LEGE nr. 334 din 17 iulie 2006 (*actualizată*)
privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
(actualizată până la data de 6 iulie 2009*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • -----------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 21 iulie 2006. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 6 iulie 2009, cu modificările şi completările aduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 7 februarie 2007 respinsă de LEGEA nr. 251 din 30 iunie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8 din 20 februarie 2007; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 19 martie 2008; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 28 mai 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008; LEGEA nr. 251 din 30 iunie 2009.
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispozitii generale


    Articolul 1

    (1) Prezenta lege are drept scop asigurarea egalitatii de sanse în competitia politica şi a transparentei în finantarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
    (2) Finantarea publică sau privată nu poate urmări limitarea independentei partidelor politice.
    (3) Finantarea activităţii partidelor politice se realizează numai în condiţiile legii.


    Articolul 2

    Partidele politice pot detine, în condiţiile legii, bunuri mobile şi imobile care sunt necesare realizării activităţii specifice.


    Articolul 3

    (1) Sursele de finanţare a activităţii unui partid politic sunt:
    a) cotizatii ale membrilor de partid;
    b) donatii, legate şi alte liberalitati;
    c) venituri provenite din activităţi proprii, conform art. 12;
    d) subventii de la bugetul de stat.
    (2) Partidele politice nu pot avea şi folosi alte surse de finanţare decat cele prevăzute la alin. (1).
    (3) Partidele politice au obligaţia de a-şi organiza contabilitate proprie, conform reglementarilor contabile în vigoare.
    (4) Operaţiunile de încasări şi plati ale partidelor politice se efectueaza prin conturi bancare, în lei şi în valută, deschise la bănci cu sediul în România, potrivit legii.
    (5) Veniturile realizate din activităţile prevăzute la alin. (1) lit. c) sunt scutite de impozite şi taxe.


    Capitolul II Finantarea privată


    Secţiunea 1 Cotizatii


    Articolul 4

    (1) Cuantumul cotizatiilor, repartizarea şi utilizarea acestora se stabilesc prin hotărâri ale partidului politic, potrivit statutului propriu.
    (2) Veniturile totale provenite din cotizatii sunt neplafonate.
    (3) Suma cotizatiilor platite într-un an de un membru de partid nu poate depăşi 48 de salarii minime brute pe tara. Salariul de baza minim brut pe tara luat ca referinţa este cel existent la data de 1 ianuarie a anului respectiv.
    (4) Partidele politice au obligaţia de a publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cuantumul total al veniturilor din cotizatii până la data de 31 martie a anului următor, precum şi lista membrilor de partid care au platit într-un an cotizatii a caror valoare însumată depăşeşte 10 salarii minime brute pe tara.
    (5) Lista prevăzută la alin. (4) trebuie să cuprindă urmatoarele elemente: numele şi prenumele membrului de partid, cetatenia, codul numeric personal, valoarea şi data la care a fost plătită cotizatia.


    Secţiunea a 2-a Donatii


    Articolul 5

    (1) Donatiile primite de un partid politic într-un an fiscal nu pot depăşi 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.
    (2) În anul fiscal în care au loc alegeri generale locale, parlamentare, pentru Parlamentul European sau alegerea Presedintelui României, plafonul va fi de 0,050% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.
    (3) Donatiile primite de la o persoană fizica într-un an pot fi de până la 200 de salarii de baza minime brute pe tara, la valoarea existenta la data de 1 ianuarie a anului respectiv.
    (3^1) În anul fiscal în care au loc mai multe scrutine, donaţiile primite de la o persoană fizică pot fi de până la 400 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea de la data de 1 ianuarie a anului respectiv, pentru fiecare campanie electorală sau campanie pentru referendum, cu respectarea dispoziţiilor alin. (2).
    --------
    Alin. (3^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (4) Donatiile primite de la o persoană juridica într-un an pot fi de până la 500 de salarii de baza minime brute pe tara, la valoarea existenta la data de 1 ianuarie a anului respectiv.
    (4^1) În anul fiscal în care au loc mai multe scrutine, donaţiile primite de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 1.000 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea de la data de 1 ianuarie a anului respectiv, pentru fiecare campanie electorală sau campanie pentru referendum, cu respectarea dispoziţiilor alin. (2).
    ---------
    Alin. (4^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (5) Suma totala a donatiilor facute de persoanele juridice controlate direct sau indirect de o altă persoană ori de un grup de persoane fizice sau juridice nu poate depăşi limitele prevăzute la alin. (3) şi (4).
    (6) Valoarea justa a bunurilor mobile şi imobile donate partidului, precum şi a serviciilor prestate acestuia cu titlu gratuit se include în valoarea donatiilor, în limitele prevăzute la alin. (1)-(4).
    (7) Se interzice persoanelor juridice care, la data efectuării donatiei, au datorii exigibile mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale sau la bugetele locale sa faca donatii partidelor politice, cu excepţia situaţiei când au de recuperat sume mai mari decat datoria proprie.
    (8) La efectuarea donatiei, partidul politic are obligaţia de a solicita persoanei juridice donatoare prezentarea unei declaratii pe propria raspundere privind respectarea condiţiei prevăzute la alin. (7).
    (9) Este interzisa acceptarea sub orice formă, directa sau indirecta, de către partidele politice, a donatiilor de bunuri materiale ori sume de bani sau prestarea de servicii gratuite facute cu scopul evident de a obtine un avantaj economic ori politic sau cu incalcarea dispoziţiilor alin. (8).


    Articolul 6

    Reducerile de pret care depasesc 20% din valoarea bunurilor sau serviciilor oferite partidelor politice şi candidaţilor independenti se vor considera donatii şi se vor inregistra distinct în contabilitatea proprie a partidului ori a candidatului independent, conform normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice.


    Articolul 7

    (1) La primirea donatiei sunt obligatorii verificarea şi inregistrarea identităţii donatorului, indiferent de caracterul public sau confidential al acesteia.
    (2) La solicitarea scrisa a donatorului, identitatea sa rămâne confidentiala, în situaţia în care donatia se situeaza în limita sumei anuale de 10 salarii de baza minime brute pe tara.
    (3) Suma totala primita de un partid politic ca donatii confidentiale nu poate depăşi echivalentul a 0,006% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.


