NORME TEHNICE din 14 august 2002
privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii mediatorilor sanitari în anul 2002
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI FAMILIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 655 din 3 septembrie 2002




    Capitolul 1 Aspecte generale de organizare


    Articolul 1

    Dezvoltarea sistemului de mediatori sanitari comunitari din cadrul comunităţilor de romi reprezintă obiectivul 2 al intervenţiei 12 - Promovarea sănătăţii femeii şi copilului la nivel comunitar - din Programul de sănătate a copilului şi familiei, conform anexei nr. 3 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 85/65/2002 pentru aprobarea subprogramelor de sănătate şi a Normelor metodologice privind finanţarea, raportarea şi controlul indicatorilor prevăzuţi în programele, respectiv în subprogramele, de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate în anul 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 13 martie 2002.


    Articolul 2

    Funcţionarea mediatorilor sanitari comunitari, angajaţi pe durata determinata, se finanţează din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, prin fondurile alocate derulării Programului de sănătate a copilului şi familiei, titlul "Transferuri", în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 85/65/2002.
    Fondurile sunt destinate cheltuielilor de personal, inclusiv de deplasare, cheltuielilor legate de instruirea personalului, precum şi cheltuielilor de materiale (consumabile), în limita bugetului aprobat în condiţiile legii.


    Articolul 3

    Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor nominaliza unităţile sanitare finanţate din venituri extrabugetare, responsabile pentru realizarea obiectivului 2 al intervenţiei 12 - Promovarea sănătăţii femeii şi copilului la nivel comunitar - din Programul de sănătate a copilului şi familiei. În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 85/65/2002, coordonatorii locali ai Programului de sănătate a copilului şi familiei răspund de organizarea şi monitorizarea activităţilor specifice, de utilizarea fondurilor alocate potrivit destinaţiei stabilite şi de raportarea indicatorilor de evaluare ai programului.


    Articolul 4

    Mediatorul sanitar se asimilează cu funcţia de instructor de educaţie din punct de vedere al salarizarii, salarizarea efectuandu-se conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 5

    Mediatorii sanitari au rolul principal de a înlesni comunicarea dintre comunitatile de romi şi cadrele sanitare, contribuind la creşterea eficacitatii interventiilor de sănătate publică. Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin intermediul Compartimentului asistenţa socială şi familială şi al Biroului managementul ingrijirilor de sănătate, sunt responsabile pentru organizarea programului de formare şi funcţionare a mediatorilor sanitari comunitari, conform prevederilor cap. II şi III.


    Articolul 6

    Selecţia persoanelor apte pentru îndeplinirea rolului de mediator sanitar va fi efectuată de către reprezentanţii societăţii civile rome.
    În cazul comunităţilor compacte de romi persoanele pentru îndeplinirea rolului de mediator sanitar vor fi selectate pe baza recomandarii şi acordului conducătorului recunoscut al comunităţii.
    Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti pot accepta din partea conducătorului comunităţii de romi recomandări directe pentru angajarea mediatorilor sanitari comunitari sau propuneri individuale, cu acordul conducătorului comunităţii de romi.
    În localităţile în care teritoriul deservit de către un mediator sanitar comunitar cuprinde mai multe subgrupuri ale populaţiei rome, în lipsa conducătorului unic recunoscut al acestora pot exista propuneri pentru ocuparea postului de mediator sanitar din partea mai multor organizaţii active de romi. În acest caz se va organiza concurs pentru ocuparea postului de mediator sanitar comunitar. Criteriile de organizare a concursurilor pe post vor fi elaborate de către Comisia ministerială pentru romi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei.


