, organizat în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, potrivit prevederilor cap. II din prezenta lege.
    (2) Registrul central al comerţului se tine de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, organizat pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.


    Articolul 3

    Comercianţii cer înmatricularea la oficiul registrului comerţului din judeţul sau din municipiul Bucureşti, unde îşi au sediul.


    Articolul 4

    (1) Registrul comerţului este public.
    (2) Oficiul registrului comerţului este obligat sa elibereze, pe cheltuiala persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru şi de pe actele prezentate, precum şi certificatele constatatoare ca un anumit act sau fapt este sau nu este înregistrat.
    (3) Actele prevăzute la alin. (2) pot fi cerute şi eliberate şi prin corespondenta.


    Articolul 5

    (1) Înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în alta publicaţie, acolo unde legea dispune astfel.
    (2) Persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neinregistrate, în afară de cazul în care face dovada ca ele erau cunoscute de aceştia.


    Articolul 6

    Înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.


    Articolul 7

    (1) Instanţele judecătoreşti sunt obligate sa trimită oficiului registrului comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor definitive şi de pe încheierile ce se referă la acte şi menţiuni a căror înregistrare este cerută de lege.
    (2) În aceste încheieri şi hotărâri instanţele judecătoreşti vor dispune şi efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului.


    Articolul 8

    (1) Controlul legalităţii operaţiunilor efectuate de oficiul registrului comerţului se face de către unul dintre judecătorii tribunalului judeţean, respectiv, al municipiului Bucureşti, delegat anual de preşedintele acestui tribunal.
    (2) Judecătorul delegat va controla operaţiunile registrului comerţului cel puţin o dată pe luna.
    (3) Controlul efectuat de judecătorul delegat nu exonereaza de răspundere personalul oficiului care conduce şi executa operaţiunile registrului comerţului pentru conformitatea cu legea a datelor înscrise.
    (4) Lucrările de grefa, secretariat şi arhiva ale judecătorului delegat se asigura de către personalul oficiului registrului comerţului.


    Capitolul II Oficiul registrului comerţului

    Oficiul registrului comerţului

    Articolul 9

    (1) Oficiul registrului comerţului se organizează şi funcţionează pe lângă fiecare cameră de comerţ şi industrie teritorială.
    (2) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se organizează şi funcţionează pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
    (3) Oficiile registrului comerţului prevăzute la alin. (1) vor comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului orice înmatriculare sau menţiune operata în termen de 15 zile de la efectuare.


    Articolul 10

    (1) Structura organizatorică, numărul de personal şi nivelul de salarizare a personalului oficiilor registrului comerţului din judeţe şi din municipiul Bucureşti se stabilesc în mod unitar de către Camera de Comerţ şi Industrie a României.
    (2) În acelaşi mod se stabilesc normele de organizare şi funcţionare interioară a oficiilor.
    (3) Personalul necesar funcţionarii oficiilor registrului comerţului se încadrează prin concurs de către camerele de comerţ şi industrie teritoriale. Cheltuielile necesare funcţionarii şi fondurile de salarizare se asigura din bugetul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale.


    Articolul 11

    ------------
    Alin. (1) al art. 11 a fost abrogat de lit. a) a alin. (2) al art. 18 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 76 din 24 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 31 mai 2001.
    ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 76 din 24 mai 2001 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 14 iunie 2002.
    (2) Din taxele percepute, o cota de 8% se cuvine Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, se încasează prin oficiul registrului comerţului, care efectuează înregistrarea, şi se virează lunar Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. De asemenea, o cota de 2% din taxele percepute pentru înregistrările care se efectuează, în baza încheierilor judecătorilor delegaţi, se va vira lunar, de către fiecare cameră de comerţ şi industrie teritorială, Ministerului Justiţiei.
    (3) Taxele, cu excepţia celor datorate Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi Ministerului Justiţiei, se fac venit la bugetul camerelor de comerţ şi industrie pe lângă care este organizat oficiul.
    (3^1) Sumele virate Ministerului Justiţiei conform alin. (2) se gestionează şi se utilizează de către acest minister în regim extrabugetar, în condiţiile şi cu destinaţia prevăzute de lege pentru timbrul judiciar. Aceste prevederi se aplică şi sumelor încasate de Ministerul Justiţiei până la data prezentei ordonanţe, Ministerul Finanţelor urmând a efectua regularizările necesare.
    ------------
    Alin. (3^1) al art. 11 a fost introdus de articolul unic din ORDONANTA nr. 53 din 14 august 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 18 august 1998.
    (3^2) Repartizarea veniturilor pe categorii de cheltuieli se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei.
    ------------
    Alin. (3^2) al art. 11 a fost introdus de articolul unic din ORDONANTA nr. 53 din 14 august 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 18 august 1998.
    (3^3) Disponibilităţile de la finele anului ale sumelor prevăzute la alin. (3^1) rămân la dispoziţia Ministerului Justiţiei şi se vor reporta în anul următor, pentru a fi cheltuite cu aceeaşi destinaţie.
    ------------
    Alin. (3^3) al art. 11 a fost introdus de articolul unic din ORDONANTA nr. 53 din 14 august 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 18 august 1998.
    (4) Nevirarea cotelor prevăzute la alin. (2), până în ultima zi a lunii următoare încasării, atrage plata unei penalităţi de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere.
    ------------


