NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ din 8 martie 2007 (*actualizată*)
privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală
(actualizată până la data de 28 decembrie 2007*)
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR




  • ----------
    *) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 202 din 26 martie 2007. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 28 decembrie 2007, cu modificările şi completările aduse de ORDINUL nr. 204 din 20 decembrie 2007.

    Articolul 1

    Prezenta normă sanitară veterinară stabileşte cadrul organizatoric în care îşi desfăşoară activitatea personalul de specialitate care efectuează controalele oficiale în unităţile care produc alimente de origine animală, precum şi procedura de tarifare a controalelor oficiale în unităţile care produc alimente de origine animală, în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 882/2004/CE pentru aprobarea Regulilor privind controalele oficiale efectuate pentru a se asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi cea privind alimentele şi cu regulile de sănătate şi de protecţie a animalelor.


    Articolul 2

    (1) În aplicarea prezentei norme sanitare veterinare se aplică definiţiile prevăzute la art. 2 din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 882/2004/CE.
    (2) În sensul prezentei norme sanitare veterinare, următorii termeni se definesc astfel:
    a) control oficial sanitar-veterinar - orice formă de control pe care îl efectuează personalul de specialitate pentru verificarea conformităţii cu legislaţia în domeniul alimentelor, precum şi cu regulile de sănătate şi bunăstare a animalelor;
    b) personalul de specialitate - medicii veterinari sau personalul veterinar auxiliar care efectuează controlul oficial sanitar-veterinar în unităţile prevăzute la pct. I din anexa nr. 1;
    c) document justificativ - actul oficial întocmit de medicul veterinar de circumscripţie, în baza căruia direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, întocmeşte formalităţile de plată pe care le transmite la unitate.


    Articolul 3

    Unităţile în care personalul de specialitate îşi desfăşoară activitatea de control oficial sanitar-veterinar sunt prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 şi sunt definite la pct. I din anexa nr. 1 la Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc alimente de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 276/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi în cap. I din anexa nr. 1 la Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor privind procedurile de înregistrare a activităţilor de vânzare directă de produse primare, a activităţilor de vânzare cu amănuntul şi a activităţilor de fabricare a alimentelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 301/2006, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 4

    Tarifele pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar al activităţilor din unităţile care produc alimente de origine animală sunt prevăzute la pct. II din anexa nr. 1.


    Articolul 5

    Unităţile prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 pot funcţiona numai dacă sunt supuse controalelor oficiale sanitar-veterinare.


    Articolul 6

    În vederea asigurării controlului oficial sanitar-veterinar, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi unităţile prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 încheie contracte conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.


    Articolul 7

    (1) Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, stabilesc numărul de personal de specialitate necesar fiecărei unităţi menţionate la pct. I din anexa nr. 1, în funcţie de specificul activităţii acesteia, de capacitatea de producţie, fluxul tehnologic şi de sistemul de organizare.
    (2) Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, desemnează circumscripţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în a cărei subordine se desfăşoară activitatea de control oficial sanitar-veterinar a personalului de specialitate şi numesc medicul veterinar de circumscripţie.
    (3) Medicul veterinar de circumscripţie sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor întocmeşte prezenţa personalului de specialitate din subordine, vizează documentul justificativ prevăzut în anexa nr. 3 şi îl depune la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.


    Articolul 8

    (1) Sumele virate de către unităţi în contul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ca urmare a efectuării controalelor oficiale sanitare veterinare, sunt gestionate separat în contabilitate şi se constituie ca fonduri extrabugetare, care se utilizează conform legii.
    (2) În limita sumelor încasate potrivit prevederilor prezentului ordin, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, angajează personalul de specialitate necesar pentru efectuarea controlului oficial sanitar-veterinar, în unităţile menţionate la pct. I din anexa nr. 1, în condiţiile legii, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată.


