ORDONANTA nr. 43 din 30 ianuarie 2000 (**republicată**)(*actualizata*)
privind protectia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional*)
(actualizata până la data de 12 noiembrie 2009*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • -------------
    *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 12 noiembrie 2009 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDONANTA nr. 13 din 31 ianuarie 2007; LEGEA nr. 329 din 5 noiembrie 2009.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
    -------------
    **) Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 258/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonantei Guvernului nr. 43/2000 privind protectia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 12 iulie 2006, dandu-se textelor o noua numerotare.
    Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 378/2001, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 26 aprilie 2005.

    Capitolul I Dispozitii generale


    Articolul 1

    Prezenta ordonanţă reglementeaza regimul juridic general al descoperirilor şi al cercetării arheologice, precum şi protejarea patrimoniului arheologic, parte a patrimoniului cultural naţional.


    Articolul 2

    (1) În înţelesul prezentei ordonante:
    a) regimul juridic general al descoperirilor şi al cercetării arheologice cuprinde ansamblul de măsuri juridice, administrative, financiar-fiscale şi tehnice menite să asigure prospectarea, identificarea, decopertarea, inventarierea, conservarea şi restaurarea, asigurarea pazei, întreţinerea şi punerea în valoare a bunurilor arheologice, precum şi a terenurilor în care se gasesc acestea, în vederea cercetării sau, după caz, clasarii acestora ca bunuri culturale mobile ori ca monumente istorice;
    b) patrimoniul arheologic reprezinta ansamblul bunurilor arheologice care este format din:
    1. siturile arheologice inscrise în Repertoriul arheologic naţional, cu excepţia celor distruse ori disparute, şi siturile clasate în Lista monumentelor istorice, situate suprateran, subteran sau subacvatic, ce cuprind vestigii arheologice: asezari, necropole, structuri, constructii, grupuri de cladiri, precum şi terenurile cu potenţial arheologic reperat, definite conform legii;
    2. bunurile mobile, obiectele sau urmele manifestarilor umane, împreună cu terenul în care acestea au fost descoperite;
    c) prin cercetare arheologica se înţelege ansamblul de măsuri având caracter ştiinţific şi tehnic, menite să asigure prospectarea, identificarea, decopertarea prin sapaturi arheologice, investigarea, recoltarea, inregistrarea şi valorificarea stiintifica, inclusiv publicarea, patrimoniului arheologic;
    d) cercetarile arheologice sistematice sunt cercetarile de intindere şi durata, executate conform unui proiect de cercetare multianual;
    e) cercetarile arheologice preventive sunt:
    1. determinate de lucrarile de construire, modificare, extindere sau reparare privind cai de comunicatie, dotari tehnico-edilitare, inclusiv subterane şi subacvatice, excavari, exploatari de cariere, construcţia de retele magistrale, amenajari pentru imbunatatiri funciare, retele de telecomunicatii, amplasarea de relee şi antene de telecomunicatii, lucrari de cercetare şi de prospectare a terenurilor - foraje şi excavari - necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, amplasarea balastierelor şi a sondelor de gaze şi petrol, precum şi orice alte lucrari care afectează suprafaţa solului şi subsolul, în zonele cu patrimoniu arheologic reperat, indiferent dacă se executa în intravilanul sau extravilanul localitatilor şi indiferent de forma de proprietate a terenului;
    2. intreprinse în zonele cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat, precum şi cele care sunt determinate de lucrarile de restaurare parţială sau totala a monumentelor istorice, desfăşurate potrivit legislaţiei în vigoare privitoare la protejarea monumentelor istorice;
    f) prin descoperire arheologica se înţelege evidentierea, prin intermediul sapaturilor arheologice, a vestigiilor, obiectelor şi urmelor manifestarilor umane, care constituie marturii ale epocilor şi civilizatiilor disparute;
    g) prin descoperire arheologica intamplatoare se înţelege evidentierea de bunuri de patrimoniu arheologic ca urmare a actiunii factorilor naturali sau a acţiunilor umane, altele decat cercetarea arheologica atestata;
    h) prin zona cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat se înţelege terenul în care, ca urmare a cercetării arheologice, au fost descoperite bunuri din categoria celor prevăzute la lit. b);
    i) prin sit arheologic declarat zona de interes naţional se înţelege zona de interes arheologic prioritar care se instituie asupra teritoriului ce cuprinde siturile arheologice ale caror cercetare stiintifica, protejare şi punere în valoare sunt de importanţa excepţionala pentru istoria şi cultura naţionala, prin marturiile materiale, bunurile mobile sau imobile care fac parte ori sunt propuse sa faca parte din categoria Tezaur al patrimoniului cultural naţional mobil sau, după caz, din categoria monumentelor istorice aflate în Lista patrimoniului mondial;
