ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010



    Având în vedere pericolul pe care îl prezintă pentru sănătatea publică consumul anumitor plante şi substanţe, din cauza intoxicărilor pe care le produc şi riscului de abuz,
    luând în considerare numărul mare de persoane care se prezintă la spital în urma consumului unor asemenea plante şi substanţe,
    întrucât numărul magazinelor prin intermediul cărora se comercializează aceste plante şi substanţe creşte alarmant,
    ţinând cont de faptul că orice întârziere determinată de parcurgerea procedurii legislative obişnuite ar putea afecta sănătatea sau viaţa unui mare număr de persoane, în special tineri,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă:

    Articolul I

    Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) substanţe aflate sub control naţional - drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii;".
    2. În tabelul nr. I, după substanţa TMA-2 = 2,4,5-trimethoxyamphetamine se introduc următoarele plante şi substanţe:
    "BZP (benzilpiperazină)
    CPP (clorofenilpiperazină)
    CP 47,497 = 2-(3-hidroxiciclohexil)- 5-(2-metiloctan-2-îl) fenol
    CP 47,497-C6 = 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilheptan-2-îl) fenol
    CP 47,497-C8= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilnonan-2-îl) fenol
    CP 47,497-C9= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metildecan-2-îl) fenol
    DOC (2,5-dimetoxi-4-cloroamfetamina) = 1-(4-clor-2,5-dimetoxi-fenil) propan-2-amina
    DOI (2,5-dimetoxi-4-iodoamfetamina) = 1-(2,5-dimetoxi-4-iodofenil)-propan-2-amina
    Fluorometcatinona (flefedrona) = 1-(fluorofenil)-2-(metilamino) propan-1-ona
    Indanilamfetamina
    JWH-018 = Naftalen-1-îl-(1-pentilindol-3-îl) metanona
    4-metilmetcatinona (mefedrona) = 1-(4-metilfenil)-2-metilaminopropan-1-ona
    4-metoximetcatinona (metedrona) = 1-(4-metoxifenil)-2-(metilamino) propan-1-ona
    Oripavina
    Toate speciile din genul Psilocybe
    TFMPP (trifluorometilfenilpiperazina)
    f2â-ceto-MDMA (metilona) = 2-metilamino-1-(3,4-metilendioxifenil) propan-1-ona
    â-ceto-MBDB (butilona) = 1-(1,3-benzodioxol-5-îl)-2-(metilamino) butan-1-ona."
    3. În tabelul nr. II, după substanţa 2C-B = 4-bromo-2,5-dimethoxyphenethylamine se introduce următoarea substanţă:
    "Bromo-dragonfly = 1-(8-Bromobenzodifuran-4-îl)-2-aminopropan."
    4. În tabelul nr. III, după substanţa ZOLPIDEM = N, N,6-trimethyl-2-p-tolylimidazol [1,2 = a] pyridin-3-acetamide se introduc următoarele plante şi substanţe:
    "Acid ibotenic
    Amanita muscaria (L: Fr.) Lam.
    Amanita pantherina
    Amida acidului lisergic
    Toate speciile din genul Argyreia
    7-hidroximitragynina
    Ibogaina
    Ketamina
    Muscimol
    Mitraginina
    Mitragyna speciosa Korth (Kratom)
    Nitrit de amil
    Nymphaea caerulea Sav.
    Turbina corymbosa (L.) Raf., Sin. Rivea corymbosa (L.)
    Hallier f.
    Salvinorin A-F
    Salvia divinorum Epling & Jativa
    Tabernanthe iboga (L.) Nutt."
    5. În tabelul nr. IV, după substanţa Toluene se introduce următoarea substanţă:
    "Gama-butirolactona (GBL) = Dihidrofuran-2(3H)-ona."


