HOTĂRÂRE nr. 1.074 din 4 octombrie 2021privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 6 octombrie 2021
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. (5) și (6) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1

    Domeniul de aplicare(1) Prezenta hotărâre are ca obiect stabilirea cadrului legal pentru implementarea pe întreg teritoriul României a sistemului de garanție-returnare, denumit în continuare SGR, aplicabil pentru ambalaje primare nereutilizabile prevăzute la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare.(2) SGR reprezintă o modalitate prin care operatorii economici prevăzuți la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare, denumiți în continuare producători, îndeplinesc responsabilitatea pentru preluarea, transportul și reciclarea ambalajelor SGR, în condițiile prezentei hotărâri.(3) De la data intrării în funcțiune a SGR, obligațiile producătorilor aferente răspunderii extinse a acestora în ceea ce privește colectarea și reciclarea deșeurilor provenite de la ambalajele SGR se vor îndeplini exclusiv în cadrul SGR.
    (la 07-10-2022, Articolul 1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Articolul 2

    Definiții(1) Semnificația termenilor specifici utilizați în cuprinsul textului este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) Definițiile prevăzute la alin. (1) se completează cu definițiile prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările si completările ulterioare, și, după caz, cu cele prevăzute la art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu cele prevăzute în anexa nr. I la Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IVa Rețeaua de localități, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 07-10-2022, Alineatul (2) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Capitolul II Obligațiile producătorilor

    Articolul 3

    Obligațiile privind înregistrarea(1) Producătorii care introduc pe piața națională produse ambalate prevăzute la art. 1 alin. (1) au obligația de a se înregistra în SGR cu cel puțin 150 de zile înainte de data prevăzută la art. 10 alin. (1).(2) În scopul prevăzut la alin. (1), producătorii au obligația de a transmite administratorului SGR prevăzut la art. 16 alin. (1) o notificare în format digital cu semnătură electronică simplă sau calificată care să cuprindă cel puțin următoarele:
    a) datele de identificare ale producătorului, însoțite de o copie a certificatului de înregistrare fiscală;
    b) numele, numărul de telefon și adresa de e-mail a persoanei de contact desemnate din partea producătorului în relația cu administratorul SGR;
    c) numărul de unități de ambalaje care fac obiectul SGR în conformitate cu art. 10 alin. (5) din Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare, și greutatea aferentă de ambalaj exprimată în kilograme introduse pe piața națională în anul calendaristic anterior, defalcate pe tip de material, volum per unitate de ambalaj și categorii de produse conținute.
    (3) Data înregistrării este considerată a fi data la care producătorul a transmis corect și complet documentația prevăzută de prezenta hotărâre și cea solicitată de administratorul SGR în condițiile alin. (4), dacă este cazul, indiferent de data la care administratorul SGR a confirmat primirea documentației și caracterul complet al acesteia.(4) Producătorii sunt obligați să ofere clarificări și informațiile solicitate de către administratorul SGR în legătură cu notificarea de înregistrare în SGR, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării.(5) Producătorii care intenționează să introducă pe piața națională produsele ambalate prevăzute la art. 1 alin. (1) ulterior împlinirii termenului prevăzut la alin. (1) au obligația de a se înregistra în SGR cu cel puțin 30 de zile înainte de introducerea pe piața națională a produselor ambalate în ambalaje SGR.
    (la 07-10-2022, Articolul 3 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Articolul 4

    Obligații specifice funcționării SGR(1) Producătorii sunt obligați:
    a) să încheie contracte cu administratorul SGR, în cel mult 60 de zile de la data înregistrării conform prevederilor art. 3, în vederea îndeplinirii obligațiilor așa cum decurg acestea din prezenta hotărâre;
    b) să marcheze ambalajele SGR conform prezentei hotărâri;
    c) să utilizeze pentru raportarea ambalajelor puse pe piața națională, care fac obiectul SGR, programul informatic dezvoltat, gestionat și pus la dispoziție de către administratorul SGR;
    (la 07-10-2022, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    d) să țină evidența numărului total al produselor în ambalaje SGR pe tip de material, greutate și volume, precum și evidența garanțiilor percepute aferente;
    e) să comunice administratorului SGR evidența actualizată prevăzută la lit. d), până la data de 10 a lunii imediat următoare pentru produsele în ambalaje SGR introduse pe piața națională în luna de referință, în formatul și procedura stabilite de administratorul SGR;
    f) să plătească administratorului SGR valoarea garanției aferente produselor în ambalaje SGR introduse pe piața națională, până în data de 25 a lunii următoare introducerii pe piață a produselor;
    g) să perceapă de la clienții lor garanția aferentă produselor în ambalajele SGR introduse pe piața națională și achiziționate de către aceștia;
    h) să plătească administratorului SGR tariful de administrare conform contractului încheiat cu administratorul SGR;
    i) să informeze consumatorii sau utilizatorii finali, prin transmiterea informației detaliate pe produs, marcă, tip de material, greutate și volum al ambalajului pentru a fi postată pe pagina de internet a administratorului SGR, despre începerea sau încetarea punerii pe piață a unui anumit tip de produs ambalat în ambalaj SGR;
    (la 07-10-2022, Litera i) din Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    j) să permită efectuarea controalelor de către autoritățile competente și să furnizeze acestora documente, informații corecte și complete referitoare la propriile ambalaje care fac obiectul SGR, datele comunicate către administratorul SGR și decontările cu acesta, alte produse ambalate care fac obiectul obligațiilor de mediu.
    (2) Producătorii prevăzuți la art. 3 alin. (1), prin intermediul administratorului SGR, sunt obligați să realizeze următoarele obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR:
    a) 65% sticlă, 65% plastic, 65% metal pentru anul 2024;
    b) 75% sticlă, 80% plastic, 80% metal pentru anul 2025;
    c) 85% sticlă, 90% plastic, 90% metal începând cu anul 2026.
    (la 07-10-2022, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (3) Gradul de îndeplinire a obiectivelor de returnare se calculează prin raportul dintre numărul total de ambalaje SGR introduse pe piața națională și numărul total de ambalaje SGR validate în baza codului de bare ca fiind returnate în cadrul SGR în anul calendaristic de referință și va fi verificat de către Administrația Fondului pentru Mediu.(4) Ambalajele SGR validate ca fiind returnate în cadrul SGR sunt cele stabilite la punctele de returnare prin sistemul electronic de numărare al echipamentelor automate de preluare și, respectiv, la centrul de numărare dacă ambalajele au fost preluate manual la punctele de returnare.(5) Producătorii sunt obligați să utilizeze programul informatic dezvoltat, gestionat și pus la dispoziție de către administrator.


    Capitolul III Obligațiile comercianților

    Articolul 5

    Obligațiile privind înregistrarea în cadrul sistemului de garanție-returnare(1) Comercianții au obligația să se înregistreze în baza de date gestionată de către administratorul SGR cu cel puțin 150 de zile înainte de data prevăzută la art. 10 alin. (1).
    (la 07-10-2022, Alineatul (1) din Articolul 5 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (2) În scopul prevăzut la alin. (1), comercianții au obligația să transmită administratorului SGR o notificare în format digital cu semnătură electronică simplă sau calificată care să cuprindă cel puțin următoarele:
    a) datele de identificare, însoțite de copie a certificatului de înregistrare fiscală;
    b) numele, numărul de telefon și adresa de e-mail a persoanei de contact desemnate din partea comerciantului în relația cu administratorul SGR;
    c) adresa și suprafața fiecărei structuri de vânzare operate de comerciant ca punct de desfacere, astfel cum sunt definite la art. 4 lit. j) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    d) adresa și detaliile de acces ale punctului de preluare a ambalajelor returnate și orarul de funcționare al punctului de preluare;
    e) modalitatea de preluare a ambalajelor returnabile de la deținători: manual sau prin echipamente de preluare;
    f) numărul de produse în ambalaje SGR comercializate cu amănuntul pe piața națională în anul calendaristic anterior;
    g) numărul de produse în ambalaje SGR pe care comerciantul anticipează că îl va comercializa în anul calendaristic în care este transmisă notificarea de înregistrare;
    h) informații din care să rezulte dacă comerciantul se încadrează la una dintre excepțiile prevăzute la art. 17.
    (la 07-10-2022, Alineatul (2) din Articolul 5 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (3) Data înregistrării este considerată a fi data la care comerciantul a transmis corect și complet documentația prevăzută la alin. (2).
    (la 07-10-2022, Alineatul (3) din Articolul 5 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (4) Comercianții sunt obligați să ofere clarificări și informațiile administratorului SGR în legătură cu notificarea de înregistrare în SGR, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitare.(5) Comercianții care se înființează sau încep comercializarea de produse în ambalaje care fac obiectul SGR ulterior împlinirii termenului prevăzut la alin. (1) au obligația de a se înregistra în SGR cu cel puțin 30 de zile înainte de comercializarea produselor în ambalaje SGR.