    Articolul 8

    (1) Toate donatiile vor fi evidentiate în mod corespunzător în documentele contabile, cu menţionarea datei la care au fost facute şi a altor informaţii care să permită identificarea surselor de finanţare.
    (2) Donatiile de bunuri şi servicii prestate cu titlu gratuit vor fi reflectate în contabilitate la valoarea justa şi stabilita în condiţiile legii.
    (3) Nu sunt considerate donatii activităţile prestate pe bază de voluntariat în condiţiile legii.


    Articolul 9

    (1) Partidele politice au obligaţia de a publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, lista persoanelor fizice şi juridice care au facut într-un an fiscal donatii a caror valoare cumulata depăşeşte 10 salarii de baza minime brute pe tara, precum şi suma totala a donatiilor confidentiale primite până la data de 31 martie a anului următor.
    (2) Lista prevăzută la alin. (1) trebuie să conţină urmatoarele elemente:
    a) pentru persoanele fizice: numele şi prenumele donatorului, codul numeric personal, cetăţenia, valoarea, felul donaţiei şi data la care a fost efectuată;
    --------
    Litera a) alin. (2) al art. 9 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    b) pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, naţionalitatea, codul unic de înregistrare, valoarea, felul donatiei şi data la care a fost efectuata donatia.


    Articolul 10

    (1) Este interzisa folosirea resurselor financiare, umane şi tehnice aparţinând instituţiilor publice, regiilor autonome, companiilor naţionale, societatilor comerciale sau societatilor bancare la care sunt actionari majoritari statul ori unităţi administrativ-teritoriale, pentru sprijinirea activităţii partidelor politice sau a campaniei electorale a acestora, altfel decat în condiţiile stabilite de legile electorale.
    (2) Partidele politice nu pot accepta donatii sau servicii prestate cu titlu gratuit de la o autoritate ori institutie publică, de la o regie autonoma, de la o companie naţionala, societate comerciala sau societate bancara cu capital integral ori majoritar de stat.
    (3) Este interzisa acceptarea donatiilor din partea unui sindicat sau a unui cult religios, indiferent de natura acestora.
    (4) Sumele primite cu incalcarea prevederilor alin. (2) şi (3) se confisca şi se fac venit la bugetul de stat.
    (5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător aliantelor politice, aliantelor electorale, precum şi candidaţilor independenti.


    Articolul 11

    (1) Acceptarea donatiilor din partea altor state ori a organizaţiilor din strainatate, precum şi din partea persoanelor fizice sau juridice straine este interzisa.
    (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) donatiile constand în bunuri materiale necesare activităţii politice, dar care nu sunt materiale de propaganda electorala, primite de la organizaţii politice internationale la care partidul politic respectiv este afiliat sau de la partide politice ori formatiuni politice aflate în relatii de colaborare politica. Pot fi primite şi materiale de propaganda care se folosesc numai în cadrul campaniei electorale pentru alegerea reprezentantilor României în Parlamentul European.
    (3) Donatiile prevăzute la alin. (2) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 31 martie a anului următor.
    (4) Donatiile prevăzute la alin. (2) sunt scutite de plată taxelor vamale, cu excepţia mijloacelor de transport.
    (5) Sumele primite cu incalcarea prevederilor alin. (1) se confisca şi se fac venit la bugetul de stat.


    Secţiunea a 3-a Alte surse de venituri


    Articolul 12

    (1) Partidele politice nu pot desfăşura activităţi specifice societatilor comerciale. Fac excepţie urmatoarele activităţi din care partidele politice pot obtine venituri:
    a) editarea, realizarea şi difuzarea publicatiilor ori a altor materiale de propaganda şi cultura politica proprii;
    b) organizarea de intruniri şi seminarii cu tematica politica, economica sau sociala;
    c) actiunile culturale, sportive şi distractive;
    d) serviciile interne;
    e) inchirierea spatiilor aflate în patrimoniul propriu pentru conferinte sau acţiuni social-culturale şi pentru organizarea birourilor parlamentare;
    f) înstrăinarea terenurilor şi cladirilor din patrimoniu, dar numai după cel puţin 10 ani de la inregistrarea în patrimoniu, cu excepţia partidelor politice aflate în curs de dizolvare. Termenul de 10 ani nu se aplică în situaţia bunurilor imobiliare mostenite;
    g) înstrăinarea bunurilor mobile din patrimoniu, numai dacă nu reprezinta acte de comert.
    (2) Partidele politice pot obtine venituri din dobanzi bancare.
    (3) Partidele politice au obligaţia de a publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cuantumul total al veniturilor provenite din alte surse, până la data de 31 martie a anului următor.


    Articolul 13

    (1) Dacă un partid este asociat, conform legii, cu o formatiune nepolitica, aportul financiar al acesteia din urma la forma respectiva de asociere nu poate depăşi într-un an fiscal valoarea de 500 de salarii de baza minime brute pe tara, la data de 1 ianuarie a anului respectiv.
    (2) Aportul financiar total în forme de asociere cu formatiuni nepolitice nu poate avea într-un an o valoare mai mare decat echivalentul a 0,006% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.
    (3) Sumele primite cu incalcarea prevederilor alin. (1) şi (2) se confisca şi se fac venit la bugetul de stat.
    (4) Partidele politice au obligaţia de a publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cuantumul total al sumelor ce fac obiectul alin. (1), până la data de 31 martie a anului următor.


    Capitolul III Finantarea publică

    Subventii de la bugetul de stat

    Articolul 14*)

    (1) Partidele politice primesc anual subvenţie de la bugetul de stat, în condiţiile legii.
    (2) Suma alocata anual partidelor politice nu poate fi mai mare de 0,04% din veniturile prevăzute în bugetul de stat. Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocata de la bugetul de stat va fi majorata proportional cu numărul mandatelor obtinute în alegeri de candidatii femei.
    (3) Subventia de la bugetul de stat se acordă în functie de urmatoarele criterii:
    a) numărul de voturi primite în alegerile parlamentare;
    b) numărul de voturi primite în alegerile locale.
    (4) În cazul aliantelor politice sau electorale, subventia se va imparti, potrivit înţelegerii, între membrii aliantei sau, în lipsa unei înţelegeri, după numărul de mandate obtinute.
    -------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:
    Conform alin. (2) al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 în forma modificată de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8 din 20 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 23 februarie 2007, dispoziţiile Legii nr. 334/2006, cu modificările ulterioare, referitoare la acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat, cuprinse în art. 14 se suspendă până la data de 31 decembrie 2007 inclusiv.
    ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 a fost respinsă de LEGEA nr. 251 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 3 iulie 2009.