    Articolul 9

    Direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente, înaintează unităţilor documentele de plată pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar efectuat în luna precedentă, care conţin sumele stabilite pe baza documentului justificativ întocmit şi semnat de personalul de specialitate din unitate şi de reprezentantul legal al unităţii şi vizat de medicul veterinar al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în a cărui subordine îşi desfăşoară activitatea.


    Articolul 10

    În vederea asigurării personalului de specialitate pentru desfăşurarea corespunzătoare a controlului oficial sanitar-veterinar în unităţile prevăzute la pct. I din anexa nr. 1, care desfăşoară activităţi discontinue, unităţile comunică săptămânal direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, programul de activitate.


    Articolul 11

    Pentru buna desfăşurare a controlului oficial sanitar-veterinar, în conformitate cu prevederile legale, unităţile pun la dispoziţia personalului de specialitate documentele şi înregistrările privind siguranţa alimentelor, prevăzute de legislaţia sanitară veterinară.


    Articolul 12

    În prima zi lucrătoare a lunii, personalul de specialitate din unitate întocmeşte şi înaintează medicului veterinar de circumscripţie, spre avizare, documentul justificativ care cuprinde sumele calculate conform tarifului legal prevăzut la pct. II din anexa nr. 1 pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar desfăşurată de personalul de specialitate în unitate, pentru luna precedentă, şi care constituie actul oficial în baza căruia direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, întocmeşte formalităţile de plată pe care le transmite la unitate.


    Articolul 13

    Unităţile virează în contul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sumele calculate pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar desfăşurată de personalul de specialitate în luna precedentă, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data primirii documentelor de plată.


    Articolul 14

    Personalul de specialitate care realizează controlul oficial sanitar-veterinar în unităţile prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 este subordonat tehnic şi administrativ direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin medicul veterinar de circumscripţie sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, şi are, în principal, următoarele obligaţii:
    a) îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor actelor normative din domeniul sanitar-veterinar, precum şi altor prevederi legale în vigoare;
    b) îşi desfăşoară activitatea cu respectarea prevederilor contractului semnat de unitate cu direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;
    c) verifică implementarea procedurilor bazate pe principiile privind analiza riscurilor şi punctele critice de control (H.A.C.C.P.) şi a trasabilităţii şi are responsabilitatea de a urmări remedierea deficienţelor constatate;
    d) întocmeşte şi înaintează la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, prin medicul veterinar de circumscripţie sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, la termenele şi în condiţiile stabilite de aceasta, situaţiile şi documentele solicitate, precum şi pe cele prevăzute de reglementările în vigoare;
    e) întocmeşte şi înaintează reprezentantului legal al unităţii rapoarte săptămânale cu privire la deficienţele constatate;
    f) păstrează confidenţialitatea activităţii desfăşurate în unitate, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.


    Articolul 15

    Personalul de specialitate poartă întreaga răspundere pentru activitatea prestată, pentru deciziile luate, precum şi pentru documentele şi situaţiile întocmite.


    Articolul 16

    Refuzul unităţii de a semna cu direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, contractul pentru asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar sau refuzul de plată al acestuia timp de 30 de zile calendaristice conduce la retragerea personalului de specialitate din unitate şi la pierderea dreptului de funcţionare a acesteia până la intrarea în legalitate.


    Articolul 17

    Nu este permisă rambursarea directă sau indirectă către medicii veterinari a sumelor ce reprezintă cuantumul tarifelor pentru asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar.


    Articolul 18

    În cazul în care unitatea nu virează, în termen de 60 de zile, direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sumele ce reprezintă cuantumul tarifelor pentru asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar, direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor acţionează unitatea în instanţă pentru obligarea acesteia la plata sumelor datorate, precum şi a penalităţilor aferente acestora.


    Articolul 19

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară.