    Articolul 6

    Obligații specifice funcționării SGR(1) Comercianții sunt obligați:
    a) să încheie contracte cu administratorul SGR în vederea îndeplinirii obligațiilor ce decurg din prezenta hotărâre, în cel mult 90 de zile de la data înregistrării potrivit prevederilor art. 5;
    b) să indice distinct valoarea garanției la raft și pe documentele fiscale aferente produsului în ambalaj SGR;
    c) să plătească valoarea garanției operatorilor economici de la care achiziționează produse ambalate în ambalaje SGR;
    d) să nu comercializeze produse ambalate în ambalaje SGR achiziționate de la producători neînregistrați în cadrul administratorului SGR sau de la distribuitori ai acestor producători;
    d^1) să nu comercializeze produse ambalate în ambalaje SGR care nu sunt marcate potrivit prevederilor art. 22;
    (la 07-10-2022, Alineatul (1) din Articolul 6 , Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    e) să încaseze de la clienții lor garanția aferentă produselor în ambalaje SGR;
    (la 07-10-2022, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 6 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    f) să afișeze în cadrul structurilor de vânzare informații adresate consumatorilor sau utilizatorilor finali cu privire la:
    (la 07-10-2022, Partea introductivă a Literei f) din Alineatul (1), Articolul 6, Capitolul III a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    f.1) tipurile de produse care fac parte din sistemul de garanție-returnare;
    f.2) valoarea garanției;
    f.3) posibilitatea consumatorilor sau utilizatorilor finali de a returna ambalajul SGR în vederea restituirii valorii garanției în cadrul oricărui punct de returnare de pe teritoriul României;
    f.4) adresa și programul de funcționare ale punctului de returnare operat de comerciant;
    f.5) modalitatea de preluare a ambalajelor, manual sau prin echipament automat de preluare;
    f.6) modalitățile disponibile de restituire a garanției;
    f.7) dreptul celui care returnează ambalajul SGR de a solicita restituirea valorii garanției în numerar, prin voucher sau prin transfer bancar, conform art. 14 alin. (2);
    (la 07-10-2022, Litera f.7) din Alineatul (1) , Articolul 6 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    f.8) situațiile de refuz al restituirii garanției;
    g) să organizeze puncte de returnare, în condițiile prezentei hotărâri;
    h) să preia în cadrul punctelor de returnare toate ambalajele SGR returnate de consumatori sau utilizatori finali și să restituie acestora valoarea garanției la momentul returnării ambalajelor SGR, în condițiile prezentei hotărâri;
    i) să protejeze ambalajele SGR preluate în cadrul punctelor de returnare împotriva deteriorării, furtului și a altor situații similare, până la preluarea acestora de către administratorul SGR;
    j) să permită exclusiv administratorului SGR preluarea ambalajelor SGR de la punctele de returnare, la solicitarea acestuia sau a reprezentantului desemnat al acestuia;
    k) să utilizeze pentru raportarea ambalajelor care fac obiectul SGR și a garanțiilor aferente acestora, programul informatic pus la dispoziție online de către administratorul SGR;
    l) să țină evidența numărului total al produselor în ambalaje SGR comercializate, defalcat pe produse, pentru fiecare structură de vânzare și/sau magazin on-line pe care le operează, evidența numărului total al ambalajelor SGR care au fost returnate comerciantului de către consumatori sau utilizatori finali, defalcat pe tip de material și volum, precum și evidența garanțiilor plătite, încasate la vânzarea produselor și returnate către consumatori la punctul de returnare, respectiv încasate de la administratorul SGR;
    m) să permită efectuarea controalelor de către autoritățile competente și să furnizeze acestora documente, informații corecte și complete referitoare la modul de îndeplinire a obligațiilor de către comerciant, precum și documentele justificative primite din partea consumatorilor sau utilizatorilor finali, administratorului SGR, și celorlalți operatori economici din cadrul SGR cu care comerciantul a încheiat contracte;
    n) să ofere in scris, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, clarificări și informațiile solicitate de către administratorul SGR și care sunt în legătură cu îndeplinirea obligațiilor ce decurg din prezenta hotărâre.
    (2) Comercianții care, în temeiul art. 17 alin. (7), optează pentru organizarea punctelor de returnare în parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale sau cu asociațiile de dezvoltare intercomunitară, potrivit prevederilor art. 8, vor afișa în cadrul structurilor de vânzare, vizibil și ușor lizibil pentru clienți, următorul text: «Acest magazin nu funcționează ca punct de returnare a ambalajelor», precum și informația privind localizarea punctelor de returnare puse la dispoziție.
    (la 07-10-2022, Alineatul (2) din Articolul 6 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Capitolul IV Rolul unităților administrativ-teritoriale și al asociațiilor de dezvoltare intercomunitare

    Articolul 7

    Organizarea și operarea punctelor de returnare(1) Autoritățile deliberative la nivelul unităților administrativ-teritoriale, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. m) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pot aproba încheierea acordurilor de parteneriat cu comercianții având structuri de vânzare cu o suprafață mai mică de 200 mp, la solicitarea acestora, în vederea organizării și operării punctelor de returnare conform prezentei hotărâri, cu condiția îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 8 alin. (2).(2) Autoritățile deliberative la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la alin. (1), precum și asociațiile de dezvoltare intercomunitară pot organiza puncte de returnare a ambalajelor SGR pe raza administrativ-teritorială a respectivei unități administrativ-teritoriale/asociații de dezvoltare intercomunitară, denumite în continuare UAT/ADI, în colaborare și sub coordonarea administratorului SGR.