    Articolul 15*)

    75% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi impartite partidelor politice, proportional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputatilor şi Senat, dacă au realizat pragul electoral.
    -------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:
    Conform alin. (2) al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 în forma modificată de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8 din 20 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 23 februarie 2007, dispoziţiile Legii nr. 334/2006, cu modificările ulterioare, referitoare la acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat, cuprinse în art. 15 se suspendă până la data de 31 decembrie 2007 inclusiv.
    ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 a fost respinsă de LEGEA nr. 251 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 3 iulie 2009.


    Articolul 16*)

    25% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi impartite partidelor politice, proportional cu numărul de voturi valabil exprimate, primite la alegerile locale pentru alegerea consilierilor judeteni şi consilierilor din cadrul municipiului Bucureşti, dacă au obţinut cel puţin 50 de mandate de consilier judetean şi de consilier din cadrul municipiului Bucureşti.
    -------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:
    Conform alin. (2) al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 în forma modificată de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8 din 20 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 23 februarie 2007, dispoziţiile Legii nr. 334/2006, cu modificările ulterioare, referitoare la acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat, cuprinse în art. 16 se suspendă până la data de 31 decembrie 2007 inclusiv.
    ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 a fost respinsă de LEGEA nr. 251 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 3 iulie 2009.


    Articolul 17*)

    Formatiunile politice şi alianţele politice sau electorale primesc anual subventii de la bugetul de stat în condiţiile legii.
    -------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:
    Conform alin. (2) al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 în forma modificată de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8 din 20 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 23 februarie 2007, dispoziţiile Legii nr. 334/2006, cu modificările ulterioare, referitoare la acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat, cuprinse în art. 17 se suspendă până la data de 31 decembrie 2007 inclusiv.
    ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 a fost respinsă de LEGEA nr. 251 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 3 iulie 2009.


    Articolul 18*)

    (1) Subventia de la bugetul de stat se varsă lunar în contul fiecarui partid politic, prin bugetul Autorităţii Electorale Permanente, şi se reflecta distinct în evidenţa contabilă a partidelor politice.
    (2) La nivelul Autorităţii Electorale Permanente se constituie un compartiment specializat pentru alocarea subventiei de la bugetul de stat.
    -------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:
    Conform alin. (2) al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 în forma modificată de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8 din 20 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 23 februarie 2007, dispoziţiile Legii nr. 334/2006, cu modificările ulterioare, referitoare la acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat, cuprinse în art. 18 se suspendă până la data de 31 decembrie 2007 inclusiv.
    ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 a fost respinsă de LEGEA nr. 251 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 3 iulie 2009.


    Articolul 19*)

    (1) Acordarea subventiei de la bugetul de stat poate fi suspendata temporar, prin decizie a Autorităţii Electorale Permanente, pentru incalcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 3 alin. (3), art. 4 alin. (4), art. 9, art. 11 alin. (3), art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (4), art. 39 şi art. 40 alin. (2), până la indeplinirea cerințelor legale.
    (2) Autoritatea Electorala Permanenta notifica în prealabil partidului politic neregulile constatate şi termenul de remediere a acestora.
    (3) Termenul acordat partidelor politice pentru remedierea neregulilor constatate nu poate fi mai mare de 15 zile.
    (4) Decizia de suspendare temporara a acordarii transelor lunare de la bugetul de stat poate fi contestata în termen de 15 zile de la comunicare la instanţa de contencios administrativ competentă, care trebuie să se pronunte în termen de 15 zile de la sesizare. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabila.
    (4^1) Pe durata suspendării temporare a subvenţiei, aceasta este păstrată de către Autoritatea Electorală Permanentă în sume de mandat până la pronunţarea definitivă a instanţei, acestea nefăcând obiectul rambursării, la sfârşitul anului, la bugetul de stat.
    --------
    Alin. (4^1) al art. 19 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (5) În termen de 10 zile de la notificarea scrisa a partidului politic referitoare la remedierea neregulilor constatate, Autoritatea Electorala Permanenta se pronunţă asupra ridicarii suspendarii transelor lunare.
    -------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:
    Conform alin. (2) al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 în forma modificată de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8 din 20 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 23 februarie 2007, dispoziţiile Legii nr. 334/2006, cu modificările ulterioare, referitoare la acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat, cuprinse în art. 19 se suspendă până la data de 31 decembrie 2007 inclusiv.
    ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 a fost respinsă de LEGEA nr. 251 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 3 iulie 2009.


    Articolul 20

    (1) Veniturile care provin din subventii de la bugetul de stat pot avea urmatoarele destinatii:
    a) cheltuieli materiale pentru întreţinerea şi functionarea sediilor;
    b) cheltuieli de personal;
    c) cheltuieli pentru presa şi propaganda;
    d) cheltuieli privind organizarea de activităţi cu caracter politic;
    e) cheltuieli de deplasare în tara şi în strainatate;
    f) cheltuieli pentru telecomunicatii;
    g) cheltuieli cu delegatiile din strainatate;
    h) cheltuieli cu cotizatiile datorate organizaţiilor politice internationale la care este afiliat partidul politic;
    i) investitii în bunuri mobile şi imobile, necesare activităţii partidelor respective;
    j) cheltuieli de protocol;
    k) cheltuieli de birotica;
    l) cheltuieli pentru campania electorala.
    (2) Este interzisa folosirea veniturilor provenite din subventii de la bugetul de stat pentru oricare alte destinatii decat cele prevăzute la alin. (1).
    (3) Eficienta şi oportunitatea acestor cheltuieli se hotarasc de organele de conducere ale partidelor politice, potrivit statutului lor şi dispoziţiilor legale.


