DECIZIE 221 28/04/2022

DECIZIA nr. 221 din 28 aprilie 2022referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în redactarea în vigoare ca urmare a modificării prin art. IV pct. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice

EMITENT

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 1 august 2022

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Ingrid Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu privire la sintagma „în funcție de valoarea estimată a contractului“, aplicabile cererilor prevăzute de art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016, excepție ridicată din oficiu, de Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 61/40/2019/a1 al acestei instanțe. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 671D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 672D/2019, nr. 1.862D/2019, nr. 2.305D/2019 și nr. 2.702D/2019, care au un obiect similar al excepției de neconstituționalitate, ce a fost ridicată, din oficiu, de Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 62/40/2019/a1 al acestei instanțe, de Instituto Nazionale Di Fisica Nucleare, Universita degli Studi din Roma „La Sapienza“, Centre National de la Recherche Scientifique, Alsyom S.A.S, Amplitude Custom Projects S.A.S.U., Comeb, S.R.L. și Scandinova Systems AB, reprezentați prin SCA Leroy și Asociații, în Dosarul nr. 3.896/93/2018/A6 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă, de Societatea UTI Grup - S.A. din București în Dosarul nr. 1.859/93/2018/a1 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă, precum și de către societățile FCC Construccion - S.A. și Azvi - S.A., persoane juridice de naționalitate spaniolă, cu sediul declarat și domiciliul procesual ales în București, în Dosarul nr. 19.947/3/2019/a1 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă.4. La apelul nominal efectuat, răspunde, în Dosarul nr. 1.862D/2019, doamna avocat Nela Petrișor, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, pentru autorii excepției de neconstituționalitate, lipsă fiind partea Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. De asemenea, la apelul nominal efectuat în Dosarul nr. 2.305D/2019 răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Dan Rareș Răducanu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, fiind lipsă partea Compania Națională Aeroporturi - S.A. București, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. În dosarele nr. 671D/2019, nr. 672D/2019 și nr. 2.702D/2019 lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor și arată că în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.305D/2019, autoarea excepției de neconstituționalitate, Societatea UTI Grup - S.A. din București, a depus concluzii scrise în sprijinul admiterii criticilor formulate.6. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 671D/2019, nr. 672D/2019, nr. 1.862D/2019, nr. 2.305D/2019 și nr. 2.702D/2019, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public și avocații prezenți sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin.(5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 672D/2019, nr. 1.862D/2019, nr. 2.305D/2019 și nr. 2.702D/2019 la Dosarul nr. 671D/2019, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul doamnei avocat Nela Petrișor, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, învederează faptul că în speța dedusă judecății s-a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru instituite prin dispozițiile de lege criticate, considerată a fi extrem de împovărătoare, taxă ce a fost stabilită prin raportare la valoarea contractului, și nu la valoarea dedusă judecății. Precizează că deși prevederile art. 56 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018, criticate în speță, au suferit o modificare importantă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, instanța de contencios constituțional este competentă să se pronunțe cu privire la neconstituționalitatea unor dispoziții care nu mai sunt în vigoare, dar care își produc efecte în cauză, Curtea efectuând în speță un control de constituționalitate concret, și nu în abstract, cum ar fi în situația în care ar fi sesizată de Avocatul Poporului. Arată că efectele controlului de constituționalitate se vor produce atât în dosarul prin care a fost învestită instanța de contencios constituțional, cât și în dosarul principal, în care valoarea contractului este una foarte mare, iar legea la care s-a raportat judecătorul cauzei atunci când a stabilit taxa de timbru stabilea o modalitate de calcul raportat la valoarea contractului, și nu la valoarea pretențiilor.8. Pe fondul excepției, susține că reglementarea criticată intră în conflict cu o serie de norme constituționale. Astfel, face referire la art. 21 coroborat cu art. 53 din Constituție, potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi accesul liber la justiție, sens în care precizează că prevederile art. 56 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018, îngrădesc liberul acces la justiție într-o manieră în care nu este permisă restrângerea exercitării acestui drept, având în vedere că nu sunt incidente niciuna din ipotezele prevăzute de art. 53 alin.