ORDIN nr. 270 din 11 martie 2004
privind asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 30 aprilie 2004



    Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale asistenţă medicală nr. OB.2669 din 10 martie 2004,
    având în vedere prevederile art. 4 din Legea nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică, cu modificările ulterioare,
    în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

    Articolul 1

    (1) Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească se defineşte ca acea activitate cu mod de lucru "în aşteptarea solicitării, pregătit pentru intervenţie", realizată prin serviciile publice de ambulanţă şi prin alte servicii publice şi private care au în obiectul lor de activitate asistenţa medicală de urgenţă şi sunt autorizate să îşi desfăşoare activitatea în România conform reglementărilor legale în vigoare. Ea include toate etapele de acordare a asistenţei medicale de urgenţă în faza prespitalicească, începând cu acordarea primului ajutor calificat şi completându-se, unde este cazul, cu asistenţa medicală avansată de urgenţă până la predarea pacientului la structurile de primiri urgente.
    (2) Urgenţele prespitaliceşti pot fi individuale, colective (3-5 victime critice) şi de masă (peste 5 victime critice);
    (3) Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi transport sanitar poate fi asigurată numai de furnizori de servicii medicale de urgenţă prespitalicească şi de transport sanitar autorizaţi de Ministerul Sănătăţii (anexa nr. 3).
    (4) Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească a pacientului critic se asigură de serviciile publice de ambulanţă şi de alte servicii publice de urgenţă autorizate, sub coordonarea directă a dispeceratelor publice de urgenţă "112".
    (5) Serviciile private de urgenţă prespitalicească asigură asistenţă de urgenţă pacienţilor critici aflaţi pe listele proprii de abonaţi sau pacienţilor care se adresează direct acestor servicii, cu plata directă a serviciilor medicale.


    Articolul 2

    Serviciile medicale publice de ambulanţă şi alte servicii publice de urgenţă prespitalicească şi de transport sanitar răspund solicitărilor telefonice la numărul 961 (numărul 112 în cazul dispeceratelor şi al centrelor de apel unic) sau, în cazul serviciilor private, la numere proprii alocate în acest sens prin dispeceratele proprii.


    Articolul 3

    (1) Serviciile publice de ambulanţă şi alte servicii publice de urgenţă prespitalicească şi de transport sanitar pot fi cu sau fără personalitate juridică.
    (2) Serviciile prevăzute la alin. (1) pot face parte din alte structuri publice sanitare şi/sau structuri de ordine şi siguranţă publică cu atribuţii în acordarea asistenţei de urgenţă şi prim ajutor.
    (3) Serviciile prevăzute la alin.(1) pot crea structuri integrate de intervenţie cu alte instituţii publice cu atribuţii în domeniul asistenţei de urgenţă şi prim ajutor.


    Articolul 4

    (1) Serviciile medicale publice de ambulanţă şi alte servicii publice şi private de urgenţă prespitalicească şi de transport sanitar îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
    a) au un sediu central şi, după caz, mai multe substaţii sau puncte de staţionare (pentru unităţile medicale de urgenţă mobile), al căror număr şi repartizare teritorială sunt în conformitate cu principiul ajungerii în cel mai scurt timp la locul solicitării;
    b) au un dispecerat judeţean care răspunde la numărul 961, în cazul serviciilor publice de ambulanţă şi alte servicii publice, până la implementarea dispeceratului integrat unic sau a centrului de apel unic 112, caz în care numărul 961 va fi redirecţionat la Centrul de apel unic 112 sau la Dispeceratul integrat unic 112, ori un dispecerat care răspunde la un număr propriu, în cazul serviciilor private;
    c) au dotare tehnică şi personal medico-sanitar autorizat de către Ministerul Sănătăţii (anexa nr. 1);
    d) au unităţi mobile pentru asigurarea urgenţelor medicale şi/sau a transportului sanitar (anexa nr. 1).
    (2) Prin Centru de apel unic 112 se înţelege un centru care asigură primirea apelurilor, localizarea apelantului şi redirecţionarea apelului către un subdispecerat al serviciului public de ambulanţă de urgenţă prespitalicească.
    (3) Prin Dispecerat integrat unic 112 se înţelege un dispecerat care are funcţiile centrului de apel unic, primind apelurile pentru toate serviciile publice de ambulanţă şi alte servicii publice de urgenţă, inclusiv cele medicale, la care se adaugă şi funcţiile unui centru de comandă şi control unde se coordonează direct activitatea prespitalicească, nefiind necesară redirecţionarea apelului către un subdispecerat. În acest caz medicul coordonator va fi în sediul Dispeceratului integrat unic 112.
    (4) Dispeceratul judeţean al serviciului public de ambulanţă de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească va avea următoarele atribuţii, care vor fi preluate parţial (preluarea apelului, localizare, redirecţionare), în cazul implementării unui centru de apel unic 112, sau total, în cazul implementării unui dispecerat integrat unic 112:
    a) este centru operativ, de comandă, coordonare şi control, care asigură primirea şi gestionarea apelurilor pentru urgenţele medicale;
    b) are activitate permanentă (24 de ore din 24 de ore);
    c) este condus de un medic coordonator de tură;
    d) respectă cerinţele de structură tehnică şi dotare minimală, are personal pregătit, atestat şi acreditat în acest sens şi este autorizat pentru funcţionare (anexele nr. 1 şi 2).
    (5) În cazul serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească private, dispeceratul poate fi propriu independent, neintegrat într-un sistem de apeluri de urgenţă, dar cu obligaţia de a fi integrabil în caz de catastrofe şi dezastre, îndeplinind, cumulativ, următoarele condiţii:
    a) este centru operativ, de comandă, coordonare şi control, care asigură primirea şi gestionarea apelurilor pentru urgenţele medicale ale abonaţilor şi ale persoanelor care se adresează direct;
    b) are activitate permanentă (24 de ore din 24 de ore);
    c) în cazul serviciilor private care doresc acordarea asistenţei de urgenţă pentru urgenţele critice, dispeceratul va fi condus de un medic coordonator de tură;
    d) respectă cerinţele de structură tehnică şi dotare minimală, are personal pregătit, atestat şi acreditat în acest sens şi este autorizat pentru funcţionare (anexele nr. 1 şi 2).


