HOTĂRÂRE nr. 500 din 5 august 1994privind reevaluarea imobilizarilor corporale și modificarea capitalului social
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 208 din 10 august 1994
    Guvernul României hotărăște:

    Articolul 1

    Societățile comerciale cu capital integral sau parțial de stat, precum și regiile autonome vor proceda, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei hotărâri, la reevaluarea imobilizarilor corporale aflate în patrimoniul lor la data de 31.12.1993, pe baza coeficienților determinati în funcție de indicii de prețuri la 30.06.1994 și de gradul de utilizare medie a capacităților de producție industriala în anul 1993.
    Societățile comerciale cu capital parțial de stat supuse prevederilor prezentei hotărâri sunt societățile comerciale în care statul deține capital social, indiferent de producție.
    Nu sunt supuse reevaluarii imobilizarile corporale care au ieșit din patrimoniul agenților economici prevăzuți la alin. 1 și 2, după data de 1 ianuarie 1994, precum și cele intrate după data de 1 aprilie 1994.
    Pentru animalele de natura mijloacelor fixe, terenurile agricole, plantațiile de vii și pomi și alte categorii de mijloace fixe specifice unităților agricole, coeficienții de actualizare, precum și metodologia de reevaluare se stabilesc de Ministerul Agriculturii și Alimentației, cu avizul Ministerului Finanțelor și Fondul Proprietății de Stat în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei hotărâri.


    Articolul 2

    La încheierea acțiunii de reevaluare, agenții economici prevăzuți la art. 1 vor determina și vor inregistra distinct în capitalul social, precum și în conturile corespunzătoare de imobilizari corporale diferențele rezultate, după aprobarea acestora de către adunarea generală a acționarilor, potrivit normelor elaborate în acest scop de Ministerul Finanțelor, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    Pe baza rezultatelor reevaluarii, societățile comerciale vor stabili patrimoniul net la data de 31 decembrie 1993, corectat cu diferențele din reevaluarea imobilizarilor corporale intrate în patrimoniu în trimestrul I/1994. Societățile comerciale mixte prevăzute la art. 1 alin. 2 vor comunică deținătorilor de participatii diferențele rezultate din reevaluarea imobilizarilor corporale.


    Articolul 3

    Amortizarea aferentă imobilizarilor corporale supuse reevaluarii se calculează la valoarea de intrare înregistrată la 31 decembrie 1993, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1994 și ale normelor metodologice de aplicare a acesteia. Agenții economici prevăzuți la art. 1, precum și societățile comerciale cu capital privat care reevalueaza imobilizarile corporale potrivit prevederilor prezentei hotărâri urmează sa amortizeze diferențele rezultate din reevaluare începând cu 1.01.1995, potrivit reglementărilor fiscale în vigoare la acea data.


    Articolul 4

    Societățile comerciale prevăzute la art. 1 înregistrează la Registrul comerțului diferențele de capital social rezultate în urma reevaluarii imobilizarilor corporale, după aprobarea acestora în adunările generale ale acționarilor.


    Articolul 5

    Terenurile aflate în evidenta agenților economici, cu excepția terenurilor agricole, vor fi reevaluate pe baza coeficienților determinati în funcție de indicii de preț la 30.06.1994, stabiliți în corelatie cu evoluția cursului de schimb valutar al leului, potrivit normelor la prezenta hotărâre.


    Articolul 6

    În perioada 1-5 septembrie 1994 vor avea loc adunările generale ale acționarilor, la societățile comerciale prevăzute la art. 1, în vederea analizei și aprobării majorării capitalului social ca urmare a reevaluarii imobilizarilor corporale în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, precum și a aprobării numărului de acțiuni, în condițiile unei valori nominale de 25.000 lei/acțiune.
    Propunerile de majorare a capitalului social împreună cu raportul comisiei de cenzori vor fi supuse aprobării adunării generale a acționarilor.


    Articolul 7

    Rezultatele reevaluarii imobilizarilor corporale vor fi cuprinse în raportarile contabile întocmite la 30 septembrie 1994. Agenții economici prevăzuți la art. 1 au obligația sa întocmească și se depună la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București, până la cel mai tirziu la 9 septembrie 1994 "Situația determinării capitalului social și a patrimoniului net la 31 decembrie 1993, corectate cu diferențele din reevaluare", anexa nr. 6 la Normele privind reevaluarea imobilizarilor corporale și modificarea capitalului social.


    Articolul 8

    Constituie contravenție la disciplina financiară și se sancționează contraventional cu amendă între 600.000 și 1.000.000 lei nedepunerea la organele în drept, în termenul stabilit, a situației prevăzute la articolul precedent, precum și raportarea unor date eronate.
    Amenzile contravenționale se aplică de personalul de specialitate al Ministerului Finanțelor și se suporta de către persoanele vinovate.


    Articolul 9

    Se autorizeaza Ministerul Finanțelor sa aducă completări și modificări normelor privind reevaluarea imobilizarilor corporale și modificarea capitalului social, care se vor publică în Monitorul Oficial al României.
    (la 28-09-1994, Actul a fost completat de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 593 din 31 august 1994, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 28 septembrie 1994 )

    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE VACAROIU
    Contrasemnează:
    Ministru de stat, ministrul finanțelor,
    Florin Georgescu
    p. Președintele Fondului Proprietății de Stat,
    Constantin Dumitru


    ANEXĂ

    NORME
    privind reevaluarea imobilizărilor corporale și modificarea capitalului social