    j) prin zona cu patrimoniu arheologic reperat se înţelege terenul delimitat conform legii, în care urmeaza să se efectueze cercetari arheologice pe baza informaţiilor sau a studiilor stiintifice care atesta existenta subterana ori subacvatica de bunuri de patrimoniu arheologic, susceptibile sa faca parte din patrimoniul cultural naţional; până la finalizarea cercetării arheologice şi luarea masurilor corespunzătoare de protecţie şi punere în valoare a descoperirilor arheologice, zonele de protecţie a siturilor arheologice sau istorice, instituite conform legii, sunt totodata şi zone cu potenţial arheologic reperat;
    k) prin zona cu potenţial arheologic evidentiat intamplator se înţelege terenul în care existenta bunurilor de patrimoniu arheologic s-a evidentiat, în mod neprevazut, ca urmare a:
    1. acţiunilor umane, altele decat cercetarea arheologica atestata, cum ar fi: lucrari de constructii, lucrari de prospectiuni geologice, inclusiv teledetectie, lucrari agricole, precum şi alte tipuri de lucrari şi cercetari efectuate subteran sau subacvatic;
    2. acţiunilor factorilor naturali, cum ar fi: seisme, alunecari de teren, inundaţii, eroziunea solului şi altele, şi în cazul cărora este necesară o cercetare arheologica în vederea înregistrării şi valorificarii stiintifice a acestora.
    (2) Cercetarile arheologice preventive sunt parte componenta a strategiilor de dezvoltare durabila, economico-sociala, turistica, urbanistica şi de amenajare a teritoriului, la nivel naţional şi local.
    (3) Normele privind procedurile şi standardele arheologice se instituie prin ordin al ministrului culturii şi cultelor în conformitate cu prevederile prezentei ordonante şi se aplică tuturor tipurilor de cercetari arheologice.
    (4) Toate etapele cercetării arheologice sunt parte integrantă a activităţii de cercetare stiintifica, asa cum este definita de legislatia în domeniu.
    (5) Toate etapele cercetării arheologice, constand în inventariere, diagnostic, sapatura, supraveghere şi interventii asupra materialului arheologic, vor fi intreprinse folosindu-se toate acele metode, tehnici şi practici specifice, considerate necesare pentru a obtine maximum de informaţii referitoare la patrimoniul arheologic din zona cercetata.
    (6) Toate etapele cercetării arheologice se realizează numai pe baza unui proiect aprobat de Comisia Naţionala de Arheologie şi se vor finaliza prin rapoarte ce cuprind datele esentiale pentru justificarea metodei şi tehnicilor folosite, a resurselor utilizate, precum şi a concluziilor la care s-a ajuns.
    (7) Etapele de diagnostic, sapatura sau supraveghere arheologica pot fi necesare în urmatoarele cazuri:
    a) punerea în practica a unui proiect de cercetare arheologica sistematica;
    b) ca parte a unui studiu de impact asupra mediului, în condiţiile prevăzute de legislatia privind protectia mediului;
    c) ca urmare a unei preconizate interventii asupra solului, care poate reprezenta o amenintare pentru potentialul arheologic al unei zone delimitate sau al unui sit arheologic;
    d) ca parte a fazelor de realizare şi avizare a documentatiilor urbanistice, în cadrul legal stabilit de documentatiile de urbanism naţionale, regionale, locale şi/sau în stadiul elaborarii acestora;
    e) ca urmare a unor procese naturale care pun în evidenta bunuri de patrimoniu arheologic;
    f) ca urmare a unor acţiuni umane, altele decat cercetarea arheologica, şi a lucrărilor prevăzute la art. 6;
    g) în cazul elaborarii de planuri investitionale şi de dezvoltare initiate la nivel privat, local, regional, naţional sau international.
    (8) Etapele cercetării arheologice pot fi initiate sau desfăşurate ca urmare a cererii unei persoane fizice ori juridice de drept public sau privat.
    (9) Cercetarea arheologica prealabila este obligatorie în toate cazurile de emitere a acordurilor de mediu pentru zone cu patrimoniu arheologic, constituind unica modalitate de identificare, descriere şi evaluare a efectelor directe şi indirecte ale proiectelor investitionale asupra patrimoniului arheologic.
    (10) Emiterea acordului de mediu se face numai după emiterea avizului Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru aplicarea principiului conservarii integrate.
    (11) Costurile cercetarilor arheologice necesare acordului de mediu sunt în sarcina titularului de investiţie.
    (12) Evaluarea rezultatelor cercetării arheologice, concretizata în raportul arheologic elaborat conform standardelor în vigoare, sta la baza stabilirii statutului juridic de protejare a descoperirilor arheologice sau, după caz, a descarcarii de sarcina arheologica a zonei.
    (13) Zona cu patrimoniu arheologic evidentiat intamplator se delimiteaza în jurul locului descoperirii arheologice intamplatoare, după caz, astfel:
    a) pe toata suprafaţa terenului care face obiectul autorizarii de construire;
    b) pe o raza de 50 de metri faţă de locul descoperirii, în cazul în care descoperirea s-a facut ca urmare a lucrărilor agricole sau a altor lucrari care nu au nevoie de autorizatie de construire;
    c) pe toata suprafaţa terenului afectat de actiunea factorilor naturali.