    Articolul 5

    (1) Serviciile medicale publice de ambulanţă şi alte servicii publice de urgenţă prespitalicească şi de transport sanitar vor deplasa la locul solicitării mijloacele de intervenţie specifice, personal medico-sanitar, echipamente şi tot ceea ce este necesar în vederea acordării primului ajutor, a asistenţei medicale de urgenţă, stabilizării şi transportului asistat al urgenţei pentru care au fost solicitate.
    (2) Deplasarea la locul solicitării se va face în timpul cel mai scurt, folosindu-se mijloace specifice de avertizare vizuală şi sonoră în cazul răspunsului la urgenţele critice sau cu potenţial critic; timpul de ajungere la caz pentru urgenţele critice este de maximum 15 minute în mediul urban.
    (3) Urgenţele medicale vor fi stabilizate, monitorizate şi transportate, folosindu-se mijloace specifice de avertizare vizuală şi sonoră, în condiţii de siguranţă, la cea mai apropiată unitate de primire urgenţe sau la cel mai apropiat compartiment de primire urgenţe cu competenţe în rezolvarea respectivelor cazuri, cu anunţarea în prealabil a sosirii şi gravităţii cazului.


    Articolul 6

    În cazul accidentelor rutiere, incendiilor, accidentelor care necesită măsuri speciale de degajare a victimelor, serviciile medicale publice de ambulanţă şi alte servicii de urgenţă prespitalicească şi de transport sanitar iau următoarele măsuri:
    1. aplică Protocolul de anunţare reciprocă şi colaborare nr. DB 9.212 din 6 august 2002 (până se va utiliza apelul unic de urgenţă), în cazul în care nu funcţionează sub forma unor servicii integrate;
    2. se subordonează protocoalelor de anunţare, intercomunicare şi coordonare ale centrelor de apel unic "112" sau ale dispeceratelor integrate unice "112".


    Articolul 7

    (1) Serviciile medicale publice de ambulanţă şi alte servicii publice şi private de urgenţă prespitalicească şi de transport sanitar pot efectua şi transporturi interspitaliceşti şi postspitaliceşti.
    (2) Transporturile interspitaliceşti se efectuează între două sau mai multe spitale, în scopul unor examene clinice, paraclinice, de tratament şi pentru transferul unor pacienţi critici către alte unităţi sanitare specializate.
    (3) Transporturile postspitaliceşti reprezintă externările intra- sau extrajudeţene ale pacienţilor ale căror afecţiuni nu permit deplasarea cu mijloace convenţionale de transport.


    Articolul 8

    Serviciile de transport sanitar, cu excepţia celor de urgenţă, pot fi furnizate şi de servicii private autorizate, cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii.


    Articolul 9

    Eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru serviciile publice de ambulanţă şi alte servicii publice şi private de asistenţă de urgenţă prespitalicească şi transport sanitar se va face de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, potrivit normelor metodologice elaborate şi aprobate de Ministerul Sănătăţii. Controlul eliberării autorizaţiilor se va efectua semestrial de o comisie numită prin ordin al ministrului sănătăţii.


    Articolul 10

    Anexele nr. 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 11

    Cu data prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 595/2001 privind asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească integrată, Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 500/2002 privind asigurarea asistenţei medicale de urgenţă pe timpul sezonului estival, Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 327/2003 privind externalizarea serviciilor de transport nemedicalizat efectuate de serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2003, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.


    Articolul 12

    Direcţia generală asistenţă medicală din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi toţi furnizorii de servicii medicale de urgenţă prespitalicească şi de transport sanitar vor duce la îndeplinire prezentul ordin.


    Articolul 13

    Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul sănătăţii,
    Ovidiu Brînzan
    Bucureşti, 11 martie 2004.
    Nr. 270.


