DECIZIE nr. 75 din 19 iunie 2023privind modificarea, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național, a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzute în Metodologia privind remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzută în Hotărârea arbitrală din 30 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 266/2011, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 121A din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 198/2012
EMITENT
  • OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 29 iunie 2023
    În conformitate cu dispozițiile art. 167 și ale art. 181 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
    având în vedere: – Adresa emisă de UCMR - ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor nr. 5.270 din 12.06.2023, înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) cu nr. RGII/2.396 din 12.06.2023;– Referatul Direcției registre și gestiune colectivă nr. RGII/2.512 din 19.06.2023,
    în temeiul prevederilor art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,
    directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie.

    Articolul 1

    Se modifică, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național, remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzute în Metodologia privind remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzută în Hotărârea arbitrală din 30 septembrie 2011, publicată prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 266/2011 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 7 octombrie 2011, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 121A din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, publicată prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 198/2012, conform anexei care face parte integrantă din prezenta decizie.


    Articolul 2

    De la data intrării în vigoare a prezentei decizii, remunerațiile prevăzute în tabelele publicate prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 81/2019 privind modificarea, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național, a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzute în Metodologia privind remunerațiile datorate titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 266/2011, astfel cum a fost modificată prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 198/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 4 septembrie 2019, nu se mai aplică.


    Articolul 3

    Decizia poate fi atacată la instanțele judecătorești de contencios administrativ.


    Articolul 4

    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării.

    Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
    Andrei Simion Ijac

    București, 19 iunie 2023.
    Nr. 75.

    ANEXĂ

    TABEL
    cuprinzând remunerațiile datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental*)


    1. Unități de cazare

    Structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare

    Clasificare - stele/margarete -

    Remunerație/cameră/lună

    1.A

    Hoteluri, hoteluri apartament, moteluri, hosteluri, vile turistice, bungalow-uri, cabane turistice, sate de vacanță, campinguri, popasuri turistice, căsuțe tip camping, apartamente sau camere de închiriat, structuri de primire cu funcțiuni de cazare pe pontoane plutitoare, nave fluviale și maritime, pensiuni turistice și pensiuni agroturistice

    a.

    până la 2 stele/margarete

    1,19 lei

    b.

    3 stele/margarete

    1,79 lei

    c.

    4 stele/margarete

    2,38 lei

    d.

    5 stele/margarete

    2,98 lei

    2. Unități de alimentație publică din orașe și stațiuni turistice**)

    2.A

    Restaurante, terase, baruri, birturi, berării, fast-food, pizzerii etc.

    a.

    până la 50

    70 lei

    b.

    51-100

    94 lei

    c.

    101-200

    118 lei

    d.

    201-300

    160 lei

    e.

    301-400

    177 lei

    f.

    401-500

    237 lei

    g.

    Peste 500

    237 lei plus 46 lei pentru fiecare tranșă de până la 100 mp/suplimentară

    2.B

    Restaurante, terase, baruri, birturi, berării, fast-food, pizzerii etc. în care comunicarea publică a operelor muzicale se face prin prestații ale artiștilor interpreți sau formații de artiști

    a.

    Până la 50

    70 lei

    b.

    51-100

    94 lei

    c.

    101-200

    118 lei

    d.

    201-300

    160 lei

    e.

    301-400

    177 lei

    f.

    401-500

    237 lei

    g.

    Peste 500

    237 lei plus 46 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 100 mp/suplimentară

    2.C

    Săli de nunți, petreceri, baluri și alte evenimente deținute cu orice titlu

    356 lei/eveniment

    3. Unități de alimentație publică din comune și sate**)

    3.A

    Restaurante, terase, baruri, birturi, berării, fast-food, pizzerii etc.

    a.

    până la 100

    70 lei

    b.

    101-200

    177 lei

    c.

    201-300

    237 lei

    d.

    301-400

    297 lei

    e.

    Peste 400

    297 lei plus 35 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 100 mp/suplimentară

    3.B

    Săli de nunți, petreceri, baluri și alte evenimente deținute cu orice titlu

    118 lei/eveniment

    Tipul unității

    Suprafața
    (mp)

    Remunerație/lună

    4. Unități comerciale sau de prestări cu activitate continuă**), ***)

    4.A

    Magazine de orice tip, mall, supermarket, hipermarket, galerii comerciale etc.

    a.

    până la 100

    83 lei

    b.

    101-200

    106 lei

    c.

    201-300

    142 lei

    d.

    301-400

    166 lei

    e.

    401-500

    190 lei

    f.

    501-600

    237 lei

    g.

    601-700

    273 lei

    h.

    701-800

    309 lei

    i.

    801-900

    332 lei

    j.

    901-1.000

    356 lei

    k.

    1.001-2.000

    595 lei

    l.

    2.001-3.000

    833 lei

    m.

    3.001-4.000

    1.190 lei

    n.

    4.001-5.000

    1.428 lei

    o.

    5.001-6.000

    1.666 lei

    p.