(2) din Constituție. Arată că restrângerea operată prin acest cuantum exorbitant nu este necesară, iar măsura de stabilire a unui procent de 1% sau 2% din valoarea contractului, și nu a pretențiilor, conduce la îngrădirea accesului la justiție. Arată, în acest sens, că măsura ar trebui să fie proporțională cu situația care a determinat-o, or, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 a avut în vedere alte argumente, care vizau creșterea celerității în acordarea și în beneficiul achizițiilor publice, neavând nicio legătură cu taxa judiciară de timbru criticată. În acest context susține că măsura ar fi trebuit să fie aplicată în mod nediscriminatoriu, ceea ce însă nu se întâmplă, pentru că operatorul economic este obligat să timbreze la valoarea contractului, nu a pretențiilor, în timp ce autoritatea contractantă, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Apreciază, de asemenea, că mai intervine un element de discriminare, întrucât cei care au formulat acțiuni înainte de apariția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2018, strict sub imperiul Legii nr. 101/2016, beneficiau de o taxă judiciară de timbru de 120 de ori mai mică, iar potrivit noii reglementări din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2020, de asemenea, se instituie o taxă judiciară de timbru decentă, context în care precizează că autorii excepției s-au situat, în mod nefericit, într-un interval de timp defavorabil din punctul de vedere al stabilirii taxei judiciare de timbru. Apreciază, astfel, că reglementarea criticată aduce atingere dreptului însuși, întrucât acest cuantum excesiv al taxei judiciare de timbru prin raportare la valoarea contractului, nu a pretenției, creează o discriminare între justițiabilii care au formulat acțiuni la diferite momente în timp, sub imperiul unor reglementări de lege diferite.9. Se invocă, de asemenea, neconstituționalitatea prevederilor art. 56 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016 prin raportare la art. 16 alin. (2) și art. 124 alin. (2) din Constituție, având în vedere că operatorul economic este obligat să achite o taxă judiciară de timbru de 1%, respectiv 2% din valoarea contractului administrativ, în timp ce autoritatea contractantă este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.10. Susține, în continuare, neconstituționalitatea reglementării criticate și prin prisma încălcării art. 20 din Constituție coroborat cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, însă insistă, în mod special, asupra încălcării art. 56 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia sistemul legal de impuneri trebuie să asigure o justă așezare a sarcinilor fiscale. Menționează că există două axe principale în materie fiscală, materializate, pe de o parte, în principiul egalității în materie fiscală (care, într-un sens procesual semnifică faptul că legea fiscală trebuie aplicată în mod imparțial, egal și fără a ține seama de statutul contribuabilului, iar persoanele aflate în situații identice să fie tratate identic, scopul tratamentului fiscal fiind o bază rațională și existența unui raport de proporționalitate) și, pe de altă parte, în principiul legalității în materie fiscală. Referitor la principiul legalității, arată că acesta și-a găsit reflectarea în reglementarea criticată și din coroborarea cu art. 115 alin. (4) și (6), art. 137 și 139 din Constituție. Reflectarea acestui principiu nu se regăsește numai în norma constituțională, ci și în deciziile Curții Constituționale, exemplu fiind Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, prin care s-a statuat că pentru a se înlătura posibilitatea proliferării actelor normative de ordin administrativ în această materie, Constituția a consacrat regula conform căreia impozitele și taxele se stabilesc numai printr-un act ce are forța juridică a legii, ceea ce nu este cazul în privința Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2018. Arată că principiul legalității a fost respectat întotdeauna și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cadrul legislativ s-a conformat, de asemenea, acestui principiu constituțional, în acest sens fiind Legea finanțelor publice nr. 500/2002, care prevede că taxele și impozitele nu pot fi stabilite decât prin acte cu forța legii, sau Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, care, în art. 16, prevede că autoritățile administrației publice locale au competența stabilirii nivelurilor impozitelor și taxelor locale, în condițiile legii.11. Președintele Curții acordă cuvântul și domnului avocat Dan Rareș Răducanu, reprezentantul convențional al autoarei excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 2.305D/2019, care menționează că este de acord cu argumentele de neconstituționalitate mai sus prezentate de doamna avocat. În plus, referitor la Decizia Curții Constituționale nr. 827 din 17 noiembrie 2020, învederează faptul că problematica a fost analizată exclusiv din perspectiva faptului că taxa de timbru era datorată pentru procedura de atribuire a contractului de achiziții, dar nu s-a avut în vedere aspectul că instanțele judecătorești apreciază