    Anexa 1
    SERVICIUL
    de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi
    transport sanitar
    Definiţie: serviciu autorizat de către Ministerul Sănătăţii, care acordă asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi prim ajutor, efectuează transport sanitar şi asistenţă medicală la locul solicitării şi pe durata transportului, având în structura sa mijloace specifice de intervenţie şi personal adecvat, calificat şi acreditat, coordonarea fiind efectuată de dispeceratele publice sau, în cazul serviciilor private, de dispecerate proprii.
    Structura (în funcţie de dotarea tehnică minimă obligatorie):
    1. dispecerat (până la implementarea centrelor de apel unic "112" şi/sau a dispeceratelor integrate unice "112", în cazul serviciilor publice);
    2. mijloace de intervenţie specifice autorizate;
    3. personal autorizat şi/sau acreditat.
    DISPECERAT
    Definiţie: centru de comandă şi control care asigură primirea şi gestionarea apelurilor medicale de urgenţă (până la implementarea centrelor de apel unic "112" sau a dispeceratelor integrate unice "112", în cazul serviciilor publice de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi de transport sanitar).
    Cerinţe, structură şi dotare minimă (pentru dispeceratul propriu)
    1. Spaţii:
    ● sala principală pentru activitatea zilnică a dispeceratului;
    ● camera/spaţiul pentru aparatură;
    ● spaţii pentru personal:
    - spaţiu pentru vestiare şi grupuri sanitare;
    - spaţiu pentru masă, repaus;
    ● depozit de materiale/arhivă.
    2. Comunicaţii - înregistrare apeluri:
    ● minimum 3 linii telefonice proprii, fixe, destinate doar primirii apelurilor;
    ● staţie radio;
    ● modalitate de înregistrare voce a convorbirilor telefonice din liniile de apel şi radio, precum şi date în vederea arhivării şi securizării datelor personale şi medicale ale apelanţilor.
    MIJLOACE SPECIFICE DE INTERVENŢIE
    Definiţie: unităţi mobile care sunt utilizate în vederea asigurării activităţii medicale de urgenţă prespitalicească şi de transport al pacienţilor şi al personalului specializat de intervenţie medicală de urgenţă şi de prim ajutor, cu respectarea standardelor tehnice, de dotare, funcţionare şi siguranţă în vigoare.
    Tipuri:
    1. ambulanţe;
    2. autospeciale de intervenţie;
    3. elicoptere de intervenţie/transport sanitar;
    4. avioane de transport sanitar;
    5. nave de intervenţie/transport sanitar;
    6. alte mijloace specifice (unităţi mobile de sprijin logistic).
    Categorii:
    ● ambulanţe tip C - unitate mobilă de terapie intensivă, conform standardului CEN 1789/1999;
    ● ambulanţe tip B1 şi B2 - unitate mobilă de urgenţă, conform standardului CEN 1789/1999;
    ● ambulanţe tip A1 - unitate mobilă de transport pentru un pacient, cu targă în dotare, conform standardului CEN 1789/1999;
    ● ambulanţe tip A2 - unitate mobilă de transport pentru unul sau mai mulţi pacienţi, conform standardului CEN 1789/1999;
    ● autospecială pentru consulturi medicale la domiciliu cu dotarea necesară acordării consultaţiilor la domiciliu şi a primului ajutor în caz de urgenţă (fără targă şi echipamente de transport al pacientului);
    ● autospecială pentru intervenţii/transport al medicului de urgenţă - cu dotarea aferentă necesară acordării asistenţei medicale de urgenţă avansată la locul intervenţiei (fără targă şi echipamente de transport al pacientului);
    ● elicopter de intervenţie/transport sanitar - conform regulamentelor JAR OPS 3 în vigoare, cu dotare medicală similară cu cea a unei autosanitare tip C;
    ● avion de transport sanitar - conform regulamentelor aeronautice în vigoare, cu dotarea medicală similară unei autosanitare tip C sau B, în funcţie de misiunile ce urmează a fi efectuate;
    ● nave de intervenţie/transport sanitar - conform regulamentelor navale în vigoare, cu dotare medicală similară cu o autosanitară tip C sau B, în funcţie de misiunile care urmează a fi efectuate;
    ● unităţi mobile de sprijin logistic - autospeciale sau remorci cu echipamente şi materiale sanitare pregătite în vederea utilizării în cazul unui accident colectiv sau în caz de dezastru;
    ● ambulanţe neclasificate, aflate deja în dotarea serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească - includ autosanitarele care nu sunt fabricate conform CEN 1789 şi se află deja în dotarea serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească, ele putând fi asimilate ca ambulanţe tip A1, tip A2 sau tip B pe baza dotării, tipului ambulanţei şi a pregătirii personalului. Ambulanţele tip "Dacia break" nu pot fi utilizate decât ca ambulanţe tip A1;
    ● mijloace de transport neonatal - includ autosanitarele tip B, tip C, elicopterele, avioanele şi navele care sunt dotate cu echipamentul şi materialele specifice necesare transportului în siguranţă a nou-născutului (incubator cu sistem de încălzire, sistem de monitorizare, echipamente de resuscitare pentru nou-născuţi).
    Cerinţe privind dotarea tehnică minimă:
    ● mijloacele de intervenţie trebuie să respecte normele de siguranţă specifice în vigoare pentru transportul pacienţilor şi al personalului de intervenţie;
    ● tabelele din anexa nr. 2 cuprind dotarea tehnică minimă necesară pentru avizare şi funcţionare;
    ● echipamentele trebuie să fie certificate şi avizate tehnic de către autoritatea în domeniu, după caz, în funcţie de provenienţa echipamentelor achiziţionate sau primite, dacă tipul echipamentului nu este deja certificat în România;
    ● se pot include echipamente suplimentare în funcţie de cerinţele specifice;
    ● pentru transporturile internaţionale, mijloacele de transport sanitar utilizate trebuie să respecte normele CE;
    ● echipamentele şi materialele sanitare de resuscitare şi monitorizare din autosanitarele tip B, tip C, elicopterele şi navele de intervenţie trebuie să fie în dotare în mărimile adecvate pentru toate vârstele;
    ● echipamentele şi materialele destinate asistenţei de urgenţă a pacienţilor traumatizaţi (atele, gulere cervicale, echipamente de imobilizare a membrelor şi coloanei) trebuie să existe în mărimi standard pentru adulţi şi copii.
    Dotarea tehnică auxiliară obligatorie a mijloacelor de intervenţie:
    ● sigla "Steaua vieţii" (reflectorizantă) şi numărul de telefon al Dispeceratului public "961"/"112" sau, în cazul serviciilor private, numărul propriu de apel faţă/spate/laterale;
    ● sigla/însemnele proprie/proprii a/ale fiecărui serviciu de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească;
    ● tipul mijlocului de intervenţie/transport şi al echipajului (prescurtat şi în extenso/litere reflectorizante);
    ● bandă reflectorizantă, de minimum 10 cm lăţime, pe laterale/spate - pentru autosanitarele tip B şi tip C şi autospecialele de intervenţie ale medicului de urgenţă;
    ● semnale luminoase de avertizare pentru autosanitarele tip B, tip C, navele de intervenţie, autospecialele de intervenţie ale medicului sau echipajului de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare, amplasate faţă, capotă, grilaj şi spate în cazul autosanitarelor şi ale autospecialei de intervenţie a medicului de urgenţă;
    ● semnale acustice de avertizare, pentru autosanitarele tip B, tip C, navele de intervenţie, autospecialele de intervenţie ale medicului sau echipajului de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare;
    ● staţie radio (obligatorie pentru orice mijloc de intervenţie/transport sanitar);
    ● stingătoare: 2 - faţă/spate.
    PERSONAL
    Definiţie: personal medico-sanitar calificat şi acreditat pentru activitatea medicală de urgenţă prespitalicească şi de transport al pacienţilor.
    Categorii:
    ● medici acreditaţi;
    ● asistenţi medicali formaţi în domeniul acordării primului ajutor calificat şi al asistenţei de urgenţă;
    ● ambulanţieri;
    ● personal de intervenţie din alte instituţii publice, cu formare în primul ajutor calificat şi asistenţă de urgenţă;
    ● voluntari instruiţi în primul ajutor calificat.
    Echipajul de intervenţie pentru autosanitară tip C, format din cel puţin 4 persoane (termen: anul 2007, când se va reevalua situaţia resurselor umane pe plan naţional), care va include:
    ● medic:
    - specialist de medicină de urgenţă sau rezident în specialitatea medicină de urgenţă, anii III, IV şi V;
    - specialist ATI sau rezident în specialitatea ATI, anii III, IV şi V;
    - medic cu a doua specialitate medicină de urgenţă, obţinută conform prevederilor legale;
    - medic specialist de familie, cu competenţă în medicina de urgenţă prespitalicească (până în anul 2007);
    - medic de altă specialitate la nevoie (de exemplu, neonatolog, pediatru);
    ● asistent medical sau alte categorii de personal (1-2) format în domeniul primului ajutor calificat şi acordării asistenţei de urgenţă în echipă;
    ● ambulanţier sau conducător auto pompier ori din altă instituţie publică, format în domeniul primului ajutor calificat şi acordării asistenţei de urgenţă în echipă;
    ● facultativ, voluntari (1-2) formaţi în domeniul primului ajutor calificat.
    Echipajul de intervenţie pentru autosanitară tip B1 cu medic, format din cel puţin 3 persoane (termen: anul 2007, când se va reevalua situaţia resurselor umane pe plan naţional), care va include:
    ● medic format în domeniul acordării asistenţei de urgenţă avansată, prin obţinerea competenţei în asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească sau prin absolvirea cursurilor de susţinere avansată a funcţiilor vitale;
    ● asistent medical (1) sau alte categorii de personal (1-2) format în domeniul primului ajutor calificat şi acordării asistenţei de urgenţă în echipă;
    ● ambulanţier sau conducător auto pompier ori din altă instituţie publică, format în domeniul primului ajutor calificat şi acordării asistenţei de urgenţă în echipă;
    ● facultativ, voluntar (1) format în domeniul primului ajutor calificat.
    Echipajul de intervenţie pentru autosanitară tip B2 fără medic, format din cel puţin 2 persoane, care va include:
    ● asistent medical (1) sau alte categorii de personal (1-2) format în domeniul primului ajutor calificat şi acordării asistenţei de urgenţă în echipă;
    ● ambulanţier sau conducător auto pompier ori din altă instituţie publică, format în domeniul primului ajutor calificat şi acordării asistenţei de urgenţă în echipă;
    ● facultativ, voluntar (1) format în domeniul primului ajutor calificat.
    Echipajul de însoţire pentru autosanitarele tip A1 şi tip A2, format din cel puţin 2 persoane, care va include:
    ● asistent medical sau alte categorii de personal format în domeniul primului ajutor calificat şi acordării asistenţei de urgenţă în echipă;
    ● ambulanţier.
    Echipament de protecţie individuală:
    ● haine de protecţie adecvate:
    - de culoare uşor vizibilă la lumina zilei;
    - benzi reflectorizante trunchi/membre superioare şi inferioare;
    - însemne medicale specifice;
    - elemente de identificare personală:
    - legitimaţii;
    - ecusoane;
    - însemne specifice fiecărei categorii medicale;
    ● mănuşi pentru consult/mănuşi de protecţie/mască de protecţie/ochelari de protecţie;
    ● pantofi/bocanci cu talpă din cauciuc, aderentă;
    ● cască de protecţie aflată în dotarea mijlocului de intervenţie cu număr egal numărului membrilor echipajului, în cazul autosanitarelor tip C, tip B, elicopterelor, autospecialei de intervenţie a medicului sau echipajului de urgenţă, navelor de intervenţie.


