ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 44 din 14 iunie 2006pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 23 iunie 2006
    (la 08-01-2007, Titlul ordonanței de urgență a fost modificat de din LEGEA nr. 508 din 28 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 05 ianuarie 2007 )
    Având în vedere existența unor disfuncționalități în aplicarea reglementărilor din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările ulterioare, și existența unor inechități constând în neincluderea unor persoane în rândul beneficiarilor drepturilor prevăzute de actul normativ, precum și în considerarea obiectivelor stabilite în Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008 cu privire la reducerea abandonului de copii și sporirea natalității, prin adoptarea unor măsuri specifice și diversificarea formelor de protecție socială destinate familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, se impune adoptarea de măsuri imediate în vederea înlăturării deficiențelor semnalate, precum și pentru instituirea unui regim echitabil prin includerea și a altor categorii de persoane în cadrul beneficiarilor drepturilor de protecție reglementate de această ordonanță de urgență, elemente ce constituie o situație extraordinară ce vizează interesul public.
    Principalele deficiențe constatate în primele luni de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările ulterioare, semnalate atât de beneficiari, cât și de instituțiile implicate în aplicarea prevederilor acesteia, deficiențe care au condus la imposibilitatea acordării în bune condiții a indemnizației pentru creșterea copilului, sunt următoarele:– necuprinderea anumitor categorii de persoane în prevederile ordonanței de urgență;– condiționarea acordării stimulentului de acordarea indemnizației pentru creșterea copilului;– inexistența unor reglementări clare în ceea ce privește acordarea alternativă a indemnizației pentru creșterea copilului și a stimulentului lunar;– imposibilitatea efectuării plății drepturilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările ulterioare, în conturile personale sau în conturile de card ale beneficiarilor.
    Deficiențele constatate au indus o stare accentuată de nemulțumire în rândul potențialilor beneficiari, precum și dificultăți de aplicare de către direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie teritoriale. Din acest punct de vedere, categoria cea mai defavorizată o constituie persoanele care s-au asigurat în sistemul asigurărilor sociale tocmai pentru a beneficia de acest drept prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare, și care nu au mai beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului odată cu apariția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările ulterioare.
    Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Constituția României, republicată, statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav sau cu handicap, stabilindu-se astfel un regim special de protecție și asistență în realizarea drepturilor lor, fără nicio discriminare sau condiționare.
    În anul 1993 a fost adoptată Legea nr. 61 privind alocația de stat pentru copii, act normativ care instituie o alocație familială, respectiv alocația de stat, ca un drept universal al copiilor garantat de Constituție. În temeiul acestei legi, toți copiii aflați în grija familiilor lor sau a familiilor substitutive primeau alocație de stat. Au existat însă unele condiționalități. Rata crescută la acea dată a abandonului școlar și analfabetismul constatat la unele segmente ale populației au impus ca pentru copiii de vârstă școlară acordarea alocației de stat să fie condiționată de frecventarea cel puțin a învățământului general obligatoriu. De asemenea, copiii aflați în instituțiile de ocrotire ale statului nu primeau această alocație, ei beneficiind în această perioadă de întreținere și îngrijire complete în cadrul instituțiilor.
    În temeiul acestor prevederi, Curtea Constituțională a dispus prin Decizia nr. 277 din 21 martie 2006 admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) și ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, fapt care impune modificarea de urgență a acestor prevederi neconstituționale și eliminarea oricăror condiționări în acordarea alocației de stat pentru copii.
    Menționăm că dispozițiile Legii nr. 61/1993 declarate neconstituționale își încetează efectele juridice în termen de 45 de zile de la emiterea deciziei Curții Constituționale, respectiv începând cu data de 2 iunie 2006. În situația în care actul normativ nu este modificat corespunzător, aplicarea noilor dispoziții se va realiza aleatoriu, fără unitate la nivel teritorial, ceea ce ar conduce la excluderea unor categorii de beneficiari.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul I

    Abrogat.