    Capitolul II Protejarea patrimoniului arheologic


    Articolul 3

    (1) Statul garanteaza şi asigura protejarea patrimoniului arheologic în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă.
    (2) Ministerul Culturii şi Cultelor este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate care raspunde de elaborarea strategiilor şi normelor specifice de cercetare în vederea protejarii patrimoniului arheologic şi care urmareste aplicarea acestora.
    (3) Cercetarea arheologica se realizează, în condiţiile prezentei ordonante, de către personalul de specialitate atestat şi înregistrat în Registrul arheologilor, conform prevederilor Regulamentului sapaturilor arheologice din România, precum şi cu respectarea normelor privind standardele şi procedurile arheologice şi în acord cu principiile Codului deontologic al arheologilor din România.
    (4) Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, instituţiile de specialitate subordonate acestora şi autorităţile administraţiei publice locale colaboreaza şi raspund, conform legii, de activitatea de protejare a patrimoniului arheologic.


    Articolul 4

    (1) Bunurile de patrimoniu arheologic sunt parte integrantă a patrimoniului cultural naţional şi pot fi clasate şi protejate drept bunuri de patrimoniu cultural naţional mobil, drept situri arheologice sau ca monumente istorice, conform legii.
    (2) Descoperirile de vestigii arheologice sau de bunuri mobile din categoria celor care fac obiectul clasarii în patrimoniul cultural naţional mobil, realizate ca urmare a cercetarilor arheologice, se anunta de către titularul autorizatiei de cercetare a serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, în termen de 72 de ore.
    (3) Bunurile mobile, descoperite în condiţiile prevăzute la alin. (2), revin de drept instituţiilor participante la cercetare, conform protocolului incheiat între părţi şi conform standardelor şi procedurilor arheologice.
    (4) Descoperirile arheologice intamplatoare se anunta, în termen de cel mult 72 de ore, primarului unităţii administrativ-teritoriale de către persoana descoperitoare, proprietarul ori titularul dreptului de administrare a terenului în cauza.


    Articolul 5

    (1) Prin protejarea bunurilor de patrimoniu arheologic şi a terenurilor din zonele definite la art. 2 alin. (1) lit. j) şi k) se înţelege adoptarea masurilor stiintifice, administrative şi tehnice care urmaresc pastrarea vestigiilor descoperite intamplator sau ca urmare a cercetării arheologice până la clasarea bunurilor respective ori până la finalizarea cercetării arheologice, prin instituirea de obligaţii în sarcina proprietarilor, administratorilor sau titularilor de alte drepturi reale asupra terenurilor care conţin ori au continut bunurile de patrimoniu arheologic respective, precum şi prin reglementarea sau interzicerea oricăror activităţi umane, inclusiv a celor autorizate anterior.
    (2) Descarcarea de sarcina arheologica este procedura prin care se confirma ca un teren în care a fost evidentiat patrimoniul arheologic poate fi redat activităţilor umane curente.
    (3) Certificatul de descarcare de sarcina arheologica reprezinta actul administrativ emis în condiţiile prezentei ordonante, prin care se anulează regimul de protecţie instituit anterior asupra terenului în care a fost evidentiat patrimoniul arheologic.
    (4) Regimul de protecţie a zonelor cu potenţial arheologic cunoscut şi cercetat este reglementat de legislatia în vigoare privitoare la protejarea monumentelor istorice şi a bunurilor mobile care fac parte din patrimoniul cultural naţional.
    (5) Certificatul de descarcare de sarcina arheologica, prevăzut la alin. (3), este emis de serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, cu obligaţia acestora de instiintare a directiei de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, în termen de 10 zile.
    (6) Cercetarile arheologice preventive şi supravegherea arheologica sunt obligatorii în cadrul proiectelor de restaurare; supravegherea arheologica este inclusa în devizul constructorului, urmand ca decontarea să se realizeze pe baza raportului de cercetare întocmit de arheolog.
    (7) Zonele cu patrimoniu arheologic reperat, delimitate şi instituite conform legii, beneficiaza de protectia acordată zonelor protejate, precum şi de masurile specifice de protecţie prevăzute de prezenta ordonanţă.
    (8) În cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidentiat intamplator şi delimitat conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. k) se instituie, din momentul descoperirii de bunuri arheologice, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 12 luni, regimul de protecţie pentru bunurile arheologice şi zonele cu potenţial arheologic, în vederea cercetării şi stabilirii regimului de protejare.
    (9) Cercetarile arheologice se efectueaza numai pe baza autorizatiei emise de Ministerul Culturii şi Cultelor şi în conformitate cu aceasta, în condiţiile prezentei ordonante.
    (10) Persoanele fizice şi juridice care deţin şi/sau comercializeaza detectoare de metale sunt obligate să obţină în prealabil autorizatia inspectoratului de politie al judeţului respectiv, a Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti, în a caror raza teritoriala îşi au domiciliul sau, după caz, sediul, şi să se inregistreze la aceste autorităţi.
    (11) Prevederile alin. (10) nu se aplică unităţilor şi formatiunilor Ministerului Apararii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Roman de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Paza.
    (12) În vederea detinerii detectoarelor de metale de către personalul de specialitate atestat şi inscris în Registrul arheologilor, acesta are obligaţia ca, înainte de a obtine autorizatia prevăzută la alin. (10), să obţină avizul prealabil emis de Ministerul Culturii şi Cultelor.
    (13) Accesul cu detectoare de metal şi utilizarea lor în situri arheologice, în zonele de interes arheologic prioritar şi în toate zonele cu patrimoniu arheologic reperat sunt permise numai pe baza autorizarii prealabile emise de Ministerul Culturii şi Cultelor.
    (14) Până la descarcarea de sarcina arheologica terenul care face obiectul cercetării este protejat ca sit arheologic, conform legii.
    (15) Autorizarea lucrărilor de construire sau de desfiinţare din zonele cu patrimoniu arheologic se aproba numai pe baza şi în conformitate cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor.
    (16) În cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidentiat intamplator, în condiţiile prevederilor alin. (8), până la descarcarea de sarcina arheologica, autorizarea de construire se suspenda sau, după caz, primarul unităţii administrativ-teritoriale dispune intreruperea oricarei alte activităţi, în conformitate cu avizul serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, şi se instituie regimul de supraveghere sau sapatura arheologica.
    (17) În cazul proiectelor de infrastructura de transport de interes naţional, Certificatul de descarcare de sarcina arheologica se va emite pentru fiecare parte din teren care poate fi redata activităţilor umane curente.
    --------------
    Alin. (17) al art. 5 a fost introdus de art. I din ORDONANTA nr. 13 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 1 februarie 2007.