    Anexa 2
    LISTA
    echipamentelor, materialelor şi medicamentelor minime
    obligatorii pentru dotarea mijloacelor de intervenţie
    pentru asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească,
    primul ajutor şi transport sanitar
    Lista mijloacelor de interventie şi transport:
    1. Ambulanta tip C (C)
    2. Ambulanta tip B1 cu medic (B1)
    3. Ambulanta B2 cu alt personal acreditat, fără medic (B2)
    4. Ambulanta tip A1 (A1)
    5. Autosanitara tip A2 (A2)
    6. Autospeciala de interventie a medicului de urgenţă (MU)
    7. Autospeciala de consultaţii la domiciliu (AMD)
    8. Elicopter interventie/transport sanitar (Eli)
    9. Avion de transport sanitar (Avion)
    10. Nava de interventie/transport sanitar (Nava)
    I. Echipament pentru manevrarea, imobilizarea şi transportul
    pacientului (Cerinţele minime)
    Nr c r t Echipament 1 C 2 B1 3 B2 4 A1 5 A2 6 MU 7 A M D 8 E l i 9 A v i o n 10 N a v a
    1 Suport targa / sistem prindere-asigurare targa în timpul transportului, sistem independent de amortizare, targa putând fi amplasabila în mijloc, lateral stânga şi lateral dreapta, permiţând accesul la pacient din toate părţile respectând regulamentele din standardul CEN 1789. Da - - - - - - - - -
    2 Suport targa/sistem prindere-asigurare targa în timpul transportului amplasat lateral sau în mijloc. - Da Da Da - - - Da Da Da
    3 Targa principala (cu roti în cazul autosanitarelor), cu sistem fixare pacient Da Da Da Da - - - Da Da Da
    4 Targa Lopata (Scoop Stretcher) Da Da Da - - - - Da - Da
    5 Saltea vacuum Da Da Da - - - - Da Da Da
    6 Scaun cu rotile (în afara cazului când targa principala are şi aceasta funcţie), cu sistem fixare pacient Da Da Da Da Da - - - - -
    7 Cearşaf de transport sau saltea de transfer Da Da Da Da Da - - Da Da Da
    8 Targa rigida completa pentru coloana (cu imobilizare / fixare pentru cap dacă nu este inclusa fixarea capului în targa lopata) Da Da Da - - - - Da Da Da
    9 Sistem de incalzire cabina medicală Da Da Da Da Da - - Da Da Da
    10 Dispozitiv de tracţiune pentru fracturile de femur Da Da Da - - - - Da - Da
    11 Set atele vacuum sau gonflabile. Da Da Da - - Da - Da Da Da
    12 Atele cervicale adulţi / copii set complet sau un număr minim de 3 gulere cervicale reglabile la care se vor adauga mărimile pediatrice. Da Da Da - - Da - Da Da Da
    13 KED (extractor pentru imobilizarea în ax a extremităţii cefalice/gatului şi trunchiului în vederea extragerii accidentaţilor din autovehicule) Da Da Da - - Da - Da - -
    14 Suport agăţare perfuzii Da Da Da Da - - - Da Da Da



