HOTĂRÂRE nr. 465 din 6 iulie 2016 (*actualizată*)
privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Departamentului CENTENAR
(actualizată până la data de 20 septembrie 2016*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 23 alin. (4) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) În cadrul aparatului de lucru al Guvernului se înfiinţează Departamentul CENTENAR, denumit în continuare Departamentul, structură fără personalitate juridică în subordinea prim-ministrului, finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
    (2) Departamentul are ca obiectiv coordonarea la nivel naţional a pregătirii, organizării şi desfăşurării manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial.
    (3) Departamentul este condus de un secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului.
    (4) Departamentul are sediul în municipiul Bucureşti, Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1.


    Articolul 2

    (1) Departamentul exercită următoarele atribuţii:
    a) supune spre aprobare prim-ministrului, prin decizie, pe baza propunerilor formulate de ministerele şi autorităţile publice implicate, manifestările, acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial;
    b) organizează dezbateri pe teme legate de marcarea şi aniversarea Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial;
    c) coordonează desfăşurarea în mod unitar, la nivel naţional, a manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial;
    d) elaborează puncte de vedere şi informează Guvernul cu privire la acţiunile şi manifestările dedicate aniversării şi marcării Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial;
    e) elaborează documente, analize, rapoarte şi sinteze dedicate aniversării Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial, pe care le pune la dispoziţia prim-ministrului sau instituţiilor implicate, după caz;
    f) fundamentează oportunitatea şi propune prim-ministrului participarea, reprezentarea sau transmiterea de mesaje la manifestările naţionale şi internaţionale dedicate aniversării şi marcării Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial;
    g) centralizează datele despre derularea activităţilor dedicate aniversării şi marcării Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial;
    h) întocmeşte şi prezintă proiecte de mesaje sau declaraţii aferente aniversării şi marcării Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial;
    i) stabileşte şi instituie măsurile de comunicare publică şi identitate vizuală pentru acţiunile şi manifestările dedicate aniversării şi marcării Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial.
    (2) Departamentul îşi desfăşoară activitatea în strânsă colaborare cu ministerele şi cu autorităţile publice implicate în punerea în aplicare a aniversării şi marcării Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial, cu alte instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale.


    Articolul 3

    (1) Atribuţiile secretarului de stat care conduce Departamentul se stabilesc prin decizie a prim-ministrului.
    (2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, secretarul de stat emite ordine cu caracter individual.
    (3) Secretarul de stat asigură reprezentarea Departamentului în raporturile cu ministerele, cu alte autorităţi ale administraţiei publice, precum şi în raporturile cu persoane fizice şi juridice, române şi străine.


    Articolul 4

    (1) Structura organizatorică a Departamentului este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (2) Statul de funcţii şi statul de personal se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului, la propunerea secretarului de stat care conduce Departamentul, cu încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit pentru aparatul de lucru al Guvernului.
    (3) Atribuţiile şi sarcinile compartimentelor din cadrul Departamentului se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, care se aprobă prin ordin al secretarului de stat, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (4) Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile individuale ale personalului Departamentului se stabilesc prin fişa postului, care se întocmeşte pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare.


    Articolul 5

    (1) Numărul maxim de posturi al Departamentului este de 25 de posturi, inclusiv demnitarul, cu încadrarea în numărul maxim de posturi al aparatului de lucru al Guvernului.
    (2) Personalul prevăzut la alin. (1) este salarizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile personalului din aparatul de lucru al Guvernului.
    (3) Personalul necesar desfăşurării activităţii Departamentului este alcătuit din funcţionari publici şi personal contractual, care sunt numiţi, respectiv angajaţi, cu respectarea dispoziţiilor legale, în limita numărului maxim de posturi aprobat.


    Articolul 6

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 24/2014 privind instituirea Programului naţional "ROMÂNIA 100", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 17 ianuarie 2014.


    PRIM-MINISTRU

    DACIAN JULIEN CIOLOŞ

    Contrasemnează:

    ---------------

    Secretarul general al Guvernului,

    Sorin Sergiu Chelmu

    Şeful Cancelariei Prim-Ministrului,

    Ioan-Dragoş Tudorache

    Ministrul finanţelor publice,

    Anca Dana Dragu

    Ministrul muncii, familiei,

    protecţiei sociale

    şi persoanelor vârstnice,

    Dragoş-Nicolae Pîslaru

    Ministrul afacerilor externe,

    Lazăr Comănescu

    Bucureşti, 6 iulie 2016.
    Nr. 465.

    Anexă

    STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
    a Departamentului CENTENAR
                              Număr maxim de posturi - 25, inclusiv demnitarul

                       ┌──────────────────┐ ┌────────────────┐
                       │ SECRETAR DE STAT ├────────────┤CABINET SECRETAR│
                       └───────┬──────────┘ │ DE STAT │
                               │ └────────────────┘
                               │
              ┌────────────────┼───────────────────┐
              │ │ │
      ┌───────┴─────┐ ┌──────┴──────┐ ┌──────┴──────┐
      │ SERVICIUL │ │ │ │ BIROUL │
      │ MANIFESTĂRI,│ │ BIROUL │ │COMUNICARE ŞI│
      │ ACŢIUNI ŞI │ │ ANALIZE ŞI │ │ RELAŢIA CU │
      │ PROIECTE DE │ │ SINTEZE │ │INSTITUŢIILE │
      │ ANIVERSARE │ │ │ │ PUBLICE │
      └─────────────┘ └─────────────┘ └─────────────┘

    ----------
    Anexa a fost înlocuită cu anexa din HOTĂRÂREA nr. 670 din 19 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 20 septembrie 2016, potrivit art. unic din acelaşi act normativ.
    -----