    Articolul 8

    Acorduri de parteneriat(1) Autoritățile deliberative la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la art. 7 pot aproba încheierea acordurilor de parteneriat prevăzute la art. 7 exclusiv cu comercianții având structuri de vânzare cu suprafața mai mică de 200 mp ce sunt localizați pe raza administrativ-teritorială UAT.(2) Pentru punctele de returnare organizate potrivit prevederilor art. 7, operatorii acestora trebuie:
    a) să asigure o capacitate de preluare cel puțin egală cu suma ambalajelor SGR comercializate de către comercianții asociați;
    b) să respecte obligațiile instituite de către administratorul SGR, în condițiile prezentei hotărâri;
    c) abrogată;
    (la 07-10-2022, Litera c) din Alineatul (2) , Articolul 8 , Capitolul IV a fost abrogată de Punctul 10, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    d) să desemneze un responsabil în relația cu administratorul SGR.
    (la 07-10-2022, Litera d) din Alineatul (2) , Articolul 8 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (3) Punctele de returnare prevăzute la alin. (1) și art. 7 sunt organizate de către autoritățile executive la nivelul unităților administrativ-teritoriale sau de către asociațiile de dezvoltare intercomunitară, respectiv de către asocierea dintre aceștia și comercianții cu suprafețe de vânzare de sub 200 mp, prin responsabilul desemnat pentru relația cu administratorul SGR.
    (la 07-10-2022, Alineatul (3) din Articolul 8 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (4) Operatorul punctelor de returnare prevăzute la alin. (1) și art. 7 are obligația de a oferi consumatorilor finali posibilitatea de rambursare a garanției în numerar, prin transfer bancar sau prin voucher care poate fi utilizat sau schimbat în numerar în cadrul structurilor de vânzare ale comercianților asociați potrivit art. 7 alin. (1) sau în cadrul structurilor de vânzare de pe raza administrativ-teritorială în situația art. 7 alin. (2), după caz.
    (la 07-10-2022, Alineatul (4) din Articolul 8 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (5) În cazul punctelor de returnare prevăzute la alin. (1) și art. 7 care sunt operate de către unitatea administrativ-teritorială sau asociația de dezvoltare intercomunitară, operatorul va respecta obligațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h)-k), m) și n) în sarcina comercianților.
    (la 07-10-2022, Alineatul (5) din Articolul 8 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (5^1) Operatorul punctelor de returnare prevăzute la alin. (1) și art. 7 este obligat să țină evidența numărului total al ambalajelor SGR care au fost returnate acestuia, defalcat pe tip de material și volum, precum și evidența garanțiilor plătite către consumatori la punctul de returnare, respectiv încasate de la administratorul SGR.
    (la 07-10-2022, Articolul 8 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 13, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (6) Operatorul prevăzut la alin. (5) va răspunde contravențional în aceleași condiții cu comercianții care operează puncte de returnare, în condițiile prezentei hotărâri.


    Articolul 9

    Compensarea costurilor
    În situația în care autoritățile deliberative la nivelul unităților administrativ-teritoriale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară asigură organizarea și operarea punctelor de returnare în conformitate cu prevederile art. 7 și 8, acestea vor beneficia din partea administratorului SGR de compensarea costurilor prin tariful de gestionare, stabilit de administratorul SGR în conformitate cu prevederile ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor prevăzut la art. 25 alin. (3), în funcție de modalitatea de preluare a ambalajelor SGR returnate, respectiv manuală sau prin echipament automat de preluare.


    Capitolul V Sistemul de garanție-returnare

    Articolul 10

    Sistemul de garanție-returnare(1) Începând cu data de 30 noiembrie 2023, SGR, unic la nivel național, este obligatoriu tuturor producătorilor și comercianților în condițiile prezentei hotărâri, aplicându-se atât produselor fabricate pe teritoriul național, cât și produselor importate sau achiziționate intracomunitar, în condiții nediscriminatorii, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea participării efective a operatorilor economici la funcționarea sistemului și tarifele impuse acestora de către administratorul SGR.(2) Este interzisă introducerea pe piața națională a produselor ambalate în ambalajele prevăzute la art. 1 alin. (1) dacă producătorii acestora nu sunt înregistrați în SGR potrivit prevederilor de la art. 3 alin. (1), respectiv art. 5 alin. (1).(3) Este interzisă introducerea pe piața națională a produselor ambalate în ambalajele prevăzute la art. 1 alin. (1) dacă acestea nu sunt inscripționate în condițiile prevăzute la art. 22, cu excepția produselor care se află în stocul producătorilor sau comercianților la data prevăzută la alin. (1).(4) Stocurile prevăzute la alin. (3) pot fi introduse pe piață, respectiv comercializate, după caz, cel târziu până la data de 31 decembrie 2024, dată după care introducerea acestora pe piața națională, respectiv comercializarea lor este interzisă.(5) În cazul bunurilor importate sau achiziționate intracomunitar după data intrării în funcțiune a SGR nu se aplică interdicția prevăzută la alin. (4) dacă respectivele bunuri sunt inscripționate înainte de prima furnizare pentru distribuire, consum sau utilizare.
    (la 07-10-2022, Articolul 10 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Articolul 11

    Înregistrarea în cadrul sistemului de garanție-returnare
    Procedura de înregistrare în SGR se stabilește de către administratorul SGR și se publică pe pagina proprie de internet cu cel puțin 150 de zile înainte de împlinirea termenelor de la art. 3 alin. (1), respectiv art. 5 alin. (1).
    (la 07-10-2022, Articolul 11 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Articolul 12

    Garanția(1) Garanția reprezintă suma plătită de către consumatorul sau utilizatorul final la momentul achiziționării unui produs în ambalaj SGR, separată de prețul produsului, gestionată în cadrul sistemului de garanție-returnare prin intermediul administratorului SGR și care este restituită integral consumatorului sau utilizatorului final la momentul returnării ambalajului SGR în cadrul unui punct de returnare.(2) Garanția se aplică pentru fiecare unitate de produs în ambalaj SGR și este evidențiată distinct în documentele fiscale ale producătorilor, distribuitorilor și comercianților, la comercializarea produselor, inclusiv către consumatorii sau utilizatorii finali.(3) Începând cu data intrării în funcțiune a SGR, producătorii prevăzuți la pct. 1 lit. k) din anexă sunt obligați ca la momentul introducerii pe piața națională a produselor în ambalaje SGR să perceapă garanția prevăzută la alin. (1).
    (la 07-10-2022, Alineatul (3) din Articolul 12 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (4) Începând cu data intrării în funcțiune a SGR, comercianții sunt obligați să perceapă garanția de la consumatorii sau utilizatorii finali.
    (la 07-10-2022, Alineatul (4) din Articolul 12 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (5) Începând cu data intrării în funcțiune a SGR, valoarea garanției este în cuantum de 0,5 lei pentru toate tipurile de ambalaj SGR.
    (la 07-10-2022, Alineatul (5) din Articolul 12 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (6) Administratorul SGR are dreptul de a solicita autorității publice centrale pentru protecția mediului modificarea valorii garanției, inclusiv diferențiat pe tip de ambalaj, respectiv pe tip de material.
    (la 07-10-2022, Alineatul (6) din Articolul 12 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (7) Valoarea garanției modificată potrivit solicitării prevăzute la alin. (6) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la inițiativa autorității publice centrale pentru protecția mediului, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.
    (la 07-10-2022, Alineatul (7) din Articolul 12 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (8) Același operator economic nu poate fi obligat la plata de mai multe ori a garanției aferente aceleiași unități de produs în ambalaj SGR.(9) Rambursarea prețului produselor în ambalaje SGR, ca urmare a returnării produselor comandate, presupune inclusiv rambursarea garanției aferente produselor returnate.


    Articolul 13

    Modul de funcționare a punctelor de returnare(1) În cadrul punctelor de returnare, comercianții sunt obligați să accepte ambalajele SGR returnate de consumatorii sau utilizatorii finali, indiferent de locul din care a fost achiziționat produsul ambalat și fără a condiționa acceptarea ambalajului SGR de prezentarea bonului fiscal.(2) În cadrul punctelor de returnare, comercianții vor păstra ambalajele SGR returnate, separat de deșeuri sau alte ambalaje care nu fac parte din SGR, în vederea preluării acestora prin grija administratorului SGR.(3) Punctul de returnare este organizat în cadrul structurii de vânzare a comerciantului sau în imediata vecinătate a acesteia, fără depășirea unei distanțe de 150 de metri față de structura de vânzare și având cel puțin același program de funcționare ca structura de vânzare a comerciantului.(4) Punctele de returnare organizate conform prevederilor art. 7 și art. 8 alin. (1) vor fi amplasate în zone accesibile consumatorilor de pe raza UAT-urilor.(5) Pentru toate punctele de returnare, inclusiv cele organizate în afara spațiului de vânzare, operatorii punctelor de returnare vor asigura monitorizarea și securitatea acestora, în baza unui regulament propriu care să asigure păstrarea integrității punctului de returnare, a echipamentelor acestuia și a ambalajelor returnate.(6) Administratorul SGR este proprietarul ambalajelor SGR returnate în cadrul punctelor de returnare.