că aceeași taxă de timbru trebuie să fie calculată după același mecanism și în cazul litigiilor având ca obiect executarea contractelor și pretențiile ce decurg din executarea acestora. Arată că, așa cum în mod corect a stabilit instanța de contencios constituțional în decizia precitată, valoarea obiectului litigiului trebuie să fie elementul esențial după care se calculează taxa de timbru, atât în România, Uniunea Europeană, cât și în întreaga lume. În opinia sa, problema vine din faptul că nu este clar dacă această taxă de timbru calculată la valoarea estimată a contractului se aplică și în cazul litigiilor decurgând din executarea contractului de achiziții publice. În acest context, apreciază că decurg două vicii majore de neconstituționalitate, și anume: în primul rând o lipsă de claritate a legii, materializată în faptul că legiuitorul vorbește despre o taxă de timbru calculată la valoarea estimată a contractului, în condițiile în care există deja un contract încheiat care are o altă valoare, care poate să fie mai mare sau mai mică decât valoarea estimată a contractului, întrebarea fiind la ce se raportează taxa de timbru în această situație, la valoarea estimată în procedura de atribuire sau la valoarea exactă a contractului. În al doilea rând, un alt viciu de neconstituționalitate rezidă în discrepanțele privind modalitatea de stabilire a taxei de timbru, la care a făcut referire și antevorbitoarea sa. Învederează, totodată, că în perioada 2016-2020 Guvernul a emis trei ordonanțe de urgență, una dintre acestea fiind constatată ca neconstituțională de către instanța de contencios constituțional, ordonanțe prin care Guvernul a optat între a stabili valoarea taxei de timbru față de obiectul litigiului sau față de valoarea estimată a contractului. În fine, pe lângă aspectele de neconstituționalitate intrinsecă ale reglementării criticate, apreciază că există și aspecte de neconstituționalitate extrinsecă, întrucât, prin ordonanța de urgență adoptată, Guvernul a depășit limitele delegării legislative prin modificarea unor dispoziții dintr-o lege, fără a exista o situație extraordinară a cărei reglementare să nu suporte amânare.12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale, prin care s-a statuat că legiuitorul are deplinul drept de a stabili taxele judiciare de timbru, în funcție de valoarea contractului sau de elementele importante ale cauzei. Această competență a legiuitorului nu poate conduce însă la ideea că ar fi încălcate textele de neconstituționalitate invocate de autorii excepției, în acest sens fiind, de altfel, și Decizia Curții Constituționale nr. 827 din 17 noiembrie 2020, prin care s-a statuat că reglementarea criticată nu contravine art. 21 privind accesul liber la justiție.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:13. Prin încheierile din 8 martie 2019, pronunțate în dosarele nr. 61/40/2019/a1 și nr. 62/40/2019/a1, Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu privire la sintagma „în funcție de valoarea estimată a contractului“, aplicabile cererilor prevăzute de art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, din oficiu, de către instanța de judecată cu prilejul soluționării unor cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în cauze având ca obiect acțiuni în daune contractuale.14. Prin Încheierea din 31 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.896/93/2018/A6, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Instituto Nazionale Di Fisica Nucleare, Universita degli Studi din Roma „La Sapienza“, Centre National de la Recherche Scientifique, Alsyom S.A.S, Amplitude Custom Projects S.A.S.U., Comeb S.R.L. și Scandinova Systems AB, reprezentați prin Societatea Civilă de Avocați Leroy și Asociații, cu prilejul soluționării unei cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.15. Prin Încheierea nr. 30 din 17 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.859/93/2018/a1, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin.(1) din Legea nr. 101/2016 și a celor ale art. IV pct. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea UTI GRUP - S.A. din București cu prilejul soluționării unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru.16. Prin Încheierea din 3 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 19.947/3/2019/a1, astfel cum a fost modificată prin Încheierea de rectificare din 5 noiembrie 2019 pronunțată în același dosar al aceleiași instanțe, în sensul îndreptării din oficiu a erorii materiale referitoare la obiectul excepției de neconstituționalitate, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de societățile FCC CONSTRUCCION - S.A. și AZVI - S.A. cu prilejul soluționării unei cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, într-o cauză civilă având ca obiect executarea unui contract administrativ.17. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată că art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 a suferit o primă modificare prin art. IV pct. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, iar ulterior, fără absolut nicio justificare obiectivă, Guvernul a procedat la o a doua modificare a legii prin intermediul art. IV pct. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018, context în care apreciază că, de fapt, nu a avut loc o modificare a dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ci o veritabilă abrogare, urmată de adoptarea unei noi soluții legislative. În acest context, se susține că soluția legislativă reglementată de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ca urmare a modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018, este afectată în mod neechivoc de vicii de neconstituționalitate extrinsecă, prin încălcarea art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție.18. Cu privire la cuprinsul normativ intrinsec al reglementării criticate, se susține că dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care impun o taxă de timbru de 1%, respectiv 2% din valoarea estimată a contractului de achiziție publică pentru orice cerere privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, pentru cereri privind anularea sau nulitatea contractelor de achiziție publică, precum și pentru cereri care decurg din executarea contractelor administrative, sunt neconstituționale prin raportare la art. 21 coroborat cu art. 53 din Constituție, întrucât dispoziția criticată din Legea nr. 101/2016 îngrădește exercitarea dreptului de acces liber la justiție, fără ca această restrângere să fie justificată. Astfel, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 fixează o taxă de timbru cu un cuantum excesiv, raportată la valoarea contractului de achiziție publică, indiferent de obiectul cererii care derivă din contract, legiuitorul, în mod eronat, raportând taxa de timbru la valoarea contractului, și nu la valoarea cererii. Se arată că, deși restrângerea accesului la justiție prin impunerea unor taxe de timbru în cuantum rezonabil este o restrângere proporțională a dreptului de acces liber la justiție, totuși, această restrângere nu este proporțională având în vedere că taxa de timbru are un cuantum excesiv prin raportare la scopul urmărit, și anume plata serviciului prestat de instanțele judecătorești. În acest context, apreciază că dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 contravin și art. 1 alin. (5) din Constituția României, prin raportare la principiul predictibilității și clarității legii, deoarece nu reglementează cu claritate și în mod previzibil care este mecanismul de calcul al taxei de timbru, în sensul că nu stabilesc cu exactitate care este suma asupra căreia se va aplica procentul de 1%, respectiv de 2%.19. Prin prisma art. 20 din Constituție coroborat cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autorii excepției invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la taxele de timbru, și anume Hotărârea din 23 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Weissman împotriva României, Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, și Hotărârea din 20 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Iosif și alții împotriva României, prin care s-a statuat că taxele de timbru exorbitante, care depășesc cu mult cheltuielile prilejuite de realizarea actului de justiție și posibilitățile de plată ale justițiabilului, sunt de natură a împiedica exercitarea efectivă a liberului acces la justiție.20. Neconstituționalitatea art. 56 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016 este dedusă și prin raportare la art. 16 și art. 124 alin. (2) din Constituție, context în care autorii excepției susțin că în timp ce operatorul economic este obligat să achite o taxă de timbru de 1%, respectiv 2% din valoarea contractului administrativ, autoritatea contractantă este scutită de la plata taxei de timbru, în temeiul art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. În acest sens, arată că art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 fixează o taxă de timbru care este aplicată în mod discriminatoriu, fiind evidentă discriminarea făcută între titularul unei cereri evaluabile în bani față de titularul unei cereri neevaluabile în bani, fiind contrar și art. 56 alin. (2) din Constituție, întrucât orice taxă trebuie să fie instituită în considerarea contraprestației datorate de stat, or, în cauza de față există o disproporție între serviciul ce urmează a fi prestat și taxa de timbru datorată.21. În fine, autorii excepției susțin că art. 56 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 ar trebui modificat în sensul adăugării unei excepții, ca în cazul cererilor privind executarea contractului, taxa de timbru trebuind să se raporteze la valoarea cererii, iar nu la valoarea contractului.22. Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarele Curții Constituționale nr. 671D/2019 și nr. 672D/2019, apreciază că stabilirea unei taxe judiciare de timbru în funcție de valoarea estimată a contractului și în cazul unor procese și cereri care decurg din executarea contractelor administrative, indiferent de obiectul și valoarea acestora, încalcă dreptul persoanelor privind accesul liber la justiție, întrucât se creează o disproporție vădită între valoarea obiectului cererii de chemare în judecată și valoarea taxei judiciare de timbru, persoana prejudiciată în drepturile sale fiind practic descurajată în a se adresa unei instanțe judecătorești atunci când valoarea obiectului cererii este inferioară sau cel puțin apropiată de cuantumul taxei judiciare de timbru. Instanța apreciază că raportarea la valoarea estimată a contractului nu își mai găsește rațiunea în cazul cererilor ce vizează aspecte de executare a contractului când deja există o valoare certă a acestuia. Prin urmare, stabilirea unor astfel de taxe de timbru, raportat la valoarea contractului, și nu la valoarea pretențiilor solicitate, conduce în mod neconstituțional la cenzurarea și împiedicarea persoanelor de a formula și adresa o acțiune instanței de judecată în cazul litigiilor decurgând din executarea unui contract administrativ.23. Tribunalul Ilfov - Secția civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.862D/2019, apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale raportat la criticile invocate, iar în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.305D/2019, aceeași instanță susține că stabilirea taxei judiciare prin raportare strict la valoarea estimată a contractului, indiferent că obiectul acțiunii îl reprezintă pretenții rezultate din executarea contractului, dar inferioare valorii acestuia și fără ca legea să diferențieze timbrajul pe categorii de acțiuni ori pe pretențiile deduse judecății, este de natură a încălca principiul constituțional al accesului liber la justiție.24. Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.702D/2019, exprimându-și opinia cu privire la neconstituționalitatea art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 în ceea ce privește modalitatea de calcul al taxei de timbru în procent de 1%, respectiv 2% din valoarea contractului, și nu din valoarea pretențiilor formulate, apreciază că textul de lege stipulează clar în acest sens, și anume că cererile se taxează „în funcție de valoarea estimată a contractului“.25. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.26. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile avocaților prezenți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:27. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.28. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, în redactarea în vigoare ca urmare a modificării prin art. IV pct. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 4 iunie 2018, care au următorul cuprins normativ:– Ar. 56:(1) Cererile introduse la instanțele judecătorești potrivit prevederilor prezentului capitol se taxează, în funcție de valoarea estimată a contractului, după cum urmează:
a) până la 100.000.000 lei inclusiv - 2%;
b) peste 100.000.000 lei - 1%. [...](3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul în care procedura de atribuire este organizată pe loturi, taxele se raportează la valoarea estimată a fiecărui lot contestat.29. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții de lege contravin normelor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la calitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție coroborate cu art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale, ale art. 61 alin. (1) potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“, ale art. 115 alin. (4)-(6) privind delegarea legislativă și celor ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“.30. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind Decizia nr. 827 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 11 iunie 2021, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut că Legea nr. 101/2016 transpune Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, și Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva 89/665/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că, în ceea ce privește procedurile de atribuire a contractelor care intră în domeniul de aplicare circumscris, deciziile luate de autoritățile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente și, în special, cât mai rapid posibil în conformitate cu condițiile stabilite prin directivă, în special art. 2 alin. (7) („Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi puse în aplicare în mod efectiv“), pe motiv că respectivele decizii au încălcat legislația europeană în domeniul achizițiilor publice sau reglementările de drept intern pentru punerea în aplicare a acestei legislații. Potrivit acestei directive, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că procedurile privind căile de atac sunt accesibile, în conformitate cu reglementări detaliate care pot fi stabilite de statele membre, oricărei persoane care este sau a fost interesată de obținerea unui anumit contract public de achiziție de produse sau a unui contract public de lucrări și care a fost sau riscă să fie lezată de o presupusă încălcare.31. La nivel național, Legea nr. 101/2016 reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. În concret, legiuitorul a dat efectivitate prevederilor constituționale ale art. 148 alin. (2) și (4) cu privire la principiul priorității dreptului european, coroborate cu cele ale art. 21 care consacră accesul liber la justiție, și a creat cadrul legal pentru exercitarea acestui drept fundamental, reglementând sistemul de remedii judiciar, respectiv (i) contestația formulată pe cale judiciară și (ii) soluționarea litigiilor în instanța de judecată, context în care a stabilit competența instanțelor judecătorești, procedurile de judecată și condițiile în care acestea se desfășoară.32. Cu privire la critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată, Curtea reține că autorii excepției susțin că dispozițiile art. IV pct. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018, care modifică art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contravin dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6), întrucât Guvernul a depășit limitele delegării legislative prin modificarea unor dispoziții dintr-o lege prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, fără a exista o situație extraordinară a cărei reglementare să nu suporte amânare, și a încălcat condiția ca prin dispozițiile din ordonanță să nu fie afectate drepturile fundamentale prevăzute de Constituție.33. În acest context, referitor la pretinsa încălcare a art. 115 alin. (4) din Constituție, în componenta referitoare la condițiile și la situațiile în care Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență, în jurisprudența sa, exemplu fiind Decizia nr. 808 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 6 mai 2021, Curtea a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanță de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Sintagma „situații extraordinare“ a fost analizată în jurisprudența Curții Constituționale, care, prin decizia precitată, a reținut implicațiile deosebirii terminologice dintre noțiunea de „caz excepțional“ și cea de „situație extraordinară“, arătând că, deși diferența dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obișnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, același legiuitor a simțit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferență, prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“, consacrând astfel in terminis imperativul urgenței reglementării. Prin aceeași decizie, Curtea a precizat că de esența cazului excepțional este caracterul său obiectiv, în sensul că existența sa nu depinde de voința Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență. Curtea a mai arătat că pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cât privește condiția urgenței, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat că urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare.34. Prin Decizia nr. 808 din 10 noiembrie 2020, precitată, Curtea a constatat că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2018 se menționează că reglementarea în discuție a fost adoptată, pe de o parte, având în vedere: necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecționarea și flexibilizarea sistemului achizițiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecința cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiții majore, cu impact social și economic la nivel național sau local; importanța deosebită a fondurilor structurale în ansamblul economiei naționale, precum și efectele negative asupra potențialului de dezvoltare a economiei naționale generate de un nivel redus al absorbției fondurilor structurale; faptul că Acordul de parteneriat al României pentru perioada de programare financiară 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2014) 5.515 din 6 august 2014, stabilește condiționalitățile orizontale ex-ante care trebuie îndeplinite de Guvernul României în legătură cu utilizarea, în special prin efectuarea de achiziții publice, a fondurilor structurale aferente perioadei de programare financiară 2014-2020, fonduri structurale în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro. Pe de altă parte, actul normativ a fost adoptat în considerarea faptului că aspectele legiferate vizează interesul general public și constituie situații de urgență a căror reglementare nu poate fi amânată, întrucât absorbția fondurilor structurale conform acordului de parteneriat reprezintă un interes public prioritar, date fiind importanța acestora în ansamblul economiei naționale și efectele absorbției fondurilor structurale asupra potențialului de dezvoltare a economiei naționale. De asemenea, a fost avut în vedere faptul că nerespectarea prevederilor acordului de parteneriat, prin neîndeplinirea condiționalităților ex-ante prevăzute în cuprinsul său, poate conduce la afectarea finanțării din fonduri structurale în cadrul programelor europene finanțate din fonduri europene alocate în exercițiul financiar 2014-2020 a unor proiecte de interes public și la corecții financiare, fiind astfel afectată în mod semnificativ îndeplinirea obiectivelor de absorbție a fondurilor structurale, cu impact deosebit asupra dezvoltării economiei naționale.35. În acest context, ținând cont de aceste precizări, precum și de jurisprudența sa, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât împrejurările menționate în preambulul ordonanței de urgență a Guvernului criticate se încadrează în conceptul constituțional de „situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența Curții, iar urgența a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanței de urgență criticate.36. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, din perspectiva îngrădirii accesului liber la justiție, ca urmare a modificării art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018, prin Decizia nr. 827 din 17 noiembrie 2020, precitată, paragrafele 21-25, Curtea a constatat că reglementarea mai sus menționată nu afectează dreptul consacrat prin art. 21 din Constituție. Așa fiind, având în vedere că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 nu au fost afectate drepturi fundamentale prevăzute de Constituție, Curtea constată ca fiind neîntemeiată critica de neconstituționalitate extrinsecă privind încălcarea dispozițiilor art. 61 și ale art. 115 alin. (6) din Constituție.37. Din perspectiva criticilor de neconstituționalitate intrinsecă formulate, referitor la pretinsa încălcare a art. 21 coroborat cu art. 53 din Constituție, precum și a art. 20 din Constituție coroborat cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Decizia nr. 827 din 17 noiembrie 2020 Curtea a reținut că dispozițiile criticate stabilesc modalitatea de calcul al taxelor judiciare de timbru aplicabile sistemului de remedii judiciar în materia privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii și care reprezintă un procent de 2% din valoarea estimată a contractului, în contextul în care acesta are o valoare de până la 450.000 de lei inclusiv, și al căror cuantum va fi stabilit și aplicat de către instanța de judecată în funcție de particularitatea fiecărei spețe, de destinatarii normei prevăzuți de lege, de etapa procesuală incidentă, în acord cu scopul legii în ansamblu. Or, Curtea a constatat că legiuitorul are deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului, întrucât stabilirea modalității de plată a taxelor judiciare de timbru, ca, de altfel, și a cuantumului acestora este o opțiune a legiuitorului, ce ține de politica legislativă fiscală (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 626 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, paragraful 19). De asemenea, acest aspect nu este de natură a afecta accesul liber la justiție, ca drept fundamental, deoarece, astfel cum instanța de contencios constituțional a statuat prin numeroase decizii, spre exemplu, Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție.38. Curtea a reținut că toate cele de mai sus prezentate se circumscriu dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Astfel, în virtutea acestei învestiri constituționale, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea drepturilor constituționale și legale, context în care, în dinamica legislativă, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional cu prezenta excepție de neconstituționalitate, normele criticate au fost modificate, prevăzându-se că „cererile introduse la instanțele judecătorești [...] se taxează cu 2% din valoarea cererii, dar nu mai mult de 100.000.000 lei“.39. Totodată, Curtea a învederat că prin art. 56 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 se stipulează faptul că persoana care a formulat cerere potrivit prevederilor acestui articol poate beneficia, la cerere, de facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, prevederile criticate trebuie interpretate și aplicate în coroborare și cu alte norme din dreptul comun al taxelor judiciare de timbru reprezentate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, în măsura compatibilității acestora, spre exemplu, cu art. 31 alin. (1) din această ordonanță de urgență, care prevede că determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată. În același context, Curtea a subliniat că, potrivit jurisprudenței sale, echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții (a se vedea Decizia nr. 231 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, paragraful 17).40. Referitor la critica formulată din perspectiva încălcării art. 16, art. 124 alin. (2) și art. 56 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că, potrivit art. 4 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, au calitatea de autoritate contractantă (i) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor publice, (ii) organismele de drept public, (iii) asocierile formate de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute anterior. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 1 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 94 din 28 martie 2014, „autorități contractante“ înseamnă statul, autoritățile regionale sau locale, organismele de drept public sau asociațiile formate din una sau mai multe astfel de autorități sau din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public. Potrivit aceluiași art. 2 alin. (1) pct. 3 și 4 din directivă, „autorități contractante regionale sau locale“ înseamnă toate autoritățile contractante care nu sunt autorități guvernamentale centrale, iar „organisme de drept public“ înseamnă organismele care au toate caracteristicile următoare: sunt înființate în scopul specific de a răspunde unor necesități de interes general, fără caracter industrial sau comercial; au personalitate juridică; sunt finanțate, în