    Anexa 1
    la norma sanitară veterinară
    I. Categoriile de unităţi care produc alimente de origine animală pentru care se percep tarife pentru acţiunile de control oficial sanitar-veterinar
    A. Carne de ungulate domestice (cabaline, bovine, suine, ovine şi caprine):
    1. abator;
    2. unitate de tranşare.
    B. Carne de pasăre şi de lagomorfe:
    1. abator;
    2. unitate de tranşare.
    C. Carne de vânat de crescătorie:
    1. abator;
    2. unitate de tranşare.
    D. Carne de vânat sălbatic:
    1. unitate care manipulează carne de vânat sălbatic;
    2. unitate de tranşare.
    E. Carne tocată, preparată şi carne separată mecanic:
    1. unitate carne tocată;
    2. unitate carne preparată;
    3. unitate carne separată mecanic.
    F. Produse din carne:
    1. unitate de procesare;
    2. carmangerie;
    3. măcelărie.
    G. Peşte şi produse din pescuit comercial şi de acvacultură:
    1. unitate produse proaspete din pescuit (cherhana);
    2. unitate procesare produse din pescuit;
    3. piaţa de desfacere a produselor de pescuit comercial şi de acvacultură;
    4. centru de colectare peşte;
    5. punctele de debarcare.
    H. Lapte crud şi produse din lapte:
    1. unitate de procesare a laptelui materie primă;
    2. unitate de procesare a produselor din lapte.
    I. Unităţi cu activităţi generale:
    1. depozit frigorific independent/depozite produse de origine animală;
    2. piaţa angro;
    3. unitate de reambalare.
    II. Tarife percepute pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar al activităţilor din unităţile care produc alimente de origine animală
    NOTĂ:
    a) În cazul unităţilor de procesare a cărnii cu sală de tranşare, pentru carnea intrată la tranşare (carcase, semicarcase şi sferturi de bovine, porcine, ovine şi caprine) se aplică numai tariful prevăzut la pct. 2.
    b) Pentru unităţile de procesare a cărnii independente fără abatorizare şi tranşare, carmangerii şi măcelării, se aplică numai tariful de la pct. 3.
    c) În cazul în care în aceeaşi unitate se desfăşoară activităţi de abatorizare, tranşare şi procesare a cărnii, se aplică numai tarifele prevăzute la pct. 1 şi 2.
    d) Pentru unităţile de tranşare, restul materiei prime se tarifează ca la pct. 3.
    e) Tariful pentru unităţile prevăzute la pct. I nu poate fi mai mic de 50 euro/lună şi mai mare de 5.000 euro/lună, cu excepţia unităţilor de procesare a cărnii, unde tariful nu poate fi mai mare de 2.000 euro/lună.
    f) Produsele de origine animală depozitate în depozite integrate în unităţile producătoare, precum şi în alte depozite autorizate sanitar-veterinar aparţinând aceleiaşi unităţi, aflate în aceeaşi localitate şi în alte localităţi, precum şi produsele de origine animală livrate de unitatea producătoare altei unităţi în baza unui contract de franciză nu se tarifează.
    g) În cazul în care fermele piscicole aparţin aceleiaşi unităţi de procesare, se percepe numai tariful prevăzut la pct. 6 lit. d).