        II. Aparatura / echipamente pentru resuscitare - respiraţie
            (cerinţele minime)
    ┌──┬─────────────────────────────────────────────┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┐
    │Nr│ Echipament │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │10│
    │ │ │C │B1│B2│A1│A2│MU│A │E │A │N │
    │c │ │ │ │ │ │ │ │M │l │v │a │
    │r │ │ │ │ │ │ │ │D │i │i │v │
    │t │ │ │ │ │ │ │ │ │ │o │a │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │n │ │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │1 │Oxigen staţionar- minim 2x 10 l, NTP, contor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │debit/ventil, debit cu capacitate maxima de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │cel puţin 15 l/min. şi robinet de reglare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │Conexiune rapida │Da│Da│Da│Da│Da│- │- │Da│Da│Da│
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │2 │Oxigen portabil - minim 5 l, NTP, contor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │debit/ventil debit cu capacitate maxima de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │cel puţin 15 l/min. robinet de reglare şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │Conexiune rapida │Da│Da│Da│Da│- │Da│Da│Da│Da│Da│
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │3 │Balon ventilaţie adult/copil cu măşti de │Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│
    │ │diferite mărimi şi rezervor suplimentar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │pentru oxigen. (2)│ │ │ │ │ │ │(2)(2) │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │4 │Set cai orofaringiene adult /copil │Da│Da│Da│ -│- │Da│Da│Da│Da│Da│
    │ │ │(2) │ │ │ │ │ │(2)(2) │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │5 │Laringoscop cu lame de diferite mărimi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │(adult/copil) şi cu mandren. │Da│Da│Da│- │- │Da│Da│Da│Da│Da│
    │ │ │(2) │ │ │ │ │ (2)│2)│ │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │6 │Pensa Mcgill diferite mărimi │Da│Da│ -│- │- │Da│Da│Da│Da│Da│
    │ │ │(2│ │ │ │ │ │ │(2)(2) │
    │ │ │s │ │ │ │ │ │ │s │s │ │
    │ │ │e │ │ │ │ │ │ │e │e │ │
    │ │ │t │ │ │ │ │ │ │t │t │ │
    │ │ │u │ │ │ │ │ │ │u │u │ │
    │ │ │r │ │ │ │ │ │ │r │r │ │
    │ │ │i)│ │ │ │ │ │ │i)│i)│ │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │7 │Ventilator volumetric adult/copil portabil │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │cu PEEP şi cu posibilitatea de conectare la │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │sursa fixa de oxigen │Da│ -│ -│ -│- │Da│- │Da│Da│- │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │8 │Piesa intermediara de ventilaţie artificiala │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │cu gura (masca de insuflatie) │Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │9 │Aspirator staţionar electric cu capacitate │Da│Da│Da│- │- │- │- │Da│Da│Da│
    │ │min. a rezervorului de 1 l │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │10│Aspirator portabil electric reincarcabil cu │Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│Da│
    │ │rezervor minim de 1 l. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    └──┴─────────────────────────────────────────────┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┘