    Articolul 14

    Rambursarea garanției către consumatori sau utilizatori finali(1) Consumatorii sau utilizatorii finali pot restitui ambalajul SGR în cadrul oricărui punct de returnare organizat de către comercianți pe teritoriul României, indiferent de locul din care a fost achiziționat produsul ambalat și fără a putea fi condiționat de prezentarea bonului fiscal în vederea recuperării garanției, în condițiile prezentei hotărâri.(2) În cazul în care la punctul de returnare:
    a) ambalajele SGR sunt preluate manual, valoarea garanției este returnată consumatorilor sau utilizatorilor finali, în numerar, prin voucher sau prin transfer bancar. Transferul bancar va fi realizat la solicitarea consumatorului numai cu acordul comerciantului și cu suportarea comisioanelor bancare de către solicitant;
    b) ambalajele SGR sunt preluate prin echipament automat de preluare, valoarea garanției este returnată consumatorilor sau utilizatorilor finali fie prin voucher pe care aceștia, în cadrul aceluiași comerciant care operează echipamentul automat de preluare, îl pot preschimba în numerar sau îl pot utiliza la efectuarea cumpărăturilor, în termen de maximum 12 luni de la eliberarea voucherului, fie prin transfer bancar. Transferul bancar va fi realizat la solicitarea consumatorului numai cu acordul comerciantului și cu suportarea comisioanelor bancare de către solicitant.
    (la 07-10-2022, Alineatul (2) din Articolul 14 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (3) Garanția nu va fi restituită către consumatori sau utilizatori finali dacă ambalajul returnat:
    a) nu are aplicat marcajul care indică apartenența la SGR, respectiv simbolul reprezentativ și codul de bare prevăzute la art. 22 alin. (1) sau dacă acesta nu este vizibil ori lizibil;
    b) nu este returnat întreg ori este degradat sau deformat astfel încât nu se poate stabili apartenența la SGR;
    c) nu este golit în întregime de conținut; sau
    d) nu este returnat în termen de maximum 24 de luni de la data publicării pe pagina de internet a administratorului SGR a anunțului privind încetarea introducerii pe piață de către producător a produsului respectiv.


    Articolul 15

    Tariful de administrare(1) Pentru acoperirea obligațiilor financiare aferente aducerii la îndeplinire a răspunderii extinse a producătorilor pentru ambalajele care fac obiectul SGR, administratorul SGR stabilește și percepe de la producători tariful de administrare al SGR care trebuie să includă și tariful de gestionare.(2) Tariful de administrare se percepe producătorilor și va fi stabilit de administratorul SGR în conformitate cu prevederile ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor prevăzut la art. 25 alin. (3), pentru stabilirea metodologiei de calcul al tarifelor de administrare și gestionare, în funcție de tipul de material, greutate și volum, prin raportare la costurile totale de funcționare ale SGR alocate producătorilor în mod proporțional cu cantitatea de ambalaje SGR puse pe piață.
    (la 07-10-2022, Alineatul (2) din Articolul 15 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (3) Cuantumul și frecvența plății tarifului de administrare vor fi stabilite în mod transparent de către administratorul SGR, pe baza metodologiei prevăzute la art. 25 alin. (3).
    (la 07-10-2022, Alineatul (3) din Articolul 15 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Articolul 16

    Tariful de gestionare(1) Tariful de gestionare se achită operatorilor punctelor de returnare pentru ambalajele preluate de către administratorul SGR și va fi stabilit de administratorul SGR în conformitate cu prevederile ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor prevăzut la art. 25 alin. (3) pentru stabilirea metodologiei de calcul al tarifelor de administrare și gestionare, în funcție de modalitatea de preluare a ambalajelor SGR returnate, respectiv manuală sau prin echipament automat de preluare.(2) Cuantumul și frecvența plății tarifului de gestionare vor fi stabilite în mod transparent de către administratorul SGR, pe baza metodologiei prevăzute la art. 25 alin. (3).
    (la 07-10-2022, Alineatul (2) din Articolul 16 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Articolul 17

    Excepții(1) Prin excepție de la prevederile art. 25 alin. (4), SGR nu se aplică produselor exportate, comercializate în magazine tip duty-free și celor care se comercializează în mijloacele de transport internațional.(2) Prin excepție de la prevederile art. 6 alin. (1) lit. g)-j), comercianții care fac disponibile pe piața națională produse ambalate în ambalaje SGR exclusiv prin intermediul unor platforme on-line nu au obligația de a organiza puncte de returnare.(3) Comercianții HoReCa au obligația să perceapă garanția de la consumatorii finali pentru produsele în ambalaje SGR consumate în afara structurii de vânzare și să nu perceapă garanția pentru produsele în ambalaje SGR consumate la locul structurii de vânzare.(4) Ambalajele SGR ale produselor consumate la locul structurii de vânzare a comercianților HoReCa vor fi preluate și gestionate de către administratorul SGR în cadrul sistemului de garanție-returnare în aceeași manieră cu cele colectate din cadrul punctelor de returnare.(5) Comercianții HoReCa nu au obligația de a organiza puncte de returnare și nu li se va plăti de către administratorul SGR tariful de gestionare.(6) Prin excepție de la prevederile art. 6 alin. (1) lit. g), comercianții care fac disponibile produse ambalate în ambalaje SGR către consumatorii finali exclusiv prin intermediul automatelor nu au obligația de a organiza puncte de returnare.(7) Comercianții având structuri de vânzare cu o suprafață mai mică de 200 mp care nu își organizează propriile puncte de returnare își vor îndeplini obligațiile de organizare a punctelor de returnare prin asociere cu alți comercianți care au structuri de vânzare cu o suprafață mai mică de 200 mp sau prin acord de parteneriat cu UAT/ADI potrivit prevederilor art. 8.(8) În situația prevăzută la alin. (7), distanța până la punctul de returnare realizat nu poate fi mai mare de 500 m față de fiecare structură de vânzare a comerciantului din acordul de parteneriat, pentru structurile de vânzare din localități rurale, respectiv 150 m pentru structurile de vânzare din localități urbane.
    (la 07-10-2022, Alineatul (8) din Articolul 17 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Capitolul VI Administratorul sistemului de garanție-returnare

    Articolul 18

    Administratorul SGR(1) Administratorul SGR este persoana juridică română, unică la nivel național, constituită sub forma unei societăți pe acțiuni potrivit prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înființată exclusiv pentru a implementa, gestiona, opera și a asigura finanțarea sistemului de garanție-returnare.(2) Administratorul SGR va avea ca acționari structurile asociative ale producătorilor și care dețin împreună o cotă de piață de cel puțin 30%, raportat la numărul de unități de ambalaje SGR introduse pe piață în ultimul an fiscal încheiat anterior depunerii documentației pentru acreditare, conform prevederilor alin. (5), și statul român reprezentat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului cu un procent de 20%. Din acționariat pot face parte și structurile asociative ale comercianților care introduc și comercializează pe piața națională produse ambalate în ambalaje SGR.
    (la 04-02-2022, Alineatul (2) din Articolul 18 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 165 din 2 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 04 februarie 2022 )
    (3) Capitalul social al societății constituite nu poate fi mai mic de 5 milioane lei.(4) Entitatea care dorește să fie desemnată ca administrator SGR trebuie să depună documentația prevăzută la art. 20 în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(5) Cererea prevăzută la alin. (4) se poate depune până la data de 4 martie 2022.
    (la 04-02-2022, Articolul 18 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 165 din 2 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 04 februarie 2022 )