    Articolul 21

    (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigura cu prioritate, în termen de cel mult 90 de zile de la solicitare, spatii pentru sediile centrale şi locale ale partidelor politice, precum şi terenurile aferente, la cererea motivata a acestora.
    (2) Partidele politice pot primi cel mult cate un sediu pe unitate administrativ-teritoriala.
    (3) Inchirierea de către autorităţile locale a spatiilor destinate sediilor partidelor politice urmeaza regimul juridic prevăzut pentru inchirierea spatiilor cu destinatie de locuinta.
    (4) Partidele politice care îşi inceteaza activitatea ca urmare a reorganizarii, autodizolvarii sau dizolvarii pronuntate prin hotărâri definitive ale instanţelor judecătorești sunt obligate sa predea autorităţilor administraţiei publice locale, în termen de 30 de zile, spatiile pe care le-au detinut cu contract de închiriere incheiat cu acestea. Spatiile deţinute în proprietate vor fi transmise în condiţiile legii.
    (5) În termen de 30 de zile, Tribunalul Bucureşti va comunică Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi Autorităţii Electorale Permanente încetarea activităţii partidului politic.
    --------
    Alin. (5) al art. 21 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (6) În termen de 15 zile de la primirea comunicarii, Ministerul Administraţiei şi Internelor va transmite respectivele hotărâri către institutia prefectului din toate judeţele şi din municipiul Bucureşti, în vederea preluării sediilor inchiriate de autorităţile publice, prin executorii judecătorești, dacă nu au fost predate în termenul legal.


    Articolul 22

    Plata tuturor cheltuielilor legate de telecomunicatii, energie electrica şi termica, gaze, apa, canal etc. ale unui partid cade în sarcina exclusiva a acestuia şi se face la tariful spatiilor cu destinatie de locuinta.


    Capitolul IV Finantarea în timpul campaniilor electorale


    Secţiunea 1 Contribuţiile pentru campania electorala


    Articolul 23

    (1) Donatiile şi legatele primite după deschiderea campaniilor electorale de la persoanele fizice sau juridice trebuie declarate Autorităţii Electorale Permanente de către mandatarul financiar, în termen de 5 zile lucratoare de la primire.
    (2) Donaţiile şi legatele primite după deschiderea campaniilor electorale pot fi folosite pentru campania electorală numai după declararea lor la Autoritatea Electorală Permanentă.
    --------
    Alin. (2) al art. 23 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.


    Articolul 24

    (1) Este interzisa finantarea campaniei electorale, în mod direct sau indirect, de către persoane fizice ori juridice straine.
    (2) Sumele astfel primite se confisca şi se fac venit la bugetul de stat.


    Articolul 25

    (1) Se interzice finantarea în orice mod a campaniei electorale a unui partid, a unei aliante a acestora sau a unui candidat independent de către o autoritate publică, institutie publică, regie autonoma, companie naţionala, societate comerciala ori societate bancara, la care sunt actionari majoritari statul sau unităţi administrativ-teritoriale, ori de către societăţi comerciale care desfăşoară activităţi finantate din fonduri publice. Interdictia se aplică în cazul societatilor comerciale care, cu 12 luni înainte de începerea campaniei electorale, au desfăşurat activităţi finantate din fonduri publice.
    (2) Se interzice finantarea în orice mod a campaniei electorale a unui partid, a unei aliante a acestora sau a unui candidat independent de către sindicate, culte religioase, asociaţii ori fundatii din strainatate.
    (3) Sumele primite cu incalcarea alin. (1) şi (2) se confisca şi se fac venit la bugetul de stat.


    Secţiunea a 2-a Mandatarul financiar


    Articolul 26

    (1) Primirea donatiilor sau a legatelor de la persoane fizice ori juridice se face numai printr-un mandatar financiar, desemnat în acest scop de conducerea partidului.
    (1^1) În cazul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, donaţiile şi legatele destinate unui candidat sau partid, primite după anunţarea oficială a datei alegerilor, pot fi făcute doar prin intermediul unui mandatar financiar personal sau al mandatarului financiar al partidului. Acesta poate fi numit de conducerea partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale, pentru candidaţii acestora, sau poate fi ales personal de către fiecare candidat.
    --------
    Alin. (1^1) al art. 26 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (2) Mandatarul financiar este obligat sa tina evidenta operaţiunilor financiare, după cum urmeaza:
    a) la nivel naţional, în cazul alegerilor pentru functia de Presedinte al României şi pentru alegerea reprezentantilor României în Parlamentul European;
    b) pentru fiecare colegiu electoral, în cazul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi, respectiv, pentru Senat;
    ---------
    Litera b) a alin. (2) al art. 26 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    c) pentru fiecare circumscripţie electorală judeţeană, în cazul alegerilor pentru funcţiile de consilieri judeţeni şi funcţia de preşedinte al consiliului judeţean;
    -------------
    Litera c) a alin. (2) al art. 26 a fost modificată de pct. 1 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.
    d) pentru fiecare circumscriptie electorala locala, în cazul candidaţilor pentru functiile de primar şi consilieri locali.
    (3) Mandatarul financiar are urmatoarele atribuţii:
    a) organizeaza evidenta veniturilor primite pentru campania electorala, a transferurilor altor fonduri provenite din veniturile obtinute în afara perioadei electorale şi a cheltuielilor efectuate pentru campania electorala;
    b) verifică legalitatea operaţiunilor financiare efectuate în campania electorală, respectarea prevederilor privind donaţiile înregistrate în perioada dintre aducerea la cunoştinţă a datei alegerilor şi finalizarea campaniei electorale;
    --------
    Litera b) a alin. (3) al art. 26 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    c) inainteaza Autorităţii Electorale Permanente raportul privind respectarea condiţiilor legale privind finantarea partidelor politice pe perioada campaniei electorale.
    (4) Mandatarul financiar raspunde solidar cu partidul care l-a desemnat de legalitatea operaţiunilor financiare efectuate în perioada campaniei electorale şi de respectarea prevederilor art. 23-25.
    (5) Mandatarul financiar poate fi o persoană fizica sau juridica.
    (6) Un partid poate avea mai mulţi mandatari financiari, la nivel central, pentru filiale sau pentru candidati; în acest caz se vor delimita imputernicirile acestora şi se va desemna un mandatar financiar coordonator.
    (6^1) Mandatarul financiar coordonator reprezintă partidul în relaţia cu Autoritatea Electorală Permanentă.
    --------
    Alin. (6^1) al art. 26 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (6^2) În campaniile electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, operaţiunile financiare ale fiecărui candidat sunt ţinute în evidenţă de către un mandatar financiar personal, care poate fi acelaşi pentru mai mulţi candidaţi. Mandatarii financiari ai candidaţilor trimit rapoartele prevăzute de lege către Autoritatea Electorală Permanentă, prin intermediul mandatarului financiar coordonator.
    --------
    Alin. (6^2) al art. 26 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (6^3) Autoritatea Electorală Permanentă poate solicita, în cazul în care este necesar, documente suplimentare sau explicaţii mandatarilor financiari ai candidaţilor.
    --------
    Alin. (6^3) al art. 26 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (7) Mai multe partide nu pot folosi serviciile aceluiasi mandatar, cu excepţia situaţiei în care partidele fac parte din aceeasi alianta politica sau electorala.
    (8) Calitatea de mandatar financiar se dobândeşte numai după înregistrarea sa oficială la Autoritatea Electorală Permanentă. Înregistrarea mandatarului financiar se realizează în intervalul dintre momentul aducerii la cunoştinţă publică a datei alegerilor şi începerea campaniei electorale, făcându-se publică în presă sau pe pagina de internet a partidului.
    --------
    Alin. (8) al art. 26 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (9) Candidaţii nu pot fi mandatari financiari.
    --------
    Alin. (9) al art. 26 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.