    Capitolul 2 Formarea mediatorilor sanitari comunitari


    Articolul 7

    Formarea mediatorilor sanitari comunitari se efectuează de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în colaborare cu organizaţiile societăţii civile rome.
    Tematica de instruire a mediatorilor sanitari comunitari cuprinde notiuni de comunicare, aspecte legate de funcţionarea sistemului medical privind accesul populaţiei la serviciile preventive şi curative, modalitatea încadrării în sistemul asigurărilor de sănătate, precum şi notiuni de prim ajutor, conform reglementărilor referitoare la educaţia civică din domeniu. Mediatorul sanitar nu are dreptul efectuării actelor medicale.
    Programul de formare a mediatorilor sanitari comunitari include cursuri de formare teoretică şi pregătire profesională practica la locul de muncă.
    Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii "Români CRISS" asigura organizarea cursurilor de formare teoretică a mediatorilor sanitari în anul 2002. Acordul cu privire la implementarea sistemului mediatorului sanitar în comunitatile de romi, încheiat în anul 2001 între Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii "Români CRISS", reglementează relaţiile de colaborare dintre Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii "Români CRISS".
    Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor sprijini derularea procesului de pregătire teoretică a mediatorilor sanitari, prin asigurarea consultantei tehnice şi a spaţiilor necesare desfăşurării cursurilor de formare a mediatorilor sanitari.
    Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin Compartimentul de asistenţa socială şi familială şi prin Biroul managementul ingrijirilor de sănătate, vor asigura organizarea şi monitorizarea procesului de pregătire profesională practica la locul de muncă a mediatorilor sanitari comunitari, conform metodologiei elaborate de Comisia ministerială pentru romi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
    Absolvenţii cursurilor de instruire teoretică a mediatorilor sanitari vor efectua 3 luni de pregătire profesională la locul de muncă, pe lângă personalul medical calificat, în cadrul compartimentelor direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sau/şi în cadrul unităţilor sanitare de contact.
    Unitatea sanitară de contact (cabinet medical, spital) se stabileşte de către directorul direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, criteriul de baza al deciziei fiind accesibilitatea, prin intermediul mijloacelor de transport în comun, dintre comunitatea deservita de mediatorul sanitar şi unitatea sanitară în cauza. Unitatea sanitară de contact este structura organizatorică ce se implica în procesul de formare şi funcţionare a acelor mediatori sanitari care îşi desfăşoară activitatea în localităţi distincte de municipiul de reşedinţa a direcţiei de sănătate publică teritoriale.
    La sfârşitul stagiului de practica medicul îndrumător de practica certifica parcurgerea perioadei de pregătire practica şi eliberează caracterizarea viitorului mediator sanitar privind capacitatea de îndeplinire a atribuţiilor cuprinse în fişa postului.
    Absolvenţii cursurilor de instruire a mediatorilor sanitari, efectuate în cadrul proiectelor specifice, derulate, în perioada anterioară aprobării prezentului ordin, prin intermediul organizaţiilor societăţii civile rome, altele decât Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii "Români CRISS", au posibilitatea echivalării pregătirii teoretice, pe baza documentelor de certificare a absolvirii cursurilor, eliberate de organizatorii cursurilor de instruire.
    Persoanele selectate de reprezentanţii societăţii civile rome pentru localităţile prioritare pentru funcţionarea mediatorilor sanitari în anul 2002, conform listei prevăzute în anexa nr. 2, dar care nu au urmat nici o formă organizată de cursuri de instruire a mediatorilor sanitari, vor fi formate de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin Biroul managementul ingrijirilor de sănătate, în colaborare cu Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii "Români CRISS".
    Şeful Biroului managementul ingrijirilor de sănătate coordonează şi monitorizează procesul de formare a mediatorilor sanitari, conform metodologiei elaborate de Comisia ministerială pentru romi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
    Mediatorii sanitari comunitari vor fi angajaţi pe baza documentelor de absolvire a cursurilor de instruire teoretică şi vor parcurge stagiul practic de pregătire profesională la locul de muncă pentru eliberarea certificatului de mediator sanitar.
    La finalizarea stagiului practic de pregătire profesională la locul de muncă în vederea eliberării certificatelor de absolvire şeful Biroului managementul ingrijirilor de sănătate din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti va inainta Ministerului Sănătăţii şi Familiei - Direcţia generală resurse umane, formare profesională, concursuri şi examene dosarul fiecărui cursant, întocmit pe baza metodologiei elaborate de Comisia ministerială pentru romi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei.


    Articolul 8

    Finanţarea formării teoretice a persoanelor selectate de reprezentanţii societăţii civile rome pentru localităţile prioritare pentru funcţionarea mediatorilor sanitari în anul 2002, conform listei prevăzute în anexa nr. 2, care nu au urmat nici o formă organizată de cursuri de instruire a mediatorilor sanitari, se va asigura atât din fondurile alocate prin Programul de sănătate a copilului şi familiei, conform Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 85/65/2002, cat şi din surse extrabugetare, prin intermediul organizaţiilor societăţii civile rome care desfăşoară activităţi în scopul îmbunătăţirii situaţiei romilor şi care şi-au asumat responsabilitatea identificarii resurselor financiare pentru realizarea programelor de imbunatire a stării de sănătate a etniei romilor.