    Articolul 12

    (1) Registrul comerţului este alcătuit dintr-un registru pentru înregistrarea comercianţilor, persoane fizice, şi un altul pentru înregistrarea comercianţilor, persoane juridice. Pentru fiecare an se deschide un registru. Aceste registre se ţin în sistem computerizat.
    (2) Fiecare comerciant înregistrat va purta un număr de ordine, începând de la numărul 1 în fiecare an.
    (3) Oficiul registrului comerţului va mai tine şi dosare, pentru fiecare comerciant, cu actele depuse. Înregistrările efectuate în registru vor fi evidentiate şi în dosarul comerciantului.
    (4) Modul de ţinere a registrelor, precum şi de efectuare a înregistrărilor se stabileşte unitar, pentru toate oficiile, prin norme emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României, împreună cu Ministerul Justiţiei, în termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a prezentei legi*).
    -------------
    Legea nr. 12/1998 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 19 ianuarie 1998.


    Capitolul III Efectuarea înregistrărilor

    Efectuarea înregistrărilor

    Articolul 13

    (1) Înmatricularea unui comerciant, persoana fizica, în registrul comerţului, va cuprinde:
    a) numele şi prenumele, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii, starea civilă, averea şi modul de evaluare a acesteia şi activitatea comercială anterioară;
    b) firma comercială şi sediul acesteia;
    c) obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale, astfel cum sunt prevăzute în autorizaţia pentru exercitarea comerţului;
    d) numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea comerţului.
    (2) Cererea de înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare ale datelor pe care le cuprinde.
    (3) Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate datele din cerere.


    Articolul 14

    Înmatricularea unei societăţi comerciale în registrul comerţului va cuprinde datele prevăzute în încheierea de înmatriculare a judecătorului delegat.


    Articolul 15

    Înmatricularea unei regii autonome, companii naţionale sau societăţi naţionale în registrul comerţului va cuprinde:
    a) actul de înfiinţare, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema acesteia;
    b) obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;
    c) unităţile componente ce pot intră în relaţii contractuale cu terţii, persoanele împuternicite să le reprezinte şi limitele împuternicirilor acordate;
    d) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia persoanelor împuternicite să le reprezinte, precum şi limitele puterilor conferite.


    Articolul 16

    Organizaţiile cooperatiste se înmatriculează în registrul comerţului, cu respectarea reglementărilor privind cooperatia mestesugareasca, cooperatia de consum şi cooperatia de credit.


    Articolul 17

    Cererea de înmatriculare în registrul comerţului se face, dacă legea nu prevede altfel, în termen de 15 zile:
    a) pentru comercianţi, persoane fizice, de la data autorizării;
    b) pentru societăţi comerciale, de la data autentificării actului constitutiv;
    c) pentru regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale şi organizaţii cooperatiste, de la data actului de înfiinţare.


    Articolul 18

    (1) Cererea de înmatriculare a unui comerciant, persoana fizica, va fi facuta personal sau prin împuternicit, cu procura specială şi autentică.
    (2) Pentru dovedirea specimenului de semnatura, comerciantul va semna la oficiul registrului comerţului, în prezenta judecătorului delegat sau a conducătorului oficiului ori a înlocuitorului acestuia, care va certifica semnatura.
    (3) În absenta comerciantului, semnatura acestuia poate fi înlocuită prin prezentarea unui specimen legalizat de notarul public.


    Articolul 19

    (1) Cererea de înmatriculare în registrul comerţului a unei societăţi comerciale va fi semnată cel puţin de un administrator sau, după caz, de reprezentantul acestuia ori, în condiţiile legii, de oricare asociat, iar pentru regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale sau organizaţii cooperatiste, de către persoanele împuternicite, potrivit legii, să le reprezinte.
    (2) Dovedirea specimenului de semnatura a administratorilor şi, după caz, a reprezentanţilor societăţilor comerciale, precum şi a persoanelor împuternicite în condiţiile legii sa reprezinte regiile autonome sau organizaţiile cooperatiste se face cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (2) şi (3).


