DECIZIA nr. 662 din 24 octombrie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală și ale art. 396 din Codul de procedură penală cu referire la art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 3 aprilie 2018

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Marian Enache

    - judecător

    Petre Lăzăroiu

    - judecător

    Mircea Ștefan Minea

    - judecător

    Daniel-Marius Morar

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu

    - judecător

    Varga Attila

    - judecător

    Daniela Ramona Marițiu

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală și ale art. 396 din Codul de procedură penală cu referire la art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, excepție ridicată de Ghaziri Rami în Dosarul nr. 212/93/2016 al Tribunalului Ilfov - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.311D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează faptul că, pentru a se asigura traducerea în limba franceză, în sală se află doamna Mona Manuela Răus, desemnată în baza art. 225 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 150 alin. (4) din același act normativ.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Arată că dispozițiile criticate nu sunt de natură să înfrângă egalitatea cetățenilor în fața legii. Apreciază că autorul excepției susține, în esență, că, deși a realizat un denunț în cadrul urmăririi penale sau judecății, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, acesta nu s-a materializat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare care îl privește, ceea ce a făcut imposibil aplicarea prevederilor anterior menționate și reducerea pedepsei, în consecință. Susține însă că aceste aspecte nu sunt de natură să atragă neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate. În ceea ce privește dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, arată că acestea reglementează unul din cazurile în care poate fi exercitată contestația la executare. Apreciază că admiterea excepției de neconstituționalitate ar presupune ca, într-o astfel de cale de atac, să se permită o operațiune de reindividualizare a pedepsei aplicate, ceea ce ar presupune exercitarea de către instanța de executare a unor competențe ale instanței de fond. În continuare, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 din Codul de procedură penală este inadmisibilă.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Sentința penală nr. 102/F din 13 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 212/93/2016, Tribunalul Ilfov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală și ale art. 396 din Codul de procedură penală cu referire la art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, excepție ridicată de Ghaziri Rami cu ocazia soluționării unei contestații la executare. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prin dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, legiuitorul a reglementat un drept, în sensul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei aplicate, în favoarea persoanei care are calitatea de martor și care, înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave. Astfel, în raport cu modul de redactare a art. 19 din Legea nr. 682/2002, aplicarea beneficiului reglementat de această dispoziție nu este facultativă, ci obligatorie. Autorul excepției apreciază că singura condiție ce trebuie îndeplinită este aceea a confirmării, din perspectivă penală, a sesizării pe care persoanele prevăzute de art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 o realizează în scopul facilitării identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni de tipul celor prevăzute de art. 2 lit. h) din același act normativ.6. Or, această confirmare poate interveni după pronunțarea hotărârii de condamnare împotriva persoanelor prevăzute de art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, care au realizat o astfel de sesizare, ceea ce determină imposibilitatea aplicării reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. În acest context, susține că dispozițiile art. 396 și cele ale art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală sunt neconstituționale deoarece nu reglementează ipoteza reducerii limitelor de pedeapsă atunci când confirmarea sesizării a avut loc în cursul executării pedepsei. Astfel, se creează o inegalitate între persoane care, deși au sesizat în același moment în scopul facilitării identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, nu beneficiază de reducerea de pedeapsă, confirmarea sesizării intervenind la momente diferite (în cursul urmăririi penale/judecății sau în cursul executării pedepsei).7. Tribunalul Ilfov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens arată că își însușește argumentele expuse de autorul excepției. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Guvernul arată că instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015, a constatat că soluția legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002, care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din același act normativ, și care nu a comis o infracțiune gravă, este neconstituțională. Ca urmare, prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 se aplică tuturor martorilor care au comis infracțiuni, fără a mai fi condiționată aplicarea dispoziției de săvârșirea unei infracțiuni de o anumită gravitate, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege. Astfel, aspectele ce țin de aplicarea acestor dispoziții legale nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, ci sunt de competența instanțelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. 10. În ceea ce privește cazurile în care se poate formula contestație împotriva executării hotărârii penale, Guvernul arată că normele de procedură penală prevăd, limitativ, cazurile în care se poate face contestație împotriva executării hotărârii penale. Aceasta este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestația la executare nu se poate reclama nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Noțiunea de cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei din cuprinsul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu are în vedere o revizuire a cuantumului pedepsei dispus prin hotărâre judecătorească definitivă, deoarece aceasta ar echivala cu o încălcare a autorității de lucru judecat. Ca atare, prin dispozițiile art. 598 din Codul de procedură penală nu se instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situația prevăzută de textul legal criticat, fiind în concordanță cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacră principiul egalității în drepturi.11. În ce privește dispozițiile art. 396 din Codul de procedură penală, Guvernul susține că autorul solicită în realitate completarea dispozițiilor legale, or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Pentru aceste motive, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. 