        III. Aparatura monitorizare - defibrilare - evaluare - administrare
             medicamente / soluţii (cerinţele minime)
    ┌──┬─────────────────────────────────────────────┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┐
    │Nr│ Echipament │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │10│
    │ │ │C │B1│B2│A1│A2│MU│A │E │A │N │
    │c │ │ │ │ │ │ │ │M │l │v │a │
    │r │ │ │ │ │ │ │ │D │i │i │v │
    │t │ │ │ │ │ │ │ │ │ │o │a │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │n │ │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │1 │Defibrilator / monitor EKG manual cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │stimulator cardiac extern │Da│ -│ -│ -│ -│Da│- │Da│Da│ -│
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │2 │Defibrilator semiautomat │- │Da│Da│- │- │- │Da│- │- │Da│
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │3 │Tensiometru automat (poate fi integrat în │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │defibrilator cu excepţia elicopterului şi a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │avionului) │Da│ -│ -│ -│ -│Da│- │Da│Da│- │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼─ ├──┼──┼──┼──┤
    │4 │Pulsoximetru (poate fi integrat în │Da│Da│Da│- │ -│Da│- │Da│Da│Da│
    │ │defibrilator cu excepţia elicopterului şi a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │avionului) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │5 │Capnometru (poate fi integrat în defibrilator│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │cu excepţia elicopterului şi a avionului) │Da│ -│ -│ -│- │Da│- │Da│Da│- │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │6 │Termometru central (poate fi integrat în │Da│ -│ -│- │- │Da│ -│Da│Da│- │
    │ │defibrilator cu excepţia elicopterului şi a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    │ │avionului) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │7 │Monitor EKG cu pulsoximetru, capnometru, │- │ -│ -│ -│ -│ -│- │Da│Da│- │
    │ │TA invaziv, TA neinvaziv, termometru central.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │8 │Injectomat (Seringa automata) │Da│Da│- │- │- │Da│- │Da│Da│- │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(2)(2) │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │9 │Sistem incalzire soluţii perfuzabile │Da│Da│- │- │- │Da│- │Da│Da│- │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │10│Glucometru │Da│Da│ -│- │- │Da│Da│Da│Da│- │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │11│Stetoscop │Da│Da│Da│ -│- │Da│Da│Da│Da│Da│
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │12│Tensiometru manual │Da│Da│Da│ -│- │Da│Da│Da│Da│Da│
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │13│Lampa pentru examinarea pupilelor │Da│Da│Da│- │- │Da│Da│Da│Da│Da│
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │14│Ciocan reflexe │Da│Da│- │- │- │Da│Da│Da│Da│- │
    ├──┼─────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┤
    │15│Dispozitiv pentru perfuzie sub presiune │Da│Da│- │- │- │Da│- │Da│Da│- │
    └──┴─────────────────────────────────────────────┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┘