    Articolul 19

    Desemnarea administratorului SGR(1) În situația în care este depusă o singură solicitare pentru desemnarea administratorului SGR, societatea solicitantă are obligația de a întreprinde demersurile necesare pentru dobândirea calității de acționar de către statul român, reprezentat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 18 alin. (5) și cu respectarea procentului de deținere prevăzut la alin. (5) și la art. 18 alin. (2), iar ulterior persoana juridică solicitantă va fi desemnată drept administrator al SGR, prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 60 de zile de la depunerea documentelor prevăzute la art. 20.
    (la 04-02-2022, Alineatul (1) din Articolul 19 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 165 din 2 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 04 februarie 2022 )
    (2) În situația în care sunt depuse două sau mai multe solicitări pentru desemnarea administratorului SGR, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului lansează o procedură de selecție, în termen de 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 18 alin. (5).
    (la 04-02-2022, Alineatul (2) din Articolul 19 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 165 din 2 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 04 februarie 2022 )
    (3) Procedura de selecție prevăzută la alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, și se aplică exclusiv pentru situația prevăzută la alin. (2).(4) În cazul în care administratorul SGR este selectat în urma procedurii de selecție prevăzute la alin. (2), societatea selectată are obligația de a întreprinde demersurile necesare pentru dobândirea calității de acționar de către statul român, reprezentat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, în termen de 30 de zile de la data desemnării câștigătorului procedurii de selecție și cu respectarea procentului de deținere prevăzut la alin. (5) și art. 18 alin. (2), iar ulterior desemnarea acestuia se realizează prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la finalizarea procedurii de selecție și anunțarea administratorului selectat.
    (la 04-02-2022, Alineatul (4) din Articolul 19 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 165 din 2 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 04 februarie 2022 )
    (5) În cadrul societății prevăzute la art. 18 alin. (1), statul român, reprezentat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, deține 20% din acțiuni, iar restul de 80% din acțiuni sunt deținute de structurile asociative reprezentative ale producătorilor și ale comercianților, cu respectarea următoarelor condiții cumulative:
    a) structurile asociative reprezentative ale producătorilor dețin maximum 75% din acțiunile societății; și
    b) structurile asociative reprezentative ale comercianților dețin maximum 25% din acțiunile societății.
    (la 04-02-2022, Alineatul (5) din Articolul 19 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 165 din 2 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 04 februarie 2022 )
    (6) Veniturile înregistrate cu orice titlu de către administratorul SGR, inclusiv garanțiile nerevendicate, se folosesc în mod exclusiv pentru susținerea funcționării și creșterea eficienței sistemului de garanție-returnare.(7) În cadrul administratorului se constituie, potrivit dispozițiilor legale de drept comun, Consiliul de supraveghere, care va include cel puțin un membru nominalizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
    (la 04-02-2022, Alineatul (7) din Articolul 19 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 165 din 2 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 04 februarie 2022 )
    (8) Prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se constituie Comitetul de supraveghere, format din reprezentanți ai producătorilor, comercianților și ai autorităților publice cu responsabilități în domeniu, și se aprobă structura și modul de funcționare a acestuia.


    Articolul 19^1

    Retragerea calității de administrator al SGR(1) Calitatea de administrator al SGR va fi retrasă, prin hotărâre a Guvernului, în cazul existenței uneia dintre următoarele situații:
    a) nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (6) sau art. 21 alin. (9) lit. w), constatată de către instituțiile competente, privind destinația veniturilor înregistrate sub orice formă de către administratorul SGR;
    b) nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (2) și (3) privind menținerea condițiilor care au stat la baza selecției administratorului SGR;
    c) în cazul în care administratorul SGR nu realizează, începând cu anul 2027, cel puțin jumătate din obiectivele de colectare prevăzute la art. 4 alin. (2) pentru cel puțin două din tipurile de material din sfera SGR;
    d) în cazul în care administratorul SGR a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu administrarea sistemului de garanție-returnare;
    e) în cazul deschiderii procedurii falimentului a administratorului SGR, stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă de către instanțele competente.
    (2) În cazul în care Comitetul de supraveghere apreciază sau ia cunoștință, după caz, că administratorul SGR se află în cel puțin una dintre situațiile prevăzute la alin. (1), va notifica, de îndată, în scris, despre această situație autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.(3) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului va iniția, în termen de 30 de zile de la primirea notificării prevăzute la alin. (2), proiectul de hotărâre a Guvernului privind retragerea calității de administrator al SGR.(4) La data intrării în vigoare a hotărârii prevăzute la alin. (1) se organizează o nouă procedură pentru desemnarea unui alt administrator SGR, conform prevederilor prezentei hotărâri.
    (la 07-10-2022, Capitolul VI a fost completat de Punctul 21, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Articolul 19^2

    Obligațiile vechiului administrator SGR(1) Administratorul SGR căruia i s-a retras calitatea de administrator potrivit art. 19^1 are obligația de a-și continua activitatea până la desemnarea unui alt administrator SGR, sub controlul direct și nemijlocit al Comitetului de supraveghere conform atribuțiilor stabilite prin hotărârea prevăzută la art. 19^1 alin. (1).(2) După intrarea în vigoare a hotărârii prevăzute la art. 19^1 alin. (1), Comitetul de supraveghere urmărește ca activitatea vechiului administrator să vizeze exclusiv gestionarea curentă a SGR, fără a fi implicate activități de investiții sau oricare alte cheltuieli esențiale.(3) În termen de 30 de zile de la desemnarea noului administrator ca urmare a finalizării procedurii organizate potrivit art. 19^1 alin. (4), fostul administrator SGR va transfera noului administrator SGR toate activele și tot pasivul societății pe baza unui raport întocmit de un evaluator independent autorizat.
    (la 07-10-2022, Capitolul VI a fost completat de Punctul 21, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Articolul 20

    Documente necesare în vederea desemnării ca administrator al SGR
    Societățile interesate să fie desemnate ca administrator al SGR vor depune, în termenul prevăzut la art. 18 alin. (4), documentația necesară desemnării, care conține cel puțin următoarele:
    a) planul de organizare a SGR, care cuprinde măsurile necesare pentru implementarea și funcționarea efectivă a sistemului, precum și pentru îndeplinirea obiectivelor minime anuale de returnare a ambalajelor SGR prevăzute la art. 4 alin. (2);
    b) planul financiar anual și metoda de finanțare a sistemului de garanție-returnare pe termen scurt, mediu și lung, care să indice inclusiv tariful de administrare și tariful de gestionare a returnării;
    c) planul anual de atingere a obiectivelor de returnare prevăzute la art. 4 alin. (2);
    d) planul de contractare cu operatorii economici care fac parte din sistemul de garanție-returnare;
    e) planul anual privind campaniile educaționale și publicitare de informare și conștientizare a populației cu privire la SGR;
    f) certificatul constatator al societății pe acțiuni solicitante, eliberat de către registrul comerțului, valabil la data depunerii.

    (la 04-02-2022, Articolul 20 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 165 din 2 februarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 04 februarie 2022 )