    Articolul 20

    (1) Cererea de înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare.
    (2) La orice înmatriculare se vor menţiona numărul şi data încheierii judecătorului delegat.


    Articolul 21

    În registrul comerţului se vor inregistra menţiuni referitoare la:
    a) donatia, vânzarea, locaţiunea sau gajul fondului de comerţ, precum şi orice alt act prin care se aduc modificări inmatricularilor sau menţiunilor sau care face sa înceteze firma ori fondul de comerţ;
    b) numele, cetăţenia, data şi locul naşterii împuternicitului; dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursala ori filiala, menţiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala ori filiala. Semnatura reprezentantului va fi data în forma prevăzută de art. 18 alin. (2) şi (3);
    c) brevetele de invenţii, mărcile de fabrica, de comerţ şi de serviciu, denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă, firma, emblema şi alte semne distinctive asupra cărora societatea comercială, regia autonomă, organizaţia cooperatista sau comerciantul, persoana fizica, are un drept;
    d) hotărârea de divorţ al comerciantului, precum şi cea de împărţire a bunurilor comune pronunţate în cursul exercitării comerţului;
    e) hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum şi hotărârea prin care se ridica aceste măsuri;
    f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, după caz, precum şi înscrierea menţiunilor corespunzătoare;
    g) hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a exercita această profesie;
    h) orice modificare privitoare la actele, faptele şi menţiunile înregistrate.


    Articolul 22

    (1) Comerciantul are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor şi faptelor supuse obligaţiei de înregistrare.
    (2) Înregistrarea menţiunilor se poate face şi la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.
    (3) Menţiunile se vor inregistra din oficiu, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii copiei legalizate de pe dispozitivul hotărârii definitive pentru faptele şi actele prevăzute la art. 21 lit. d), e) şi g).
    (4) Faptul ca menţiunile pot fi înregistrate şi la cererea altor persoane sau din oficiu nu scuteşte pe comerciant de obligaţia de a cere efectuarea lor.


    Articolul 23

    (1) Comerciantul care are sucursale trebuie să ceara înmatricularea acestora la oficiul registrului comerţului de la sediul fiecărei sucursale.
    (2) În cerere, pe lângă datele prevăzute în prezenta lege pentru înmatricularea comerciantului, se va arata şi oficiul unde a fost înmatriculată firma sediului principal.
    (3) Oficiul registrului comerţului de la sediul sucursalei va transmite oficiului registrului comerţului de la sediul principal al comerciantului un extras de pe înregistrarea efectuată, pentru a fi menţionată în registrul comerţului respectiv.


    Articolul 24

    (1) Comerciantul care are sediul principal al comerţului sau în străinătate şi înfiinţează o sucursala sau o filiala în România va fi supus tuturor dispoziţiilor referitoare la înmatricularea, menţionarea şi publicarea actelor şi faptelor cerute pentru comercianţii din ţara.
    (2) Toate aceste formalităţi se vor face la oficiul registrului comerţului de la sediul sucursalei sau filialei.
    (3) Dacă o societate cu sediul în străinătate înfiinţează mai multe sucursale în ţara, documentele de constituire şi alte acte ale aceleiaşi societăţi, necesare pentru înmatricularea unei sucursale, se depun numai la una dintre sucursale.


    Articolul 25

    (1) Orice persoană fizica sau juridică, prejudiciata printr-o înmatriculare ori printr-o menţiune în registrul comerţului, are dreptul sa ceara anularea sau modificarea titlului în baza căruia s-a făcut înmatricularea sau menţiunea, precum şi radierea acestuia, în afară de cazurile în care nu are alte cai legale de atac pentru a obţine aceasta.
    (2) Cererea se depune şi se menţionează în registrul comerţului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului. În termen de 3 zile de la data depunerii oficiul registrului comerţului înaintează cererea tribunalului în a cărui raza teritorială se afla sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, tribunalului din acel judeţ.
    (3) Tribunalul se pronunţa asupra cererii prin hotărâre, cu citarea părţilor.
    (4) Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunţare, pentru părţile prezente, şi de la comunicare, pentru părţile lipsa.
    (5) Hotărârea judecătorească irevocabilă se comunică oficiului registrului comerţului pentru a fi menţionată în registru şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala părţii care a introdus cererea.
    -----------
    Art. 25 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 348 din 6 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 12 iulie 2001.