12. Avocatul Poporului susține că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 1.172D/2015, nr. 1.173D/2016 și nr. 1.619D/2015, acesta fiind reținut în deciziile nr. 273/2016 și nr. 383/2016, în sensul că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. 13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală și ale art. 396 din Codul de procedură penală cu referire la art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor. Codul de procedură penală a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, iar Legea nr. 682/2002 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014.
    Dispozițiile criticate au următorul conținut: – Art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală: (1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: […] d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.“;– Art. 396 din Codul de procedură penală:(1) Instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.(2) Condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. (3) Renunțarea la aplicarea pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 80-82 din Codul penal.(4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 83-90 din Codul penal.(5) Achitarea inculpatului se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d).(6) Încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).(7) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanța de judecată pronunță achitarea.(8) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal.(9) În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, față de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune și inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanța dispune plata acesteia din cauțiune, potrivit dispozițiilor art. 217.(10) Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1), (1^1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpații minori, instanța va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.“;– Art. 19 din Legea nr. 682/2002: „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.“
    16. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 și 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că a fost sesizată de Tribunalul Ilfov - Secția penală, prin Sentința penală nr. 102/F din 13 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 212/93/2016, cu ocazia soluționării unei contestații la executare. Curtea constată că, prin aceeași sentință, Tribunalul Ilfov - Secția penală a reținut că, la data de 4 februarie 2016, Tribunalul București - Secția I penală, în baza art. 597 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) din același act normativ, a pronunțat Sentința penală nr. 261 prin care a respins ca nefondată o altă contestație la executare formulată, în prealabil, de petentul condamnat Ghaziri Rami. Astfel, Tribunalul Ilfov - Secția penală a reținut că Sentința penală nr. 261 din 4 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, este presupusă a reprezenta expresia adevărului în cauză, ca urmare a autorității de lucru judecat, astfel că nu mai poate fi pusă în discuție și nici nu mai poate face obiectul altui proces evaluarea situației juridice a condamnatului, sub aspectul individualizării pedepsei conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. În consecință, în temeiul art. 599 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări“, prin Sentința penală nr. 102/F din 13 aprilie 2016 (prin care a fost sesizată și Curtea Constituțională), Tribunalul Ilfov - Secția penală a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare.18. În acest context, Curtea reține că, în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, sau Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, a statuat că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; astfel, întrucât excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Curtea a reținut însă că, în măsura în care sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină soluția de inadmisibilitate în privința cauzei în care a fost ridicată excepția, aceasta are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate.19. Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, a constatat că legătura cu soluționarea cauzei a excepției de neconstituționalitate este circumstanțiată de incidența dispozițiilor criticate în pronunțarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii în justiție. Cu alte cuvinte, atât timp cât dispoziția criticată este temeiul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii formulate de petent în fața instanțelor de drept comun, excepția de neconstituționalitate este admisibilă, aceste dispoziții având legătură cu soluționarea cauzei. Curtea a apreciat că această concluzie este susținută și de faptul că singurul efect al unei decizii de admitere pronunțate într-o astfel de speță este acela al creării posibilității accederii în fața unui judecător care va analiza pe fond cererea respectivă, fără însă ca decizia de admitere să aibă vreo influență asupra soluției dispuse de judecător, din perspectiva temeiniciei cererii.20. Având în vedere cele reținute în jurisprudența sa, Curtea constată că, în prezenta cauză, temeiul respingerii ca inadmisibilă a contestației la executare este reprezentat de dispozițiile art. 599 alin. (5) din Codul de procedură penală, iar nu dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale, în aceste condiții, excepția de neconstituționalitate neavând legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză din Codul de procedură penală și ale art. 396 din Codul de procedură penală cu referire la art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, excepție ridicată de Ghaziri Rami în Dosarul nr. 212/93/2016 al Tribunalului Ilfov - Secția penală.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 24 octombrie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Marițiu

    ----