                  IV. Materiale sanitare (cerinţele minime)
    Nr c r t Echipament 1 C 2 B1 3 B2 4 A1 5 A2 6 MU 7 A M D 8 E l i 9 A v i o n 10 N a v a
    1 Sonde de aspiraţie tip Yankauer Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da
    2 Sonde de aspiraţie flexibile endotraheale / pediatrice Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    3 Seringi 5 şi 10 ml Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    4 Truse perfuzie Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    5 Seringi şi truse pentru injectomat Da Da - - - Da - Da Da -
    6 Sonde de intubatie traheala (2.5, 3, 3.5, 4, 4.5, 5, 5.5, 6, 6.5, 7, 7.5, 8, 8.5, 9, 9.5, 10) Da Da - - - Da - Da Da -
    7 Sonde de intubatie traheala (6,7,8,9) - - Da - - - Da - - Da
    8 Combitube / easytube (2 mărimi) - - Da - - - - - - Da
    9 Masca laringeala (adulţi / copii) Da - - - - Da - Da Da -
    10 Trusa minitraheostomie Da Da - - - Da - Da D -
    11 Paturi minimum 2 Da Da Da Da Da Da - Da Da Da
    12 Cearceaf Da Da Da Da Da - - Da Da Da
    13 Fesi şi pansamente sterile şi nesterile Da Da Da - - Da - Da Da Da
    14 Truse pentru drenaj toracic (2 adulţi / 2 copii) Da - - - - Da - Da Da -
    15 Pansamente speciale pentru arsuri şi folie izolanta Da Da Da - - Da - Da Da Da
    16 Container "pentru replantare" cu menţinerea temperaturii interne la 4 +/- 2 °C, pentru cel puţin 2 ore Da Da Da - - Da - Da - Da
    17 Tavita renala Da Da Da Da Da - - Da Da Da
    18 Saci pt. voma Da Da Da Da Da - - Da Da Da
    19 Trusa sondaj urinar / pungi colectoare urina Da Da - - - - Da Da Da -
    20 Plosca urinara Da Da Da Da Da - - Da Da Da
    21 Container materiale ascuţite Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da
    22 Sondaj gastric Da Da - - - Da - Da Da -
    23 Mănuşi chirurgicale sterile Da Da - - - Da - Da Da -
    24 Mănuşi nesterile / de consult / de unica folosinţa Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da
    25 Canule intravenoase periferice diferite mărimi adulţi /copii Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    26 Catetere acces i.v. central Da - - - - Da - Da Da -
    27 Ac pt. acces intraosos pediatric Da - - - - Da - Da Da -
    28 Valiza / rucsac pentru materialele de intervenţie portabile Da Da Da - - Da Da Da Da Da



         V. Medicamentele şi soluţiile - Cerinţele minime la care se pot adauga
            şi alte medicamente conform categoriei mijlocului de intervenţie şi
            luând în considerare pregătirea personalului medico-sanitar
    Nr c r t Echipament 1 C 2 B1 3 B2 4 A1 5 A2 6 MU 7 A M D 8 E l i 9 A v i o n 10 N a v a
    1 Soluţii cristaloide (ser fiziologic, Ringer şi gluc. 5%, gluc. 10%) Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    2 Soluţii coloide (altele decât Dextran) Da Da - - - Da - Da Da -
    3 Manitol Da Da - - - Da - Da Da -
    4 Analgetice majore (morfinice / opioide) Da Da - - - Da - Da Da -
    5 Analgetice minore nemorfinice Da Da - - - Da Da Da Da -
    6 Aspirina Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    7 Beta(2)- mimetice inhalatorii Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    8 Adrenalina Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    9 Atropină Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    10 ATP Da D - - - Da - Da Da -
    11 Glucoza 33% Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    12 Calciu gluconat sau calciu clorurat Da Da - - - Da - Da Da -
    13 Sulfat de magneziu Da Da - - - Da - Da Da -
    14 Diazepam Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    15 Midazolam Da - - - - Da - Da Da -
    16 Ketamina Da - - - - Da - Da Da -
    17 Tiopental / Etomidat Da - - - - Da - Da Da -
    18 Propofol Da - - - - Da - Da Da -
    19 Succinilcolina Da - - - - Da - Da Da -
    20 Paralizante musculare de lunga durata Da - - - - Da - Da Da -
    21 HSHC Da Da - - - Da Da Da Da -
    22 Dexametazona / solumedrol sau echivalent Da Da - - - Da - Da Da -
    23 Nitroglicerina spray sau tablete sublingual Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    24 Nitroglicerina i.v Da Da - - - Da - Da Da -
    25 Dopamina Da Da - - - Da - Da Da -
    26 Dobutamina Da - - - - Da - Da Da -
    27 Metoprolol injectabil Da - - - - Da - Da Da -
    28 Cordarone injectabil Da - - - - Da - Da Da -
    29 Diltiazem injectabil Da - - - - Da - Da Da -
    30 Xilina Da Da - - - Da Da Da Da -
    31 Trombolitic - - - - - - - Da Da -
    32 Heparina sau alte derivate Da - - - - Da - Da Da -
    33 Antiemetic injectabil Da Da - - - Da Da Da Da -
    34 Furosemid Da Da - - - Da Da Da Da -
    35 Vitamina B1, B6 Da Da - - - Da Da Da Da -
    36 Bicarbonat de sodiu i.v Da Da - - - Da - Da Da -
    37 Miofilina i.v. Da Da - - - Da Da Da Da -
    38 Isoprenalina Da Da - - - Da - Da Da -
    39 Glucagon Da Da - - - Da - Da Da -
    40 Toxogonin sau echivalent Da Da - - - Da - Da Da -
    41 Antihipertensive injectabile Da Da - - - Da Da Da Da -
    42 Antispastice injectabile Da Da - - - Da Da Da Da -
    43 Medicatie orala antihipertensiva, antispastica, antiemetica etc. - Da - - - - Da - Da -



