DECIZIA nr. 379 din 6 iunie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 26 octombrie 2017

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Marian Enache

    - judecător

    Petre Lăzăroiu

    - judecător

    Daniel Marius Morar

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu

    - judecător

    Varga Attila

    - judecător

    Valentina Bărbățeanu

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Irena Silberstein în Dosarul nr. 40.850/3/2013 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 128D/2016 al Curții Constituționale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, doamna avocat Corina Popescu, în calitate de apărător ales, cu delegație depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar note scrise prin care arată, în esență, că, în opinia sa, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia, în interpretarea potrivit căreia textul de lege criticat s-ar aplica și cesionarilor cu privire la care există hotărâri judecătorești definitive prin care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii și calitatea de persoană îndreptățită. Arată, în esență, că nu a invocat diferența dintre fostul proprietar și cesionari, ci dintre cesionarii de dinainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 și cei de după acest moment. Problema care a generat acest text decurge din procedurile administrative de durată și din culpa autorităților administrative care nu și-au îndeplinit la timp obligațiile. Precizează că nu critică măsura în sine, ci are în vedere faptul că, prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, statul a ales să repare integral prejudiciul, fiind neconstituțional ca, după un interval lung de timp, măsurile reparatorii să fie plafonate printr-o nouă lege. Mai arată că prevederile de lege criticate sunt retroactive, întrucât cesionarii aveau o speranță legitimă de obținere a despăgubirilor, în virtutea Legii nr. 10/2001, în vigoare la momentul notificării. În opinia sa, dreptul de proprietate privată este atins în substanța sa, prin plafonarea despăgubirilor și eliminarea unui procent de 85% din valoarea acestora. Depune la dosar și două hotărâri judecătorești prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată de Curtea de Apel București să analizeze legalitatea unei dispoziții a primarului municipiului București sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură și, dacă este cazul, să înainteze dosarul către un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului revendicat, obligație pentru îndeplinirea căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit un termen de 30 de zile de la data expirării termenului de suspendare prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, precizând că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra prevederilor de lege criticate în cauză, constatând conformitatea acestora cu dispozițiile Legii fundamentale. Consideră că nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 40.850/3/2013, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Irena Silberstein într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva sentinței prin care Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a unei decizii emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin care s-a acordat un anumit număr de puncte autoarei excepției, în calitate de cesionar de drepturi litigioase asupra unui imobil ce face obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001. 7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că textul de lege criticat contravine principiilor egalității și nediscriminării, deoarece vizează două categorii de persoane aflate în situații juridice identice, cărora li se aplică un tratament juridic diferit, fără a exista o justificare obiectivă și rațională. Astfel, se arată că, deși cesionarii de drepturi litigioase care au obținut măsuri reparatorii anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, și cesionarii care urmează procedura instituită prin textul de lege criticat, pe de altă parte, beneficiază de un drept la despăgubiri recunoscut de aceeași lege, respectiv Legea nr. 10/2001, totuși, măsurile reparatorii nu sunt identice, prima categorie având vocația legală de obținere a unor măsuri reparatorii în sumă egală cu valoarea imobilului, iar cea de-a doua categorie - măsuri compensatorii diminuate cu 85% față de valoarea imobilului. Se mai susține că acest tratament juridic este în mod evident discriminatoriu, în condițiile în care are la bază un element pur aleatoriu, și anume celeritatea procedurilor administrative și/sau judiciare derulate în fiecare caz. Invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008. Se mai susține și încălcarea principiului statului de drept, în componenta sa referitoare la securitatea juridică, și a celui al neretroactivității legii, întrucât prevederile criticate se aplică unor situații născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind ignorată ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice născute în baza Legii nr. 10/2001 și intervenindu-se în raporturile private dintre cedent și cesionar. Mai mult, diminuarea valorii măsurilor compensatorii printr-o lege intrată în vigoare ulterior nașterii raportului juridic în conținutul căruia intră dreptul persoanelor îndreptățite la primirea de măsuri reparatorii egale cu valoarea imobilului reprezintă o măsură cu un evident caracter retroactiv. Se mai arată că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 încalcă dreptul de proprietate privată, întrucât persoanele îndreptățite la restituire, îndeplinind condițiile specifice din legile reparatorii, au dobândit o „speranță legitimă“, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, beneficiind de un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Acest „bun“, respectiv valoarea patrimonială recunoscută, este stabilit prin raportare la valoarea imobilului naționalizat și exista în patrimoniul persoanelor îndreptățite la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, măsura instituită prin textul de lege criticat aduce atingere înseși substanței dreptului, în sensul de valoare patrimonială aparținând persoanei îndreptățite, aspect ce rezultă din faptul că dreptul la obținerea măsurilor reparatorii s-a stabilit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.8. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, deși cesionarii, indiferent dacă au obținut sau nu o despăgubire, se află în aceeași situație juridică, iar tratamentul aplicat acestora, privind cuantumul despăgubirilor pe care le pot obține, este diferit, totuși, în contextul politicii de restituire, diferența de tratament juridic instituit de legiuitor nu este de natură a crea o discriminare, astfel cum aceasta este consacrată la nivel constituțional și este reflectată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale. În contextul politicii de restituire, scopul urmărit de legiuitorul român, în cazul dispozițiilor de lege criticate, este reglementarea unor măsuri reparatorii în interesul foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice, iar nu crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terțe persoane. Prin dispozițiile de lege criticate, intenția legiuitorului a fost aceea de a limita operațiunile speculative cu drepturi litigioase prin plafonarea plăților către cesionar, adică limitarea veniturilor încasate de aceștia. Prin urmare, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art. 24 din Legea nr. 165/2013 reprezintă un scop legitim. De asemenea, arată că dispozițiile Legii nr. 165/2013 nu se rezumă la stabilirea unui cuantum al despăgubirilor egal cu prețul plătit de cesionar cedentului, ci la prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, la care se adaugă și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din lege. Prin urmare, există un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, iar tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu se constituie într-o încălcare a dispozițiilor constituționale invocate. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate al cesionarului, arată că plafonarea despăgubirilor acordate în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății se încadrează în sfera măsurilor cu caracter general sugerate statului român chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale. 11. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale.12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise și documentele depuse la dosar, susținerile reprezentantului autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următoarea redactare: „(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).“15. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, art. 15 alin. (1) privind principiul neretroctivității, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii și art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la aceeași Convenție. 16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege ce formează obiectul acesteia a mai fost supus controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional pronunțându-se prin mai multe decizii asupra unor critici similare celor formulate de autoarea prezentei excepții. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragraful 19, sau Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 18, Curtea a statuat, referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 165/2013 raportată la art. 16 din Constituție, că, potrivit jurisprudenței sale, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia: „Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective“. Altfel spus, inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluționate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiași principiu mai sus amintit tempus regit actum.17. Totodată, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragraful 4, Curtea a arătat că, în sensul jurisprudenței sale, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării. Aceeași idee se regăsește și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 și 29 aprilie 2008, pronunțate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 și, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea europeană recunoaște statului contractant o largă de marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 pronunțată în Cauza Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012).18. S-a mai reținut că, având în vedere că în ipoteza supusă controlului de constituționalitate legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și o cotă de 15% din diferența până la valoarea imobilului, măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit de lege - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și o cotă de 15% din diferența până la valoarea imobilului [Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014]. 19. De asemenea, prin Decizia nr. 176 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016, paragraful 21, Curtea a apreciat că este firesc ca obligația emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condițiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum și a principiului aplicării imediate a legii noi. Situația autorilor prezentei excepții, care au calitatea de beneficiari ai unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care se stabilește în sarcina autorității publice pârâte o obligație de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competența sa legală, diferă de cea a persoanelor față de care, printr-o hotărâre judecătorească, a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condițiile Legii nr. 247/2005, ipoteză reglementată de art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013. 20. Totodată, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragrafele 30 și 31, Curtea a remarcat că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate, în privința obiectului de reglementare a legii analizate, intervenția legiuitorului nefiind una aleatorie, ci justificată și impusă firesc ca urmare a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Acesta este, de altfel, motivul pentru care cele reținute în Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, nu își găsesc aplicabilitatea în ipoteza în discuție.21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția deciziilor menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Irena Silberstein în Dosarul nr. 40.850/3/2013 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 6 iunie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbățeanu

    ----