    Capitolul 3 Condiţiile de funcţionare a mediatorilor sanitari


    Articolul 9

    Mediatorul sanitar comunitar deserveşte o populaţie de romi numarand 500-750 de persoane (copii între 0-16 ani şi femei de vârsta reproductiva).
    La dispoziţia coordonatorului local al Programului de sănătate a copilului şi familiei, în cazul interventiilor majore de sănătate publică (campanii de imunizari, depistarea în masa a bolilor, campanii de promovare a sănătăţii etc.), mediatorii sanitari îşi vor extinde raza de activitate şi în celelalte zone cu populaţie de romi din unitatea administrativă deservita (oraş, comuna etc.), în care nu funcţionează mediator sanitar.
    În cazul identificarii problemelor deosebite de sănătate publică direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti pot solicita Ministerului Sănătăţii şi Familiei aprobarea angajării unui mediator sanitar pentru deservirea unei populaţii de romi numarand mai puţin de 500 de persoane.


    Articolul 10

    Programul de lucru al mediatorilor sanitari comunitari este de 40 de ore pe săptămâna. Compartimentul asistenţa socială şi familială din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti va întocmi lunar, pe baza atribuţiilor incluse în fişa postului, lista activităţilor prioritare pentru mediatorii sanitari pentru luna respectiva, cu estimarea timpului necesar efectuării acestora.
    În stabilirea listei atribuţiilor mediatorilor sanitari se va ţine seama de necesităţile altor compartimente (epidemiologie, promovarea sănătăţii etc.) din structura direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, privind implicarea mediatorilor sanitari în derularea interventiilor majore de sănătate publică (campanii de imunizari, depistarea în masa a bolilor, campanii de promovare a sănătăţii etc.), fiind luate în considerare şi recomandările medicului desemnat de direcţia de sănătate publică judeteana sau a municipiului Bucureşti din cadrul unităţii sanitare de contact.
    Mediatorul sanitar îşi prezintă rapoartele de activitate saptamanale în scris, pe activităţi şi ore de muncă îndeplinite, medicului desemnat de direcţia de sănătate publică judeteana sau a municipiului Bucureşti din cadrul unităţii sanitare de contact. Medicul contrasemnează acest raport, certificând efectuarea acţiunilor din săptămâna respectiva, şi îl transmite Compartimentului asistenţa socială şi familială din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti.
    Mediatorul sanitar îşi prezintă rapoartele de activitate lunare în scris medicului coordonator din cadrul Compartimentului de asistenţa familială şi socială al direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, desemnat pentru supravegherea activităţii mediatorilor sanitari din teritoriu de către directorul direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti.
    Cheltuielile de deplasare a mediatorilor sanitari comunitari în scopul prezentării rapoartelor saptamanale şi lunare sunt acoperite din fondurile alocate derulării Programului de sănătate a copilului şi familiei, obiectivul 2 al intervenţiei 12.