    Anexa 2
    la norma sanitară veterinară
                                  CONTRACT
                 nr. ......., încheiat la data de .......,
        pentru asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar
        I. Baza legală
        Prezentul contract se încheie, în conformitate cu prevederile Ordonanţei
     Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi
     pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
     nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului
     nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale
     Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din
     subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale
     Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
     Siguranţa Alimentelor nr. ........... din data de .................... .
        II. Părţile contractante
        Între Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ........
     ............, cu sediul în ........................, cod fiscal nr. .........,
     având contul nr. ..........., deschis la ......................., reprezentată
     prin director executiv ....................., denumit în continuare prestator,
     şi Societatea Comercială ............... - S.R.L., cu sediul în .............,
     înregistrată la oficiul registrului comerţului sub nr. ......................,
     C.U.I. .................., cont IBAN nr. ..........., deschis la ............,
     reprezentată de ..................., în calitate de ............, cu obiect de
     activitate ........., cod CAEN ........, denumită în continuare beneficiar, se
     încheie prezentul contract pentru asigurarea controlului oficial
     sanitar-veterinar, pentru activitatea de producţie desfăşurată de beneficiar,
     cu respectarea următoarelor clauze:
        III. Obiectul contractului
        ART. 1
        Obiectul contractului constă în asigurarea controlului oficial
     sanitar-veterinar de către prestator, pentru activitatea de producţie pe care
     o desfăşoară beneficiarul, în unitatea de procesare, conform prevederilor
     legale menţionate.
        IV. Durata contractului
        ART. 2
        Prezentul contract se încheie pentru o perioadă determinată, respectiv până
     la data de 31 decembrie 2007.
        V. Preţul contractului
        ART. 3
        (1) Tariful este cel prevăzut la pct. II din anexa nr. 1 la Norma sanitară
     veterinară privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial
     sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile
     care produc alimente de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui
     Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
     nr. 64/2007. Plata acestui tarif se va face în lei, la cursul oficial al
     Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.
        (2) Tariful se va plăti prin ordin de plată, în termen de maximum 10 zile
     de la data primirii documentelor de plată, pentru asigurarea controlului
     sanitar-veterinar pentru marfa controlată în luna precedentă de personalul de
     specialitate, angajat de către prestator pentru activitatea de control oficial
     sanitar-veterinar, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
        (3) Nu este permisă rambursarea directă sau indirectă de către beneficiar a
     tarifelor pentru asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar în alt mod
     decât cel stabilit prin prezentul contract.
        (4) Sumele aferente activităţii productive din luna precedentă se stabilesc
     pe baza documentului justificativ (decont) întocmit şi semnat de personalul de
     specialitate şi de reprezentantul legal al unităţii (beneficiarul) şi vizat de
     către medicul veterinar al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru
     siguranţa alimentelor în a cărui subordine directă îşi desfăşoară activitatea.
        (5) Nerespectarea termenelor de plată stabilite dă dreptul prestatorului de
     a calcula şi solicita penalităţi de întârziere, în conformitate cu prevederile
     legislaţiei în vigoare.
        (6) Nu se vor percepe tarife pentru perioada în care beneficiarul, din
     motive obiective, nu desfăşoară activitate.
        VI. Drepturile şi obligaţiile părţilor
        ART. 4
        Prestatorul are următoarele drepturi şi obligaţii:
        a) să asigure personalul de specialitate necesar beneficiarului în funcţie
     de specificul activităţii acestuia, de capacitatea de producţie, de fluxul
     tehnologic şi de sistemul de organizare.
        În unităţile de procesare a cărnii sau a laptelui controlul oficial
     sanitar-veterinar este asigurat de către un medic veterinar sau, în funcţie de
     specificul activităţii, de mai mulţi, cu acordul beneficiarului;
        b) să urmărească achitarea sumelor reprezentând contravaloarea activităţii
     productive desfăşurate, calculată conform tarifelor prevăzute în anexa nr. 1
     pct. II la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi
     pentru Siguranţa Alimentelor nr. 64/2007, virate de către beneficiar, ce
     trebuie gestionate separat în contabilitate şi se constituie ca fonduri
     extrabugetare, care se utilizează conform legii;
        c) în cazul în care unitatea nu virează direcţiei sanitar-veterinare şi
     pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti,
     sumele ca urmare a efectuării controlului oficial sanitar-veterinar, direcţia
     sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a
     municipiului Bucureşti, acţionează unitatea în instanţă pentru obligarea la
     plata sumelor datorate;
        d) în situaţia în care beneficiarul nu este de acord cu suma pretinsă de
     prestator, acesta înştiinţează prestatorul în termen de 5 zile de la data
     primirii facturii;
        e) să păstreze confidenţialitatea activităţii desfăşurate în unitate,
     conform prevederilor legislaţiei în vigoare, în caz contrar răspunderea
     revenind angajatorului, potrivit legii.
        ART. 5
        Beneficiarul are următoarele obligaţii:
        a) notifică imediat în scris prestatorul cu privire la perioada în care
     unitatea nu desfăşoară activitatea;
        b) pentru buna desfăşurare a controlului oficial sanitar-veterinar, în
     conformitate cu prevederile legale, unităţile asigură condiţii
     corespunzătoare. Unităţile pun la dispoziţia personalului de specialitate
     documentele şi înregistrările privind siguranţa alimentelor prevăzute de
     legislaţia sanitară veterinară;
        c) virează în contul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa
     alimentelor sumele calculate de aceasta pentru activitatea de control oficial
     sanitar-veterinar desfăşurată de personalul de specialitate în luna
     precedentă, în termen de 10 zile de la data primirii documentelor de plată,
     dacă situaţia justificativă pe baza căreia au fost întocmite este semnată şi
     de beneficiar.
        VII. Încetarea contractului
        ART. 6
        (1) Prezentul contract îşi încetează efectele de plin drept, fără a mai fi
     necesară intervenţia instanţei judecătoreşti competente, în una sau mai multe
     dintre următoarele situaţii:
        a) beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost
     declanşată procedura de lichidare (faliment), iar procesul de producţie
     încetează;
        b) acordul de voinţă al părţilor semnatare;
        c) retragerea autorizaţiei de funcţionare.
        (2) Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului
     contract o va notifica celeilalte părţi, cu cel puţin 30 de zile înainte de
     data la care încetarea urmează să-şi producă efectele.
        (3) Încetarea prezentului contract nu va avea niciun efect asupra
     obligaţiilor deja scadente între părţile contractante.
        VIII. Forţa majoră
        ART. 7
        (1) Niciuna dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la
     termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător total sau parţial a
     oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă
     neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost
     cauzată de forţa majoră astfel cum este definită de lege.
        (2) Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte
     părţi, în termen de 72 de ore, producerea evenimentului şi să ia toate
     măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
        (3) Dacă în termen de 30 de zile de la producere evenimentul respectiv nu
     încetează, părţile au dreptul să-şi notifice, în scris, încetarea de plin
     drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă
     daune-interese.
        IX. Notificări
        ART. 8
        În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una
     dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la
     adresa/sediul prevăzută/prevăzut în partea introductivă a prezentului
     contract.
        X. Litigii
        ART. 9
        (1) Părţile au convenit ca toate neînţelegerile privind valabilitatea
     prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea
     acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă, de reprezentanţii lor, în termen
     de 10 zile de la apariţia lor.
        (2) În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale
     amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti competente.
        XI. Clauze finale
        ART. 10
        Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat
     între părţile contractante.
        Prezentul contract a fost încheiat în două exemplare originale, câte unul
     pentru fiecare parte.
                  Prestator, Beneficiar,
         Direcţia Sanitar-Veterinară Societatea Comercială
       şi pentru Siguranţa Alimentelor
       ............................... ........................
               Director executiv, Reprezentant,
               ................ ...........
                                    Consilier juridic,
                                      .............