    Peste 6.000

    1.666 lei la care se adaugă
    177 lei pentru fiecare tranșă
    de 1.000 mp ce depășește suprafața de bază de 6.000 mp

    Tipul unității

    Suprafața
    (mp)

    Remunerație/lună

    5. Unități comerciale sau de prestări cu activitate continuă cu suprafețe mai mici de 200 mp situate în comune și sate**), ***)

    5.A

    Magazine de orice tip cu suprafața mai mică de 200 mp

    a.

    până la 50

    40 lei

    b.

    51-100

    59 lei

    c.

    101-200

    83 lei

    6. Agrement, centre medicale, birouri

    6.A

    Săli de jocuri de noroc

    a.

    Până la 50

    237 lei

    b.

    51-100

    356 lei

    c.

    101-200

    475 lei

    d.

    201-300

    595 lei

    e.

    301-400

    713 lei

    f.

    Peste 400

    713 lei plus 118 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 100 mp/suplimentară

    6.B

    Cazinouri

    a.

    Până la 200

    1.190 lei

    b.

    Peste 200

    2.023 lei

    6.C

    Săli de internet

    a.

    Până la 50

    59 lei

    b.

    Între 51 și 100

    83 lei

    c.

    Peste 100

    83 lei plus 59 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 100 mp/suplimentară

    6.D

    Săli de biliard, bowling, popice, tenis de masă etc.

    a.

    Până la 100

    83 lei

    b.

    101-200

    118 lei

    c.

    201-300

    177 lei

    d.

    Peste 300

    177 lei plus 59 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 100 mp/suplimentară

    6.E

    Patinoare și piscine

    a.

    Până la 200

    59 lei

    b.

    Peste 200

    118 lei

    6.F

    Parcuri de distracție, orășele și sate de vacanță

    a.

    Până la 100

    59 lei

    b.

    101-200

    94 lei

    c.

    201-500

    177 lei

    d.

    Peste 500

    177 lei plus 83 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 200 mp/suplimentară

    6.G

    Școli de dans

    a.

    până la 100

    118 lei

    b.

    101-200

    177 lei

    c.

    Peste 200

    177 lei plus 83 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 200 mp/suplimentară

    6.H

    Săli de gimnastică aerobică, fitness, culturism și altele asemenea

    a.

    Până la 200

    118 lei

    b.

    Între 201 și 400

    177 lei

    c.

    Peste 400

    177 lei plus 46 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 100 mp/suplimentară

    6.I

    Locuri de joacă pentru copii

    a.

    Până la 50

    22 lei

    b.

    51-100

    35 lei

    c.

    101-300

    46 lei

    d.

    301-400

    59 lei

    e.

    401-500

    70 lei

    f.

    Peste 500

    70 lei plus 17 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 200 mp/suplimentară

    6.J

    Muzee

    59 lei

    6.K

    Birouri sau centre administrative

    29 lei

    6.L

    Centre sau cabinete medicale ori de tratament

    59 lei

    7. Evenimente ocazionale

    Tipul evenimentului

    Remunerație/eveniment

    7.A

    Petreceri organizate cu ocazia unor colocvii, simpozioane, congrese, vernisaje, lansări de carte sau discuri, reuniuni profesionale și altele asemenea

    177 lei

    7.B

    Petreceri organizate de persoane juridice pentru salariați în alte spații decât cele prevăzute la pct. 2.C și 3.B

    59 lei

    7.C

    Nunți, botezuri în alte spații decât cele de la pct. 2.C și 3.B

    70 lei

    7.D

    Parade de modă, concursuri de frumusețe

    475 lei

    8. Târguri și expoziții

    Tipul unității

    Suprafața
    (mp)

    Remunerație/zi

    8.A

    Târguri sau expoziții în spații acoperite

    a.

    Până la 200

    118 lei

    b.

    201-500

    237 lei

    c.

    501-1.500

    475 lei

    d.

    1.501-2.500

    833 lei

    e.

    2.501-3.500

    1.190 lei

    f.

    3.501-4.500

    1.785 lei

    g.

    Peste 4.500

    1.785 lei plus 595 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 1.000 mp/suplimentară

    8.B

    Târguri sau expoziții în spații descoperite

    a.

    Până la 500

    83 lei

    b.

    501-1.000

    154 lei

    c.

    1.001-2.000

    237 lei

    d.

    2.001-3.500

    356 lei

    e.

    Peste 3.500

    356 lei plus 83 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 1.000 mp/suplimentară

    8.C

    Târguri mobile (cort)

    a.

    Până la 200

    35 lei

    b.

    201-400

    59 lei

    c.

    Peste 400

    59 lei plus 35 lei pentru fiecare tranșă de până la 200 mp/suplimentară

    8.D

    Târguri, iarmaroace sau talciocuri în aer liber

    a.

    Până la 200

    22 lei

    b.

    Între 201 și 500

    46 lei

    c.