cea mai mare parte, de către stat, autorități regionale sau locale ori alte organisme de drept public sau administrarea lor face obiectul supravegherii de către autoritățile ori organismele respective sau au un consiliu de administrație, de conducere ori de supraveghere alcătuit din membri desemnați în proporție de peste 50% de către stat, de autorități regionale sau locale ori de alte organisme de drept public.41. Astfel, pornind de la caracteristicile noțiunii de autoritate contractantă, în jurisprudența sa, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 497 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 21 octombrie 2020, paragrafele 15 și 16, Curtea a stabilit că scutirea autorităților publice, care intră sub incidența reglementării criticate, de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanțelor bugetare are o justificare obiectivă și rațională, întrucât ar fi absurd ca autoritățile respective - beneficiare de alocații bugetare - să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget, acestea fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa. De asemenea, Curtea a statuat că principiul egalității, prevăzut de Constituție pentru cetățeni, nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice. Așa cum rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 16, cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituție și în legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce autoritățile publice exercită atribuțiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create. Curtea a învederat însă că existența calității de autoritate/instituție publică nu este suficientă pentru a beneficia de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, inclusiv cea prevăzută de art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, aceasta nefiind aplicabilă decât în cazul special al veniturilor publice, iar nu și în cazul în care instituția formulează cereri ca urmare a pretențiilor ce decurg din contracte civile sau comerciale sau alte raporturi ce excedează domeniului strict delimitat al noțiunii de venituri publice. Așa fiind, nu toate pretențiile pecuniare formulate de autoritățile publice prevăzute în art. 30 alin. (1) din actul normativ menționat sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Competența de a califica obiectul cauzei deduse judecății și, implicit, modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente litigiului reprezintă însă atributul exclusiv al instanței de judecată.42. Având în vedere cele mai sus menționate, Curtea constată că reglementarea criticată nu contravine normelor constituționale și convenționale invocate, iar excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.43. Distinct de cele mai sus expuse, referitor la practica judiciară divergentă a instanțelor ce vizează modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu predilecție pentru ipoteza cererilor care tind la executarea parțială a unui contract administrativ care intră în domeniul de aplicare al legii, Curtea constată că, potrivit opiniei Institutului Național al Magistraturii exprimate în minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel din 6-7 iunie 2019 - Curtea de Apel Oradea, „în cazul cererilor ce derivă din executarea contractelor administrative, taxa judiciară de timbru se stabilește la valoarea obiectului cererii, determinată conform art. 31 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, însă potrivit mecanismului de calcul prevăzut de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, adică prin aplicarea la baza de calcul anterior menționată a procentului de 2%, dacă valoarea estimată a contractului este până la 100.000.000 lei inclusiv sau, după caz, de 1%, dacă valoarea estimată a contractului este peste 100.000.000 lei. Ca atare, în măsura în care cererea de chemare în judecată vizează executarea în parte a contractului administrativ, taxa judiciară de timbru aferentă acesteia se calculează prin aplicarea procentului anterior menționat (determinat în funcție de valoarea estimată a contractului) la valoarea în concret a obiectului cererii, iar nu la valoarea estimată a contractului“.44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 61/40/2019/a1 și nr. 62/40/2019/a1 ale acestei instanțe, de Instituto Nazionale Di Fisica Nucleare, Universita degli Studi din Roma „La Sapienza“, Centre National de la Recherche Scientifique, Alsyom S.A.S, Amplitude Custom Projects S.A.S.U., Comeb S.R.L. și Scandinova Systems AB, reprezentați prin Societatea Civilă de Avocați Leroy și Asociații, în Dosarul nr. 3.896/93/2018/A6 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă, de UTI Grup - S.A. din București în Dosarul nr. 1.859/93/2018/a1 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă, precum și de către societățile FCC Construccion - S.A. și Azvi - S.A. în Dosarul nr. 19.947/3/2019/a1 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și constată că dispozițiile art. 56 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Ilfov -Secția civilă și Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 28 aprilie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
-----