    Articolul 21

    Obligațiile administratorului SGR(1) Administratorul SGR implementează, gestionează, operează și asigură finanțarea sistemului de garanție-returnare.(2) Administratorul SGR are obligația rambursării costurilor de operare a stațiilor de sortare pentru ambalajele SGR provenite din colectarea separată a deșeurilor municipale și care îndeplinesc condițiile de preluare stabilite în sarcina comercianților.(3) Pentru situația prevăzută la alin. (2), administratorul SGR va achita un tarif de gestionare către stațiile de sortare doar în situația în care acestea din urmă îndeplinesc criteriile solicitate de către administratorul SGR, tarif care poate fi cel mult egal cu tariful de gestionare stabilit de administratorul SGR pentru preluare manuală în conformitate cu prevederile ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor prevăzut la art. 25 alin. (3).
    (la 07-10-2022, Alineatul (3) din Articolul 21 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (4) Administratorul SGR are obligația afișării lunare pe pagina proprie de internet a cantității de ambalaje SGR puse pe piață și, respectiv, recuperate, în număr de unități și în kg, pentru fiecare tip de material: plastic, metal, sticlă, până la data de 15 a lunii următoare celei de referință.(5) Administratorul SGR are obligația de a pune la dispoziție raportarea pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în care desfășoară activitatea de preluare a ambalajelor utilizate, cantitatea de ambalaje preluată de pe teritoriul administrativ al acesteia, cu o frecvență trimestrială, în maximum 25 de zile după trimestrul de referință.(6) Raportarea prevăzută la alin. (5) trebuie să conțină cel puțin cantitatea de ambalaje preluate, pe tip de material și volum.(7) Administratorul SGR raportează trimestrial, în maximum 25 de zile după trimestrul de referință, autorității publice centrale pentru protecția mediului gradul și modalitatea de ducere la îndeplinire a obligațiilor ce decurg din prezenta hotărâre, inclusiv în ce privește încredințarea spre reciclare, și va furniza orice alte informații solicitate în scris de autoritățile competente în legătură cu funcționarea sistemului de garanție-returnare.(8) Metodologia raportărilor prevăzute la alin. (4)-(7) va fi stabilită prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(9) Administratorul SGR are următoarele obligații:
    a) să constituie, în termen de maximum 60 de zile de la înființare, Consiliul de supraveghere;
    b) să solicite încheierea contractelor de prestări servicii, denumite în continuare contracte SGR, cu toți producătorii care pun pe piață ambalaje SGR, în termen de 60 de zile de la data înregistrării producătorului conform prevederilor art. 3 alin. (5);
    c) să notifice autoritatea centrală pentru protecția mediului cu privire la producătorii care refuză încheierea contractului SGR, furnizând informații cu privire la identificarea fiscală a acestora și demersurile întreprinse în vederea încheierii contractelor, în cel mult 30 de zile după expirarea termenului prevăzut la lit. b);
    d) să furnizeze producătorilor specificațiile tehnice ale marcajului SGR obligatoriu a fi aplicat de către aceștia pe ambalajele SGR, în cel mult 30 de zile de la semnarea contractului prevăzut la lit. b);
    e) să constituie și să administreze registrul ambalajelor SGR;
    f) să raporteze Comitetului de supraveghere producătorii care nu își îndeplinesc obligațiile contractuale față de administratorul SGR;
    g) să solicite încheierea contractelor de prestări servicii, denumite în continuare convenții SGR, cu toți comercianții de produse care fac obiectul SGR, în termen de 90 de zile de la data înregistrării comerciantului conform prevederilor art. 5 alin. (1);
    h) să notifice autoritatea centrală pentru protecția mediului cu privire la comercianții care refuză încheierea convenției SGR, furnizând informații cu privire la identificarea fiscală a acestora și demersurile întreprinse în vederea încheierii contractelor, cel târziu în termen de 30 zile după expirarea termenului prevăzut la lit. g);
    i) să încredințeze toate cantitățile de ambalaje SGR returnate în cadrul sistemului de garanție-returnare spre reciclare;
    j) să ia în considerare și să utilizeze infrastructura existentă, publică sau privată, în derularea operațiunilor sale logistice legate de ambalajele returnate, cu condiția ca aceasta să respecte cerințele tehnice ale SGR;
    k) să ramburseze comercianților valoarea integrală a garanțiilor returnate consumatorilor sau utilizatorilor finali, în condițiile prevăzute de prezenta hotărâre, cu o frecvență lunară, pentru luna anterioară achitării, în baza solicitărilor acestora, conform convențiilor semnate cu aceștia;
    (la 07-10-2022, Litera k) din Alineatul (9) , Articolul 21 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 23, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    l) să stabilească și să plătească comercianților tariful de gestionare în schimbul ambalajelor SGR preluate de aceștia prin punctele de returnare de la consumatorii sau utilizatorii finali, cu o cu o frecvență lunară, pentru luna anterioară achitării, conform contractului;
    m) să asigure și să achite preluarea ambalajelor SGR de la punctele de returnare cu o frecvență și într-o manieră care să nu perturbe buna funcționare a comercianților, conform contractului;
    n) să stabilească, să perceapă și să încaseze tariful de administrare plătit de către producători administratorului SGR, în condițiile prezentei hotărâri;
    o) să îndeplinească toate măsurile prevăzute în documentația depusă în vederea desemnării în conformitate cu prevederile art. 20;
    p) să stabilească și să deruleze procedura de înregistrare în cadrul sistemului de garanție-returnare a operatorilor economici cărora le revine obligația de înregistrare;
    q) să asigure îndeplinirea obiectivelor de returnare stabilite de prezenta hotărâre;
    r) să ofere informațiile solicitate de către operatorii economici și consumatorii sau utilizatorii finali cu privire la funcționarea sistemului de garanție-returnare, obligațiile ce revin operatorilor economici în cadrul sistemului și orice alte informații ce servesc la conformarea conduitei acestora în scopul bunei funcționări a sistemului;
    s) să își desfășoare activitatea în mod nediscriminatoriu în relațiile cu operatorii economici;
    t) să stabilească, să opereze și să actualizeze un sistem informatic care să centralizeze date referitoare la:1. evidența tuturor ambalajelor SGR introduse pe piața națională;2. evidența garanțiilor plătite, restituite și nerestituite în cadrul SGR;3. producătorii și comercianții înregistrați în cadrul SGR;4. punctele de returnare și centrele de numărare din cadrul SGR;5. operatorii care efectuează preluarea și transportul ambalajelor SGR;6. reciclatorii care au încheiat un contract cu administratorul SGR;
    u) să facă dovada trasabilității ambalajelor SGR de la punctele de returnare de unde operatorii economici cu care a contractat serviciile au preluat ambalajele până la centrul de numărare, respectiv la reciclator, prin documente financiar-contabile și documente justificative;
    v) să identifice și să implementeze în timp util soluții optime pentru înlăturarea oricăror disfuncționalități de orice natură în buna funcționare a sistemului, cu participarea operatorilor economici implicați, dacă este cazul;
    w) să desfășoare campanii educaționale și publicitare de informare și conștientizare a populației și a operatorilor economici cu privire la funcționarea sistemului de garanție-returnare, alocând în acest sens o sumă anuală echivalentă cu 1,5-2% din veniturile sale constând în garanții nereturnate și sume obținute din vânzarea de material trimis de administratorul SGR către reciclare;
    x) să permită efectuarea controalelor de către autoritățile competente și să furnizeze acestora documente, informații corecte și complete referitoare la modul de îndeplinire a obligațiilor de către administratorul SGR și ceilalți operatori economici din cadrul sistemului;
    y) să păstreze în condiții de siguranță datele cu caracter confidențial raportate de către operatorii economici conform prezentei hotărâri, dacă îi sunt comunicate astfel de date; această obligație este aplicabilă inclusiv membrilor organelor constitutive și personalului angajat al administratorului SGR; datele pe care administratorul SGR este obligat să le raporteze autorității publice centrale pentru protecția mediului sau altor autorități competente și cele pe care trebuie să le aducă la cunoștința publicului conform prezentei hotărâri vor fi transmise cu respectarea obligației de confidențialitate față de operatorii economici din cadrul sistemului;
    z) să publice pe pagina sa de internet, cu respectarea obligației de confidențialitate față de operatorii economici din cadrul sistemului:1. cantitatea de ambalaje SGR puse pe piață și, respectiv, returnate, în kg și număr de bucăți, pentru fiecare tip de material: plastic, metal, sticlă, până la data de 25 a lunii următoare;2. cantitatea de ambalaje SGR returnate preluată de pe teritoriul administrativ al fiecărei unități administrativ-teritoriale, defalcată pe număr de bucăți, greutate și tip de material, cel puțin trimestrial;
    (la 07-10-2022, Punctul 2. din Litera z) , Alineatul (9) , Articolul 21 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    3. informații destinate consumatorilor și utilizatorilor finali privind funcționarea sistemului de garanție-returnare și posibilitatea acestora de a returna ambalajele SGR în vederea recuperării garanției;4. informații privind încetarea punerii pe piață a unui anumit tip de produs în ambalaj SGR, la solicitarea producătorului;