    Articolul 6

    (1) Pentru efectuarea sapaturilor impuse de cercetarile arheologice se foloseşte şi personal necalificat, angajat prin convenţie incheiata între institutia angajatoare şi lucrători, în condiţiile prezentei ordonante.
    (2) Conventiile prevăzute la alin. (1) se pot incheia pentru o durată de cel mult 180 de zile, pentru desfăşurarea unor activităţi sezoniere cu program de lucru prelungit; condiţiile şi metodologia incheierii acestor conventii se stabilesc prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante.
    (3) Instituţiile organizatoare pot folosi şi alti specialisti pentru efectuarea de cercetari, studii sau alte lucrari, care îşi vor desfăşura activitatea pe bază de contract incheiat în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare; contractul contine clauze cu privire la termenul de predare a raportului de cercetare, precum şi cu privire la cesionarea dreptului de autor asupra rezultatelor stiintifice ale cercetării, studiului sau lucrării efectuate.
    (4) Contravaloarea serviciilor şi activităţilor prestate potrivit alin. (1) şi (3) se stabileste prin negociere directa între părţi; pentru aceasta se calculeaza impozitul şi contribuţia la asigurarile de sănătate, potrivit legii.
    (5) În vederea emiterii certificatului prevăzut la art. 5 alin. (5), pentru siturile aflate în zone de interes arheologic prioritar, siturile clasate în grupa A din Lista monumentelor istorice şi pentru toate investiţiile, cu excepţia locuintelor particulare aflate în alte zone, rapoartele de cercetare se trimit spre aprobare Comisiei Naţionale de Arheologie.
    (6) Certificatele de descarcare de sarcina arheologica emise în lipsa aprobării Comisiei Naţionale de Arheologie sunt nule de drept.


    Articolul 7

    În cazul lucrărilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. e), persoanele fizice sau juridice, de drept public ori privat, precum şi ordonatorii principali de credite ai autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia sa finanteze:
    a) stabilirea, prin studiul de fezabilitate al investitiei şi prin proiectul tehnic, a masurilor ce urmeaza să fie detaliate şi a necesarului de fonduri pentru cercetarea preventiva sau supravegherea arheologica, după caz, şi protejarea patrimoniului arheologic sau, după caz, descarcarea de sarcina arheologica a zonei afectate de lucrari şi aplicarea acestor măsuri;
    b) activitatea de supraveghere arheologica, pe întreaga durata a lucrărilor, având drept scop protejarea patrimoniului arheologic şi a descoperirilor arheologice intamplatoare;
    c) orice modificari ale proiectului, necesare pentru protejarea descoperirilor arheologice.


    Articolul 8

    (1) Agentia Naţionala de Cadastru şi Publicitate Imobiliara şi oficiile din subordinea sa au obligaţia sa includa zonele de patrimoniu arheologic reperat, pe baza Repertoriului arheologic naţional, în planurile cadastrale şi în hartile topografice; lista cuprinzand aceste zone se preia de la serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor.
    (2) Zonele cu patrimoniu arheologic reperat, înregistrate în Repertoriul arheologic naţional, se includ în cadastrul de specialitate al zonelor protejate naturale şi construite.
    (3) Agentia Naţionala de Cadastru şi Publicitate Imobiliara şi oficiile din subordinea sa au obligaţia sa furnizeze la cerere, cu titlu gratuit, pe orice tip de suport, documentele necesare Ministerului Culturii şi Cultelor şi serviciilor sale deconcentrate, pentru realizarea Listei monumentelor istorice şi a Repertoriului arheologic naţional.


    Articolul 9

    (1) Proprietarii şi titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra terenurilor în care se afla situri arheologice şi celor pe care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat au obligaţia de a permite accesul personalului autorizat, în condiţiile prezentei ordonante, în vederea cercetării şi protejarii patrimoniului arheologic, precum şi asigurarii masurilor de protecţie şi paza a bunurilor de patrimoniu.
    (2) Proprietarii sau arendasii de terenuri, persoane fizice sau juridice de drept privat, sunt indreptatiti la plata unor despăgubiri pentru veniturile agricole nerealizate pe terenurile care fac obiectul sapaturilor arheologice pentru perioada în care se desfăşoară acestea, în cuantumurile şi în condiţiile stabilite prin metodologia aprobata prin hotărâre a Guvernului.
    (3) Despăgubirea pentru venitul agricol nerealizat se plateste persoanei indreptatite de către finantatorul sapaturii arheologice, în termen de 60 de zile de la data începerii cercetării.
    (4) Aducerea terenului la condiţia sa initiala revine finanţatorului cercetării arheologice.


    Articolul 10

    Bunurile mobile rezultate în urma descoperirilor arheologice intamplatoare vor fi predate de către descoperitor, în termen de maximum 72 de ore, serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor.


    Articolul 11

    Proprietarii terenurilor sunt scutiti de plată impozitului pe terenul agricol pentru suprafetele afectate de cercetarile arheologice, pe întreaga durata a efectuării acestora.