    Articolul 26

    (1) Data înregistrării în registrul comerţului este data la care înregistrarea a fost efectiv operata în acest registru.
    (2) Înregistrarea în registrul comerţului se operează în termen de 24 de ore de la data încheierii judecătorului delegat, iar în cazul înmatriculării unei societăţi comerciale, în termen de 24 de ore de la data la care încheierea judecătorului delegat a devenit irevocabilă.


    Articolul 27

    (1) Camerele de comerţ şi industrie au legitimare procesuala activa şi pot interveni în orice proces privind înregistrări în registrul comerţului, interesul fiind prezumat şi constând în respectarea cerinţelor generale ale activităţii comerciale.
    (2) Cererile introduse de camerele de comerţ şi industrie, în temeiul prezentei legi, nu sunt supuse taxei de timbru şi nici timbrului judiciar.


    Articolul 28

    În cererile de înregistrare în registrul comerţului şi în orice alte cereri adresate acestui registru se vor indica persoana şi adresa la care se vor comunică încheierile judecătorului delegat sau alte acte şi instiintari.


    Articolul 29

    Comerciantul este obligat a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în comerţ numărul de înregistrare în registrul comerţului şi anul înregistrării.


    Capitolul IV Regimul firmelor şi emblemelor

    Regimul firmelor şi emblemelor

    Articolul 30

    (1) Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează.
    (2) Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen.
    (3) Firmele şi emblemele vor fi scrise în primul rând în limba română.
    (4) Dreptul de folosinţă exclusiva asupra firmei şi emblemei se dobândeşte prin înscrierea acestora în registrul comerţului.


    Articolul 31

    (1) Firma unui comerciant, persoana fizica, se compune din numele comerciantului scris în întregime sau din numele şi iniţială prenumelui acestuia.
    (2) Nici o menţiune care ar putea induce în eroare asupra naturii sau întinderii comerţului ori situaţiei comerciantului nu poate fi adăugată firmei. Se vor putea face menţiuni care să arate mai precis persoana comerciantului sau felul comerţului sau.


    Articolul 32

    Firma unei societăţi în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea "societate în nume colectiv", scrisă în întregime.


    Articolul 33

    Firma unei societăţi în comandită simpla trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditati, cu menţiunea "societate în comandită", scrisă în întregime.


    Articolul 34

    Dacă numele unei persoane străine de societate figurează, cu consimţământul sau, în firma unei societăţi în nume colectiv ori în comandită simpla, aceasta devine răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate obligaţiile societăţii. Aceeaşi regula este aplicabilă şi comanditarului al cărui nume figurează în firma unei societăţi în comandită.


    Articolul 35

    Firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societăţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate pe acţiuni" sau "S.A." ori, după caz, "societate în comandită pe acţiuni".


    Articolul 36

    Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate adauga numele unuia sau al mai multor asociaţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate cu răspundere limitată" sau "S.R.L."


    Articolul 37

    Firma sucursalei din România a unei societăţi străine va trebui sa cuprindă şi menţiunea sediului principal din străinătate.


    Articolul 38

    (1) Orice firma noua trebuie să se deosebeasca de cele existente.
    (2) Când o firma noua este asemănătoare cu o alta, trebuie să se adauge o menţiune care să o deosebeasca de aceasta, fie prin desemnarea mai precisa a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat sau în orice alt mod.


    Articolul 39

    (1) Oficiul registrului comerţului va refuza înscrierea unei firme care, fără a introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme înregistrate.
    (2) Verificarea disponibilităţii firmei şi a emblemei se face de către oficiul registrului comerţului, înainte de întocmirea actelor constitutive sau, după caz, de modificarea firmei şi/sau a emblemei.


    Articolul 40

    Nici o firma nu va putea cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public.


    Articolul 41

    (1) Dobanditorul cu orice titlu al unui fond de comerţ va putea sa continue activitatea sub firma anterioară, care cuprinde numele unui comerciant, persoana fizica, sau al unui asociat, cu acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi şi cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.
    (2) Păstrarea firmei precedente este permisă societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau societăţii cu răspundere limitată, fără cerinţa mentionarii raportului de succesiune.
    (3) În cazul în care firma unei societăţi cu răspundere limitată cuprinde numele unuia sau mai multor asociaţi, dispoziţiile alin. (1) rămân aplicabile.


    Articolul 42

    Firma nu poate fi instrainata separat de fondul de comerţ la care este întrebuinţată.


    Articolul 43

    (1) Orice emblema va trebui să se deosebeasca de emblemele înscrise în acelaşi registru al comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea.
    (2) Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclama oriunde ar fi aşezate, pa facturi, scrisori, note de comanda, tarife, prospecte, afişe, publicaţii şi în orice alt mod, numai dacă vor fi însoţite în mod vizibil de firma comerciantului.
    (3) Dacă emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisă cu litere având mărimea de cel puţin jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema.


