ORDIN nr. 936 din 14 aprilie 2020privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 147/2020 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare
EMITENT
  • AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 325 din 21 aprilie 2020
    Având în vedere dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și ale art. 50 din anexa nr. 1 la decret, ale art. 5 alin. (4),art. 123^1 și 130 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor Publice comunicat prin Adresa nr. 798.083 din 13.04.2020,
    în temeiul prevederilor art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
    președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

    Articolul I

    Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 147/2020 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 22 ianuarie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La anexa nr. 1 capitolul II punctul 8 alineatul (3), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
    f) prin mijloace electronice de transmitere la distanță, pe bază de borderou, cu formularele 230, în format hârtie, scanate.
    2. În cuprinsul anexelor nr. 1 și 7, sintagma „în format hârtie“ se modifică și se înlocuiește cu sintagma „în format hârtie sau în format hârtie, scanat“. 3. Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul II
    (1) De la data publicării prezentului ordin, pe perioada stării de urgență și în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență pe teritoriul României se suspendă aplicarea prevederilor cap. III din anexa nr. 1 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 147/2020 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, precum și a modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 22 ianuarie 2020, cu modificările ulterioare.(2) În perioada prevăzută la alin. (1), organul fiscal central competent efectuează virarea sumelor din impozitul anual datorat în contul entităților nonprofit/unităților de cult, potrivit opțiunii exprimate de contribuabili în formularul 230, cu respectarea termenului de 90 de zile de la data depunerii cererii. (3) După expirarea perioadei prevăzute la alin. (1), organul fiscal central competent aplică dispozițiile prevăzute la cap. III din anexa nr. 1 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 147/2020, cu modificările ulterioare.(4) În cazul în care contribuabilii aduc la cunoștința organului fiscal competent, în scris, faptul că nu și-au exercitat opțiunea pentru virarea unei sume din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult menționate în notificarea primită, iar viramentul sumelor în contul entităților beneficiare a fost realizat, organele fiscale vor efectua demersurile necesare în vederea recuperării sumelor virate în mod necuvenit, potrivit procedurii prevăzute la cap. VII din anexa nr. 1 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 147/2020, cu modificările ulterioare.


    Articolul III

    Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, precum și unitățile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul IV

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
    Mirela Călugăreanu

    București, 14 aprilie 2020.
    Nr. 936.

    ANEXĂ

    (Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 147/2020)

    Sigla*)

    Agenția Națională de Administrare Fiscală
    Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice …………………………………
    Unitatea fiscală ………………………..
    Serviciul/Biroul/Compartimentul ………………………………………….
    Nr. de înregistrare ...........................
    Data .................
    Către**) ……………………………….........….……….
    CNP/NIF ...................................................................
    Str. ……..………….......…...... nr. …., bl. ....., sc. ….,
    et. ……, ap. …., județul/ sectorul ………………..….,
    localitatea ..................., codul poștal …………..…….
    NOTIFICARE
    privind direcționarea unei sume din impozitul anual datorat
    pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult

    Stimată/e doamnă/domn,
    Vă aducem la cunoștință că, potrivit evidențelor noastre, ați optat pentru virarea unei sume din impozitul pe veniturile realizate în anul ......................, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult.
    A. Opțiune privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul datorat pe veniturile din salarii, pensii și/sau activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, aferent perioadei 1 ianuarie-31 martie 2019 inclusiv, pentru susținerea entităților nonprofit /unităților de cult
    Din analiza datelor din evidența fiscală rezultă că figurați cu formularul 230 depus pe bază de borderou []
    Formularul 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii/Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat“, înregistrat cu nr. ............... din data de ...................., prin care a fost exercitată opțiunea dumneavoastră privind virarea sumei reprezentând ........ din impozitul datorat pe veniturile din salarii, pensii și/sau activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, aferent perioadei 1 ianuarie-31 martie 2019 inclusiv, în contul entității nonprofit/unității de cult ..................................., cod de identificare fiscală ......................, a fost depus pe bază de borderou.
    În cazul în care nu ați optat pentru virarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul datorat în contul entității beneficiare menționate, vă rugăm, ca în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei, să ne comunicați, în scris, acest fapt.
    În situația în care nu răspundeți în termen de 30 de zile de la data primirii acestei notificări, considerăm că opțiunea înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu numărul de mai sus, vă aparține și urmează să finalizăm procedura legală.
    Dacă aceasta este opțiunea dumneavoastră exprimată prin semnarea formularului 230, atunci nu sunteți obligat(ă) să răspundeți la această notificare.

    B. Opțiune privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult
    Vă aducem la cunoștință că, potrivit evidențelor noastre, ați optat pentru virarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pe venitul realizat în anul/anii ......................, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult.
    Din analiza datelor din evidența fiscală rezultă că figurați cu formularul 230 depus pe bază de borderou []
    Formularul 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii/Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat“, înregistrat cu nr. ............... din data de .................... prin care a fost exercitată opțiunea dumneavoastră privind virarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru o perioadă de ........... în contul entității nonprofit/unității de cult ..................................., cod de identificare fiscală ......................, a fost depus pe bază de borderou.
    În cazul în care nu ați optat pentru virarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat în contul entității beneficiare menționate sau nu ați solicitat virarea sumei pentru această entitate nonprofit/unitate de cult pentru perioada de mai sus, vă rugăm, ca în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei, să ne comunicați, în scris, aceste aspecte.
    În situația în care nu răspundeți în termen de 30 de zile de la data primirii acestei notificări, considerăm că opțiunea înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu numărul de mai sus, vă aparține și urmează să finalizăm procedura legală.
    Dacă aceasta este opțiunea dumneavoastră exprimată prin semnarea formularului 230, atunci nu sunteți obligat(ă) să răspundeți la această notificare.

    C. Au fost identificate erori în formularul 230 depus []
    În vederea efectuării corecturilor, vă rugăm să vă prezentați, în termen de 30 de zile de la primirea prezentei, la sediul unității fiscale.
    Pentru informații suplimentare în legătură cu această notificare, persoana care poate fi contactată este doamna/domnul ......................., la sediul nostru sau la numărul de telefon ........................., între orele …..-….. .

    Conducătorul unității fiscale,
    Numele și prenumele .....................

    Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679
    *) Se va folosi sigla organului fiscal emitent.
    **) Se vor înscrie numele, prenumele, codul numeric personal/numărul de identificare fiscală și domiciliul fiscal ale contribuabilului.