    Capitolul III Institutii şi organisme de specialitate cu atribuţii în domeniul protejarii patrimoniului arheologic


    Articolul 12

    În domeniul protejarii patrimoniului arheologic Ministerul Culturii şi Cultelor indeplineste, direct sau prin instituţiile sale subordonate, urmatoarele atribuţii:
    a) asigura aplicarea strategiei naţionale, elaborarea normelor şi metodologiilor specifice şi urmareste respectarea prevederilor legale din domeniu;
    b) asigura indeplinirea angajamentelor referitoare la protectia patrimoniului arheologic la care România este parte, asumate prin conventiile internationale referitoare la protectia patrimoniului arheologic la care România este parte;
    c) reprezinta statul în relaţia cu proprietarii imobilelor, terenurilor sau ai construcţiilor din zonele cu patrimoniu arheologic şi din zonele în care se evidentiaza descoperiri arheologice;
    d) elibereaza autorizatia de sapatura arheologica sistematica, prin compartimentul sau de specialitate, în urma consultării Comisiei Naţionale de Arheologie;
    e) elibereaza autorizatiile de diagnostic, sapatura arheologica preventiva şi supraveghere arheologica, prin compartimentul sau de specialitate, în condiţiile prezentei ordonante;
    f) actualizeaza standardele şi procedurile arheologice şi urmareste respectarea acestora şi a Regulamentului sapaturilor arheologice din România;
    g) instituie, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, modelele stampilelor, ale cererilor de autorizatie, ale autorizaţiilor, certificatelor, avizelor şi fiselor tehnice necesare cercetării arheologice;
    h) elaboreaza metodologia de planificare, executare şi control privind sapaturile preventive, care se aproba prin ordin al ministrului culturii şi cultelor;
    i) elaboreaza metodologia de selectare a proiectelor arheologice în vederea finantarii;
    j) stabileste un sistem de norme, pe baza caruia se realizează devizele estimative şi un model de contract pentru fiecare tip de cercetare arheologica, ce se aproba prin ordin al ministrului culturii şi cultelor;
    k) administreaza baza de date care alcatuieste Repertoriul arheologic naţional;
    l) administreaza baza de date cuprinzand Registrul arheologilor şi asigura actualizarea acestuia;
    m) finanţează sau cofinanteaza, împreună cu autorităţile şi instituţiile publice, cu persoanele fizice ori juridice de drept privat interesate, cercetarea patrimoniului arheologic, conform strategiei proprii în acest domeniu;
    n) asigura editarea şi publicarea anuală de către Comisia Naţionala de Arheologie a Cronicii cercetarilor arheologice, precum şi a altor publicatii de specialitate;
    o) organizeaza şi finanţează anual sesiunea naţionala de rapoarte arheologice.


    Articolul 13

    Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor indeplinesc, în domeniul protejarii patrimoniului arheologic, urmatoarele atribuţii:
    a) urmaresc respectarea autorizatiei de sapatura arheologica, a Regulamentului sapaturilor arheologice şi a standardelor şi procedurilor arheologice în unitatea administrativ-teritoriala de competenţa;
    b) avizeaza, pe baza referatelor de specialitate, lucrarile ce urmeaza să fie efectuate în zonele cu patrimoniu arheologic evidentiat intamplator;
    c) asigura supravegherea de specialitate a lucrărilor la care au fost consemnate descoperiri arheologice intamplatoare, declansand, după caz, procedurile de clasare prevăzute de lege;
    d) emit Certificatul de descarcare de sarcina arheologica, conform prevederilor prezentei ordonante;
    e) anunta politia şi jandarmeria cu privire la fiecare descoperire intamplatoare, asa cum este ea definita în prezenta ordonanţă, în vederea organizarii pazei şi/sau a supravegherii zonei respective.


    Articolul 14

    (1) Comisia Naţionala de Arheologie funcţionează ca organism ştiinţific de specialitate, fără personalitate juridica, cu rol consultativ în domeniul patrimoniului arheologic, pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor.
    (2) Comisia Naţionala de Arheologie este formata din specialisti în domeniu, care îşi desfăşoară activitatea în institutele de profil arheologic, muzee, precum şi în alte institutii.
    (3) Comisia Naţionala de Arheologie propune aprobarea, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, a programelor naţionale de cercetare, a metodologiilor, a normativelor şi a reglementarilor tehnico-stiintifice din domeniul cercetării arheologice.
    (4) Comisia Naţionala de Arheologie are 21 de membri şi funcţionează în conformitate cu regulamentul sau de organizare şi functionare, aprobat prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
    (5) Functionarea Comisiei Naţionale de Arheologie este asigurata de Ministerul Culturii şi Cultelor.
    (6) Secretarul Comisiei Naţionale de Arheologie este numit prin ordin al ministrului culturii şi cultelor din cadrul compartimentului de specialitate din structura Ministerului Culturii şi Cultelor.


    Articolul 15

    (1) Componenta nominala a Comisiei Naţionale de Arheologie este aprobata prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, dintre specialistii în domeniu, propusi în conformitate cu prevederile prezentului articol.
    (2) Membrii Comisiei Naţionale de Arheologie au un mandat de 4 ani, care poate fi reinnoit consecutiv o singură dată, şi sunt propusi conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, de către:
    a) Comisia Naţionala de Arheologie;
    b) Academia Română, prin institutele sale de specialitate;
    c) facultatile şi institutele de cercetare de specialitate din domeniul învăţământului;
    d) Ministerul Culturii şi Cultelor;
    e) muzeele şi asociaţiile profesionale în domeniu, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
    (3) Preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie este propus ministrului culturii şi cultelor de către membrii acesteia prin vot secret şi are, la data alegerii sale, un mandat de 4 ani.
    (4) Ministrul culturii şi cultelor aproba prin ordin propunerea Comisiei Naţionale de Arheologie cu privire la preşedintele acesteia sau o poate respinge, motivat, o singură dată. Dacă prin votul a două treimi din numărul membrilor săi Comisia Naţionala de Arheologie îşi menţine propunerea initiala, ministrul culturii şi cultelor are obligaţia sa o aprobe prin ordin. Dacă nu sunt intrunite cele două treimi, ministrul culturii şi cultelor solicita Comisiei Naţionale de Arheologie o noua propunere.