    Articolul 27

    Prevederile art. 26 se aplică în mod corespunzător şi candidaţilor independenti.


    Articolul 28

    Cheltuielile legate de organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor electorale se suporta de la bugetul de stat ori, după caz, de la bugetele locale sau judetene, potrivit dispoziţiilor legilor electorale.


    Articolul 29

    (1) Accesul la serviciile publice de radio şi de televiziune în cadrul campaniei electorale, precum şi la locurile speciale de afisaj electoral este garantat şi se asigura potrivit dispoziţiilor legilor electorale.
    (2) Partidele şi alianţele politice, precum şi candidatii independenti au obligaţia de a imprima pe toate materialele de propaganda electorala urmatoarele date:
    a) numele candidatului independent, denumirea partidului politic sau a aliantei politice ori electorale care le-a comandat, după caz;
    b) denumirea operatorului economic care le-a realizat.
    (3) Cheltuielile privitoare la realizarea materialelor de propaganda electorala sunt suportate exclusiv de beneficiarii acestora - candidati independenti, partide politice sau aliante politice ori electorale.
    (4) Partidele şi alianţele politice, precum şi candidatii independenti sunt obligati sa declare Autorităţii Electorale Permanente, prin mandatar financiar, numărul de materiale de propaganda electorale produse, defalcat pe categorii.
    (5) Este considerat material de propaganda electorala orice material scris, audio sau video, care indeplineste urmatoarele condiţii:
    a) se referă la un candidat sau partid clar identificat;
    b) este utilizat în perioada campaniei electorale, stabilita potrivit legilor privitoare la organizarea alegerilor;
    c) are obiectiv electoral şi se adreseaza publicului larg;
    d) depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului.
    (6) Materialele scrise, audio sau video folosite în alegerea organelor de conducere ale partidelor politice nu pot fi utilizate cu incalcarea prevederilor alin. (5) lit. b)-d).


    Secţiunea a 3-a Limitele maxime ale cheltuielilor


    Articolul 30

    (1) Limita maxima a cheltuielilor care pot fi efectuate de un partid politic sau alianta politica ori electorala în fiecare campanie electorala se calculeaza prin insumarea valorilor maxime permise prin lege pentru fiecare candidat propus pentru alegeri.
    (1^1) La nivel central, suplimentar faţă de limitele maxime admise pentru fiecare candidat, partidul poate cheltui o sumă de maximum 50 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat.
    --------
    Alin. (1^1) al art. 30 a fost introdus de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (2) Valorile maxime permise pentru fiecare candidat sunt stabilite în functie de salariul de baza minim brut pe tara, existent la data de 1 ianuarie a anului electoral, după cum urmeaza:
    a) 350 de salarii de bază minime brute pe ţară, pentru fiecare candidat la funcţia de deputat;
    --------
    Litera a) a alin. (2) al art. 30 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    a^1) 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, pentru fiecare candidat la funcţia de senator;
    --------
    Litera a^1) a alin. (2) al art. 30 a fost introdusă de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    b) 2.500 de salarii de baza minime brute pe tara, pentru fiecare candidat pentru postul de reprezentant al României în Parlamentul European;
    c) 50 de salarii de baza minime brute pe tara, pentru fiecare candidat la functia de consilier judetean sau consilier local în Consiliul General al Municipiului Bucureşti;
    d) 30 de salarii de baza minime brute pe tara, pentru fiecare candidat la functia de consilier local în consiliile municipiilor reşedinţa de judet şi în consiliile sectoarelor municipiului Bucureşti;
    e) 25 de salarii minime brute pe tara, pentru fiecare candidat la functia de consilier local în consiliile municipiilor şi oraşelor;
    f) 20 de salarii minime brute pe tara, pentru fiecare candidat la functia de consilier local în consiliile comunale;
    g) 10.000 de salarii de baza minime brute pe tara, pentru fiecare candidat la functia de primar general al municipiului Bucureşti;
    h) 2.500 de salarii de baza minime brute pe tara, pentru fiecare candidat la functia de primar al unui sector al municipiului Bucureşti ori al unui municipiu sau oras;
    i) 30 de salarii de baza minime brute pe tara, pentru fiecare candidat la functia de primar al unei comune.
    j) 3.500 de salarii de bază minime brute pe ţară, pentru fiecare candidat la funcţia de preşedinte al consiliului judeţean.
    -------------
    Litera j) a alin. (2) al art. 30 a fost introdusă de pct. 2 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 32 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 21 martie 2008.
    (3) Limitele maxime ale cheltuielilor prevăzute la alin. (2) se aplică şi candidaţilor independenti.


    Articolul 31

    (1) Candidatii propusi pentru alegeri de un partid politic pot finanta activităţi de propaganda electorala doar prin intermediul partidului politic.
    (1^1) În cazul campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi, respectiv, pentru alegerea Senatului, la nivelul circumscripţiilor electorale judeţene, fiecare partid va deschide, după caz, câte un cont al partidului ori câte un cont sau subcont pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau senator.
    --------
    Alin. (1^1) al art. 31 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (1^2) Activităţile de propagandă electorală ale fiecărui candidat, precum şi donaţiile şi legatele primite de fiecare candidat în numele partidului se desfăşoară doar prin intermediul conturilor sau subconturilor prevăzute la alin. (1^1).
    --------
    Alin. (1^2) al art. 31 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (2) Sumele de bani primite de la candidatii propusi pentru alegeri de un partid politic sunt considerate donatii şi li se aplică în mod corespunzător prevederile prezentei legi.
    (3) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică depozitelor constituite în vederea depunerii candidaturilor pentru funcţia de deputat sau senator, prevăzute de art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare.
    --------
    Alin. (3) al art. 31 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.