    (la 08-01-2007, Articolul I a fost abrogat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 508 din 28 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 05 ianuarie 2007 )

    Articolul II

    Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

    Articolul 1
    (1) Se instituie alocația de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare.(2) Beneficiază de alocație de stat pentru copii toți copiii în vârstă de până la 18 ani.(3) În situația tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, alocația de stat pentru copii se acordă până la terminarea acestora.(4) Tinerii prevăzuți la alin. (3) care repetă anul școlar nu beneficiază de alocație de stat, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
    2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

    Articolul 4
    (1) Alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau, în caz de neînțelegere, pe baza deciziei autorității tutelare ori a hotărârii judecătorești, părintelui căruia i s-a încredințat copilul spre creștere și educare.(2) Alocația de stat pentru copii se plătește și tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredințat copilul în vederea adopției, în condițiile legii.(3) După împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocației de stat pentru copii se poate face direct titularului, cu încuviințarea reprezentantului său legal.
    3. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

    Articolul 5
    (1) Alocația de stat pentru copii nu se plătește în lunile în care copiii titulari ai dreptului se află mai mult de 15 zile în instituții de ocrotire ori asistență socială sau în instituții de învățământ, care le asigură întreținerea completă din partea statului.(2) Lunar, serviciile de stare civilă ale consiliilor locale comunale, orășenești, municipale și ale sectoarelor municipiului București au obligația de a comunică direcțiilor de muncă, solidaritate socială și familie județene, respectiv a municipiului București, situația privind copiii care au decedat.
    4. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

    Articolul 10
    (1) Pentru copiii preșcolari, precum și pentru cei de vârstă școlară care nu urmează o formă de învățământ organizată în condițiile legii, plata alocației de stat se efectuează de către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, prin direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie județene, respectiv a municipiului București.(2) Plata alocației de stat pentru copiii în vârstă de peste 7 ani, care urmează o formă de învățământ organizată în condițiile legii, se efectuează de către Ministerul Educației și Cercetării, prin unitățile școlare.(3) Pentru copiii cu handicap plata alocației de stat se efectuează de către direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București, din fondurile cu această destinație alocate de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap.(4) Copiii de vârstă școlară care sunt înscriși în unități școlare din subordinea altor organe ale administrației publice, inclusiv militare, beneficiază de alocație de stat prin ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale de specialitate care au în subordine/coordonare aceste unități școlare.(5) Fondurile pentru plata alocației de stat pentru copii, precum și pentru cheltuielile cu transmiterea drepturilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele instituțiilor prevăzute la alin. (1)-(4).
    5. După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 10^1
    (1) Plata alocației de stat pentru copii prevăzută la art. 10 alin. (1) se realizează prin mandat poștal, cont curent personal sau cont de card.(2) În cazul achitării drepturilor de alocație de stat în cont curent personal sau în cont de card, direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie județene, respectiv a municipiului București, efectuează plata prin unitățile bancare pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.(3) Comisionul bancar prevăzut la alin. (2) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate și va fi stabilit, prin negociere, la nivel teritorial între direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie județene, respectiv a municipiului București și unitățile bancare.


    Articolul III

    Abrogat.

    (la 08-01-2007, Articolul III a fost abrogat de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 508 din 28 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 05 ianuarie 2007 )

    Articolul IV

    În termen de 15 zile de la publicarea prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei va supune aprobării prin hotărâre a Guvernului modificarea corespunzătoare a Hotărârii Guvernului nr. 591/1993 privind măsurile pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 61/1993 referitoare la gestionarea fondurilor, stabilirea și plata alocației de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 februarie 2000.


    Articolul V
    (1) Abrogat.
    (la 08-01-2007, Alineatul (1) din Articolul V a fost abrogat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 508 din 28 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 05 ianuarie 2007 ) (2) Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanțe de urgență, dându-se textelor o nouă numerotare.

    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    p. Ministrul muncii,
    solidarității sociale și familiei,
    Mihai Constantin Șeitan,
    secretar de stat
    Ministrul administrației și internelor,
    Vasile Blaga
    p. Ministrul educației și cercetării,
    Dumitru Miron,
    secretar de stat
    Ministrul finanțelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

    București, 14 iunie 2006.
    Nr. 44.
    -------