    Articolul 16

    Comisia Naţionala de Arheologie are urmatoarele atribuţii:
    a) elaboreaza strategia naţionala în domeniul cercetării arheologice;
    b) propune avizarea planului anual al cercetarilor arheologice sistematice din România;
    c) propune avizarea proiectelor de cercetare arheologica;
    d) propune avizarea normelor şi metodologiilor din domeniul cercetării arheologice;
    e) elaboreaza metodologia de atestare a instituţiilor care au dreptul de a efectua cercetari arheologice, în vederea evitarii oricărui conflict de interese;
    f) elaboreaza şi actualizeaza Regulamentul sapaturilor arheologice;
    g) analizeaza solicitarile cu privire la eliberarea autorizaţiilor de sapaturi arheologice sistematice, indiferent de sursa lor de finanţare;
    h) elaboreaza metodologia de clasare a siturilor arheologice în Lista monumentelor istorice, care se aproba prin ordin al ministrului culturii şi cultelor;
    i) propune clasarea siturilor arheologice;
    j) stabileste criteriile şi avizeaza atestarea specialistilor şi expertilor din domeniul cercetării arheologice, inscrisi în Registrul arheologilor;
    k) propune avizarea documentatiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, care cuprind situri arheologice clasate în categoria A a Listei monumentelor istorice sau zone cu patrimoniu arheologic reperat;
    l) propune avizarea studiilor de fundamentare pentru definirea, instituirea şi delimitarea zonelor protejate care cuprind patrimoniul arheologic;
    m) formuleaza prioritatile cercetării arheologice în vederea alocarii sumelor necesare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, conform criteriilor stabilite prin ordin al ministrului culturii şi cultelor;
    n) propune Ministerului Culturii şi Cultelor sau autorităţilor administraţiei publice locale achizitionarea de terenuri cu bunuri de patrimoniu arheologic;
    o) analizeaza contestaţiile din domeniul sau de competenţa;
    p) propune avizarea programelor de pregatire a specialistilor şi a planurilor de specializare în domeniul cercetării arheologice;
    r) reprezinta România în cadrul organismelor internationale de specialitate similare;
    s) propune avizarea proiectelor cercetarilor arheologice efectuate de misiunile arheologice române pe teritoriul altor state, precum şi protocoalele de colaborare cu parteneri straini privind cercetari arheologice din România;
    s) propune actualizarea Listei cuprinzand siturile arheologice de interes prioritar;
    t) indeplineste şi alte atribuţii din domeniu, în condiţiile legii.


    Articolul 17

    (1) Repertoriul arheologic naţional este administrat de Ministerul Culturii şi Cultelor, potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
    (2) Centrul de Pregătire Profesională în Cultură asigura administrarea bazelor de date privind inventarierea informatizata a patrimoniului arheologic, prin Repertoriul arheologic naţional.
    ----------
    Alin. (2) al art. 17 a fost modificat de lit. j) a art. 57 din LEGEA nr. 329 din 5 noiembrie 2009 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 9 noiembrie 2009, prin înlocuirea unei sintagme.
    (3) Toate drepturile asupra datelor privind patrimoniul arheologic apartin de drept Ministerului Culturii şi Cultelor, care reglementeaza modul lor de utilizare.
    (4) Repertoriul arheologic naţional cuprinde date stiintifice, cartografice, topografice, imagini, planuri, precum şi orice alte informaţii privitoare la:
    a) zonele cu potenţial arheologic cunoscut şi cercetat, zonele cu potenţial arheologic cunoscut şi necercetat, precum şi zonele al caror potenţial arheologic devine cunoscut intamplator sau ca urmare a cercetarilor arheologice preventive;
    b) monumentele, ansamblurile şi siturile istorice în care s-au efectuat sau sunt în curs de desfăşurare cercetari arheologice;
    c) informaţii stiintifice privind bunurile mobile descoperite în zonele sau la monumentele istorice prevăzute la lit. a) şi b);
    d) situri arheologice distruse sau disparute.


    Articolul 18

    Monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice clasate în Lista monumentelor istorice, în grupa A sau B, se inscriu şi în Repertoriul arheologic naţional.