    Capitolul V Sancţiuni

    Sancţiuni

    Articolul 44

    (1) Comercianţii care trebuie să ceara înmatricularea sau înregistrarea unei menţiuni, să depună o semnatura sau anumite acte şi care nu respecta dispoziţiile legii şi termenul prevăzut vor fi obligaţi, prin hotărâre judecătorească, la plata unei amenzi civile de la 50.000 lei la 500.000 lei.
    (2) Amenda civilă este de la 100.000 lei la 1.000.000 lei, în cazul în care înmatricularea, menţiunea, depunerea semnăturii sau a actului sunt în sarcina unei societăţi comerciale. Dacă sunt mai multe persoane obligate la îndeplinire, amenda se aplică fiecăreia dintre ele.
    (3) Amenda prevăzută la alin. (1) se aplică, de asemenea, persoanelor vinovate de nevirarea, în condiţiile art. 11, a cotei din taxele datorate Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi Ministerului Justiţiei sau de necomunicarea datelor prevăzute la art. 9 alin. 3.
    (4) Amenda prevăzută la alin. (2) se aplică şi reprezentanţilor societăţilor comerciale amendate, potrivit dispoziţiilor acelui alineat.


    Articolul 45

    Comercianţii care nu se conformează obligaţiilor prevăzute la art. 29 vor fi sancţionaţi, prin hotărâre judecătorească, cu amendă civilă prevăzută la art. 44 alin. (1), iar în caz de repetare a omisiunii, cu amendă prevăzută la art. 44 alin. (2).


    Articolul 46

    Sesizarea instanţei pentru aplicarea amenzilor prevăzute la art. 44 se poate face de oricare persoana interesată, precum şi de camera de comerţ şi industrie teritorială pe lângă care funcţionează oficiul registrului comerţului la care s-a cerut sau trebuia să se ceara înmatricularea ori înregistrarea menţiunii sau depunerea semnăturii, precum şi a actului, iar în cazul prevăzut la art. 45, de camera de comerţ şi industrie teritorială pe lângă care funcţionează oficiul registrului comerţului la care s-a făcut înscrierea firmei.


    Articolul 47

    Amenzile civile prevăzute la art. 44 şi 45 sunt supuse regimului de drept comun al amenzilor civile, prevăzut de Codul de procedură civilă, şi se aplică de către instanţa pe a carei raza teritorială s-a săvârşit fapta.


    Articolul 48

    (1) Persoana care, cu rea-credinţa, a făcut declaraţii inexacte, în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, dacă, potrivit legii, fapta nu constituie o infracţiune mai grava.
    (2) Prin hotărârea pronunţată, instanţa va dispune şi rectificarea sau radierea înmatriculării ori menţiunii inexacte.


    Capitolul VI Dispoziţii finale şi tranzitorii

    Dispoziţii finale şi tranzitorii

    Articolul 49

    În judeţele în care nu sunt înfiinţate camere de comerţ şi industrie, oficiile registrului comerţului se organizează şi funcţionează pe lângă camera de comerţ şi industrie teritorială, stabilită de Camera de Comerţ şi Industrie a României.


    Articolul 50

    (1) Asigurarea spaţiului corespunzător şi a condiţiilor materiale necesare desfăşurării activităţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a fiecărui oficiu al registrului comerţului se face pentru anii 1990-1991 de către prefectura şi, respectiv, de către Primăria Municipiului Bucureşti.
    (2) Bunurile cu care au fost dotate oficiile trec, fără plata, în proprietatea camerelor de comerţ şi industrie teritoriale până la data de 1 ianuarie 1992.


    Articolul 51

    Camera de Comerţ şi Industrie a României şi camerele de comerţ şi industrie teritoriale vor asigura condiţiile necesare funcţionarii sistemului informatic unitar al registrului comerţului.


    Articolul 53

    Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României*).
    ---------
    *) Fac excepţie prevederile art. 4 alin. (2) şi (3), art. (6), art. 8 alin. (2), (3) şi (4), art. 11 alin. (2), (3) şi (4), art. 12 alin. (1), (3) şi (4), art. 13 alin. (1), art. 14, art. 15, art. 16, art. 17-20, art. 21 lit. f), art. 23, art. 24 alin. (3), art. 25 alin. (3), art. 26-29, art. 30 alin. (2) şi (4), art. 36, art. 37, art. 39, art. 41, art. 44, art. 45, art. 48 alin. (1) şi ale art. 51 şi 52, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Legii nr. 12/1998.
    -------------