    Articolul 32

    (1) Până la validarea mandatelor, conducerea partidului, a organizaţiei judeţene, candidaţii la funcţia de deputat ori senator sau, după caz, candidatul independent vor depune la Autoritatea Electorală Permanentă o declaraţie privind respectarea plafoanelor prevăzute la art. 30 alin. (2).
    --------
    Alin. (1) al art. 32 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (2) Sumele ce depasesc plafoanele prevăzute la art. 30 alin. (2) se fac venit la bugetul de stat.


    Articolul 33

    (1) Limita maxima a cheltuielilor care pot fi efectuate de un partid, o alianta politica sau de un candidat independent în campania electorala pentru alegerea Presedintelui României este de 25.000 de salarii de baza minime brute pe tara.
    (2) Prevederile art. 23-29, ale art. 32, 39, 42 şi 47 se aplică în mod corespunzător.
    (3) În cazul în care alegerile pentru Preşedintele României au loc în acelasi timp cu alegerile pentru Camera Deputatilor şi Senat, partidele care propun un candidat la functia de Presedinte al României vor desemna un mandatar special pentru campania electorala a candidatului în cauza.


    Articolul 34

    Atunci când un candidat este propus pentru mai multe functii intr-o campanie electorala, limita maxima a cheltuielilor ce pot fi efectuate se stabileste la valoarea cea mai mare, potrivit art. 30 sau 33, după caz.


    Capitolul V Controlul finantarii partidelor politice şi a campaniilor electorale


    Articolul 35

    (1) Autoritatea Electorala Permanenta este autoritatea publică abilitata sa controleze respectarea prevederilor legale privind finantarea partidelor politice, a aliantelor politice sau electorale, a candidaţilor independenti şi a campaniilor electorale.
    (2) Controlul privind subventiile de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan şi de Curtea de Conturi, conform dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi functionarea Curtii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) În cadrul Autorităţii Electorale Permanente se infiinteaza, în termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, Departamentul de control al finantarii partidelor politice şi a campaniilor electorale, prin suplimentarea schemei de personal existente.
    (4) Departamentul de control al finantarii partidelor politice şi a campaniilor electorale este condus de un director general, numit în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
    (5) Poate fi numit director general al Departamentului de control al finantarii partidelor politice şi a campaniilor electorale orice persoană care indeplineste cumulativ urmatoarele condiţii:
    a) poate ocupa o functie, în condiţiile stabilite la art. 11 alin. (1) lit. a)-h) din Legea nr. 7/2006 privind statutul functionarului public parlamentar;
    b) are studii superioare în domeniul stiintelor economice sau juridice;
    c) nu a fost membru al unui partid politic în ultimii 5 ani.
    (6) Concursul pentru ocuparea functiei prevăzute la alin. (4) este organizat de o comisie speciala, formata din 7 membri, numita în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin ordin al presedintelui Autorităţii Electorale Permanente, alcatuita din cadre didactice cu pregatire economica sau juridica.
    (7) Comisia prevăzută la alin. (6) va stabili regulamentul de concurs şi va desemna candidatul castigator al concursului, care va fi numit în functie de către preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, în termen de 15 zile de la desemnare.
    (8) Directorul general al Departamentului de control al finantarii partidelor politice şi a campaniilor electorale are urmatoarele atribuţii exclusive:
    a) organizeaza activitatea de control al finantarii partidelor politice;
    b) coordonează activitatea personalului din subordine;
    c) propune presedintelui Autorităţii Electorale Permanente aplicarea sanctiunilor prevăzute de prezenta lege.


    Articolul 36

    (1) Anual şi ori de cate ori este sesizata, Autoritatea Electorala Permanenta verifica pentru fiecare partid respectarea prevederilor legale referitoare la finantarea partidelor politice.
    (2) Autoritatea Electorala Permanenta poate fi sesizata de către orice persoană care prezinta dovezi cu privire la nerespectarea prevederilor legale referitoare la finantarea partidelor politice.
    (3) Fapta persoanei prevăzute la alin. (2) de a face afirmaţii false cu rea-credinţă cu privire la nerespectarea prevederilor legale referitoare la finanţarea partidelor politice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani.
    --------
    Alin. (3) al art. 36 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (4) Raportul anual se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente până la data de 31 martie a anului următor.
    (5) Autoritatea Electorala Permanenta poate controla respectarea prevederilor legale referitoare la finantarea partidelor politice şi atunci când exista suspiciuni de încălcare a prevederilor legale privitoare la finantarea partidelor, la sesizarea oricăror persoane interesate sau din oficiu.
    (6) Rezultatele fiecarui control efectuat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente, în termen de 15 zile de la efectuare.


    Articolul 37

    Autorităţile publice au obligaţia de a sprijini Autoritatea Electorala Permanenta în efectuarea controlului finantarii partidelor politice.


    Articolul 38

    (1) În termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la Autoritatea Electorală Permanentă un raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale sau candidat independent.
    ------------
    Alin. (1) al art. 38 a fost modificat de pct. 1 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 28 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 30 mai 2008.
    (1^1) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), Autoritatea Electorală Permanentă asigură aducerea la cunoştinţă publică a listei partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi care au depus rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale, pe măsură ce acestea sunt depuse, prin publicări succesive în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    --------
    Alin. (1^1) al art. 38 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (2) Rapoartele se publică de Autoritatea Electorala Permanenta în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la publicarea rezultatului alegerilor.
    (3) Candidaţilor declarati aleşi nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic sau candidat independent nu a fost depus în condiţiile legii.


    Articolul 39

    (1) Pentru verificarea legalităţii incasarilor şi a plăţilor efectuate de partidele politice, Autoritatea Electorala Permanenta poate solicita declaratii şi documentele suplimentare pe care le considera necesare.
    (2) Partidele politice au obligaţia de a prezenta în termen de 15 zile reprezentantilor Autorităţii Electorale Permanente documentele solicitate.
    (3) În termen de 30 de zile de la primirea raportului sau, după caz, a documentelor suplimentare solicitate, Autoritatea Electorala Permanenta se va pronunţă, prin hotărâre, asupra corectitudinii evidentelor contabile electorale şi asupra legalităţii plăţilor facute.
    (4) Dacă se constata nereguli se vor aplica sanctiunile prevăzute de prezenta lege.
    (5) Hotărârea pronunţată potrivit alin. (3) poate fi atacata la instanţa competenţa în condiţiile legii.