    Peste 500

    46 lei plus 35 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 500 mp/suplimentară

    8.E

    Expoziții de artă, știință, carte și altele asemenea

    a.

    Până la 200

    35 lei

    b.

    Peste 200

    59 lei

    9. Standuri mobile cu activitate permanentă

    Tipul standului

    Remunerație/lună/stand sau magazin mobil

    9.A

    Magazine (standuri) mobile

    22 lei

    9.B

    Standuri în piețe, târguri sau alte locuri publice

    17 lei

    10. Transporturi terestre sau maritime de pasageri

    Mijloc de transport

    Remunerație/mijloc de transport/lună

    10.A

    Autobuze, troleibuze, tramvaie

    29 lei

    10.B

    Microbuze

    35 lei

    10.C

    Taxiuri

    17 lei

    10.D

    Autocare de transport intern și internațional

    70 lei

    10.E

    Vehicule de agrement (trenulețe, remorci, platforme, atelaje)

    94 lei

    10.F

    Autoturisme închiriate (rent a car)

    59 lei

    10.G

    Trenuri de pasageri cu trafic intern

    118 lei

    10.H

    Vagoane-restaurant sau bar

    118 lei

    10.I

    Ambarcațiuni de agrement pe lacuri/râuri

    70 lei

    10.J

    Ambarcațiuni de agrement fluviale și maritime

    118 lei

    10.K

    Ambarcațiuni de transport pasageri

    70 lei

    10.L

    Telegondole, telecabine etc.

    22 lei

    10.M

    Ascensoare

    11 lei

    11. Transporturi aeriene
    de pasageri****)

    Mijloc de transport

    Remunerație/ lună/aeronavă

    11.A

    Aeronave de orice tip

    237 lei

    12. Spații de așteptare

    Spații de așteptare situate în:

    Remunerație/spațiu de așteptare/lună

    12.A

    Aeroporturi cu trafic internațional

    237 lei

    12.B

    Aeroporturi cu trafic intern

    118 lei

    12.C

    Gări

    70 lei

    12.D

    Autogări

    59 lei

    12.E

    Stații de metrou, tramvai sau troleibuz

    22 lei

    13. Parcări

    13.A

    a.

    Până la 500

    59 lei

    13.B

    b.

    501-1.000

    118 lei

    13.C

    101-200 de locuri

    c.

    1.001-2.000

    154 lei

    13.D

    201-450 de locuri

    d.

    2.001-3.000

    190 lei

    13.E

    451-500 de locuri

    e.

    3.001-5.000

    237 lei

    13.F

    Peste 500 de locuri

    f.

    Peste 5.000

    237 lei plus 59 lei
    pentru fiecare tranșă de până la 1.000 mp/suplimentară

    14. Parcuri, piețe, piațete, intersecții, plaje, ștranduri, pârtii pentru schi

    Tipul utilizării

    Remunerație/difuzor/lună

    14.A

    Comunicarea publică a operelor muzicale prin difuzoare sau prin orologii
    (fără interpreți), instalate în parcuri, grădini, piețe, piațete, intersecții, plaje, ștranduri, pârtii (Nu include și remunerația pentru manifestări artistice.)

    59 lei

    15. Call center

    Tipul utilizării

    Remunerație/lună/linie telefonică

    15.A

    Call center - apel în așteptare

    356 lei

    16. Stadioane și săli de sport

    Modul de utilizare

    Remunerație/eveniment

    16.A

    Muzică ambientală (fără interpreți) în timpul evenimentelor sportive desfășurate pe stadioane

    237 lei

    16.B

    Muzică ambientală (fără interpreți) în timpul evenimentelor sportive în săli de sport

    118 lei

    *) Remunerațiile nu conțin TVA.
    **) La determinarea remunerației datorate de utilizatori în funcție de suprafață vor fi luate în considerare toate spațiile, inclusiv ringurile de dans (bar, terasă, club etc.). Dacă același spațiu este utilizat pentru mai multe activități, remunerațiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor de opere muzicale se vor plăti pentru fiecare activitate, respectiv pentru fiecare spațiu dotat cu casă de marcat și/sau vânzător.
    ***) Se consideră utilizare pentru proba tehnică de suporturi sau aparate utilizarea operelor muzicale în prezența clientului care a solicitat o astfel de testare, prin intermediul unui aparat audio oferit spre vânzare și supus testării la standuri special amenajate. Nu reprezintă probă tehnică, ci utilizare în scop ambiental a operelor muzicale menținerea în stare de funcționare a unuia sau mai multor aparate în incinta unității comerciale ori în afara acesteia.
    ****) La transportul de pasageri aerian remunerațiile forfetare sunt aplicabile pentru fiecare cursă. Se consideră utilizator în cadrul activității de taxi prestatorul de servicii (compania) sub a cărui marcă sau denumire se exercită activitatea, pentru toate autoturismele care sunt inscripționate cu marca ori denumirea sa, inclusiv în cazul unor colaborări cu persoane fizice autorizate sau alte terțe persoane.

    -----