    Capitolul IV Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul patrimoniului arheologic


    Articolul 19

    În vederea protejarii patrimoniului arheologic şi a respectarii prevederilor legale în acest domeniu autorităţile administraţiei publice locale au urmatoarele atribuţii:
    a) coopereaza cu organismele şi instituţiile publice cu responsabilităţii în domeniul protejarii patrimoniului arheologic pentru punerea în aplicare şi respectarea masurilor şi deciziilor acestora;
    b) asigura protejarea patrimoniului arheologic rezultat ca urmare a cercetarilor arheologice sistematice sau preventive şi a descoperirilor arheologice intamplatoare, aflate în domeniul public ori privat al unităţilor administrativ-teritoriale respective, alocand resurse financiare în acest scop;
    c) pot colabora cu persoane fizice sau juridice de drept public ori privat pentru finantarea cercetării şi punerea în valoare a descoperirilor arheologice;
    d) finanţează cercetarea arheologica în vederea descarcarii de sarcina arheologica a terenurilor pe care se efectueaza lucrari publice pentru care sunt ordonatori principali de credite, prevazand distinct sumele necesare în acest scop, potrivit prevederilor prezentei ordonante;
    e) cuprind în programele de dezvoltare economico-sociala şi urbanistica, respectiv de amenajare a teritoriului, obiective specifice privind protejarea patrimoniului arheologic;
    f) aproba documentatiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în conformitate cu avizele de specialitate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, şi elaboreaza sau modifica astfel de documentaţii în scopul stabilirii de măsuri de protejare a patrimoniului arheologic evidentiat intamplator ori ca urmare a cercetarilor arheologice preventive, potrivit legii;
    g) elibereaza autorizatia de construire şi desfiinţare numai pe baza şi în conformitate cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru lucrari în zone cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat, descoperit intamplator sau de interes arheologic prioritar;
    h) colaboreaza cu serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, transmitand acestora informaţii actualizate cu privire la cererile de autorizare de construire în zonele de patrimoniu arheologic reperat;
    i) precizeaza în certificatul de urbanism regimul imobilelor aflate în zone cu patrimoniu arheologic reperat;
    j) iau masurile administrative corespunzătoare şi notifica proprietarilor şi titularilor de drepturi reale asupra imobilelor oblibaţiile ce le revin pentru prevenirea degradării descoperirilor arheologice intamplatoare.


    Articolul 20

    În domeniul protejarii patrimoniului arheologic aflat în teritoriul sau administrativ de competenţa, primarul are urmatoarele atribuţii specifice:
    a) dispune suspendarea autorizatiei de construire şi oprirea oricăror lucrari de construire sau de desfiinţare de constructii, în situaţia descoperirii de vestigii arheologice ori de alte bunuri pentru care s-a declansat procedura de clasare, anunta în cel mai scurt timp serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor şi organizeaza paza descoperirilor arheologice intamplatoare;
    b) elibereaza autorizatia de construire sau de desfiinţare, numai pe baza şi în conformitate cu prevederile avizului Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru lucrarile din zonele cu patrimoniu arheologic reperat, precum şi pentru lucrarile din zonele cu patrimoniu arheologic evidentiat intamplator;
    c) asigura paza şi protectia descoperirilor arheologice aflate în proprietate publică, aparute ca urmare a cercetarilor sistematice sau preventive, semnaland de urgenta serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor orice nerespectare a legii.


    Capitolul V Zone de interes arheologic prioritar


    Articolul 21

    (1) Dezvoltarea durabila a zonelor de interes arheologic prioritar este obiectiv de interes naţional; protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului arheologic din aceste zone sunt, în condiţiile legii, cauza de utilitate publică.
    (2) Finantarea cercetării arheologice, a conservarii, restaurarii şi punerii în valoare a siturilor din zonele de interes arheologic prioritar se face de la bugetul de stat prin bugetul alocat Ministerului Culturii şi Cultelor.
    (3) Cheltuielile necesare în vederea elaborarii planurilor de management, a cercetarilor arheologice, conservarii, restaurarii şi punerii în valoare a siturilor din zonele de interes arheologic prioritar se pot asigura, prin cofinantare, în condiţiile legii, din bugetele autorităţilor administraţiei publice locale pe al caror teritoriu se afla aceste situri.


    Articolul 22

    (1) Autorităţile administraţiei publice locale pe al caror teritoriu se gasesc zone de interes arheologic prioritar au obligaţia de a prevedea măsuri administrative şi tehnice pentru protejarea patrimoniului arheologic şi punerea sa în valoare prin integrarea acestuia în planurile de dezvoltare economica, sociala şi teritoriala a localitatilor.
    (2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) au obligaţia sa prevada în bugetele proprii fondurile necesare pentru:
    a) elaborarea şi, după caz, modificarea documentatiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, în vederea protejarii şi punerii în valoare a patrimoniului arheologic;
    b) elaborarea reglementarilor speciale de protecţie în zona;
    c) marcarea limitelor zonei de interes arheologic prioritar şi informarea publicului cu privire la regimul special de protecţie a zonei.
    (3) Pentru indeplinirea atribuţiilor ce le revin şi pentru elaborarea documentatiilor prevăzute la alin. (2) autorităţile administraţiei publice locale pot beneficia de transferuri cu destinatie speciala din bugetul de stat, în condiţiile legii, precum şi de cofinantare de la bugetul ministerelor implicate.
    (4) Avizarea documentatiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului pentru zonele de interes arheologic prioritar se face de către Ministerul Culturii şi Cultelor.


    Articolul 23

    (1) Proprietarii şi titularii dreptului de administrare şi ai altor drepturi reale asupra imobilelor din siturile arheologice din zonele de interes arheologic prioritar au obligaţia de a permite accesul personalului autorizat de Ministerul Culturii şi Cultelor în vederea cercetării arheologice şi protejarii patrimoniului arheologic şi de a asigura masurile de protecţie şi paza a bunurilor de patrimoniu arheologic, conform legii.
    (2) Ca urmare a protectiei speciale a siturilor arheologice inscrise în Repertoriul arheologic naţional, în condiţiile prevăzute la art. 22, proprietarii sau arendasii, persoane fizice ori juridice de drept privat, sunt indreptatiti la plata unor despăgubiri pentru veniturile agricole nerealizate pe terenurile care fac obiectul sapaturilor arheologice pentru perioada în care se desfăşoară acestea, în cuantumurile şi în condiţiile stabilite prin metodologia aprobata prin hotărâre a Guvernului.
    (3) Despăgubirea pentru venitul agricol nerealizat se plateste persoanei indreptatite de către finantatorul sapaturii arheologice, în termen de 60 de zile de la data începerii cercetării arheologice.