    Articolul 40

    (1) Autoritatea Electorala Permanenta are obligaţia de a publică pe pagina de internet proprie toate raportarile obligatorii a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 4 alin. (4), art. 9 alin. (1) şi (2), art. 11 alin. (3), art. 12 alin. (3), art. 13 alin. (4) şi art. 38 alin. (2), precum şi declaratiile prevăzute la art. 23.
    (2) Partidele politice au obligaţia sa furnizeze în format electronic datele prevăzute la alin. (1).


    Capitolul VI Sancţiuni


    Articolul 41

    (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei încălcarea dispoziţiilor prevăzute la: art. 3 alin. (2) şi (3), art. 4 alin. (3) şi (4), art. 5, 6, 7, 8, 9, art. 10 alin. (2) şi (3), art. 11 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (3), art. 13 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (1), (2), (3) , (7) şi (9), art. 29 alin. (2)-(4) şi (6), art. 30 alin. (2) şi (3), art. 31, 38 şi art. 39 alin. (2).
    --------
    Alin. (1) al art. 41 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.
    (2) Sanctiunile se pot aplica, după caz, partidului politic, candidatului independent, mandatarului financiar şi/sau donatorului care a încălcat dispozitiile prevăzute la alin. (1).


    Articolul 42

    (1) În situaţiile prevăzute la art. 41 alin. (1), contravenientul varsa la bugetul de stat sumele de bani şi/sau contravaloarea bunurilor şi serviciilor care au constituit obiectul contraventiei, pe baza hotărârii Autorităţii Electorale Permanente.
    (2) În acelasi mod se fac venit la bugetul de stat donatiile acceptate de un partid politic în curs de dizolvare sau de un partid politic care acţionează în baza statutului modificat, desi modificările nu au fost comunicate Tribunalului Bucureşti, conform prevederilor legale, sau instanţa a respins cererea de incuviintare a modificarii statutului.


    Articolul 43

    (1) Contraventiile prevăzute la art. 41 se constata de către reprezentantii Autorităţii Electorale Permanente, iar sancţiunea se aplică prin decizie a Autorităţii Electorale Permanente.
    (2) Decizia Autorităţii Electorale Permanente poate fi atacata la instanţa competenţa, în condiţiile legii.


    Articolul 44

    Prevederile art. 41 şi 43 se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 45

    (1) În termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătorești pronuntate asupra procesului-verbal de constatare a contraventiei sau, după caz, de la expirarea termenului de contestare a procesului-verbal de constatare a contraventiei, sumele echivalente amenzilor neachitate se pot retine din transele lunare ce urmeaza a fi achitate cu titlu de finanţare publică, cu aplicarea în mod corespunzător a procedurii privind executarea silita prin poprire, prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Ministerul Finanţelor Publice, prin organele sale abilitate, informeaza Autoritatea Electorala Permanenta despre neachitarea în termenul prevăzut la alin. (1) a amenzilor aplicate de Autoritatea Electorala Permanenta.


    Articolul 46

    (1) În cazul în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, unul sau mai mulţi candidati declarati aleşi ai unui partid politic au fost condamnati pentru o infractiune în legătură cu finantarea partidului politic ori, după caz, a campaniei electorale, acestia devin incompatibili cu statutul de parlamentar sau de ales local pentru mandatul obţinut, care este anulat.
    (2) Prin hotărâri ale Camerelor Parlamentului ori, după caz, ale consiliului judetean sau local, se constata starea de incompatibilitate, iar locurile de deputati, senatori ori consilieri devenite vacante vor fi ocupate de supleantii de pe lista partidului politic respectiv.
    (3) Dispozitiile alin. (1) şi (2) se aplică şi aliantelor politice, aliantelor electorale şi candidaţilor independenti, în acest caz locul devenit vacant urmand a fi ocupat de supleantul de pe lista partidului politic ori aliantei electorale care a obţinut cel mai mare numar de voturi valabil exprimate.


    Articolul 47

    Prin regulamentele Camerelor Parlamentului, precum şi prin regulamentele consiliilor judetene şi locale se va reglementa procedura de aplicare a masurilor prevăzute la art. 46.


    Capitolul VII Dispozitii tranzitorii şi finale


    Articolul 48

    Dispozitiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi organizaţiilor cetatenilor aparţinând minoritatilor naţionale care sunt asimilate partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale şi candidaţilor independenti, în condiţiile legii electorale.


    Articolul 49

    (1) Autoritatea Electorala Permanenta păstrează un registru fiscal al partidelor politice, al aliantelor politice şi al candidaţilor independenti, în care vor fi trecute toate datele referitoare la activitatea financiară a acestora, precum şi la sanctiunile aplicate.
    (2) În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Autoritatea Electorala Permanenta va prelua pe bază de proces-verbal de predare-primire registrul fiscal de la Curtea de Conturi.


    Articolul 50

    Legea nr. 373/2004*) pentru alegerea Camerei Deputatilor şi a Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica după cum urmeaza:
    1. La articolul 28, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
    "(2) Organizarea şi functionarea aparatului propriu al Autorităţii Electorale Permanente, numărul de posturi, statutul personalului, atribuţiile acestuia şi structura organizatorica se stabilesc prin regulamentul de organizare şi functionare, aprobat prin hotărâre a birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente. Personalul Autorităţii Electorale Permanente are acelasi statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului. La organizarea şi functionarea aparatului propriu nu se aplică prevederile art. XVI din titlul III al cartii a II-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sanctionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare."
    2. La articolul 29, alineatul (4) va avea urmatorul cuprins:
    "(4) În indeplinirea atribuţiilor sale, Autoritatea Electorala Permanenta adopta decizii, hotărâri şi instrucţiuni, care se semneaza de presedinte şi se contrasemnează de vicepresedinti. Hotărârile Autorităţii Electorale Permanente se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt obligatorii pentru toate organismele şi autorităţile cu atribuţii electorale."
    -------------
    *) Legea nr. 373/2004 a fost abrogată de art. 76, Titlul I din LEGEA nr. 35 din 13 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 13 martie 2008.