    aa) să păstreze în format electronic, pentru o perioadă de 10 ani, toate evidențele și raportările cerute în temeiul prezentei hotărâri.
    (10) În situația în care administratorul SGR încetează să mai întrunească oricare dintre criteriile avute în vedere la desemnarea calității de administrator SGR, aceasta are obligația:
    a) să înștiințeze de îndată, în scris, autoritatea centrală pentru protecția mediului, cu indicarea criteriilor care nu mai sunt întrunite și a evenimentului care a determinat nerespectarea criteriilor;
    b) să întreprindă toate măsurile necesare astfel încât să asigure respectarea criteriilor avute în vedere la desemnarea calității de administrator SGR, în termen de 90 de zile de la data producerii evenimentului care a determinat nerespectarea criteriilor.
    (11) În situația în care Comitetul de supraveghere constată deficiențe semnificative în activitatea administratorului SGR, care pot conduce la nerespectarea obligațiilor sale potrivit prezentei hotărâri, acesta propune administratorului SGR luarea unor măsuri de redresare și înștiințează instituțiile abilitate și poate recomanda abrogarea actului normativ prin care a fost desemnat ca administrator al SGR.(12) Acționarii administratorului SGR vor asigura monitorizarea continuă a planului de afaceri și a documentației de desemnare și vor propune Comitetului de supraveghere modificarea acestora ori de câte ori este nevoie pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor stabilite prin prezenta hotărâre.
    (la 07-10-2022, Alineatul (12) din Articolul 21 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (13) Administratorul SGR este obligat să respecte măsurile stabilite prin prezenta hotărâre, măsurile propuse prin planul de organizare a SGR, planul financiar anual și metoda de finanțare a sistemului de garanție-returnare, planul anual de atingere a obiectivelor de returnare, planul de contractare cu operatorii economici care fac parte din sistemul de garanție-returnare și planul anual privind campaniile educaționale și publicitare de informare și conștientizare a populației cu privire la SGR.
    (la 07-10-2022, Articolul 21 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 25, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (14) Administratorul SGR propune autorității competente pentru protecția mediului planul pentru continuarea activității societății.
    (la 07-10-2022, Articolul 21 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 25, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )


    Articolul 22

    Marcajul specific sistemului de garanție-returnare(1) Producătorii sunt obligați să marcheze ambalajele SGR introduse pe piața națională cu un simbol reprezentativ, ușor de recunoscut și înțeles de către consumatori, marcă înregistrată a autorității publice centrale pentru protecția mediului și cu un cod de bare (EAN) în conformitate cu specificațiile oferite de administratorul SGR, care indică apartenența produsului la sistemul de garanție-returnare.
    (la 07-10-2022, Alineatul (1) din Articolul 22 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (2) Simbolul care indică apartenența produsului la sistemul de garanție-returnare este unic la nivel național pentru toate ambalajele SGR, se va aplica direct pe ambalaj, pe eticheta produsului sau pe eticheta suplimentară, după caz, trebuie să fie vizibil, lizibil, durabil și nu se va suprapune cu un alt element grafic al ambalajului sau al etichetei.(3) Codul de bare aplicat pe ambalajul SGR sau pe eticheta produsului va oferi informațiile necesare, suficiente și verificabile astfel încât să permită cel puțin stabilirea apartenenței ambalajului la SGR, greutatea și volumul ambalajului, precum și identitatea producătorului.
    (la 07-10-2022, Alineatul (3) din Articolul 22 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (4) Simbolul care indică apartenența la sistemul de garanție-returnare va fi aprobat prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor pe baza propunerii elaborate de administratorul SGR, care va îndeplini formalitățile necesare pentru dobândirea drepturilor de proprietate intelectuală aferente și transferarea acestora, în termen de maximum un an de la înregistrarea lor, către autoritatea centrală de mediu, care va deține aceste drepturi.(5) Administratorul SGR acordă gratuit producătorilor înscriși în SGR dreptul a aplica marcajul SGR asupra ambalajelor SGR pe care le introduc pe piața națională.(6) Începând cu data intrării în funcțiune a sistemului de garanție-returnare, este interzis a se introduce sau a face disponibile pe piața națională produse ambalate în ambalaje SGR care nu poartă marcajul care indică apartenența la sistemul de garanție-returnare conform prezentei hotărâri.(7) Până la data intrării în funcțiune a sistemului de garanție-returnare este interzis a se introduce sau a face disponibile pe piața națională produse ambalate în ambalaje SGR care poartă marcajul de apartenență la sistemul de garanție-returnare conform prezentei hotărâri.


    Capitolul VII Contravenții și sancțiuni

    Articolul 23

    Constatarea și sancționarea contravențiilor(1) Supravegherea implementării sistemului de garanție-returnare se va efectua de către Comitetul de supraveghere care va asigura transparența și stabilitatea sistemului și va sesiza organele competente ori de câte ori va avea cunoștință despre încălcarea oricăreia dintre obligațiile prevăzute de prezenta hotărâre în sarcina operatorilor economici și a administratorului SGR.(2) Procedura de control și atribuțiile Comitetului de supraveghere în cadrul sistemului de garanție-returnare vor fi stabilite de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(3) Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează astfel:
    a) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei, în cazul nerespectării prevederilor art. 4 alin. (1) lit. e), art. 6 alin. (1) lit. e), f), j), k) și alin. (2), art. 13 alin. (2) și art. 21 alin. (9) lit. b), d), m), r), t), u), w), x), y) și z);
    b) cu amendă de la 8.000 lei la 16.000 lei, în cazul nerespectării prevederilor art. 6 alin. (1) lit. h)art. 21 alin. (9) lit. f) și h);
    c) cu amendă de la 16.000 lei la 30.000 lei, în cazul nerespectării prevederilor art. 4 alin. (1) lit. h), art. 6 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 21 alin. (9) lit. e), p), aa) și art. 22;
    d) cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei, în cazul nerespectării prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1) lit. a) și g), art. 5, art. 6 alin. (1) lit. d), d^1), g) și n), art. 13 alin. (1), art. 21 alin. (9) lit. k), l) și lit. z) pct. 1;
    (la 07-10-2022, Litera d) din Alineatul (3) , Articolul 23 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    e) cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei, în cazul nerespectării prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b), d), f), i) și j), art. 6 alin. (1) lit. l), art. 10 alin. (2), (3) și (4), art. 19 alin. (6), art. 21 alin. (9) lit. a), n), s) și lit. z) pct. 2 și alin. (10).
    (la 07-10-2022, Litera e) din Alineatul (3) , Articolul 23 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (4) Constatarea contravențiilor, din oficiu sau la cererea Comitetului de supraveghere, precum și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare se vor face de către următoarele organe de control:
    a) Garda Națională de Mediu, în ceea ce privește obligațiile prevăzute la art. 3, art. 4 alin. (1) lit. a), d), e), g) și j), art. 6 alin. (1) lit. a), e), g), j), k), l) și n), art. 10 alin. (4), art. 21 alin. (9) lit. a), b), d), e), f), h), k), l), m), p), r), s), t), w), x), y), z) și aa) și alin. (10) și art. 22;
    (la 07-10-2022, Litera a) din Alineatul (4) , Articolul 23 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 28, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    b) Administrația Fondului pentru Mediu, în ceea ce privește obligațiile prevăzute la art. 3, art. 4 alin. (1) lit. f), h), art. 5, art. 6 alin. (1) lit. c), art. 10 alin. (2) și (3), art. 19 alin. (6), art. 21 alin. (9) lit. e), k), l), n), t), u) și aa) și alin. (10);
    c) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în ceea ce privește obligațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), d), d^1), f) și h) și alin. (2), art. 10 alin. (4), art. 21 alin. (9) lit. r) și art. 22, prin raportare la relațiile cu consumatorii, așa cum sunt definiți potrivit reglementărilor speciale în domeniu.
    (la 07-10-2022, Litera c) din Alineatul (4) , Articolul 23 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 28, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (5) Contravențiilor prevăzute la alin. (3) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 24

    Neîndeplinirea obiectivelor de returnare(1) În cazul neîndeplinirii obiectivelor de returnare a ambalajelor SGR prevăzute la art. 4 alin. (2), producătorii, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligați să declare și să achite contribuțiile stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.(1^1) Contribuțiile plătite de administratorul SGR conform alin. (1) se reflectă în metodologia de calcul al tarifului de administrare aprobată prin ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor prevăzut la art. 25 alin. (3).
    (la 07-10-2022, Articolul 24 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 29, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (2) Gradul de îndeplinire a obiectivelor de returnare a ambalajelor SGR prevăzute la art. 4 alin. (2) se constată de către Administrația Fondului pentru Mediu potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.(3) În cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) și art. 3 alin. (1), pe lângă sancțiunea amenzii contravenționale, se poate aplica și sancțiunea complementară a suspendării temporare a activității operatorului economic până la conformarea cu prevederile prezentei hotărâri.