    Articolul 11

    Fişa postului pentru mediatorul sanitar va cuprinde datele conform reglementărilor în vigoare, precum şi următoarele:
    A. Cerinţe:
    ● În vederea îndeplinirii rolului de mediator sanitar comunitar, în cadrul Programului de sănătate a copilului şi familiei vor fi angajate femei.
    a) Studii: absolvirea învăţământului obligatoriu
    b) Alte cerinţe specifice:
    - abilitaţi de comunicare cu autorităţile locale şi comunitatea din care face parte;
    - calităţi personale în raport cu funcţia de execuţie: disciplinat, punctual, receptiv faţă de cunoştinţele specifice muncii, cu simt de răspundere;
    - capacitatea de a reprezenta veriga dintre cultura comunităţii şi ansamblul culturii naţionale;
    - calităţi etice şi morale, recunoscute de comunitatea din care face parte;
    - capacitatea de păstrare a confidenţialităţii.
    B. Relaţii:
    a) ierarhice - este subordonat medicului/medicului şef de compartiment;
    b) functionale:
    - interne - cu personalul din compartimentele/secţiile din cadrul instituţiei;
    - externe - cu conducătorul şi membrii comunităţii, cu organizaţia neguvernamentala care participa la procesul de monitorizare şi evaluare a mediatorului sanitar;
    c) de colaborare - cu unităţi medicale, primărie, instituţii guvernamentale, organizaţii neguvernamentale etc.
    Relaţiile functionale şi de colaborare se vor exercita sub coordonarea superiorului ierarhic, cu informarea imediata a acestuia despre intentiile, respectiv rezultatele, contactarii relaţiilor menţionate.
    C. Atribuţii şi responsabilităţi:
    a) cultiva încrederea reciprocă dintre autorităţile publice locale şi comunitatea din care face parte;
    b) facilitează comunicarea dintre membrii comunităţii şi personalul medico-sanitar;
    c) catagrafiaza gravidele şi lauzele în vederea efectuării controalelor medicale periodice prenatale şi post-partum; le explica acestora necesitatea şi importanţa efectuării acestor controale şi le însoţeşte la aceste controale, facilitandu-le comunicarea cu medicul de familie şi cu celelalte cadre sanitare;
    d) explica notiunile de baza şi avantajele planificarii familiale, incadrandu-le în sistemul cultural tradiţional al comunităţii de romi;
    e) catagrafiaza populaţia infantila a comunităţii;
    f) explica notiunile de baza şi importanţa asistenţei medicale a copilului;
    g) promovează alimentaţia sanatoasa, în special la copii, precum şi alimentaţia la san;
    h) urmăreşte înscrierea nou-nascutului pe listele (titulare sau suplimentare) medicului de familie;
    i) sprijină personalul medical în urmărirea şi înregistrarea efectuării imunizarilor în cadrul populaţiei infantile din comunitate şi a examenelor clinice de bilanţ la copiii cu vârsta între 0-7 ani;
    j) explica avantajele includerii persoanelor în sistemul asigurărilor de sănătate, precum şi procedeul prin care poate fi obţinută calitatea de asigurat;
    k) explica avantajele igienei personale, a locuinţei şi a spaţiilor comune; popularizeaza în cadrul comunităţii măsurile de igiena dispuse de autorităţile competente;
    l) facilitează acordarea primului ajutor prin anunţarea cadrelor medicale/serviciului de ambulanta şi prin insotirea echipelor care acorda asistenţa medicală de urgenta;
    m) mobilizeaza şi însoţeşte membrii comunităţii la acţiunile de sănătate publică (campanii de vaccinare, campanii de informare, educare, constientizare din domeniul promovării sănătăţii, acţiuni de depistare a bolilor cronice etc.); explica rolul şi scopul acestora;
    n) participa la depistarea activa a cazurilor de tuberculoza şi a altor boli transmisibile, sub îndrumarea medicului de familie sau a cadrelor medicale din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti;
    o) la solicitarea cadrelor medicale, sub îndrumarea stricta a acestora, explica rolul tratamentului medicamentos prescris, reactiile adverse posibile ale acestuia şi supraveghează administrarea medicamentelor (de exemplu: tratamentul strict supravegheat al pacientului cu tuberculoza);
    p) însoţeşte cadrele medico-sanitare în activităţile legate de prevenirea sau de controlul situaţiilor epidemice, facilitand implementarea măsurilor adecvate (explica membrilor comunităţii rolul şi scopul măsurilor de urmărit);
    q) semnaleaza cadrelor medicale apariţia problemelor deosebite în cadrul comunităţii (focare de boli transmisibile, parazitoze, intoxicatii, probleme de igiena apei etc.);
    r) semnaleaza în scris direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti problemele identificate privind accesul membrilor comunităţii pe care îi deserveşte la următoarele servicii de asistenţa medicală primara:
    - imunizari, conform programului naţional de imunizari;
    - examenul de bilanţ al copilului cu vârsta între 0-7 ani;
    - supravegherea gravidei, conform normelor metodologice emise de Ministerul Sănătăţii şi Familiei;
    - depistarea activa a cazurilor de TBC;
    - asistenţa medicală de urgenta;
    s) semnaleaza asistentului social cazurile potenţiale de abandon al copiilor (cunoscând situaţia familiilor din comunitate, mediatorul sanitar poate afla intenţia familiilor în situaţie socioeconomica disperata de a-şi abandona copiii în instituţii. Dacă sunt înştiinţate din timp organismele abilitate, astfel de situaţii pot fi prevenite).


    Articolul 12

    Datele obţinute prin catagrafia gravidelor, lauzelor şi a populaţiei infantile a comunităţii vor fi utilizate în interiorul sistemului sanitar, exclusiv în scopul ameliorării stării de sănătate a populaţiei.


    Capitolul 4 Monitorizarea şi evaluarea activităţii mediatorilor sanitari


    Articolul 13

    (1) Personalul medical desemnat din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, respectiv din cadrul unităţilor de contact, va monitoriza activitatea mediatorilor sanitari. Monitorizarea eficientei şi a condiţiilor activităţii mediatorilor sanitari va fi efectuată şi de organizaţiile romilor care au participat la selecţia persoanelor apte pentru îndeplinirea rolului de mediator sanitar, în vederea asigurării funcţionarii principiului nediscriminarii în sistemul sanitar.
    (2) Evaluarea performantei profesionale individuale a mediatorilor sanitari comunitari se va efectua în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 150/1999 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performantelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de baza între limite pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar, încadrat în unităţi sanitare şi de asistenţa socială, cu modificările şi completările ulterioare. Evaluarea rezultatelor activităţii mediatorilor sanitari se va efectua pe baza metodologiei elaborate de Comisia ministerială pentru romi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei.