         VI. Echipament protecţie personal (pentru fiecare membru al echipajului -
             protecţie şi identificare personala, rang şi pregătire profesionala)
    Nr c r t Echipament 1 C 2 B1 3 B2 4 A1 5 A2 6 MU 7 A M D 8 E l i 9 A v i o n 10 N a v a
    1 Îmbrăcăminte protecţie de baza de culoare vizibila la distanta şi reflectorizante (bluza / pantalon sau salopeta) Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da
    2 Îmbrăcăminte protecţie avansată (haina de protecţie / salopeta ignifuga cu reflectorizante) - - - - - Da - Da - -
    3 Mănuşi protecţie din material gros (pentru accidente) Da Da Da - - Da - Da - Da
    4 Bocanci de protecţie / pantofi de protecţie Da Da Da - - Da - Da - Da
    5 Casca protecţie (în mijlocul de intervenţie pentru fiecare membru al echipajului) Da Da Da - - Da - Da - Da
    6 Ochelari protecţie (în mijlocul de intervenţie pentru fiecare membru al echipajului) Da Da Da - - Da - Da Da Da



                   VII. Materiale şi dispozitive auxiliare
    Nr c r t Echipament 1 C 2 B1 3 B2 4 A1 5 A2 6 MU 7 A M D 8 E l i 9 A v i o n 10 N a v a
    1 Material pentru curăţenie şi dezinfectie (în cantitate suficienta) Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da
    2 Trusa de prim ajutor auto - - - - - - Da - - -
    3 Cuţit taiere pentru centura de siguranţă Da Da Da Da Da Da Da Da - -
    4 Foarfecă medicală Da Da Da - - Da - Da Da Da
    5 Triunghi / lămpi de avertizare Da Da Da Da Da Da Da Da - -
    6 Proiector mobil Da Da Da - - Da - Da - Da
    7 Lanterna (cu acumulatori) Da Da Da - - Da Da Da Da Da
    8 Stingator de incendiu Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da



           VIII. Aparate pentru comunicaţii / avertizare
    Nr c r t Echipament 1 C 2 B1 3 B2 4 A1 5 A2 6 MU 7 A M D 8 E l i 9 A v i o n 10 N a v a
    1 Staţie radio emisie-receptie mobila Da Da Da Da Da Da Da Da Da Da
    2 Staţie radio emisie-receptie portabila Da Da Da - - Da - Da - Da
    3 Acces la reţeaua telefonica prin emiţătorul radio sau cu telefon mobil Da Da Da - - Da - Da - Da
    4 Comunicaţie interna între compartimentul şofer / pilot şi cabina medicală Da Da Da - - - - Da Da -
    5 Semnale luminoase de avertizare conform legislaţiei rutiere / navale Da Da Da - - Da - - - Da
    6 Sistem de avertizare sonora Da Da Da - - Da - Da - Da
    7 Sistem de adresare publică Da Da Da - - Da - Da - Da


    Comentarii:
    1. O ambulanta tip C care nu respecta cerinţele minime se va clasifica ca ambulanta tip B(1) cu condiţia să aibă toate cerinţele minime ale unei ambulante tip B(1),
    2. În ambulanta tip C, elicopter şi avion echipamentele de resuscitare şi management al cailor respiratorii vor trebui sa existe în dublura, un set în valiza şi unul în maşina în sertare sau dulap imediat accesibil fără să fie necesară deschiderea valizei.
    3. Ambulantele care vor efectua transferul nou-nascutilor vor trebui să aibă în dotare incubator încălzit şi echipamentele necesare asigurării asistentei de urgenta a nou-nascutului,
    4. Ambulantele care vor efectua transfer sau intervenţie al nou-nascutilor aflaţi în stare critica vor avea dotarea necesară şi personalul special instruit în ingrijirea nou-nascutilor aflaţi în stare critica. Dotarea va fi similara unei ambulante tip C, din care se exclude materialele necesare intervenţiei la cazurile de trauma, şi se adaugă incubatorul, ventilatorul, echipamentele de resuscitare adaptate şi medicatia necesară.
    5. Medicatia şi echipamentele din liste sunt doar cele minime obligatorii pentru fiecare mijloc de intervenţie / transport. La aceste liste se pot adauga şi restul materialelor şi medicamentelor considerate necesare potrivit tipului mijlocului de intervenţie şi categoria personalului care îi deserveşte.


    Anexa 3
    FURNIZORII
    de servicii medicale de urgenţă prespitalicească
    şi de transport sanitar
    I. Pot efectua servicii de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi prim ajutor numai:
    - serviciile publice de ambulanţă şi alte servicii publice autorizate, cu sau fără personalitate juridică, coordonate de dispeceratele publice judeţene şi a municipiului Bucureşti "961" (sau "112" în cazul în care este implementat). Serviciile fără personalitate juridică pot fi organizate în structura spitalelor şi a instituţiilor publice abilitate;
    - serviciile private autorizate vor asigura asistenţă de urgenţă prespitalicească abonaţilor şi solicitanţilor care se adresează direct acestora, cu plata directă a serviciilor medicale.
    II. Pot efectua servicii de transport sanitar:
    - serviciile publice de ambulanţă şi alte servicii publice, cu şi fără personalitate juridică, precum şi serviciile private autorizate.
    ______________________