    Anexa 3
    la norma sanitară veterinară
        Unitatea ............... Vizat
        Nr. ....... data .......
        I ...................... Medic veterinar
        Cont bancar ............ circumscripţie
        Nr. de înregistrare la sanitar-veterinară şi
        registrul comerţului pentru siguranţa alimentelor
        ........................ ........................
                              DOCUMENT JUSTIFICATIV
                 cuprinzând sumele stabilite conform tarifelor
                 legale pentru asigurarea controlului oficial
               sanitar-veterinar pentru luna ........ anul ....
        1. Unitatea este autorizată/înregistrată sanitar-veterinar pentru
     activitatea de:
     ..............................................................................
     ..............................................................................
     ..............................................................................
        2. Personal sanitar-veterinar existent în unitate:
        - medici veterinari .............................................
        3. Unitatea a desfăşurat în luna .......... anul ......... activitatea de:
        I. Abatorizare
     ┌──────────────────┬──────────────────┬───────────────────┬──────────────────┐
     │ Specia │ Nr. capete │ Tarif/animal │ Tarif total │
     ├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     └──────────────────┴──────────────────┴───────────────────┴──────────────────┘
        II. Tranşare
     ┌──────────┬───────────────────────┬──────────────────────────┬──────────────┐
     │ Specia │ Cantitate/tone │ Tarif/tonă materie primă │ Tarif total │
     │ │ materie primă │ intrată la tranşare │ │
     │ │ intrată la tranşare │ │ │
     ├──────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├──────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├──────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├──────────┼───────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────┤
     │ │ │ │ │
     └──────────┴───────────────────────┴──────────────────────────┴──────────────┘
        III. Procesarea cărnii (produse din carne, carne tocată, carne preparată,
     carne separată mecanic)
     ┌─────────────────────────┬───────────────────────────┬──────────────────────┐
     │ Cantitate/tone materie │ Tarif/tonă materie primă │ Tarif total │
     │ primă recepţionată │ recepţionată │ │
     ├─────────────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────┤
     │ │ │ │
     ├─────────────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────┤
     │ │ │ │
     ├─────────────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────┤
     │ │ │ │
     ├─────────────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────────┤
     │ │ │ │
     └─────────────────────────┴───────────────────────────┴──────────────────────┘
        IV. Procesare carne vânat
     ┌──────────────────┬──────────────────┬───────────────────┬──────────────────┐
     │ Specia │ Nr. capete │ Tarif/animal │ Tarif total │
     ├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     └──────────────────┴──────────────────┴───────────────────┴──────────────────┘
        V. Prelucrare lapte
     ┌──────────────────────────────┬────────────────────────────┬────────────────┐
     │ Cantitate/tone lapte materie │ Tarif/tonă lapte materie │ Tarif total │
     │ primă intrată la procesare │ primă intrată la procesare │ │
     ├──────────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────┤
     │ │ │ │
     ├──────────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────┤
     │ │ │ │
     ├──────────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────┤
     │ │ │ │
     ├──────────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────┤
     │ │ │ │
     └──────────────────────────────┴────────────────────────────┴────────────────┘
        VI. Producţie de peşte (categorii: unitate procesare, cherhana, piaţă
     desfacere, centru de colectare peşte, punct de debarcare)
     ┌─────────────┬────────────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐
     │ Categorie │ Cantitate/tone peşte │ Tarif/tonă │ Tarif total │
     │ │ intrat la procesare │ │ │
     ├─────────────┼────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├─────────────┼────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├─────────────┼────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├─────────────┼────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
     │ │ │ │ │
     └─────────────┴────────────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘
        VII. Activităţi generale (categorii: depozit frigorific
     independent/depozite pentru produse de origine animală, piaţă angro, unitate
     de reambalare)
     ┌───────────┬────────────────────────┬───────────────────────┬───────────────┐
     │ Categorie │ Cantitate/tone produse │ Tarif/tone produse de │ Tarif total │
     │ │ de origine animală │ origine animală │ │
     │ │ recepţionate │ recepţionate │ │
     ├───────────┼────────────────────────┼───────────────────────┼───────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├───────────┼────────────────────────┼───────────────────────┼───────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├───────────┼────────────────────────┼───────────────────────┼───────────────┤
     │ │ │ │ │
     ├───────────┼────────────────────────┼───────────────────────┼───────────────┤
     │ │ │ │ │
     └───────────┴────────────────────────┴───────────────────────┴───────────────┘
        Număr de ore de activitate desfăşurată de către personalul
     sanitar-veterinar de stat existent:
     - medici veterinari
               Întocmit
            Medic veterinar
               oficial Reprezentant legal al unităţii,
           ................ .............................
        Prezentul document constituie actul oficial în baza căruia Direcţia
     Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor .............. întocmeşte
     formalităţile de plată către unitate.

    -----