    Capitolul VI Infractiuni şi contraventii


    Articolul 24

    Incalcarea dispoziţiilor prezentei ordonante atrage, după caz, raspunderea civila, administrativa, materiala, disciplinara, contraventionala sau penala.


    Articolul 25

    (1) Efectuarea oricăror lucrari care pot afecta siturile arheologice, în absenta certificatului de descarcare de sarcina arheologica, se considera distrugere a monumentelor istorice şi se pedepseste potrivit prevederilor legii penale.
    (2) Echipa de cercetatori care îşi desfăşoară activitatea intr-o localitate are obligaţia de a salubriza locul în timpul şi la finalizarea lucrării.


    Articolul 26

    (1) Accesul cu detectoare de metale şi utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabila prevăzută la art. 5 alin. (13), constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani şi confiscarea detectoarelor.
    (2) Tentativa se pedepseste.


    Articolul 27

    (1) Comercializarea detectoarelor de metale fără autorizatia prevăzută la art. 5 alin. (10) constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani şi confiscarea detectoarelor.
    (2) Tentativa se pedepseste.


    Articolul 28

    (1) Constituie contraventii urmatoarele fapte şi se sancţionează după cum urmeaza:
    a) desfăşurarea, fără autorizatia emisa în condiţiile prezentei ordonante, de cercetari arheologice, precum şi a oricăror alte activităţi care afectează integritatea sau pun în pericol conservarea patrimoniului arheologic, cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei;
    b) neanuntarea descoperirilor arheologice prevăzute la art. 4 alin. (2), de către titularul autorizatiei de cercetare, cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei;
    c) neanuntarea de către persoanele prevăzute la art. 4 alin. (4), în termenul stabilit de prezenta ordonanţă, a descoperirilor arheologice intamplatoare, cu amendă de la 2.000 lei la 50.000 lei şi confiscarea bunurilor descoperite;
    d) incalcarea prevederilor art. 7 lit. a) şi b), cu amendă de la 25.000 lei la 75.000 lei;
    e) nerespectarea avizului Ministerului Culturii şi Cultelor sau emiterea autorizatiei de construire în absenta acestui aviz pentru lucrarile de construire sau de desfiinţare din zonele cu patrimoniu arheologic reperat, cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei;
    f) neindeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 13 lit. a) şi c), cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;
    g) detinerea de detectoare de metale, fără autorizatia prevăzută la art. 5 alin. (10), cu amendă de la 25.000 lei la 75.000 lei şi confiscarea detectoarelor;
    h) detinerea de detectoare de metale, fără avizul prevăzut la art. 5 alin. (12), cu amendă de la 25.000 lei la 75.000 lei şi confiscarea detectoarelor;
    i) incalcarea prevederilor art. 9 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (1), cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.
    (2) Cuantumul amenzilor prevăzute la alin. (1) se actualizeaza prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 29

    (1) Constatarea contraventiilor şi aplicarea sanctiunilor se fac, după caz, de către:
    a) specialistii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor;
    b) imputernicitii Ministerului Culturii şi Cultelor;
    c) inspectorii teritoriali ai Inspectoratului de Stat în Constructii;
    d) organele de politie, care au şi obligaţia de a da curs oricăror solicitări în exercitarea atribuţiilor personalului prevăzut la lit. a)-c).
    (2) Contraventiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a), b) şi i) se constata, iar sancţiunea se aplică de către specialistii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, de către primar, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti, sau de preşedintele consiliului judetean, precum şi de către imputernicitii acestora.


    Articolul 30

    Contraventiilor prevăzute la art. 28 le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 28 şi 29.


    Articolul 31

    (1) Desfiintarea, distrugerea parţială sau degradarea siturilor arheologice care sunt monumente istorice se sancţionează conform legii penale.
    (2) În cazul degradării acestora se aplică şi măsura corelativa a obligarii făptuitorului la refacerea părţilor de construcţie degradate, pe baza avizului organismelor de specialitate prevăzute în prezenta ordonanţă.


    Articolul 32

    Neanuntarea descoperirilor arheologice prilejuite de lucrarile de construire ori de desfiinţare constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 4.000 lei la 80.000 lei.
    NOTĂ:
    Reproducem mai jos prevederile art. II şi III din Legea nr. 258/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonantei Guvernului nr. 43/2000 privind protectia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, care nu sunt incorporate în textul republicat al Ordonantei Guvernului nr. 43/2000:
    "Art. II. - Pentru aplicarea principiului conservarii integrate a patrimoniului arheologic şi pentru integrarea în politicile naţionale şi locale de protejare a mediului, Ministerul Culturii şi Cultelor elaboreaza, împreună cu Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Metodologia aprobării cercetarilor arheologice din zonele naturale protejate şi parcurile naţionale şi naturale, care se aproba prin ordin comun al celor trei ministri şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Art. III. - Prima lista cuprinzand zonele de interes arheologic prioritar va fi elaborata în cel mult 6 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi."
    -----------