    Articolul 51

    Prin hotărâre a birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se aproba noua structura organizatorica a Autorităţii Electorale Permanente, în vederea asigurarii funcţionarii Departamentului de control al finantarii partidelor politice şi a campaniilor electorale şi a compartimentului specializat pentru alocarea subventiei de la bugetul de stat.


    Articolul 52

    (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se vor elabora şi supune aprobării, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
    (2) Normele metodologice vor reglementa obligatoriu:
    a) contabilitatea curenta a partidelor politice;
    b) modalitatile şi formatul de înregistrare, evidenta şi publicitate a donatiilor, cotizatiilor şi veniturilor proprii ale partidelor politice;
    c) acordarea şi utilizarea subventiilor de la bugetul de stat;
    d) modalitatile şi formatul specifice de înregistrare a veniturilor şi cheltuielilor în campania electorala;
    e) atribuţiile mandatarului financiar;
    f) procedura şi metodologia controlului.


    Articolul 53

    (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia urmatoarelor dispozitii, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, referitoare la:
    a) acordarea subventiilor de la bugetul de stat;
    b) Autoritatea Electorala Permanenta, cu excepţia art. 35 alin. (3)-(8).
    (2) La data intrarii în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 43/2003
    privind finantarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 30 ianuarie 2003, cu modificările ulterioare, se abroga, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la acordarea subventiilor de la bugetul de stat şi la Curtea de Conturi, care se abroga la data de 1 ianuarie 2007.

    --------------
    NOTA C.T.C.E. S.A Piatra-Neamt:
    Art. IV din din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 a fost modificat în intregime de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8 din 20 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 23 februarie 2007, prevăzând abrogarea art. 53 din Legea nr. 334/2006.
    ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007 a fost respinsă de LEGEA nr. 251 din 30 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 3 iulie 2009.
    În consecinţă, art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007, astfel cum a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8 din 20 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 23 februarie 2007 nu mai există făcând parte dintr-un act respins, ceea ce duce la concluzia că, abrogarea art. 53 din Legea nr. 334/2006, devine inaplicabilă.
    Art. 53 este repus în vigoare în forma anterioară ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007.
    Alin. (2)-(11) ale art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8 din 20 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 23 februarie 2007 prevăd:
    "(2) Dispoziţiile Legii nr. 334/2006, cu modificările ulterioare, referitoare la acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat, cuprinse în art. 14-19, se suspendă până la data de 31 decembrie 2007 inclusiv.
    (3) În anul 2007 partidele politice primesc subvenţii de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, potrivit următoarei metodologii:
    1. Subvenţia se varsă lunar în contul fiecarui partid politic prin bugetul Secretariatului General al Guvernului şi se reflecta distinct în evidenţa contabilă. Suma alocată anual partidelor politice nu poate fi mai mare de 0,04% din veniturile prevăzute în bugetul de stat.
    2. Partidele politice care la începutul legislaturii au reprezentanţi în grupuri parlamentare, cel puţin într-o Camera, primesc o subvenţie de bază. Totalul subvenţiilor de bază reprezintă o treime din subvenţiile bugetare alocate partidelor politice.
    3. Partidele politice reprezentate în Parlament primesc şi o subvenţie proporţională cu numărul de mandate obţinute. Suma cuvenită pentru un mandat se stabileşte prin împărţirea restului de două treimi din subvenţiile de la bugetul de stat pentru partide politice la numărul total al parlamentarilor.
    4. Subvenţia totală acordată de la bugetul de stat unui partid politic, după aceste operaţiuni, nu poate depăşi de 5 ori subvenţia de bază.
    5. Partidele politice care nu au mandate parlamentare, dar au obţinut cu cel mult 1% sub pragul electoral, primesc subvenţii egale, care se stabilesc prin împărţirea sumei neutilizate, potrivit dispoziţiilor pct. 4, la numărul partidelor politice respective. Suma totală acordată partidelor politice neparlamentare nu poate fi mai mare decât o subvenţie de bază.
    6. Sumele neutilizate după redistribuire, potrivit prevederilor pct. 5, se împart partidelor politice parlamentare proporţional cu numărul mandatelor.
    7. Sumele neutilizate la sfârşitul anului financiar se reportează în anul următor.
    (4) Fondurile alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, cu modificările ulterioare, pentru finanţarea partidelor politice, cuprinse în bugetul Autorităţii Electorale Permanente, se transferă cu aceeaşi destinaţie în bugetul Secretariatului General al Guvernului.
    (5) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Secretariatului General al Guvernului şi Autorităţii Electorale Permanente.
    (6) Până la data de 1 iulie 2007, atribuţiile de control referitoare la acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat, precum şi atribuţiile de control, evidenţa şi sancţiuni referitoare la finanţarea campaniilor electorale, ce revin Autorităţii Electorale Permanente în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 334/2006, cu modificările ulterioare, se exercită de Curtea de Conturi.
    (7) În termen de 15 zile de la publicarea rezultatului alegerilor, mandatarul financiar stabilit potrivit Legii nr. 334/2006, cu modificările ulterioare, este obligat să depună, atât la Autoritatea Electorala Permanentă, cât şi la Curtea de Conturi, un raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale.
    (8) Pentru verificarea legalităţii încasărilor şi a plăţilor efectuate în campania electorală Curtea de Conturi poate solicita orice declaraţii şi documentele suplimentare pe care le consideră necesare.
    (9) În termen de 30 de zile de la primirea raportului prevăzut la alin. (7) sau, după caz, a documentelor suplimentare solicitate, Curtea de Conturi, în alcătuirea prevăzută la art. 56 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se va pronunţa asupra corectitudinii evidenţelor contabile electorale şi asupra legalităţii plăţilor făcute. Dacă se apreciază că există anumite neregularităţi sau încălcări ale restricţiilor legale privind veniturile şi cheltuielile electorale, Curtea de Conturi, în aceeaşi alcătuire, poate dispune restituirea, în tot sau în parte, a subvenţiei primite de la bugetul de stat.
    (10) Hotărârea pronunţată de Curtea de Conturi, potrivit alin. (8), poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile legii.
    (11) Dispoziţiile alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător şi organizaţiilor cetăţenilor apartinând minorităţilor naţionale."

    Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.
    PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
    BOGDAN OLTEANU
    PRESEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Bucureşti, 17 iulie 2006.
    Nr. 334.
    --------------