    Capitolul VIII Dispoziții finale

    Articolul 25

    Dispoziții finale(1) Dacă același operator economic întrunește simultan calitatea de producător și de comerciant, acesta va fi ținut de obligațiile instituite prin prezenta hotărâre în sarcina ambelor categorii de operatori economici.(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor reglementările prevăzute la art. 19 alin. (3), art. 21 alin. (8), art. 22 alin. (4) și art. 23 alin. (2).(3) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor metodologia de calcul al tarifului de administrare prevăzut la art. 15 și al tarifului de gestionare prevăzut la art. 16.(4) Dispozițiile prezentei hotărâri se aplică tuturor ambalajelor primare nereutilizabile prevăzute la art. 1 alin. (1), introduse pe piața din România după data intrării în funcțiune a SGR.
    (la 07-10-2022, Alineatul (4) din Articolul 25 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (5) La solicitarea motivată a administratorului SGR, adresată autorității publice centrale pentru protecția mediului, cu cel târziu 60 de zile înainte de împlinirea termenului de intrare în funcțiune a SGR stabilit la art. 10 alin. (1), acesta va putea fi prelungit prin hotărâre a Guvernului.
    (la 07-10-2022, Articolul 25 din Capitolul VIII a fost completat de Punctul 31, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )
    (6) În cazul prelungirii termenului de intrare în funcțiune a SGR conform alin. (5), obiectivele anuale de returnare a ambalajelor SGR pentru anul 2024, stabilite la art. 4 alin. (2) lit. a), se calculează doar pentru perioada cuprinsă între data intrării în funcțiune a SGR și data de 31 decembrie 2024.
    (la 07-10-2022, Articolul 25 din Capitolul VIII a fost completat de Punctul 31, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    PRIM-MINISTRU
    FLORIN-VASILE CÎȚU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Kelemen Hunor
    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
    Tánczos Barna
    p. Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, interimar,
    Daniela Nicolescu,
    secretar de stat
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
    Cseke Attila Zoltán
    Ministrul finanțelor,
    Dan Vîlceanu

    București, 4 octombrie 2021.
    Nr. 1.074.

    ANEXĂ

    SEMNIFICAȚIA TERMENILOR SPECIFICI
    1. În sensul prezentei anexe, termenii specifici au următorul sens:
    a) ambalaj nereutilizabil - ambalaj care a fost conceput, proiectat și introdus pe piață pentru a realiza, în cadrul ciclului său de viață, un singur ciclu sau o singură rotație, neputând fi reumplut sau reutilizat în același scop pentru care a fost conceput;
    b) ambalaj supus sistemului de garanție-returnare sau ambalaj SGR - ambalaj primar nereutilizabil din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l inclusiv, utilizat pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase, care poartă marcajul SGR; ambalajul se consideră deșeu de ambalaj atunci când este predat spre reciclare;
    c) centru de numărare - spațiu organizat și gestionat de către administratorul SGR, destinat verificării în baza codului de bare a apartenenței ambalajelor la sistemul de garanție-returnare și stabilirii numărului de unități de ambalaje SGR preluate de la punctele de returnare organizate de către comercianți; de la centrul de numărare, deșeurile de ambalaje SGR sunt transmise prin grija administratorului SGR către reciclatori;
    d) cod de bare (EAN) - codul de bare care să permită identificarea produselor ambalate în ambalaje SGR, făcute disponibile exclusiv pe piața din România și care să conțină cel puțin greutatea și volumul ambalajului, precum și identitatea producătorului;
    (la 07-10-2022, Litera d), Punctul 1. din ANEXĂ a fost modificată de Punctul 32, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    e) comerciant - în sensul prezentei anexe, reprezintă persoana juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare a produselor în ambalaje SGR către consumatorii sau utilizatorii finali;
    f) comerciant HoReCa - persoană juridică din industria hotelieră, a serviciilor alimentare, în special unitățile care organizează evenimente, pregătesc și servesc alimente și băuturi;
    g) consumator sau utilizator final - persoană fizică sau juridică care achiziționează pentru consum propriu produse ambalate în ambalaje primare nereutilizabile care fac parte din sistemul SGR;
    h) distribuitor - persoană juridică din lanțul de distribuție, alta decât producătorul, care furnizează un produs ambalat în ambalaje primare nereutilizabile care fac obiectul SGR pentru distribuire, consum sau utilizare pe piața națională în cadrul unei activități comerciale, în schimbul unei plăți sau gratuit;
    i) echipament automat de preluare - dispozitiv automat proiectat astfel încât să preia de la consumatorul sau utilizatorul final ambalajul SGR, să recunoască și să permită validarea pentru o singură dată a returnării în sistemul de garanție-returnare a ambalajului SGR prin validarea eligibilității ambalajului SGR și/sau compactarea sau zdrobirea instantă a ambalajului și să emită un voucher cu detaliile returnării, respectiv cantitatea returnată și valoarea garanției;
    j) produs ambalat în ambalaj SGR - o singură unitate de produs îmbuteliat într-un singur ambalaj SGR;
    (la 07-10-2022, Litera j), Punctul 1. din ANEXĂ a fost modificată de Punctul 32, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    k) producător - operatorii economici prevăzuți la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare;
    l) punct de returnare - reprezintă spațiul organizat și gestionat de către unul sau mai mulți comercianți, respectiv de aceștia în parteneriat cu UAT sau ADI în care sunt returnate de către consumatorii sau utilizatorii finali de ambalaje SGR în vederea restituirii garanției;
    m) tarif de administrare - suma de bani plătită administratorului SGR de către producător pentru fiecare unitate de ambalaj SGR introdusă pe piața națională, destinată acoperirii costurilor generate de implementarea și funcționarea sistemului de garanție-returnare, inclusiv eventualele penalități plătite de către administratorul SGR pentru neîndeplinirea obiectivelor de returnare;
    n) tarif de gestionare - suma de bani plătită de către administratorul SGR pentru fiecare unitate de ambalaj SGR, care a fost returnată la punctele de returnare, destinată acoperirii costurilor în legătură directă cu îndeplinirea obligațiilor privind preluarea și stocarea ambalajelor SGR;
    o) voucher - tichet valoric, fizic sau electronic, eliberat consumatorului sau utilizatorului final, pe care îl poate întrebuința fie pentru achitarea cumpărăturilor, fie îl poate preschimba în numerar;
    (la 07-10-2022, Litera o), Punctul 1. din ANEXĂ a fost modificată de Punctul 32, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 5 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 07 octombrie 2022 )

    p) reciclator - operator economic care desfășoară operațiunile de reciclare, așa cum sunt acestea definite în anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
    2. Termenii „ambalaj“ și „ambalaj primar“ au sensul prevăzut la lit. c), respectiv lit. d) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare.3. Termenii „introducere pe piața națională“ și „a face disponibil pe piața națională“ au sensul prevăzut la lit. r), respectiv lit. s) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare.4. Termenii „structură de vânzare“ și „suprafață de vânzare“ au sensul prevăzut la art. 4 lit. j), respectiv lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

    ----