    Articolul II

    Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.095 din 5 decembrie 2005, cu completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:
    "d^1) plante şi substanţe aflate sub control naţional - termen desemnând plantele şi substanţele cu proprietăţi psihoactive, introduse în anexele la prezenta lege prin procedura naţională prevăzută la art. 8 alin. (3);".
    2. La articolul 8, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
    "(3) Plantele şi substanţele nesupuse controlului internaţional care, datorită proprietăţilor psihoactive, prezintă un risc pentru sănătatea publică se înscriu în secţiunea «Plante şi substanţe aflate sub control naţional» din tabelele din anexa la prezenta lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii.
    (4) Secţiunea «Plante şi substanţe aflate sub control naţional» se actualizează ori de câte ori este necesar, prin hotărâre a Guvernului."
    3. La anexă, după secţiunea "Psihotrope" a tabelului I se introduce o nouă secţiune, secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub control naţional", cu următorul cuprins:
    "PLANTE ŞI SUBSTANŢE AFLATE SUB CONTROL NAŢIONAL
    1. Acid ibotenic
    2. Amanita muscaria (L: Fr.) Lam
    3. Amanita pantherina
    4. Amida acidului lisergic
    5. Toate speciile din genul Argyreia
    6. BZP (benzilpiperazina)
    7. DOC (2,5-dimetoxi-4-cloroamfetamina) = 1-(4-clor-2,5-dimetoxi-fenil) propan-2-amina
    8. DOI (2,5-dimetoxi-4-iodoamfetamina) = 1-(2,5-dimetoxi-4-iodofenil)-propan-2-amina
    9. CPP (clorofenilpiperazina)
    10. CP 47,497 = 2-(3-hidroxiciclohexil)- 5-(2-metiloctan-2-îl) fenol
    11. CP 47,497-C6 = 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilheptan-2-îl) fenol
    12. CP 47,497-C8= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilnonan-2-îl) fenol
    13. CP 47,497-C9= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metildecan-2-îl) fenol
    14. Fluorometcatinona (flefedrona) = 1-(fluorofenil)-2-(metilamino) propan-1-ona
    15. Indanilamfetamina
    16. JWH-018 = Naftalen-1-îl-(1-pentilindol-3-îl) metanona
    17. 4-metilmetcatinona (mefedrona) = 1-(4-metilfenil)-2-metilaminopropan-1-ona
    18. 4-metoximetcatinona (metedrona) = 1-(4-metoxifenil)-2-(metilamino) propan-1-ona
    19. Muscimol
    20. Nymphaea caerulea Sav.
    21. Turbina corymbosa (L.) Raf., Sin. Rivea corymbosa (L.) Hallier f.
    22. Toate speciile din genul Psilocybe
    23. TFMPP (trifluorometilfenilpiperazina)
    24. f2â-ceto-MDMA (metilona) = 2-metilamino-1-(3,4-metilendioxifenil) propan-1-ona
    25. â-ceto-MBDB (butilona) = 1-(1,3-benzodioxol-5-îl)-2-(metilamino) butan-1-ona."
    4. La anexă, după secţiunea "Psihotrope" a tabelului II se introduce o nouă secţiune, secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub control naţional", cu următorul cuprins:
    "PLANTE ŞI SUBSTANŢE AFLATE SUB CONTROL NAŢIONAL
    1. Ibogaina
    2. Ketamina
    3. Mitragyna speciosa Korth (Kratom)
    4. 7-hidroximitragynina
    5. Mitraginina
    6. Salvia divinorum Epling & Jativa
    7. Salvinorin A-F
    8. Tabernanthe iboga (L.) Nutt."
    5. La anexă, după secţiunea "Psihotrope" a tabelului III se introduce o nouă secţiune, secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub control naţional", cu următorul cuprins:
    "PLANTE ŞI SUBSTANŢE AFLATE SUB CONTROL NAŢIONAL
    1. Bromo-dragonfly = 1-(8-Bromobenzodifuran-4-îl)-2-aminopropan
    2. Gama-butirolactona (GBL) = Dihidrofuran-2(3H)-ona
    3. Nitrit de amil"


    Articolul III

    (1) În decurs de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, proprietarul, posesorul ori deţinătorul cu orice titlu al plantelor şi substanţelor prevăzute la art. I şi II are obligaţia să distrugă, pe cheltuiala proprie, cu respectarea prevederilor legale, plantele şi substanţele pe care le deţine.
    (2) În perioada prevăzută la alin. (1), cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul plantelor şi substanţelor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă sunt interzise, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul sănătăţii,
    Cseke Attila
    p. Ministrul administraţiei
    şi internelor,
    Mihai Capră,
    secretar de stat
    Bucureşti, 10 februarie 2010.
    Nr. 6.
    ------------