    Capitolul 5 Dispoziţii finale


    Articolul 14

    În termen de 3 luni de la aprobarea prezentului ordin Comisia ministerială pentru romi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei va elabora normele metodologice privind condiţiile de atestare de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei a activităţii mediatorilor sanitari comunitari, condiţiile şi criteriile de organizare a concursurilor pentru ocuparea postului de mediator sanitar, precum şi criteriile de evaluare a activităţii mediatorilor sanitari comunitari.


    Anexa 2
    LISTA*)
    localităţilor prioritare şi a numărului de locuri aprobate pe localitate
    pentru funcţionarea mediatorilor sanitari în anul 2002
    ────────────── Notă *) Lista a fost întocmită şi aprobată de Comisia ministerială pentru romi a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în limitele locurilor disponibile, pe baza solicitărilor direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, luându-se în considerare capacitatea de colaborare a societăţii civile rome din ţara, manifestată până la data întocmirii listei finale.
               
      Nr. crt.JudeţulNumărul de locuri pe judeţLocalitateaNumărul de locuri pe localitate
      1.Alba1Alba Iulia1
      2.Bacău7Bacău2
            Buhuşi1
            Comăneşti1
            Moineşti1
            Oneşti1
            Temelia1
      3.Bihor3Oradea1
            Săcueni1
            Tinca1
      4.Bistriţa-Năsăud5Bistriţa2
            Budacu de Jos1
            Cetate1
            Petru Rareş1
      5.Botoşani6Botoşani3
            Cristeşti1
            Săveni1
            Ştefăneşti1
      6.Braşov11Localităţile celor 11 zone din judeţ, propuse şi stabilite de Direcţia de sănătate publică Braşov1/zonă
      7.Brăila5Brăila4
            Viziru1
      8.Buzău9Buzău2
            Calvini2
            Râmnicu Sărat4
            Valea Râmnicului1
      9.Caraş-Severin1Reşiţa1
      10.Călăraşi8Călăraşi1
            Chirnogi1
            Dor Mărunt1
            Olteniţa2
            Răzvan1
            Spanţov1
            Ulmeni1
      11.Cluj2Cluj-Napoca2
      12.Constanţa6Constanţa2
            Cernavodă1
            Medgidia1
            Mangalia2
      13.Covasna2Sfântu Gheorghe2
      14.Dâmboviţa6Târgovişte1
            Cojasca1
            Găeşti1
            Moreni1
            Moroieni1
            Răcari1
      15.Dolj4Craiova1
            Bârca1
            Cetate1
            Lipovu1
      16.Galaţi3Tecuci2
            Umbrăreşti1
      17.Gorj6Târgu Jiu3
            Novaci1
            Peşteana2
      18.Harghita2Secuieni1
            Eliseni1
      19.Hunedoara5Hunedoara1
            Aninoasa1
            Petroşani2
            Vulcan1
      20.Ialomiţa5Feteşti2
            Ţăndărei2
            Traian1
      21.Iaşi8Iaşi4
            Erbiceni1
            Lungani1
            Paşcani1
            Podu Iloaiei1
      22.Ilfov2Glina1
            Ştefăneştii de Jos1
      23.Maramureş3Baia Mare1
            Coltău2
      24.Mureş8Târgu Mureş1
            Adămuş1
            Band1
            Gorneşti1
            Ideciu de Sus1
            Reghin2
            Târnăveni1
      25.Neamţ2Piatra-Neamţ1
            Roman1
      26.Olt8Caracal2
            Balş1
            Iancu Jianu1
            Slatina3
            Slătioara1
      27.Prahova10Ploieşti2
            Filipeştii de Pădure1
            Mizil2
            Plopeni1
            Vărbilău4
      28.Sălaj1Nuşfalău1
      29.Sibiu4Sibiu3
            Sălişte1
      30.Teleorman7Alexandria2
            Bujoru1
            Conţeşti1
            Pietroşani1
            Roşiori de Vede1
            Smârdioasa1
      31.Timiş3Timişoara1
            Dudeştii Noi1
            Periam1
      32.Vâlcea1Frânceşti1
      33.Vrancea2Boloteşti1
            Panciu1
      34.Bucureşti10-10
        Total locuri: 166 în 34 de judeţe-pilot.

    ──────────────